Înainte şi după Hristos? Doamne, fereşte!

Anii pe care-i trăim noi se numără de la Naşterea Mântuitorului Hristos. Acest fapt îl datorăm unui Sfânt al nostru, al românilor, trăitor o vreme în Dobrogea de azi, numită atunci Scitia Minor. Este vorba de Sfântul Dionisie Exiguul sau ,,cel Mic’’, sau ,,cel Smerit’’. A trăit în secolele V – VI. Călugăr fiind, a trăit mare parte din viaţa sa în Biserica Romei, ca stareţ al unei mănăstiri. Era vremea când Răsăritul şi Apusul alcătuiau împreună Biserica lui Hristos, pe care Roma papală a părăsit-o prin schismă mai târziu, în anul 1054.

În vremea despre care vorbim, era în uz calendarul roman, care număra anii de la data întemeierii Romei. Sfântul Dionisie Exiguul a avut Dumnezeiesc imbold de a schimba calendarul roman cu unul nou, care să aibă începutul cronologic în anul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru aceasta, erau necesare calcule minuţioase – trecuseră aproximativ 500 de ani de la Naşterea Domnului. După calculele Sfântului nostru, Hristos S-a născut în anul 753 de la fondarea Romei (ab urbe condita, după expresia latină). Mai târziu s-a constatat că Sfântul Dionisie a calculat începutul erei creştine cu oarecare aproximaţie, explicabilă dacă ţinem seama că el trăia la circa 500 de ani de la Naşterea Mântuitorului. Oricum, anul stabilit de Sfântul Dionisie a rămas cel care a împărţit cronologia istorică în două perioade, înainte şi după Naşterea Domnului. El a introdus în uzul lumii Calendarul Bisericii noastre care, cum am spus, numără anii de la Evenimentul Cosmic petrecut în peştera Betleemului până la a Doua venire a Mântuitorului Hristos.

Limbajul teologic se caracterizează prin precizie. Şi-n acest caz, se impune să folosim expresiile exacte. Nu există ,,înainte de Hristos’’, nu există ,,după Hristos’’, Fiul lui Dumnezeu fiind veşnic. Nu poate fi ceva înainte sau după veşnicie, de aceea exprimarea corectă este ,,înainte de Naşterea Domnului’’ şi ,,după Naşterea Domnului’’.

Ne aducem aminte că în perioada comunistă, tovarăşii au confiscat era creştină, de aceea în istoriografia lor întâlnim ,,înaintea erei noastre’’ şi ,,era noastră’’. Era era lor! Spunea cineva: era dinaintea erei noastre a cui eră era? Atunci ni se promitea solemn, prin cântece însufleţitoare, ,,viitor de aur ţara are’’. Viitorul de-atunci e prezentul pe care-l trăim.

Grangurii din zilele noastre nu se lasă mai prejos. Au inventat era lor, new-age, care ce este? ,,Este un curent spiritual occidental apǎrut in a doua jumǎtate a secolului 20. Adepții acestui curent pretind o apropiere mai mare de spiritualitate, ei susținând cǎ acest lucru este necesar pentru ca omenirea sǎ poatǎ intra într-o „nouǎ vârstǎ”, în care va domni armonia universalǎ’’ (Wilkipedia).New age se pretinde a fi o eră post-creştină. Gata cu Iisus Hristos şi Biserica Sa, dogmele trebuie desfiinţate, Credinţa – lăsată în urmă. Ce imbecili!

Presbiter Ioviţa Vasile

12 gânduri despre „Înainte şi după Hristos? Doamne, fereşte!”

  1. Sistemul acesta va avea doua mari si late esecuri,”brânci”:prima cu vaccinarea si nu va fi cu varsare de sange asa cum nici a doua nu va fi cu varsare de sange,ci protestele vor fi atat de hotarate incat ii vor face knockout pe astia.Si iata cum va fi:ei vor merge cu intepatul pana cand oamenii vor ajunge sa faca asta.Dupa,se va alege praful si de covidpass si de intepare si va fi libertate de circulatie peste tot de zici ca nici n a fost plandemie.Dupa branci vor fi mari comasari de trupe:nato,rusesti etc. si pana sa inceapa razboiul de la Ierusalim va mai fi o chinuire a populatiei cu cipuirea pe mana si pe frunte.De data asta populatia va fi si mai incisiva,nu va fi varsare de sange ci vor fi mai hotarati ca atunci cu vaccinarea in asa hal incat in urma brâncii definitive sistemul va baga cipuri in paine,branza conserve,pateuri ca semn vadit ca e in pierdere si pe urma va incepe razboiul pe plan global,general.Asadar nu va fie frica iar cei care au primit vaccinul si covidpass ul vor zice chiar ei insisi ca sunt ursul pacalit de vulpe pt ca si vaccinul si covidpass ul si cipul implantat vor deveni la un moment dat NULE,ba mai mult se va crea impresia ca totul a fost pacaleala de 1 Aprilie.Care a fost bleg si le a luat sa stie de pe acum ca le au luat DEGEABA,DE-A-N PROASTELEA,CA SA SE AFLE IN TREABA.

    Apreciază

  2. Într-un minut omul poate deveni înger sau drac. Cum?

    SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL

    – Părinte, aghiuţă ştie ce avem în inima noastră?

    – Asta ar mai lipsi, să ştie şi inimile! Numai Dumnezeu este cunoscător de inimi şi numai oamenilor lui Dumnezeu le descoperă uneori Dumnezeu – pentru binele nostru – ce avem în inimile noastre. Aghiuţă ştie vicleniile şi răutăţile ce le sădeşte în mădularele omului; nu ştie gândurile noastre cele bune.

    Numai din experienţă pricepe unele lucruri, dar şi în acestea de cele mai multe ori greşeşte. Şi dacă Dumnezeu n-ar îngădui să le priceapă nici pe acestea, mereu ar greşi în toate, deoarece diavolul este întunecat; vizibilitate zero!!! Nu ştie de pildă, un gând bun de al nostru. Dacă am vreun gând rău, pe acela îl ştie pentru că el însuşi îl sădeşte. Dacă eu vreau să merg să fac o faptă bună undeva, să mântuiesc un om, diavolul nu ştie asta. Când însă acela îi insufla cuiva un gând şi-i spune: “Du-te şi mântuieşte pe cutare om!” – şi îl va broda în acelaşi timp şi cu mândrie, atunci ştie gândul acesta. Prin faptul că omul primeşte mândria, dă cale liberă ispitei. Lucrurile sunt foarte fine.

    Vă aduceţi aminte de întâmplarea cu Avva Macarie? Odată l-a întâlnit pe diavolul ce se întorcea din pustia cea mai apropiată, unde a fost ca să ispitească pe fraţi; acela i-a spus: Toţi fraţii s-au sălbăticit împotriva mea, afară numai de unul care e prietenul meu şi mă ascultă şi când mă vede se învârte ca un titirez”. “Cine e fratele acela?” – l-a întrebat avva Macarie. “Teopempt se numeşte”, i-a răspuns acela. Merge Cuviosul şi-l află pe fratele. A reuşit să-l facă să-i descopere gândurile lui şi l-a ajutat. Când la reîntâlnit pe diavol l-a întrebat despre fraţi, iar acela i-a răspuns: “Toţi sunt foarte sălbatici împotriva mea. Şi ceea ce e mai rău e ca şi cel ce îmi era prieten, nu ştiu cum s-a făcut de s-a schimbat acum şi este şi mai sălbatic decât toţi!”. N-a ştiut că a mers avva Macarie şi l-a adus pe fratele la prochimen, pentru că avva Macarie a lucrat cu smerenie, din dragoste, şi nu a avut diavolul parte la gândul lui. Dacă avva Macarie s-ar fi mândrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu şi diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi ştiut asta, pentru că el i-ar fi brodat mândria.

    – Dacă omul ar spune un gând bun de al său undeva, diavolul l-ar putea asculta şi să-l ispitească după aceea?

    – Cum să-l audă dacă acela nu are “diavol”? Dacă însă l-ar spune ca să se mândrească, ar intra ispita la mijloc. Adică dacă există o predispoziţie către mândrie şi cineva spune cu mândrie: “Voi merge să-l mântuiesc pe acesta”, diavolul intră la mijloc şi atunci ştie gândul nostru. Însă dacă acţionează smerit, din dragoste, nu îl ştie. E nevoie de atenţie. Lucrurile sunt foarte subţiri. De aceea Părinţii spun că viaţa duhovnicească este “ştiinţa ştiinţelor”.

    – Dar cum se întâmplă, Părinte, ca un vrăjitor să spună despre trei fete că una se va realiza, alta nu va reuşi şi cealaltă va rămâne nemăritată şi să se întâmple aşa?

    – Diavolul are experienţă. Cum de pildă un arhitect când vede o casă ce se primejduieşte să cadă, este în stare să spună cât va mai ţine, astfel şi acesta vede pe cineva cum merge şi cu experienţa ce o are, spune cum va sfârşi.

    Diavolul nu este deştept; este foarte prost. El este numai o încurcătură; nu-i dai de capăt. Face şi lucruri inteligente şi prostii. Tertipurile lui sunt grosolane. Dumnezeu a iconomisit aşa, ca să-l pricepem. Trebuie să fie foarte întunecat cineva de mândrie, ca să nu-l priceapă. Când avem smerenie, putem pricepe cursele diavolului deoarece prin smerenie omul se luminează şi se înrudeşte cu Dumnezeu. Smerenia este aceea care îl secătuieşte pe diavol.

    ***************

    – Părinte, pentru ce Dumnezeu îngăduie diavolului să ne ispitească?

    – Ca să îşi aleagă Fiii Săi. “Fă diavole, orice vrei”, îi spune Dumnezeu, pentru că orice ar face, în cele din urmă îşi va zdrobi mutra sa de piatra cea din capul unghiului, care este Hristos. Dacă credem că Hristos este piatra cea din capul unghiului, atunci nimic nu ne va înfricoşa.

    Dumnezeu nu îngăduie o încercare, dacă nu va ieşi ceva bun. Când Dumnezeu vede că din ea va rezulta un bine mai mare, lasă pe diavol să îşi facă treaba sa. Aţi văzut ce a făcut Irod? A omorât 14.000 de prunci, dar a făcut 14.000 de mucenici îngeri. Unde ai văzut tu mucenici îngeri? Diavolul şi-a dat peste mutră! Dioclețian s-a făcut împreună lucrătorul diavolului chinuind pe creştini cu asprime, dar fără să vrea, a făcut bine Bisericii lui Hristos, pentru că a îmbogăţit-o cu Sfinţi. Credea că va face să dispară toţi creştinii, dar n-a făcut nimic. A lăsat o mulţime de Sfinte Moaşte ca să ne închinăm la ele şi a îmbogăţit Biserica lui Hristos.

    Dumnezeu putea să-l desfiinţeze pe diavol; doar este Dumnezeu. Dacă ar vrea şi acum l-ar aduna ghem în iad, dar îl lasă spre binele nostru. Îl va lăsa să chinuiască făptura lui Dumnezeu? L-a lăsat, însă numai până la un punct şi până la o vreme, ca să ne ajute prin răutatea lui; să ne ispitească şi astfel să alergăm la El. Numai dacă vede de mai înainte că va ieşi un bine, îi este îngăduit lui aghiuţă să ne ispitească. Dacă nu iese binele, nu i se îngăduie. Toate le îngăduie Dumnezeu pentru binele nostru. Aceasta să credem. Dumnezeu lasă diavolul să-l lupte pe om. Fără luptă nu se face sat. Dacă nu ne-ar ispiti diavolul, am crede, poate, că deja suntem şi sfinţi. Aşadar Dumnezeu îngăduie diavolului să ne lovească cu răutate, pentru că prin lovitura ce ne-o dă, alungă tot praful de pe noi şi ne scutură sufletul nostru cel prăfuit. Sau îl lasă să se repeadă să ne muşte, ca să scăpăm la El. Dumnezeu ne cheamă mereu, dar noi, de obicei, ne îndepărtăm de Dumnezeu, şi numai dacă se iveşte vreo primejdie alergăm la El. Când omul se va uni cu Dumnezeu nu mai există loc să mai intre cel viclean, dar nici nu mai există motiv ca Dumnezeu să îngăduie celui viclean să-l ispitească, ca să fie nevoit omul să scape la Dumnezeu. În tot cazul, oricum ar fi, cel viclean ne face bine; ne ajută să ne sfinţim. De aceea şi Dumnezeu îl îngăduie.

    Dumnezeu a lăsat liberi nu numai pe oameni, ci şi pe diavoli, pentru că nu pot vătăma sufletul omului. De ce oare spune acel avva: “Ridică ispitele şi nu se va mântui nimeni”? (Pateric, Avva Evgarie, 5, p71). Pentru că ispitele ajută foarte mult. Nu pentru că diavolul poate face vreodată binele – fiind el rău – ci Bunul Dumnezeu împiedică piatra ce ne-o aruncă să ne spargă capul, şi ne-o dă într-o mână, iar în cealaltă ne dă migdale, ca să le spargem şi să le mâncăm. Adică Dumnezeu îngăduie ispitele nu pentru ca diavolul să ne tiranizeze, ci în felul ăsta să dăm “examene” pentru cealaltă viaţă şi să nu avem pretenţii nesăbuite la a Doua Venire. Trebuie să înţelegem bine că ne războim – şi avem să ne războim câtă vreme ne vom afla în viaţa aceasta – cu însuşi diavolul. Câtă vreme trăieşte omul, are multă treabă de făcut pentru îmbunătăţirea sufletului lui şi are dreptul să dea examene duhovniceşti. Dacă moare şi nu trece, cade. Reexaminare nu există.

    Părintele Paisie Aghioritul, Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan – fragment

    Apreciat de 1 persoană

  3. Diana nu va pleca acasa decat cand va incepe razboiul.Asta ca s o stiti .Diana ne e lasata cat va dura tranzitia de la pace la razboiul propriuzis.Drept mangaiere.Diana,nu se va atinge un ac de tine.Poporul trebuie mangaiat la ce va veni si o va lasa Dumnezeu pe Diana ca toata lumea sa fie pregatita si cu bateriile incarcate.Stiti ca si in Vechiul Testament pe vremuri de restriste Dumnezeu mai lasa cate o Sefora,Sunamiteanca,Esthera pt incurajare si ca semn al providentei.

    Apreciază

  4. Să nu pricinuim noi sminteli
    SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL

    Pe cât putem, să luăm aminte ca noi să nu dăm prilejuri să se creeze situaţii grele. Să nu deschidem crăpături diavolului, deoarece sufletele care au cugetarea stricată se vatămă şi caută apoi să se îndreptăţească pe ei înşişi. Procedând astfel, într-o parte zidim şi în cealaltă dărâmăm.

    Odată au venit la Colibă câţiva tineri modernişti şi am discutat cu ei. În ziua aceea trebuia să ies din Sfântul Munte. Când au aflat aceasta au ieşit şi aceia din Munte şi pe vapor au venit şi au stat alături de mine. M-au întrebat cu mult interes despre diferite subiecte duhovniceşti. Însă unii din corabie s-au smintit şi au început să ne privească foarte bănuitor. Dacă aş fi putut prevedea că s-ar putea sminti de aceasta ceilalţi, m-aş fi îngrijit să iau măsurile necesare.

    Lumea este vicleană. Trebuie să ne îngrijim să nu creăm sminteli. Nu suntem răspunzători pentru cele de care nu ne putem apăra sau pentru care nu avem experienţă. Să nu aşteptăm plată de la Dumnezeu, când noi, din neatenţia noastră, pricinuim probleme. Plată avem numai atunci când noi suntem atenţi şi problemele le creează vrăjmaşul. Cineva îmi spune, de pildă, că sunt înşelat. Mai întâi caut să văd dacă sunt înşelat sau nu. „Ca s-o spună acela, a văzut ceva. N-a putut-o spune aşa, fără motiv. De ceva s-a smintit”. De aceea stau şi mă gândesc ca să aflu de ce s-a smintit, pentru ca să mă îndrept. Dacă spune că sunt înşelat, atunci sunt vrăjitor, iar pentru mine aceasta este câştig, căci nu se va mai aduna lume şi mă voi linişti. Dar acela, sărmanul, se va osândi, pentru că face rău Bisericii. Nu-i păcat? Însă şi eu sunt de vină, pentru că la ceva nu am luat aminte.

    Vin unii să-mi sărute mâna şi îi lovesc uşor peste cap. Altul vede şi spune: „Îi binecuvintează, deşi este numai monah! Ce-i aceasta?”. Nu sunt de vină ei, trebuie să n-o mai fac eu.

    – Părinte, dacă cineva, din neatenţie, creează o oarecare sminteală, unii spun: „Lasă-l pe acesta, este lipsit de judecată!”.

    – Lipsă de judecată are cel care nu poate gândi, nu cel care este neatent. Cel neatent aprinde foc şi nu se gândeşte că va arde totul în locul unde l-a aprins. Când vreodată aprinde foc un astfel de om şi pârleşte şi alte suflete, avem datoria să ne rugăm şi să aruncăm şi vreo găleată de apă. Sunt şi alţii care sunt violenţi – au şi evlavia împreună cu vătămarea de minte – şi atunci când aud ceva cu care nu sunt de acord, fără să cerceteze dacă este corect sau nu, pe toate le fac praf. Atunci trebuie ca uneori să călcăm puţin frâna, alteori, atunci când se opresc, să punem şi vreo piatră la roata lor, pentru că altfel o pot lua anapoda şi să ia şi pe alţii de-a valma cu ei.

    Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2012.

    Apreciază

  5. Sufletul copilului nu va putea uita deasa unire cu Domnul Însuşi!

    Atât de iubitori de sine am devenit acum, încât nici măcar nu vrem să avem copii, ca să nu ne dăm osteneala să-i creştem. Multe mame, chiar şi creştine, preferă să lucreze, dar să nu crească copii, uitând cuvintele Apostolului, că femeia se mântuieşte prin naştere de fii, adică prin creşterea copiilor.

    Iar acelor copii pe care îi avem nu le suntem un model de evlavie. Mai mult decât atât, din contră, prin exemplul nostru rău îi învăţăm pe copii minciuna, prefăcătoria, lenea, necuviinţa faţă de cei mai mari, vorbele murdare. Îi supărăm prin atitudinea noastră nedreaptă faţă de cei din jur, iar copiii au un deosebit simţ al dreptăţii şi al adevărului. Apoi ne mirăm de ce nu au crescut aşa cum am fi vrut noi să-i vedem.

    Ne este lene să ne rugăm pentru copii, ne este lene să-l împărtăşim mai des pe prunc, ne este lene să-l aducem pe copil la biserică. Ne tot plângem că în veacul nostru ateu e greu să creşti un creştin. Dar de ce, dacă vă simţiţi incapacitatea de a rezolva această problemă, nu apelaţi la ceea ce este mai important? Împărtăşiţi-l pe copil cât mai des posibil şi să credeţi că sufletul acestui copil nu va putea uita deasa unire cu Domnul Însuşi!

    Dar aici puteţi intra în contradicţie, şi în loc de folos, să provocaţi un rău. Împărtăşindu-l pe copil, nu trebuie să-l aduceţi la Împărtăşanie mecanic, ci să-l învăţaţi să se împărtăşească cu evlavie şi cu bucurie, îndată ce copilul începe să aibă cât de cât idee. Nu trebuie să-i spuneţi copilului despre Sfânta Împărtăşanie asemenea cuvinte profanatoare: „Să mergem, părintele îţi va da puţină miere!”. Spuneţi-i copilului: „Să mergem să ne împărtăşim cu Sfintele lui Hristos Taine!”. Îmbrăcaţi-l mai frumos, creaţi-i în exterior o dispoziţie deosebită. Dacă se poate, până la Împărtăşanie copilul să se înfrâneze de la mâncare.

    Din neînfrânarea dragostei noastre părinteşti, nemăsurată şi nechibzuită, adeseori îi răsfăţăm atât de mult pe copii, încât creştem nişte adevăraţi egoişti, nişte consumatori, care nu vor nici măcar să muncească pentru a-şi câştiga mijloacele de întreţinere, nici să înveţe, pentru a dobândi o specialitate. Le oferim în mod nechibzuit tot ceea ce avem, apoi plângem că la bătrâneţe ne dau afară din casă. Doamne, iartă-ne pe noi, păcătoşii!

    Din Arhimandrit Ioan Krestiankin, Pregătirea pentru spovedanie, traducere de Florentina Cristea, Editura Egumeniţa, 2014, p. 75-76

    Apreciază

  6. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu nu anulează dreptatea Sa
    ARHIMANDRITUL EPIFANIE TEODOROPULOS

    Nu putem interpreta anumite întâmplări concrete într-un mod simplist, pentru că devansăm în acest fel judecata lui Dumnezeu.
    În general, însă, putem spune că dreptatea dumnezeiască lucrează adesea încă de aici, Dumnezeu pedepsindu-l pe necredincios atunci când acesta își arată lipsa de credință. Există, însă, și situații când Dumnezeu îngăduie să se întâmple ceva. După Sfântul Grigorie din Nazianz, „ale noastre, în mâna lui Dumnezeu sunt” și „nimic nu se întâmplă fără Dumnezeu”. Însă, pe unele Dumnezeu le dorește și le binecuvântează, iar pe altele nu, dar le îngăduie și le lasă să se petreacă.

    Acum, de unde să știm când Dumnezeu face într-un fel sau altul? Noi, oamenii, cu mintea noastră neputincioasă, nu putem să discernem fiecare caz în parte. Dreptatea dumnezeiască vine deseori fulgerător și-l lovește pe necredincios. Nu se poate tăgădui aceasta, oricât ar vrea unii oameni contemporani să excludă realitatea dreptății lui Dumnezeu și să-L înfățișeze doar ca dragoste care le îngăduie pe toate, așa că, prin urmare, nu este nevoie să avem frica Sa. „Fă ce vrei”, zic ei, „ajunge să spui: «Îl iubesc pe Dumnezeu»”. Biserica nu este de acord cu această gândire. La fel, nici Scriptura sau Sfinții Părinți. Ce se spune în Scriptură despre Irod? Poporul striga, lingușindu-l: „Glas dumnezeiesc și nu omenesc!” (Fapte 12, 22) „Și îndată a lovit pre el îngerul Domnului, pentru că nu lui Dumnezeu a dat slava, și făcându-se mâncat de viermi, a murit” (Fapte 12, 23).

    (Arhimandritul Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 97-98)

    Apreciază

  7. Ce minunată este rugăciunea!

    Cel care se roagă este luminat şi cunoaşte voia lui Dumnezeu. Şi când o cunoaşte pe aceasta? Bineînţeles, când se roagă în chip bun. Şi când se roagă omul bine? Când trimite rugăciunea către Dumnezeu, cu toate „ingredientele” ei. Şi care sunt aceste „ingrediente” care o fac mai plăcută? Smerenia, lacrimile, mustrarea de sine, simplitatea şi ascultarea prin iubire. Rugăciunea răspândeşte lumină, şi această lumină vădeşte calea cea dreaptă pe care o doreşte Dumnezeu.

    Rugăciunea este „catapulta” împotriva demonilor, împotriva patimilor, împotriva păcatului şi, în general, împotriva a tot ceea ce se opune căii mântuirii. Dacă numeşti rugăciunea liman, nu greşeşti, pentru că la liman corabia care a fost zguduită de furtună îşi găseşte liniştea, salvarea, siguranţa ei. Dacă numeşti rugăciunea: hârleţ, secure, busolă, dacă o numeşti lumină, şi îi dai o mie şi una de denumiri, nu vei greşi!
    De aceea, rugăciunea trebuie să schimbe inima trupească, pătimaşă şi egoistă, ca s-o facă nepătimaşă, lipsită de pofte. Când centrul va fi curăţit, toată periferia şi ţărmul vor deveni curate. Rugăciunea va alunga deznădejdea, disperarea, nepăsarea, trândăveala, pentru că va crea o nouă dorinţă, un nou impuls spre lupte noi.

    Avva Efrem Filotheitul

    Extras din „Sfaturi duhovniceşti”, Stareţul Efrem Filotheitul, Ed. Egumeniţa, Alexandria, 2012, pag. 36-37

    Apreciază

  8. Să nu faceţi nimic cu scop. Să nu spuneţi „O să fac aşa, ca să obţin acest rezultat”
    Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

    Lucrarea duhovnicească pe care o faceţi în adâncul sufletului vostru să fie tainică, să nu fie simţită nu doar de ceilalţi, dar nici de voi înşivă. Tot ceea ce face sinele vostru cel bun să nu fie cunoscut de către cel rău. Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. Stânga este sinele vostru cel potrivnic care, atunci când prinde de veste, le va strica pe toate. Potrivnicul este sinele nostru cel rău, îi spunem aşa din nobleţe. Nou este sinele nostru cel în Hristos, iar celălalt este cel vechi. E nevoie de meşteşug, ca să nu prindă de veste cel vechi. E nevoie de meşteşug şi, întâi de toate, de harul lui Dumnezeu.

    Există câteva secrete. Evanghelia şi Hristos Însuşi ne îndeamnă cum trebuie să ne ferim de anumite lucruri, care altfel ne vor îngreuia în lupta duhovnicească. Pentru aceea zice: Să nu ştie stânga ta… De pildă, vreţi să gustaţi o bucurie de la Dumnezeu? Care este aici secretul? Chiar şi dacă credeţi şi cereţi acea bucurie, şi ziceţi: „Nu se poate să nu mi-o dea Dumnezeu”, cu toate acestea El nu o dă. Iar pricina sunteţi voi înşivă. Nu că Dumnezeu nu vrea să-ţi dea această bucurie, dar tot secretul este simplitatea şi delicateţea noastră. Când lipseşte simplitatea şi ziceţi „O să fac asta şi Dumnezeu o să-mi dea ceea ce cer, voi face aia, voi face ailaltă…”, nu se împlineşte. Da, să fac asta, cealaltă, dar atât de tainic, cu atâta simplitate, atât de lin, încât nici măcar eu însumi, care cer, să nu prind de veste.

    Simplu, lin să le faceţi pe toate. Să nu faceţi nimic cu scop. Să nu spuneţi „O să fac aşa, ca să obţin acest rezultat”, ci să lucraţi aşa, lin, fără să o ştiţi. Adică să vă rugaţi simplu şi fără să vă gândiţi la ce vă va dărui Dumnezeu înlăuntrul sufletului. Nu faceţi socoteli. Ştiţi, fireşte, ce dăruieşte Dumnezeu atunci când vii în atingere cu El, dar e ca şi când n-aţi şti. Să nu vorbiţi despre asta nici măcar cu voi înşivă.

    Astfel, când ziceţi rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, să o ziceţi lin, lin, şi să nu vă gândiţi la nimic altceva în afară de rugăciune. Acestea sunt lucruri foarte delicate şi este nevoie să lucreze harul lui Dumnezeu. Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga zidire.

    Cel bun, cel bun şi frumos, care nu are gânduri viclene, atrage harul lui Dumnezeu. Întâi de toate, bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu; sunt temeiurile pentru ca Dumnezeu să vină şi să-Şi afle locaş în noi. Dar cel bun trebuie să cunoască şi vicleniile diavolului şi ale oamenilor, deoarece mult se va chinui.

    Părintele Porfirie

    Extras din ”Ne vorbește părintele Porfirie”, Ed. Egumenița, pag. 231-233

    Apreciază

  9. Un bătrân plin de smerenie

    Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: „Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?” Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion”.
    “Ghinion sau şansă, zise bătrânul, Dumnezeu le ştie pe toate?”
    „Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”
    Toţi au râs de el. După 15 zile însă calul s-a întors şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
    “Ce mai noroc!” strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”
    “Ghinion, şansă, Dumnezeu le ştie pe toate?” le răspunse bătrânul. Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!
    După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture pentru război. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt. “Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost duşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.” Bătrânul le răspunse: “Ghinion, şansă… Dumnezeu le ştie pe toate?” Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

    Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin.
    Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă şi plină de smerenie li de legătură cu Dumnezeu va fi mereu loc pentru bine şi vom putea fi mai fericiţi prin pronia Divină.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: