Echidistanţa în faţa răului

,,Între bine şi rău, nu poţi fi echidistant’’. Aceste cuvinte le-am auzit cu ani în urmă de la Octavian Paler şi-mi aduc aminte de ele uitându-mă la prestaţiile televizate ale unor personalităţi aflate în evidentă opoziţie faţă de regimul antihristic care sufocă România. Combat dumnealor excesele grangurilor care dictează la noi, dar îşi iau o marjă de siguranţă: ,,Am spus de multe ori, cine vrea să se vaccineze să o facă, cine nu, are libertatea să evite vaccinul’’. Altfel spus, între firescul care în care ar trebui să trăim şi dictatura antihriştilor, le spunem să facă fiecare ce vrea, conştienţi fiind că serul numit vaccin ucide. Lucrurile trebuie aşezate altfel, încât să spunem doar câteva cuvinte simple: Nu vă ,,vaccinaţi’’, acestea nu sunt vaccinuri, sunt substsnţe drăceşti (celulele de embrioni umani) care, mai devreme ori mai târziu, ne vor trimite în mormânt. Desigur că aceasta ar fi o infracţiune, numită de antihrişti zădărnicirea combaterii pandemiei, pentru că au avut grijă să alcătuiască un hăţiş legislativ, prin care poţi fi întemniţat pentru orice li se năzare minţilor rudimentare ale troglodiţilor.

Propun un raţionament simplu: criminalitatea unei ţări poate fi combătută având criminalii în libertate? Evident – nu. Pandemia artificial creată poate fi combătută câtă vreme criminalii, autorii ei, sunt în libertate? Nicidecum. Nu spun că toţi implicaţi în această şarlatanie mondială pot fi trimişi la ocnă. N-ar ajunge ocnele şi nici temniţele de pe toată faţa pământului pentru a-i primi. Şi-atunci, dumnealor zburdă în libertate şi născocesc viruşi, mutaţii, tulpini, valuri, platouri şi lockdownuri. Au grijă să ne reamintească binele imens pe care-l răspândesc ei în lume. Un bine pe care nu ni-l dorim, dar aşa suntem noi, ca nişte copii răi, care nu înţeleg şi refuză faptele de dragoste ale părinţilor.

Cu o lună-n urmă, mi-a venit ideea de a contabiliza victimele ,,vaccinurilor’’, cele despre care scrie presa cinstita care nu a pactizat cu diavolul. Lista o deschide Gurie, fost episcop al Devei şi Hunedoarei, cel care a primit cele trei doze de substanţă drăcească, iar cu o lună în urmă a plecat la judecata particulară. Lista se lungeşte binişor în fiecare zi, am ajuns la cifra de 77 de victime, unele decedate. Pe lângă cei despre care scrie presa, am şi cunoscuţi vaccinaţi care vin şi se confesează: ,,Parcă nu sunt omul de dinainte de vaccin’’. Evident că nu, deoarece în organismul tău sunt celule de copii avortaţi, luciferază (numită aşa în ,,cinstea’’ lui lucifer!), oxid de grafen şi cine mai ştie ce substanţe. Nu, pentru că ai avut nesăbuinţa să te încrezi în promisiunile unor criminali, şi ai semnat cu mânuţa ta că accepţi să devii cobai şi îţi asumi consecinţele inerente ale zisului vaccin. Dacă eventual ai fost prevenit asupra primejdiei inoculării, n-ai băgat în seamă, te-ai încrezut în minciunile televizate şi atunci îţi mai rămâne doar să faci publică experienţa teribilă prin care ai trecut, spre învăţarea de minte a altora, dacă nu cumva te răpeşte moartea pe neaşteptate.

Echidistanţa între bine şi rău e o iluzie, e o modalitate perfidă de a te situa de partea răului, păstrând aparenţele binelui. E echivalentul gestului lui Pilat de a se spăla pe mâni şi a rosti ,,Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia’’ (Matei 27, 24). Întrebare firească: dacă ai avut în faţa ta Un Drept, pe Fiul lui Dumnezeu, de ce n-ai trecut de partea Lui, grăind vorbele mântuitoare al tâlharului de pe Cruce?

Între bine şi rău, alege binele; între vaccin şi poruncile lui Dumnezeu, alege-le pe acestea.

Presbiter Ioviţa Vasile

6 gânduri despre „Echidistanţa în faţa răului”

  1. Oxidul de grafen se umfla continuu in organism pana crapa omul,din cate vad in videoclipul de mai jos.

    De aceea oamenii vor fi umflati pana la crapare si lati si indesati ca si cei de la sumo cum a proorocit Sf Nil Athonitul despre oamenii-diformi-din urmi.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Toti care vorbesc de unitate in aceste vremuri dar nu de unitate in ortodoxie,adica nu pomenesc nimic de lepadarea ereziei ecumeniste care este PRIMUL PAS CARE TREBUIE FACUT CA SA SE INTOARCA DUMNEZEU CU FATA SPRE POPORUL ROMAN inseamna ca sunt in mare eroare aceia.Pentru noi e o mare certitudine ca e vremea bataii dumnezeiesti pentru ca nici acum nu sunt semne de cainta in popor.Si noi stim ca nerecunoscand erezia in care esti ,nici vorba de cainta.De cainta nu incape discutia.Pocainta in popor si cu erezia ecumenista in glanda nu exista.Asa ca mai colindati si pe la alti nanaci,falsi patrioti.Inapoi la Traditie si dupa aceea va credem !

    Apreciat de 1 persoană

  3. Din milă vine ruga, iar din rugă, mila
    Părintele Serghie Șevici
    (21 iulie 1903+25 iulie 1987)

    Iubirea nu cere mari isprăvi și planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privi­re, o mică rugăciune…

    Ea caută la frate gata mereu să-i sară în ajutor. Fii blând și bun cu toți, ne îndeamnă Părinte­le Serghie, că toți sunt în nevoi, bolnavi cu toții. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deși ne pare că le merge bine, de stai să cugeți ce i-a fost hărăzit omului să fie și ce-a ajuns, nu poți decât să plângi de mila lor și-a ta. Pe lânga asta, sunt ne­cazurile vieții: citește numai ziarul și-ai să vezi cum omenirea se zbate în chin și suferință. N-au, oare, toți acești oameni nefericiți nevoie de mila și bunătatea ta?

    Fiecare om pe care Domnul ți l-a scos în cale să simtă că ți-e drag, că-i vrei binele și ai dorința vie de a-l ajuta. Să simtă, adică, toți iubirea ta.

    Și cum să nu-i iubești pe toți, când sunt cu to­ții de mare preț în ochii lui Dumnezeu! Când fiecare, cum spune Dostoievski, mărunt și neîn­semnat cum e, are o soartă măreață și zgudui­toare, vrednic de luat în seamă și de plâns. Că pentru toți, până la unul, S-a întrupat și S-a jert­fit Hristos. Părintele Serghie spune sus și tare că niciodată nu-i prețuim pe oameni așa cum se cuvine și de aceea pe cei ce par că sunt mai de necinste, pe aceia cu mai multă cinste să-i întâmpinăm (cf. I Corinteni 12, 23).

    Să-ți pese de fiecare om, ajută-l, dorește-i mântuirea. Cu gingășie însă să-l ajuți. Nu-i ține predici, că nu-i sunt de folos nici lui, nici ție. Nici sfat nu da de nu ți s-a cerut. De faci vreun bine, fă-l cu duh smerit. Să-ți fie pildă adânca smerenie cu care Sfântul Serafim de Sarov îi în­tâmpina pe cei ce veneau la el, mic ori mare. (…)

    Mai înainte de a le vorbi oamenilor de Dumnezeu, roagă-L pe Duhul Sfânt să te lumineze cum și ce să spui. Și întotdeauna, cu rugăciune pentru cel de lângă tine, caută și află cuvântul potrivit.

    Că rugăciunea uneltește iubirea de oameni, o ține vie, o sporește și o arată. Rugăciunea îți deschide ochii, ca să-l vezi pe cel de lângă tine și să-i cunoști nevoia. Din milă, vine ruga, iar din rugă, mila.

    Îndoit folos ai pururea din rugăciunea pentru frate; pe tine te blagoslovește cu sporul de iu­bire, pe celălalt, cu mângâierea celor cerute pentru el. Și nu-i mai mare dar ca darul rugăciunii. Dă-l mai întâi celui ce-i știi nevoia și necazul. Dar ține minte că nu e om să n-aibă trebuință de rugăciunea și de iubirea ta.

    Iar nevoia pe care o are fiecare ți-o arată ru­găciunea. Ea îți șoptește și de-i bine să-i vorbești și cum, ori de-i mai bine să păstrezi tăcerea și să stai deoparte.

    (Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura Părintelui Serghie, Editura Sophia, pp. 97-99)

    Apreciat de 1 persoană

  4. CEASUL CEL MARE !… de Vasile Militaru

    O, Neamul meu cu plânsu ‘n gene şi vatra plină de suspine, –
    Ceas mare, din eternitate, adânc azi bate pentru tine;
    E poate ceasul cel mare prin care ţi-a fost dat să treci, –
    Cu el venind: ori înălţarea, ori doborîrea ta pe veci!…
    Amar de vremi, tu, Neam Român,
    Ai încălzit năpârci la sân,
    Şi n’ai ştiut că şerpii veniţi, încolăcindu-se pe tine,
    Pe nesimţite – drept răsplată – ţi-or suge sângele din vine,
    Şi’n ziua istovirii tale, – când ei vor fi puternici foarte,
    Să-ţi curme răsuflarea toată, pe veci să te cufunde’n moarte!…
    Azi te-ai trezit, dar ai în faţă
    Un mare şi cumplit balaur
    Ce vrea pieirea ta din viaţă, –
    El stând pe-al ţării tale aur!…
    Asemeni smeului din basme, – ca din a vijeliei surle,
    Balaurul ce te pândeşte, azi a ‘nceput grozav să urle,
    Să nu te mişti din amorţirea în care-i place să te vadă,
    Ca, astfel, bestia să ‘nghită cât mai uşor plăcuta-i pradă!…

    De-aceea ‘n ceasul fără seamăn ce pentru tine bate azi,
    O, Neamul meu cu falnici brazi,
    Ori scoţi balaurul din vatră, ori sub mâniile lui cazi!…
    Adâncă noapte te-ar cuprinde, o, Neamul meu cu ţara-floare,
    De te-ai lăsa pentru vecie balaurul să te doboare!…
    Încolăcindu-se pe tine, – cu-atâta ură el te-ar strânge,
    Incât rărunchii ţi-i-ar stoarce de cel din urmă strop de sânge,
    Şi, pân’ar fi să-ţi vină moartea, tu, Neamul meu, mereu ai plânge!
    La soarta ta, ia seama dar!
    Fă inimile toate stâncă! Fă sufletele toate jar!
    Ridică-te pe culmea ‘naltă
    A biruinţelor străbune:
    Românii astăzi laolaltă
    Ca grâu ‘n snopi să se adune, –
    Răsleţi ca pân’acum gorunii să nu-i mai prindă căpcăunul,
    Căci, astfel, din străbuna glie i-ar scoate, unul-câte-unul!…
    ………………………………………………………………………………………
    O, Neamul meu cu plânsu ‘n gene şi vatra plină de suspine, –
    Ceas mare, din eternitate, adânc azi bate pentru tine;
    E, poate, ceasul cel mai mare prin care ţi-a fost dat să treci, –
    Cu el venind: ori înălţarea, ori doborîrea ta pe veci!…
    Vasile MILITARU
    Făurar, 1938

    Apreciat de 1 persoană

  5. 1 Decembrie 1918 a fost o zi Dumnezeiască.
    1 Decembrie 2021 – O Românie tristă, înlănțuită precum un câine sărman.
    Ce le-au oferit românilor președinții anti-români și guverne anti-naționale postdecembriste după 32 de ani de „democrație”?
    „O Românie « EȘUATĂ »”, tristă, distrusă și adusă la statutul de Colonie Corporatistă sub Ocupația Militară Străină, o colonie a Imperiului Noii Uniuni Sovietice și a „Partenerului strategic” (a se citi Uniunea Europeană & USA), iar românii, victime demografice expatriate sau cei rămași, transformați în sclavi în propria lor Țară, devenită lagăr concentraționar al UE-NATO.-USA.
    ROMÂNII nu mai trăiesc, ci SUPRAVIEȚUIESC doar cu AMINTIRI din vremea când erau stăpâni în țara lor..
    1 Decembrie 2021 – o zi tristă pentru întreaga ROMÂNITATE.
    … „Eppur si muove!”.
    Dacă nu vom lăsa dezbinarea la o parte, dacă nu ne vom uni și nu vom lupta împreună pentru libertate, ziua în care ne vom pierde speranța și vom renunța va fi cea în care vom pieri ca Neam. „Deșteapt-te, Române!” și Dumnezeu te va ocroti! (Ion Măldărescu, ART-EMIS)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: