In efortul lor de a constitui ,,religia’’ unică, al cărei ,,dumnezeu’’ va fi antihrist, ecumeniştii cu măşti ortodoxe, împreună cu ceilalţi eretici şi schismatici, au alcătuit acest program, zis de rugăciune:

Luni, 18 ianuarie, ora 17.00

Biserica Ortodoxă la Manastirea Casin, b-dul Mărăști, nr.16. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Reformată Calvineum

  • Marți, 19 ianuarie, ora 17.00

Catedrala Episcopală Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare”, str. Polonă, nr. 50. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Reformata Șoseaua Viilor

  • Miercuri, 20 ianuarie, ora 17.00

Catedrala Episcopală Armeană, str. Carol I, nr. 43. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Romano-Catolică

  • Joi, 21 ianuarie, ora 17.00

Biserica Luterana  , str. Badea Cartan, nr.10. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Greco-Catolică

  • Vineri, 22 ianuarie, ora 17.00

Biserica Reformată Calvineum, str. Luterană, nr. 13 bis. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Armeană

  • Sâmbătă, 23  ianuarie, ora 17.00

Biserica Evanghelică Lutherană Germană C.A., str. Luterană, nr. 2. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Ortodoxă Românâ

  • Duminică, 24 ianuarie, ora 17.00. Rugăciuni în toate Bisericile
  •  
  • Luni, 25 ianuarie, ora 17.00

Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 17. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica  Evanghelică Luterană S.P.

(Preluare de pe Araratonline,com)

7 gânduri despre „In efortul lor de a constitui ,,religia’’ unică, al cărei ,,dumnezeu’’ va fi antihrist, ecumeniştii cu măşti ortodoxe, împreună cu ceilalţi eretici şi schismatici, au alcătuit acest program, zis de rugăciune:”

  1. Cât de repede uită omul şi se pierde cu belşugul!
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    Unii spun: „Cred că Dumnezeu mă va ajuta”, dar pe de altă parte încearcă să adune bani ca să nu se lipsească de nimic. Aceştia Îl jignesc pe Dumnezeu, pentru că nu se încredinţează pe ei înşişi voii Lui, ci banilor. Dacă nu vor înceta să iubească banii şi să-şi pună nădejdea lor în ei, nu-şi vor putea pune nădej­dea lor în Dumnezeu.

    Nu spun ca oamenii să nu aibă o economie pusă deoparte pentru ceasul de nevoie, ci să nu-şi pună nădejdea lor în bani şi să nu-şi dea inima lor banilor, pentru că altfel Îl uită pe Dumnezeu. Cel care face planuri personale, fără să se încreadă în Dumnezeu, şi spune după aceea că aşa vrea Dumnezeu, acesta îşi binecuvântează lucrul rău în mod diavolesc şi se chinuieşte mereu. Noi încă n-am înţeles puterea şi bunătatea lui Dumnezeu.
    Nu-L lăsăm să ne guverneze ca un Stăpân, şi de aceea ne chinuim.

    La Sinai, în sihăstria Sfintei Epistimia unde lo­cuiam, apa era foarte puţină. Curgea câte o picătură dintr-o stâncă înlăuntrul unei peşteri, la vreo 20 de metri depărtare de sihăstrie. Am făcut un bazinaş şi se adunau 3 litri de apă în 24 de ore. Când mă duceam să iau apă, puneam bidonaşul să se umple şi spu­neam Acatistul Maicii Domnului. Îmi udam puţin cu mâna numai fruntea, pentru că aceasta mă ajuta – îmi spusese un medic să fac lucrul acesta – luam puţină apă ca să am de băut, după care adunam pu­ţin într-o tinichea pentru păsărele şi pentru şoarecii pe care îi avea sihăstria. Apa aceasta era şi pentru ca să-mi spăl câte ceva etc. Ce bucurie, ce recunoştin­ţă simţeam pentru această puţină apă ce-o aveam! Slavoslovie, pentru că aveam apă!

    Când am venit în Sfântul Munte şi am stat pentru puţin timp la Schi­tul Ivirului, acolo era multă apă, deoarece locul era către soare. Era un bazin care se umplea, iar apa cur­gea pe deasupra. Uhuu, îmi spălam şi picioarele, şi capul…, dar n-am mai avut acea mângâiere. La Sinai mi se umpleau ochii de lacrimi de recunoştinţă pen­tru puţina apă ce-o aveam, în timp ce în Schit n-am mai simţit aceasta din pricina apei îmbelşugate. De aceea am plecat şi am locuit la vreo 80 de metri mai departe, unde aveam o cisternă mică.
    Cât de repede uită omul şi se pierde cu belşugul!

    (Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 2. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 284-285)

    Apreciază

  2. Dacă aveţi iubire către Dumnezeu şi către aproapele, Dumnezeu va dărui smerenia, va dărui sfinţirea
    SFÂNTUL CUVIOS PORFIRIE KAVSOKALIVITUL

    Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte, nu se mistuie pe sine.

    Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze ceilalţi, fără să se mânie şi să se îndreptăţească. Nu-şi pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul: la început seamănă cu cel smerit însă, dacă îl deranjează puţin cineva, îndată îşi pierde pacea, se mânie, se tulbură.

    Cel smerit crede că toate depind de Hristos, şi că Hristos îi dă harul Său, şi astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăieşte de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos, chiar şi în cele neplăcute. Vedem aceasta şi în vieţile sfinţilor. Apostolul Pavel ce era? Om ca şi noi. Dar ce s-a făcut? S-a făcut organ al lui Dumnezeu, vas al alegerii. Mărturisesc cuvintele lui: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine… Căci pentru mine viaţă este Hristos, iar moartea un câştig. Ardea de iubirea lui Hristos. Smerenia l-a ridicat acolo. Să arzi pentru Dumnezeu, aceasta-i totul.

    Dacă aveţi iubire către Dumnezeu şi către aproapele, Dumnezeu va dărui smerenia, va dărui sfinţirea. Dacă nu aveţi iubire către aproapele şi către Dumnezeu, dacă vă leneviţi, are să vă chinuiască satana, o să se răzbune pe voi omul cel vechi, or să vă greşească toţi şi toate, o să cârtiţi zicând: „De ce-ai lăsat asta aici? De ce acolo?” Şi o să socotiţi că e din pricina treburilor, a ostenelii. O să ziceţi: „Ce-o să fie cu starea asta în care am ajuns? Cum de mă port aşa?” fără să înţelegeţi de unde izvorăşte această stare. Pe când aceasta este răzbunarea instinctelor.

    Atunci când omul trăieşte fără Dumnezeu, fără linişte, fără încredere, ci cu frământare, zbucium, întristare, deznădejde, dobândeşte boli trupeşti şi sufleteşti. Astenia psihică, neurastenia, schizofrenia sunt stări demonice. Diavol este şi vorbirea „smerită”. I se spune complex de inferioritate. Adevărata smerenie nu vorbeşte, nu rosteşte cuvinte „smerite” adică „sunt păcătos, nevrednic, ultimul dintre toţi…”. Cel smerit se teme să nu cumva să cadă în slavă deşartă prin cuvintele cele „smerite”. Aici nu se apropie harul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, harul lui Dumnezeu se află acolo unde există smerenie adevărată, smerenia dumnezeiască, desăvârşita încredere în Dumnezeu. Dependenţa de El.

    Asta are mare valoare, să fii călăuzit de Dumnezeu, să nu ai nici o voie. Robul nu are nici o voie: ce vrea domnul său. Tot astfel şi credinciosul rob al lui Dumnezeu. Devii rob al Lui, dar în Dumnezeu afli slobozire. Aceasta este adevărata libertate. Să arzi pentru Dumnezeu. Asta-i totul. Am mai spus-o. Dacă eşti biruit de Dumnezeu, eşti robit Lui şi trăieşti în libertatea fiilor lui Dumnezeu:! …ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte (II Petru 2, 19). Se întâmplă ca şi cu ucenicul care are desăvârşită încredere în Bătrânul lui, iar Dumnezeu îi dă harul. Amintiţi-vă de Prorocul Elisei. A luat cojocul şi a lovit apele râului, dar nu le-a despărţit în două, precum făcuse Prorocul Ilie, căci tot ceea ce făcea, făcea fără smerenie, din egoism. Apoi, când s-a smerit şi a văzut că singur nu poate face nimic, a cerut cu smerenie ajutorul Bătrânului său, Prorocul Ilie, şi a primit har. Apele s-au despărţit şi s-a făcut drum ca să treacă.

    Trebuie, fireşte, şi puţină străduinţă, dar smerenia cea mai înaltă nu se dobândeşte numai prin străduinţe şi luptă. Este roadă harului. O spun din experienţă: tot ce am, am de la har. De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc (Ps. 126, 1). Pe toate le dă Hristos.

    Să fim în toate smeriţi: în cuget, în cuvinte, în purtare. Niciodată să nu ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu zicând: „Am virtuţi”. Dumnezeu nu are trebuinţă de virtutea noastră. Intotdeauna să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca păcătos, însă fără deznădejde, ci „îndrăznind la mila milostivirii Sale”. Ajunge să aflăm secretul.

    Secretul este iubirea lui Hristos şi smerenia. Hristos ne va da smerenia. Noi, cu neputinţele noastre, nu-L putem iubi. Să ne iubească El. Să-L rugăm mult să ne iubească El şi să ne dea râvnă să-L iubim şi noi.

    Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003

    Apreciază

  3. SFÂNTUL MARCU ASCETUL
    Fără rugăciune şi pocăinţă, nimenea n’a scăpat de ispită.

    Cel ce a împlinit o poruncă, să aștepte ispita pentru ea. Căci dragostea față de Hristos se probează prin cele potrivnice. Căci așa este legea duhovnicească.

    Deci să nu disprețuiești a avea grijă de gânduri. Căci lui Dumnezeu nu i se ascunde niciun gând. Începătorul oricărei virtuţi este Dumnezeu, precum soarele, al luminii cotidiene.

    Din această cauză, când săvârşeşti fapte virtuoase, adu-ţi aminte de Cel ce a zis: „Fără de mine, nu puteţi face, nimic” (Ioan 15:5) Tot binele vine dela Domnul, după o anumită orânduire şi pleacă pe ascuns dela cei nemulțumitori, nerecunoscători şi leneşi.

    De exemplu, fii foarte atent la asta: Când vezi vreun gând că-ţi făgăduiește slava omenească, să ştii sigur că-ţi pregăteşte ruşine. Prin necazuri şi-au gătit oamenii cele bune, după cum prin slava deşartă şi prin plăceri pe cele rele.

    Pe de altă parte însă, vrăjmașul cunoaște dreptatea din legea duhovnicească şi de aceea caută numai să câștige consimțirea cugetului.

    Căci diavolul câștigând această poziție, fie că-l va face pe cel căzut în puterea lui să se supună ostenelilor pocăinţii, fie că, nepocăiîndu-se, îl va împovăra cu necazuri fără voie. Ba se întâmplă uneori că îl face să lupte şi împotriva necazurilor, ca în viaţa aceasta să-i înmulţească durerile, iar la ieşirea sufletului să-l dovedească necredincios din pricina lipsei de răbdare.

    Luând în considerare cele de mai sus, faţă de încercările cari vin, mulţi s’au împotrivit în multe chipuri. Dar fără rugăciune şi pocăinţă, nimenea n’a scăpat de ispită.

    Deci trebuie să ne amintim că cele rele îşi primesc putere una dela alta; de asemenea şi cele bune cresc una prin alta şi pe cel părtaş de ele îl mână şi mai mult înainte.

    Diavolul ne micșorează în mintea noastră păcatele cele mici, căci altfel nu poate conduce spre cele mai mari.

    Cel nedreptăţit de oameni scapă de păcat, şi pe măsura mâhnirii sale, află sprijin împotriva lui. Cel ce crede în răsplata lui Hristos, pe măsura credinței sale rabdă bucuros toată nedreptatea.

    Cel ce se roagă pentru oamenii ce-l nedreptăţesc, îi înspăimântă și alungă pe draci; iar cel ce se luptă cu cei dintâi, e rănit de cei de al doilea. Ε mai bine să fim batjocoriţi de oameni decât de draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu, care face voia Lui, pe amândoi i-a biruit.

    Tot păcatul sfârșește în plăcerea oprită, precum orice virtute într’o mângâiere duhovnicească. Dacă stăpânește cel dintâi, stârnește pe cele proprii lui; iar dacă stăpânește cea de a doua, de asemenea pe cele înrudite cu ea. Deci, ocara dela oameni aduce întristare inimii, dar se face pricină de curăție celui ce o rabdă.

    Bazat pe Sfântul Marcu Ascetul

    Apreciază

  4. În Ortodoxie nu există drum închis
    SFÂNTUL CUVIOS PORFIRIE KAFSOKALIVITUL

    Nu există un lucru mai înalt decât cel numit pocăință și mărturisire. Această Taină este acordarea iubirii lui Dumnezeu omului. Prin acest mijloc desăvârșit, omul scapă de rău. Mergem, ne mărturisim, simțim împăcarea cu Dumnezeu, harul vine înăuntrul nostru, vina pleacă. În Ortodoxie nu există drum închis. Nu există drum închis deoarece există duhovnicul, care are harul de a ierta.

    Pentru ca sufletul să se pocăiască, trebuie să se trezească. Acolo, în cadrul acestei treziri, are loc miracolul pocăinței. Iar aici se găsește intenția omului. Însă trezirea nu ține doar de om. Omul singur nu o poate realiza. Intervine Dumnezeu. Atunci vine harul divin. Fără har, omul nu se poate pocăi. Iubirea lui Dumnezeu face totul. Iubirea lui Dumnezeu poate întrebuința ceva – o boală sau altceva, depinde – pentru a-l aduce pe om la pocăință. Deci pocăința se realizează prin harul divin. Trebuie doar ca noi să facem o mișcare înspre Dumnezeu și de aici încolo vine harul.

    Mare lucru este duhovnicul! De aceea, în Ortodoxie nu există deznădejde. Nu există drum închis pentru că există duhovnicul, care are harul de a ierta.

    Să vă mărturisiți des, să vă împărtășiți și să-i iubiți pe oameni.

    Spovedania este o modalitate prin care omul vine la Dumnezeu. Este acordarea iubirii lui Dumnezeu omului. Nimic și nimeni nu-l poate lipsi pe om de această dragoste.

    (Monahul Patapios Kavsokalivitul, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – Sfințenia în secolul al XXI-lea, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 49-50)

    Apreciază

  5. Și probabil nu întâmplător vor începe la momentul de Lună Plină …
    Cercetările întreprinse în perioada de Lună Plină au arătat că majoritatea oamenilor tind spre un comportament instinctual, ceea ce afectează drastic puterea decizională, discernământul. Acesta este şi unul din motivele pentru care nu se recomandă să luăm decizii pe Lună Plină, deoarece acestea pot fi ori pripite, ori rezultatul influenţei mediului şi a diferitelor persoane cu care interferăm, respectiv a ultimelor evenimente care ne-au impresionat (şi încă sunt la « suprafaţă » în subconştientul nostru).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: