Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul din Arizona: Bucurie Ție, dumnezeiescule Prunc, iar mie mântuire!

O, dumnezeiescul Prunc, cât de simplu și de smerit și fără zgomot ai venit lângă noi! Nașterea Ta cea fără zgomot seamănă cu răcoarea lină și cu zăpada ce cade noaptea liniștit și dăruiește atâta albeață naturii și foarte multă bucurie și veselie omului. Câți prunci nu s-au născut în această noapte! Însă acest Prunc este Întruparea Adevărului și a Dragostei; este Dumnezeu Cel mai înainte de veci Care S-a întrupat.

«Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeule, răsărit-a lumii lumina cunoștinței…». Singura cunoaștere precum lumina dumnezeiască a risipit întunericul și a izgonit minciuna. Omul a căpătat busolă. Adevărul a venit, lumina a răsărit și călătorul descurajat a găsit calea. O, lumina lui Dumnezeu! Cât de mult îl luminezi pe om în rugăciune și-l faci să iasă din sine și să fie răpit în extaz. O, Lumină vrednică de iubit, cât de mult Te doresc, tânjesc după Tine, Te iubesc mai mult decât orice! Când vei veni să mă răsplătești cu frumusețea Ta? Nu știi cât de mult Te aștept! Și aceasta pentru că sunt orb și mă împiedic și fac păcatele lumii.

Hristoase al meu, Soare înțelegător, cât de mult s-a înstăpânit minciuna zeilor mincinoși, înainte de a veni Tu prin Nașterea Ta! Luminile obscure ale poeților și filosofilor nu au fost în stare să risipească întunericul dens al ateismului. Ai venit, Lumină unică, nemaiîntâlnită, mântuitoare, în acea noapte rece de iarnă în Betleem. Te-ai făcut mic, ca să ne faci mari; ai devenit neputincios, ca să ne faci puternici. Ai venit în lume plângând, ca să ne ștergi lacrimile noastre. O, cât sufăr că nu ai găsit un loc în toată lumea! Și aceasta ca să avem noi un loc în Împărăția Cerurilor. O, Iisuse al meu! Ce deșertare înfricoșătoare, pe care ai făcut-o pentru noi, apostații, ca să ne împaci cu Tatăl Tău, plătindu-ne datoria cu Jertfa pe Cruce și cu Preasfântul Tău Sânge! «Te-ai smeri până la moarte și încă moarte pe Cruce!». Ca încremenit stau înaintea negrăitei Tale smerenii, fiindcă eu, omul, din fire smerit, am egoism înlăuntrul meu, care arată întunericul neștiinței mele.

Rugăciunea lui Iisus Hristos își continuă liniștit și fără zgomot lucrarea ei. Mintea mea este atrasă; o trage cântarea «Hristos Se naște, slăviți-L…». Dumnezeul meu, Hristoase al meu, dar ce ești? Inima mea e aproape gata să se spargă, atât de dulce ești! Ce să spun? Mă minunez de Tine! Ca o lumânare se topește inima mea, fiindcă în toate sunt nevrednic și neisprăvit. Când Te voi vedea, Părintele meu? Nu voi trăi, dacă se va întâmpla așa ceva, căci care fire zidită Te poate suferi? Dulceața Ta depășește orice rațiune și cuvânt.

Prăznuiți, popoare, Nașterea lui Hristos, săltați cu veselie, căci este unicul Creator al Universului, dar și Singurul Care umple inima de dragoste și iubire dumnezeiască. Mă minunez, mă cutremur, nu știu ce să spun despre Dumnezeu, Părintele meu. Pe Cine avem Dumnezeu! Iar noi, oamenii, nu știm ce se petrece cu noi. Sufletul meu sărac prăznuiește de dragoste și plânge în brațele lui Dumnezeu. Bucurie Ție, dumnezeiescule Prunc, iar mie mântuire. Trăiește în veci și preaslăvește-Te!

(Extras din Arta mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul, editura Evanghelismos)

Selecţie şi redactare: Dr. Gabriela Naghi

5 gânduri despre „Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul din Arizona: Bucurie Ție, dumnezeiescule Prunc, iar mie mântuire!”

  1. De acest eveniment nu ati stiut?

    Iată o minune în acest sens:
    Un preot din Cipru nu a acceptat sa se vaccineze și a avut apoi probleme de sănătate. La spital nu au dorit sa aibă grijă de el, fiindcă nu era vaccinat.
    Și l-au lăsat să moară.
    Murea preotul și toți au concluzionat ca este gata și va muri.
    Era în moarte clinica și nu îi mai dădeau nici macar o șansă.
    I s-a arătat însa Hristos și l-a vindecat.
    Și iată ce i-a spus:
    „- Lumea m-a părăsit și s-au îndepărtat creștinii mei de la Mine.
    Ei cred că vaccinurile o să-i salveze dar pot face mii de vaccinuri și nu se vor vindeca, findcă nu sunt de la Mine vaccinurile.
    Și sunt și cu necurății…
    Și să le spui că Eu sunt Hristos și că numai
    Eu sunt videcatorul și Viața!
    Și pentru toți cei care m-au renegat, vine urgia mea mare peste ei.
    – Dar nu am atâta mare întristare pentru lume, cât mai ales pentru episcopii și preotii mei ce m-au vândut. Am sa-i ard cu mare urgie. Și mare va fi pedeapsa Mea pentru ei!
    Să piară de la fața mea!”
    Și preotul a întrebat ce să facă? Deoarece situatia este în așa fel încât toți sunt obligați a se vaccina?
    Iar Hristos i-a spus:
    „- Nu aveți teamă căci Eu cât de curand Vin.
    Și dreptatea Mea va curața necurăția și Eu voi avea grijă de copii mei!
    Când vor atinge copii mei (adică atunci când se vor vaccina creștinii Mei), voi trimite urgie și de vii vor arde toti vrajmașii Mei.
    Și cei ce mă răstignesc din nou!
    Vai de ei, că urgia mea îi va ajunge cât de curând.
    – Să ști acestea. Și să le spui acestea, că în salon este o icoana a Mea și să privească ei icoana aceasta a Mea.
    Și ei vor înțelege, urgia mea. Și nu voi lăsa să se atingă nimeni de copii mei!”
    Și așa s-a trezit acel preot din comă și le-a zis acestea.
    Toți au ramas înmărmuriți și nu au crezut dar atunci preotul le-a spus „Priviți icoana din salon” și atunci când au privit icoana, ei au văzut ca Hristos îi privea cu urgie și astfel s-au speriat cu toții.
    Și atunci cei de acolo au crezut imediat.
    Concluziile sa le tragem cu toții. Și cine crede și cine nu crede. Hristos a spus ca-i va goni cu mare urgie pe toți aceia…
    Acesta este adevărul spus de preot și de mărturia lui tuturor celor care au fost de fata în spital, la vindecarea lui.

    Apreciază

  2. Cuvinte filocalice – Cuviosul Maxim Mărturisitorul

    Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu poate să nu iubească şi pe tot omul ca pe sine însuşi, deşi nu are plăcere de patimile celor ce nu s-au curăţit încă. De aceea când vede întoarcerea şi îndreptarea lor, se bucură cu bucurie mare şi negrăită.

    ”Cel ce Mă iubeşte pe Mine”, zice Domnul, ”va păzi poruncile Mele. Iar porunca Mea aceasta este, ca să vă iubiţi unii pe altii”. Cel ce nu iubeşte aşadar pe aproapele nu păzeşte porunca. Iar cel ce nu păzeşte porunca nici pe Dumnezeu nu-L poate iubi.

    Cel ce face milostenie imitând pe Dumnezeu nu cunoaşte deosebire între rău şi bun, între drept şi nedrept, când e vorba de cele ce sunt de trebuinţă trupului, ci împarte tuturor la fel, după trebuinţă, chiar dacă cinsteşte mai mult, pentru buna aplecare a voii, pe cel virtuos decât pe cel leneş.

    Dragostea se face cunoscută nu numai prin dăruirea de bani, ci cu mult mai mult prin împărtăşirea cuvântului lui Dumnezeu şi prin slujirea trupească.

    Toate virtuţile ajută mintea să dobândească dragostea dumnezeiască. Dar mai mult ca toate, rugăciunea curată. Căci prin aceasta zburând către Dumnezeu, iese afară din toate cele ce sunt.

    Dacă sufletul e mai bun decât trupul şi dacă Dumnezeu, care a făcut lumea, e neasemănat mai bun decât lumea, cel ce cinsteşte trupul mai mult decât sufletul şi lumea zidită de Dumnezeu mai mult decât pe Dumnezeu nu se deosebeşte întru nimic de închinătorii la idoli.

    Apreciază

  3. În spatele încercării se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu
    Cuviosul Parinte Efrem Filotheitul din Arizona

    Aproape toți datorează întoarcerea lor la Dumnezeu unei încercări

    Mâhnirea este un lucru rău. Însă în spatele acestui rău, în spatele durerii, în spatele mâhnirii, în spatele încercării, se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, se ascunde nașterea din nou, replăsmuirea omului, a familiei. Aproape toți datorează întoarcerea lor la Dumnezeu unei încercări. Li se pare că toate merg bine și nu-și mai aduc aminte de Dumnezeu. Însă Dumnezeu le ia copilul. Să vezi atunci bocete, durere, plânsete și celelalte. După acestea toate vine Harul lui Dumnezeu și adumbrește, iar oamenii se liniștesc, se apropie de Biserică, vin la spovedanie, se apropie de preot. Datorită copilului lor merg la Biserică. Durerea îi face să caute, să se roage pentru odihna lui, să plătească Liturghii.

    Inima, care mai înainte era împietrită și nu primea nimic, acum, înmuiată de durere, se face primitoare a cuvintelor lui Dumnezeu. Gândește-te la un om în vigoarea tinereții. Diplome, slăviri, sănătate, toate frumoase. Dar când îl doboară la pat o boală, atunci începe să gândească diferit. „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune. Se poate să mor. Și atunci ce folos din toate acestea?”. Se apropie de el un om și-i dă o carte, spunând: „Citește această carte și vezi ce spune!”. Aude și un cuvânt al lui Dumnezeu, dar de data aceasta îl ascultă cu atenție. Durerea i-a pregătit deja inima și a făcut-o potrivită pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu. Și astfel se face replăsmuirea omului. Iar după ce se face bine, se ridică din patul durerii și de acum înainte își trăiește viața cu luare aminte, nemaitrăind ca mai înainte cu mândria și închipuirea de sine pe care o avea.

    Boala și mâhnirea sunt, prin excelență, medicamentul purtării de grijă a lui Dumnezeu, necesar pentru a-l aduce pe om lângă El și a-i spori virtutea.

    Iov era cel mai bun om de pe pământ, însă Dumnezeu a voit să-l facă încă și mai bun. Și a fost slăvit de atunci de când a fost încercat. Era un om bun, evlavios etc., dar fără încercarea pe care a suferit-o, Iov nu era cunoscut. Însă din clipa în care a fost încercat și s-a luptat și s-a nevoit și s-a încununat și s-a îmbogățit, de atunci înainte a început slava sa și s-a întins și răspândit până astăzi. Pilda sa este strălucitoare și-l întărește pe orice om care este încercat. Dacă el, fiind sfânt, a fost încercat, cu atât mai mult vom fi încercați noi, care suntem păcătoși. Și rezultatul a fost că încercarea l-a sfințit și mai mult, i-a dat iarăși ani de viață și l-a binecuvântat cu bunuri îndoite și întreite față de acelea pe care le pierduse, făcându-se astfel pildă luminoasă peste veacuri pentru fiecare om îndurerat, care să se ajusteze potrivit pildei, să se sprijine pe ea și se ușureze și el și să spună: „Precum a binevoit Domnul, astfel a și făcut. Fie numele Domnului binecuvântat” (Iov 1, 21). Își pleacă capul și spune: Domnul a dat, Domnul a luat. Și dacă mi-a luat copilul, oare nu El mi l-a dat? L-a luat. Unde este copilul meu? În Cer? Dar ce face acolo? Se odihnește…

    În spatele fiecărei încercări se ascunde voia lui Dumnezeu, iar folosul – pe care în acea vreme se poate să nu-l vadă – însă odată cu trecerea vremii îl va cunoaște.

    Există foarte multe pilde de acest fel. Cum ar fi cea a Sfinților Andronic și Atanasia. Aceștia erau căsătoriți. Andronic era meșter aurar și avea multă bogăție. Cu o parte din ce câștiga își întreținea familia, o parte o dădea la săraci, iar a treia parte din câștigul său o dădea, fără dobândă, la oamenii care nu aveau bani. Aveau două copile binecuvântate. Dar într-o zi au murit amândouă din pricina unei boli. Le-au îngropat pe amândouă deodată. Atanasia, sărmana, plângea nemângâiată deasupra mormântului celor două fete ale ei. Plângea și Andronic, dar după o vreme a plecat spre casă. A rămas acolo sărmana Atanasia, plângând lângă mormânt. „Copiii mei” și „copiii mei”. Era spre apusului soarelui, când deodată vede venind un monah, care i-a spus:

    – Soro, de ce plângi?

    – Cum să nu plâng, Părinte? Mi-am îngropat amândoi copii, îngerașii mei. I-am pus în mormânt, iar eu și bărbatul meu am rămas singuri. Nu avem nici o mângâiere.

    – Copiii tăi sunt în Rai cu Îngerii. Sunt în fericirea și bucuria lui Dumnezeu, iar tu stai și plângi? Mai ești și creștină.

    – Cu adevărat, trăiesc copiii mei? Sunt Îngeri?

    – Sigur că sunt Îngeri copiii tăi.

    După acestea, Adronic și Atanasia s-au făcut monahi și s-au sfințit.

    Sursa: Starețul Efrem Filoteitul, Sfaturi duhovnicești pentru dobândirea sănătății sufletești și a mântuirii noastre. Editura „Orthodoxos Kypseli”, Thesalonic.

    Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

    Apreciază

  4. Păcătoşii au mult material pentru smerenie
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    Toţi cei care au trăit o viaţă păcătoasă, dar apoi s-au pocăit şi au început să trăiască duhovniceşte, trebuie să primească în continuare cu bucurie smeririle şi mâhnirile ce li se întâmplă, pentru că astfel îşi plătesc datoriile. Vedem pe Cuvioasa Maria Egipteanca, care a trăit o viaţă păcătoasă, cum, şi după ce s-a pocăit şi şi-a schimbat viaţa, dorinţele lumeşti o chinuiau. Însă a dat o luptă mare ca să le alunge. Diavolul îi spunea: „Ce vei pierde de vei vedea puţin Alexandria? Nu-ţi spun să te distrezi, ci numai s-o vezi puţin de departe”, dar aceea nici nu se întorcea să privească. Ce pocăinţă a avut! Alte cuvioase, care nu trăiseră o viaţă lumească, nu au avut război. Însă Cuvioasa Maria, care trăise o viaţă lumească, a avut şi război. Iar chinuirea aceasta este cauterizarea rănilor păcatului. Şi astfel ajung la sfârşit şi unii şi ceilalţi în aceeaşi stare.

    – Părinte, în aceste cazuri nu există deloc mângâiere dumnezeiască?

    – Cum să nu! Multă şi chiar foarte multă! Cuvioasa Maria ajunsese la astfel de măsuri duhovniceşti, încât se ridica la un cot deasupra pământului atunci când se ruga.

    Cei foarte păcătoşi, dacă se cunosc pe sine, au în mod firesc şi foarte mult material pentru smerenie. Orice cădere este negreşit o cădere, dar este şi material pentru smerenie şi rugăciune. Păcatele, dacă se pun în valoare orientându-le către smerenie, sunt ca şi gunoiul ce îl punem la răsaduri. Aşadar, de ce să nu folosească cineva acest material ca să îngraşe ogorul sufletului său pentru a deveni fertil şi dătător de roade? Adică unul care a făcut păcate mari, dacă simte cât a greşit şi spune: „N-ar trebui nici capul să-l ridic, ca să mă uit la vreun om”, fiindcă se smereşte mult, primeşte şi mult Har, sporeşte statornic şi poate ajunge la măsuri mari. În timp ce unul care nu a făcut păcate mari, dacă nu se aranjează corect, încât să spună: „M-a păzit Dumnezeu de atâtea greutăţi, iar eu sunt foarte nemulţumitor. De aceea sunt mai păcătos decât cel mai păcătos”, ajunge inferior duhovniceşte celuilalt.

    Aduceţi-vă aminte de fariseu şi de vameş[1]. Fariseul avea fapte, dar avea şi mândrie. Vameşul avea păcate, dar avea recunoaşterea păcătoşeniei lui, zdrobire, smerenie – lucrul cel mai de seamă pe care îl cere Hristos de la om – de aceea s-a mântuit într-un chip mai uşor. Aţi văzut cum l-au închipuit pe fariseu într-o icoană? Arată cu degetul spre vameş: Nu sunt ca acesta!… Sărmanul vameş se ascundea după o coloană; nu avea obraz nici măcar să privească în jurul său. Şi fariseul Îi arăta lui Hristos unde se afla vameşul! Aţi luat aminte la aceasta? Ca şi cum Hristos nu ştia unde era vameşul. Fariseul, deşi a împlinit toate cele după tipic, pe toate le-a pierdut. Ce face mândria! Atunci când un om are păcate, dar nu are smerenie, atunci are păcatele vameşului şi mândria fariseului. „Harisme” duble! „Şi râios, şi chel!”, cum se spune în Epir.

    Încercaţi, pe cât puteţi, să eliminaţi toxinele duhovniceşti, patimile, ca să vă dobândiţi sănătatea duhovnicească.

    [1] Lc. 18, 9-14.

    Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

  5. Orice lucrare ce are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor
    SFÂNTUL IERARH IOAN GURĂ DE AUR, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI

    Orice lucrare care are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor. Îndată ce s-a născut Hristos a izbucnit furia lui Irod. Și tu, dacă te vei învrednici vreodată să-L slujești în vreun fel pe Dumnezeu, vei suferi mult, te vei îndurera tare, te vei afla în mari primejdii. Să nu te miri. Să nu te tulburi. Să nu-ți spui: „Eu împlinesc voia lui Dumnezeu și ar trebui să fiu slăvit și încununat pentru asta. Așadar de ce să sufăr?”.

    Să-ți aduci atunci aminte de Hristos, Care a fost prigonit până la moarte și ne-a prevenit: „Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15, 20). Ne-a făcut însă și o făgăduială: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei 10, 22). Dacă cineva se îngrijește de mântuirea lui, este imposibil să piară. Dumnezeu nu-l va părăsi în greutăți și primejdii. Ce i-a spus Domnul lui Petru? „Simone, Simone, iată că Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-ți piară credința” (Luca 22, 31-32).

    (Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 22)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: