Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeule, a răsărit lumii lumina cunoştinţei. Cuvântul Ierarhului

La vremea Sfintelor Sărbători, nu ne putem lipsi de cuvântul Ierarhului drag sufletelor noastre, Înalt-Preasfinţitul Părinte Mitropolit Longhin, din pământul românesc al Băncenilor:

Dragi români, iubitori de Hristos

,,Să rămâneţi credincioşi Domnului până la urmă, pentru că încercările vor fi grele şi mari, dar voi sunteţi tari pentru că sunteţi ortodocşi şi pentru că sunteţi cu Dumnezeu. Tăria voastră este Dumnezeu, de aceea ne vom pune nădejdea în Dumnezeu ca să trecem cu bine şi să ajungem la viata veşnică. Dumnezeu ne-a pus în slujba sa fie arhierei, preoţi, călugări, mireni. Să fim paşnici liniştiţi, să avem Duhul Sfâmt în noi, numai să nu-L părăsim pe Dumnezeu, căci El niciodată nu ne lasă.

Se pregătesc nişte lucruri mari de aceia care vor o unitate de credinţă, fără de care nu vor putea încorona pe antihrist. Eu vreau să vă spun, aşa după cum cred eu. Fiecăruia se dă după Credinţa lui. În ce crezi, omule, aceea eşti. Crezi că există Dumnezeu? Eu cred. Tu de ce nu vrei să crezi că există Dumnezeu? De ce te îndoieşti de Dumnezeu? Du-te la cel mai mare om de ştiinţă din lume să ia creierul tău şi să-l pună altuia. Poate face aceasta? Nu! Pentru că Dumnezeu l-a pus acolo.

Ei au pregătit toate. Le vedeţi, le ştiţi. Se pregăteşte tot pentru pierzarea omului. Toate lucrurile lui Dumnezeu eu le cred. Numai nu cred în vaccin. Ce veţi face, doar nu mă veţi omorî că nu cred în vaccin? Nu cred. Nu cred într-un medicament care nu a trecut prin laboratoare să fie controlat. Şi am făcut bine că nu am crezut. Acum l-au adus pe al doilea drac, pe al treielea drac şi pe al patrulea drac şi-i vor aduce în continuare şi eu să primesc dracii în mine? Nu-i primesc. Măi, dar ce grijă au aceştia de noi să nu ne îmbolnăvim, să nu murim. Eu cred în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. De ieri s-a spus, de acum alt vaccin mai puternic că vine o boală grea. Nu credeţi, fraţilor, nebuniilor. Tot ceea ce va lăsa Dumnezeu va veni asupra oamenilor. Voi rămâneţi credincioşi Domnului şi credeţi dacă sunteţi creştini. Ieşim în faţa poporului, în faţa Altarului şi spunem nişte nebunii mai mari ca noi. Când arhiereii opresc preoţii de la Slujbă, că nu s-au vaccinat. Va veni vremea că nu vă vor da voie să intraţi în biserică dacă nu aveţi vaccin. Ce are una cu alta? Cei care s-au vaccinat să nu moară, să nu moară. Eu vreau să mor pentru Hristos şi pentru Evanghelie. Şi de ce-aţi adus nişte mincinoşi în faţa poporului, că aţi făcut vaccinul şi lumea moare. Aţi făcut vaccinul şi lumea se-mbolnăveşte. Să trăim în harul lui Dumnezeu, să ne scăldăm deplin în bucuria cerească, fraţilor. Şi dacă mă îmbolnăvesc, şi dacă mor? Cine dintre voi este veşnic aici pe pământ? Atunci staţi liniştiţi. Nu vă-nspăimântaţi.

Şi cum spun Sfinţii Părinţi că mai rău va fi, când se va începe o mâncătură între vaccinaţi şi nevaccinaţi, şi ura asta va fi mai mare. Ura e păcat de moarte. Lăsaţi-i în pace pe toţi. Treaba lor ce vreau ceilalţi să facă. Credeţi în Dumnezeu, în Sfânta Treime, în Iisus Cel răstignit. Veniţi la El. Cei care credeţi că Sfânta Împărtăşanie omoară tot ceea ce este rău, orice păcat, spală orice vină a noastră. Ce poate fi mai puternic decât aceasta? Sfântul Maslu, fraţilor, Sfânta Agheasmă, sfânta anafură. Trebuie să vorbim adevărul la oameni.Nu te lasă să mergi la serviciu, la muncă. Din ce cauză? Dar de ce n-au oprit viruşii? De ce n-au oprit oamenii nebuni care i-au făcut în laboratoare? De ce nu-i opresc pe aceia, ci se luptă cu noi, oamenii necăjiţi care ne trăim viaţa de azi pe mâine?

De aceea, eu vă doresc putere, Credinţă multă şi nădejde. Nu vă temeţi. Şi nu  tremuraţi la fiecare val. Vor dori să-şi păstreze viaţa asta şi o vor pierde. Iar cei care o vor pierde pentru Dumnezeu şi împărăţia Sa, o vor câştiga. Eu îmi pun nădejdea în Dumnezeu, dacă mor, eu mor cu Dumnezeu, că în El mi-am pus nădejdea. Îm pun nădejdea în ceva de pe pământul acesta trecător, cu aceea rămân. Alegeţi cu cine vreţi să rămâneţi, cu Dumnezeu sau cu diavolul.

Să rămâneţi în Credinţa Ortodoxă adevărată. Să păstraţi Credinţa cât mai curată, cât mai frumos, pentru că pământul acesta este îmbibat cu sângele Sfinţilor, al Martirilor. Pe pereţii închisorilor noastre şi pe gratii nu s-a uscat sângele. Nici comuniştii n-au făcut ce fac aceştia, să oprească lumea de la biserică, să ne pună boterniţă, să umblăm ca nişte nebuni. Întindeţi mâinile voastre spre cer, spre Dumnezeu. Rugaţi-vă, fraţilor, întoarceţi-vă cu faţa spre Dumnezeu. Noi, ca arhierei, să nu ne gândim la bani, la averi. Să ne gândim la sufletele oamenilor care ni le-a dat să le păstorim. Lucraţi pentru Domnul, lucraţi pentru veşnicie. Faceţi tot, ca să vă spună Domnul: ,,Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care este pregătită vouă de la întemeierea lumii’’.

Vă încredinţez în braţele Domnului, fraţilor, vă doresc Înger păzitor. Oriunde ai fi, Domnul te aşteaptă. Am intrat în cea mai groaznică luptă a Apocalipsei. Fiţi pregiţi! Citiţi! Precum s-a citit despre roadele Duhului Sfânt pe care trebuie să le împlinim pentru suflet şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa să fie. Voi, păcătoşilor iubiţi, care staţi în nesimţire, nu vreţi voi să auziţi un glas plin de iubire. E glasul Domnului care vă strigă, care vă cheamă. E glasul Lui iertor. Iar cel care este gata să facă orice pentru voi, numai să veniţi la El. Nu rămâneţi fără viaţă veşnică, nu rămâneţi fără mântuire. Nu rămâneţi fără Hristos, fraţilor. În zadar spunem că suntem credincioşi, dacă nu împlinim ce ne spune Dumnezeu. El să aibă milă de voi, să v-ajute la toţi, la orice om de pe pământ.

Ajută-i, Doamne să vie toţi la Tine, şi atunci să fie o Turmă şi un Păstor. Amin.

Mitropolitul Longhin

Ne pregătim să ajungem Dumnezeieştile Sărbători, fiecare după puterile şi ştiinţa noastră. Am străbătut Sfântul Post al Naşterii Domnului, pe care l-am socotit nu ca pe o povară, ci ca dar de preţ de la Dumnezeu, pentru curăţirea noastră de zgura păcatelor. Suntem în plină prigoană dezlănţuită de diavolul şi legiunile de demoni. Slugile satanei, şi ei făpturi ale lui Dumnezeu şi semeni ai noştri, şi-au părăsit rosturile fireşti, pentru care Creatorul i-a adus la existenţă. S-au ridicat cu încrâncenare împotriva Mântuitorului Hristos şi a Bisericii Sale, vrând să şteargă Preasfântul Său Nume de pe faţa pământului, iar pe noi să ne transforme în slugi docile, înaintând pe calea fără întoarcere a iadului. Nu vor reuşi! Dumnezeul Adevărului nu va îngădui să-şi împlinească planurile lor diabolice. Au revărsat şuvoaie de minciună peste toată lumea. Voi însă aţi trăit în Adevăr, după cuvântul Domnului Iisus Hristos : ,,Veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face liberi’’. Adevărul nostru nu este o idée abstractă, este o Persoană, este Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Întrupat în istorie şi Născut în ieslea sărăcăcioasă a Betleemului.

Dumnezeieştile Sărbători să le petreceţi cu bucurii duhovniceşti, slujind cu iubire Pruncului Iisus, Cel Născut în ieslea sărăcăcioasă a Betleemului.

Presbiter Ioviţa Vasile

9 gânduri despre „Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeule, a răsărit lumii lumina cunoştinţei. Cuvântul Ierarhului”

  1. Prin întruparea Sa, Hristos a restaurat opera mâinilor Sale
    SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT

    Omul este o splendidă, magnifică, preaiscusită operă a unui Artist desăvârșit: Dumnezeu.

    La obârșie era neîntinată, neispitită, nestricăcioasă, curată, dar prin păcat, prin această nevoie pe care duhul întunericului a dat-o firii, prin această spurcată, absurdă și haină putere a ajuns să fie întinată și bolnavă, necurată și coruptă, din pricina firii duale a omului, alcătuit din trup și suflet.

    Cu toate acestea, preaînțeleptul, atotputernicul și atotbunul Artist nu i-a îngăduit vrăjmașului nostru și al Său să distrugă cu desăvârșire superba și magnifica Sa creație. El și-a alcătuit Sieși trup la fel ca al nostru, pătimitor, și și-a luat suflet în pântecele Preacuratei Fecioare Maică. Prin întruparea Sa, prin învățăturile, minunile, patimile, moartea și învierea Sa, prin minunata și preaînțeleapta Sa iconomie, El a restaurat opera mâinilor Sale, în splendoarea și slava de mai înainte și chiar mai mult decât atât, dăruindu-i din nou nestricăciune, frumusețe dumnezeiască și readucând-o la fericirea cea dintâi, a îndumnezeit firea omenească, așezând-o împreună cu El pe tronul dumnezeirii.

    Slavă Ție, Artistule atotbun, preaînțelept și atotputernic!

    (Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, 2005, p. 301)

    Apreciază

  2. Taina iubirii adevărate ‒ Sfântul Ioan de Kronstadt despre Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

    Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup…” (Epistola I către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 3, 16). Astăzi lumea întreagă şi Sfânta Biserică se bucură şi preamăreşte această sublimă şi măreaţă taină: Întruparea lui Dumnezeu Cuvântul din Preacurata Fecioară Maria prin revărsarea Duhului Sfânt peste Ea. Minunată, deosebită şi impresionantă este această taină, atât pentru îngerii din ceruri cât şi pentru oamenii luminaţi de Duhul Sfânt.

    Imaginaţi-vă Dumnezeu Cuvântul care a creat cerul şi pământul, lumea văzută şi cea nevăzută, îngerii şi neamul omenesc se întrupează pentru a se face cunoscut ca om făpturii create de El. El pe care nici cerurile nu-L pot cuprinde a fost cuprins în pântecele Preacuratei Fecioare Maria. Dumnezeu se face prunc şi este purtat în braţe de mamă. El care hrăneşte toată suflarea a fost hrănit de Preacurata Sa Maică. Aceasta este cu adevărat o mare taină dumnezeiască, taina iubirii nemărginite a lui Dumnezeu faţă de omenire.

    „Hristos se naşte, slăviţi-l! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-l! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul!”. Însuşi Creatorul vine la tine, să te reînnoiască, să-ţi redea starea de dinainte de păcat. Doctorul sufletelor şi al trupurilor vine la tine să-ţi vindece durerile sufleteşti şi trupeşti, să ia de la tine povara păcatului. Întâmpinaţi-L cu bucurie în suflet, cu mintea şi inima curată, cu trupuri neîntinate, stăpânite prin post şi înfrânare. Doar în acest mod îl putem cunoaşte pe Dumnezeu cel întrupat care vrea să rămână în noi.

    „Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). „Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.” (Epistola a II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 7, 1). Dumnezeu vine pe pământ pentru a ne curăţi sufletele, pentru a ne porunci să ne pocăim deoarece El Însuşi suferă pentru păcatele noastre. Dumnezeu vrea de la noi să avem o pocăinţă adevărată, sinceră, să ne dorim să dobândim mântuirea şi sfinţenia cu orice preţ…
    „Căutaţi pacea cu toţii şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 12, 14).

    Apreciază

  3. La multi si fericiti ani,INALT PREA SFINTITE PARINTE MITROPOLIT LONGHIN.Am fi vrut sa le adresam aceeasi urare si celorlalti ierarhi romani dar aduna daca mai poti aduna.

    Inchin acest colind eroilor care lupta in frig si in foame pentru batrani,neputinciosi,bolnavi si pt cei care ajuta pe cei pe care nu-i cauta nimeni:

    Apreciază

  4. Bucuriile Naşterii AtotBunului, AtotSlăvitului şi AtotInţeleptului Prunc Iisus în ieslea Betleemului, să fie izvorul nădejdii, păcii şi dragostei, a bunei înţelegeri, a sănătaţii noastre trupeşti şi sufleteşti, a bunătăţii şi milei către aproapele!

    „Binecuvântat fie Copilul Care a bucurat astăzi Betleemul! Binecuvântat fie Pruncul Care i-a întinerit astăzi pe oameni! Binecuvântat fie Rodul Care S-a pogorât la noi, flămânzii! Binecuvântat fie Cel Milostiv Care a îmbogăţit dintr-odată toată sărăcia noastră şi a umplut toate nevoile noastre. Binecuvântat fie Cel pe Care îndurarea Sa L-a plecat ca să tămăduiască bolile noastre.”

    „Binecuvântat fie Doctorul Care S-a pogorât, a tăiat fără durere şi a vindecat rănile cu blând leac!”

    „Cel Născut al Său S-a făcut Leacul ce s-a milostivit de cei păcătoşi. Binecuvântat fie Cel ce S-a pogorât în pântece şi aici şi-a făcut palat ca să locuiască în el, templu ca să rămână în el, veşmânt ca să strălucească cu el şi armă ca să biruie cu ea.”
    „Mila Ta, Doamne, să se reverse peste noi în ziua aceasta; ca să putem cunoaşte ziua Ta între toate zilele!”

    „Ziua aceasta e mai mare decât orice zi; căci în ea a venit Cel Milostiv la cei păcătoşi.”

    Imnele Sf.Efrem Sirul pag. 31, 35, 38

    Apreciază

  5. Omilie despre dumnezeiasca Naștere a lui Hristos
    Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul din Arizona

    „Hristos Se naște, slăviți-L, Hristos din Ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă…” (Catavasia Nașterii Domnului)

    Omilia mea de astăzi se va îndrepta către dumnezeiasca Naștere a lui Hristos, către înomenirea lui Dumnezeu, pe care nu o poate pricepe toată mintea omenească.

    Părintele Ceresc, a Cărui dragoste este neajunsă, a trimis în lume pe Fiul Său cel iubit. „O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al cunoștinței de Dumnezeu”[1]. Dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu a aflat acest chip al înomenirii, ca să aducă aici, jos, pe pământ, lumina cunoașterii dumnezeiești, să Se aducă pe Sine aproape de om, ca să-l ajute să-L afle ca pe adevăratul său Părinte și, prin această cunoaștere, să-l aducă pe cel surghiunit din nou în locul cel de odinioară, în Rai. În acest chip, a rânduit mântuirea omului.

    La fel cum diavolul s-a folosit de șarpe ca să-i doboare pe cei întâi-zidiți și prin ei pe tot neamul omenesc și a reușit, cu îngăduința lui Dumnezeu, tot astfel și Hristos, prin acest chip al înomenirii Sale, a vrut să înșele și să-l doboare pe cel care a înșelat pe om și să i-l răpească asemenea unui fur, ca să-l elibereze și să-l ducă din nou nu într-un rai pământesc, ci într-unul duhovnicesc și ceresc.

    Cum a devenit Fiul lui Dumnezeu om? Lumina cea preastrălucitoare a Dumnezeirii Sale a acoperit-o cu firea omenească și astfel pământul a putut primi să-L găzduiască pe Dumnezeu și omul să vorbească cu El. Împăratul împăraților și Domnul domnilor a vrut să Se nască din Fecioara Maria ca Om. Și nu a avut nici cea mai mică locuință, nici puțină căldură, nici măcar o căsuță simplă, pe care o are și cel mai sărac om pe pământ! A vrut să evite slavele și cinstirile și L-a primit smerita peșteră. Dar Tatăl Ceresc, Care știe să slăvească, a trimis steaua, pe acel Înger luminos, care propovăduia ca o gură la toată firea Nașterea Fiului Său. Îngerii cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Păstorii cu ochii lor simpli se minunau și binevesteau bucuria aceasta mare, că S-a născut Împărat pe pământ. Iar magii, luminați de Dumnezeu și ei, alergând, au ajuns având ca povățuitor steaua luminoasă, spre a se închina necunoscutului pe pământ Dumnezeu și s-au minunat, fără să poată lua parte la taină. Până și animalele și caii, care îi urmau pe păstori, s-au adunat în jurul dumnezeiescului Prunc și-L priveau cu mirare și uimire.

    Maica Domnului, Fecioara Maria, care s-a învrednicit și ea de o neasemănată cinste, aceea de a deveni Maica lui Dumnezeu, fecioară fiind, fără de sămânță și fără de bărbat, la o vârstă atât de mică, se minuna și, fiindcă nu putea să cuprindă cu mintea ei, se întreba: „Cum se naște om, fără să se petreacă cele firești și cum Dumnezeu Cel neîncăput încape în preasfântul ei pântece?”. Privea cu ochii ei cei feciorești și se minuna; inima ei era plină de o nesfârșită dragoste către dumnezeiescul Prunc.

    Hristos a voit ca fără de măreție dumnezeiască să Se arate aici pe pământ și să Se nască într-o peșteră sărăcăcioasă. Potrivit Sfântului Isaac Sirul, Dumnezeu S-a îmbrăcat în acest veșmânt al smereniei și a coborât pe pământ, ca să poată să întâlnească pe om. Și astfel, omul și zidirea au putut veni în comuniune cu El. Altfel, ar fi trebuit ca focul cel dumnezeiesc să ardă și pe om, și zidirea. Însă smerenia lui, ca un veșmânt dumnezeiesc, L-a cuprins și astfel, Dumnezeu S-a apropiat cu dragoste și împreună-pătimire. Evanghelistul Ioan spune: „Cuvântul Trup S-a făcut și S-a sălășluit între noi”[2]. Dumnezeu a luat trup omenesc, a devenit Om desăvârșit, fără însă de păcat, ca să ne facă pe noi prietenii și fiii Săi prin renaștere.

    Milostivirea, smerenia, jertfa și ascultarea au fost cele care L-au adus pe Hristos pe pământ. Dacă nu l-ar iubi pe om, nu S-ar fi smerit pe Sine până la sfârșit, în chip desăvârșit, împlinind dumnezeiasca ascultare „făcându-Se ascultător până la moarte, și încă moarte pe Cruce”[3]. Hristos nu a venit ca să facă voia Sa, ci voia Tatălui Său ceresc să o săvârșească. Și a săvârșit-o în chip preaslăvit, de vreme ce cu puterea Sa a nimicit cu totul pe diavolul și iadul, slobozind din robie pe om. Luându-l pe acesta pe umerii Săi ca pe o pradă, l-a adus și l-a înfățișat Tatălui ceresc și S-a înălțat biruitor la Cer, împlinind cu desăvârșită supunere porunca Lui. Și prin ascultarea aceasta I-a dăruit Nume mai presus de orice nume, Numele Iisus, care înseamnă Mântuitor.

    Scopul lui Dumnezeu nu a fost doar să-l mântuiască pe om prin Fiul Său, Care a venit în lume, ci prin viața lui Hristos a voit să ne lase o învățătură dumnezeiască, o lumină neînserată, astfel încât cel care voiește să se mântuiască, să poată să pășească prin această lumină către Dumnezeu.

    [1] Romani 11, 33.

    [2] Ioan 1, 14.

    [3] Filipeni 2, 8.

    Extras din Arta mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

  6. Cei trei copaci

    Deși este un basm, are însă un înțeles adânc.
    Erau odată într-o pădure trei copaci. Fiecare dintre ei avea pentru el însuși o dorință – o perspectivă.

    Primul copac dorea ca la un moment dat să se învrednicească să devină un cufăr prețios, sculptat, frumos ornat, în care să se păstreze o comoară de mare preț. Aceasta era dorința și perspectiva sa.

    Al doilea copac voia să se învrednicească să devină, în mâinile unul bun marinar, o corabie mare, frumoasă, măreață, care să transporte regi și persoane oficiale; care să facă călătorii cu persoane din înalta societate.

    Al treilea copac spunea că singurul lucru pe care îl dorește este să devină copacul cel mai înalt și mai puternic din pădure, astfel încât oamenii, care vor vedea înălțimea lui în vârful dealului, să se gândească la Cer și la Dumnezeu.

    Anii au trecut și lucrurile au evoluat cu totul diferit. Au mers tăietorii de lemne și au tăiat primul copac. Și, deși plănuise să devină un cufăr frumos sculptat pentru păstrarea comorilor, lemnarul l-a făcut iesle pentru hrana animalelor.

    Al doilea copac, care dorea să devină o corabie frumoasă, ca să transporte regi, a devenit o corăbioară mică de pescuit, pe care o aveau pescarii săraci pentru pescuit.

    Pe al treilea copac, care voia să rămână cel mai înalt din pădure, l-a tăiat un lemnar și l-a pus în magazia sa.

    Au trecut anii și copacii, deznădăjduiți de evoluția lucrurilor, au uitat chiar și de visele lor.

    Dar într-o zi, un bărbat și o femeie au intrat în grajdul în care se afla acea iesle de lemn cu paie. Acolo femeia a născut un băiețel, pe care l-a pus în ieslea care era făcută din primul copac. Era Iosif cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Și astfel, în acea iesle de lemn nu au fost puse numai diamante și aurării, ci a fost așezat Însuși Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Așadar, acea iesle s-a învrednicit să primească în ea Vistieria vistieriilor, pe Însuși Dumnezeu.

    În acea mică corabie de pescuit, care a fost făcută din al doilea copac, după mulți ai au intrat niște pescari, dintre care Unul, fiind obosit, S-a întins să Se culce. Corabia fiind în larg, s-a dezlănțuit o mare furtună. Corabia nefiind destul de solidă ca să reziste la valuri, ceilalți pescari L-au deșteptat pe Cel care dormea. Acela sculându-Se, a poruncit mării furtunoase, zicând: „Taci! Liniștește-te!” Și marea s-a liniștit îndată. Era Hristos împreună cu Ucenicii Săi pe Marea Galileii. Astfel și al doilea copac, ce dorea să devină o corabie mare care să transporte împărați și persoane din înalta societate, s-a învrednicit să-L ducă pe Împăratul împăraților, pe Însuși Hristos cu Ucenicii Săi.

    Iar al treilea copac, care era în magazia acelui lemnar, într-o zi a fost luat și au făcut din el o cruce. Iar pe această Cruce L-au răstignit pe Hristos. Și astfel copacul acesta a devenit și mai înalt decât dorise. A ajuns până la Cer și la Dumnezeu. A devenit, așa cum spunem într-un tropar, asemenea Cerului.

    În cele din urmă toți cei trei copaci din istorisirea noastră au dobândit nu numai ceea ce voiau și doreau, ci cu neasemănare mai mult. Nu însă în felul cum și-au închipuit și plănuit.

    Această istorioară ne spune că:

    Nu cunoaștem care este voia lui Dumnezeu cu noi. Trebuie însă să nu uităm niciodată că ceea ce ne pregătește Dumnezeu este totdeauna mai de preferat și mai folositor pentru noi.

    Este bine să ne facem visuri. Însă să nu uităm că lucrurile nu se desfășoară așa cum am vrea noi și că Dumnezeu le rânduiește astfel, încât ele se fac mai bune decât ne-am putea închipui noi.

    CONCLUZIA:

    Să avem credință. Credință și încredere în Dumnezeu.

    Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

    Apreciază

  7. Bucurie Ție, dumnezeiescule Prunc, iar mie mântuire!
    Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul din Arizona

    O, dumnezeiescul Prunc, cât de simplu și de smerit și fără zgomot ai venit lângă noi! Nașterea Ta cea fără zgomot seamănă cu răcoarea lină și cu zăpada ce cade noaptea liniștit și dăruiește atâta albeață naturii și foarte multă bucurie și veselie omului. Câți prunci nu s-au născut în această noapte! Însă acest Prunc este Întruparea Adevărului și a Dragostei; este Dumnezeu Cel mai înainte de veci Care S-a întrupat.

    «Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeule, răsărit-a lumii lumina cunoștinței…». Singura cunoaștere precum lumina dumnezeiască a risipit întunericul și a izgonit minciuna. Omul a căpătat busolă. Adevărul a venit, lumina a răsărit și călătorul descurajat a găsit calea. O, lumina lui Dumnezeu! Cât de mult îl luminezi pe om în rugăciune și-l faci să iasă din sine și să fie răpit în extaz. O, Lumină vrednică de iubit, cât de mult Te doresc, tânjesc după Tine, Te iubesc mai mult decât orice! Când vei veni să mă răsplătești cu frumusețea Ta? Nu știi cât de mult Te aștept! Și aceasta pentru că sunt orb și mă împiedic și fac păcatele lumii.

    Hristoase al meu, Soare înțelegător, cât de mult s-a înstăpânit minciuna zeilor mincinoși, înainte de a veni Tu prin Nașterea Ta! Luminile obscure ale poeților și filosofilor nu au fost în stare să risipească întunericul dens al ateismului. Ai venit, Lumină unică, nemaiîntâlnită, mântuitoare, în acea noapte rece de iarnă în Betleem. Te-ai făcut mic, ca să ne faci mari; ai devenit neputincios, ca să ne faci puternici. Ai venit în lume plângând, ca să ne ștergi lacrimile noastre.

    O, cât sufăr că nu ai găsit un loc în toată lumea! Și aceasta ca să avem noi un loc în Împărăția Cerurilor. O, Iisuse al meu! Ce deșertare înfricoșătoare, pe care ai făcut-o pentru noi, apostații, ca să ne împaci cu Tatăl Tău, plătindu-ne datoria cu Jertfa pe Cruce și cu Preasfântul Tău Sânge! «Te-ai smeri până la moarte și încă moarte pe Cruce!». Ca încremenit stau înaintea negrăitei Tale smerenii, fiindcă eu, omul, din fire smerit, am egoism înlăuntrul meu, care arată întunericul neștiinței mele.

    Rugăciunea lui Iisus Hristos își continuă liniștit și fără zgomot lucrarea ei. Mintea mea este atrasă; o trage cântarea «Hristos Se naște, slăviți-L…». Dumnezeul meu, Hristoase al meu, dar ce ești? Inima mea e aproape gata să se spargă, atât de dulce ești! Ce să spun? Mă minunez de Tine! Ca o lumânare se topește inima mea, fiindcă în toate sunt nevrednic și neisprăvit. Când Te voi vedea, Părintele meu? Nu voi trăi, dacă se va întâmpla așa ceva, căci care fire zidită Te poate suferi? Dulceața Ta depășește orice rațiune și cuvânt.

    Prăznuiți, popoare, Nașterea lui Hristos, săltați cu veselie, căci este unicul Creator al Universului, dar și Singurul Care umple inima de dragoste și iubire dumnezeiască. Mă minunez, mă cutremur, nu știu ce să spun despre Dumnezeu, Părintele meu. Pe Cine avem Dumnezeu! Iar noi, oamenii, nu știm ce se petrece cu noi. Sufletul meu sărac prăznuiește de dragoste și plânge în brațele lui Dumnezeu. Bucurie Ție, dumnezeiescule Prunc, iar mie mântuire. Trăiește în veci și preaslăvește-Te!

    Extras din Arta mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul, editura Evanghelismos.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: