Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei

,,Îndreptător Credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre’’. Astfel este descris Sfântul Ierarh Nicolae de troparul care se cântă în această zi. Şi într-adevăr, Sfântul a fost chip blândeţelor atunci când s-a cuvenit, dar a fost şi aspru în împrejurări deosebite.

În anul 325 după Naşterea Mântuitorului, s-a adunat la Niceea Sinodul I Ecumenic. Ce se întâmplase? Un preot, numit Arie, s-a apucat din cutezanţă proprie să tulbure Biserica Lui Hristos, învăţând, împotriva adevărului, că Hristos Domnul a fost creat în timp, existând o vreme când El nu era. Învăţătura sa drăcească a atras multe suflete care s-au depărtat de adevăr, aşa încât a trebuit ca Biserică să-şi spună cuvântul şi să restabilească învăţătura cea sănătoasă.

În cursul lucrărilor sinodale, Părinţii au încercat cu duhul blândeţii să aducă şi pe Arie la Dreapta Credinţă, căci nimeni nu voia ca acesta să se piardă. Toate strădaniile lor au rămas fără nici un rezultat, deoarece ereticul se încăpăţâna să-şi susţină rătăcirea, în pofida tuturor evidenţelor. Nesuferind să audă hula adusă lui Dumnezeu, Sfântul Nicolae s-a ridicat şi i-a dat o palmă lui Arie. Sinodalii au dezaprobat gestul şi au poruncit ca episcopul lui Dumnezeu din Biserica Mirelor Lichiei să fie lipsit de veşmintele şi semnele arhiereşti.

Noaptea următoare, S-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos cu Evanghelia şi Preacurata Fecioară Maria cu omoforul şi i-au dat înapoi semnele episcopale, ceea ce a făcut ca Părinţii de la Sinod să primească cu cinste pe arhiereul lui Hristos.

Multe minuni a făcut acest plăcut al lui Dumnezeu, din care o mică parte s-au scris în cărţile noastre bisericeşti. Faptele lui sunt cunoscute şi în lumea catolică, şi în cea protestantă, însă aceştia fiind eretici, nu-l cinstesc după cuviinţă şi însuşi Sfântul nu are nicio amestecare cu cei rău-credincioşi. Există la aceştia răul obicei de a-l înfăţişa pe Sfânt ca pe un ,,moş’’, ca pe un personaj de basm care vine tainic noaptea şi aduce daruri copiilor, omiţând faptul esenţial, acela că Sfântul Nicolae este pururea rugător pentru noi şi păzeşte Sfânta Biserică de relele pornite asupra ei.

Presbiter Ioviţa Vasile

8 gânduri despre „Sf. Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei”

  1. Să fie intotdeauna blagoslovit cuvântul roditor de bucurie şi înţelepciune duhovnicească, Sfinţite Părinte Vasile!
    Tuturor celor care cu inimă bună cercetează acest blog ortodox, sărbătoriţilor zilei de cinstire a Sf.Ierarh Nicolae Făcătorul de minuni, Apărătorul Sfintei Credinţei Ortodoxe, mulţi bogaţi şi vrednici ani întru Hristos, pace har şi bucuriile Mângâietorului să vă acopere sub ocrotirea rugăciunilor Marelui Ierarh Nicolae!
    Întru mulţi ani trăiască!

    Fraţilor nostri din Iveşti care astăzi sărbătoresc cu mare cinstire, Hramul Bisericii, mulţi şi vrednici ani plini de bogate roade duhovniceşti întru Hristos Domnul, mulţi copii sănătoşi şi voioşi în casă, bucurii şi înţeleptire sub acoperământul rugăciunilor Sf.Ierarh Nicolae, bine cinstit cu dragoste de noi toţi!
    Mulţi ani trăiască!

    Apreciază

    1. Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Nicolae, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pcatosii. Ma alatur si eu Distinsei Doamne Doctor in a ura tuturor spor in Credinta si-ntru toate faptele bune, spre dobandirea Imparatiei lui Dumnezeu.

      Apreciază

  2. Ereticul Papa Francisc a îndemnat Biserica Ortodoxă a Ciprului la uniune deplină cu catolicii
    3 December 2021

    Conducătorul Vaticanului s-a întâlnit în Cipru cu Arhiepiscopul Hrisostom și cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii din Cipru.
    Ereticul Papa Francisc a lansat un apel pentru episcopii ortodocși ai Ciprului la unitate deplină cu „Biserica” Catolică, transmite Agenția Catolică de Știri.

    Pe 3 decembrie, în a doua zi a vizitei sale oficiale în Cipru și Grecia, Franciscs-a întâlnit dimineața cu Arhiepiscopul Hrisostom, iar apoi cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului.

    Întâlnirea cu sinodalii a avut loc în Catedrala Ortodoxă Sfântul Ioan Teologul din Nicosia.

    Potrivit conducătorului BRC, aflarea sa în Cipru i-a amintit de „originea apostolică comună”.

    „Ne unește o singură cale – calea Evangheliei. Sper că o vom continua și o să tindem la o fraternitate și mai mare, la o unitate deplină”, a spus el. „ Sper din tot sufletul că vor exista mai multe oportunități pentru a ne întâlni, pentru a ne cunoaște mai bine, pentru a risipi prejudecățile”.

    Conducătorul Vaticanului a propus să nu „paralizeze pe nimeni frica de deschidere sau de gesturi îndrăznețe”, și nimeni să nu se lase purtat de conversații „despre niște diferențe ireconciliabile”, care, în opinia sa, nu au nicio legătură cu Evanghelia.

    „Duhul Sfânt dorește să ne apropiem din nou unul de celălalt cu smerenie și respect, ne invită să nu fim de acord cu dezbinările noastre trecute și să cultivăm împreună câmpul Împărăției lui Dumnezeu cu răbdare, perseverență și gesturi concrete. Dacă vom lăsa conceptele abstracte deoparte și vom lucra împreună, de exemplu, în sfera de caritate, educație și promovarea demnității umane, ne vom redescoperi fraternitatea, iar comunitatea se va maturiza singură, spre slava lui Dumnezeu”, a spus Papa Francisc.

    Anterior, UJO a scris că vizita oficială a Papei în Grecia și Cipru va dura între 2 și 6 decembrie. În ajunul călătoriei, conducătorul BRC a descris viitoarea întâlnire cu episcopii greci ortodocși drept un „har sinodal” și o „frăție apostolică”.

    https://spzh.news/en/news/84535-papa-prizval-kiprskuju-pravoslavnuju-cerkovy-k-polnomu-jedinstvu-s-katolikami

    Apreciază

  3. Ereziarhul Conducător al Fanarului către greci: M-am vaccinat de patru ori contra COVID

    Ereziarhul Bartolomeu, în cadrul unei întâlniri cu primarii orașelor grecești, a vorbit despre sprijinul său pentru măsurile de carantină împotriva coronavirusului.

    În data de 30 noiembrie 2021, Ereziarhul Constantinopolului Bartolomeu s-a întâlnit la Istanbul cu primarii mai multor orașe grecești care au sosit în Turcia la o conferință, în cadrul căreia a vorbit despre sprijinul său pentru vaccinarea împotriva coronavirusului și măsurile de carantină impuse de autoritățile de stat, relatează aite-ul agenției de știri orthodoxianewsagency.

    Conducătorul Fanarului a apelat la primarii din Atena, Salonic, Patras și Mytilene să le spună grecilor care se opun vaccinării împotriva COVID-19 că a fost deja vaccinat de mai multe ori. „Spuneți-le că m-am vaccinat de patru ori”, a spus el, adăugând că de la începutul epidemiei de COVID-19 a susținut recomandările medicilor și restricțiile de carantină care sunt anunțate de autoritățile de stat.

    După cum a raportat UJO, credința noastră este persecutată, iar oamenii sunt duși la moarte, a spus un ierarh al BOG (n.m. Mitropolitul Ieronim de Kalavitra și Egialia) despre testele covid.

    https://spzh.news/en/news/84490-ja-vakcinirovan-chetyre-razaglava-fanara-grekam-o-privivke-ot-covid

    Apreciază

  4. În Grecia, Ereticul Papa le cere scuze ortodocșilor pentru greșelile catolicilor
    Papa a recunoscut că deciziile și acțiunile catolicilor sunt departe de învățătura evanghelică.

    Pe 4 decembrie 2021, în timpul unei întâlniri cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Ieronymos al II-lea, Ereticul Papa Francisc și-a cerut scuze ortodocșilor pentru greșelile catolicilor, potrivit vaticannews.va.

    Potrivit Papei Francisc, motivul diviziunii dintre creștini a fost setea de profit și putere din partea „Bisericii” Catolice, care nu are nimic de-a face cu spiritul Evangheliei.

    „Am fost otrăviți de otrăvuri seculare; buruienile suspiciunii au mărit distanța dintre noi. Îmi este rușine să recunosc – în raport cu „Biserica” Catolică – că acțiunile și deciziile nu au absolut nimic de-a face cu Iisus și Evanghelia și sunt dictate în primul rând de setea de profit și de putere, care ne-au slăbit comuniunea. Lăsăm rodnicia să fie periclitată de dezbinări. Istoria are greutatea ei, iar astăzi simt nevoia să-mi cer iarăși iertare lui Dumnezeu și fraților pentru greșelile făcute de mulți catolici”a spus Francisc.

    Ereticul Papa Francisc a menționat rădăcinile apostolice comune împărtășite de catolici și ortodocși și a cerut să ne ajutăm reciproc și să respectăm libertatea reciprocă, mai degrabă decât să facem prozelitism.

    „Ele (rădăcinile comune – N.D.) sunt ascunse sub pământ și adesea uitate, dar sunt și țin totul împreună. Acestea sunt rădăcini apostolice. Numai Duhul Sfânt poate risipi întunericul și poate lumina pașii pe care îi facem pe calea noastră. Să nu ne fie frică. unul de altul, ci să ne ajutăm unii pe alții să ne închinăm lui Dumnezeu și să slujim aproapelui nostru, fără a ne angaja în prozelitism și respectând pe deplin libertatea celorlalți”, a adăugat Papa.

    La rândul său, șeful Bisericii Greciei, Ieronymos al II-lea, i-a sugerat lui Francisc să abordeze în comun provocările moderne, inclusiv schimbările climatice și migrația, care, potrivit primatului BOG, nu au determinat o acțiune suficientă.

    După cum a raportat anterior UJO, la Atena, poliția a reținut un clericîn vârstă (vrednicul de cinstire, Părintele Ioannis Diotis-n.m.) , pentru că a strigat că papa este un eretic.

    https://spzh.news/en/news/84579-v-grecii-papa-rimskij-izvinilsya-pered-pravoslavnymi-za-oshibki-katolikov

    Apreciază

  5. Domnul ne scoate din robia păcatului şi totodată ne eliberează din tirania fricii. Ne dăruieşte cele două nestemate: libertatea şi curajul

    ”Zic unii oameni: ce vreţi? ce pot face? ce vreţi să fac? Am nevastă, am copii mici, am părinţi bătrâni, am şi eu o căsuţă, o brumă de bunuri, o oarecare situaţie, ce vreţi, n-am ce face! De voie, de nevoie, n-am încotro, mă lepăd de Hristos, măcar de formă şi numai cu vorba. Acesta, nu este un raţionament creştinesc.
    Adevăratul raţionament creştinesc, conform textului evanghelic şi fidel atât libertăţi cât şi spiritului său este: deşi am nevastă, copii ş. a. m. d., măcar că am nevastă, copii ş. a. m.d; eu tot nu mă lepăd de Hristos, eu Îl mărturisesc. Pe nimeni altcineva nu iubesc mai mult în lumea aceasta decât pe Hristos, la nimeni în lumea aceasta nu ţin mai mult decât la Hristos. Nevastă, copiii ş. a. m. d. nu-mi sunt mie piedică în mărturisirea lui Hristos.
    Îmi iubesc familia, rudeniile, fiinţa, dar stabilesc o ierarhie: în primul rând Îl aşez pe Hristos, iar pentru dragostea ce o port alor mei nu vreau să le dau o pildă rea, să ajungă a se ruşina de mine. Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, Îl iubesc, Îl mărturisesc, Îl venerez, însă în inima şi în sufletul meu, înlăuntrul sinei mele, în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura, cu glas puternic şi înalt nu-mi dă mâna să o fac. Ei şi! nu aceasta trage greu la cântar. Esenţial nu-i oare ce credem, ce mărturisim în sinea noastră, în adâncul fiinţei noastre spirituale? Vorbele nu-s decât sunete şi părelnicii, alcătuiri şubrede şi de suprafaţă, zboară, se pierd în vremelnicie. Nici raţionamentul acesta nu-i creştinesc. Luaţi aminte: Nu ajunge credinţa lăuntrică, nu ajunge dragostea nemărturisită în afară, oricât de sinceră, de fierbinte. E făţarnică. Cum adică făţarnică de vreme ce este sinceră, ba şi caldă? E făţarnică pentru că nu se dă pe față, e pe jumătate: numai înlăuntru, e drămuită. Făţarnică este aceea manifestată doar la exterior. Înjumătăţită, necompletă, necurată este şi aceea care se ascunde în interior, se piteşte în găoace şi se teme de lumină. Că aşa este, că am dreptate rezultă din însuşi textul Sfintei Scripturi. Mă refer la Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 10, versetul 10. Să citim şi textul acesta, cum nu se poate mai limpede: Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. (…)
    Există lepădări indirecte, nu mai puţin reale totuşi decât apostazia de odinioară. Ne lepădăm de Hristos aderând la o doctrină, participând la adunări ateiste, dându-ne în orice fel consimţământul la o mişcare ateistă. Sau rușinându-ne şi ferindu-ne să ne facem semnul sfintei cruci, rușinându-ne şi ferindu-ne să fim văzuţi intrând într-o biserică ori rostind acele cuvinte sau făcând acele gesturi care ne-ar putea descoperi drept creştini.(…) Da, fraţi creştini, aşa e cu Hristos. Cu Hristos e pe viaţă şi pe moarte, nu-i de joacă, nu-i de şagă, nu-i cu jumătăţi de măsură, nu-i cu fofârlica, nu-i cu ”uite popa nu e popa”, nu-i cu ”să vezi că”, nu-i cu ”ce putem face”, cu ”împrejurările m-au silit” (…)
    Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor şi dulce, dar e şi teribil, e Cel care n-a pregetat a Se lăsa răstignit. El ne cere să luăm foarte în serios situaţia noastră de creştini. Cu El nu-i de șagă şi de joacă. Pe oameni îi putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba ….. Pe Domnul nu-L putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba …. Dacă ne lepădăm şi ne ruşinăm de El, El se va lepăda şi ruşina de noi la Judecata din urmă. (…) Domnul ne scoate din robia păcatului şi totodată ne eliberează din tirania fricii. Ne dăruieşte cele două nestemate: libertatea şi curajul. Aşa fiind, creştinului nici nu-i incumbă îndatoriri mai sfinte şi mai de seamă decât a iubi şi a-şi dovedi curajul”.

    Părintele Nicolae Steinhardt, Dăruind, vei dobândi, Editura Mănăstirea Rohia

    Apreciază

  6. Papa si-a facut „mea culpa” la Atena care e praf in ochi ortodocsilor dar tot cu coada pe sus umbla.Tot se crede mare sef ,tot are boala sefiei si la ortodocsi.Iar naivii astia sinodei vor sa experimenteze si ei ce inseamna sa fii sub papucul papei.Vor sa-i fie slugi si ăla sa le dea cu pipeta cate o felie de pita la fiecare inchinare iar care nu i se inchina,jbang cu carja in cap.Daca le place statutul de badantele papei ce sa le faci?Sa-si sparga capul ca au orbu’ gainii.A venit papa in teren sa-si faca adoptii pe la ortodocsi sau cu colindatul,cu sorcova numai ca nu mai stie colindul si vrea sa-l invete de la codasi,derbedei,tinichele,ca sa ingaime impreuna fraze stalcite in timpul cantarii.Pleava la pleava trage asa cum betivul tot la betivani se-ncuiba,asa cum desfranatele tot la desfranati trag si hotul tot cu hot se trage de sireturi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: