Sfântul Cuvios Efrem Kantunakiotul: Voia lui Dumnezeu nu e întotdeauna dulce, e şi amară câteodată…

Haideţi să vă povestesc una că doar toţi sunteţi ca şi copii mei. Am la picior o rană grea, o am de vreo cincisprezece ani. Am încercat tot soiul de medicamente, cred că n-a rămas nici unul singur pe care să nu-l fi luat. Degeaba. Acum, că deja sunt înaintat în vârstă, lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult, chinul meu a devenit şi mai mare. Dar nu mă pot urni din pat. Şi-i tare greu, că te tot învârţi când la dreapta, când la stânga. Rana mă doare, ustură, oasele îţi amorţesc…Dar eu rabd, rabd, rabd…Deşi în trecut mă mai cuprindea şi deznădejdea, care-i gustul iadului, gustul gheenei.

Cu toată durerea şi deznădejdea în care mă găseam, nu m-am plâns nicidată celor din jur. Într-o zi am auzit de nu ştiu unde un glas suav, care mi-a spus: Aşa te vrea Dumnezeu. Am răsuflat adânc, uşurat, şi mi-am spus şi eu: Minunat! dacă aşa mă vrea Dumnezeu, Slavă Lui; dar să-mi dea şi puţină răbdare, că simt că mă sfârşesc…

Într-o zi mă ridic mâhnit până la candela pe care o ţin aprinsă sub icoana Maicii Domnului. Chiar şi candela Maicii Domnului e făcătoare de minuni…Iau o bucată de vată, îmi ung rana. Atâta bine mi-a făcut, cât nici nu pot spune…Acoperământul Maicii Domnului e nespus de puternic, chiar dacă noi nu-l putem vedea cu ochii trupeşti. Nu numai că mi-a pierit toată durerea, dar şi m-a cuprins o bucurie negrăită, pentru faptul că Dumnzeu, în marea lui milostivire, binevoise să-mi dea această rană la picior. Nu încetam să dau Slavă lui Dumnezeu pentru această rană: De unde atâta milostivire faţă de mine, nevrednicul, Doamne? Ce ai văzut la un păcătos ca mine, de mi-ai dăruit atâta iubire? spuneam neîncetat…

Asta-i singura cale – răbdarea în suferinţă. Nu pricepem cât de bune sunt durerile, mâhnirile, suferinţele, chinurile că ştie Dumnezeu de ce ni le dă. De fapt, ni le dă ca să ne apropiem mai mult de El. De aceea, să nu deznădăjduiască nimeni, niciodată, oricât de mare ar fi necazul pe care-l pătimim. Căci nu cunoaşte voia lui Dumnezeu. Voia lui nu e întotdeauna dulce, e şi amară câteodată. Amară, cum a fost şi Crucea.

Şi totuşi, prin Cruce ne-a venit şi Învierea.

(Extras din Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria 2008, p. 388)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

9 gânduri despre „Sfântul Cuvios Efrem Kantunakiotul: Voia lui Dumnezeu nu e întotdeauna dulce, e şi amară câteodată…”

  1. Sincronul închiderii țărilor Europei. O cacealma pentru firile slabe
    E cacealma. Omicronul e un pistol de jucărie, cu care amenință că se împușcă, dacă nu sărim pe fereastră. Vocabularul Noii Vorbiri ni s-a lărgit cu doi termeni – lockdown & lockstep – cadența statelor, la braț spre prăpastie.

    China a dat tonul, dar nu mai ia parte de doi ani la circ. N-are valuri, n-are delta, n-are omicron. Africa n-a intrat niciodată în horă, dar nici n-are nevoie de booster. Doar europenele repetă de zor la sincron, până la râvnita cădere psihică. Strigăm catalogul, după oficiosul UE – Euronews:

    Austria a dat tonul cu o lună în urmă. Isteric, cu amenințări că o să dea amenzi colosale, o să-i forțeze pe toți. Îi bagă pe toți în lockdown, după care îi scoate pe vaccinații cu dozele la zi. Ăsta-i trucul și cu certificatul. La început e de formă, după aia e și cu test, pe urmă e fără test.

    Belgia: mască obligatorie pentru copii de la 6 ani în sus. Alți sălbatici. Amenință cu vaccinarea obligatorie pe profesii, de anul viitor.

    Bulgaria: cazuri în scădere, vaccinarea cea mai mică din UE. Nimeni nu știe de ce. Dau vina pe nevaccinați.

    Cehia: obligativitate pentru unele profesii și bătrânii peste 60. Stare de urgență 30 de zile, care s-ar termina fix a doua zi după Crăciun. Au închis faimoasa piață de Crăciun de la Praga. Păgâni.

    Cipru: restricții la călătorie, mai ales de la epicentrul ciumei din Marea Britanie. Slabă mișcare.

    Coreea de Nord: a interzis 11 zile râsul, în semn de doliu național pentru tatăl dictatorului. Am introdus-o la derută, să văd dacă sunteți atenți.

    Danemarca: închide teatre, muzee, în general distracțiile. Scurtează programul restaurantelor și numărul de clienți. Recomandă lucrul de acasă.

    Elveția: nu e neutră în războiul globalizării. Restricții în viața publică pentru nevaccinați. Limită la 10 persoane reunite acasă. Și-au făcut-o cu mâna lor, au votat certificatul la referendum, deci le place.

    Franța: premierul anunță că de anul viitor pașaportul se schimbă pe față în adeverință de vaccinat. Închid portița cu testul. Credem doar vaccinul, chit că nu funcționează la omicron. Au interzis artificiile de Anul Nou pe Champs Elysee. Asta sigur sperie virusul. Ideea e să demoralizezi lumea cu orice fleac. A închis cluburile. Din 15 ianuarie, toți adulții au nevoie de doza 3 la maxim 7 luni de la doza 2. Deja sunt vaccinați 77%, dar mai e încă puțin.

    Germania: vot copleșitor în Parlament pentru vaccinarea cu forța a doctorilor. Să ascultăm de specialiști, dar să învățăm mai întâi specialiștii să asculte de politicieni. 69% sunt vaccinați, dar guvernul și-a propus 75%. Ce glumă proastă sunt țintele astea scoase din burtă. Normal că ținta e 100% și pentru totdeauna.

    Grecia: vaccinează copiii de la 5 anișori în sus. Lupta cu virusul a ajuns la faza pe grădiniță. Iar le-au crescut cazurile și văzând că „imunizarea” promisă nu s-a întâmplat, au dictat vaccinare cu forța pentru bătrânii peste 60 de ani. Nu scapă nimeni. Amendă de 100 de euro, dacă nu se vaccinează până pe 16 ianuarie.

    Irlanda: program de închidere a berăriilor la 8 seara. Țară super-vaccinată, dar lovită de ghinion. Restricțiile țin până pe 30 ianuarie.

    Italia: a extins vaccinarea ogligatorie pentru profesori, polițiști, militari și doctori. Pașaportul e necesar și în transportul local. Stau frumos cu vaccinarea, dar au ajuns la 7.500 de cazuri pe zi. Poate nu funcționează.

    Letonia introduce certificatul de discriminare la locul de muncă. Cetățenii supuși aparteheidului medical au voie la aprozar, farmacie și magazinele cu mâncare. Dar dacă nu-i primești la muncă, din ce o să-și ia esențialele alea!?

    Marea Britanie bate record după record. 93.000 de cazuri. Sunt discuții pentru închidere de Crăciun, dar oamenii nu mai pică la farsele lui Boris.

    Olanda: a închis mai devreme școlile și a decretat arest la domiciliu pentru toți până pe 14 ianuarie. Adio sărbători! Doar magazinele „esențiale” rămân deschise. Restul economiei trebuie distruse dimpreună cu clasa de mijloc. Că prea au făcut scandal la Rotterdam.

    Portugalia: restricții mai dure de la începutul lunii decembrie, că doar sunt cea mai vaccinată țară din Europa. 86%. Modelul de succes, pe care ni-l dădeau influențatorii. Iar au impus îmbotnițarea. Pașaportul, obligatoriu la restaurant și hotel.

    Polonia: introduce obligativitate vaccinării pentru doctori, profesori, polițiști, militari și pompieri. Așa ne iau, pe felii, ca să nu ne revoltăm împreună. S-a dus și speranța cu țăile de la Vișegrad, care fac și dreg. Au limitat transportul public la 75% din capacitate. Altfel cum să creezi aglomerație și nemulțumire!?

    Rusia: he, he, credeați că Putin nu-i parte din plan? A introdus pașaportul în tren și avion. Rușii au fost amenințați cu vaccinarea obligatorie, dar momentan au dat înapoi în urma reacției. Sub 50% vaccinați deocamdată. Harașo.

    Slovacia a declarat stare de urgență 90 de zile. Unele magazine se închid cu program. Omicronul e derutat de program. Figura asta a mers de fiecare dată.

    Spania: a început să vaccineze și copiii sub 12 ani. Pe adulți îi constrânge cu pașaportul în restaurante.

    Suedia: tura asta nu mai lipsește de la aplicație. A introdus certificatul pentru reuniuni. Blând. Ei oricum sunt distruși cu multiculturalismul și ascultă de vorbă bună.

    Ucraina: are mai mult grija rusului, decât a omicronului. Și în prag de război, tot încearcă să convingă lumea. Zelensky dă 33 de euro, în loc de mici, dacă te vaccinezi.

    https://evadare.ro/politica/sincronul-inchiderii-tarilor-europei-o-cacealma-pentru-firile-slabe/?fbclid=IwAR2SByJoNRffmTey6d7i7VJv6ZSIcQ11Z0vmMOVbpXOTkK4KYHwGEoHT6JI

    Apreciază

  2. Înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea

    Sfântul Nicolae Velimirovici

    Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine.

    El a intrat deja înlăuntrul vasului vieţii noastre, al trupului şi al sufletului nostru. Şi întocmai precum S-a aflat El într-o corabie cu apostoli, tot astfel este El, exact Acelaşi şi acum în vasul vieţii mele şi al vieţii tale. Şi ori de câte ori se stârneşte o furtună în sufletul nostru şi vânturi viclene vor să ne doboare, El este Mântuitorul nostru.
    Întocmai precum odinioară El a poruncit furtunii şi vântului, dinaintea apostolilor îngroziţi: „Taci, linişteşte-te!”, tot astfel poate El şi acum să săvârşească aceeaşi minune, aducând pacea înlăuntrul nostru. Noi trebuie doar să ne rugăm Lui, la fel precum apostolii au procedat în vremea aceea: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim” (v. Mt. 8:25).

    Aţi văzut prescura, sfânta pâine folosită pentru Dumnezeiasca Liturghie. Şi ştiţi, desigur, ceea ce este întipărit pe prescură. În jurul unei cruci se află o inscripţie pe care se poate citi: „IC XC NIKA”. Aceasta înseamnă: „Iisus Hristos, Biruitorul”. O, surorile mele, dacă Hristos se află în noi, biruinţa este în noi, biruinţa împotriva tuturor forţelor potrivnice, văzute şi nevăzute, împotriva oricărei uri care ar putea apărea în inima noastră, împotriva oricărei amărăciuni, a oricărei temeri şi împotriva oricărui întuneric care s-ar putea furişa în mintea sau în trupul nostru.

    Dacă lumea te necăjeşte, să ştii că înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea şi a biruit lumea. Întocmai precum odinioară le-a spus apostolilor Săi: „în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”(Ioan 16:33). Prin urmare, surorile mele, ori de câte ori vă necăjesc oamenii, intraţi în inima voastră cu toată mintea şi spuneţi acolo de câteva ori aceste cuvinte: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Şi, de îndată, veţi simţi putere şi lumină.
    Să credeţi că Domnul Iisus a intrat cu adevărat în inima voastră prin Sf. împărtăşanie, că El a biruit întreaga lume şi tot ce se află în lume şi să nu vă temeţi. Sf. Ioan Evanghelistul, smeritul ucenic al lui Hristos, care şi-a aşezat capul pe sfântul piept al Domnului, o spune în acest chip: „Oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (I Ioan 5:4).

    Dacă teama vă va cuprinde din pricina vreunui coşmar sau din pricina vreunei fantasme sau fantome în timp ce sunteţi treaz, intraţi iute în inima voastră cu mintea şi iarăşi rostiţi aceste cuvinte de câteva ori: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Căci Domnul este biruitor asupra oricărei forţe rele. Amintiţi-vă ceea ce aţi citit în Evanghelie – felul în care Domnul a alungat duhurile rele din oameni şi ceea ce a spus: „L-am văzut pe satana căzând ca un fulger din cer”, şi cum, după slăvita Sa Înviere, El le-a dat putere Apostolilor Săi asupra diavolilor, aşa şi nouă tuturor celor ce credem într-Însul atunci când El a spus că acest semn va urma tuturor celor ce cred: „În numele Meu demoni veţi izgoni” (Marcu 16:17).

    Sfântul Nicolae Velimirovici

    Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 44-46

    Apreciază

  3. Dumnezeu, văzând că avem dragoste, ne va mântui în dar pe toţi
    Cuviosul Părinte Dionisie Ignat

    Am întâlnit mulţi părinţi sfinţi şi oameni duhovniceşti cu multe daruri, dar toţi îşi ţineau lucrările lor ascunse, tăinuite, ca să nu le piardă. Spuneau: “Lasă, că ştie Dumnezeu”.

    E lucru simplu. Cum ne vom aşterne aşa ne vom odihni. Odată ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe şi suntem români creştin-ortodocşi, mult-puţin ştim ce trebuie să facem ca să ne mântuim şi de ce trebuie să fugim ca să nu ne pierdem.

    Să ţinem, să răbdăm până la sfârşit, că fapta bună până la sfârşit este. Mulţi încep fapta bună, dar ispititorul e şmecher şi ne amăgeşte şi ne schimbăm. Atuncea e primejdie mare.

    Dumnezeu, văzând că avem dragoste, ne va mântui în dar pe toţi.

    În orice situaţie, dacă te porţi cu celălalt ca şi cum i-ai fi inferior, ca şi cum ai fi mai jos decât el, ieşi câştigător în toate privinţele. Şi duhovniceşte eşti câştigat, la Dumnezeu – că aceea este cel mai important -, dar şi cel care te vede, chiar de ţi-ar fi şi cel mai mare duşman, se foloseşte. Nu se poate să nu se folosească.
    Şi cel mai mare duşman al tău se îmblânzeşte dacă eşti cu smerenie, că lucrează harul lui Dumnezeu.
    Dacă te porţi cu superioritate, şi cel mai intim prieten al tău se îndepărtează de tine. Aşa poţi câştiga cel mai bine pe aproapele tău.

    Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 291-292

    Apreciază

  4. Să nu-ți pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu!
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    – Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc în­totdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.

    – Să-ţi faci cruce, copilul meu cel bun, şi să faci ceea ce ţi se spune! Dacă spui: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri”, oare dintre atâţia Sfinţi, unul dintre ei nu te va ajuta? Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu!
    Nu te limita la logica ta omenească şi strâmtă, ca să nu te chinuieşti şi să împiedici astfel ajutorul dumneze­iesc! Atunci când te vei încredinţa pe tine şi lucrarea ta lui Dumnezeu, după ce cu prudenţă vei acţiona ome­neşte, El te va ajuta mult, dar va ajuta şi pe alţii. Încre­derea în Dumnezeu este mare lucru.

    Odată, trebuia să-mi ia sânge. Erau patru doctoriţe. Vine prima, se chinuieşte, dar nu-mi poate afla vena. Vine a doua, la fel. Vine a treia, care era specializată în aceasta, dar nimic. În clipa aceea trecea pe acolo a patra doctoriţă. A văzut cum mă chinuiau şi a venit să încerce şi ea. Mai întâi şi-a făcut cruce şi imediat a aflat vena, pentru că a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Celelalte, într-un anumit fel, aveau încredere numai în ele însele.

    Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 297-29

    Apreciază

  5. Și azi tot așa am face
    Preot Ioan Istrati

    Dumnezeu a venit pe pământ.

    Și oamenii L-au urât că era curat și frumos și luminat și bun și blând și Dumnezeu. Și s-au înverșunat dobitocește împotriva Lui încă de când era un pui de om și de Dumnezeu. Împăratul cerurilor a venit pe pământ și oamenii îndrăgostiți de pământ L-au dat afară în frig și în întuneric pe El, Lumina cea înlăcrimată a veșniciei.

    Domnul Îngerilor a venit la puii Lui și oamenii și-au adunat toate legiunile de draci să-L omoare pe El, Viața cea infinită.

    Sfințenia cea nemuritoare a Tatălui a venit la oameni și oamenii obsedați de moarte L-au surghiunit afară din inima lor.

    Ziditorul tuturor tăriilor a venit la întâlnire de taină cu mireasa Lui, firea omenească, și oamenii L-au aruncat într-un grajd pe El și pe mama Lui, cea mai înmiresmată floare a omenirii.

    Căldura cea iubită a veșniciei ne-a răsărit din cer și oamenii L-au exilat în frigul cumplit al unei peșteri.

    Tot ce-am avut mai bun a fost o iesle, o peșteră și un grajd. Și animalele au avut mai multă inimă decât noi și L-au încălzit.

    O să zici: nu te mai miorlăi, părinte, că noi n-am fost acolo acum 2000 de ani.

    Dar vă zic, și azi tot așa am face.

    Toți ne-am îngrămădi la plăceri, și la carne, și la porci, și la cozonac, și la ciubăr, și El tot în frigul peșterii ar dormi.

    Azi oamenii L-ar avorta pe Dumnezeu, L-ar ucide sistematic, L-ar îngropa adânc în fundul pământului să nu mai iasă niciodată de acolo să le arate cât sunt de răi și de nemernici.

    Mai avem o șansă în univers că o Fecioară mai curată decât strălucirile soarelui L-a încălzit la sânul ei să nu moară de frig în inimile noastre Dumnezeu, de prea puțină iubire, El, Iubirea cea infinită

    Apreciază

  6. Doamne ajută! Foarte interesant articolul, și eu am avut acest tip de rană, ulcer venos hemoragic, mulțumesc lui Dumnezeu că s-a închis rana pe moment dar acum începe să-mi apare și la piciorul drept venele varicoase, Medicul e chirurgie vasculară mi-a spus că este doar o chestiune de timp până se vor sparge, iar la piciorul stâng îmi este blocată vena, și aici sunt două posibiități se atrofiază sau se va sparge! Acum folosesc șosete compresive să amân cât de mult pot, știu că am avut rude cu această problemă și se pare că este genetică! De acum facă Dumnezeu ce va dori.

    Apreciază

  7. Adevărata menire a Bisericii este de a arăta oamenilor că ei sunt fii și fiice vecinicului Tată
    SFẤNTUL SOFRONIE SAHAROV

    Cea mai însemnată lucrare a femeii este Maternitatea: „Și a pus Adam numele femeii sale Eva, adică viață, pentru că ea este mumă tuturor celor vii” (Facere 3, 20). Pentru a înălța omenirea femeile trebuie să nască, așa cum ne învață Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt sunt două feluri de naștere: unul – după trup, celălalt – după duh. Hristos a spus lui Nicodim: „Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira căci am zis ție: Se cade vouă a vă naște de sus” (Ioan 3, 6-7).

    Pierzând această conștiință înaltă, femeile vremii noastre au început a naște cu precădere după trup. Copiii vremilor noastre au devenit incapabili a crede. Pentru ei adesea este cu neputință a crede că sunt chip al Dumnezeului Vecinic. Cel mai mare păcat al vremilor noastre este faptul că oamenii s-au afundat în deznădejde și de acum nu mai cred în Înviere. Moartea omului pentru ei se înfățișează ca o moarte deplină, ca nimicire, atunci când ea ar trebui să fie clipa primenirii formei existenței noastre, ziua nașterii noastre spre o viață mai înaltă, de acum împărtășindu-se în deplinătatea ei cu Dumnezeu. De altfel Evanghelia spune: „Cela ce crede în Fiul are viață vecinică; dară cela ce nu ascultă de Fiul, nu va vedea viață” (Ioan 3, 36). „Amin, amin grăiesc vouă: … cela ce crede Celui ce M-au trimis, are viață vecinică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață” (Ioan 5: 24). „Amin, amin grăiesc vouă, de va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac” (loan 8, 51 ). Și se pot aduce multe asemenea citate.

    Însă adesea mi s-a întâmplat a auzi din partea oamenilor: „Cum sunt cu putință toate acestea? De ce majoritatea oamenilor au pierdut putința unei astfel de credințe? Nu este oare noua stare de necredință urmarea educației tot mai larg răspândite, în care cele din Scriptură devin un mit, un vis fără realitate?”

    Credința, putința de a crede, nu stă în legătură directă cu măsura educației omului. Dar vedem că în epoca noastră, când s-a răspândit educația, credința a scăzut; însă de fapt ar trebui să fie dimpotrivă: cu cât mai cuprinzătoare cunoașterea omului, cu atât mai mult ar trebui să conștientizeze marea înțelepciune a zidirii lumii. Așadar, unde este rădăcina necredinței?

    Dintru bun început trebuie spus că întâia și cea mai însemnată este lucrarea părinților: a tatălui și a mamei. Dacă părinții vor privi actul nașterii noului om cu toată seriozitatea, conștientizând noii născuți ca putând fi cu adevărat „fii ai omului” după asemănarea Fiului Omului, adică a lui Hristos, ei se vor pregăti către acest act nu așa cum se întâmplă de obicei. [..]

    Așa și acum, dacă părinții vor naște copiii în conștiința deosebitei însemnătăți a acestui act, copiii lor se vor umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii, și credința în Dumnezeu Făcătorul a toate, ca fiind Tatăl lor, le va deveni firească, și nicio știință nu va putea clătina acea credință, căci ce este născut din Duh, duh este.
    Iar Ființa lui Dumnezeu și apropierea Sa față de noi se va înfățișa unui astfel de suflet ca un fapt vădit. Iar necredința învățaților și neînvățaților va fi în ochii acestor fii ai lui Dumnezeu doar dovada că ei încă nu s-au născut de sus și tocmai din această pricină nu cred în Dumnezeu, căci ei sunt întru totul doar trup născut din trup.
    Însă adevărata problemă a Bisericii, menirea ei, este aceea de a arăta oamenilor că ei sunt cu adevărat fii și fiice vecinicului Tată, și a înfăptui în lume putința unei alte vieți asemenea vieții lui Hristos Însuși sau a vieții prorocilor și sfinților.

    Cuviosul Sofronie Saharov, Taina vieții creștine, Editura Accent Print, Suceava, 2014

    Apreciază

  8. Despre Avva Ioan Guţu de la Colciu

    Părintele Dionisie Ignat spunea despre avva Ioan: “A venit la Muntele Athos în 1926. Părinte duhovnicesc i-a fost părintele Ilie, dar în scurt timp bătrânii au murit (Ilie Vulpe, Gherontie, Paisie şi Eftimie) şi el a rămas singur timp de aproape 20 de ani. Noi am trăit cu părintele Ioan ca fraţii: nu era nici o deosebire între cele două chilii ale noastre. Toate sărbătorile şi toate praznicele mari, veşnic le-am făcut la un loc. Părintele Ioan Guţu a fost un călugăr din cei buni, foarte osârduitor… şi foarte strict cu vieţuirea sa monahala. Au încercat şi alţii să locuiască cu el, dar n-au fost în stare. Era doar preot, nu şi duhovnic. De când a murit ultimul părinte duhovnicesc din chilie, din smerenie, el nu a mai slujit niciodată… A fost un om bun”.

    Avva Ioan era de obârşie din Basarabia şi s-a născut la Popeşti, în regiunea Soroca, în 1906. Iubitor de Dumnezeu, a plecat la 19 ani în Athos şi a rămas acolo, în aceeaşi chilie de la Colciu, 70 de ani, până s-a mutat la Cer. N-a ieşit în acest răstimp decât o singură dată din Sfântul Munte, pentru oarecare treburi. A făcut ascultare şi duhovnicului său Ilie Vulpe, dar şi tatălui său, care i-a spus când l-a vizitat: „Îngrijeşte-te să mori aici”. Între 1906 şi 1996 (05 decembrie), timp de 90 de ani, avva Ioan a strâns atâta har şi smerenie încât a ajuns la cea mai adâncă nevinovăţie. Mare postitor – mânca din două în două zile – mare nevoitor – dormea cel mult trei ore din noapte, pe un scăunel – mare ascet şi rugător – bătea metanii şi când îi sângerau picioarele, la bătrâneţe, iar medicamente n-a folosit vreodată. Nu vorbea mult pentru că dacă nu te foloseai de tăcerea lui, nu aveai pentru ce să-i mai ceri sfat (şi adevărul este că putem lua învăţătură despre smerenie, doar privindu-i chipul!). A considerat întotdeauna că „trebuie să începem cu frica de Dumnezeu şi să terminăm cu dragostea pentru El. Între acestea două să punem multă smerenie şi rugăciune şi vom ajunge în Împărăţia Cerurilor”. Pentru ostenelile sale, Dumnezeu i-a dezvăluit dinainte ceasul mutării sale, aşa că şi-a rânduit toate treburile cu două luni înainte, şi-a luat iertare de la toţi fraţii – şi de la cei din chilia Sfântului Gheorghe Colciu a părintelui Dionisie Ignat, care l-a şi împărtăşit – şi, la pomenirea Sfântului Sava cel Sfinţit, a trecut la cele veşnice.

    Spunea părintele Ilie de la Colciu că în oarecare an nu aveau de niciunele pentru hramul chiliei. Au întins ei mrejile, dar n-au pescuit nimic. Cum era deja ajunul Sfântului Ioan, s-au dus cu amărăciune la avva Ioan să-i ceară sfat. A zis gheronda: „Mergeţi la liman şi aduceţi peştele cel mare”. Ar fi voit părinţii să-i spună că de acolo vin, dar au tăcut şi au făcut ascultare. Şi dacă au ajuns la ţărm au rămas miraţi că au văzut venind spre ei un peşte destul de mare încât să le ajungă drept hrană pentru toţi timp de două zile. Cu mâinile goale l-au luat din apa mică şi au dat slavă lui Dumnezeu..

    Într-un an, din cei din urmă ai trecerii prin astă lume (noiembrie 1996), avva Ioan Guţu s-a întâlnit cu viitorul ministru al Cultelor, Adrian Lemeni. Şi l-a întrebat tânărul atunci : „Ce crezi părinte că ai agonisit în cei 70 de ani de rugăciune în Athos?” A zis lui bătrânul : „Am căpătat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu”…

    Părintele Augustin, ucenicul lui în ultimii ani, lucrând ceva la grădină cu avva, i-a spus, uşor în glumă : „Roagă-te cuvioase lui Dumnezeu, că ai căpătat trecere înaintea Lui, să ne trimită izvor mai aproape de chilie, ca să nu mai cărăm apa din vale”. Atunci n-a zis nimic bătrânul, dar spre toamnă, pe când îşi uitase deja vorba, a ţâşnit apă limpede mai la deal de chilie, la câţiva metri de petecul lor de grădină… Tot de acolo îşi iau apa şi în ziua de azi.

    Odată a venit după cuvânt un frate grec de la mănăstirea Vatopediou. Şi luând binecuvântare a voit să plece, iar atunci bătrânul i-a urat „kalos taxidis pater Athanasios”. Nu era încă nici măcar monah la vremea aceea, dar când a vrut să-i spună asta, a zis către el avva: „nu este după voia ta ci după cum îi place Domnului să ţi se întâmple!”. Astăzi îl puteţi găsi pe părintele Athanasie nevoindu-se în aceeaşi obşte a Vatopedului.

    S-a făcut pe sine neînsemnat bătrânul Ioan, lepădându-şi voia înapoia lui, dar s-a făcut şi fără griji şi-n felul ăsta şi-a agonisit pace şi odihnea astfel şi pe fraţi…

    George Crasnean

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: