Normal că am mulți prieteni medici. Și este natural să avem păreri divergente în ceea ce privește vaccinarea. Atunci când pun întrebări pertinente bazate pe cunoștințele acumulate nu am primit răspunsuri convingătoare de la nici un coleg care să mă convingă să mă vaccinez. Lăsați propaganda. M-am vaccinat și mi-am vaccinat copiii cu toate vaccinurile pe care le-am considerat a fi necesare. Dar aici s-a terminat cu încrederea în sistemul din care și eu fac parte. O spun clar și răspicat: Nu mi-aș vaccina copiii niciodată împotriva Covid. Asta e convingerea mea și asa voi face.
Și am argumente :
– Ni s-a spus că dacă ne vaccinăm vom reveni la o viață normală. Fals! Cei vaccinați transmit boala la fel ca cei nevaccinați. Adică sunt la fel de periculoși pentru societate ca cei nevaccinați. Cu alte cuvinte contacții vaccinați ar trebui să stea în carantină la fel ca cei nevaccinați !
– Nu există efecte secundare ale vaccinului. Fals! Ba da, există. Pe termen scurt aceste efecte sunt prezente uneori chiar dacă sunt negate (unele chiar fatale). Pe termen mediu și lung efectele sunt necunoscute !
– Vaccinul oferă protecție împotriva transmiterii bolii sau a manifestării propriu-zise. Fals! Boala se transmite așa cum am menționat de către vaccinați iar simptomele pot varia de la om la om!
– Două doze sunt suficiente pentru a putea reveni la viața normală. Fals! Ni se spune acum că trebuie a treia doză pentru a spera că va fi bine.Cu ce efecte? Nimeni nu știe!
– Există tratament pentru cei care fac boala, dar ni se ascunde acest lucru. Adică poți alege dacă vrei să faci vaccin sau să te tratezi (efectul este spectaculos în prima zi de administrare a anticorpilor monoclonali)! Nu există nici un efect secundar dacă te tratezi cu acești anticorpi iar rata de vindecare este aproape de 95%!
– Nu doresc nimănui dintre colegii mei să suspicioneze vreodată că boala copiilor lor se datorează ignoranței și lașității de care dăm dovadă acum.
– Nu mai mințiți. Ați furat destul și v-ați îmbogățit destul din frica noastră. Unii au plătit cu viața lor dorința voastră de a ne asupri. Vrem tratamente eficiente pe care știm sigur că le aveți. Și pe care voi vi le administrați pe ascuns!
– Suntem datori să ne apărăm copiii. Altfel, am trăit degeaba!
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 
La picioarele Tale Doamne ne rugăm cu lacrimi
La picioarele Tale, Doamne, zacem în lacrimi de pocăinţă dimpreună cu toţi cei ce au plâns: ierarhi, proroci, apostoli, sfinţiţi mucenici şi cu toţi drepţii, şi milă cerem de la Tine cu rugăciunile lor, şi mântuirea sufletelor noastre, şi împărăţia Cerurilor, măcar că nevrednici suntem de ea pentru păcatele noastre.
Aduc Ţie spre mijlocire pe Preacurată Maica Ta, cetele îngereşti şi toată făptura înţelegătoare: miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, păcătoşii, cu harul şi cu mila Ta. Aşa. Amin.
Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări
ApreciazăApreciază
Iubirea lui Dumnezeu manifestată în toate darurile Sale
Prima fericire este a sărăciei și noi nu putem intra în împărăția lui Dumnezeu decât dacă trăim această fericire care are două aspecte. Mai întâi, este evident că nu posedăm nimic pe care să-l putem păstra, fie că vrem: aceasta este descoperirea faptului că nu am nimic, că nu sunt nimic, descoperirea unei sărăcii totale.
Existăm pentru că Cineva a voit să existăm și ne-a dăruit viață. N-am nici un merit în aceasta, liberul nostru arbitru n-a avut cum să intervină în aceasta. Nu posedăm viața în așa fel ca să nu ne poată fi răpită și tot aceea ce suntem și posedăm este, în acest sens, trecător. Avem un trup, va muri. Avem o inteligență; e de a juns ca un vas mic din creier să se rupă pentur ca inteligența cea mai genială să se stingă. Avem o inimă, sensibilă și caldă: în clipa chiar când am voi să ne exprimăm întreaga noastră înțelegere față de cine are nevoie, ne simțim de gheață.
Al doilea aspect este cel al fericirii pe care ne-o dă sărăcia: suntem bogați și tot ce este în posesia noastră este dar și semn al iubirii lui Dumnezeu și al iubirii oameneilor, dar permanent al iubirii divine; atât timp cât nu posedăm, iubirea lui Dumnezeu ne este arătată neîncetat și total. Dar tot ceea ce luăm pentru a ne face stăpâni este răpit de împărăția iubirii. Numai cei care dau totul primesc revelația sărăciei în duh adevărat, total, definitiv, ce nu se poate lua, și posedă iubirea lui Dumnezeu manifestată în toate darurile Sale.
Mitropolitul Antionie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Irineu Slătineanu, Editura Coresi, București, pp. 29-30
ApreciazăApreciază
Duhul este în suflet şi duhul mişcă sufletul
Cum e duhul, aşa şi sufletul. Dacă duhul este robit, şi sufletul este robit. Dacă duhul este îndumnezeit, tot sufletul este îndumnezeit. Dacă sufletul tău a primit de la Tatăl lui Hristos Duhul care a fost în Hristos, atunci acelaşi Duh te va face şi pe tine fiul lui Dumnezeu. Acelaşi Duh, din inima ta duhovnicească, din miezul sufletului tău, strigă către Dumnezeu: Avva, ce va să însemne Părinte!
Sunt însă şi duhuri nu de la Dumnezeu, care mişcă sufletul împotriva lui Dumnezeu. Învăţaţi-vă să deosebiţi duhurile! Neîncetat, roagă-te lui Dumnezeu să îţi dăruiască Sfântul său Duh, acelaşi care a fost în Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos şi care S-a pogorât asupra Apostolilor la Cincizecime şi care a mişcat sufletele tuturor sfinţilor şi drepţilor până în ziua de azi.
Cum vei simţi că adevăratul Duh al lui Dumnezeu a venit în inima ta? E uşor şi simplu, spun sfinţii purtători de duh: după bucuria şi mângâierea ce se va răspândi în întreaga ta fiinţă. După pacea şi liniştea din inima ta. După puterea şi tăria şi lumina din tine. Şi mai ales pentru că nu vei putea vorbi altfel despre Dumnezeu decât zicând: Părinte!
Nicolae Velimirovici, Inima în marele post, Editura Predania, București, 2010, pp. 18-19
ApreciazăApreciază
Răspunsul Ierarhilor Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei față de întinarea din Iași a sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului printr-un marș al celor care practică păcate strigătoare la cer precum sodomiții și gomoriții
Joi, 30 septembrie 2021
În ciuda protestelor societății civile românești și a condițiilor pandemice, vineri, 1 octombrie 2021, chiar de ziua Acoperământului Maicii Domnului, provocator la adresa creștinilor, activiști ai rețelelor internaționaliste care se folosesc de homosexuali pentru a-și impune agenda de eroziune a fundamentelor naționale, organizează la Iași, în premieră, un marș al „mândriei” de a fi pederast.[..]
În fața acestui afront la sărbătoarea de mâine a creștinătății, Ierarhii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au transmis azi următorul Comunicat:
În fața păcatului, răspunsul este pocăința
Am luat act cu adâncă durere că în ziua Acoperământului Maicii Domnului, prima zi a lui octombrie, lună consacrată Sfintei Cuvioase Parascheva, se propagă pe străzile Iașului chipul păcatului contra firii, care dorește a fi acceptat drept normalitate, ceva firesc și de urmat.
Constatăm cu îngrijorare că ne ducem tot mai jos prin subminarea fundamentului familiei, îndreptându-ne cu pași rapizi spre pericolul disoluției.
Responsabilitatea nu aparține doar celor cuprinși de această patimă. În viața multora dintre noi credința nu este cunoscută, trăită și mărturisită întru totul în adevăr, dragoste și jertfă, așa cum s-ar cuveni să fie. Dumnezeu nu Se află continuu în centrul vieții noastre. Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți nu ne mai sunt singurul izvor de inspirație în viața pe care o trăim și în deciziile pe care le luăm. Duhul lumii ne înstrăinează tot mai mult de gândul lui Hristos Cel Răstignit. De aceea, se întâmplă ceea ce se întâmplă.
Îl rugăm pe Dumnezeu să nu ne pedepsească după faptele noastre, ci să Se arate spre noi cu milostivire și iertare. Îi adresăm rugăciune stăruitoare, să-i întoarcă pe calea cea adevărată pe cei care s-au îndepărtat de valorile familiei și ale iubirii curate, iar nouă, tuturor, să ne dăruiască duh de pocăință, în post și în rugăciune.
Îi îndemnăm și pe credincioși ca mâine, 1 octombrie, să participe la Sfânta Liturghie, să-și plece genunchii la rugăciune, prin citirea Psaltirii și Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, iar pentru cei care pot, să fie și zi de ajunare până după asfințitul soarelui.
Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți!
Ierarhii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
sursa :activenews
ApreciazăApreciază
De ce sunt lasati tiristii sa protesteze la gulivern?Cine e istet trece proba.Hai sa vedem daca se prinde cineva de smecheria cu blocarea cu ajutorul tirurilor.Revenim la inceputul problemei:care e scopul real al acestei manipulari de proportii?E doar unul singur si inca religios:scoaterea crestinismului ,prin lege si manipularea maselor unii contra altora,din societate.Ori noi stim ca la ora actuala atitudinea crestina a intrat in contrasens cu doctrina sionista vizavi de vaccinare.Rolul protestelor tiristilor este sa duca marile metropole in zona crizei de alimentare a rafturilor magazinelor ca sa se ajunga la un blocaj perfect pentru a se putea ajunge la o alta manipulare care sa fie cantata de mass-media lor si anume ca:”iata,de ce nu mai aveti voi mancare pe rafturi:din cauza crestinilor(soferi si patroni de camioane),care datorita conceptiei lor crestine daunatoare”bunului mers”,datorita faptului ca din cauza protestelor lor prea mari si prea dese si pentru ca sunt crestini ,alimentarea cu produse alimentare si farmaceutice se stopeaza.Ca sa se termine o data cu mascarada asta creata de crestini pentru raul vostru,napustiti-va asupra lor,ucideti-i,ca din cauza lor de fapt voi muriti si de boala si de foame!Noi suntem tatucii vostri si va vrem binele cu vaccinurile.Acestia sunt dusmanii burtilor voastre si ai sanatatii voastre!Tabarati pe ei cu totii ca sa-i ucideti,ca sa scapati de o asa mare stramtorare si nenorocire inevitabila venita peste voi din cauza crestinilor acestora care v-au adus raul peste voi!”
ApreciazăApreciază
Regina Maria avea o vorba:
„Ce lucruri se petrec pe lumea aceasta;ce sacrificii trebuie facute pentru ca destinul este mai tare decat ratiunea,iar patriotismul este mai tare decat inclinatiile personale”.
ApreciazăApreciază
La examenul de licență a unei Facultăți cunoscute din Iasi, la proba de evaluare a cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate, ultima întrebare a testului a fost o surpriză pentru toţi studenţii. ŞTIŢI CARE ESTE NUMELE FEMEII DE SERVICIU CARE FACE CURAT? Toți au crezut că este o glumă. La sfârşitul examenului, studenții au prezentat foile de examen, fără să fi răspuns nimic la neașteptata întrebare. Un student l-a întrebat pe un profesor universitar, dacă ultimul subiect va conta la nota finală a examenului.
– Fără îndoială că da, a rãspuns profesorul. De-a lungul carierelor voastre, veţi cunoaşte multe persoane. Toate sunt importante, toate merită atenţia şi îngrijirea voastră, chiar dacă ele vi se adresează doar cu un simplu – Bună ziua!
A fost o lecție pe care studenții nu o vor uita niciodată. Desigur, toți o știau. Era înaltă, căruntă, în jur de 60 de ani, harnică ca o albină, dar foarte tăcută. De unde să știi cum o cheamă? Pe cine interesa acest lucru? Toţi au trecut pe lângă ea de sute de ori, fãrã ca prezenţa ei sã conteze pentru unii sau pentru alţii. Şi uite aşa au aflat că o chemã Ecaterina, are 57 ani, este vaduvã, şi are 2 copii: unul inginer IT la Cluj şi celãlalt, medic oftalmolog la o clinicã din Bucureşti şi cã lucreazã ca femeie de serviciu în cadrul Facultãţii de 23 de ani şi este foarte mulțumită de acest lucru.
Concluzie: TOŢI SUNTEM IMPORTANŢI, INDIFERENT DACĂ SUNTEM BOGAȚI SAU SĂRACI, CU SAU FĂRĂ ȘCOALĂ, FEMEI SAU BĂRBAȚI, PROFESORI, DIRECTORI SAU FEMEIE DE SERVICIU…TOŢI CONTĂM.
ApreciazăApreciază
Scrisoarea unui nimeni: „Îți scriu în speranța că durerea mea poate să te miște pe tine din durerea ta de cot”
Cândva, cred că ai fost și tu om. Familie, copii, prieteni. O slujbă, un început de carieră. Bucurii mari și mărunte. Idealuri. O casă, probabil modestă, undeva, la bloc. Poate că te deranjau atunci și pe tine aceleași lucruri – drumurile proaste, spitalele de ev mediu, școală cu wc-ul mizerabil din curte, corupția celor de la butoane, mizeria din spatele blocului. Ca pe noi toți.
Și apoi, ai întrezărit brusc culoarul. Scara. Ascensorul. Să fi fost o conjunctură surprinzător de propice. O oportunitate înșfăcată rapace. O zodie norocoasă. Vreun telefon dat de tăticu. Sau de unchiul de la servicii. Poate ai dat tu un pic din coate. Poate mai mult. Poate ai călcat pe câțiva în picioare. Poate pe mai mulți. Sau poate nu. Nu știu. Nici nu mai contează.
Și ai ajuns brusc sus. Foarte sus. Uau! Stratosferă. Panoul cu butoane. Lumina reflectoarelor. Pixul din care pot curge milioane. (Multe către tine). Coloana oficială. Puterea. Miezul.
Și atunci, o da, atunci s-a schimbat totul. Ai inspirat adânc, profund, cu sete, aerul tare al puterii. Decizii, bani, privilegii. Valuri de feedback ipocrit-dulceag care au început să curgă către tine de la cei care vor să ajungă unde ești tu. Te-ai aruncat într-un perpetuum mobile de ego-masaj.
Și te-ai îmbolnăvit cumplit. Nu știu dacă incurabil, dar cumplit. Te-ai îmbolnăvit de neiubire. De nepăsare. Ești într-o dimensiune paralelă a orbirii în care nimenii ca mine, milioanele de nimeni, cu durerile, cu așteptările, cu idealurile, cu speranțele lor sunt la ani lumina distanță. Noi… Prostimea. Ce ne-am face noi fără „elita” din care tu faci acum parte. Vezi că am pus ghilimele.
Ai stins orice adiere de empatie, iar compasiunea ți se pare acum o slăbiciune. Tu știi mai bine ce e bine pentru noi. Nici nu ne mai întrebi ce vrem, cocoțat pe platforma unui dispreț copleșitor. Pe care da, îl camuflezi cu mare efort, o dată la 4 ani, când tragi tare de colțul buzelor în dreapta și în stânga că să obții cumva un zâmbet cald, un zâmbet înțelegător, rostind 5-6 cuvinte cheie pe care le repeți ca o moară stricată – oameni, popor, bunăstare, spitale, drumuri, educație, Europa. Zâmbet. Dacă dai draperia ipocriziei la o parte… e ditamai rânjetul.
Ți-a intrat cancerul nepăsării, al orbirii, al autosuficienței, al aroganței, al detașării, al neiubirii până în ultima celulă. Și da, atunci când te uiți în oglindă, o da, ai învățat să te autoamăgești, să te legitimezi, să te „scoți” cumva. Îți spui că de fapt faci ce trebuie, dar ești neînțeles, că scopul scuză mijloacele (niciodată nu le scuză), că de fapt ești bine-intenționat, că meriți tot ce primești. Pentru că dacă nu ți-ai spune asta, mereu și mereu, ți-ar exploda oglinda aia în față, în mii de bucăți. Te-ar îngropa cioburile ce-au mai rămas din imaginea ta de sine.
Se spune că în miezul fiecăruia dintre noi, adânc, stă înscris chipul lui Dumnezeu. Oare câte straturi ai așternut deasupra Lui de nu se mai vede nimic, nimic din El?!
Știi unde sunt oamenii aceia de care te-ai decuplat total? Știi unde? Îmbracă-te într-un combinezon din ăla alb și stai câteva ore într-o secție de ATI. Uită-te în ochii unui bolnav agățat de tubul de oxigen, pe holul spitalului, care așteaptă de ore întregi un pat pe care tu nu i l-ai pregătit. Aveai chestii mai importante de făcut în vara asta, ca întotdeauna, priorități, îți încordai mușchii în prime time. Validai coeficientul tău de importanță socială.
Eu sunt nimeni! Și tocmai de aceea îți scriu. Pentru că sunt unul dintre milioanele de nimeni de care ar fi trebuit să ai tu grijă. Da, e condițional optativ în fraza de mai înainte. La tine e doar optativ. Știu că nu o să citești ce-ți scriu! Și poate tocmai de aceea îți scriu! De fapt, scriu doar că să nu urlu.
Cândva, cred că ai fost și tu om. Familie, copii, prieteni. O slujbă, un început de carieră. Bucurii mari și mărunte. Idealuri. O casă, probabil modestă, undeva, la bloc. Poate că te deranjau atunci și pe tine aceleași lucruri – drumurile proaste, spitalele de ev mediu, școală cu wc-ul mizerabil din curte, corupția celor de la butoane, mizeria din spatele blocului. Ca pe noi toți.
Și apoi, ai întrezărit brusc culoarul. Scara. Ascensorul. Să fi fost o conjunctură surprinzător de propice. O oportunitate înșfăcată rapace. O zodie norocoasă. Vreun telefon dat de tăticu. Sau de unchiul de la servicii. Poate ai dat tu un pic din coate. Poate mai mult. Poate ai călcat pe câțiva în picioare. Poate pe mai mulți. Sau poate nu. Nu știu. Nici nu mai contează.
Și ai ajuns brusc sus. Foarte sus. Uau! Stratosferă. Panoul cu butoane. Lumina reflectoarelor. Pixul din care pot curge milioane. (Multe către tine). Coloana oficială. Puterea. Miezul.
Și atunci, o da, atunci s-a schimbat totul. Ai inspirat adânc, profund, cu sete, aerul tare al puterii. Decizii, bani, privilegii. Valuri de feedback ipocrit-dulceag care au început să curgă către tine de la cei care vor să ajungă unde ești tu. Te-ai aruncat într-un perpetuum mobile de ego-masaj.
Și te-ai îmbolnăvit cumplit. Nu știu dacă incurabil, dar cumplit. Te-ai îmbolnăvit de neiubire. De nepăsare. Ești într-o dimensiune paralelă a orbirii în care nimenii ca mine, milioanele de nimeni, cu durerile, cu așteptările, cu idealurile, cu speranțele lor sunt la ani lumina distanță. Noi… Prostimea. Ce ne-am face noi fără „elita” din care tu faci acum parte. Vezi că am pus ghilimele.
Ai stins orice adiere de empatie, iar compasiunea ți se pare acum o slăbiciune. Tu știi mai bine ce e bine pentru noi. Nici nu ne mai întrebi ce vrem, cocoțat pe platforma unui dispreț copleșitor. Pe care da, îl camuflezi cu mare efort, o dată la 4 ani, când tragi tare de colțul buzelor în dreapta și în stânga că să obții cumva un zâmbet cald, un zâmbet înțelegător, rostind 5-6 cuvinte cheie pe care le repeți ca o moară stricată – oameni, popor, bunăstare, spitale, drumuri, educație, Europa. Zâmbet. Dacă dai draperia ipocriziei la o parte… e ditamai rânjetul.
Ți-a intrat cancerul nepăsării, al orbirii, al autosuficienței, al aroganței, al detașării, al neiubirii până în ultima celulă. Și da, atunci când te uiți în oglindă, o da, ai învățat să te autoamăgești, să te legitimezi, să te „scoți” cumva. Îți spui că de fapt faci ce trebuie, dar ești neînțeles, că scopul scuză mijloacele (niciodată nu le scuză), că de fapt ești bine-intenționat, că meriți tot ce primești. Pentru că dacă nu ți-ai spune asta, mereu și mereu, ți-ar exploda oglinda aia în față, în mii de bucăți. Te-ar îngropa cioburile ce-au mai rămas din imaginea ta de sine.
Se spune că în miezul fiecăruia dintre noi, adânc, stă înscris chipul lui Dumnezeu. Oare câte straturi ai așternut deasupra Lui de nu se mai vede nimic, nimic din El?!
Știi unde sunt oamenii aceia de care te-ai decuplat total? Știi unde? Îmbracă-te într-un combinezon din ăla alb și stai câteva ore într-o secție de ATI. Uită-te în ochii unui bolnav agățat de tubul de oxigen, pe holul spitalului, care așteaptă de ore întregi un pat pe care tu nu i l-ai pregătit. Aveai chestii mai importante de făcut în vara asta, ca întotdeauna, priorități, îți încordai mușchii în prime time. Validai coeficientul tău de importanță socială.
Du-te să parcurgi cei 6 km de drum noroios de pe la Vaideenii din Deal, pe care copiii îi fac zilnic până la școală, pentru că în 30 de ani tu nu l-ai asfaltat. Că nu venea de acolo niciun parandărăt sau că primarul de acolo nu era din hoarda ta de interese. Mergi cu trenul din Suceava până la Medgidia. La clasa a 2-a. De parcă mai contează. Dormi o noapte în gară. În orice gară. Treci pe la trei azile de bătrâni. Nu din alea cu 2000 de euro pe lună. Și nu de Crăciun, cu 6 televiziuni în spate și cu 2 pungi de portocale în mână. Ia cina cu doi pensionari amărâți și singuri. În ziua din săptămână în care eventual își permit carne. Du-te cu ei la farmacie când își iau compensatele. Vezi ce pun în coș la supermarket. Urcă-te pe munte, dar nu pe coasta dinspre șosea, ci pe aia din spate, ferită, și contemplă orizontul defrișat, din care au mușcat drujbele feroce ale prosperității tale. Uită-te că abia mai suntem 25-30 % care ne târâm, chinuit, într-o mare lehamite și tristețe, odată la 4 ani, să trântim o ștampilă pe o altă dezamăgire, care se adaugă la atâtea și atâtea altele. Poate că asta ai și urmărit. Ești acum etern.
Și nu, chiar nu îți scriu din ură. Mă doare prea tare ca să mai urăsc. Am obosit și am învățat cât de otrăvitoare e ura. Iar ura m-ar face să încep să fiu ca tine. Aș semăna cu tine. Mi-e frică îngrozitor de asta.
Îți scriu din durere. În speranța, atât de firavă, că durerea mea, a unui nimeni, poate să te miște pe tine din durerea ta de cot.
Da, sunt nimeni. Eu, noi. Și da, tu ești cineva. Cineva toxic, politicianule! Impregnezi cu cianură de nepăsare aerul pe care îl respirăm.
Cândva, sunt sigur, ai fost un om. Acum te crezi Dumnezeu. Când de fapt, nici om nu mai ești.
Ai putea redeveni. Ai putea schimba neiubirea în iubire. Ai putea. Sau poți. De aia îți scriu. Nu ai să citești.
Te rog, trezește-te!
Semnat,
Nimeni
Răzvan Ogîrcin
ApreciazăApreciază
Primarul Iașilor, convertitul de la PSD la PNL Mihai Chirica, după ce a aprobat manifestarea de „mândrie” a homosexualilor prin centrul orașului chiar de marea sărbătoare a Acoperământului Maicii Domnului, a susținut, joi, și o conferință de presă despre Sărbătorile Iașiului.
Pelerinajul, într-o formă controlată împreună cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, se va face nu după buletin, ci după starea de sănătate, de vaccinare.”, a menționat Chirica.
În opinia sa, o decizie de interzicere a pelerinajului va fi greșită pentru că „va scoate la suprafață mișcări extremiste, care nu sunt în favoarea religiei, ci sunt extremiste politic, ceea ce s-a întâmplat și anul trecut”, scrie, textual Agerpres. La rândul său , premierul Florin Cîțu, la un post tv a precizat că pelerinii care doresc să intre în biserică ar trebui, teoretic, să prezinte dovada vaccinării sau a trecerii prin boală, scrie Agerpres.
Acest lucru în viitorul apropiat, va deveni cu siguranță o „decizie”care va viza participarea doar a credincioșilor vaccinați la slujbele din interiorul bisericii, deși vaccinații, după cum o spun specialiștii onești și o adeveresc spitalele pline de injectați, se infectează și răspândesc virusul fără limite.
„Coincidență”, de astăzi, 1 octombrie 2021, în Vatican, angajat pe față în „resetarea” lumii, prin Noua Ordine Mondială se intră numai cu așa-zisul „certificat verde”. Măsura cu privire la intrarea în biserică cu pașaportul „verde” electronic al Erei Covid este valabilă în Franța încă din iulie.
Spațiul sacru al Bisericii va fi în curând considerat spațiu public, asa încât poporul majoritar de 70% care se opune vaccinării, va trebui să se supună noilor reguli anti constituționale instituite abuziv, noaptea ca hoții, de un guvern tradator de neam și fără legitimitate .
surse:Agerpres, activenews
ApreciazăApreciază
Arhiepiscopul Petru de Ungheni și Nisporeni despre ultima decizie a CNSP: „ni se indică cum să ne împărtășim, cum să sărutăm sfintele icoane, cum să mergem la biserică – e o blasfemie totală a celor sfinte”.
Este vorba de arhiepiscopul Petru de Ungheni și Nisporeni din cadrul Mitropoliei Moldovei, care și-a făcut publică pe pagina sa de Facebook opinia referitor la restricțiile impuse în biserică de reprezentanții puterii.
„Faptul că ni se indică cum să ne împărtășim, cum să sărutăm sfintele icoane, cum să mergem la biserică e o blasfemie totală a celor sfinte”, scrie episcopul Petru.
„Îmi aduc acum aminte de un cuvânt al Cuviosului Serafim Rose, un sfânt contemporan, trecut la veșnicie în 1982, care parcă se referă la vremurile noastre: „Neortodocșii care nu se împărtășesc cu Sfintele taine și nu participă la viața activă a Sfintei Biserici, nu pot înțelege lucrările tainice și folositoare ale Bisericii. De aceea se străduiesc mulți dintre ei ca să explice lucrările și evenimentele Bisericii sub aspect politic”. Or, tocmai acest lucru îl fac astăzi membrii comisiilor de sănătate, explică tot prin prisma politicului și a socialului, dar nu și a duhovnicescului”, a scris arhiepiscopul Petru.
„Noi nu spunem că nu există boală, noi nu spunem că nu e nevoie de igienă corespunzătoare și anumite măsuri de protecție. Desigur că ne-am conformat și ne conformăm anumitor recomandări, care nu atentează la sfințenia bisericii și nu aduce blasfemie. Dar e total greșit ca din cauza bolii să ne îndepărtăm de Dumnezeu și Biserică. Însuși Hristos spune la un moment dat, în capitolul 24 al Evangheliei după Matei, când vorbea de căderea omenirii de la sfârșitul veacurilor că „vor fi boli și ciume”. Și nu ne spune Hristos ca în aceste situații să ne îndepărtăm de El, ci din contra, să ne apropiem de El și de sfințenie prin pocăință”, afirmă arhiepiscopul Petru.
Amintim că Hotărârea nr.62 din 22 septembrie 2021, adoptată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, stabilește „măsuri de prevenire şi control al infecției COVID-19” în „desfășurarea activității cultelor religioase”.
Prin acesta, autoritățile limitează sau, mai corect spus, interzic de fapt accesul credincioșilor la slujbele religioase. Subpunctul 12.2 al aceste Hotărâri stabilește: „admiterea în interiorul lăcașurilor de cult a unui număr limitat de persoane, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană şi o distanță fizică de siguranță de minimum 1 (unu) metru între persoanele participante la activitățile religioase (cu excepția slujitorilor de cult)”.
Subpunctul 12.7 al respectivei decizii prevede „evitarea contactului și a sărutării obiectelor de cult”. Adică creștinii ar trebuie să renunțe la sărutarea icoanelor și Sfintei Cruci.
Dar cea mai mare ingerință în activitatea Bisericii se conține în următorul subpunct (12.8.) al respectivei Hotărâri: „neadmiterea consumului produselor alimentare, inclusiv a oferirii acestora, în incinta lăcașului de cult”, prin asta interzicând-le creștinilor să ia anafură și agheasmă și să se împărtășească.
Punctul 12.9 -promovarea salutului între credincioși și slujitorii de cult exclusiv prin plecarea capului și închinăciune, fără îmbrățișări;
12.10.-binecuvântarea se va oferi/primi de la о distanță de cel putin 1 (unu) metru;
Punctul 12.12.-îndemnarea persoanelor din grupurile de risc, celor vârstnice și cu boli cronice, să evite locurile aglomerate și să facă rugăciunea de acasă.
Inacceptabilă această hotarâre a guvernului antihristic și sincer cred că va fi implementată cât de curând și la noi.
În București carantină instituită de slugile leviatanului la peste 7 la mie. Nevaccinații numai au voie să circule după ora 20 ; portul măștii obligatoriu în toate spaţiile publice închise şi deschise, valabil pentru toată lumea.
https://sputnik.md/20210929/episcop-ortodox-restrictiile-impuse-de-autoritati-in-biserica–o-blasfemie–45128989.html
ApreciazăApreciază