Parlamentul european luptă împotriva lui Dumnezeu!

Parlamentul European s-a reunit de curând la Strasbourg nu pentru probleme importante ce preocupă întreaga Europă, ci pentru a lupta împotriva lui Dumnezeu! Și asta nu pentru că persoanele LGBTIQ n-ar putea păcătui în voie, ci pentru ca acest păcat să se poată extinde fără vreo opreliște și să se poată impune o cultură opusă culturii creștine!Au adoptat și o rezoluție potrivit căreia căsătoriile sau parteneriatele înregistrate constituite într-un stat membru ar trebui să fie recunoscute în toate statele membre în mod uniform, iar soții și partenerii de același sex ar trebui tratați în același mod ca și cei de sex opus!!!

Cum adică în același mod uniform? Cu ceremonie religioasă? Ca și când relațiile intime între persoane de același sex nu ar mai constitui un păcat? Cine i-a dat drepturi acestui parlament să lupte împotriva lui Dumnezeu? Chiar nu mai are nimic sfânt? Ce este mai greu de înțeles este că ei ne cer, de fapt, să ne lepădăm de Dumnezeu, Cel Care a pedepsit cu foc cetățile Sodoma și Gomora! Iar dacă ne despart de Dumnezeu, ne pot manipula cum vor! Deja nu mai este o glumă, așa că trebuie să vedem clar de ce se deschide calea din ce în ce mai largă pentru desfrânare în toate chipurile!

 Înapoi la Decalogul lăsat de Dumnezeu! Altminteri, ne vor supune ca pe niște vite! Să ne amintim Cele  10 porunci, adică Decalogul:
            1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.Nici Uniunea Europeană, nici funcția obținută, nici avantajele materiale, nici nimeni din lumea aceasta nu poate fi mai important decât Dumnezeu, pe Care trebuie să-L iubim din toată inima.
            2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici sa te închini lor.
 Îndepărtarea de Dumnezeu aduce mândrie diavolească. Dacă nu ne închinăm lui Dumnezeu, ne închinăm păcatului și necuratului!
             3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.
Orice păcat și orice lege dată împotriva virtuților creștine reprezintă o încălcare a acestei porunci!
            4. Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.
 Ziua Domnului este o zi a biruinței vieții asupra morții și trebuie cinstită de către toți cei care aspiră spre mântuire. Numai că în această cultură care ni se propune nu există nici rai, nici iad, deci tot păcatul este permis! Însă noi vom fi judecați după poruncile lui Dumnezeu, nu după rezoluțiile Uniunii Europene!
            5. Cinstește pa tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și multi ani să trăiești pe pământ.
 Aici Uniunea Europeană se ia la trântă cu Dumnezeu, deoarece, ca să nu-i jignească pe cei ce vor ,,drepturi depline”, vor să scoată din dicționar cuvintele ,,tată” și ,,mamă” și să le înlocuiască cu ,,părinte 1” și ,,părinte 2”!
            6. Să nu ucizi. 
Prin astfel de rezoluții, se atentează la sufletele europenilor. Și pentru uciderea sufletească există pedepse grele în iad!
            7.  Să nu fii desfrânat.
 Uniunea Europeană se autoidolatrizează, contrazicându-L pe Dumnezeu! Să ne amintim cuvintele Sfântului Apostol Iuda Tadeu: ,,Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiți, care de mai înainte au fost rânduiți spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, și care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, pe Iisus Hristos. ( Iuda, 1, 4)

Un om plin de DUH SFÂNT este un om puternic, un om care nu poate fi influențat. Un om plin de duh satanic, agonisit prin păcat, este un om slab, fără coloană verticală, ușor de manipulat… ,,Scopul viețuirii creștine este dobândirea Duhului Sfânt”  (Sfântul Serafim de Sarov), nu satanizarea omului prin păcate!

Cine reprezintă o țară creștină în Parlamentul European trebuie să dorească din tot sufletul să-i apere valorile, chiar cu prețul vieții!

Lucreția P.

Parintele Elpidie: Nu va fie frica, este furtuna mare, dar carma corabiei, a vietii noastre, a planetei, o tine Dumnezeu, Tatal nostru

În prima parte, reporterul Stefanos Damianidis, îi mulțumește Părintelui Elpidie, spunând că lumea îi cere mereu să facă interviuri cu el și Părintele Elpidie nu l-a refuzat niciodată.
Părintele spune că acum mai mult decât orice avem nevoie de luminare de la Dumnezeu. Este clar că „s-a pierdut echilibrul rațiunii” (acesta fiind și titlul acestui interviu). Diferența dintre un om și un animal este rațiunea, dacă se pierde această rațiune umană, atunci modul în care ne vom purta nu va fi uman…
Este adevărat că trăim într-o perioadă în care predomină frica, supărarea și confuzia. Apoi povestește că l-a sunat o tânără care i-a spus că îi este frică pentru că nu o primesc la facultate dacă nu se vaccinează, la fel și părinții ei sunt șantajați și ca să nu își piardă locurile de muncă trebuie să se vaccineze. La un moment dat îl întreabă plângând de ce nu intervine Dumnezeu?! Plângeam și eu cu ea și ce puteam să îi spun?!

Dar aș vrea să vă spun tuturor celor care mă ascultați astăzi, o mică povestioară: Odată pe un vas era un băiețel și căpitanul vasului era tatăl lui. La un moment dat, a început o furtună mare, unii au început să țipe, alții erau plini de frică, alții să se roage cu lacrimi ca să îi salveze. Unii au observat că băiețelul era în pace și se ruga. Cineva la întrebat cum de este așa de calm, nu îi este frică?! Atunci băiatul a răspuns: cârma vasului o ține tatăl meu…

Eu aș vrea tuturor creștinilor cărora le este frică să le spun: să nu vă fie frică, da într-adevăr este o furtună mare, dar cârmă vasului, a vieții noastre, a planetei noastre o ține Dumnezeu, Tatăl nostru. Acest lucru aș vrea să le spun tuturor să nu le fie frică, pentru că Dumnezeu Tatăl nostru ne iubești și cei care Îl credem, știm că este mereu lângă noi… dar toate acestea trebuie să se întâmple, copilul meu…
La un moment dat, fată mă întreba: de ce Dumnezeu întârzie să intervină?! Și atunci am răspuns: modul cum gândește Dumnezeu, diferă de modul cum gândim noi. Noi vedem totul prin prisma vederii umane care are legătură cu interesul nostru personal și cu un trai bun. Dumnezeu gândește și acționează mereu cu scopul mântuirii sufletului nostru și în cadrul fericirii noastre veșnice în Împărăția Sa Cerească. Noi ne uităm cum să o ducem bine aici pe pământ. Știi cât suferă Dumnezeu când îi vede pe copiii săi cum se îngroapă în păcate și cât suferă când îi vede luând pre-pecetea.

Mai târziu a vorbit despre vaccinarea copiilor. Acest lucru va fi un ultimat pentru că înainte de acest lucru au fost două mari îndepărtări (în total sânt trei mari îndepărtări). Prima îndepărtare a fost cea a politicienilor creștini, care chiar dacă au fost puși pe posturi în care trebuia să aducă iubire, dreptate la poporul care i-a ales, ei nu au făcut acest lucru .. Credeți că avem democrație acum ?! A doua îndepărtare este a clerului Bisericii. Si a treia îndepărtare, care stă la baza vieții noastre este familia și bucurie familiei care este copilul, când însuși părinții își vor da copiii spre vaccinare.

Apoi vorbește despre oamenii de știință, de profesorii universitari puși de către guvern, să iasă mereu la sursele media promovând vaccinarea și Părintele întreabă: oare nu vedeți reacțiile adverse, oare nu vedeți decesele. Numai când vedem modul de comportare a oamenilor de știință vânduți ne dăm seama că nu au o logică științifică și sunt criminali. Ierarhii îi vor constrânge pe preoți ca să se vaccineze, deja se întâmplă acest lucru. Apoi spune că va începe prigoană preoților, a monahilor dedicați adevăratului Iisus Hristos. Vor fi prigoniți, vor fi deportați, vor fi întemnițați… o să vedeți aceste lucruri. În timpul generației noastre se va întâmpla.

Aș vrea să vă spun ceea ce urmează ca lumea să se pregătească… Ceea ce urmează are legătură cu război și cu dezastre naturale și lumea să se pregătească. Așa cum am mai spus, mai demult lumea să strângă alimente, pentru că în curând nu vom mai găsi ușor mâncare. În timpul unei exorcizări a unui tânăr, cel rău spune că, controlează netul, YouTube-ul si Gmail-ul. Cel rău prin vocea acestui tânăr îi spune că: ca niște câini răi ați distrus natura și sunteți nerecunoscători pentru ceea ați primit.Ați distrus natura și acuma mi s-a permis de către Dumnezeu să provoc multe lucruri…spune că vor fi cutremure și se vor deschide cratere cu foc. Cutremure în toată lumea. O să vă speriați atât de tare că nu veți avea unde să stați. Atunci o să strigați la Dumnezeu, dar de ce să vă audă pentru că sunteți câini nerecunoscători… Zice că ierarhii, clericii, din ziua de astăzi, sunt într-o mai mare erezie decât Arie pentru că l-au făcut pe Hristos infectat. Când veți vedea că pruncii sunt duși către vaccinare și preoții puști fără voia lor să se vaccineze, atunci Dumnezeu va interveni. Pe de o parte vor fi catastrofele naturale și pe de altă războiul, care se va întinde în toată lumea. O să se lupte țări foarte puternice și cel care va învinge va fi atât de distrus de război, că până la urmă va conduce a treia putere. Și pe această treaptă se va instaura pre-antihristul și îmi dă impresia că acesta aceasta a treia putere este China.

Cel care este acum la Vatican este pre-profetul mincinos, nu este profetul minciunos. La războiul Rusia America va învinge Rusia. America se va autodistruge din cauza apostaziei și închinării Americii la cel rău. Vor fi așa mari catastrofe, de la cutremure în multe locuri țărmul se va scufunda. Vă fi un tsunami așa de mare, care până atunci lumea nu mai văzuse…

A vorbit și referitor la insula Rodos, care nu va fi afectată de război, ci de embargoul naval și va fi foamete și multe boli. Spune că într-o vedenie a văzut rafturile dintru supermarket goale. Lângă era o farmacie care era păzită de soldați. Nu existau nici medicamente… Reporterul întreabă dacă aceste lucruri sunt aproape și părintele Elpidie, spune că: DA.

Pentarhia Întunericului va folosi pe de o parte pe profetul mincinos de la Vatican și pe de altă parte pe Erdogan, care va muta imigranții și care vor afecta toată lumea… În curând sângele celor nevaccinati, vă fi foarte scump. Vor fi răpiți oameni, ca să li se ia sângele, pentru operații. Acum sunt prigoniți nevaccinații și nu sunt primiți la muncă, dar va fi ceva atât de important încât se vor îmbolnăvi cei vaccinați și atunci vor căuta oameni nevaccinați, să angajeze.
Sunt atâtea de spus, dar ceea ce vreau să subliniez este să nu vă fie frică, iubiții mei copii. Voi să aveți credință și să mă iubiți pe Mine Tatăl vostru, pe Fiul meu Unul Născut și pe Sfântul Duh. Cei care îmi vor spune o vorbă dulce:” Iisus al meu te iubesc !”, „Dumnezeul meu te iubesc !”, eu voi trimite îngeri să vă ocrotească, să vă apăre, de ceea ce începe și vor fi multe și mari… Să nu vă fie frică, o să vă am așa o grijă, că o să vă trimit îngeri cu formă umană ca să vă ajute. O să fie multe lucruri (minuni) și de aceea, Mă arăt acum, la multă lume în toată lumea… Cei care mă iubiți în curând nu veți putea să mergeți la biserică și de aceea vă zic să faceți casele voastre mici bisericuțe. Îngenunchiați cu toții: bărbați, femei și copii și spuneți: „Tatăl meu Ceresc ție îți las inima mea! Ție îți las dragostea sufletului meu!” Această rugăciune îmi va fi foarte plăcută și vă voi binecuvânta. Să vă faceți cruce și rugăciune pentru că aceasta este puterea voastră, ca să îi orbiți pe toți aceștia care vor să vă facă rău. Zicea că și pe cei care sunt nevaccinați, îi vor urmări cu niște sisteme teribile… pe cei vaccinați îi vor urmări prin numărul, pe care îl primesc prin vaccinări și pe ceilalți nevaccinați cu alte sisteme. Cei dintre voi care Mă veți iubi și vă veți ruga cu dragoste în inimă și în mintea voastră, o să creez niște impulsuri, frecvențe luminoase care vor lumină atât de mult și va orbi sistemele lui satana. Și vor vedea ceva, dar nu vor putea localiza. Vor vedea doar o lumină, dar nu vor știi ce se întâmplă acolo.
După schisma bisericii catolice, va fi așa o mare strălucire, că ortodocșii, protestanții Îl vor iubi din nou pe Iisus ca primii creștini.

Selecţie şi redactare: Dr. Gabriela Naghi

Mai puternic decat presedintele!

Prorocirile unor duhovnici cu privire la ce se va întâmpla de acum încolo tind să capete contur. Aflu cu stupoare că Raed Arafat vrea să-și înființeze propria armată. O armată care va lupta împotriva românilor care nu vor să se vaccineze!!!

Vor fi dotați cu armament și vor fi împuterniciți ca, la nevoie, să tragă! În deplasările prin țară, vor avea prioritate absolută. În plus, ,,vor putea decide amenzi uriașe, pedepse penale, percheziții și confiscări.” ( CorectNews)

Viitorul președinte al Agenției Naționale pentru Situații de Urgență va putea decide declararea stării de alertă și a stării de urgență, atribuție ce până acum îi aparținea președintelui!!! Așa, din pix, de câte ori dorește! Cu 90000 de persoane aflate în subordine,  români și străini, la care se vor mai putea adăuga voluntari, Raed Arafat ocupă, practic, România! Români, dati-vă la o parte, că vine Arafat! Cu documente în baza cărora să poată acționa fericit și pe care vrea să le supună aprobării… românilor!!!

În document se prevede că însăși ,,luarea în derâdere sau în derizoriu a agenților de urgență” se pedepsește cu închisoarea de la trei la șapte ani! Cum adică? Pe dușman, pe cel care vrea să mă nenorocească prin vaccinuri, nu am voie să-l numesc dușman! Dar atunci ce este? Cum demonstrează că îmi este prieten? Cu arma? Cu girofarul? Prin ,,amenzi uriașe, pedepse penale, percheziții și confiscări”? Păi, dacă-i așa, agenții pot fi oricât de incorecți vor! Văd pe unul care are o casă frumoasă, merg și-l provoacă, omul le zice două de la obraz, iar agenții au voie, prin legea pe care o vor aprobată, să-l ducă la închisoare, să-l percheziționeze și să-i confiște bunurile sau chiar casa! Nu vor da răspuns nimănui. Doar președintelui ANSU! Care va fi, cel mai probabil, Arafat!

Despre toate cele menționate mai sus, jurnalista Iosefina Pascal a prezentat pe larg documentul cu pricina în emisiunea ,,România informată” de la postul de televiziune News România. A mai comentat pe această temă și domnul Sorin Roșca Stănescu, în articolul intitulat ,,Formidabila armată a lui Raed Arafat”.

Cine va garanta calitatea morală a agenților ANSU? Cum vor putea fie pedepsiți în caz că vor comite abuzuri? Cui se va subordona ANSU? Dacă românii vor aproba o lege care să le confere puteri absolute agenților ANSU, să nu se mire de ceea ce va urma! Aceștia nu vor acționa în baza unui jurământ militar depus în fața românilor și pentru apărarea intereselor acestora, ci în baza unor comenzi venite din exterior sau chiar discreționar! Să nu fie!

Lucreția P.

Sfantul Nichita Romanul: Mare este puterea Crucii Tale, Doamne

Sfântul Mucenic Nichita Romanul a trăit în vremuri grele pentru Biserica lui Hristos. A fost botezat de Episcopul goţilor, Teofil, cel care a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din 325.

S-a întâmplat ca în vremea aceea goţii să se dezbine în două tabere potrivnice şi să ducă un război fratricid, conduşi unii de Fritigern, iar ceilalţi de păgânul Atanaric. Într-una din lupte, Fritigern ,,punând semnul Sfintei Cruci înaintea taberelor sale, a năvălit asupra lui Atanaric. Şi făcând război mare, cu puterea Crucii au biruit creştinii pe Atanaric şi toată oastea lui au zdrobit-o. Pe unii i-au tăiat cu săbiile, pe alţii i-au prins vii, iar Atanaric cu puţini tovarăşi abia au scăpat. Din vremea aceea a început a se înmulţi mai mult între goţi Dreapta Credinţă Creştină, pentru că, văzând puterea cea nebiruită a Crucii cu care se izbândea în războaie, mulţi au crezut în Domnul Cel răstignit pe Cruce’’.         

Sfântul Nichita Romanul a văzut caznele la care supunea păgânul Atanaric pe cei care credeau în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi l-a mustrat pentru învârtoşarea lui în necredinţă. Nelegiuitul a cautat întâi să-l aducă pe Sfântul Nichita de la Dreapta Credinţă la rătăcirea lui păgânească, însă stăruinţele i-au fost zadarnice. Atunci a poruncit să-l bată cu cruzime pe Sfânt şi să-i zdrobească mădularele, iar apoi să-l arunce în foc. Flăcările nu au putut mistui cinstitul său trup. Sufletul său curat s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat, în vreme ce nelegiuitul Atanaric s-a pierdut în întunecimile iadului.

Dumnezeu Cel Atotputernic a călăuzit pe un creştin dreptmăritor să meargă şi să ia cinstitele moaşte ale Sfântului, şi acesta cu bucurie le-a luat şi le-a aşezat în casa sa. Şi astfel acestea s-au făcut izvor de binecuvântare acelei case. Mulţi credincioşi au venit în acea casă binecuvântată de Sfântul Nichita, care dădea cele de trebuinţă tuturor şi vindecări celor bolnavi. De la o vreme, înmulţindu-se numărul celor care veneau pentru ajutor, s-a simţit nevoia să se zidească o biserică întru pomenirea Sfântului, unde au fost aşezate Sfintele sale moaşte (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 211-215).

Cinstite cititorule, fie că locuieşti într-un oraş mare, fie într-un sătuc socotit neînsemnat, aceasta să ştii că la Sfânta Masă din Sfântul Altar al Bisericii tale se găsesc moaşte ale vreunui Sfânt care te ocroteşte cu rugăciunile sale. Pentru aceasta, se cuvine să dai slavă lui Dumnezeu Cel minunat întru Sfinţii Lui.

Presbiter Ioviţa Vasile

Inaltarea Sfintei Cruci

          Prin anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint cea dintâi Epistolă în care, printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare, are şi această constatare tristă: ,,Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Corinteni 1, 18). Iată că oamenii sunt despărţiţi, ei înşişi  se despart, în două categorii. Cei dintâi se duc pe calea pierzării, deci nu se vor mântui, din pricina faptului că socotesc cuvântul Crucii nebunie şi, prin urmare, o resping şi o batjocoresc. Ceilalţi, care, dimpotrivă, cinstesc Sfânta Cruce, îşi lucrează, fiecare după puteri, mântuirea. Nu cumva să se înţeleagă că, într-adevăr, cuvântul Crucii ar fi nebunie! Să nu fie! Nebuni sunt cei ce o socotesc astfel.

          În anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris o nouă Epistolă episcopilor, diaconilor şi sfinţilor din Filipi în care reia această preocupare a sa pentru a aşeza Sfânta Cruce la locul ce i se cuvine în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios: ,,Căci mulţi despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Filipeni 3, 18-19). Duşmanii Crucii lui Hristos sunt toţi sectarii şi necredincioşii. Textul acesta accentuează încă o dată faptul că aceştia se îndreaptă nu spre împărăţia lui Dumnezeu, ci spre pieire, fapt ce-l întristează profund pe Apostolul Domnului, până la lacrimi. Ne întristează, fireşte, şi pe noi, însă suntem reduşi la aceaşi stare de neputinţă în faţa încăpăţânării celor din afara Bisericii. Cum ar fi trebuit să scrie mai limpede  desluşit Sfântul Apostol, pentru ca şi rău-credincioşii să creadă drept?

          Că Sfânta Cruce este puterea lui Dumnezeu mărturiseşte Biserica lui Hristos în cântarea de la Taina Sfântului Maslu: ,,Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii ai înviat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii’’.

          Socoteşte, cinstite cititorule, cât de mare este primejdia ca omul să aplece urechea spre învăţăturile pierzătoare ale vrăjmaşilor Crucii lui Hristos. Am socotit să-ţi scriu aceste învăţături în ziua acestei Sărbători a Bisericii noastre, care ne aminteşte de momentul istoric când Sfânta Cruce, pe care a fost răsignit Mântuitorul, a fost găsită şi înălţată de Patriarhul  Ierusalimului.

Presbiter Ioviţa Vasile

De la ascultare, la supunere…

Cu niște ani în urmă, am citit cartea ,,Comori duhovnicești”, o carte ce cuprinde scrisorile și omiliile Starețului Efrem din Athos. Deși eram destul de nepricepută în cele ale vieții călugărești, ceva mi s-a părut suspect în această carte. Prea se accentua nevoia de ascultare a călugărului. Ascultarea de om, firește… Despre ascultarea de Dumnezeu nu se pomenea prea mult…

Apoi, după câțiva ani, am citit textul Super- Memorandumului de la Strasbourg, redactat în 2014, și l-am întâlnit printre semnatari și pe acest stareț Efrem din Athos! Unii spun că acest Super-Memorandum este un produs al teoriei conspirației și că niște personalități precum cele menționate acolo nu aveau cum să semneze astfel de enormități. Și totuși… Apar noi elemente de legătură care ne justifică suspiciunile.

De curând, același stareț Efrem de la Mănăstirea Vatoped, profitând de imaginea publică favorabilă, a lansat un atac dur asupra celor care se opun vaccinării și un îndemn la supunere față de propriile afirmații de felul acesteia:

,,Cu toții trebuie să fim vaccinați, deoarece așa trebuie să ne ocupăm mai bine de acest virus, de această pandemie, astfel încât să putem contribui cu devărat la binele comun.”

Se observă că starețul folosește de două ori într-o frază cuvântul ,,trebuie”. De ce ,,trebuie”? Pentru că așa a primit ordin sau din vreo convingere? Cum argumentează că, din punct de vedere medical, acest fapt chiar servește ,,binelui comun”? Pentru cine vaccinarea reprezintă un ,,bine comun” din moment ce unii oameni mor din cauza vaccinului, iar alții sunt nenorociți pe viață? Din moment ce vede că specialiștii în domeniu se împart în două tabere diametral opuse, de ce a ales să fie corect politic și nu pe placul lui Hristos Care a făcut ascultare și Care a cerut ascultare în vederea mântuirii omului, nu din alte motive? El de cine ascultă? Dacă el nu ascultă de Dumnezeu, de ce pretinde ascultare? Un astfel de om nu poate pretinde ascultare, ci doar supunere!

Cum demonstrează că vaccinarea nu influențează mântuirea când există atâtea dovezi care susțin contrariul? De ce omului să-i fie dat dreptul de a interveni în creația lui Dumnezeu prin modificarea genetică a semenilor săi? De ce să se introducă în corpurile noastre celule de fetuși avortați? De ce să se introducă  în corpurile noastre enzima luciferaza și nanoroboți cu hydrogel pentru a facilita controlul total de la distanță, influențarea comportamentului uman și pecetluirea cu semnul fiarei? Negarea a cuvintelor Apocalipsei nu scutește pe nimeni de pedeapsa veșnică: nici pe cei care sfătuiesc greșit, nici pe cel cei care îi ascultă pe astfel de povățuitori!

 Și atunci, mai este o virtute să ascultăm orbește de oamenii care nu ne conduc spre mântuire? Eu cred că nu!

Lucreția P.

Bunul Dumnezeu sa zadarniceasca planurile satanistilor, care vreau sa ne ucida copiii, prin inocularea substantei diavolesti

Suntem în plin război. Puterile întunecate ale iadului s-au dezlănţuit împotriva lui Dumnezeu, a făpturilor şi creaţiei Sale. Lupta este necruţătoare, pe viaţă şi pe moarte, însă deznodământul ne este cunoscut de când Mântuitorul a rostit cuvintele privitoare la Biserica Sa, precum că nici porţile iadului nu o vor birui. E foarte limpede că antihriştii care dictează în toată lumea, urmăresc reducerea drastică a populaţiei lumii. În acest sens au pus la punct ,,vaccinul’’ ucigaş, apoi au obţinut şi răspândit virusul, pentru ca să poată inocula populaţia cu substanţa diabolică, care se dovedeşte a fi letală.

1.Taberele care se înfruntă sunt Biserică Ortodoxă a Mântuitorului şi oamenii care s-au pus în slujba diavolului, adică sataniştii, antihriştii, homosexualii, ateii, păgânii, oculţii, masonii, politicienii, medicii criminali, vrăjitorii, şi enumerarea e mult mai lungă. Aceştia alcătuiesc cohortele diabolice care au cutezat să se războiască cu Marele nostru Dumnezeu. Fără ajutorul lor, diavolul ar fi redus la o mare neputinţă.

2.Peste puţină vreme începe anul şcolar. Sataniştii au planurile încheiate, urmând ca la vremea favorabilă să le pună în aplicare. Da data aceasta, agresiunea lor se îndreaptă împotriva copiilor noştri. Pentru a-i avea sub control şi a fi de faţă atunci când mengelii vor veni pregătiţi să le inoculeze substanţa aceea diabolică, li se va permite prezenţa în şcoli.  Deocamdată, e nevoie de acordul scris al părinţilor. Îi îndemnăm pe toţi să refuze să semneze, ferm, fără discuţii ori explicaţii inutile. Să nu se teamă de ameninţări precum că cei nevaccinaţi nu vor putea să studieze în continuare. Decât să-i trimitem în mormânt cu semnătura noastră, mai bine să-i avem sănătoşi, cu şcoală mai puţină. Oricum, învăţământul nu mai are viitor, pentru că sataniştii aflaţi la putere vor prăbuşi întreaga societate şi vor provoca tulburări sociale atât de mari încât, fără ajutorul lui Dumnezeu va fi imposibil să supravieţuim. România are datorii imense şi va veni vremea să intrăm în imposibilitate de plată, şi-atunci vânzarea ţării va fi desăvârşită, ca şi sclavagizarea noastră. Să ne amintim că scenariul lor prevede aducerea societăţii într-un haos fără precedent, încât oamenii vor cere un conducător care să restabilească ordinea şi pacea. Atunci, mai marii lumii le vor aduce ,,salvatorul’’, pe antihrist, mesia cel mincinos, care cu uşurinţă va fi acceptat de oamenii dezorientaţi, întunecaţi la minte şi înfricoşaţi.

3.,,Iată, ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei care nădăjduiesc în mila Lui. Ca să izbăvească de moarte sufletele lor, şi să-i hrănească pe ei în foamete’’ (Psalmul 32, 18).

,,Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele de foamete se vor sătura’’ (Psalmul 36, 19). Aceasta este făgăduinţa lui Dumnezeu pentru credincioşii Săi, privitoare la vremurile grele care ne aşteaptă. Grija care ne frământă pe toţi este pâinea cea de toate zilele, atunci când slujitorii satanici vor provoca deliberat o mare criză alimentară. Peste aeasta, va veni şi seceta proorocită pentru zilele lui Enoh şi Ilie: ,,Aceştia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape ca să le schimbe în sânge, şi să bată pământul cu orice bătaie, ori de câte ori vor voi’’ (Apocalipsa 12, 6). Nu trebuie să ne înfricoşăm. Dumnezeu ne va purta de grijă. Tot Biblia ne spune că atunci când balaurul-diavol prigoneşte pe aleşii Săi, aceştia au gătit loc de scăpare în pustie:,,Dar femeii (adică Bisericii) i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, acolo unde e hrănită vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa şarpelui’’ (Apocalipsa 12, 14), adică atât cât va dura tirania blestematului antihrist.

4.Ce ne spune Dumnezeu pentru starea acesta de război, în care ne aflăm? ,,Domnul are să se lupte pentru voi, iar voi staţi liniştiţi’’ (Ieşire 14, 14)

Presbiter Ioviţa Vasile

Nota. Criminalul musulman Raed Arafat a dat dispozitii managerilor de spitale sa pregateasca saloane speciale pentru copii. Incepe masacrul de toamna.

IIS HS NIKA – Iisus Hristos Biruitorul

Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine. El a intrat deja înlăuntrul vasului vieţii noastre, al trupului şi al sufletului nostru. Şi întocmai precum S-a aflat El într-o corabie cu apostoli, tot astfel este El, exact Acelaşi şi acum în vasul vieţii mele şi al vieţii tale. Şi ori de câte ori se stârneşte o furtună în sufletul nostru şi vânturi viclene vor să ne doboare, El este Mântuitorul nostru. Întocmai precum odinioară El a poruncit furtunii şi vântului, dinaintea apostolilor îngroziţi: „Taci, linişteşte-te!”, tot astfel poate El şi acum să săvârşească aceeaşi minune, aducând pacea înlăuntrul nostru. Noi trebuie doar să ne rugăm Lui, la fel precum apostolii au procedat în vremea aceea: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim” (Matei 8, 25).

Aţi văzut prescura, sfânta pâine folosită pentru Dumnezeiasca Liturghie. Şi ştiţi, desigur, ceea ce este întipărit pe prescură. În jurul unei cruci se află o inscripţie pe care se poate citi: „IC XC NIKA”. Aceasta înseamnă: „Iisus Hristos, Biruitorul”. O, surorile mele, dacă Hristos se află în noi, biruinţa este în noi, biruinţa împotriva tuturor forţelor potrivnice, văzute şi nevăzute, împotriva oricărei uri care ar putea apărea în inima noastră, împotriva oricărei amărăciuni, a oricărei temeri şi împotriva oricărui întuneric care s-ar putea furişa în mintea sau în trupul nostru.

Dacă lumea te necăjeşte, să ştii că înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea şi a biruit lumea. Întocmai precum odinioară le-a spus apostolilor Săi: „în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Prin urmare, surorile mele, ori de câte ori vă necăjesc oamenii, intraţi în inima voastră cu toată mintea şi spuneţi acolo de câteva ori aceste cuvinte: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Şi, de îndată, veţi simţi putere şi lumină. Să credeţi că Domnul Iisus a intrat cu adevărat în inima voastră prin Sf. împărtăşanie, că El a biruit întreaga lume şi tot ce se află în lume şi să nu vă temeţi. Sf. Ioan Evanghelistul, smeritul Ucenic al lui Hristos, care şi-a aşezat capul pe sfântul piept al Domnului, o spune în acest chip: „Oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (I Ioan 5, 4).

Dacă teama vă va cuprinde din pricina vreunui coşmar sau din pricina vreunei fantasme sau fantome în timp ce sunteţi treaz, intraţi iute în inima voastră cu mintea şi iarăşi rostiţi aceste cuvinte de câteva ori: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Căci Domnul este biruitor asupra oricărei forţe rele. Amintiţi-vă ceea ce aţi citit în Evanghelie – felul în care Domnul a alungat duhurile rele din oameni şi ceea ce a spus: „L-am văzut pe satana căzând ca un fulger din cer”, şi cum, după slăvita Sa înviere, El le-a dat putere Apostolilor Săi asupra diavolilor, aşa şi nouă tuturor celor ce credem într-Însul atunci când El a spus că acest semn va urma tuturor celor ce cred: „În numele Meu demoni veţi izgoni” (Marcu 16, 17).

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 44-46)

Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi

Relatare cutremurătoare a avocatului Dan Chitic: Rugați-vă pentru vecinul meu George, vaccinat cu Pfizer

 

Avocatul Dan Chitic a relatat o întâmplare cutremurătoare, desprinsă parcă din filmele thriller, în timp ce îl resuscita pe vecinul său, vaccinat cu Pfizer, în miez de noapte. Coșmarul s-a petrecut la scurt timp după ce vecinul său, George, se vaccinase, fiind vorba de câteva ore între momentul vaccinării și nefericitul eveniment. „Acum a plecat salvarea de la noi. Acum, când încep sa va scriu, la 03.05. Încă imi tremura mâinile. A fost un ceas și jumătate de coșmar. Prietenul și Vecinul meu George a fost dus la Elias.

La ora 01.32 nevasta sa a bătut urlând la ușa mea. Buimac, trezit din somn Am fugit la el. Zăcea. Și nu mai respira. Părea un pic ceanozat. Părea plecat deja. Am început sa ii fac masaj cardiac in plânsetele nevestei lui. După primele 7-8 pompe a horcăit. Am continuat disperat. Și am început sa-l strig sa-l chem de parca ar fi fost departe, foarte departe. Pompam și urlam ca nebunul. La fiecare 7-8 pompe mai respira cu disperare, ca înecatul. Era însă inconștient. După vreo 4-5 minute din colțul gurii a început sa ii curgă o spuza. Mai întâi translucida. Apoi rozalie. Apoi cu sânge și cheaguri. Un ,,Tatăl nostru”, apoi am continuat sa-l strig: ,,Hai George, hai ma băiatule ca ești tare! Faci nunta la anu’!” Și pompam. Nu știu cât. In continuu, în timp ce atunci când respira îi aplecam capul pentru a nu se îneca cu spuza cu sânge.

Cred ca după 12-15 minute a venit SMURD-ul. Au preluat manevrele. Și au întrebat ce s-a întâmplat. Nevasta sa a spus: ,,Nimic, ne-am culcat, ne-am spus noapte buna… dar azi la prânz s-a vaccinat! Cu Pfizer. De ce am făcut-o? De ce? De ce noi?”

Manevrele de resuscitare au durat mai bine de o ora și un sfert. Oxigenarea a crescut de la 78-80% la  92%. Unul dintre SMURD-isti a spus „de ce ați făcut-o?” În timp ce altul, printre manevrele de intubare mi a spus ca nevasta sa, după a doua doza a făcut o echimoză pe uter care apoi s-a transformat in chist. Se vaccinase in martie, tot cu Pfizer.

Între timp a venit și al doilea echipaj SMURD. Doctorița după vreo 20 minute a spus sec ,,…e AVC. E în comă profundă”. Nu pot spune ce a mai zis. Au trecut deja vreo 25 minute de când a plecat și vă scriu. Mâinile încă îmi tremura.

Doua lucruri va rog: Rugați-va pentru George! Are nevoie mare! Le mulțumesc încă odată pe aceasta cale pompierilor și medicilor! Dumnezeu să le răsplătească!

Prietenul George, 42 ani, un om cu un umor oltenesc desăvârșit, sportiv (am alergat acum câteva zile vreo 10 km prin pădure), nu bea decât in week-end, mânca echilibrat și fuma o dată la 2 săptămâni. Făcuse Covid în noiembrie anul trecut, cam în aceeași perioada ca și mine. Și era sănătos!!! Până la vaccin! Pe care am înțeles ca l-a făcut pentru că …toți din jurul lui îl făcuseră. Acum are nevoie de ajutorul nostru!

Cătălin Vuşcan,   ActiveNews

 

Avocatul Dan Chitic a relatat o întâmplare cutremurătoare, desprinsă parcă din filmele thriller, în timp ce îl resuscita pe vecinul său, vaccinat cu Pfizer, în miez de noapte. Coșmarul s-a petrecut la scurt timp după ce vecinul său, George, se vaccinase, fiind vorba de câteva ore între momentul vaccinării și nefericitul eveniment. „Acum a plecat salvarea de la noi. Acum, când încep sa va scriu, la 03.05. Încă imi tremura mâinile. A fost un ceas și jumătate de coșmar. Prietenul și Vecinul meu George a fost dus la Elias.

La ora 01.32 nevasta sa a bătut urlând la ușa mea. Buimac, trezit din somn Am fugit la el. Zăcea. Și nu mai respira. Părea un pic ceanozat. Părea plecat deja. Am început sa ii fac masaj cardiac in plânsetele nevestei lui. După primele 7-8 pompe a horcăit. Am continuat disperat. Și am început sa-l strig sa-l chem de parca ar fi fost departe, foarte departe. Pompam și urlam ca nebunul. La fiecare 7-8 pompe mai respira cu disperare, ca înecatul. Era însă inconștient. După vreo 4-5 minute din colțul gurii a început sa ii curgă o spuza. Mai întâi translucida. Apoi rozalie. Apoi cu sânge și cheaguri. Un ,,Tatăl nostru”, apoi am continuat sa-l strig: ,,Hai George, hai ma băiatule ca ești tare! Faci nunta la anu’!” Și pompam. Nu știu cât. In continuu, în timp ce atunci când respira îi aplecam capul pentru a nu se îneca cu spuza cu sânge.

Cred ca după 12-15 minute a venit SMURD-ul. Au preluat manevrele. Și au întrebat ce s-a întâmplat. Nevasta sa a spus: ,,Nimic, ne-am culcat, ne-am spus noapte buna… dar azi la prânz s-a vaccinat! Cu Pfizer. De ce am făcut-o? De ce? De ce noi?”

Manevrele de resuscitare au durat mai bine de o ora și un sfert. Oxigenarea a crescut de la 78-80% la  92%. Unul dintre SMURD-isti a spus „de ce ați făcut-o?” În timp ce altul, printre manevrele de intubare mi a spus ca nevasta sa, după a doua doza a făcut o echimoză pe uter care apoi s-a transformat in chist. Se vaccinase in martie, tot cu Pfizer.

Între timp a venit și al doilea echipaj SMURD. Doctorița după vreo 20 minute a spus sec ,,…e AVC. E în comă profundă”. Nu pot spune ce a mai zis. Au trecut deja vreo 25 minute de când a plecat și vă scriu. Mâinile încă îmi tremura.

Doua lucruri va rog: Rugați-va pentru George! Are nevoie mare! Le mulțumesc încă odată pe aceasta cale pompierilor și medicilor! Dumnezeu să le răsplătească!

Prietenul George, 42 ani, un om cu un umor oltenesc desăvârșit, sportiv (am alergat acum câteva zile vreo 10 km prin pădure), nu bea decât in week-end, mânca echilibrat și fuma o dată la 2 săptămâni. Făcuse Covid în noiembrie anul trecut, cam în aceeași perioada ca și mine. Și era sănătos!!! Până la vaccin! Pe care am înțeles ca l-a făcut pentru că …toți din jurul lui îl făcuseră. Acum are nevoie de ajutorul nostru!

Cătălin Vuşcan,   ActiveNews

Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Adevarat si Om fara de pacat

Când unii oameni nu găsesc răspuns la întrebarea Ta: „Voi cine ziceţi că sunt Eu?”, atunci eu, Doamne, sunt fericit că pot să Te văd pe Tine, Dumnezeu-Om şi Om-Dumnezeu.

În scutecele sărace, pe paiele din ieslea grajdului întunecos din Bethleem, Te văd Om! În glasul îngerilor, în lumina care Îţi învăluie locuinţa săracă, Te recunosc Dumnezeu! Când fugi în Egipt de frica lui Irod, Te văd om slab. Când, în Egipt, văd idolii din temple striviţi la pământ prin sosirea Ta, Te văd Dumnezeu Atotputernic. Când în Nazaret, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, creşti cu anii şi cu înţelepciunea, Te văd om Care n-ai ajuns încă la vârsta desăvârşită. Iar când la doisprezece ani stai în mijlocul învăţaţilor din Templu, ascultându-i şi întrebându-i, pe lângă uimirea cărturarilor mă uimesc şi eu şi mărturisesc înţelepciunea veşnică, ascunsă în omenirea Ta. Om eşti când Ţi-e foame, Om eşti când dormi în corabie. Dar când Te plimbi pe valuri, când porunceşti furtunii şi vânturilor, când saturi cinci mii de oameni cu cinci pâini – Te văd Dumnezeu.
Când Te cobori în râu şi Te botezi, când Te plângi că nu ai nici o piatră unde să-Ţi odihneşti capul, când Te laşi prins şi legat, Te văd Om, înconjurat de slăbiciuni omeneşti.

Cu aceşti ochi, cu această inimă, cu această credinţă, mă apropii şi eu de ieslea săracă din Bethleem, care a fost leagănul Tău, Doamne. Îmi plec genunchii cu păstorii cei simpli şi cu magii cei înţelepţi şi mă închin Dumnezeului meu, făcut Om pentru mine şi pentru noi toţi.

Bethleem, 1970    (Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Dragi părinţi, nu semnaţi formularele pregătite de satanişti, pentru vaccinarea copiilor dumneavoastra

Alianța Părinților vă aduce la cunoștință următoarele:

1– FNAP (Federația Națională a Asociațiilor de Părinți) este o organizație care pretinde că reprezintă și apără interesele părinților, dar este, de fapt, o anexă a guvernului. Aceasta a lansat un chestionar extrem de manipulator adresat părinților. Intrebările vizează, din diverse unghiuri, problema vaccinării elevilor și profesorilor. Chestionarul pune în discuție (într-o formă disimulată) restricționarea dreptului la muncă al cadrelor didactice și restricționarea dreptului la educație al elevilor pe criterii de vaccinare.

2– Ministrul Sorin Cîmpeanu pregătește, de asemenea, un formular/chestionar destinat părinților care au copii de 12 și peste 12 ani, tot pe tema vaccinării. Formularul va fi distribuit părinților după începerea anului școlar.

Vă rugăm să rețineți:

Cele două chestionare sunt mijloace de manipulare și de viciere a consimțământului dumneavoastră. Intrebările vizează date cu caracter personal, date medicale cu caracter confidențial, care figurează în mod normal în dosarul medical al unei persoane și nu au caracter public. Informațiile medicale nu pot face obiectul unui chestionar. Rezultatele pot fi ușor manipulate și interpretate în moduri care să justifice segregarea elevilor. Dreptul la învățătură este constituțional și nu poate fi îngrădit pe baza unor sondaje de opinie. Este evident faptul că pentru actul vaccinării nu există consimțământ informat. Părintelui nu-i sunt aduse la cunoștință riscurile vaccinării (care sunt deja cunoscute ca fiind grave și frecvente) și pe nimeni nu interesează istoricul medical al copilului (eventuale boli cronice, boli autoimune, boli în evoluție) care ar contraindica vaccinarea.

Singura atitudine rațională la primirea celor două chestionare (al FNAP și al Ministerului Educației) este REFUZUL DE A LE COMPLETA.

Presiunile de orice fel asupra părinților sunt nepermise legal, deci nu poate fi invocată nicio lege care să vă oblige să semnați ceva împotriva voinței dumneavoastră. 

Nu aveți obligația legală să vă justificați pentru decizia de a nu răspunde IN NICIUN FEL la întrebările din chestionare. Aveți dreptul să refuzați ORICE, fără justificare, iar refuzul dv-stră este unul IMPLICIT (adică dacă nu ați completat și semnat înseamnă că ați refuzat). Orice cetățean are dreptul la tăcere și NU există consecințe legale pentru exercitarea acestui drept. 

Copilului dumneavoastră nu i se poate interzice accesul la cursuri din cauza refuzului dumneavoastră de a completa chestionarul.

Comitetul Director al Alianței Părinților     

Preşedinte Cristian Filip

Prof. Popa Olimpia- Dir Departament Educație-Sănătate

Avocat Marina Ioana Alexandru- Dir Departament Juridic

La Treznea, barbarii unguri s-au dezlănţuit împotriva românilor

În toamna anului 1940, imediat după intrarea în vigoare a Diktatului de la Viena, care prevedea cedarea Ardealului de Nord către Ungaria horthystă, în mai multe localități din această parte a României trupele maghiare au ucis sute de români, printre cele mai cunoscute fiind masacrele de la Treznea, unde au fost ucise 86 de persoane, și Ip, cu 157 de morți.

86 de localnici – copii, bărbați, femei, vârstnici – toți au fost  omorâți în 9 septembrie 1940 de trupele horthyste, pentru simplul motiv că erau români, povestește doctorul în istorie Marin Pop din cadrul Muzeului de Istorie și Artă Sălaj, conform Adevărul.

Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 86 de români și 6 evrei.

Cotidianul România nouă din data de  1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ocupantului și împușcat lângă o căpiță de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopârțite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model „dum-dum”. Preotul ortodox a căzut de asemenea victimă trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiată. 

Către orele amiezii, subțiindu-se rândurile trupelor, se părea că preluarea autorității se făcuse si pe raza comunei noastre, lumea își vedea de treburi, căci era o zi însorită de toamnă, culesul recoltei neputând aștepta, mai ales otava… Și, deodată, au răsunat împușcături, ce deveneau persistente, se auzeau strigăte de groază, neliniștea și neputința își dăduseră mâna, soldați înarmați se războiau cu femei casnice, cu pruncii, cu moșnegii; încep să ardă case, primăria este cuprinsă de flăcări, se aude o puternică detunătură din centrul comunei, care a băgat și mai mult oamenii în sperieți. Grupe de cătane răscoleau gospodăriile și, sub amenințarea baionetelor, se făceau coloane de nevinovați, care erau împușcați, găuriți cu baionete, conduși spre locuri unde urmau să fie executați. Motivul? Erau români. Localnicii unguri au reacționat cu bucurie, dar au existat și cazuri de reținere, căci nu se așteptau la un măcel. Pe Meses, se zice, groful Bay cu oamenii săi au organizat o acțiune, cerând execuții în anume puncte. Erau vizați și intelectualii satului, preotul Traian Costea, care a fost împușcat și lăsat pradă vîlvătăilor care cuprinseseră casa parohială. Măcelul s-a derulat cu cruzime, nemenajînd, în prima fază, pe cei care cădeau în calea armatei însetată de sânge’’.

Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: puști, mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve, soldații au pătruns în case și au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind locuințele. Cazul preotului român Traian Costea, care, dupa ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului – căruia i s-a dat foc și a ars în întregime odată cu cadavrul preotului – este tipic. După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români și îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice. Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor„.

An de an, masacrul de la Treznea este pomenit de istorici ca fiind o pată neagră în istoria umanității, o crimă care nu trebuie să se mai repete .

Preluare selectivă de pe ActiveNews

Când sarea se strică…

            Am crezut că nu mai văd bine când am citit îndemnurile la vaccinare adresate de către Bartolomeu, cel cocoțat cu obrăznicie pe scaunul de patriarh al  Constantinopolului: ,, E absolut irațional și incorect că unele persoane se tem de vaccinare. Nu există nicio justificare rațională. Îndemn din nou pe toți să nu amâne vaccinarea, pentru a evita pericolele serioase, care pot provoca moartea”   Nu ne îndeamnă la pocăință ori la Împărtășanie mai deasă, ci la…vaccinare!  Ce argumente aduce pentru a-și susține afirmațiile? Nici măcar unul. Repetă papagalicește aceleași afirmații corecte politic pe care le auzim și la televizor. În locul iubirii aproapelui pe care are datoria s-o arate prin exemplul personal, chiar dacă ar fi un simplu mirean, Bartolomeu al nostru a ales disprețul aproapelui! Celor care se tem de vaccinare, în opina sa, li se cuvine disprețul, deoarece teama lor este irațională și incorectă! Adică nevaccinații sunt cam duși cu pluta! De  unde știe asta? A cercetat personal dacă afirmațiile sale sunt adevărate? I-a ascultat pe oamenii de știință care au studiat cu adevărat ce reprezintă acest ser experimental care se dorește a ne fi inoculat pe post de vaccin? De ce s-a angajat să slujească minciuna? De ce nu mai vrea să ne arate Calea, Adevărul și Viața?

Cu ce poate să-și justifice afirmațiile următoare, denigratoare pentru păstoriții săi nevaccinați: ,,(…)nu judecă corect, nu gândesc logic și procedează incorect în raport cu sine și frații săi. Pentru că ei pot transmite coronavirusul fraților săi (sic) , fără a bănui. E un pericol imens.” ? Din păcate, doar cu demnitatea ierarhică în care se află și cu faptul că a fost filmat injectându-se nu știm cu ce. Și cu modul papist de impunere a propriei voințe! Aceasta este Ortodoxia noastră? Cum să-i declare pericol public pe cei nevaccinați?

Dacă papa spune că ,,mântuirea depinde de Noua Ordine Mondială” și că ,,numai cei supuși merită să trăiască , vine din urmă și patriarhul Bartolomeu și spune cam același lucru! Nu mai este importantă mântuirea oamenilor, ci  minciunile Noii Ordini Mondiale! Despre ce fel de ordine poate fi vorba dacă omul nu mai face ascultare de Dumnezeu? Ce ni se cere să facem? Să divinizăm Noua Ordine Mondială? Să ne închinăm acesteia în locul lui Dumnezeu? Să devenim proprietatea firmelor producătoare de vaccinuri? Să fim modificați genetic astfel încât să putem fi controlați și manipulați de către cei care conduc lumea? Să renunțăm la posibilitatea de a ne mântui?

Ca partriarh, ar fi trebuit să condamne cu fermitate păcatul de orice fel și să descurajeze amplasarea crucilor lui Baphomet pe turlele bisericilor și mănăstirilor ortodoxe, să apere Ortodoxia, nu s-o vândă pe treizeci de arginți! Dacă ar fi dorit, ar fi avut de la cine să se informeze cum stau lucrurile. Dar a preferat să smintească…

Nu-l recunosc ca patriarh, deoarece nu  mărturisește Adevărul în aceste vremuri. Hristos a pus lucrătorii Săi să păzească via Sa, nu să facă cele ale vrăjmașilor Săi! Și pentru acest patriarh Mântuitorul a spus: ,,Voi sunteți sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni” (Matei, 5, 13).

Lucreţia P.

Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară

,,Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim’’.

Dumnezeu Cel Atotputernic a rânduit această zi în care să se nască, din Părinţii Sfinţi Ioachim şi Ana, Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă de Părintele Luminilor să poarte în preacuratu-i pântece pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Este cea dintâi sărbătoare a anului bisericesc, înscrisă în calendarele noastre.          După ce vei veni de la sfânta biserică, să nu lipsească de pe buzele tale, cinstite cititorule, Acatistul Maicii Domnului, ori măcar această frumoasă şi înălţătoare rugăciune: ,,O, Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care şi primind-o Maica Împăratului Aceluia Care împărăţeşte cerul şi pământul, o du la Împăratul împăraţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi Dumnezeul tău, şi cere iertare de toate păcatele mele. Vieţii mele dă-i îndreptare, şi la sfârşitul meu trecere neîngrozită de vrăjmaşii cei din văzduh; fii mie povăţuitoare, să-mi deschizi Dumnezeiasca intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa raiului şi de veselia acelei cetăţi înalte, a Ierusalimului de sus celui preafrumos şi de frumuseţile lui cele nespuse, de strălucirea luminii Treimii Celei cu trei străluciri, şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti. Acelei măriri şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi Sfinţii, că toate le poţi ca Maica Împăratului Celui Atotputernic. Şi acum, dar mai ales întru acest ceas, mă auzi pe mine cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc cântare şi rugăciune’’ (Din Acatistier, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, p. 68).

Preacurata Fecioară Maria este tuturor credincioşilor grabnic ajutătoare. Prin urmare, iubite cititorule, nu uita ori de câte ori te afli în vreme de strâmtorare, de necaz, de întristare, în situaţii grele din care nu mai vezi nicio ieşire, roagă-te Maicii Domnului şi Preacurata nu te va lăsa fără răspuns.

Presbiter Ioviţa Vasile

Ierarhii români cad în propriile lor capcane

Se întâmplă adesea ca faptele reprobabile ale unui om să se întoarcă, în cele din urmă, împotriva sa. Nici ierarhii români nu sunt exceptaţi. Mai devreme, ori mai târziu, boomerangul se întoarce împotriva celui care l-a lansat. Voi enumera doar câteva exemple, care arată cu prisosinţă că întotdeauna trebuie să stăm în adevăr şi dreptate, pe care Dumnezeu nu le va lăsa nerăsplătite, cum nu lasă nepedepsite actele nedrepte ale celor care nu se pocăiesc.

1.La terminarea Facultăţii de Teologie, fiecare absolvent depune un jurământ, prin care se leagă să respecte Sfintele Canoane, după care se cârmuieşte Biserica lui Hristos. Acelaşi jurământ se rosteşte la hirotonirea în treapta preoţiei sau a arhieriei. Dinainte de sinodul tâlhăresc din Creta şi-apoi în cursul lucrărilor cu final stabilit, ierarhii români şi alţii asemenea lor, au intrat într-o sarabandă a încălcării Canoanelor Sfinte. Orice Canon care le-a stat în calea înfăptuirii ambiţiilor lor ecumeniste, a fost încălcat cu nonşalanţă, fără frică şi fără urmări imediate. Fapta e cu atât mai gravă cu cât, în aceaşi vreme, se batjocoresc Canonoanele şi se calcă jurământul.

2.După ce Nicolae Corneanu s-a împărtăşit la ereticii greco-catolici, iar apostatul Sofronie Drincek a slujit cu pseudo-episcopul unit Virgil Bercea, Sinodul BOR s-a reunit de urgenţă şi s-a prefăcut că înfierează faptele celor doi. Bineînţeles, că aceştia nu s-au pocăit şi, cu toate acestea, au fost iertaţi. Era vreme când în Biserica noastră încă mai funcţiona, cât de cât, sinodalitatea. Atunci s-a emis adresa Nr. 4918/ 9 iulie 2008, din care cităm: ,,Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină. De asemenea, nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte.

Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi, în consecinţă, vor suporta sancţiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, şi oprirea de la împărtăşanie a credincioşilor mireni’’ (Biroul de Presă al Patriarhiei Române). Un fir de păr nu s-a clintit din creştetul ierarhilor români, cu toate că au continuat să slujească şi să participle la săptămânile de rugăciune, laolaltă cu tot felul de eretici şi schismatici. Potrivit acelui Comunicat, ierarhii români au pierdut comuniunea cu Biserica, urmând a fi de puşi din treaptă sau caterisiţi. Acolo unde se arată neputinţa omenească, negreşit va interveni Dumnezeu.

3.În rânduiala hirotonirii episcopilor există practica înţeleaptă ca fiecare candidat să anatematizeze toţi ereticii şi toate ereziile cu care s-a confruntat şi se confruntă Biserica lui Hristos, cu aceste cuvinte: ,,Anatema tuturor ereticilor! Anatema tuturor ereticilor!’’ Ce se-ntâmplă atunci când ierarhul respectiv devine el însuşi eretic, cum s-a întâmplat la pseudo-sinodul din Creta? Nu e greu de înţeles: cade sub incidenţa propriei sale anateme şi, refuzând să se pocăiască, ar trebui înlăturat din Biserică. Aceasta, în caz că sinodalitatea ar funcţiona, ceea ce nu e cazul la noi. Şi-atunci? Facă-se voia lui Dumnezeu.

Presbiter Ioviţa Vasile

Minunea Sfântului Arhanghel Mihail din Colose

Sfântul Apostol Iacov a scris în Epistola sa (2, 19) că ,,demonii cred şi se cutremură’’. Demonii sunt îngerii cei răi, diavolii, care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi au fost alungaţi din slava cerească. Ei cred că Dumnezeu există cu adevărat pentru că o vreme au stat în faţa tronului ceresc şi au văzut slava Lui. Au cântat, împreună cu îngerii care au rămas buni, cântarea îngerească ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Lui!’’ (Isaia 6, 3). Se cutremură pentru că îşi dau seama că îi aşteaptă pedeapsa cea veşnică, în întunecimile iadului. Până atunci însă, se străduiesc din răsputeri să tragă după ei cât mai multe suflete robite de păcate.

Cartea Apocalipsei (12, 7-9) ne spune că după ce îngerii răi s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, ,,s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit la război cu balaurul. Iar balaurul şi îngerii lui au stat la luptă. Dar aceştia n-au izbutit, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi aruncat a fost balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşală toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui aruncaţi au fost cu el’’.

De-atunci, Sfântul Arhanghel Mihail este ajutător oamenilor în războiul neîncetat pe care-l duc împotriva diavolului şi a slujitorilor săi. Astăzi facem pomenirea minunilor pe care Sfântul Arhanghel Mihail le-a săvârşit în cetatea Colose. Aici se găsea un izvor în care Dumnezeu aşezase puteri tămăduitoare. La acest izvor au alergat mulţi oameni şi au fost tămăduiţi, cu harul lui Dumnezeu, iar după aceea au crezut şi s-au botezat în numele Preasfintei Treimi. Văzând aceste slăvite minuni, elinii, slujitori ai diavolului, au alergat să astupe izvorul. Foc a ieşit din apele izvorului şi i-a alungat pe necuraţi.

Elinii însă n-au învăţat nimic din acestă întâmplare şi au cugetat că dacă vor îndrepta albia unui râu spre izvorul acela, se vor amesteca apele şi se va pierde apa făcătoare de minuni. Au săpat cu sârg vreme de zece zile, însă s-a arătat slujitorul lui Dumnezeu, Sfântul Arhanghel Mihail, care a lovit cu toiagul şi a făcut semnul Sfintei Cruci pe o piatră mare, aflată lângă altarul sfintei biserici. Aceasta s-a desfăcut şi o prăpastie mare s-a arătat: ,,Aici să se sfărâme toată puterea cea potrivnică şi să fie izbăvire de toate răutăţile tuturor celor ce vor alerga cu Credinţă’’, a poruncit Sfântul Arhanghel Mihail. Şi astfel s-a zădărnicit toată răutatea şi truda necredincioşilor (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 93-105).

Presbiter Ioviţa Vasile

Scrisoare de la Părinţii şi credincioşii îngrădiţi de erezie

Dragi români,

Străinii cei fără Dumnezeu ne-au ocupat ţara şi jefuiesc cu neruşinare toate bogăţiile pe care le-a aşezat Creatorul pe pământul nostru, batjocorind cu nesimţire Neamul Românesc. Nu le ajung aceste fărădelegi, caută acum să ne răpească şi bunul cel mai de preţ, Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura în care se poate mântui omul. Dar dacă ne pierdem Credinţa, ne vom pierde şi sufletele, ne vom pierde mântuirea şi vom intra în chinurile cele veşnice ale iadului. Să nu fie!

Din păcate, cei care ar trebui să fie păstorii noştri, episcopii, au participat în 2016 la o adunare în Creta, unde L-au trădat pe Domnul Hristos, au trădat Sfânta Biserică, Sfânta Credinţă Ortodoxă, cu alte cuvinte ne-au vândut, cum spunea Părintele Iustin Pârvu. Trădarea lor constă în faptul că recunosc că sectele, ereziile şi rătăcirile lumii sunt ,,biserici’’. Cum să fie mai multe biserici când noi mărturisim Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică? De asemenea, au dat ,,dreptul’’ ca ortodocşii care se căsătoresc cu pocăiţi, să fie cununaţi de Biserică. Cum să fie cununat un sectar care nu crede în Sfânta Taină a Cununiei?

Episcopii prezenţi în Creta au introdus oficial în Biserica noastră ecumenismul. Ce este acesta? Este colecţia tuturor ereziilor şi rătăcirilor lumii. Ecumenismul e asemenea cancerului, care omoară organismul omului.

Noi trebuie să apărăm şi să păstrăm Sfânta Credinţă Ortodoxă curată, neschimbată, aşa cum ne-au lăsat-o Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, Sfinţii Mucenici şi Sfinţii Mărturisitori. Sfânta Scriptură spune: ,,Luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor odată pentru totdeauna’’ (Iuda 1, 3). Din această pricină, un grup de preoţi din toată ţara, împreună cu câteva sute de mii de credincioşi, au hotărât să aplice Sfintele Canoane ale Bisericii, adică legile ei, şi au întrerupt pomenirea episcopilor la Sfânta Liturghie şi la celelalte Slujbe, până când aceştia se vor lepăda de ereziile din Creta şi de toate cele cuprinse în ecumenism. Din păcate, după cinci ani episcopii români au rămas în aceleaşi rătăciri străine de Ortodoxie, sunt eretici, iar Sfânta Scriptură ne îndeamnă: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te’’ (Tit 3, 10). Depărtându-se de episcopii eretici, preoţii şi credincioşii noştri nu s-au depărtat de Sfânta Biserică, bine ştiind cuvintele Sfântului Ciprian: ,,În afara Bisericii nu există mântuire’’. Preoţii nepomenitori apără Biserica şi Credinţa Ortodoxă de cei care voiesc să le distrugă. Din aceste considerente, au fost caterisiţi pe nedrept, (însă aceste caterisiri nu sunt valabile), au fost defăimaţi, batjocoriţi, alungaţi din parohii şi lăsaţi fără mijloace de existenţă. Sfinţiile lor însă nu au întrerupt slujirea lui Hristos şi a semenilor, dornici de mântuire. Împreună cu credincioşii, Îl mărturisesc pe Fiul lui Dumnezeu Cel înviat din morţi şi se dezic de episcopii şi preoţii eretici.

Cu puţinele lor puteri, preoţii şi credincioşii îngrădiţi de erezie, atrag atenţia semenilor să nu primească injectarea cu acea substanţă diavolească, numită mincinos ,,vaccin’’, pentru că acest fapt este premergător pecetluirii oamenilor cu semnul diavolului, care duce la pierderea mântuirii. Pe cei care din neştiinţă au primit cele două doze, îi îndemnăm să se spovedească, să se căiască şi să nu primească şi a treia injectare.

Îndemnăm pe toţi credincioşii să nu părăsească Corabia mântuirii, Sfânta Biserică Ortodoxă. Din ea trebuie să plece ereticii, nu oamenii cinstiţi, iubitori de Hristos. Sfintele Canoane spun că avem datoria sfântă de a asculta de Episcopii noştri. Când însă aceştia devin eretici, datoria ascultării încetează şi noi vom asculta de Marele nostru Episcop Iisus Hristos şi de Biserica Sa.

Dragi români, trăim vremuri de cumplită persecuţie, deoarece sataniştii şi homosexualii deţin puterea în lume şi vor să transforme făpturile lui Dumnezeu în slujitori ai diavolului şi să-i arunce în adâncurile iadului. Se împlinesc sub ochii noştri proorociile biblice şi ale Sfinţilor Părinţi. Anii care au mai rămas până la a Doua Venire a Domnului nu sunt foarte mulţi. Planurile sataniştilor prevăd ca o mare parte a omenirii să fie ucisă. Cuvintele Mântuitorului sunt acestea: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă’’ (Matei 10, 28). ,,Nu te teme Turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia’’ (Luca 12, 32). ,,Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?’’ (Romani 8, 31).

Întăriţi-vă în Sfânta Credinţă Ortodoxă, înmulţiţi rugăciunea, faceţi bine tuturor, pentru ca la Judecată să fiţi găsiţi vrednici de viaţa cea veşnică în Împărăţia cerească.

Suntem slujitori nevrednici de numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi vă îmbrăţişăm cu dragoste, dorindu-vă pace, sănătate şi mântuire.

Anul Domnului 2021

Alexis Bugnolo: Cei care vă vaccinează știu foarte bine că aceste vaccinuri vă vor ucide. Intenția este exterminarea umanității

Aproximativ 2 miliarde de oameni au fost vaccinați, din câte știu eu. Potrivit câștigătorului Premiului Nobel Luc Montagnier, oricine a fost vaccinat cu un vaccin își deteriorează sistemul imunitar, deoarece reacționează excesiv la coronavirus. Toți acești oameni vor fi morți peste 2 ani. Peste 2 ani, vom vedea 2 miliarde de oameni morți pe pământ. Când știu că 85% dintre prietenii mei sunt vaccinați, mă gândesc că mulți dintre ei nu vor rămâne în viață, căci puțini vor rămâne vii care nu au fost vaccinați.

Orice persoană inteligentă a avut suficient timp să examineze această minciună sanitară și să vadă că totul este o înşelare. Majoritatea oamenilor au preferat să lase totul deoparte și să se grăbească să primească vaccinul, astfel încât să poată călători sau să desfășoare o mulțime de activități în mod liber. Deodată, devii un idiot și un laș. Negi astfel adevărul. Nu puteți ignora adevărul dacă sunteți o persoană obiectivă. Știința și toate aceste experimente ți le dovedesc.

Ei că vor să crezi că totul este în regulă. Pentru că ei știu că, de îndată ce te vei infecta cu coronavirusul, vei muri. Dar dacă nu ați fost vaccinat, acest lucru nu vi se va întâmpla. Cu toate acestea, dacă 1/3 din oamenii din lume mor în decurs de 1 an sau 2 ani, vor exista grave perturbări economice, de securitate și sociale. În primul rând, nu există suficiente ambulanțe pentru a transporta toți morții. Nu vor fi destui directori funerari. Majoritatea acestora (îngrijitori) au fost vaccinați și vor muri și ei. Trebuie să anticipați acest lucru și recomand tuturor să cumpere o uniformă Hazmat, deoarece există șanse mari să fiți chemat să mutați morții în mormintele lor. Va fi nevoie să sape gropi uriașe comune. Nu vor mai fi destui saci de gunoi. Oamenii vor trebui să aibă grijă de acest lucru și acest lucru poate provoca infecții uriașe, dar în calitate de creștini este datoria noastră. Acest lucru îi va ajuta pe oameni să se pocăiască chiar înainte de a pleca în liniște.

Chiar trebuie să înțelegem că, cei mai buni oameni de știință din lume, asta ne spun că se întâmplă. Și acum, când omenirea a fost dezamăgită de învățăturile rele ale globaliștilor, vor plăti scump pentru asta! Și va fi un moment oribil, cel mai întunecat timp din toată omenirea. Va fi una dintre cele mai mari catastrofe și oamenii nu vor putea să o primească. Să rămânem calmi și concentrați. Dacă acești oameni încep să spună că este vina noastră, și anume a nevaccinaților, va trebui să fugim… Vor exista oameni care ne vor supăra mult și care vor dori să ne atace.

Oamenii vaccinați vor trebui să ia aceste medicamente toată viața … căci altfel, de îndată ce va aparea un coronavirus, vor muri. Persoanele care au fost vaccinate au suferit inflamații cardiace în trecut, chiar dacă nu știu. Inimile lor sunt mai slabe și unii mor din cauza atacurilor de cord. Vor fi mulți care vor muri din disperare pentru că acești oameni sunt atât de mândri că au fost vaccinați încât nu vor recunoaște niciodată că au greșit.

Și când devine clar pentru toată lumea că cei vaccinați vor fi morţi, acești oameni se vor mânia, vor fi revolte în toate orașele mari, vom vedea căderea guvernelor și vor încerca să-i ucidă pe acești oameni, pe jurnaliști și pe acei medici pentru ceea ce le-au făcut chiar înainte de a muri ei înșiși. Va fi o mare tulburare civilă. Vă sfătuiesc să fugiți din marile orașe și să mergeți la țară pentru a vă apăra. Știu că acest lucru sună ca science fiction pentru tine, dar acesta este adevărul și cineva trebuie să ți-l spună, când nimeni nu are curajul să te avertizeze. Pentru că eu cred că adevărul este cea mai bună apărare, armă și aliat. Trebuie să ne pregătim din vara aceasta, deoarece gripa sezonieră vine și haosul va începe treptat”.

Inteligenţa antihriştilor: să faci vaccin pentru un virus pe care nu-l cunoşti

Virusologi de renume (cum ar fi Judy Mikovits) spun că Sarscov-2 este un virus ARN, ca și HIV, Ebola sau virusul hepatitei C. Pentru virusuri ARN nu se pot produce vaccinuri, așa cum se constată și din cazurile precedente, deoarece virusul suferă mutații foarte rapide.

Este util să înțelegem că organismul nostru coabitează deja cu milioane de viruși, echilibrul fiind menținut de sistemul imunitar. În cazul unei epidemii (virale, nu bacteriene) soluția cea mai bună nu este sterilizarea și carantinarea de lungă durată, ci așa-numita ,,imunizare de turmă’’ prin care populația dezvoltă anti-corpi și indivizii devin asimptomatici.

Mai trebuie știut că procedura realizării unui vaccin implică respectarea celor patru postulate ale lui Koch, adică izolarea agentului patogen, apoi cultivarea succesivă a agentului patogen în mai multe gazde sănătoase, până la verificarea deplină a lanțului cauzal.

Să mai avem în vedere că testul RT-PCR pune în evidență prezența unui material genetic, nu neapărat existența unui virus viu, activ. Plus că testul are în mod implicit o marjă mare de eroare, motiv pentru care inventatorul său (Kary Mullis, laureat Nobel) a afirmat că poate fi utilizat doar pentru cercetare, nu și pentru diagnosticare.

În orice caz, mascarada ,,pandemiei’’ nu provine din lipsa unor răspunsuri științifice adecvate, ci se bazează pe desfășurarea unei operațiuni psihologice de programare mentală a maselor, conform strategiei de gestionare a etapelor Problemă-Reacție-Soluție.

Dr. Gabriela Naghi

Crimele împotriva românilor sunt fundamentate… ştiinţific

,,Eu am încredere în ştiinţă, pentru că a evoluat foarte mult, de aceea m-am dus şi m-am vaccinat fără nicio reţinere’’. Afirmaţia ostentativă aparţine unui credincios al Bisericii noastre. I s-a replicat: ,,Bine, dar aceaşi ştiinţă îţi spune că dumneata eşti coborâtor din animale, mai exact din maimuţă, şi nicidecum nu te-a creat Dumnezeu. Asta o crezi?’’. Omul a rămas fără răspuns şi oricum n-ar fi putut da vreunul.

Întâmplarea ne face să cugetăm cu luare aminte la ceea ce oamenii au zeificat, la ştiinţă, care pentru ei a devenit un fel de religie, deasupra oricăror îndoieli. Comuniştii, cu ştiinţa şi deşteptăţia lor ziceau că omul este materia superior organizată, deci un rezultat al evoluţiei atât de dragă lor. Oamenii de ştiinţă, fără excepţie, lucrează cu aceleaşi legi pe care Dumnezeu le-a aşezat în creaţie, fac experimente pe aceleaşi organism umane, studiază aceleaşi fenomene şi proprietăţi, operează cu aceaşi aparatură, au în vedere aceleaşi formule de calcul, şi totuşi concluziile lor sunt profund divergente. Explicaţia stă în modul în care aceşti oameni se raporteză la Dumnezeu şi la creaţia Sa.

Luăm exemplul a doi medici, unul profund credincios, celălalt – ateu. Cel dintâi, studiind şi tratând organismul uman, se uimeşte de complexitatea acestuia, de modul de funcţionare, de echilibrele pe care le-a aşezat Dumnezeu în om. Celălalt, stă îndelung la poarta nouă – nouă porţi are spitalul –  şi se miră cum a creat natura dintr-o particulă de materie infimă, fiinţa umană. Aceste două exemple ilustrează elocvent două moduri de abordare, diametral opuse, ale aceleaşi realităţi.

De aceea, a atras atenţia Sfântul Apostol Pavel asupra unui risc major, când a scris: ,,O, Timotei, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă’’ (I Timotei 6, 20-21). Ştiinţa mincinoasă este astăzi propagată în lumea întreagă lume, spre înşelarea făpturilor lui Dumnezeu şi înfăptuirea planurilor criminale a demenţilor care s-au substituit lui Dumnezeu şi vor să hotărască destinul acestei lumi. Ştiinţa mincinoasă ne spune obsesiv câte binefaceri aduc vaccinurile în viaţa oamenilor Avem de-a face cu o cutezanţă luciferică, căreia-i putem sta împotrivă cu Adevărul şi puterea lui Dumnezeu. Antihriştii sunt în plină fierbere, vor să urgenteze vaccinarea mincinoasă pentru a reduce cât mai mult numărul populaţiei, evident, prin crimă.

Dumnezeu are oameni iubitori de adevăr, oameni de ştiinţă care avertizează asupra planurilor sataniştilor. Cu respect pomenim numele medicilor Vasile Astărăstoaie, Răzvan Constantinescu, Gabriela Naghi, Flavia Groşan, Cacoveanu Adrian şi mulţi alţii, care n-au făcut pactul cu diavolul, nu s-au vândut sistemului antihristic, de aceea sunt marginalizaţi şi blamaţi de propaganda blestemată. Aceştia sunt oamenii credincioşi, iubitori de ştiinţă adevărată. Fără umbră de îndoială, vor ieşi biruitori din această confruntare cu porţile iadului, pentru că se situează de partea lui Dumnezeu şi a Adevărurilor Sale veşnice.

Presbiter Ioviţa Vasile

Antihriştii, sataniştii şi pedofilii pregătesc asaltul împotriva copiilor României. Dumnezeu să le zădărnicească planurile mârşave (titlul îmi aparţine)

Dana Budeanu dezvăluie că în spitalele din București se pregătesc saloane COVID pentru copii. Acest lucru s-ar întâmpla ca urmare a unor instrucțiuni date de Raed Arafat, în ciuda faptului că gravitatea bolii este mult mai mică în cazul copiilor, afirmă Dana Budeanu.

„Domnu’ Arafat, ați contactat toți directorii de spitale să pregătească saloane pentru copii. De ce să pregătească saloane pentru copii toate spitalele din București? De ce, ce vreți să faceți cu copiii? Nicăieri pe globul pământesc nu există așa ceva. Nimeni nu a pus labele pe copii. De ce ați contactat managerii de spitale să pregătească saloane pentru copii? Ce o să se întâmple la ATI la copii? Ce se întâmpla la adulți? Îi dezbracă în pielea goală și îi leagă de pat? Adică luați copiii de lângă părinți, părinții nu o să aibă acces două săptămâni. Asta o să faceți? Copiii nu fac COVID grav. Toți oamenii de știință de pe glob și toate studiile confirmă acest lucru. Copiii nu fac COVID, este o vrăjeală. Părinților, dacă permiteți asta, să vă ia copiii, asta meritați”, afirmă Dana Budeanu într-o înregistrare video publicată pe Instagram.

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă