Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu: Nici o frică să nu fie mai mare decât frica de Dumnezeu

Eu am fost întrebată: care este gândul cel mai temeinic cu care ați ieșit din închisoare? Și am spus, fără să ezit, două fraze: că suferința este treaptă de iubire, nu este pedeapsă, cum spunem noi; că noi așa zicem, de pildă, că boala este plata păcatului. Nu este adevărat, boala este dovada că iubirea lui Dumnezeu lucrează și ne curăță de zgura pe care păcatul a așezat‑o pe noi. Deci, din momentul când ajungi să înțelegi lucrul ăsta, ai o stare de bucurie și de împlinire nemaipomenită, pe care Părintele Bejan a numit‑o Bucuriile suferinței. Îți dai seama că de fapt Dumnezeu, în marea Lui bunătate, te scoate prin această suferință, prin acest dar care este un dar de iubire, de grijă a Bunului Dumnezeu. Vedeți, prin jertfa Mântuitorului orice părinte care are darul duhului Sfânt poate să ne ridice păcatele, dar urma păcatului rămâne. Pe aceea nu o poate ridica decât Bunul Dumnezeu; și El o ridică, dându‑ne această cale. Deci noi prin păcat am știrbit din opera divină care este creațiunea în întregimea ei. Ca să fie ca la început, cum a fost înainte de păcatul meu, eu trebuie să pun la loc ceea ce am luat prin greșeala mea. Lucrul acesta nu‑l pot face decât prin suferință.

Și asta pentru că mi‑a arătat Mântuitorul Iisus că asta este problema omului, numai pe Cruce se poate șterge urma păcatului de orice fel. Și din clipa aceea, când înțelegi lucrul ăsta, noi când am ajuns să înțelegem lucrul ăsta, ne‑am însușit cu bucurie nespusă suferințele închisorii, ne‑am dat seama cât de mare este iubirea Domnului, măsurând‑o după amploarea suferinței care ni s‑a dat. Cu cât era mai mare, cu atât a fost mai multă grija Bunului Dumnezeu, ca să ne absolve total. Și din clipa aceea suferința a devenit prilej de iubire și prilej de bucurie.

Al doilea gând pe care l‑am spus fără șovăire și mi‑a venit traducerea în cuvinte a acestui sentiment cu care noi am ieșit din închisori: Nici o frică să nu fie mai mare decât frica de Dumnezeu. De ce? Pentru că frica venită de la diavol este spaimă, este îngrozire, este o cale de tulburare și de suferință căreia nu ai cum să‑i faci față, pentru că diavolul este înfricoșător, într‑adevăr.

Deci frica de el asta este. Frica de Domnul, însă, este frica de a nu ofensa o iubire perfectă, este de cu totul altă natură. Și în momentul când ai această grijă, ai această frică să nu ofensezi iubirea Celui Care Și‑a lăsat cerul și a venit pe pământ ca să vadă care sunt problemele omului, care sunt treburile pe care el nu le poate birui și cum poate să‑l ajute mai mult și mai bine, din momentul acela înțelegem într‑adevăr că nici o frică, oricât de spăimoasă ar fi, nu te poate tulbura, nu te poate clinti. Pentru că una este frica de a nu ofensa iubirea absolută și alta este frica de a nu te lăsa păcălit, îngenuncheat, umilit și până la urmă înhățat de cel nenumit. Deci acestea sunt cele două mari învățăminte cu care Dumnezeu ne‑a împodobit sufletele în închisoare. Să trăim suferința ca pe un dar de iubire și să nu ne fie frică decât de a nu ofensa această iubire absolută, desăvârșită.

Selecţie şi editare : Dr. Gabriela Naghi

Un gând despre „Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu: Nici o frică să nu fie mai mare decât frica de Dumnezeu”

  1. Cuviosul Părinte Justin Pârvu despre unitatea românilor și a Neamului Românesc

    Ce doresc eu neamului nostru? Îi doresc un singur lucru. Și mai important decât orice. Îi doresc să fie un popor mai legat unul de altul. Pentru că unitatea aceasta a noastră ne-a menținut din primele începuturi ale existenței noastre. Începând de la Bogdan, întemeietorul Moldovei noastre, prin toți domnitorii, familiile Mușatinilor, familiile strămoșilor noștri, un Matei Basarab, un Vasile Lupu, un Ștefan cel Sfânt și Mare – toți au propovăduit această unitate în Iisus Hristos. Și numai așa au biruit. Ei bine, în veacul aceasta a venit satana cu foarte multă sămânță și a aruncat-o în grâul acesta al nostru ortodox. A semănat neghină zi și noapte, încât a ajuns până la ultima suflare a românului nostru, să nu se mai înțeleagă unul cu altul, să nu se mai asculte, să nu se mai unească. Și de aceea noi, ca neam, vom mai exista doar prin această revenire a unității noastre.

    Măi, orice creștin trebuie să facă politica neamului său, a valorilor lui ortodoxe, a limbii lui și a simțămintelor lui.
    Un ortodox este în același timp și un mărturisitor, este și un luptător, este și sfințitor. Ăsta este ortodoxul. Un ortodox nu înseamnă un bleg îmbrăcat în haine negre și capul în pământ și rasa în cui. Nu! Un ortodox este un ostaș, înarmat întru apărarea credinței și a trecutului istoric. Ortodoxul creștin este stăpânul la el acasă. El este omul de jertfă al neamului lui. El nu este „Totul pentru mine”, ci „Totul pentru altul, pentru neamul meu”. La ora aceasta politica este inversă: „Totul pentru mine, mai puțin pentru celălalt”.

    Harul lui Dumnezeu, dacă lucrează și mustește în viața noastră, atunci se face și o unire. Și de abia atunci putem să facem noi un punct unic, ca să ne putem mișca spre acest adevăr.
    Fiii noștri se răspândesc în toată lumea, părăsind locurile acestea așa de bogate și de frumoase, rămânând în mâinile străinilor asiatici și occidentali care vin cu toate influențele negative din punct de vedere spiritual și creștin. Este vorba despre părăsirea acestor meleaguri și sunt foarte puțini din cei care se mai reîntorc ca să împodobească frumusețea acestor așezări ale trecutului nostru. Dacă s-ar mai naște un Ștefan cel Mare, un Mircea cel Bătrân, un Petru Rareș, cu mult regret ar privi spre strănepoții aceștia pe care i-au lăsat aici să ducă mai departe trecutul nostru istoric.
    La ora aceasta sărăcia aceasta, despre care tot vorbim… dar nu atât pâinea, cât viața noastră spirituală lipsește. Nu atât bucata de pâine, pentru că deși pământul acesta ne dă hrană și sănătate și îl avem la dispoziție, noi îl părăsim zi de zi. Dacă Ștefan cel Mare ar fi avut asemenea moldoveni, n-am mai fi existat noi cu aceste bogății pe care ni le râvnesc străinii, cu toate monumentele acestea frumoase ale Voronețului, Putna, Moldovița care împodobesc tot trecutul nostru. Toate aceste așezări au fost făcute cu sacrificii, cu munca lor proprie, cu osteneală și punând la bază credința și sănătatea viitorului nostru.
    De aceea, doresc tineretului și lumii noastre creștine să trăiască în credință, în curățenie sufletească, în dragoste, în unitate și în duh de dăruire pentru valorile acestea ortodoxe. Dumnezeu să binecuvinteze neamul nostru și să-l ducă pe culmile frumuseții și ale mântuirii, dragostei și împăcării cu Dumnezeu!

    (Selecții preluate din cartea: Ne vorbește Părintele Justin, vol IV)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: