Condamnarea implicită a ecumenismului de către Sinoadele Ecumenice

Una din teoriile vehiculate de ecumenişti, după sinodul tâlhăresc din Creta, este aceea potrivit căreia ecumenismul n-a fost condamnat sinodal. Este o eroare deliberat răspândită pentru ca aceştia să se pună la adăpost în faţa numeroaselor critici venite din toate laturile Bisericii. Ecumeniştii ştiu prea bine că, în vremea noastră, este imposibilă reunirea unui Sinod Ortodox. Sinoadele Ecumenice au condamnat implicit ecumenismul, deoarece la vremea aceea acesta nu era constituit ca sistem doctrinar eterogen, eretic şi antihristic. O seamă din ereziile condamnate de Sinoadele Ecumenice sunt astăzi linii de forţă ale ecumenismului. Aş alege câteva exemple care ilustrează afirmaţia anterioară.

Arianismul se regăseşte în ecumenism, prin mai multe grupări care nu recunosc Dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Arianismul a fost condamnat la Sinodul I Ecumenic, Niceea, 325.

Învăţătura dreaptă despre Maica Domnului a fost stabilită la Sinodul III Ecumenic, Niceea, 431. Acesta a statornicit precum că Preacurata Fecioară Maria nu este ,,Născătoare de om’’cum susţinea ereticul Nestorie, ci ,,Născătoare de Dumnezeu’’, formulă care a intrat în viaţa Bisericii pentru veşnicie. Nestorianismul a fost condamnat, Nestorie a fost caterisit şi îndepărtat din Biserică. Astăzi, dreapta învăţătură despre Preacurata Fecioară Maria, nu se mai regăseşte în ecumenism şi nici măcar la papistaşii propovăduitori ai imaculatei concepţii. Doar Sfânta Biserică Ortodoxă păstreză sublima învăţătură, în toată puritatea ei.

-Iconoclasmul e la loc de cinste în toate încrengăturile ecumeniste. Dreapta învăţătură despre Sfintele Icoane a fost restabilită la Sinodul VII Ecumenic, Niceea, 787. Împărăteasa Teodora, cinstitoare a Sfintelor Icoane, a stăruit ca în anul 843 să se dea acestora cinstea cuvenită, rămasă pururea neschimbată în Biserica noastră. Din acel an, prima Duminică din Postul Sfintelor Paşti este numită a Ortodoxiei, ca o biruinţă a Bisericii lui Hristos asupra ereziilor trecute, prezente şi viitoare, până la sfârşitul veacului. Atunci se citeşte Sinodiconul prin care se anatemizează ereticii tuturor timpurilor, din toate locurile.

-Păcatul sodomit. Homosexualii de toate felurile au găsit câmp favorabil de manifestare în Babilonul ecumenist. În acestă cloacă se încearcă atragerea Bisericii noastre, cu largul concurs al pseudo-ierarhilor români. Mai trebuie să spunem că Dumnezeu a nimicit cele două cetăţi, Sodoma şi Gomora, pentru acest păcat teribil, cultivat de ecumenişti?

-,,Preoţia’’ femeilor. Ecumeniştii, îndeosebi cei anglicani, au un ritual căruia-i spun hirotonie, în urma căruia femeile, zic ei, dobândesc slujirea preoţească în treptele de preot sau episcop. Sfintele Canoane interzic cu asprime intrarea femeilor în Sfântul Altar, şi-atunci cum ar putea Biserica lui Hristos să se amestece cu asemenea rătăciţi, inspiraţi de puterile iadului?

Consider că Biserica Ortodoxă Română, Poporul lui Dumnezeu, nu face parte din mişcarea ecumenistă, nici nu s-ar putea întina cu asemenea prezenţă. Din mişcarea ecumenistă fac parte pseudo-ierarhii români, care caută să ne târască pe toţi în acest Babilon antihristic. Nu vor reuşi. Cele mai sus scrise sunt suficiente pentru a arăta intransigenţa Bisericii noastre, în veacurile trecute, faţă de ereziile şi rătăcirile pierzătoare de suflete.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

12 gânduri despre „Condamnarea implicită a ecumenismului de către Sinoadele Ecumenice”

  1. Ecumenismul a fost condamnat în 1983 de către Sinodul ROCOR , prezidat de Sfântul Filaret al New-Yorkului. ROCOR-ul nefiind o structură schismatică, așa cum o acuză până astăzi mulți din „ortodoxia oficială” , ci a apărut cu Binecuvântarea explicită a Patriarhului Nou Mucenic Tihon al Moscovei. Acela care a anatematisit și comunismul și serghianismul ( chiar dacă cel din urmă nu se numea încă așa, la data anatematisirii sale! )

    Apreciază

  2. Dacă lumea te necăjeşte, să ştii că înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea

    Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine.

    El a intrat deja înlăuntrul vasului vieţii noastre, al trupului şi al sufletului nostru. Şi întocmai precum S-a aflat El într-o corabie cu apostoli, tot astfel este El, exact Acelaşi şi acum în vasul vieţii mele şi al vieţii tale. Şi ori de câte ori se stârneşte o furtună în sufletul nostru şi vânturi viclene vor să ne doboare, El este Mântuitorul nostru. Întocmai precum odinioară El a poruncit furtunii şi vântului, dinaintea apostolilor îngroziţi: „Taci, linişteşte-te!”, tot astfel poate El şi acum să săvârşească aceeaşi minune, aducând pacea înlăuntrul nostru. Noi trebuie doar să ne rugăm Lui, la fel precum apostolii au procedat în vremea aceea: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim” (v. Mt. 8:25).

    Aţi văzut prescura, sfânta pâine folosită pentru Dumnezeiasca Liturghie. Şi ştiţi, desigur, ceea ce este întipărit pe prescură. În jurul unei cruci se află o inscripţie pe care se poate citi: „IC XC NIKA”. Aceasta înseamnă: „Iisus Hristos, Biruitorul”. O, surorile mele, dacă Hristos se află în noi, biruinţa este în noi, biruinţa împotriva tuturor forţelor potrivnice, văzute şi nevăzute, împotriva oricărei uri care ar putea apărea în inima noastră, împotriva oricărei amărăciuni, a oricărei temeri şi împotriva oricărui întuneric care s-ar putea furişa în mintea sau în trupul nostru.

    Dacă lumea te necăjeşte, să ştii că înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea şi a biruit lumea. Întocmai precum odinioară le-a spus apostolilor Săi: „în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”(Ioan 16:33). Prin urmare, surorile mele, ori de câte ori vă necăjesc oamenii, intraţi în inima voastră cu toată mintea şi spuneţi acolo de câteva ori aceste cuvinte: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Şi, de îndată, veţi simţi putere şi lumină. Să credeţi că Domnul Iisus a intrat cu adevărat în inima voastră prin Sf. împărtăşanie, că El a biruit întreaga lume şi tot ce se află în lume şi să nu vă temeţi. Sf. Ioan Evanghelistul, smeritul ucenic al lui Hristos, care şi-a aşezat capul pe sfântul piept al Domnului, o spune în acest chip: „Oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (I Ioan 5:4).

    Dacă teama vă va cuprinde din pricina vreunui coşmar sau din pricina vreunei fantasme sau fantome în timp ce sunteţi treaz, intraţi iute în inima voastră cu mintea şi iarăşi rostiţi aceste cuvinte de câteva ori: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Căci Domnul este biruitor asupra oricărei forţe rele. Amintiţi-vă ceea ce aţi citit în Evanghelie – felul în care Domnul a alungat duhurile rele din oameni şi ceea ce a spus: „L-am văzut pe satana căzând ca un fulger din cer”, şi cum, după slăvita Sa înviere, El le-a dat putere Apostolilor Săi asupra diavolilor, aşa şi nouă tuturor celor ce credem într-Însul atunci când El a spus că acest semn va urma tuturor celor ce cred: „În numele Meu demoni veţi izgoni” (Marcu 16:17).

    Sfântul Nicolae Velimirovici

    Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, p. 44-4

    Apreciază

  3. Dumnezeu împlineşte dorinţele voastre în modul în care voi nu ştiţi

    Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu, căci Acela lucrează pentru voi. Să nu deveniţi mici la suflet şi să nu vă tulburaţi! Cel Care cercetează cutele cele mai adânci ale sufletelor omeneşti cunoaşte şi poftele voastre şi are puterea să vă scape de ele, aşa cum doar El o ştie. Voi să cereţi de la Dumnezeu şi să nu vă pierdeţi curajul vostru! Să nu credeţi că, de vreme ce dorul vostru este sfânt, aveţi dreptul să vă răzvrătiţi, să nu bănuiţi că rugăciunile voastre nu sunt auzite.

    Dumnezeu împlineşte dorinţele voastre în modul în care voi nu ştiţi. Deci, liniştiţi-vă şi chemaţi-L pe Dumnezeu. Rugăciunile şi implorările voastre nu vă duc la desăvârşire ele însele. La desăvârşire conduce Domnul, Care vine şi Se sălăşluieşte înlăuntrul nostru, când împlinim pouncile Lui. Şi una dintre primele porunci este să se plinească în viaţa noastră nu voia proprie, ci voia lui Dumnezeu. Şi să se facă tocmai aşa cum se împlineşte în Cer de către îngeri. Astfel, vom putea şi noi să spunem: „Doamne, nu aşa cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta, precum în Cer şi pe pământ”. Deci, fără Hristos înlăuntrul nostru, rugăciunile şi cererile ne duc la înşelăciune.

    Sfântul Nectarie al Pentapolei

    Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, p. 28

    Apreciază

  4. Coroana virtuţilor este iubirea, iar culmea răutăţilor este justificarea păcatelor, care se face din mândria de a ieşi nevinovat
    Pr.Boris Raduleanu

    Este necesar totodată să arătăm că smerenia trebuie legată de înţelepciune. Ele nu pot fi despărţite. Dacă le desparţi greşeşti. Înţelepciunea fără smerenie duce la mândrie, iar smerenia fără înţelepciune poate duce la unele defecte, chiar la prostie. Pentru smerita cugetare trebuie să stai cu mintea în inimă, spun Sfinţii Părinţi.

    Înţeleaptă fiind smerenia nu înseamnă să te frângi în faţa oricui şi să accepţi orice. Iisus Hristos, chipul smereniei şi al blândeţei înfruntă şi mustră pe cei mândri, pe fariseii şi cărturarii făţarnici. De asemenea El izgoneşte din templu pe vânzătorii de animale şi schimbătorii de bani, care nesocoteau sfinţenia şi iubirea de Dumnezeu. Tot aşa Petru, în smerenia lui înţeleaptă înfruntă pe conducătorii poporului său. Fiind chemat în faţa Sinedriului şi primind poruncă să nu mai vorbească de Iisus a răspuns: „Este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu?” (F.Ap. 4, 1). În înţelepciunea lui smerită ne-a dat şi nouă un exemplu pentru a şti pe cine şi cum să ascultăm.

    Biserica, ne arată smerenia înţeleaptă ca fiind virtute necesară pentru a ni se deschide „uşile pocăinţei”. Cum am putea porni altfel pe calea pocăinţei dacă nu am fi conştienţi de păcatele noastre? De aceea fără smerenie nu poate fi nici pocăinţă nici evoluţie spirituală … nimic. Dacă omul a căzut prin mândria minţii, poate birui numai prin virtutea ce i se opune: smerenia. Ca urmare la baza tuturor virtuţilor se află smerenia înţeleaptă, iar la baza tuturor răutăţilor găsim mândria, pofta, invidia etc. Coroana virtuţilor este iubirea, iar culmea răutăţilor este justificarea păcatelor, care se face din mândria de a ieşi nevinovat.

    Preotul Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996
    Pr.Boris Raduleanu-Mărturisitor din temniţele comuniste
    22 iulie 1905-19 Decembrie 1990
    Întemnițat timp de: 4 ani la: Jilava, Aiud
    Fiica Părintelui Boris, Galina, tânăr medic absolvent al Facultăţii de medicina din Cluj, va fi arestată tot în 1960, apoi fiul Părintelui, Mihai, student la Politehnică. Vor fi eliberaţi cu ocazia amnestiei generale din 1964.

    Apreciază

  5. MAREA VIEȚII
    Pr.Boris Raduleanu

    Valorile adevărate se vădesc și se constată, iar pretinsele „valori” se impun cu sila sau prin propagandă.

    Toate înnoirile istorice ale omenirii nu sunt decât pretinse „înnoiri” pe același „trunchi” vechi, cel al căderii, al rătăcirii, al căutării, fără criterii și țel adevărat, ba chiar al egoismului și al minciunii sub ispita „prințului” acestei lumi, Tatăl minciunii. Și „carul” lumii tot pe loc rămâne cu impresia că este altfel „sucit”, mai „progresist”.

    În comunismul ateu, „omul nou”, „ne-omul”, adică cel viclean, mincinos și idolatru, cel în duh iudaic, materialist și exclusivist sau chiar în duh satanic, fiară cu chip uman. Cam în acest fel au trasat „visul de aur al omenirii” (Marx și Lenin).

    Cea mai mare biruință este să te birui pe tine însuți, să te debarasezi, să arunci, să depășești și chiar să smulgi cu tot cu rădăcină toate poftele din tine. Este o nespus de mare ușurare, de parcă ai aripi să te înalți sus, sus… de unde te poți vedea pe tine și totul și pe toate la justa lor valoare.

    Toate indiciile principiale chiar și amănunțit sunt spuse și date de Cuvântul întrupat al Creatorului. Dacă înlături sau nesocotești Absolutul, cazi în idolatrie: absolutizezi relativul, pe cel temporal sau fenomenal și le atribui valoare absolută. Mergi prin întuneric, prin cunoaștere pe dibuite, fără să știi încotro mergi și nu poți prețui și valorifica nici lucrurile, nici fenomenele, nici timpul și nici viața.

    În cele din urmă, viața omului se reduce la: crezi ori nu crezi în Dumnezeu. Dacă tu crezi ești obligat să-ți conformezi viața prin cele mai mici amănunte în gândire și trăire după voia Lui, iar dacă nu crezi, atunci rămâi la mintea și voia ta sau la a altcuiva.

    Dacă întâlnirea cu ființa pe care o iubești îți produce bucurie și uneori este greu să o poți reda prin cuvinte, dar întâlnirea cu Acela care este Iubirea iubirilor? Bine a scris apostolul când a spus că: „ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-a suit ce a gătit Dumnezeu celor care Îl iubesc pe El”. Omul însă, ispitit fiind de sine și pentru sine, s-a rugat de Izvorul Iubirii și s-a oprit la iubirea de sine și la iubirea altuia pentru sine. S-a interpus un obstacol între iubirea Iubirii și iubirea non-Iubire…

    Viața este o luptă între Bine și Rău, între Adevăr și Minciună, între a fi sau a nu fi. Ca să birui și să fii în Bine și Adevăr, trebuie să domini. Ca să te domini, trebuie să te afli, să te regăsești în Cel Etern, în Cel Atotputernic, în Dumnezeu.

    Cu uitarea omori durerea sau neplăcerea, cu pocăința și îndreptarea omori păcatul și căderea. Iisus cu moartea Sa, cu biruința ispitelor și a răutății a biruit, a omorât posibilitatea căderii moral-spirituale, iar prin aceasta și moartea cea fizică. Întru Învierea Lui, toți vom învia, cu sufletele și cu trupurile schimbate.

    Egalitatea stă înainte de toate în demnitatea morală a oamenilor. Egali sunt cei cu adevărat morali; morali sunt cu adevărat cei care trăiesc în Duhul lui Dumnezeu.

    Libertatea este dar divin și omul poate fi liber numai în libertatea absolută a Creatorului.

    În orașe mari sunt clădiri impunătoare, blocuri, magazine, muzee, catedrale, universități și cămine culturale, priveliști ademenitoare, încât faci excursii pentru a le vedea. Dar unde este Omul? Unde este demnitatea, noblețea și spiritualitatea lui? Nu se vede sau f. f. rar. Toate-s pentru om ori omul este pentru toate?

    S-au înmulțit bunurile și cu ele dorințele și pretențiile, dar s-au micșorat bucuriile.

    Diferența fundamentală între „veacul acesta” și „veacul viitor”, între „aici” și „dincolo”, este că primul caută Adevărul și Binele, iar celălalt îl are.

    Revista Atitudini Nr. 62

    Apreciază

  6. Când te rogi pentru cineva, îl copleșești cu iubire
    Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

    Când aveţi o iubire mare, iar această iubire vă mişcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; creaţi în jurul lui un scut de apărare şi-l înrâuriţi, îl călăuziţi spre bine. Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat şi vouă, şi aceluia. Dar trebuie să murim pentru noi înşine. Aţi înţeles?
    Voi sunteţi necăjiţi atunci când ceilalţi nu sunt buni, în vreme ce ar trebui să vă dăruiţi rugăciunii, ca să se împlinească ceea ce dorim prin harul lui Dumnezeu. Voi vă faceţi cunoscuţi prin înţelepciunea voastră, dar asta nu-i chiar aşa de bine. Taina este alta, nu ce vom spune sau ce vom arăta celorlalţi. Taina este dăruirea noastră, rugăciunea către Dumnezeu, pentru ca fraţii noştri să aibă parte de ceea ce trebuie, prin harul lui Dumnezeu. Asta este. Ceea ce noi nu putem face, o va face harul lui Dumnezeu.

    Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 223-224

    Apreciază

  7. „Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul.”
    1Ioan 3;18
    Dintre două fapte bune, alege fapta cea mai mare
    Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc

    Doi creştini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia, în condiţii grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis:
    ‒ Eu nu mai merg la Ierusalim, căci nu pot să-i părăsesc pe cei bolnavi.
    ‒ Cum, dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?
    Şi a plecat celălalt singur şi a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeraţie, că era vorba de Praznicul Învierii Domnului. Pelerinul odată ajuns în biserică, a pătruns cu mare greutate, şi-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar în faţa altarului. Dintre două fapte bune, alege fapta cea mai mare.
    Cel care a îngrijit de bolnavi s-a aşezat pe poziţia de vârf a Scripturii: Iubirea. Şi atunci ce cauţi la Ierusalim? Te duci din tradiţie! Te duci că ai posibilităţi! Te duci că ai timp sau că ai avut bani! Dar ce te faci dacă ai lăsat vreo duşmănie în urma ta? Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”, că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Şi noi avem privilegiul că suntem creştini. Şi atunci sigur că nu o să-l urmăm pe Tutankhamon sau pe Budha. Noi Îl urmăm pe Hristos. Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de Judecată!

    Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 19-20

    Apreciază

  8. Părintelui nostru Duhovnic Claudiu, cu adâncă dragoste întru Hristos, Domnul Slavei și ascultare întru toate !

    Ascultarea de duhovnic este maica mântuirii
    Sfântul Efrem Katunakiotul-ucenicul Sf.Iosif Isihastul

    Numai diavolul știe ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urcă-te pe lună, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, să fie făcut. Nu te interesează. Nu interesează decât ascultarea. Ai făcut ascultare, mergi în Rai, nu ai făcut, mergi în Iad. N-ai venit să te împărtășești de zece ori pe zi, să faci rugăciunea minții, privegheri sau posturi. Toate nu valorează nimic fără ascultare. Ai făcut ascultare, mergi în rai, ai făcut neascultare, mergi în Iad! Adam a făcut neascultare și a ajuns în iad! Noi călugării spunem puține cuvinte: ASCULTARE DE DUHOVNIC = VIAȚĂ, NEASCULTARE = MOARTE.

    Ai făcut ascultare, ai făcut totul. Eu nu spun că celelalte nu ne folosesc, însă sunt pe planul doi.
    Deci nu-i același lucru să judeci un străin cu a-l judeca pe duhovnicul tău. Vai ție! L-ai judecat pe Însuși Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit și singurul om de care m-am temut a fost părintele Iosif. Duhovnicul poate să-ți spună un cuvânt mândru sau sucit. Tu fă-ți ascultarea ta, fă ascultare desăvârșită.
    Gura duhovnicului ce zice? Să fie blagoslovit…fă ascultare fără deosebire.

    Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Să faci ce spune duhovnicul fără să analizezi, fără să cercetezi și fără să murmuri. Construiește pe smerenie. A zis duhovnicul așa? Să fie blagoslovit. De nimic să nu te îngrijesti de vreme ce faci ascultare. Te vei mântui, o să mergi în Rai.

    Ascultarea aduce iluminare, lacrimi și rugăciune. Dacă n-ai ascultare, chiar dacă le ai pe acestea, le vei pierde. Cât de mult îl cinstești și îl iubești pe duhovnic, atât de mult primești. Harul ascultării îl înconjoară pe ascultător ca o flacără și de aceea nu-l poate prinde diavolul. Dacă lipsește această flacără, diavolul ne va devora.

    Teologia (cuvântarea de Dumnezeu) – este rezultatul rugăciunii, iar rugăciunea este rezultatul ascultării. Când faci ascultare o să găsești și rugăciune și teologie (cuvântare de Dumnezeu). Când însă nu faci ascultare nu găsești nimic. Primul lucru, sau mai bine zis rădăcina, este ascultarea. Ai făcut ascultare? O să găsești rugăciune. Se poate să o găsești acum sau să o găsești mâine.
    Asta este ascultarea, părintele meu, asta este ascultarea. Să te încredințezi că e negru și nu alb cum îl vezi tu… Tu vezi lucrul alb, iar duhovnicul îl vede negru. El vede corect, el vede drept! Asta este ascultarea! Să te străduiești să vezi că nu este cum spui tu, adică alb, să nu crezi nici măcar ceea ce văd ochii tăi.

    Cu cât mai mult devotament, abnegație, iubire și credință ai în suflet, cu atât nu ai împotriviri lăuntrice. Când însă ai ceva cu duhovnicul tău, să știi că nu ești una cu el, că nu-l iubești și n-ai credință în el. Cu cât ai mai multă credință în duhovnic, cu atât ai mai puțină grijă. Când nu ești unit cu duhovnicul simți o împotrivire, ai un „spin” înlăuntrul tău. Cu cât ai mai mult devotament și ascultare față de duhovnicul tău, cu atât o să ai mai multă râvnă.

    Primul lucru pe care l-am întâlnit noi la părintele Iosif a fost că Dumnezeu te mântuiește prin rugăciunile duhovnicului. Ce putem spune e că pe cât de unit ești cu duhovnicul, pe atâta de mult har primești. Că fierul în foc, se face și el foc. Pe cât îl îndepărtezi de foc, cu atâta se răcește. Rugăciunea izvorăște din ascultare, nu ascultarea din rugăciune. Fă ascultare acum și în continuare va veni harul. Părintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va ieși bine numai și numai pentru ascultare! Nu are importanță cine e duhovnicul.

    Metania pe care o pui duhovnicului e lucru mare.

    Părintele Iosif spunea: „Nici preoția, nici Sfânta Împărtășanie, nici rugăciunea minții, nici postul, nici privegherea nu mântuiesc fără ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!” „Căci împlinind cineva voia altuia și nu pe a sa, înfăptuiește nu numai lepădarea de sufletul său, ci și răstignire față de toată lumea. Cel ce contrazice pe părintele său, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smerește până la moarte, se minunează îngerii. Căci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemănându-se Fiului lui Dumnezeu, Care a împlinit ascultarea de Părintele Său până la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”.

    fragmente
    http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/efrem_katunakiotul-despre_ascultare.htm

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: