Crimele împotriva românilor sunt fundamentate… ştiinţific

,,Eu am încredere în ştiinţă, pentru că a evoluat foarte mult, de aceea m-am dus şi m-am vaccinat fără nicio reţinere’’. Afirmaţia ostentativă aparţine unui credincios al Bisericii noastre. I s-a replicat: ,,Bine, dar aceaşi ştiinţă îţi spune că dumneata eşti coborâtor din animale, mai exact din maimuţă, şi nicidecum nu te-a creat Dumnezeu. Asta o crezi?’’. Omul a rămas fără răspuns şi oricum n-ar fi putut da vreunul.

Întâmplarea ne face să cugetăm cu luare aminte la ceea ce oamenii au zeificat, la ştiinţă, care pentru ei a devenit un fel de religie, deasupra oricăror îndoieli. Comuniştii, cu ştiinţa şi deşteptăţia lor ziceau că omul este materia superior organizată, deci un rezultat al evoluţiei atât de dragă lor. Oamenii de ştiinţă, fără excepţie, lucrează cu aceleaşi legi pe care Dumnezeu le-a aşezat în creaţie, fac experimente pe aceleaşi organism umane, studiază aceleaşi fenomene şi proprietăţi, operează cu aceaşi aparatură, au în vedere aceleaşi formule de calcul, şi totuşi concluziile lor sunt profund divergente. Explicaţia stă în modul în care aceşti oameni se raporteză la Dumnezeu şi la creaţia Sa.

Luăm exemplul a doi medici, unul profund credincios, celălalt – ateu. Cel dintâi, studiind şi tratând organismul uman, se uimeşte de complexitatea acestuia, de modul de funcţionare, de echilibrele pe care le-a aşezat Dumnezeu în om. Celălalt, stă îndelung la poarta nouă – nouă porţi are spitalul –  şi se miră cum a creat natura dintr-o particulă de materie infimă, fiinţa umană. Aceste două exemple ilustrează elocvent două moduri de abordare, diametral opuse, ale aceleaşi realităţi.

De aceea, a atras atenţia Sfântul Apostol Pavel asupra unui risc major, când a scris: ,,O, Timotei, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă’’ (I Timotei 6, 20-21). Ştiinţa mincinoasă este astăzi propagată în lumea întreagă lume, spre înşelarea făpturilor lui Dumnezeu şi înfăptuirea planurilor criminale a demenţilor care s-au substituit lui Dumnezeu şi vor să hotărască destinul acestei lumi. Ştiinţa mincinoasă ne spune obsesiv câte binefaceri aduc vaccinurile în viaţa oamenilor Avem de-a face cu o cutezanţă luciferică, căreia-i putem sta împotrivă cu Adevărul şi puterea lui Dumnezeu. Antihriştii sunt în plină fierbere, vor să urgenteze vaccinarea mincinoasă pentru a reduce cât mai mult numărul populaţiei, evident, prin crimă.

Dumnezeu are oameni iubitori de adevăr, oameni de ştiinţă care avertizează asupra planurilor sataniştilor. Cu respect pomenim numele medicilor Vasile Astărăstoaie, Răzvan Constantinescu, Gabriela Naghi, Flavia Groşan, Cacoveanu Adrian şi mulţi alţii, care n-au făcut pactul cu diavolul, nu s-au vândut sistemului antihristic, de aceea sunt marginalizaţi şi blamaţi de propaganda blestemată. Aceştia sunt oamenii credincioşi, iubitori de ştiinţă adevărată. Fără umbră de îndoială, vor ieşi biruitori din această confruntare cu porţile iadului, pentru că se situează de partea lui Dumnezeu şi a Adevărurilor Sale veşnice.

Presbiter Ioviţa Vasile

Antihriştii, sataniştii şi pedofilii pregătesc asaltul împotriva copiilor României. Dumnezeu să le zădărnicească planurile mârşave (titlul îmi aparţine)

Dana Budeanu dezvăluie că în spitalele din București se pregătesc saloane COVID pentru copii. Acest lucru s-ar întâmpla ca urmare a unor instrucțiuni date de Raed Arafat, în ciuda faptului că gravitatea bolii este mult mai mică în cazul copiilor, afirmă Dana Budeanu.

„Domnu’ Arafat, ați contactat toți directorii de spitale să pregătească saloane pentru copii. De ce să pregătească saloane pentru copii toate spitalele din București? De ce, ce vreți să faceți cu copiii? Nicăieri pe globul pământesc nu există așa ceva. Nimeni nu a pus labele pe copii. De ce ați contactat managerii de spitale să pregătească saloane pentru copii? Ce o să se întâmple la ATI la copii? Ce se întâmpla la adulți? Îi dezbracă în pielea goală și îi leagă de pat? Adică luați copiii de lângă părinți, părinții nu o să aibă acces două săptămâni. Asta o să faceți? Copiii nu fac COVID grav. Toți oamenii de știință de pe glob și toate studiile confirmă acest lucru. Copiii nu fac COVID, este o vrăjeală. Părinților, dacă permiteți asta, să vă ia copiii, asta meritați”, afirmă Dana Budeanu într-o înregistrare video publicată pe Instagram.

13 gânduri despre „Crimele împotriva românilor sunt fundamentate… ştiinţific”

  1. Potrivit pseudo- patriarhului Bartolomeu, cei care neagă pandemia și refuză vaccinarea „nu gândesc corect, nu gândesc logic și greșesc față de ei înșiși și de semenii lor”.

    Pseudo Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu într-un interviu acordat canalului televizat grecesc Mega TV, a spus că este un absurd să-ți fie frică de vaccinare și i-a îndemnat pe toți să se vaccineze, relatează romfea.gr.

    „Este absurd și incorect că unii se tem să fie vaccinați. Nu există nicio scuză rezonabilă. Încă o dată, îi îndemn pe toți să se vaccineze necondiționat. Pentru a evita posibilele pericole care îi vor duce la moarte”, a spus conducătorul Fanarului.
    Potrivit conducătorului Fanarului, cei care neagă pandemia și refuză vaccinarea, „nu gândesc corect, nu gândesc logic și acționează greșit față de ei înșiși și de semenii lor. Pentru că pot transmite coronavirusul semenilor lor fără să știe măcar. Acesta este un pericol serios”.

    https://spzh.news/ro/news/82253-glava-fanara-tem-kto-otkazyvajetsya-vakcinirovatysya-net-opravdanija

    Apreciază

  2. Apropo de copii, sa nu vorbesc cu păcat, dar oare nu cumva miroase și a trafic de organe?!, Dacă pină acum se proceda prin răpiri , și încă se mai procedează, de acum vor proceda legal, vor arunca fel și fel de pretexte, și cei mai mulți vor lua de bune astfel de pretexte și găselnițe

    Apreciază

  3. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, dacă nu trece pe la oameni
    Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

    Suntem fericiți atunci când îi iubim pe toți oamenii în taină. Și atunci vom simți că și pe noi toți ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, dacă nu trece pe la oameni. Să iubim, să ne jertfim pentru toți dezinteresat, fără să cerem răsplată. Atunci omul se echilibrează.
    Aceasta este cea mai mare taină a Bisericii noastre: Să devenim toți una în Dumnezeu.

    Dragostea pentru fratele nostru ne pregătește să-L iubim mai mult pe Hristos. Să împrăștiem tuturor dragostea noastră dezinteresat, neținând cont de atitudinea lor.

    Când vine Harul lui Dumnezeu înlăuntrul nostru, nu ne va mai interesa dacă ne iubesc sau nu, dacă ne vorbesc cu bunătate, ci vom simți noi nevoia să-i iubim pe toți. A dori ca ceilalți să ne vorbească cu bunătate înseamnă egoism.

    Când iubim fără să urmărim să ne iubească, se vor aduna toți în jurul nostru ca albinele. Și aceasta este valabil pentru toți. Dacă fratele tău te deranjează, te obosește, să cugeți: „Acum mă doare ochiul, mâna, piciorul. Trebuie să-l îngrijesc cu toată dragostea mea”. Să nu ne gândim nici că vom fi răsplătiți pentru, chipurile, cele bune pe care le-am săvârșit, nici că vom fi pedepsiți pentru cele rele.

    Când iubești cu dragostea lui Hristos, vii la cunoștința adevărului. Atunci nu ceri să fii iubit, căci aceasta este rău. Ci tu iubești, tu dăruiești dragostea ta, iar aceasta este corect. De noi depinde să ne mântuim. Dumnezeu vrea, așa cum spune Sfânta Scriptură: „Vrea ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”.

    Când cineva ne nedreptățește în orice chip, cu clevetiri, cu jigniri, să cugetăm că este fratele nostru pe care l-a biruit potrivnicul. A căzut victimă vrăjmașului. De aceea trebuie să-l compătimim și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne miluiască și pe noi și pe el. Iar Dumnezeu ne va ajuta pe amândoi.

    Dacă însă ne înfuriem împotriva lui, atunci potrivnicul va sări de la el la noi și ne va robi pe amândoi. Cel care îi osândește pe ceilalți nu-L iubește pe Hristos. Este de vină egoismul. De aici începe osândirea.

    Să presupunem că un om se află singur în pustie. Deodată aude pe cineva de departe că plânge și strigă. Se apropie și vede o priveliște înfricoșătoare: Un tigru a răpit un om și-l sfâșie cu furie. Acela deznădăjduit cere ajutor. Ce să facă ca să-l ajute? Oare va lua o piatră și va arunca în om ca să-l slobozească? Nicidecum. Și totuși aceasta se întâmplă când nu ne dăm seama că celălalt care se poartă urât cu noi este biruit de diavolul, de tigru.

    Ne scapă faptul că, atunci când și noi ne purtăm față de altul fără dragoste, este ca și cum am arunca pietre peste rănile lui, pricinuindu-i astfel și mai mare rău. Iar „tigrul” sare la noi și facem și noi tot ceea ce a făcut el, poate încă și mai rău. Atunci care este dragostea pe care o avem pentru aproapele nostru și cu atât mai mult pentru Dumnezeu?

    Să simțim răutatea celuilalt ca o boală care-l chinuiește și-l face să sufere și de care nu se poate slobozi. De aceea, să-i privim pe frații noștri cu compătimire și să ne purtăm cu ei cu noblețe, spunând în sinea noastră cu simplitate rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, ca să se întărească sufletul nostru cu dumnezeiescul Har și să nu mai osândească pe nimeni. Pe toți să-i vedem sfinți.

    Toți purtăm înlăuntrul nostru omul cel vechi. Aproapele nostru, oricine ar fi el, este „carne din carnea noastră”, este fratele nostru și „nimănui cu nimic să nu fim datori, fără numai a ne iubi unii pe alții”, potrivit cu cele spuse de Apostolul Pavel. Nu putem niciodată să-i osândim pe ceilalți, pentru că „nimeni nu-și urăște trupul său”.

    Când cineva are o patimă, să încercăm să aruncăm asupra lui raze de dragoste și de milostivire, ca să se tămăduiască și să se slobozească de ea. Iar acestea se săvârșesc numai cu Harul lui Dumnezeu. Să cugetați că el suferă mai mult decât voi.

    Să stăm cu luare-aminte, respect și rugăciune. Să ne străduim ca noi să nu facem răul. Când suferim împotrivirea fratelui, aceasta ni se va socoti mucenicie. S-o facem cu bucurie.

    Creștinul are noblețe. Să preferăm ca noi să fim nedreptățiți. Dacă vine înlăuntrul nostru binele, dragostea, uităm răul pe care ni l-au făcut. Aici se ascunde taina. Când răul vine de departe, nu-l puteți evita. Însă marea artă este să-l disprețuiți. Cu Harul lui Dumnezeu, văzând cum vine răul, nu vă va vătăma, deoarece veți fi plini de Har.

    Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
    https://marturieathonita.ro/nimeni-nu-poate-ajunge-la-dumnezeu-daca-nu-trece-pe-la-oameni/

    Apreciază

  4. Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreţine buna noastră înţelegere
    Cuviosul Părinte Justin Pârvu

    După mine, închisorile au fost temeliile de regenerare a creştinăţii noastre. Adică, ceea ce trebuie să urmărim este străduinţa de bună voie: să te pui pe post, să te pui pe priveghere, să te pui pe rugăciune şi să trăieşti în numele Domnului. Să se simtă prezenţa ta oriunde eşti. Aşa, mâncare – de trei ori pe zi; ascultare – dacă poţi lasă-l pe fratele – şi aşa mai departe…Care este motivul pentru care nu se mai poate îndrepta viaţa duhovnicească?
    Pentru că a slăbit dragostea între fraţi şi nu se mai poate înţelege om cu om. Şi, fără unitate, cum să mai reclădeşti ceva?
    Ce să facem ca să păstrăm dragostea şi unitatea dintre noi?
    Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreţine buna noastră înţelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale, decât de cele duhovniceşti. Înainte, forţele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Şi încă n-a slobozit Dumnezeu puterea satanei, căci lumea este nepregătită… Forţa diavolului stă în patimile şi relele noastre.

    Ne vorbeşte Părintele Iustin Pârvu, Petru Vodă, 2011, pp. 67-68

    Apreciază

  5. Restricții drastice în Italia. Se extinde obligativitatea vaccinului

    Certificatul verde devine obligatoriu în Italia, începând de miercuri, 1 septembrie și în transporturi și școli. La începutul lunii august, autoritățile din Peninsulă au introdus documentul pentru accesul în restaurante și baruri, precum și la spectacole și muzee, relatază publicația La Reppublica.

    Până pe 31 decembrie 2021, certificatul verde trebuie prezentat pe anumite mijloace de transport publice și private. În special, va fi obligatoriu pe avioanele interne, nave și feriboturi pentru transportul între regiuni.

    În plus, green pass-ul va fi cerut pe trenurile Intercity, Intercity Night și High Speed ​​(trenurile regionale sunt, prin urmare, excluse), precum și pe autobuzele care leagă două sau mai multe regiuni.
    Angajații din școli – profesori, portarii, personal tehnic și administrativ – vor fi obligați, tot din 1 septembrie, să prezinte certificatul verde.Numai „persoanele fragile” vor avea dreptul la teste gratuite plătite de Ministerul Educației. Pentru toți ceilalți, în absența certificatului verde, după 5 zile de absență nejustificată, se va declanșa suspendarea contractului de muncă și a salariului, conform La Repubblica, citat de Mediafax.

    Membrii unul dintre cele mai populare canale Telegram ale mișcării anti-vaccin din Italia au anunțat un protest pentru miercuri, 1 septembrie, la ora 14.30 în gările italiene, transmite La Stampa, citată de Rador.

    Peste 50 de gări, inclusiv cele din Roma, Torino, Milano și Genova, sunt vizate de protestul anti-vacciniștilor

    Autoritățile italiene au anunțat că vor avea toleranță zero față de acțiuni care ar putea perturba traficul mijloacelor de transport în comun, relatează Genova Post.
    https://stiri-covid19.eu/anti-vaccinistii-italieni-pregatesc-blocarea-garilor-in-50-de-orase-autoritatile-anunta-toleranta-zero-fata-de-cei-care-incalca-legea/

    Apreciază

  6. Părintele Mihai Lungeanu-Sfântul Mărturisitor al Domnului Hristos
    + 2 septembrie 2012
    Întemnițat 16 ani la: Piteşti, Jilava, Codlea, Galata, Suceava, Galaţi, Târgu Ocna, Aiud

    “Prin toamna anului 1955, la o regrupare a deţinuţilor făcută de administraţia închisorii, în celula unde stăteam a venit un bărbat tânăr, frumos, ai cărui ochi exprimau blândeţe deosebită şi o aleasă bunătate. De statură înaltă, tânărul domn s-a apropiat şi, întinzându-mi mâna, mi-a spus că este Mihai Lungeanu, din Iaşi – student la Medicină, în anul V, când fusese arestat prima dată, în august 1947. Era la a doua condamnare. Imediat, între noi s-a legat o prietenie dintre acelea care sunt binecuvântate cu darul de a nu se sfârşi niciodată, nici chiar dincolo de mormânt (…) Cât am stat în celulă cu Mihai Lungeanu, se plimba încet şi continuu, căutând să reţină anumite pasaje din nişte file împăturite pe care le strângea în pumni. Prin nu ştiu ce minune, căpătase un capitol din Noul Testament. Zile, săptămâni şi chiar luni la rând, Mihai a reuşit să memoreze Noul Testament”.
    – Mărturisitorul Grigore Caraza-AIUD însângerat(+10 noiembrie 2014-21 de ani intemnitat în cumplitele temniţe bolşevice

    Studentul legionar în anul 5 la Facultatea de Medicină din Iaşi , Mihai Lungeanu, arestat în 1949, a trecut prin reeducările de la Piteşti, din care a scăpat cu viaţă în mod tainic. S-a rugat zile şi nopţi promiţând Mântuitorului că, dacă îl va scoate din acel Infern, toată viaţa şi-o va aşterne la picioarele Lui, în sensul că se va preoţi sau va merge la o mânăstire pentru a se călugări. Ruga i-a fost ascultată şi, pe motiv că era bolnav de TBC pulmonar, a părăsit definitiv Piteştiul fiind transferat la Târgu Ocna.
    În temniţele bolşevice, studentul Mihai Lungeanu a studiat teologia prin alfabetul Morse, şi la vârsta de 74 de ani visul lui s-a realizat, devenind preot.

    În închisoare a învățat pe de rost Noul Testament. A rămas profund impresionat de bunătatea şi puterea rugăciunii lui Valeriu Gafencu de care a îngrijit ca student la Medicină şi coleg de celulă la Târgu Ocna.

    Nu i s-a mai dat voie să-şi continue studiile la Facultatea de Medicină. Salvat din bolile crunte căpătate prin puşcării şi din torturile în care alţii îşi pierduseră viaţa, tânărul medicinist de atunci și-a propus să-şi dedice restul zilelor slujirii lui Dumnezeu. Însă nu i s-a permis nici aceasta de către slujitorii BOR decât târziu, după Revoluţie, la treizeci de ani de la eliberare, când a fost hirotonit preot la Biserica Buna Vestire, biserică la care slujise şi tatăl său. Până la acel momnt a lucrat ca biolog la un laborator clinic din oraşul natal Iaşi.
    SFINŢITE PĂRINTE MIHAI MĂRTURISITORULE, ROAGĂ-TE MÂNTUITORULUI HRISTOS , PENTRU NOI PĂCĂTOȘII!AMIN

    Apreciază

  7. SFINŢITUL PĂRINTE MIHAI LUNGEANU
    om al rugăciunii de foc, preot harismatic, mărturisitor neînfricat și luptător legionar

    Despre treptele rugăciunii harice și rugăciunea în temnițele comuniste
    -Părinte, ce înseamnă: „Mila păcii, jertfa laudei”?

    -Păi, cântarea asta explică două lucruri. Binecuvântarea lui Dumnezeu se face cunoscută în inima noastră, în sufletul nostru, printr-o stare de pace care nu are comparație în viața noastră pământească, dar știm că este pace. Ei, asta Dumnezeu o dă din milă, că El e milostiv, nu că o merităm noi, dar urmează partea a doua: „jertfa laudei”, ca urmare a laudei pe care am adus-o noi lui Dumnezeu, oricât de slabă a fost, îi corespunde această pace care este rezultat al milei lui Dumnezeu. Deci mila lui Dumnezeu este mișcată de jertfa noastră de laudă, oricât de slabă ar fi și când se cântă: „Mila păcii, jertfa laudei”, din inimile noastre, este harul lui Dumnezeu care se revarsă către Dumnezeu Tatăl și care Îl închide în El pe Iisus Hristos. Deci, chipul nostru apare îmbrăcat în imaginea lui Iisus Hristos înaintea Tatălui, El este mijlocitor în felul acesta. Hristos ne-a îmbrăcat pe noi prin harul Său. El ne conferă nouă o serie de caracteristici care sunt ale Lui. Deci jertfa noastră de laudă este răspuns la mila păcii dată de El și mila păcii dată de El este, sigur, condiționată de jertfa laudei noastre, oricât de slabă ar fi. Nicio rugăciune, nicio laudă a noastră, oricât de slabă, nu rămâne fără rezultat. Fiul lui Dumnezeu este milostiv. Înainte de a fi drept, El este bun, milostiv.
    Asta aș spune, asta înțeleg eu. Eu nu sunt teolog, nu așteptați de la mine lucruri de mare finețe. Vă spun ce am înțeles eu, ca un popă care nu a făcut Teologia, dar care a mai învățat și el, așa, cum se zice: „teologia pe fereastră”.

    -Ce ne puteți spune despre Valeriu Gafencu cu care ați stat în închisoare?

    -A, păi aveți cartea scrisă despre el, ce să vă spun eu? Eu dacă spun, stric, adică trunchiez foarte mult, că nu le am pe toate prezente în minte, nu pot să-l prezint așa de frumos cum l-au prezentat cei care au vorbit despre el. Ce să vă spun? Un om care a trăit cuvântul lui Dumnezeu la cel mai înalt nivel la care putea să îl trăiască cineva în închisoare. Valeriu Gafencu a avut o rugăciune permanentă, avea o figură senină, niște ochi albaștri în care te pierdeai, numai bunătate, o mare putere de rugăciune și o răbdare care te impresiona până la lacrimi. A fost dus în spital la Târgu Ocna ca să fie operat de apendicită. Cum or fi făcut aceia rahianestezia sau anestezie locală, nu știu, că nu a prins. El nu a spus nimic și la urmă, după ce au cusut tot, le-a spus: „Domnule doctor, am simțit toată operația”. „Cum așa?”. „Ia!” și a ridicat picioarele în sus și l-a pus să facă așa din picioare. Toată operația a simțit-o pe viu și nu a schițat un gest sau un vaiet. Mare răbdare! Tot timpul era în stare de rugăciune și ziua și noaptea, nu putea dormi culcat. Stătea în șezut, ridicat, cum spune el într-o poezie: „Când ochii mi-i închid şi cat în mine/ Puteri să sui Golgota până sus, /O voce, un ecou din adâncime/ Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,/ Mărgăritarul preţios e-n tine”. El avea mărgăritarul, el simțea permanent prezența lui Dumnezeu.

    -Ce ne puteți spune despre Valeriu Gafencu cu care ați stat în închisoare?

    -A, păi aveți cartea scrisă despre el, ce să vă spun eu? Eu dacă spun, stric, adică trunchiez foarte mult, că nu le am pe toate prezente în minte, nu pot să-l prezint așa de frumos cum l-au prezentat cei care au vorbit despre el. Ce să vă spun? Un om care a trăit cuvântul lui Dumnezeu la cel mai înalt nivel la care putea să îl trăiască cineva în închisoare. Valeriu Gafencu a avut o rugăciune permanentă, avea o figură senină, niște ochi albaștri în care te pierdeai, numai bunătate, o mare putere de rugăciune și o răbdare care te impresiona până la lacrimi. A fost dus în spital la Târgu Ocna ca să fie operat de apendicită. Cum or fi făcut aceia rahianestezia sau anestezie locală, nu știu, că nu a prins. El nu a spus nimic și la urmă, după ce au cusut tot, le-a spus: „Domnule doctor, am simțit toată operația”. „Cum așa?”. „Ia!” și a ridicat picioarele în sus și l-a pus să facă așa din picioare. Toată operația a simțit-o pe viu și nu a schițat un gest sau un vaiet. Mare răbdare! Tot timpul era în stare de rugăciune și ziua și noaptea, nu putea dormi culcat. Stătea în șezut, ridicat, cum spune el într-o poezie: „Când ochii mi-i închid şi cat în mine/ Puteri să sui Golgota până sus, /O voce, un ecou din adâncime/ Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,/ Mărgăritarul preţios e-n tine”. El avea mărgăritarul, el simțea permanent prezența lui Dumnezeu.

    Indiferent ce spun filozofii sau marii gânditori, omul, datorită stării de păcat, are sufletul alterat, păcatele lui și ale părinților și ale rudelor lui îndepărtate, dar devii prin conlucrare dintre voința ta și voința lui Dumnezeu, cu lucrarea harului lui Dumnezeu, tu devii altul, te schimbi, devii om nou, omul nou zidit în Hristos. „Nu mai trăiești tu, ci trăiește Hristos în tine”, cum spune Sf. Ap. Pavel. Asta a fost, vă spun, deci starea asta de curățenie, de sfințenie este o stare de o permanentă devenire. În măsura în care te nevoiești și îndeplinești condițiile de a acumula harul lui Dumnezeu, în aceeași măsură te transformi și te asemeni mai mult cu Iisus Hristos. Cam asta aș spune, el era permanent în stare de rugăciune. Stătea cu capul în piept, așa dormea și când își aduce amintea iar, în felul acesta. Numai cuvinte bune spunea, nu certa pe nimeni. N-am auzit să înjure, să blesteme, să amenințe, să se vaiete că suferința e lungă, nici vorbă. Totul raporta la Iisus Hristos, o jertfă permanentă, fiecare secundă este o jertfă adusă lui Dumnezeu. Pentru că se știe că în timpul suferinței, dacă suferința este împletită cu rugăciune, nu cu resemnare, așa cum în general se înțelege, dacă este primită cu dragoste adevărată, simți o bucurie extraordinară. Bucuria este așa de mare, încât suferința nu mai contează, pur și simplu. Dar e greu de înțeles lucrul acesta.

    -Simți mângâiere?

    -E greu de spus, simți o bucurie și simți ceva în inimă care depășește orice bucurie de pe pământ.

    -Ce a vrut să spună Iisus pe cruce prin cuvintele: „Săvârșitu-s-a!”?

    Săvârșitu-s-a mântuirea lumii, adică, jertfa. „Săvârșitu-s-a!” este ultimul cuvânt de pe cruce. Primul este: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac”, al doilea, îi spune tâlharului: „Astăzi vei fi cu mine în Rai!”, al treilea este: „Femeie, iată fiul tău! Fiule, iată mama ta!”, Sf. Ioan Evanghelistul, după aceea spune: „Mi-e sete! Părinte, în mâinile Tale îmi încredințez duhul. Săvârșitu-s-a!”. Când și-a dat duhul, atunci s-a cutremurat pământul, pietrele s-au sfărâmat, catapeteasma templului s-a rupt în două de sus până jos, mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților răposați au înviat și, ieșind din morminte după învierea Lui din morți, au intrat în sfânta cetate și S-a arătat multora, iar sutașul și cei ce L-au văzut au zis: „Cu adevărat acesta Fiul lui Dumnezeu a fost!”. Acesta e textul biblic. „Săvârșitu-s-a!”. Deci pentru ce a venit El? Ca să răscumpere lumea. El a luat toate păcatele omenirii asupra Sa și toată suferința, pe care trebuia să o suporte omenirea ca ispășire pentru greșeala ei, a suportat-o El pentru toți. Asta e mântuirea obiectivă. Dar mântuirea subiectivă este altceva, este partea fiecăruia și dacă El a ispășit acolo pe cruce pentru toți, fiecare din noi are partea lui de ispășit. Ei, asta cere de la noi. Cum? În cadrul pocăinței, în cadrul crucii pe care ți-o pune El în spate, o duci și în felul acesta ispășești, altfel nu se poate. Ajungem dincolo și se întâmplă exact cum spune Mântuitorul în Predica de pe munte: „Împăcați-vă cu pârâșul vostru cât sunteți încă pe cale, ca nu cumva acesta să vă dea pe mâna temnicerului și temnicerul să vă bage în temniță. Vă spun că nu veți ieși de acolo până nu veți plăti și ultimul bănuț”. Deci se plătește toată greșeala noastră, a plătit-o Mântuitorul pentru toți și pentru mine. Dar am partea mea, El nevinovat a plătit, eu vinovat și nu plătesc nimic? În cadrul pocăinței, atât cât a drămuit Dumnezeu, în cadrul crucii pe care ne-a pus-o în spate, în cadrul pocăinței pe care o facem noi la spovedanie, este cuprinsă această ispășire și, în timp ce suferim, se întâmplă ce v-am spus eu: simți mângâierea Duhului Sfânt în inima ta, dar să o accepți nu ca pe o pedeapsă, ci ca un dar al lui Dumnezeu.

    Suferința a fost dată ca pedeapsă pentru păcat, dar acceptată în numele Mântuitorului și primită în numele Lui, sau cedată Lui și să o transformi în dar, în harul lui Dumnezeu. Deci tu suferi și din inima ta iese harul lui Dumnezeu, acea fâșie de lumină de care vorbește Mântuitorul în discuția Lui cu femeia, la fântâna lui Iacov: „Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, din inima lui vor curge râuri de apă vie care vor curge în viața veșnică și nu va înseta în veac”. Este vorba de râurile de har, de lumină, care țâșnesc din inima omului care ajunge la rugăciune permanentă. Nu înseamnă că cei care nu au rugăciune permanentă, nu iese nimic din inima lor, dar iese o șuviță mică de tot. Noi am primit o scânteie la botez, scânteia harică care crește sau se pierde în funcție de viața pe care o ducem noi. Sunt mai multe teorii cu flacăra aceasta harică. În orice caz, Sf. Isaac Sirul, în lucrarea sa Cuvinte ascetice, spune că scânteia harică a rugăciunii permanente noi o primim la botez. Dacă ducem viața în Hristos și cu rugăciune, această scânteie crește, crește și la un moment dat se face cunoscută, adică din momentul acela noi o vedem, o simțim ș.a.m.d. Alții spun că este o scânteie aparte și că este momentul când El se face cunoscut. Când îți dă El ultima picătură, atunci ai căpătat darul rugăciunii inimii. Împărtășania deasă, făcută cum trebuie, grăbește primirea darului rugăciunii permanente, a flăcării harice.

    -Ce păcate nu se iartă niciodată?

    -După câte știu eu, păcatele împotriva Duhului Sfânt, hula împotriva Duhului Sfânt. Vezi că este alb și tu zici că este negru. Minunea evidentă, păcatul împotriva evidenței, vezi că e minune și spui: „Nu, domnule, sugestii”. În închisoare au fost oameni care au simțit parfumul Duhului Sfânt, în Zarcă. Grigore Caraza s-a împărtășit și a simțit mirosul de busuioc și a întrebat: „Părinte, dar unde aveți busuioc?”. „Da’ de unde busuioc, băi Grigore?!”. „Păi, uite mirosea a busuioc”. Sau alții făceau rugăciune, simțeau și în timpul rugăciunii, toți din celulă simțeau parfumul acela și mi s-a întâmplat și mie să fiu cu dânșii, oameni cu mare credință, cu mare putere de rugăciune, prezența Duhului Sfânt.
    Păi, în împuțiciunea aceea, cu hârdaie, cu materie fecală acolo, de unde să miroase a trandafir și a regina nopții? De unde erau, tot sugestie?

    -Poți fi viu trupește și mort duhovnicește. E tot un păcat împotriva Duhului Sfânt?

    -Păi, omul care nu crede în Dumnezeu, e mort sufletește. A fi viu înseamnă a avea pe Dumnezeu în tine. Nu-L ai, ești mort sufletește. La un moment dat, după multă rugăciune permanentă, simți prezența lui Dumnezeu permanent. Căutați dumneavoastră în Filocalie volumele 6 și 7, Sfântul Simeon Noul Teolog mai ales și Sfântul Grigore Palama. Căutați volumele 6 și 7 și o să vedeți dumneavoastră semnele prezenței lui Dumnezeu în inima noastră și mai ales în inima celor care practică rugăciunea permanentă. Simți permanent prezența Lui, focul haric din inima ta. Vezi flacăra care țâșnește din inima ta, ca un jet de lumină care este permanent sau întrerupt, depinde. În legătură cu asta îmi amintesc din viața Sfântului Vasile cel Mare, că a avut mulți ucenici și odată s-a dus să-i viziteze, în pustiu unde erau dânșii, pe doi dintre ucenicii săi. Se duce la primul. L-a găsit în rugăciune și a văzut cum din inima lui ieșea un jet de lumină fără întrerupere și a știut ce înseamnă și a intrat la dânsul acolo: „Blagosloviți, frate!”. „Sărut mâna, blagosloviți, Înalt Prea Sfințite!” sau cum spunea. Întreabă de una, de alta, dar întrebarea lui: „Cum stai cu rugăciunea?”. Este prima întrebare pe care ți-o spune orice călugăr, despre rugăciune. „Mulțumesc lui Dumnezeu, nu am gânduri străine, rar de tot. În general e continuă”. „Bine, mergi în continuare, să-ți ajute Dumnezeu”. Dar el a văzut că flacăra era permanentă. S-a dus la al doilea, în altă peșteră și a văzut cum acela era tot în rugăciune, dar era o flacără din când în când întreruptă și tot așa, îl întreabă una alta: „Dar cum stai cu rugăciunea, frate?”. „Părinte, îmi vin gânduri străine, nu numaidecât gânduri păcătoase, dar altceva decât gânduri de slavă a lui Dumnezeu”. „Caută și alungă gândurile și adună-te mai mult și o să-ți ajute Dumnezeu”. Deci, de aici ce învățăm? Că rugăciunea permanentă este însoțită de o revărsare harică permanentă, o rugăciune întreruptă de o revărsare întreruptă. Asta este.

    Sunt trepte harice. Nu înseamnă că cei care nu simt și nu văd harul, nu îl au. Nu e așa. Dar asta crește, o viață întreagă, crește și descrește. Ai făcut păcate de moarte, s-a pierdut. Cu păcatul de moarte ai pierdut harul lui Dumnezeu și atunci vii, te mărturisești, capeți dezlegare de la preot și în momentul în care îți dă dezlegarea, unii simt cum curge harul într-înșii, sau tu preot, care îi dai dezlegarea, simți cum curge prin tine o forță sau el simte cum ia o forță. Se întâmplă și lucruri din astea, să știți. Deci, pur și simplu prin mâna preotului vine harul. Și direct, dar dacă era suficient așa, nu mai instituia Mântuitorul Taina Spovedaniei. El n-a făcut nimic în plus ca să se distreze: „Hai să fie acolo, să se găsească”. Nu, este nevoie.

    -Când a instituit (n.m.Domnul Iisus Hristos)Taina Spovedaniei?

    -În prima zi de la Înviere s-a arătat ucenicilor, Toma nefiind de față și a zis: „Pace vouă!”. Ușile și ferestrele erau încuiate și i-a arătat mâinile și coasta. Deci, s-au bucurat ucenicii dacă L-au văzut pe Domnul, așa spune textul. Apoi, iarăși le-a zis: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe mine Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi” și suflând asupra lor, le-a zis: „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, iertate vor fi și cărora le veți ține, ținute vor fi”. Toma Geamănul nu era cu dânșii, după aceea la opt zile și tot așa. Dar ei sunt întăriți cu toate puterile, cu toate tainele și toate ierurgiile în ziua Cincizecimii, când s-a pogorât Duhul Sfânt. Încă de acum, Mântuitorul le-a dat puterea asta. Pur și simplu, preotul când este hirotonit, primește această putere. Eu vă spun, nu ca să mă laud, dar în timpul hirotoniei ca diacon, în timp ce arhiereul avea mâinile pe mine și diaconul spunea ectenia aceea dinainte de rugăciunea arhiereului, când a pomenit pe Sfânta Fecioara Maria, atunci am simțit ca o putere extraordinară care curge în mine, la numele Sfintei Fecioare Maria. Ce să mai spun? La preoție, a fost mai slab pentru că nu a fost pregătirea la nivelul acela. Eram cu mai mulți în cameră, era un aparat de radio care mai bâzâia pe acolo, deci nu am putut să mă adun. Deci, contează foarte mult în ceea ce privește starea de receptivitate, cum ești pregătit, starea de post, de rugăciune și de a fi adunat în cuvântul lui Dumnezeu. Contează foarte mult. Eu mă uit la Liturghie, cum percepem noi tainele care se întâmplă în timpul Sfintei Liturghii, când ești pregătit și când le faci așa, degrabă. Păi, mai bine nu mai faci. Nu e de joacă! „Ei, preoția”… Păi, preoția e mare lucru. E cel mai mare lucru! Ia să văd eu altul, ceva pe pământ care ce face aici și e valabil dincolo. Nimic, în afară de preoție! Ce legi aici, e legat dincolo, ce dezlegi aici, e dezlegat dincolo.

    -Ați stat în aceeași celulă cu Richard Wurmbrand?

    -În camere alăturate, eu eram la camera 5 și el la camera 4. Erau două camere la același WC și puteam trece de la mine la WC și de la WC la el. Eu treceam în camera 4 ca să fac injecții, că eram student la Medicină și trebuia să îi asist noaptea pe muribunzi, că 4 era camera de muribunzi. Cine ajungea acolo ori ajungea sub pământ, ori la 5. Numai el a scăpat din toți câți au trecut prin camera 4. Acolo toți au murit, absolut toți. Au murit vreo 60 și ceva de oameni. Vreo 30 și ceva au murit sub ochii mei, fiecare a murit în felul lui. Valeriu Gafencu a murit foarte ușor. Spunea că simte o pace nemaipomenită, o liniște și că urcă niște scări și pe măsură ce urca aceste scări, respira mai ușor, dar el nu mai avea puls și se ruga și pomenea din când în când pe rudele lui: Valentina, cutare, cutare, surorile lui. A murit foarte senin și i-am pus o cruciuliță în gură, o cruciuliță de os, nu de argint cum scrie în cărțile acestea.

    -A cerut el?

    -Nu mai țin minte dacă a cerut el, dar am avut o cruciuliță de a lui, de os și eu i-am pus-o, eu i-am pus-o în partea dreaptă. Am pus-o și tot am scăpat-o pe acolo și am băgat degetul mai tare și spune Nicolae Itul, coleg de al nostru care e în Canada acum: „Măi, Mihai, lasă-l măi, că e mort! Vrei să o scapi acolo?” și am pus-o în partea dreaptă, între obraz și dinți. Deci, dacă se va găsi cumva un craniu, lângă craniu cruciulița, acela-i Valeriu Gafencu. A fost dus la groapa comună, nu știm unde exact, dar băieții s-au urcat sus pe peretele acela de sanatoriu și au văzut unde erau înmormântați de obicei și cam acolo s-a făcut troița de la Târgu Ocna dacă ați fost acolo.

    -Dar cine a murit cel mai greu?

    -Acolo nu am văzut pe nimeni să moară greu. Probabil că era o atmosferă de rugăciune, nu am văzut pe nimeni să moară greu, să se chinuiască. Niciunul, niciodată! Chiar și cei care au fost turnători, s-au întors pe patul de moarte. Cel care a bătut pe altul a venit și i-a cerut iertare în genunchi: „Măi, cutare, te rog să mă ierți!”. „Te-am iertat, măi, cutare!”. Și au murit și unul și altul. S-au întâmplat lucruri extraordinare care sunt aproape de necrezut sau pe care le găsești numai în viețile sfinților. Ei au fost sfinți. Într-o seară eram pe acolo. Nu știu ce făceam pe la bolnavi și-l aud pe Mitică Huțanu, un elev, că spunea ceva. „Ce faci, Mitică?”. „Ei, nimic”. Dar el spunea: „Eli, Eli, lama sabachtani”, adică: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”. Medita la patimile Mântuitorului.
    Păi, dumneavoastră știți ce valoare au aceste meditații spuse în condițiile alea, că el pentru asta suferea? Pentru Hristos suferea. Nu pentru politică și aiurelile astea.
    Pentru Hristos, noi pentru El am suferit.

    Fragmente dintr-un interviu publicat în Revista Atitudini Nr. 61

    Apreciază

  8. Fiat iustitia, ruat coelum!*
    Avocat Gheorghe Piperea

    În Senatul Universității București, în ședința din 15 septembrie 2021, se va lua decizia ca accesul la cursuri, la seminarii, în căminele studențești, în biblioteci și în laboratoare, să fie permis doar celor care s-au vakseenat.

    M-aș fi mirat ca tocmai UB să iasă din trendul iacobinismului sanitar și al apartheidului pe criterii de suspiciune de boală. Nu mă aștept ca Facultatea de Drept, templul drepturilor și libertăților, să deraieze de la directivele noului regim de teroare.

    Apele se vor despărți, grâul se va alege de neghină. Acum, în 2 săptămâni, nu peste un an.

    În mod normal, cei care se opun totalitarismului medical, cei care nu pot asista pasivi la segregarea socială și la punerea oamenilor „liberi” în țarcuri, la adăpost de inocenții suspecți de boală, ar trebui să acționeze – judiciar, administrativ, prin greve de tip japonez, prin boicotul cursurilor, prin înghețarea plății taxelor de studii etc. Studenți, cadre didactice, părinți, toți cei care nu pot fi de acord cu acest amurg al democrației, ar trebui să se alieze în acest scop.

    Sincer, nu mă aștept la nicio revoluție, dar eu nu voi sta degeaba. Voi acționa, chiar și de unul singur (evident, greva sau boicotul nu se pot face în tandem, eu cu mine …).

    Fiat justitia, pereat mundus!
    *Fiat iustitia, ruat coelum/Să se facă dreptate, prăbuşească-se şi cerul,(îmi aparține titlul)acest adagiu , apare în scrierile lui Seneca (Lucius Annaeus Seneca), filosof roman, din secolul I, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai stoicismului, pentru care cea mai de preţ calitate a omului este virtutea, însoţită de curaj, dreptate, înţelepciune.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: