Sfântul  Macarie Egipteanul

Între Sfinţii ce se pomenesc astăzi în Biserica lui Hristos, este Sfântul Macarie Egipteanul. Acesta a trăit în secolul IV după Naşterea Mântuitorului Hristos şi a fost învăţător al semenilor, cu cuvântul şi cu fapta. Cele ce vom relata în continuare, arată darurile duhovniceşti primite de alesul lui Dumnezeu.

,,Apoi a venit la dânsul un frate oarecare şi i-a zis: Avvo, spune-mi un cuvânt prin care să mă mântuiesc. Zis-a lui bătrânul: Mergi la morminte şi grăieşte de rău pe cei morţi. Deci a mers fratele şi-i grăia de rău, apoi şi cu pietre a bătut mormintele; după aceea venind a spus bătrânului. Iar acela l-a întrebat: Nimic nu ţi-au spus? Zis-a el: Nu. Atunci zise bătrânul: Mergi şi îi laudă pe ei. Deci a mers şi a început cu laude a ferici pe cei morţi. Apoi întorcându-se, a spus bătrânului că i-a lăudat. Iar bătrânul i-a grăit: Nimic nu ţi-au răspuns? A zis el: Nu. Bătrânul a zis; Vezi că nici când i-ai grăit de rău nu ţi-au spus ceva împotrivă, nici când i-ai fericit cu laude, nu ţi-au zis ţie ceva. Aşa şi tu, de vei voi să te mântuieşti, să fii ca un mort, nici ocărât fiind, să nu te mânii, nici cinstit fiind, să nu te înalţi, şi atunci te vei mântui’’.

A rămas scris despre Sfântul Macarie că se nevoia în Egipt şi, într-un rând, când se întorcea acasă, a aflat un tâlhar care îi fura puţinele lucruri din chilie şi le căra afară unde le punea pe dobitocul său. Când a văzut, Sfântul s-a prefăcut a fi străin de acea chilie şi a ajutat tâlharului să care acele lucruri. La plecare, l-a însoţit o bucată de drum şi l-a slobozit în pace. A cugetat apoi întru sine: ,,Nimic aducând în lumea aceasta, arătat este că nici a duce ceva de aici nu putem. Domnul a dat, şi precum El bine a voit, aşa a şi făcut, bine este cuvântat Dumnezeu întru toate’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 376-400).

Ceea ce a făcut Sfântul Macarie Egipteanul îl arată trăitor al învăţăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aşezată în paginile Sfintei Scripturi prin pana Sfântului Apostol Pavel: ,,Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nu putem să scoatem afară ceva din ea. Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare’’ (I Timotei 6, 7-9).

Presbiter Ioviţa Vasile

3 gânduri despre „Sfântul  Macarie Egipteanul”

  1. Dacă te ajunge vreo boală a trupului
    A zis bătrânul:

    – Dacă te ajunge vreo boală a trupului, să nu te nelinişteşti. Căci dacă Stăpânul tău vrea să-ți încerce trupul, cine eşti tu să te superi? Nu-ți poartă El grijă de toate? Nu cumva trăieşti în afară de El?

    Rabdă, deci, şi roagă-L să-ți dăruiască cele ce-ți sunt de trebuință; căci aceasta este voia Lui.

    Arată îndelungă-răbdare şi iubire.

    Extras din Părinți și Scriitori Bisericești– Viața Sfântului Macarie Egipteanul, II, 4, vol. 34.

    Apreciază

  2. Prihănirea de sine este o armă de neapărată trebuinţă în rugăciune

    „În timpul nevoinţei de noapte, ne spunea pururea pomenitul, toţi fraţii ţineam un băţ la subsuoară. De îndată ce un gând de mândrie, de judecată, de trândăvie etc. încerca să ne tulbure rugăciunea, dă-i bătaie, dar bătaie, nu glumă! Să cazi jos, să te tăvălești de durere și să-ţi spui: «O să te învăţ eu minte, ticălosule! Dacă mai îndrăznești, fă din nou aceleași!» Dar de multe ori, după o astfel de bătaie venea o umilinţă adâncă și rugăciunea începea să curgă ca un torent. Atunci mintea era răpită de Duhul, Care o îndulcea cu o bucurie paradisiacă de negrăit.

    Prihănirea de sine este o armă de neapărată trebuinţă în rugăciune. Aceasta la nevoitori ajunge până la mânie. Primul dușman este eul nostru. Atunci căutăm răzbunare, adică însetăm după durere, după reaua pătimire. Și astfel sfântul baston cade ca ploaia. Atunci înţelegi că într-adevăr «bătaia este ruptă din Rai».

    Până aici toate bune și frumoase. Dar atunci când mi-a făcut aceasta stareţul meu, puţin a lipsit să nu o pot răbda. Într-o zi acela mi-a spus:

    – Vino aici, bre neisprăvitule! Bre netemătorule de Dumnezeu, tu ești preot care ţine în mâinile sale pe Însuși Hristos!?

    Și împreună cu ocara, mi-a dat și două palme. Ei, aici m-am poticnit și pot spune că am pierdut cununa. Și mai ales când l-am auzit pe stareţ spunându-mi:

    – Pentru aceasta îţi dau canon ca mâine să nu liturghisești.

    Auzind acestea, am plecat la chilie plângând în hohote, însă nu vărsam lacrimi de smerenie, ci de cârtire și îndreptăţire de sine.

    «Eu mă jertfesc pentru alţii, muncesc, priveghez, păstrez tăcerea… Ce rău vede stareţul la mine de se poartă așa de aspru? Stareţul meu este sfânt. Da, este sfânt. Dar aici, ca om, a dat greș.»

    Însă nu am întârziat să înţeleg că dădusem examene mai grele, dar «picasem». Și din nou m-am întors la prihănirea de sine. Am început să mă lovesc spunându-mi: «Vai de tine, ticălosule, cât de mult egoism ai! Tu singur, de voia ta, ţi-ai zdrobit picioarele cu băţul, dar nu ai putut suporta cele două pălmuţe ale stareţului tău. Unde este iubirea ta faţă de stareţul tău? Unde credinţa? Unde ascultarea până la moarte?»

    Deși am căzut la acest examen, compătimitorul meu stareţ nu a întârziat să mă cheme din nou la el. M-a strâns în braţe plângând și nemaiputându-se stăpâni, și-a revărsat fără să spună nimic toată dragostea sa. Mi-a transmis-o cu atâta putere, încât am fost cuprins de o bucurie de nedescris, care a ţinut toată noaptea aceea. Iar cine trăiește o astfel de bucurie, îi spune lui Hristos: «Doamne, ce este aceasta pe care o trăiesc? Oare există bucurie și veselie mai mare decât aceasta pe care o simt acum lângă Tine?»

    Dar aceasta nu este nici măcar o picătură din oceanul cel nemărginit al iubirii lui Dumnezeu. Despre aceasta m-a încredinţat însuși stareţul meu atunci când am alergat la el să-i spun despre acea fericire pe care încă o mai trăiam, spunându-mi:

    – Fiul meu, Domnul ţi-a dat o picătură din oceanul cel nemărginit al iubirii Lui. Dă-ţi silinţa pe cât poţi să te folosești de fiecare ocazie, de fiecare ispită, dispreţuire și mâhnire, ca să trăiești o stare și mai înaltă decât aceasta.”

    Extras din Stareţul Haralambie- Dascălul rugăciunii minţii– monahul Iosif Dionisiatul, Editura Evanghelismos, 2005.

    Apreciază

  3. Adu-i aminte sufletului tău că este veșnic!
    SFÂNTUL CUVIOS MACARIE EGIPTEANUL

    Întotdeauna să vorbești cu trupul tău și cu sufletul. Spune trupului tău: „Ce vom face în lume? Puțin este timpul nostru. Căci te vei strica și te vei duce în mormânt”.

    Spune sufletului tău: „Ce faci aici? Du-te, scapă la Dumnezeu, nu cumva să fii osândit în focul cel veșnic. Fă război cu cel ce te lovește și strică mintea ta!”.

    (Sfântul Macarie Egipteanul, Cuvinte ascetice și epistole (Volumul I), traducere Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 219)
    ***
    Tot noi purtăm responsabilitatea păcatelor noastre, oricât de crunt ne ispitește cel rău
    SFÂNTUL CUVIOS MACARIE EGIPTEANUL

    După cum puterea potrivnică ne îndeamnă (la săvârșirea faptelor rele), tot așa și harul divin (ne îndeamnă la săvârșirea faptelor bune). Dar (nici una dintre cele două puteri) nu ne forțează, ci ne lasă libertatea de discernământ și de alegere. De aceea, pentru faptele pe care le-a făcut, împins de satan, omul însuși – iar nu satan – primește pedeapsa, ca unul care a săvârșit răul, nu împins cu forța, ci sfătuit de cugetul său.

    Tot așa se întâmplă și în legătură cu săvârșirea binelui: harul nu pune pe seama sa binele făcut, ci pe seama omului; îl înconjoară pe acesta cu slavă, nu leagă, nici nu constrânge voința omului, ci deși coexistă cu acesta, el cedează în fața liberului arbitru, ca să vadă în ce măsură voința umană înclină spre virtute sau spre rău. De altfel, stă în firea omului să aleagă între bine și rău.

    (Sfântul Macarie Egipteanul, Scrieri, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, pp. 337-338)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: