Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară

,,Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim’’.

Dumnezeu Cel Atotputernic a rânduit această zi în care să se nască, din Părinţii Sfinţi Ioachim şi Ana, Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă de Părintele Luminilor să poarte în preacuratu-i pântece pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Este cea dintâi sărbătoare a anului bisericesc, înscrisă în calendarele noastre.          După ce vei veni de la sfânta biserică, să nu lipsească de pe buzele tale, cinstite cititorule, Acatistul Maicii Domnului, ori măcar această frumoasă şi înălţătoare rugăciune: ,,O, Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care şi primind-o Maica Împăratului Aceluia Care împărăţeşte cerul şi pământul, o du la Împăratul împăraţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi Dumnezeul tău, şi cere iertare de toate păcatele mele. Vieţii mele dă-i îndreptare, şi la sfârşitul meu trecere neîngrozită de vrăjmaşii cei din văzduh; fii mie povăţuitoare, să-mi deschizi Dumnezeiasca intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa raiului şi de veselia acelei cetăţi înalte, a Ierusalimului de sus celui preafrumos şi de frumuseţile lui cele nespuse, de strălucirea luminii Treimii Celei cu trei străluciri, şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti. Acelei măriri şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi Sfinţii, că toate le poţi ca Maica Împăratului Celui Atotputernic. Şi acum, dar mai ales întru acest ceas, mă auzi pe mine cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc cântare şi rugăciune’’ (Din Acatistier, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, p. 68).

Preacurata Fecioară Maria este tuturor credincioşilor grabnic ajutătoare. Prin urmare, iubite cititorule, nu uita ori de câte ori te afli în vreme de strâmtorare, de necaz, de întristare, în situaţii grele din care nu mai vezi nicio ieşire, roagă-te Maicii Domnului şi Preacurata nu te va lăsa fără răspuns.

Presbiter Ioviţa Vasile

24 de gânduri despre „Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară”

  1. Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre!
    Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos,
    mântuieşte-ne pe noi!

    Apreciază

  2. Va veni ceasul când ne vom atinge de puterea lui Dumnezeu

    Dumnezeu este foc mistuitor (Evr. 12, 29). Când un obiect se atinge de foc, el se schimbă: ori arde, ori se căleşte. La fel şi omul, când se atinge de Dumnezeu, ori piere, ori se mântuieşte. Focul este întotdeauna foc! Dar vedem că din atingerea de el rezultă fie cenuşă, fie oţel, în funcţie de ceea ce se atinge.
    La fel se întâmplă şi cu omul, şi totul depinde de ce anume va aduce el focului dumnezeiesc, adică în ce stare este omul când se atinge de Dumnezeu. Dacă se ţine ca fierul, atunci puterea fierului va deveni de oţel. Dar dacă se coboară până la slăbiciunea paielor, va fi mistuit.
    Fiecare om, mai devreme sau mai târziu, este în mod inevitabil adus la Dumnezeu şi vai lui dacă nu se va pregăti pentru această întâlnire. Lev Tolstoi s-a apropiat de Dumnezeu cu neglijenţă, plin de sine, fără frică de Dumnezeu, s-a împărtăşit cu nevrednicie şi a ajuns apostat. Va veni ceasul când ne vom atinge de puterea lui Dumnezeu, indiferent dacă vrem sau nu acest lucru.
    Lopata este în mâinile Domnului. Cu lopata se aruncă seminţele şi paiele; paiele le împrăştie vântul, iar seminţele cad la picioarele Stăpânului şi sunt strânse în jitniţe, în timp ce paiele sunt lăsate deoparte sau arse. Întâlnirea cu Domnul este inevitabilă şi trebuie să ne pregătim pentru ea. Păcatele noastre sunt paiele care sunt mistuite la această întâlnire. Trebuie ca, din vreme, să facem singuri judecată cu noi înşine şi noi înşine, pregătindu-ne pentru această întâlnire, trebuie să ne desprindem de paie, să mistuim paiele păcatelor prin pocăinţă. Ori se mistuie ele singure, ori împreună cu ele se mistuie şi omul, care s-a înrobit păcatului.
    Trebuie să ştim că vine Judecata de Apoi şi să ne raportăm cum se cuvine la acea zi şi la acel eveniment. Trebuie să ne curăţim sufletele şi să ne rugăm. Trebuie să ne raportăm la acel eveniment în mod limpede şi conştient, iar nu ca o jivină care-şi ascunde capul ca să nu vadă primejdia.

    Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești

    Apreciază

  3. Cum să ne pregătim pentru mărturisirea păcatelor
    Sf. Nicodim Aghioritul

    Mărturisirea este o înfățișare de bunăvoie, prin grai, a faptelor rele, ca și a vorbelor și a gândurilor. Ea este smerită, dreaptă, fără rușine, hotărâtă, și se face către un duhovnic legiuit.

    Se cuvine să știi și aceasta, că de nu vei face cuviincioasa cercetare a păcatelor tale înainte de a te mărturisi, câte păcate vei uita și nu le vei mărturisi sunt neiertate. Pentru că uitarea s-a făcut de voie, de vreme ce puteai să-ți aduci aminte de ele prin cercetare și nu ai făcut.
    Dar de vei face cercetarea cea cuviincioasă și se va întâmpla să uiți vreun păcat, ca om cu slăbiciuni, acest păcat se iartă împreună cu celelalte păcate pe care le-ai mărturisit, pentru că uitarea aceasta nu este de voie, ci fără de voie. Dacă după mărturisire îți vei aduce aminte, trebuie să mergi la duhovnic și să mărturisești și acel păcat de care ți-ai adus aminte.

    Durerea pentru bunătățile vremelnice este fără de folos
    Sfântul Nicodim Aghioritul

    Să știi, frate, că nu trebuie să te mâhnești dacă pentru păcatele tale pierzi vreun bun firesc și vremelnic, sau pe copiii tăi, sau pe nevasta ta, fie și însăși toată împărăția lumii, fie și însăși viața ta. Fiindcă de durerea aceasta nu se ține socoteală la pocăință, ci este zadarnică și fără de folos și nu este primită de Dumnezeu.

    S-a mâhnit și Saul când a auzit de la Samuel că își va pierde împărăția și însăși viața și atât de mult, încât de frică a căzut la pământ, dar în zadar.

    Nu mai spun că durerea care vine de pe urma bunătăților lumești și trecătoare nu numai că este fără de folos, dar pricinuiește și moarte, cum spune Pavel: „Iar întristarea lumii aduce moarte” (2 Corinteni 7, 10).

    Cele trei vătămări pricinuite de păcat omului
    Sfântul Nicodim Aghioritul

    Pentru ca să câștigi părerea de rău, socotește frate și câte rele ți-au adus păcatele ție:

    Cum acestea te-au tăcut să pierzi darurile cele mai presus de fire pe care ți le-a hărăzit Dumnezeu în viața aceasta, dintre care și unul singur este mai de preț decât toate bunătățile, decât toate înțelepciunile și frumusețile firii și decât cele mai de preț bunuri lumești.
    Gândește-te că acestea te-au făcut să pierzi toată fericirea veșnică a Raiului, unirea cea cu Dumnezeu, vederea preadulcii Născătoare de Dumnezeu, a Maicii Domnului și a Maicii tuturor creștinilor, petrecerea cu sfinții îngerii și cu toți sfinții, bucuria cea negrăită, împărăția cerească, odihna cea de-a pururi, lumina cea veșnică.
    Socotește că aceste păcate ți-au pricinuit pedeapsa cea veșnică, focul acela nestins, scrâșnirea dinților, viermele cel neadormit, chinuirea tuturor simțirilor trupului și a tuturor puterilor sufletului tău. Care suflet va avea de-a pururi ceea ce urăște și nu va avea niciodată ceea ce dorește.
    Ah! și puțină este paguba? Puțină durere este să pierzi pe Dumnezeu, Care este în întregime dulceață, veselie, dorire, lumină și început al luminii, viață și început al vieții, înțelepciune și început al înțelepciunii? Puțină durere este să pierzi pe Domnul a Cărui frumusețe întrece orice frumusețe, înțelepciunea Sa întrece orice înțelepciune, dulceața Lui întrece orice dulceață? De la Care, dacă o singură rază a măririi Sale ar străluci în iad, îndată iadul s-ar face Rai?

    Puțină este durerea să pierzi pe Tatăl Cel fără de început; pe Fiul Cel fără de început și pe Preasfântul Duh, pe unul Dumnezeu, Cel în trei ipostasuri, de la Care orice lucru frumos capătă frumusețe, orice lucru strălucitor capătă strălucirea, orice viețuitor capătă viața, orice este înțelegător capătă înțelesul și orice ființă capătă ceea ce o face să fie ființă?

    Într-un cuvânt, puțină durere este să pierzi, nenorocitule, pe Dumnezeul tău, Care este bunul cel mai înalt, începutul, mijlocul și sfârșitul ființării tale?

    Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet

    Apreciază

  4. Să iertăm din toată inima apropia­ţilor noştri… (Predica Sfântului Luca al Crimeei la Duminica a XI-a dupa Rusalii)

    O imagine grava de o cruzime exclusivă a inimii ne-a arătat în pilda Sa despre datornic Domnul Iisus Hristos. Noi am văzut în această pildă limita extremă a necinstei omeneşti, a păcătoşeniei omeneşti.

    A cui inimă nu se va cutremura, nu va fierbe de indignare şi de revoltă, ascultând cum acest om necredincios, căruia i s-a iertat recent o mare datorie, a procedat inuman cu aproapele său! Se cutremură inimile noastre când vedem manifestările îndrăz­neţe ale patimilor sau ale păcătoşeniei omeneşti. Nu în zadar a spus Prorocul David:

    Sufletul meu este între lei; eu stau între cei care aruncă foc, între fiii oamenilor, dinţii cărora sunt suliţe şi săgeţi şi limba cărora este sabie ascuţită (Psalmul 56, 5). Priviţi, el vorbeşte nu doar despre răufăcători şi ucigaşi, ci şi despre noi, oamenii obişnuiţi. El ne numeşte „cei care aruncă foc”, ne numeşte „haită de lei”, spune că noi avem dinţii suliţe şi săgeţi şi că limba noastră este sabie ascuţită. Iar sabia este arma uciderii.

    Dacă limba noastră este asemenea săbiei ascuţite înseamnă că putem uci­de cu ea oameni. Şi ucidem, deseori ucidem, şi nu ne indignăm de noi, nu ne considerăm ucigaşi. Necruţător străpungem inima aproapelui nostru cu defăimarea noastră grosolană, îi înjosim demnitatea omenească, îi zdruncinăm inima cu cuvinte rele – oare nu este aceasta o ucidere duhovnicească?

    Auzim că unul dintre oamenii cunoscuţi nouă săvârşeşte desfrânare si ni se umple inima de o profundă indignare. Nu este greu să ne indignăm de alţii. Este dificil să ne indignăm de noi înşine. Avem oare dreptul si ne indignăm de alţii, dacă noi înşine suntem departe de acea înălţime a înţelepciunii despre care ne-a învăţat Hristos? Sunt mulţi între noi cei care niciodată nu au fost robiţi de privirea pătimaşă la o femeie sau la un bărbat? Puţini, foarte puţini.

    Iar Domnul Iisus Hristos numeşte privirea necurată la o femeie adulter. Chiar dacă nu în faptă, dar în inimă acesta a fost săvârşit. Marele Sfânt Tihon de Zadonsk a spus odată: „Ce păcate vedem noi în oameni, pe acelea le avem şi noi“. Este un adevăr profund.

    Tot ce vedem păcătos în oameni există şi în noi înşine, poate într-o măsură mai mică, dar în fond este la fel – aceeaşi necurăţie a inimii care se manifestă în minciună, insultă, răutate. Această necurăţie este în fiecare inimă. Si acesta cuvinte ale Sfântului Tihon de Zadonsk trebuie să le ţinem minte toţi, să le păstrăm mereu în inimile noastre.

    Când vedem manifestarea răului sau a necurăţiei în oameni, atunci trebuie să privim în inima noastră şi să ne întrebăm: „Sunt eu oare deplin curat în această privinţă, nu este în mine păcatul pe care îl văd în fratele meu?”

    Noi ţinem minte doar ceea ce ne cutremură inima. De exemplu, ne amintim despre cutremurele de pământ. Şi, cu cât este mai sensibilă inima noastră, cu atât mai mult ne amintim de calamităţile înfricosătoare. Oamenii cu inima mai grosolană, care nu au milă în ei, repede uită de tot.

    Nu aşa procedează învăţaţii care studiază cutremurele de pământ, ci îşi amintesc întotdeauna despre ele, de la o zi la alta urmăresc mişcările scoarţa terestre. Gândul lor este întotdeauna concentrat la cutremurele de pământ. De la ei trebuie să luăm exemplu. Cum aceştia urmăresc mereu subtil fluc­tuaţiile pământului, aşa şi noi trebuie neîncetat să urmărim mişcările inimii noastre, să alungăm din ea tot ce este necurat. Să ne urmărim gândurile, poftele, trezirile şi faptele. Subtil şi profund să le cântărim: nu este cumva în ele ceva păcătos?

    Dacă vom fi asemenea seismologilor, care urmăresc cutremurele, şi vom urmări concentrat mişcările inimii noastre, atunci vom conştientiza profund propria noastră păcătoşenie, propria noastră nevrednicie şi mai puţin vom urmări şi vom judeca răul pe care îl vedem în inimile apropiaţilor noştri.

    Este revoltătoare purtarea datornicului crud la inimă, căruia Milostivul Stăpân i-a iertat o datorie de 10000 de talanţi, iar el, întâlnind pe un sărac necăjit, care îi era dator o sumă infimă de 100 de dinari, l-a apucat de gât şi a început să-l sugrume. Săracul îl ruga să-l mai îngăduie, îi spunea aceleaşi cuvinte pe care le-a spus şi cel crud la inimă cu puţin timp în urmă în faţa Stă­pânului: Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi întoarce totul! Dar el nu vru să rabde, şi-l sugrumă, şi-l puse în închisoare pe datornicul său.

    Ce poate fi mai revoltător şi mai grosolan? Da, desigur, este gradul extrem de nerecunoştinţa, lipsa milostivirii, a dorin­ţei de a ierta apropiaţilor noştri datoriile lor. Aceasta este deplina uitare a făptu­lui pentru care ne rugăm în fiecare zi lui Dumnezeu: Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Nu vrem, nu vrem să lăsăm datoriile greşiţilor noştri, dar vrem şi aşteptăm să primim iertare de la Dumnezeu.

    Ce trăsături negre ale sufletului a manifestat acest om nemilos faţă de nefericitul apropiat al său? Ce l-a incitat la o asemenea cruzime, la o asemenea încălcare a dreptăţii? Întâi de toate egoismul lui, iubirea de sine. Doar la sine se gândea, doar pentru sine îşi dorea fericire, iar la alţii nu voia să se gândeas­că. Toate gândurile lui erau îndreptate spre a primi cât mai mult. Era un ego­ist brutal, iubitor de argint, fiindcă puţin i-a fost că a primit de la Stăpânul 10000 de talanţi, dar nu a putut uita de 100 de dinari pe care îi datora lui un om sărac şi necăjit.

    Dar să pătrundem în inima noastră, să căutăm: nu există oare în noi înşine patima iubirii de argint, nu există oare în noi o inimă crudă? Sunt puţini dintre noi cei care sincer dispreţuiesc banii, care nu doresc bogăţie? Puţini, foarte puţini! Iubirea de arginţi este păcatul majorităţii oamenilor. Revoltându-ne de extrema iubire de argint a acestui datornic iertat, trebuie să recunoaştem cu smerenie că singuri suntem vinovaţi de acest păcat. Noi vedem în acest datornic iertat cea mai brutală manifestare a iubirii de sine, a egoismului. Dar oare nu ne iubim noi înşine mai mult decât pe apropiaţii noştri, oare împlinim noi porunca: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi?

    Noi ne iubim pe noi înşine, iar de alţi oameni prea puţin ne îngrijim. Acesta este egoismul, acesta este păcatul care, într-o formă strigătoare, revoltătoare se manifestă în faptele acestui datornic. El este crud, este nemilos peste măsu­ră. Dar oare putem spune că împlinim porunca lui Hristos: Fiţi milostivi, aşa cum şi Tatăl vostru milostiv este (Luca 6, 36)?

    Câţi îşi iubesc aproapele ca pe ei înşişi? Câţi au grijă de aproapele ca de sine însuşi? Doar sfinţii. Dar noi toţi nu suntem sfinţi, noi toţi suntem vinovaţi de acele păcate pe care le vedem la alţii, cum a spus Sfântul Tihon de Zadonsk.

    Nu obişnuim să facem milostenie, cineva ne este dator cu ceva, cineva a greşit împotriva noastră, cineva ne-a ofensat.

    Iar Sfântul Apostol Iacov spunea: Judecata e fâră milă pentru cel ce n-a făcut milă (Iacov 2, 13).

    Să ne temem de aceste cuvinte, fiindcă şi pe noi ne aşteaptă judecata care a căzut peste acest necruţător datornic: Stăpânul, mâniindu-se, l-a dat pe el pe mâna chinuitorilor, până va întoarce toată datoria.

    Hristos a spus în finalul pildei Sale: Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din toată inima (Matei 18, 35).

    Şi altă dată Domnul Iisus Hristos a spus: Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, şi Tatăl vostru Cel ceresc vă va ierta; dar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşalele voastre (Matei 6, 14-15).

    Domnul ne-a poruncit să ne rugăm cu rugăciunea pe care i-a învăţat pe ucenicii Săi şi în această rugăciune noi zilnic repetăm: Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.

    Vedeţi cât de mult se cere de la noi? Nu avem voie, văzând o asemenea manifestare grosolană a inimii rele omeneşti, să ne limităm doar la revoltă – tre­buie să ne amintim porunca: „Ia aminte la tine însuţi!” Totdeauna ia aminte la ce se petrece în inima ta, preţuieşte profund şi cin­stit fiecare mişcare a inimii tale, urmăreşte cele mai mici manifestări păcătoase ale ei. Aşadar să ţinem minte cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola că­tre Efeseni: Fiţi buni unul cu altul, compătimitori, iertaţi unul altuia aşa cum, şi Dumnezeu în Hristos v-a iertat pe voi.

    Şi trebuie să iertăm, aşa cum cere Hristos, aşa cum a spus El în finalul pildei – din toată inima. Fiindcă se în­tâmplă că iertăm doar în cuvinte – ne plecăm celui care ne-a supărat, dar in inimile noastre rămâne iritare, ură faţă de el. Aceasta nu este iertarea din toa­tă inima.

    Să ne învăţăm să îndeplinim această poruncă a lui Hristos – să fim milostivi, aşa cum este Tatăl nostru Cel ceresc, şi să iertăm din toată inima apropia­ţilor noştri greşelile făcute faţă de noi. Şi atunci şi noi vom primi iertare de la Tatăl nostru Cel ceresc. Amin.

    9 septembrie 1945

    Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia

    Apreciază

  5. Din ce observ si sper sa nu ma insel,de la acest Praznic incep toate cele prevestite de pr Elpidie.Din cate vad cel putin in Franta,de ieri,se contureaza razboi civil.

    Apreciază

  6. Câteva precizări legate de Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, aspecte istorice și liturgice

    Sfântul Andrei Criteanul consideră sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, drept debut pentru celelalte zile sfinte: „Această zi este pentru noi începutul tuturor zilelor sfinte. Cele sterpe și maicile, dănțuiți; îndrăzniți și săltați cu bucurie, o, voi, cele neroditoare: căci iată, cea fără de fii și stearpă pe Născătoarea de Dumnezeu a odrăslit”. Mai trebuie precizat un aspect foarte important, pe care Sfinții Părinți l-au accentuat atunci când au făcut referire la nașterea Preanevinovatei Maria. Deși Ioachim și Ana au avut o viață virtuoasă, ei au rămas totuși supuși păcatului strămoșesc, iar Fecioara Maria, copilul lor, a moștenit păcatul originar, cu toate urmările lui, până în clipa zămislirii Mântuitorului Hristos. Acordul dat de Fecioara aleasă spre a-L naște pe Izbăvitorul lumii prin acel „fie” a adus și curățirea de păcatul strămoșesc, ea izbăvindu-se de acesta prin lucrarea Duhului Sfânt.

    Cât privește locul nașterii Fecioarei Maria, părerile sunt împărțite. Epifanie monahul credea că nașterea s-ar fi petrecut în Nazaret, cetatea de obârșie a lui Ioachim, idee împărtășită și de Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Chiril al Alexandriei socotește că locul nașterii ar fi fost Betleemul, locul de obârșie al Anei, iar Sfântul Sofronie avansează ipoteza potrivit căreia Ana ar fi născut la Ierusalim. Același lucru îl susține și Sfântul Ioan Damaschinul: el afirmă că Maria „se naște în casa lui Ioachim, care se găsea lângă poarta oilor, și este adusă la templu”. Părerea Sfântului Sofronie o întărește oarecum existența unei Biserici închinate Sfintei Ana, zidită în proximitatea Scăldătorii Oilor, deci în cetatea Ierusalimului.

    În legătură cu originea slujbei, în secolul al 6-lea, Sfântul Roman Melodul a compus condacul și icosul praznicului, cântări folosite până astăzi în cult de către Biserica Răsăriteană.
    PREA SFÂNTĂ NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, MÂNTUIEȘTE-NE PE NOI!

    Arhim. Mihail Daniliuc

    Apreciază

  7. „Avem pe Maica Domnului, dacă este atât e destul! Maica Domnului este o nouă lume, Maicii Domnului îi place să stea la căpătâiul dureroșilor, la capătâiul suferinzilor, deși stăpânește întreg cerul și pământul. Este o enorm de mare greșeală așa cum spuneam, să nu-i ceri nimic! E foarte supărată pe acei care nu-i cer nimic. Ne rugăm încontinuu să mai trăim, dar cu o condiție, să purtăm crucea.”

    Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc
    PREA SFÂNTĂ NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, MÂNTUIEȘTE-NE PE NOI!

    Apreciază

  8. Cuvântul Prea Cuviosului Părinte Justin Pârvu La M.Rarău

    Vremurile în care trăim noi sunt din ce în ce mai anevoioase. De aceea v-aş ruga, ca frăţiile voastre, trăind mulţi sau puţini ani, să trăiţi în aşa fel ca şi cum mâine vă veţi sfârşi. Eu am ajuns la aceşti 92 de ani şi m-a ţinut Dumnezeu ca să fiu, cât se poate, mai apropiat de adevărurile ortodoxe. Vin vremuri grele şi Dumnezeu ştie cum va trece fiecare examenul acesta. Este un examen anevoios pentru că acum nu se mai urmărește o biruință asupra trupului, cât a sufletului. Îl pătezi, îl pierzi; ţii la el, îl pierzi.

    Venim aici, de la o mănăstire la alta, aşa cum ne-am obişnuit să venim la Maica Domnului, să mă îmbărbătez, să mă întăresc, să văd aici minunea Maicii Domnului, care este mângâierea tuturor creştinilor, ocrotitoarea şi bucuria călugărilor. Şi aceste zile pe care le petrecem împreună, să fie zile de bucurie, zile de întărire şi în veacul viitor.

    La Judecată nu ne va întreba Mântuitorul câte biserici am ridicat, câte cămine am făcut sau alte lucruri de ordinul acesta. Acolo ne va întreba cum am trăit viaţa noastră fie scurtă, fie mai lungă… Cu cât e mai lungă, cu atât ne va întreba mai aspru. Ne va judeca după faptele noastre pe care le-am săvârşit. Să trăim mereu ziua de astăzi ca şi cum am muri mâine, spun Sf. Părinţi. De aceea, Dumnezeu să ne bucure de aici înainte şi dacă nu ne vom mai întâlni aici, ne vom întâlni dincolo, înaintea dreptului Judecător şi acolo vom răspunde de tot ce am făcut, de cele bune şi de cele rele. Să ne ţinem această promisiune, să ne ducem cât se poate crucea mai departe!

    Vin vremuri grele de încercare când va trebui să alegem direct: ori satana ori Hristos, din două una. Nu mai este a treia alternativă, de aceea trebuie să ne pregătim şi noi pe cât este posibil şi să fim în duhul acesta al adevărului, în care ne vor Maica Domnului şi Mântuitorul Iisus Hristos. Să fiţi încredinţaţi că toată nevoinţa frăţiilor voastre din mănăstire, din lumea mireană şi de peste tot pe unde veţi fi, este răsplătită. Este un moment, în sfârşit, de bucurie pentru Maica Domnului ca să ne închinăm Fiului ei şi tuturor nevoitorilor care au trăit pe locurile acestea şi şi-au dat viaţa pentru mântuirea sufletelor noastre, a celor prezenţi şi a celor din viitor. Pentru că neamul nostru este împletit în cele trei convieţuiri: trecut, prezent şi viitor.

    De aceea, eu mă bucur că v-am mai găsit şi anul acesta, că în ceilalţi ani poate ne vom găsi la înfricoşata Judecată şi acolo ne vom întâlni cu toţii şi vom avea bucuria judecăţii aspre sau mângâierea mântuirii.

    Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă bucure pentru viaţa creştinească şi călugărească pe care o aveţi.

    Să ducem ceea ce a rămas cu multă demnitate şi prestigiu pentru că nu ne va întreba Maica Domnului acolo de nimic altceva decât cum am respectat şi cum am ştiut să răspundem la suferinţele şi greutăţile mărturisitorilor noştri.

    E plină lumea românească de martiri, e plină lumea de mărturisitori care greu se lasă scoşi la lumină, pentru că lumea aceasta mereu a fost în luptă cu întunericul şi cu atât mai mult cu cât satana este mai în putere. Dar căderea lui este şi căderea antihristului şi a întregului neam necreştin, neortodox şi fără Dumnezeu.
    Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă dea bucurie, să trăiţi întru mulţi ani pe aceste locuri frumoase ale Rarăului!

    Iată cum se duce tânărul nostru în Occident că nu mai poate trăi aici. Poate să trăiască, dar se duce slugă la străini. Rămân terenurile noastre goale că nu le mai lucrează nimeni. Păi, ţăranul nostru de acum o sută de ani îşi lua catrafusele să plece undeva? Lucra pământul şi avea hrana şi medicaţia tot de acolo o avea, din rădăcinile şi florile pământului lui. Acum ne urcăm în maşină, în avion, te ridică şi numai Dumnezeu ştie dacă mai cobori de acolo. Se bagă câte trei-patru sute de oameni într-o coajă de nucă şi se ridică la înălţime să vadă civilizaţia Europei, fără icoane, fără biserici, fără cruce.

    Şi ştiţi, avea dreptate creştinul nostru: când vă duceţi în călătorii îndepărtate, intraţi acolo unde veţi auzi cântându-se, unde veţi vedea o icoană, o rugăciune. Băteai la uşa unui creştin şi cereai adăpost peste noapte şi erai primit cu dragoste. Acum dacă baţi la uşa cuiva nici nu vrea să audă, pentru că se teme de tine. Nu ştie cine eşti.

    Vedeţi cum tinerii de azi se spânzură? Un tânăr de 17 ani s-a spânzurat şi nu ştie nimeni din ce cauză. Şi asta se întâmplă pentru că suntem depărtaţi de la rădăcina de sfinţenie. Viaţa de sfinţenie e aici în urgia suferinţei, a greutăţilor. Asta e sfinţenia. Ea nu vine din teorie goală. Vine din cruce. Crucea este verticala aceasta care leagă cerul cu pământul, iar orizontala leagă dragostea dintre noi. Crucea este semnul ridicării noastre din pământesc la ceresc.

    De aceea avem şi postul, rugăciunea, spovedania, împărtăşania, Sf. Scriptură, vieţile martirilor.

    Românul a vărsat sânge peste tot. El e născut din pământul acesta al necazurilor şi al suferinţelor. Dumnezeu să ne ierte pe toţi şi să ne binecuvinteze cu harul Său. Sfinții Arhangheli să ne acopere în tot locul şi în toată viaţa! Amin!

    Preluat din cartea: Ne vorbește Părintele Justin, vol. III
    fragment
    PREA SFÂNTĂ NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, MÂNTUIEȘTE-NE PE NOI!

    Apreciază

  9. ÎNTÂLNIRE ERETICĂ NEO MARXIST SOCIALIST -MASONICĂ LA NIVEL ÎNALT -Premergătoare NOII ORDINI MONDIALE
    Roma, 7 septembrie 2021

    În cinstea lunii septembrie, „sărbătorită de mulți creștini ca Sezonul Creației, este o ocazie de a ne ruga și de a avea grijă de creația lui Dumnezeu”, PseudoPatriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, Ereticul Papa Francisc și „Arhiepiscopul” Justin de Canterbury al „bisericii”anglicane au emis „ Mesaj comun pentru protecția creației. ”

    [..]

    Cei trei subliniază că aceasta este prima dată când au lansat împreună un mesaj despre „urgența durabilității mediului”.

    „Îngrijirea creației lui Dumnezeu este o misiune spirituală care necesită un răspuns de angajament. Acesta este un moment critic. Viitorul copiilor noștri și viitorul casei noastre comune depind de el „, conchide mesajul.

    Acesta este textul integral al mesajului comun:

    De mai bine de un an, cu toții am experimentat efectele devastatoare ale unei pandemii globale – noi toți, fie că sunt săraci sau bogați, slabi sau puternici. Unii au fost mai protejați sau mai vulnerabili decât alții, dar infecția cu răspândire rapidă a însemnat că am depins unul de celălalt în eforturile noastre de a ne menține în siguranță. Ne-am dat seama că, în fața acestei calamități la nivel mondial, nimeni nu este în siguranță până când toată lumea nu este în siguranță, că acțiunile noastre ne afectează într-adevăr reciproc și că ceea ce facem astăzi afectează ceea ce se întâmplă mâine.

    Acestea nu sunt lecții noi, dar a trebuit să le înfruntăm din nou. Să nu pierdem acest moment. Trebuie să decidem ce fel de lume vrem să lăsăm generațiilor viitoare. Dumnezeu poruncește: „Alege viața, pentru ca tu și copiii tăi să trăiești” (Dt 30:19). Trebuie să alegem să trăim diferit; trebuie să alegem viața.

    Septembrie este sărbătorit de mulți creștini ca Sezonul Creației, o oportunitate de a se ruga și de a avea grijă de creația lui Dumnezeu. În timp ce liderii mondiali se pregătesc să se întâlnească în noiembrie la Glasgow pentru a delibera asupra viitorului planetei noastre, ne rugăm pentru ei și luăm în considerare ce alegeri trebuie să facem cu toții. În consecință, în calitate de conducători ai Bisericilor noastre, chemăm pe toți, indiferent de credința sau viziunea lor asupra lumii, să se străduiască să asculte strigătul pământului și al oamenilor săraci, examinându-și comportamentul și angajând sacrificii semnificative de dragul pământului Dumnezeu ne-a dat.

    Importanța durabilității

    În tradiția noastră creștină comună, Scripturile și Sfinții oferă perspective iluminante pentru a înțelege atât realitățile prezentului, cât și promisiunea a ceva mai mare decât ceea ce vedem în acest moment. Conceptul de administrare – de responsabilitate individuală și colectivă pentru înzestrarea dată de Dumnezeu – reprezintă un punct de plecare vital pentru sustenabilitatea socială, economică și de mediu. În Noul Testament, citim despre omul bogat și nebun care adună o bogăție mare de cereale în timp ce uită de sfârșitul său apropiat (Lc 12,13-21). Aflăm despre fiul risipitor care își ia moștenirea devreme, doar ca să o risipească și să ajungă flămând (Lc 15.11-32). Suntem avertizați să adoptăm opțiuni pe termen scurt și aparent ieftine de a construi pe nisip, în loc să construim pe stâncă astfel încât casa noastră comună să reziste furtunilor (Mt 7.24-27). Aceste povești(!!!) ne invită să adoptăm o perspectivă mai largă și să recunoaștem locul nostru în istoria extinsă a umanității.

    Dar ne-am îndreptat în direcția opusă. Ne-am maximizat propriul interes în detrimentul generațiilor viitoare. Concentrându-ne asupra averii noastre, constatăm că activele pe termen lung, inclusiv recompensa naturii, sunt epuizate pentru un avantaj pe termen scurt. Tehnologia a dezvăluit noi posibilități de progres, dar și de acumulare de bogăție neîngrădită, iar mulți dintre noi se comportă în moduri care demonstrează puțină îngrijorare față de alți oameni sau față de limitele planetei. Natura este rezistentă, dar delicată. Asistăm deja la consecințele refuzului nostru de a o proteja și păstra (Gn 2.15). Acum, în acest moment, avem ocazia să ne pocăim, să ne întoarcem cu hotărâre, să ne îndreptăm în direcția opusă. Trebuie să urmărim generozitatea și corectitudinea în modul în care trăim, muncim și folosim banii, în loc de câștigul egoist.

    Impactul asupra persoanelor care trăiesc cu sărăcie

    Actuala criză climatică spune multe despre cine suntem și despre modul în care privim și tratăm creația lui Dumnezeu. Suntem în fața unei justiții dure: pierderea biodiversității, degradarea mediului și schimbările climatice sunt consecințele inevitabile ale acțiunilor noastre, deoarece am consumat cu lăcomie mai multe resurse ale Pământului decât poate suporta planeta. Dar ne confruntăm și cu o nedreptate profundă: oamenii care suferă cele mai catastrofale consecințe ale acestor abuzuri sunt cei mai săraci de pe planetă și au fost cei mai puțin responsabili pentru provocarea lor. Slujim unui Dumnezeu al dreptății, care se bucură de creație și creează fiecare persoană după chipul lui Dumnezeu, dar aude și strigătul oamenilor săraci.
    În consecință, există în noi o chemare înnăscută de a răspunde cu durere când vedem o nedreptate devastatoare.

    Astăzi, plătim prețul. Vremea extremă și dezastrele naturale din ultimele luni ne dezvăluie din nou cu multă forță și cu mari costuri umane că schimbările climatice nu sunt doar o provocare viitoare, ci o chestiune imediată și urgentă de supraviețuire. Inundațiile pe scară largă, incendiile și seceta amenință continentele întregi. Nivelul mării crește, forțând comunități întregi să se mute; ciclonii devastează regiuni întregi, distrugând viețile și mijloacele de trai. Apa a devenit limitată, iar alimentele sunt nesigure, provocând conflicte și deplasări pentru milioane de oameni. Am văzut deja acest lucru în locuri în care oamenii se bazează pe exploatații agricole la scară mică. Astăzi însă ne confruntăm cu aceasta în țări mai industrializate, unde chiar și infrastructura sofisticată nu poate preveni complet distrugerea extraordinară.

    Mâine ar putea fi mai rău. Copiii și adolescenții de astăzi se vor confrunta cu consecințe catastrofale dacă nu ne asumăm responsabilitatea acum, ca „colegi de muncă cu Dumnezeu” (Gn 2.4-7), pentru a ne susține lumea. Auzim frecvent de la tineri care înțeleg că viitorul lor este amenințat. De dragul lor, trebuie să alegem să mâncăm, să călătorim, să cheltuim, să investim și să trăim diferit, gândindu-ne nu numai la interesele și câștigurile imediate, ci și la beneficiile viitoare. Ne pocăim de păcatele generației noastre. Stăm alături de surorile și frații noștri mai mici din întreaga lume în rugăciune angajată și acțiune dedicată pentru un viitor care corespunde din ce în ce mai mult promisiunilor lui Dumnezeu.

    Imperativul cooperării

    Pe parcursul pandemiei, am aflat cât de vulnerabili suntem. Sistemele noastre sociale s-au destrămat și am constatat că nu putem controla totul. Trebuie să recunoaștem că modurile în care folosim banii și ne organizăm societățile nu au beneficii pentru toată lumea. Ne găsim slabi și îngrijorați, scufundați într-o serie de crize; sănătate, mediu, alimentație, economie și social, care sunt toate profund interconectate.

    Aceste crize ne oferă o alegere. Suntem într-o poziție unică, fie să le abordăm cu miopie și profit, fie profităm de aceasta ca o oportunitate de prefacere și transformare. Dacă ne gândim la umanitate ca la o familie și lucrăm împreună pentru un viitor bazat pe binele comun, ne-am putea găsi trăind într-o lume foarte diferită. Împreună putem împărtăși o viziune pentru viață în care toată lumea înflorește. Împreună putem alege să acționăm cu dragoste, dreptate și milă. Împreună putem merge spre o societate mai echitabilă și satisfăcătoare față de cei care sunt cei mai vulnerabili din mijlocul nostru.

    Dar aceasta implică modificări. Fiecare dintre noi, individual, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru modul în care ne folosim resursele. Această cale necesită o colaborare din ce în ce mai strânsă între toate bisericile în angajamentul lor de a avea grijă de creație. Împreună, ca comunități, biserici, orașe și națiuni, trebuie să schimbăm ruta și să descoperim noi modalități de a lucra împreună pentru a sparge barierele tradiționale dintre popoare, pentru a nu mai concura pentru resurse și a începe să colaborăm.

    Celor cu responsabilități mai extinse – conducerea administrațiilor, conducerea companiilor, angajarea de oameni sau investiții de fonduri – le spunem: alegeți profituri centrate pe oameni; să facem sacrificii pe termen scurt pentru a ne proteja viitorul; deveniți lideri în tranziția către economii drepte și durabile. „Cui i se dă mult,mult i se va cere.” (Lc 12:48)

    Este pentru prima dată când ne simțim obligați să abordăm împreună urgența durabilității mediului, impactul acesteia asupra sărăciei persistente și importanța cooperării globale. Împreună, în numele comunităților noastre, facem apel la inima și mintea fiecărui creștin, a fiecărui credincios și a oricărei persoane de bunăvoință. Ne rugăm pentru liderii noștri care se vor aduna la Glasgow pentru a decide viitorul planetei noastre și al oamenilor săi. Din nou, ne reamintim Scriptura: „alegeți viața, pentru ca voi și copiii voștri să trăiți” (Dt 30:19). Alegerea vieții înseamnă sacrificii și exercitarea autocontrolului.
    Noi toți – oricine și oriunde ne aflăm – putem juca un rol în schimbarea răspunsului nostru colectiv la amenințarea fără precedent a schimbărilor climatice și a degradării mediului.

    Îngrijirea creației lui Dumnezeu este o misiune spirituală care necesită un răspuns de angajament. Acesta este un moment critic. De el depind viitorul copiilor noștri și viitorul casei noastre comune.

    1 septembrie 2021

    https://orthochristian.com/141619.html

    PREA SFÂNTĂ NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, MÂNTUIEȘTE-NE PE NOI !

    Apreciază

  10. Dna este motorul lui Iohannis.Acesta vrea ,cred,sa scape de Catu ca sa l aduca pe mlitarul Nicolae Ciuca pentru instaurarea dictaturii militare si la noi.

    Apreciază

  11. „Voi cine ziceți că sunt Eu?”

    Când unii oameni nu găsesc răspuns la întrebarea Ta: „Voi cine ziceţi că sunt Eu?”, atunci eu, Doamne, sunt fericit că pot să Te văd pe Tine, Dumnezeu-Om şi Om-Dumnezeu.
    În scutecele sărace, pe paiele din ieslea grajdului întunecos din Bethleem, Te văd om! În glasul îngerilor, în lumina care Îţi învăluie locuinţa săracă, Te recunosc Dumnezeu!
    Când fugi în Egipt de frica lui Irod, Te văd om slab. Când, în Egipt, văd idolii din temple striviţi la pământ prin sosirea Ta, Te văd Dumnezeu atotputernic.
    Când în Nazaret, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, creşti cu anii şi cu înţelepciunea, Te văd om Care n-ai ajuns încă la vârsta desăvârşită.
    Iar când la doisprezece ani stai în mijlocul învăţaţilor din Templu, ascultându-i şi întrebându-i, pe lângă uimirea cărturarilor mă uimesc şi eu şi mărturisesc înţelepciunea veşnică, ascunsă în omenirea Ta.
    Om eşti când Ţi-e foame, om eşti când dormi în corabie. Dar când Te plimbi pe valuri, când porunceşti furtunii şi vânturilor, când saturi cinci mii de oameni cu cinci pâini – Te văd Dumnezeu.
    Când Te cobori în rău şi Te botezi, când Te plângi că nu ai nici o piatră unde să-Ţi odihneşti capul, când Te laşi prins şi legat, Te văd om, înconjurat de slăbiciuni omeneşti.
    Când însă cerul se deschide şi de sus Dumnezeu Tatăl glăsuieşte „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”, când aşterni la pământ pe călăii Tăi, când sub picioarele Tale pământul se cutremură, când soarele se întunecă, nesuferind să vadă răstignirea Ta, atunci Te văd Dumnezeu.
    Când Te văd mort pe cruce, văd pe omul durerilor.
    Om eşti în mormântul pecetluit.
    Când ieşi din mormânt, nestricând peceţile, eşti Dumnezeu.
    Cu aceşti ochi, cu această inimă, cu această credinţă, mă apropii şi eu de ieslea săracă din Bethleem, care a fost leagănul Tău, Doamne. Îmi plec genunchii cu păstorii cei simpli şi cu magii cei înţelepţi şi mă închin Dumnezeului meu, făcut Om pentru mine şi pentru noi toţi.

    Bethleem, 1970

    Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe

    Apreciază

  12. Oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea

    Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine. El a intrat deja înlăuntrul vasului vieţii noastre, al trupului şi al sufletului nostru. Şi întocmai precum S-a aflat El într-o corabie cu apostoli, tot astfel este El, exact Acelaşi şi acum în vasul vieţii mele şi al vieţii tale. Şi ori de câte ori se stârneşte o furtună în sufletul nostru şi vânturi viclene vor să ne doboare, El este Mântuitorul nostru. Întocmai precum odinioară El a poruncit furtunii şi vântului, dinaintea apostolilor îngroziţi: „Taci, linişteşte-te!”, tot astfel poate El şi acum să săvârşească aceeaşi minune, aducând pacea înlăuntrul nostru. Noi trebuie doar să ne rugăm Lui, la fel precum apostolii au procedat în vremea aceea: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim” (v. Mt. 8:25).
    Aţi văzut prescura, sfânta pâine folosită pentru Dumnezeiasca Liturghie. Şi ştiţi, desigur, ceea ce este întipărit pe prescură. În jurul unei cruci se află o inscripţie pe care se poate citi: „IC XC NIKA”. Aceasta înseamnă: „Iisus Hristos, Biruitorul”. O, surorile mele, dacă Hristos se află în noi, biruinţa este în noi, biruinţa împotriva tuturor forţelor potrivnice, văzute şi nevăzute, împotriva oricărei uri care ar putea apărea în inima noastră, împotriva oricărei amărăciuni, a oricărei temeri şi împotriva oricărui întuneric care s-ar putea furişa în mintea sau în trupul nostru.
    Dacă lumea te necăjeşte, să ştii că înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea şi a biruit lumea. Întocmai precum odinioară le-a spus apostolilor Săi: „în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”(Ioan 16:33). Prin urmare, surorile mele, ori de câte ori vă necăjesc oamenii, intraţi în inima voastră cu toată mintea şi spuneţi acolo de câteva ori aceste cuvinte: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Şi, de îndată, veţi simţi putere şi lumină. Să credeţi că Domnul Iisus a intrat cu adevărat în inima voastră prin Sf. împărtăşanie, că El a biruit întreaga lume şi tot ce se află în lume şi să nu vă temeţi. Sf. Ioan Evanghelistul, smeritul ucenic al lui Hristos, care şi-a aşezat capul pe sfântul piept al Domnului, o spune în acest chip: „Oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (I Ioan 5:4).
    Dacă teama vă va cuprinde din pricina vreunui coşmar sau din pricina vreunei fantasme sau fantome în timp ce sunteţi treaz, intraţi iute în inima voastră cu mintea şi iarăşi rostiţi aceste cuvinte de câteva ori: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Căci Domnul este biruitor asupra oricărei forţe rele. Amintiţi-vă ceea ce aţi citit în Evanghelie – felul în care Domnul a alungat duhurile rele din oameni şi ceea ce a spus: „L-am văzut pe satana căzând ca un fulger din cer”, şi cum, după slăvita Sa înviere, El le-a dat putere Apostolilor Săi asupra diavolilor, aşa şi nouă tuturor celor ce credem într-Însul atunci când El a spus că acest semn va urma tuturor celor ce cred: „În numele Meu demoni veţi izgoni” (Marcu 16:17). (Sfântul Nicolae Velimirovici)

    Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 44-46

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: