Noi nu iertăm pentru că cineva merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos

Suntem încon­juraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celalalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră încât iertarea ar fi ca un joc de copii. Dar nu trebuie să iertăm aproapelui nostru pentru faptul că ar merita iertarea – putem noi aştepta de la Dumnezeu o iertare meritată? Atunci când venim înaintea Domnului şi Îi spunem: „Doamne, mântuieşte! Doamne, ai milă! Doamne, iartă-ne!”, putem noi oare adăuga: „pentru că merităm”? Niciodată. Avem încredere că Dumnezeu ne iartă pentru iubirea Lui neprihănită, jertfelnică, pentru iubirea lui Hristos cel Răstignit pe Cruce. O astfel de iubire aşteaptă Dumnezeu de la noi în relaţiile noastre cu aproapele; noi nu iertăm acestuia pentru că merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos, pentru că, în numele Dumnezeului celui Viu şi al lui Hristos cel Răstignit, ne este dat să iertăm.

Ni se pare câteodată că dacă am putea să uităm jignirea, atunci am putea ierta; dar a uita este peste puterile noastre – „Doamne, dă-ne nouă să putem uita!”. Dar aceasta nu este iertare; să uiţi nu înseamnă să ierţi. Iertarea înseamnă să-l vezi pe om aşa cum e, cu păcătul său şi cu ceea ce îl face să fie insuportabil, şi să spui: „Te voi purta ca pe o cruce; te voi purta până în Împăraţia lui Dumnezeu, fie că vrei, fie că nu. Bun sau rău, eu te voi purta pe umerii mei, te voi aduce la Domnul şi-I voi spune: „Doamne, l-am purtat pe acest om în tot timpul vieţii mele, pentru că mi-a fost teamă să nu se piardă. Acum iartă-l şi Tu, în numele iertării mele!…”

O, dacă am putea să ne purtăm astfel unii cu alţii! Dacă l-am înconjura pe cel slab cu o iubire veghetoare şi delicată, câţi oameni nu s-ar regăsi pe ei înşişi, câţi nu ar deveni vrednici de o iertare care le-ar fi dată în dar…

(Mitropolit Antonie de Suroj, din „Taina iertarii.Taina tamaduirii”, Ed. Reintregirea)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi.

8 gânduri despre „Noi nu iertăm pentru că cineva merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos”

  1. „inima noastră a devenit mai puțin pătrunzătoare: nu înțelegem cuvintele lui Dumnezeu…”Starețul Isidor
    „[…]Starețul Isidore și Episcopul E. au avut ocazia să se cunoască.
    „Până în 1904”, a spus episcopul E, „nu am avut niciodată ocazia să-l văd pe StarețulIsidore, deși auzisem multe despre el când eram încă student la Academie. Prima noastră întâlnire a avut loc în mai 1904. Într-o zi frumoasă, am coborât în ​​grădina Academiei. Întâlnesc un bătrân încovoiat, purtând un scufie, care mergea cu ajutorul unui băț. S-a apropiat de mine spunand:
    – Sunteți episcopul ?
    – Eu sunt, ce pot face pentru tine?
    – Eu sunt părintele Isidor.
    – Foarte încântat să te cunosc.
    – Vin pentru o problema: în noaptea aceasta, Maica Domnului a apărut și a spus: „Nu ați luat încă binecuvântarea noului episcop?” Așa că am venit…”

    Atent la lucrurile de Sus, Batiushka a înțeles semnele fără cuvinte ale creației divine. Nu o dată a povestit, de exemplu, ca în biserica satului natal, că văzuse o minge de foc aprinzând toată catapeteasma. Această minge de foc, Batiouchka a considerat-o ca o manifestare a divinului. După aceea, s-a retras din lume. Și cu un zâmbet ușor, starețul a adăugat : „S-ar putea spune că a venit așa, de la sine, dar eu am o altă părere…”

    Intr-adevar. Alții, ca cei liberi cugetători (fie ca cititorul meu care îl iubește pe Dumnezeu să nu fie indus în ispită de ei!) vor spune, ca și savanții, că a fost un fulger. Și ce dacă? Nu ne poate vorbi Dumnezeu prin fulger? Dumnezeu, care ține toată creația în mâinile Sale, ne vorbește prin ea. Dar inimile noastre au devenit mai puțin pătrunzătoare: nu înțelegem cuvintele lui Dumnezeu. Părintele Isidore a privit creația cu o inimă curată. Pentru el, în creație, Cuvântul lui Dumnezeu a rezonat și de aceea, pentru stareț, întreaga lume era plină de semne minunate și scrieri misterioase. Pentru el, purtătorul Duhului, o minge de foc era o minune, în timp ce sufletul ancorat deplin pe pământ nu va vedea nici la sfârşitul lumii o manifestare a lui Dumnezeu. Cel rău care vrea să trăiască fără Dumnezeu este pedepsit: ochii inimii lui devin nesimțiți. El nu mai vede și nu mai cunoaște pe Dumnezeu. El nu înțelege semnele mâniei Sale și de aceea nimic nu-l îndeamnă să privească în jur și să se pocăiască: trăiește ca în vis, dar nu înțelege acest lucru și își consideră visele ca manifestări ale realității. Nu așa trăiau stareții, care practicau trezvia și asceza sufletească. El a ascultat creația lui Dumnezeu și creația lui Dumnezeu l-a ascultat pe el. Fire invizibile l-au unit cu inima ascunsă a creației. Nu numai că lumea era un semn pentru Starețul Isidor, dar Starețul însuși era un semn pentru lume.
    Și într-adevăr, în jurul Starețului se întâmpla ceea ce nu se întâmpla în preajma celorlalți oameni. […]”.

    extras din SAREA PĂMÂNTULUI sau Viața Starețului Isidor
    Nneomucenicul din timpurile bolşevice
    P. Pavel FLORENSKY

    Apreciază

  2. Dovada ca se vrea „curatarea”tuturor crestinilor,nu celor cu pielea alba,cum se minte ca apa:NIGERIA: 200 de milioane de locuitori = 11 oameni la ATI
    KENYA: 53 de milioane de locuitori = 23 de oameni la ATI
    ZAMBIA: 18 milioane de locuitori (cat Romania) = 5 oameni la ATI
    ALGERIA: 43 de milioane de locuitori = 22 de oameni la ATI
    MOZAMBIC: 31 de milioane de locuitori = 8 oameni la ATI
    Și exemplele pot continua… Sursă informații: site-ul Worldometers
    P.S. Nu veniti cu contraargumentul că acolo e clima calda. Brazilia, în America de Sud, într-o zona ecuatoriala, are astăzi 8.300 de bolnavi in stare critica, la ATI… Iar în Brazilia rata de wacksinnare este mult mai mare decât în țările africane enumerate!

    Apreciază

  3. Sfânta smerenie este încrederea desăvârşită în Dumnezeu
    Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul

    Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu –aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără nici un fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu. Ceea ce rostim la Dumnezeiasca Liturghie spune totul: „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Acelaşi lucru şi în rugăciunea pe care o zice preotul în taină: „Ţie, Stãpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţãm toatã viaţa şi nãdejdea noastrã, şi cerem şi ne rugãm şi cu umilinţã la Tine cãdem…”
    Ţie, Doamne, Ţi le lăsăm pe toate. Aceasta este încrederea în Dumnezeu.
    Aceasta este sfânta smerenie. Aceasta îl preschimbă pe om. Îl face dumnezeu-om.

    Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte, nu se mistuie pe sine.
    Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze ceilalţi, fără să se mânie şi să se îndreptăţească. Nu-şi pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul: la început seamănă cu cel smerit însă, dacă îl deranjează puţin cineva, îndată îşi pierde pacea, se mânie, se tulbură.
    Cel smerit crede că toate depind de Hristos, şi că Hristos îi dă harul Său, şi astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăieşte de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos, chiar şi în cele neplăcute. Vedem aceasta şi în vieţile sfinţilor. Apostolul Pavel ce era? Om ca şi noi. Dar ce s-a făcut? S-a făcut organ al lui Dumnezeu, vas al alegerii. Mărturisesc cuvintele lui: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine… Căci pentru mine viaţă este Hristos, iar moartea un câştig. Ardea de iubirea lui Hristos. Smerenia l-a ridicat acolo.
    Să arzi pentru Dumnezeu, aceasta-i totul.

    Dacă aveţi iubire către Dumnezeu şi către aproapele, Dumnezeu va dărui smerenie, va dărui sfinţirea. Dacă nu aveţi iubire către aproapele şi către Dumnezeu, dacă vă leneviţi, are să vă chinuiască satana, o să se răzbune pe voi omul cel vechi, or să vă greşească toţi şi toate, o să cârtiţi zicând: „De ce-ai lăsat asta aici? De ce acolo?” Şi o să socotiţi că e din pricina treburilor, a ostenelii. O să ziceţi: „Ce-o să fie cu starea asta în care am ajuns? Cum de mă port aşa?” fără să înţelegeţi de unde izvorăşte această stare. Pe când aceasta este răzbunarea instinctelor.
    Atunci când omul trăieşte fără Dumnezeu, fără linişte, fără încredere, ci cu frământare, zbucium, întristare, deznădejde, dobândeşte boli trupeşti şi sufleteşti. Astenia psihică, neurastenia, schizofrenia sunt stări demonice. Diavol este şi vorbirea „smerită”. I se spune complex de inferioritate.
    Adevărata smerenie nu vorbeşte, nu rosteşte cuvinte „smerite”, adică „sunt păcătos, nevrednic, ultimul dintre toţi…” Cel smerit se teme să nu cumva să cadă în slavă deşartă prin cuvintele cele „smerite”. Aici nu se apropie harul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, harul lui Dumnezeu se află acolo unde există smerenie adevărată, smerenia dumnezeiască, desăvârşita încredere în Dumnezeu. Dependenţa de El.
    Asta are mare valoare, să fii călăuzit de Dumnezeu, să nu ai nici o voie. Robul nu are nici o voie: ce vrea domnul său. Tot astfel şi credinciosul rob al lui Dumnezeu. Devii rob al Lui, dar în Dumnezeu afli slobozire. Aceasta este adevărata libertate. Să arzi pentru Dumnezeu. Asta-i totul.

    Ne vorbeşte Părintele Porfirie
    Editura Bunavestire Galaţi, 2003
    Trad. de Ierom. Evloghie Munteanu

    Apreciază

  4. Mucenicul lui Hristos, Părintele Ilie Imbrescu, „ucenicul Harului Divin”-comandant legionar
    26 aprilie 1909-† 19 noiembrie 1949, Aiud
    Întemnițat timp de: 2 ani la: Bazargic, Râmnicu Vâlcea, Miercurea-Ciuc, Sadaclia, Jilava, Aiud
    Părintele Ilie Imbrescu a fost preot la Balcic, apoi la Sf. Maria a Mării până în 1940 (când s-a cedat Cadrilaterul). Este numit inspector la Subsecretariatul Cultelor, slujind apoi la biserica Icoanei din Bucureşti. Ulterior slujeşte la biserica Boteanu din București.Însă, în ianuarie 1948, Părintele Imbrescu se va implica într-un grup de rezistenţă anticomunistă numit „Salvarea Neamului”, apărut în toamna lui 1947, la iniţiativa mai multor foşti politicieni cuzişti.
    La 1 iulie 1948, prin Sentinţa nr. 1025, Tribunalul Militar, Secţia I, Bucureşti, condamna pe membrii grupului de rezistenţă „Salvarea Neamului”, Pr. Imbrescu primind 10 ani închisoare, detenţie grea, pentru „crima de complot în scop de răzvrătire”, la 15 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică, pentru „crimă de organizare şi participare la formaţiuni politice de tip fascist”.
    Opera

    Ilie Imbrescu, Ucenicul harului divin, Apostrofa unui teolog. Biserica şi Mişcarea legionară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, [1940];

    Ilie Imbrescu, Descifrarea unui sens, în „Însemnări sociologice”, an IV, nr. 7, 1 decembrie 1940, p. 17-21;

    Ilie Imbrescu, Poezii din închisoare, Bucureşti, Editua Bonifaciu, [2000], 141 p;

    Ilie Imbrescu, articolele din: „Cuvânt Studenţesc” (1933), „Axa” (1933), Năzuinţa” (1933), „Ţara Noastră” (1934) sau „Cuvântul” (octombrie 1940).
    Sfinte Mucenice al Domnului Hristos, Părinte Ilie Imbrescu roagă-te pentru noi nevrednicii Împăratului Ceresc, să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre!Amin!

    „În acest punct, deci, se întîlnesc şi se contopesc, în una şi aceeaşi Chemare sfîntă, rosturile pe care le au de îndeplinit: Preotul, în slujba Bisericii şi pentru binecuvîntarea Neamului – Legionarul, în slujba Neamului şi pentru binecuvîntarea Bisericii. Orice preot adevărat, va fi, prin firea lucrurilor, şi legionar, aşa cum orice legionar, tot prin firea lucrurilor, va fi cel mai bun fiu al Bisericii. Că la noi, azi, mulţi slujitori ai Bisericii sunt cu totul altceva decît ceea ce trebuie să fie, este o dovadă mai mult că Mişcarea Legionară a fost rînduită tocmai la timp ca să fie gata a da din Neamul nostru şi Bisericii caracterele cele mai tari, pe care să fie altoit şi Darul Preoţiei fără batjocură…

    Preotul României Legionare – care va fi cea mai strălucită manifestare în lume a Trăirii şi Slujirii de îngemănarea „Creştin-Român” – va fi cel mai frumos dar de recunoştinţă făcut Bisericii de către Mişcarea Legionară, pentru că el va trebui să fie darul sfinţeniei, în care roua năzuinţelor legionare se va topi şi transfigura în roua însuşirilor, pe care Preotul trebuie să le întruchipeze după Sfintele Canoane şi după exemplul Sfinţilor!

    De aceea, dacă Legionarii, la un moment dat, au fost învredniciţi să devină Martiri ai lui Hristos, în prigoana iudeo-masoneriei şi a generaţiei sale satanice din veacul nostru – Preotul trebuie să ardă permanent pe rugul Martiriului, al rugăciunilor şi lacrimilor şi al jertfei pentru Hristos. Iar printre Legionarii rămaşi pentru ziua biruinţei, Preotul va trebui să fie prezenţa neîntreruptă a martiriului. Şi prin ei, printre toţi fiii generaţiei harice a Creştinătăţii româneşti, care va zidi România Legionară. În raport cu Legionarii „nebuni pentru Hristos”, Preotul trebuie să fie cel mai mare „nebun pentru Hristos”. Amin!”

    Preot Ilie Imbrescu, “Ucenicul harului divin. Biserica și Mișcarea Legionară”

    O relatare al unui fost frate de suferinţă:

    „Mai greu au trecut sărbătorile. Iisus a fost totuşi prezent în celule: în colindele murmurate, în strânsul mâinilor, în glasurile tremurânde care rosteau urarea: „La mulţi ani!”. Pe la ceasul vecerniei din ziua întâi de Crăciun, când paznicii au întârziat ceva mai mult pe la căminele lor (pe întreg etajul era de pază doar Florea cel bun), a început să răsune, ca într-o catedrală pravoslavnică, întâi mai încet, apoi tot mai plin, Irmosul Naşterii: „Îngerii cu păstorii măresc,/Iar magii cu steaua călătoresc…”.

    Şi întrebarea: „Cine-i? Cine-i?” a înconjurat celularul, ca să se întoarcă şi să se furişeze, prin toate celulele, răspunsul şoptit: „Părintele Imbrescu, de la Biserica Boteanu din Bucureşti”. Glasul de bariton al Părintelui Imbrescu a declanşat o explozie generală. Întâi un zumzet, de pe toate laturile T-ului uriaş, ca să crească şi să răsune apoi, ca un vuiet de ape multe, vestirea despre Cel născut în ieslea Betleemului.”
    (Pr. Zosim Oancea, „Închisorile unui preot ortodox”, Bucureşti, 2004, p.95).

    Apreciază

  5. Nimicnicie
    Pr.Ilie Imbrescu

    De câte ori mă-mpleticesc şi cad

    Lovit în gând şi în cuvânt şi-n faptă

    De ura arsenalului din iad

    Înjunghiată inimă Te-aşteaptă,

    Prea Bunule Iisuse, cu suspin

    Gemut de pocăinţă înţeleaptă.

    De poala Milei Tale mă anin

    Cu toată grija care mă sfâşie

    Înfricoşatul neputinţei chin.

    O, Doamne, prea sunt o nimicnicie.

    Stăruință
    de Pr. Ilie Imbrescu

    Iisuse, după mila Ta m-aţin,
    Eu nu mai am la viaţă niciun drept.
    Agonisitu-mi-am blestem şi chin
    Numai la moarte-am dreptul să m-aştept.
    Iisuse, după mila Ta m-aţin.

    Cred, Doamne, ajută necredinţei mele,
    Întoarce-mă la taina strămoşească.
    Iertarea Ta păcatele să-mi spele
    În slujba Ta, viaţa să-mi rodească.
    Cred, Doamne,-ajută necredinţei mele.

    Iisuse, dă-mi iubire şi mă-nvie.
    Mă doare cât mă ştiu c-am fost de mort.
    Dezleagă-mă de trista nebunie,
    Dă-mi Har, cu pace Crucea să mi-o port.
    Iisuse, dă-mi iubire şi mă-nvie.

    Cred, Doamne, ajută necredinţei mele.
    Agonisitu-mi-am blestem şi chin
    Nici un păcat să nu mă mai înşele,
    Iisuse, după mila Ta m-aţin.
    Cred, Doamne, ajută necredinţei mele.
    Amin!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: