Sfântul Spiridon al Trimitundei a aratat înţelegere faţă de slăbiciunile oamenilor

Nimic nu ne va ajuta nouă dacă nu vom înţelege că trebuie să fim blânzi şi îngăduitori faţă de slăbiciunile oamenilor şi să le iertăm din inimă. Cum vom putea altfel nădăjdui că ne va ierta Dumnezeu pe noi dacă nu iertăm şi noi greşiţilor noştri?

Sfântul Spiridon a vândut odată o sută de capre unui negustor la preţul cu care se învoiseră, şi a cerut negustorului să pună banii jos. Negustorul, ştiind că Sfântul nu număra niciodată banii, a pus jos preţul pentru doar nouăzeci şi nouă de capre, iar banii pentru a suta capră i-a tăinuit. După aceasta, Sfântul Spiridon i-a numărat aceluia o sută de capre şi le-a despărţit de turmele lui. Dar mânând negustorul împreună cu ciobanii lui turma astfel „cumpărată”, iată că una din capre se rupe de turmă şi se întoarce înapoi, behăind. Sfântul a alungat-o, dar ea s-a întors înapoi. Şi tot aşa, până când s-a văzut limpede că acea capră nu vrea să rămână nicicum între caprele cumpărate. Atunci s-a apropiat Sfântul Spiridon de negustor şi i-a şoptit la ureche aşa: „Ascultă, fiule, capra aceasta nu în zadar se întoarce mereu înapoi la mine. Nu cumva ai dosit preţul ei?”. Negustorul, ars de ruşine, şi-a recunoscut înşelătoria. De îndată ce a plătit banii cuveniţi, capra a mers liniştită alături de turma celor cumpărate.

Altă dată în staulele de oi ale Sfântului Spiridon au năvălit nişte tâlhari. După ce au apucat câte oi au vrut, ei au căutat să iasă din staul, dar o forţă nevăzută îi ţintuia pe loc, făcându-i incapabili de vreo mişcare. În zori, Episcopul a venit să caute de oile sale. Văzându-i pe tâlhari, i-a certat cu blândeţe şi i-a povăţuit ca pe viitor să caute să-şi câştige agoniseala traiului din muncă cinstită, iar nu din tâlhărit. Apoi a luat un berbece şi l-a dăruit tâlharilor, zicându-le: „Luaţi-l pe acesta pentru osteneala voastră, să nu vă fi fost privegherea de toată noaptea în zadar!”.
Apoi, i-a slobozit cu pace.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 12 decembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

7 gânduri despre „Sfântul Spiridon al Trimitundei a aratat înţelegere faţă de slăbiciunile oamenilor”

  1. Aşa să spui şi tu: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!
    Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul

    L-am rugat, într-o zi, să-mi sugereze o modalitate de rugăciune şi, dacă era posibil, să-mi destăinuie propriul lui mod de a se ruga. Răspunsul a venit prompt şi deplin:

    ‒ Dar ce crezi tu că este rugăciunea? Mâncarea care-ţi vine când faci comandă? Sau medicamentul ce se dă compensat, pe bază de reţetă? Eu ţi-am spus să ceri doar mântuirea sufletului, adică să devii moştenitor al Împărăţiei Cerurilor! Lasă-le pe toate celelalte în seama judecăţii lui Dumnezeu!
    Îţi amintesc iar vorbele Domnului: Cătaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă! Nu-ţi este de ajuns? Dacă nu-ţi e de ajuns sau nu te mulţumeşte pe deplin, limitează-te la rugăciunea minţii.

    Pentru mine, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! spune totul. Sau, oricum, spune mai mult decât spui tu. Ajunge să rosteşti aceste cuvinte cu credinţă şi ardoare şi, desigur, să-ţi închipui că, în clipa aceea, Însuşi Hristos Cel răstignit Se află înaintea ta. Şi, ascultă, când rosteşti rugăciunea, să te întorci cu mintea aici, la mine. Eu voi prinde gândul tău şi mă voi ruga, împreună cu tine, pentru tine. Aşa e cel mai bine şi aşa îţi recomand să procedezi.

    ‒ Da, Părinte, dar nu vă exprimaţi corect!

    ‒ Ba da, dar tu pricepi greşit! Şi ştii de ce? Fiindcă te desparţi pe tine însuţi de restul lumii, ceea ce nu e deloc corect. Cum ne iubim pe noi înşine, aşa trebuie să-l iubim şi pe aproapele. Eu iubesc lumea ca pe mine însumi. De aceea, nu văd de ce aş spune Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne! în loc de miluieşte-mă. Căci eu şi lumea suntem una.

    Aşa să spui şi tu: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!

    Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 373-374

    Apreciat de 1 persoană

  2. În inima smerită Se odihnește cu blândețe Duhul Domnului

    Precum fără credință e cu neputință să ne mântuim, la fel și fără smerenie. Dar și credința și toate celelalte lucrări bune nu sunt de folos fără smerenie. Căci până și diavolii cred și se înfricoșează, mărturisesc că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu adevărat, dar nu le e de folos pentru că nu au smerenie. Omul care are smerenie are lucrări bune, Îl are în el pe Dumnezeu, Duhul Sfânt, cum zice autorul Proverbelor: În inima smerită Se odihnește cu blândețe Duhul Domnului. În inima tulburată (a celui mândru), locuiește diavolul.

    Prorocul David, după ce din mândrie a căzut în cele două păcate de moarte, preacurvia și uciderea, și s-a pocăit, a plâns, a privegheat, a postit, nu a spus că a fost izbăvit de Domnul pentru că s-a pocăit, a plâns și a postit, ci a spus: M-am smerit și Domnul m-a izbăvit. Cine nu se smerește, nici nu se pocăiește. Cel mândru nu se pocăiește niciodată, dar și dacă se pocăiește, pocăința lui nu este reală, adevărată, sinceră, ci este mincinoasă. Dacă se roagă și postește sau face vreun bine, pe toate le face cu falsitate, cu prefăcătorie, ca și fariseii, ca să-l vadă ceilalți oameni…

    Deoarece smerenia este o virtute atât de mare și fără ea nu putem să ne mântuim, să aruncăm cu toții mândria cea diavolească și să dobândim dumnezeiasca smerenie, pe care înțeleptul Isaac Sirul o numește veșmânt dumnezeiesc, întrucât cu aceasta s-a îmbrăcat Unul-Născut Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, coborând din Ceruri pe pământ pentru mântuirea noastră.

    Părintele Filotei Zervakos, Mărturisirea credinței ortodoxe, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 34

    Apreciat de 1 persoană

  3. Dumnezeu păstrează harul nu numai pentru El, ci îl dă tuturor celor care au bunăvoință

    Odată, după ce m-am luptat cu akedia în felul acesta, cinci-șase ore am stat în picioare, drept ca o lumânare. Dar se vede că aceasta l-a sălbăticit foarte tare pe satana.

    Deodată, în timp ce mă rugam, am auzit niște tânguiri, care semănau cu cele ale unei femei care plânge atunci când îi moare copilul. Când m-am întors, ce să văd? Un arap negru și înfricoșător stătea afară de chilia mea. Pentru o clipă m-am înfri­coșat, dar îndată Dumnezeu m-a ajutat să-mi revin și l-am întrebat: „Cine ești și ce treabă ai aici la această oră?”. Iar acela mi-a răspuns cu mânie: „Eu sunt demonul akediei. Plec, călugăre! Plec! M-ai ars! Nu o scot la capăt cu tine!”. Și zicând acestea, îndată s-a făcut nevăzut.

    Fiul meu, acestea ți le spun ca să înțelegi cu cine avem de-a face în călugărie și să iei măsurile nece­sare.

    – Gheronda, mărturisesc că mă minunez de aces­tea pe care le aud. Dar de unde să am eu o astfel de râvnă ca să stau cinci-șase ore la rugăciune ca o lumânare?

    – Ei, nu am spus să stai și tu cinci-șase ore. Însă nu te minuna, căci acesta nu este meritul nostru. Crede-mă că atunci când mă ajută harul, uit că stau în picioare. Iar harul nu-l păstrează Dumnezeu numai pentru El, ci îl dă tuturor celor care au bunăvoință. Măcar de aș fi și eu nerăspândit ca și tine! Ah, de ai ști cât te invidiez! Din păcate, îndatoririle administra­tive îmi răpesc cea mai mare parte a timpului. Ce bine ar fi dacă aș putea să stau și eu câteva ore retras, ca să se sature sufletul meu de rugăciune! Eu îi sfătuiesc pe călugării mei ca la începutul privegherii să stea în picioare cât pot de mult. Am pe câțiva care își fac privegherea la chilie stând aproape tot timpul numai în picioare. Alții, după ce obosesc, în loc să se așeze, îngenunchează puțin și apoi iarăși se ridică. Odată, un călugăr mi-a spus: „Gheronda, când stau în picioare obosesc. Dacă mă așez, moțăi. Atunci îngenunchez, dar peste puțin timp iarăși moțăi. Ce să fac?”. Acestuia i-am răspuns: „Există și un alt mod de a alunga moțăiala. Rostește rugăciunea cu voce tare, mergând. (…) Satana are alianță strânsă cu trupul. Când te vede că îl îndurerezi pe prietenul lui, nu poate îndura și de aceea pleacă”.

    Folosește și tu, fiul meu, toate aceste mijloace, iar Dumnezeu te va ajuta. Hai, mergi cu binecuvântarea lui Hristos și să treci din nou pe la mine ca să aflu ce pricopseală ai făcut.

    Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, p. 224-225

    Apreciat de 1 persoană

  4. “Scriu tuturor celor care, ca şi mine, vor fi într-o nenorocire asemănătoare: staţi bărbăteşte şi nădăjduiţi cu tărie în Dumnezeu, şi vrăjmaşii nu vor rezista, pentru că Domnul i-a biruit pe ei. Prin harul lui Dumnezeu am cunoscut că Domnul poartă de grijă de noi cu milostivire şi nici o ru­găciune, nici un gând bun nu se pierd înaintea lui Dumne­zeu. (…)

    Domnul mi-a dat să înţeleg puterea acestor cuvinte. Şi când ţin mintea mea în iad, sufletul meu are odihnă, dar când uit de aceasta, atunci îmi vin gânduri care nu plac lui Dumnezeu“.

    “Omul cade în înşelare fie din lipsă de experienţă, fie din mândrie. Dacă e din lipsă de experienţă, Domnul ne va tămădui degrabă; dar dacă e din mândrie, atunci su­fletul va suferi multă vreme până când se va fi învăţat smerenia, şi abia atunci îl va tămădui Domnul. Cădem în amăgire când credem că suntem mai deştepţi şi mai experimentaţi decât alţii şi chiar decât duhovnicul nostru. Şi eu am gândit aşa din lipsă de experienţă şi am suferit pentru aceasta şi sunt foarte mulţumitor lui Dum­nezeu că prin aceasta m-a smerit şi m-a povăţuit şi nu m-a lipsit de mila Sa.
    Şi acum gândesc că, dacă nu te mărturiseşti duhovnicului, e cu neputinţă să scapi de înşelare, şi pentru aceasta s-a dat de la Domnul duhovnicilor pute­rea de a lega şi dezlega. Dacă vezi o lumină înăuntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, dacă împreună cu lumina nu simţi în tine zdro­bire [de inimă] pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; dar nici nu te teme, ci smereşte-te şi lumina va pieri. Dacă vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis nu te încrede în aceasta, pentru că dacă este de la Dumnezeu, Domnul te va face să înţelegi aceasta. Dacă n-a cunoscut după gust pe Duhul Sfânt, sufletul nu poate înţelege de unde anume vine vedenia. Vrăjmaşul dă sufletului o anu­mită dulceaţă amestecată cu slavă deşartă şi după aceasta se recunoaşte înşelarea.“

    “Părinţii zic că dacă o vedenie e pricinuită de vrăjmaşul, sufletul simte tulburare. Dar numai sufletul smerit şi care nu se socoteşte pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frică la lucrarea vrăjmaşilor; iar omul mândru şi căzut în slava deşartă nu poate încerca nici frică, nici tulburare, fiindcă el vrea să aibă vedenii şi se socoteşte pe sine vred­nic de aceasta şi de aceea vrăjmaşul îl înşeală uşor. Lucrurile cereşti se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pământeşti prin minte: dar cine vrea să cunoască pe Dum­nezeu cu mintea lui din ştiinţă, acela e în înşelare, pentru că Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt.“

    Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. Deisis, Sibiu, 2000, pp. 179-180

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: