Sfântul Nicoale Velimirovici: Sataniştii scriu legile lor, nu cele ale lui Dumnezeu

Pace, pace, pace! strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu. Pâine, pâine, pâine! strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu. Legi, legi, legi! strigă doctorii în drept şi-n dreptate ai Europei, iar popoarele lor strâng fărădelegi cât dealurile, până la nori, în fiecare zi şi în fiecare ceas, căci scriu legile lor şi nu ale lui Dumnezeu.

Vai de cei ce fac legi nedrepte şi de cei ce scriu hotărâri silnice (Isaia 10,1) Aşa a grăit Dumnezeu prin Isaía Proorocul. Iar prin Proorocul Ieremía a grăit: Cum puteţi voi să ziceţi: ,,Suntem înţelepţi şi avem Legea Domnului?’’ Că iată, pana mincinoasă a prefăcut-o în minciună (Ieremia 8, 8).

Pentru vechiul Israíl şi pentru noua Europă s’au zis aceste cuvinte, căci au trădat numele de popor ales şi nu au fost lumină popoarelor, ci întuneric. Noua Europă a spart atât tablele legii date de Moisì, cât şi cele ale lui Hristos, a încălcat legea morală a lui Dumnezeu, a scornit mincinoasele „legi naturale” şi le-a pus ca un jug greu pe grumazul oamenilor. A proclamat ceea ce este existent ca fiind inexistent, iar ce este inexistent ca existent. Pe singura lege existentă, cea numită de Dumnezeu lege, legea morală, a lepădat-o ca pe-o nelegiuire, sau ca pe-o haină ponosită, iar pe cele ce nu sânt ale lui Dumnezeu, rânduiala vremelnică a lucrurilor şi-a întâmplărilor naturale, a numit-o singura şi inevitabila lege – ca şi cum Dumnezeu ar fi putut da lege firii neînţelegătoare, iar nu omului înţelegător! Dar şarpele cel vechi, care a minţit şi pe Eva, i-a înduplecat prin veşnicul Iuda, pe cărturarii Europei să scrie minciună cu condeiul lor mincinos!

Au scris minciuna sub formă de poezie, pentru a preface nevinovăţia în vinovăţie, curăţia în necurăţie, şi să facă din tineretul botezat al Europei un neam câinesc, lacom şi curvar. Au scris minciuna sub formă de romane şi nuvele, pentru a orbi ochii europenilor ca să nu mai vadă Cerul şi Duhurile cereşti şi, astfel, să îndulcească noroiul, pământul şi tot ce e în stăpânirea morţii, a mormântului şi-a viermilor. Au scris minciuna ca istorie, o istorie în care au pus mai presus de Dumnezeu puterile oarbe ale naturii, simple unelte în mâinile lui Dumnezeu, şi cu ajutorul lor au explicat soarta neamurilor, a triburilor omeneşti şi a întregii omeniri – cu ajutorul uneltelor lui Dumnezeu, nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Şi, prin minciună, au slăvit un popor şi l-au ponegrit pe altul, după plata primită, întărâtând o generaţie împotriva alteia, învrăjbind un popor împotriva altuia şi pe copii împotriva părinţilor.

Au scris minciuna sub formă de filosofie, când un îngâmfat s’a apucat, în pofida puterilor sale mărginite, să încerce să explice cum a fost făcută lumea, cum stă lumea între hotarele sale şi ce este omul, care este calea lui şi unde-i este sfârşitul – toate acestea i-au ieşit din degete, minţind fără încetare şi flecărind fără să pună pază gurii sale. Ca şi când Dumnezeu nu ar fi vorbit niciodată înainte de ei! Ca şi cum Ziditorul nu ar fi zis şi n’ar fi arătat oamenilor toate acestea prin aleşii ce i-au slujit, Drepţi şi Prooroci, iar în cele din urmă prin Fiul Său cel Unul-Născut!

În cele din urmă, au scris minciună despre aşa-zisele „legi naturale” şi împotriva legilor nescrise ale lui Dumnezeu. Au scris minciună, necunoaştere şi nedreptate. Şi nimeni dintre oameni nu i-a judecat, căci neamurile Europene au slăbit de mult, şi nu mai ştiu să se împotrivească cruzilor şi îngâmfaţilor lor stăpâni. Iar după ce aceşti stăpâni îngâmfaţi şi cruzi, întunecaţi ca noaptea şi ca mormântul, nesătui de bani şi de slavă deşartă, au aruncat pe foc legea morală a lui Dumnezeu, au dat o nouă lege morală, adică:

Că omul e liber să creadă sau să nu creadă într’un singur Dumnezeu sau în sute de dumnezei. Că fiecare e liber să se închine idolilor de argint, de aur, de lemn şi de hârtie. Că cel ce batjocoreşte numele Domnului nu va fi judecat, dar cel ce batjocoreşte un paznic de stradă va fi judecat. Că fiii trebuie să lepede credinţa părinţilor ca pe-o înşelare, nu trebuie să îi asculte şi să-i cinstească, ci să se despartă cât mai grabnic de ei. Că Duminica nu este nicidecum o sărbătoare, ci o zi ca oricare alta, şi că în acea zi omul trebuie să-şi odihnească şi să-şi hrănească trupul său mai bine ca în celelalte zile. Că e îngăduit a ucide pe oricine stă împotriva intereselor tale personale, profesionale sau naţionale. Că curvia şi preacurvia sânt totuna cu căsătoria. Că hoţia e un lucru relativ, care depinde de context. Că jurământul strâmb este necesar pentru binele indivizilor şi al societăţii.

Iată, fraţilor, pentru ce a trebuit să vină marele război mondial. Ziditorul cel batjocorit a cutremurat pământul cu un război ca să scuture noroiul de pe sufletele europenilor. Vor simţi ei oare durerea acestui cutremur, vor înţelege oare pentru ce au fost loviţi cu războiul care tocmai s’a încheiat? Îşi vor veni oare în fire, vor lepăda oare prosteştile şi nedreptele lor legi şi se vor întoarce la veşnica lege morală a lui Dumnezeu? Îi vor mai lăsa oare pe mincinoşii lor cărturari să scrie mai departe minciuni cu condeiul lor mincinos, ca să întunece lumina lui Dumnezeu în sufletele oamenilor lui Dumnezeu?

Vor face oare acestea, sau nu? De aceasta depinde fericirea sau nefericirea, izbăvirea sau nimicirea Europei viitoare. Până acum, numai la poporul Sârb se văd semnele pocăinţei şi ale venirii în fire. Însă acestea trebuie să ajungă la apogeu, ca Dumnezeu să Se milostivească spre noi şi să ne ierte păcatele. Amin”.

(Sfântul Nicoale Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, București, 2007)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Tezaurele şi Tezaurul nostru

Când a fost vorba să ne păstrăm tezaurul nostru din aur ,,cloşca cu puii de aur’’, plus alte piese de ,,mare valoare’’, le-am trimis la Moscova să ni le păstreze, nu cumva să le pierdem. Şi le-am pierdut.

Am  mai avut un tezaur, tot din aur, şi l-am trimis la Londra, să ni-l păstreze hoţii internaţionali. Ni-l păstrează şi-n ziua de azi, cu o grijă sporită, nu cumva să ni-l fure alţi hoţi mai mari. A vrut Liviu Nicolae Dragnea să-l aducă acasă, pentru că era al nostru, şi l-au băgat în temniţă. Să se înveţe minte şi ceilalţi şi să nu-l mai ceară.

Cu mulţi ani în urmă am văzut un film, nu ştiu cum se numea. Concluzia lui era aceasta: Dacă pământul ar fi de aur, oamenii s-ar lupta pentru o palmă  de pământ. Ce este aurul? Un element aşezat de Dumnezeu în Creaţia Sa, în tabloul lui Mendeleev, dacă vreţi. Cât valorează el? Cât stabilesc nişte descreiearaţi, care-şi închipuie că, cu stăpânesc mai mult aur, cu atât e mai mare puterea lor. Ce nebuni!

Dragi ortodocşi. Voi aveţi, noi toţi avem, un tezaur pe care nu-l pot răpi leprele lumii, nu-l pot stăpâni scursorile care ne-au invadat ţara, nu-l pot înăbuşi sataniştii mondiali. Este Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura prin care noi ne putem mântui. O aveţi, păstraţi–o, mântuiţi-vă. Scârbiţi-vă de iohanişti, rafilişti, raedişti şi alte otrepe care s-au înverşunat împotriva Sfintei Biserici Ortodoxe Române, căutând să o distrugă din interior şi din afara ei. Nu vor reuşi! Hristos nu poate fi biruit! Biserica Sa nu poate fi biruită! Nici de porţile iadului, nici de agenţii infiltraţi în Sfânta noastră Biserică, prezentându-se sub chipul mincinos de ,,episcopi’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

Trei, Doamne, dar nu toţi trei sunt păstori adevăraţi

ÎPS Longhin: Să nu rămâneți fără veşnicie, să nu rămâneți fără de Hristos

Vremurile sunt foarte grele. Niciodată nu ne-am gândit că vor veni aceste vremuri. Mai mare pericol ca astazi n-a fost şi nu este niciodată! De aceea, păstraţi Credinţa ca o comoară, pastraţi curăţenia şi statornicia ca o comoară, să nu le ia nimeni!

Să știți fraților, că astăzi creştinii noştri au întrecut și pe diavoli cu trăirea lor, cu viclenia lor, cu vrăjmaşia, cu toata rautatea… Asta este cea mai mare durere: ca oamenii au înlocuit pe satana…Degeaba mulţi învinuiesc: satana m-a indemnat, satana… Nu-i de vină el cu nimic, să ştiţi. Vinovaţi suntem noi toți, că așa am ajuns la o stare de viclenie, la o stare de trădare, la o stare de vânzare, la o stare de răutate… că nu știu până când ne va mai răbda Dumnezeu!

Fraților, țineți minte, toate sunt trecătoare, toate sunt numai pentru o vreme. Dar trecând prin vremea asta, prin viaţa asta, să nu rămâneți fără veşnicie, să nu rămâneți fără de Hristos. Toti am căzut, toți suntem vinovaţi, dar cu toții să ne întoarcem la Domnul, că pe toţi ne iubeşte şi pe toţi ne iartă.

Eu Îl rog pe Bunul Dumnezeu, să reverse harul peste voi și mila Lui, să ne deschidă ochii sufletului, să putem crede cu adevărat, să putem privi spre cerul senin. Vă rog, fraților, întoarceţi-vă cu pocăinţă, cu dragoste, la Domnul! Slăvit să fie Domnul! Amin’’.

ÎPS Mitropolit Longhin

(Preluare de pe Facebook)

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Preafericitul Mitropolit Onufrie…

…a lansat un apel către Vladimir Putin cu rugămintea să înceteze războiul. Textul integral al adresării este publicat pe site-ul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

,,Apărând suveranitatea și integritatea Ucrainei, facem apel la președintele Rusiei și cerem încetarea imediată a războiului fratricid. Poporul ucrainean și cel rus au ieșit din cristelnița Niprului, iar războiul dintre aceste popoare este o repetare a păcatului lui Cain care, de invidie, și-a ucis propriul frate”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Un asemenea război, după cuvântul Preafericitului Părinte Mitropolit, nu are nicio îndreptățire nici înaintea lui Dumnezeu, nici în fața oamenilor.

,,Fac apel către toți să dăm dovadă de bunul simț, care ne învață să ne rezolvăm problemele pământești prin vorbă bună și înțelegere, și sper sincer că Dumnezeu ne va ierta păcatele și pacea lui Dumnezeu va domni pe pământul nostru și în întreaga lume!”, cu aceste cuvinte Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene și-a încheiat adresarea către Putin.

 (Preluare de pe UJO)

Pseudo-patriarhul Kiril trăieşte ,,vremuri de pace’’, are sub omoforul său atât Rusia, cât şi Ucraina. Pentru ruşi: ,,puterea armatei ruse este o armă care ne apără poporul’’. Ucrainenii sunt cei cu intenţii rele

,,Știm că nu există război fără victime și, prin urmare, un respect deosebit în rândul poporului este și ar trebui să rămână întotdeauna pentru cei care își îmbracă în mod voluntar uniformele militare, depun un jurământ și jură credință Patriei și disponibilitatea de a-și apăra granițele sacre.

Trăim în vremuri de pace, dar știm că și în vremuri de pace există amenințări. Din nefericire, există amenințări chiar și acum – toată lumea este familiarizată cu ceea ce se întâmplă la granițele patriei noastre. De aceea, nu cred că există nicio îndoială în mintea militarilor noștri că au ales o cale foarte bună în viața lor. Pentru că, urmând această cale, vă apărați națiunea chiar și fără nicio acțiune militară. Puterea forțelor armate, puterea armatei ruse este o armă care ne apără poporul. Dar pentru ca această armă să fie luată în serios de cei cu intenții rele, forțele noastre armate trebuie să fie mereu în alertă.”, a spus Kiril, între altele.

(Preluare de pe ActiveNews)

Ziua noastră de odihnă, ziua de preamărire şi cinstire a Dumnezeului Adevărului

Iubite cititorule! Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint două Epistole. În cea de-a doua, spre sfârşitul ei a făcut această afirmaţie: ,,Căci împotriva adevărului nu avem nicio putere; avem pentru adevăr’’ (II Corinteni 13, 8). Având putere pentru adevăr, îl vom releva în rândurile de mai jos, şi ne vom întări în Credinţa noastră cea Sfântă prin cugetarea la ziua de odihnă. Trebuie spus că evreii, care L-au răstignit pe Mântuitorul Iisus Hristos, au până în ziua de azi ca zi de odihnă, sâmbăta, a şaptea zi, în numerotarea lor. Ei ar vrea să impună această zi în lumea întreagă şi să desfiinţeze Duminica, dacă ar fi cu putinţă. Dar nu este!

Biserica lui Hristos are ca zi de odihnă Duminica din mai multe motive. Înainte de toate, aceasta este ziua în care a înviat Domnul Iisus, aşa cum ne-au lăsat scris cei patru Sfinţi Evanghelişti: Matei 28, 1; Marcu 16, 2; Luca 24, 1; Ioan 20, 1). În aceste texte este vorba de ,,ziua cea dintâi a săptămânii’’. Cum am scris şi mai nainte, la evrei săptămâna avea tot şapte zile, ziua a şaptea fiind  sâmbăta. În chip logic, urmează că ziua cea dintâi a săptămânii este Duminica.

Avem apoi textul de la Faptele Apostolilor 20, 7 care ne spune că Biserica se aduna în zi de Duminică pentru frângerea pâinii, adică pentru Sfânta Liturghie: ,,În ziua cea dintâi a săptămânii (Duminica), adunându-ne  noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii’’. Prin urmare, Duminica era ţinută ca zi de odihnă încă din secolul I, cam din anul 33, când Hristos a întemeiat Sfânta noastră Biserică. Aserţiunea potrivit căreia Sfântul Constantin cel Mare ar fi impus Duminica drept zi de odihnă este o minciună iudeo-adventistă, care prinde foarte bine la proşti, sau la cei care le place să fie prostiţi. Sfântul Constantin cel Mare doar a legiferat o practică a Bisericii, veche, pe atunci, de aproape trei secole.

Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli s-a petrecut în zi de Duminică, zi în care Hristos Mântuitorul a întemeiat, în chip văzut, Sfânta Sa Biserică, în care noi ne lucrăm mântuirea.  

Să mai amintim că Sfântului Ioan Evanghelistul i s-a făcut Descoperirea Dumnezeiască cuprinsă în Cartea Apocalipsei, de asemenea, în această zi: ,,Am fost în duh în zi de Duminică şi am auzit, în urma mea, un glas mare ca de trâmbiţă’’ (Apocalipsa 1, 10). Aşa că de vei auzi vreun sectar adventist încercând să convingă, împotriva Sfintei Scripturi, că ziua de sâmbătă e cea de odihnă, lasă-l să vorbească. Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.

Presbiter Ioviţa Vasile

Nebuni au fost, nebuni sunt… Încă

Când e vorba de psihopaţi, nu e greu să fii profiler. Pătrunzi uşor în minţile lor şi dai de nebunie. Nebunia e imposibil de explicat, de înţeles, e imprevizibilă şi nu poate fi stăpânită. Nebunia e lucrare drăcească şi pătrunde lesne în minţile întunecate de păcat. Formele ei sunt multe şi au fost clasificate de psihiatri. Eu m-aş opri la două forme.

Întâi, nebunia-nebunie, când bietul om îşi pierde minţile, din diverse pricini. Aceşti nefericiţi sunt izolaţi de societate prin ziduri înalte şi, când e cazul, sunt imobilizaţi în cămaşă de forţă.

Există, însă, forma cea mei gravă de nebunie, când titularii ei ni se înfăţişează ca oameni normali, chiar inteligenţi. Când aceşti nebuni ajung în vârful piramidei mondiale, în funcţii înalte, fireşte, aleşi ,,democratic’’, şi dispun de puteri decizionale extraordinare, primejdiile sunt neînchipuit de mari. Uitaţi-vă la nebunul Putin, înconjurat de o şleahtă de nebuni subordonaţi, susţinut de nebunii ocultei mondiale, şi veţi avea imaginea şi înţelegerea corectă a evenimentelor la care suntem martori şi care ne afectează, mai mult sau mai puţin, pe toţi.

L-am văzut pe Putin în imagini, alături de patriarhul ecumenist al Moscovei şi a toată Rusia, Kiril şi am zis atunci că s-ar putea ca în omul acesta să existe un dram de Credinţă. Am auzit că Putin a vizitat Sfântul Munte Atos şi am gândit că nu e un drac deosebit de negru. M-am înşelat. Putin este un nebun şi cele zise mai sus n-au fost decât o perdea de fum, îndărătul căreia îşi urzea fărădelegile. Putin e un criminal, chiar înainte de declanşarea războiului. A ordonat uciderea unor ziarişti şi a adversarilor politici incomozi.

Putin e un nebun criminal şi prin faptul că s-a încadrat perfect în planurile ocultei, când a fost vorba de zisa pandemie, urmată de vaccinurile ucigaşe. Acum e actorul principal în acest război absurd, planificat de ocultă drăcească mondială, şi declanşat cu scopul vădit de a distruge vieţi. În 23 ianuarie, anul acesta, am redactat şi publicat un articol intitulat ,,Războiul din Ucraina va fi îndreptat împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale’’. Când îl vedeţi pe neputinciosul Biden anunţând sancţiuni nimicitoare la adresa Rusiei, să ştiţi că sunteţi în faţa unei mari minciuni. Toţi sunt o apă şi un pământ. Toţi îşi joacă rolul în acelaşi scenariu diabolic, îndreptat împotriva lui Hristos şi a Bisericii Ortodoxe.

Nu sunt nici prooroc, nici înainte-văzător, nici om cu pretenţii vizionare. Sunt un popă hodorogit de la ţară, care am în spate 71 de ani, petrecuţi în păcate. Şi totuşi, îmi permit să spun cuvintele Mântuitorului: ,,Nebune, în această noapte se va cere de la tine sufletul tău; iară cele ce ai strâns tu, ale cui vor mai fi?’’ (Luca 12, 20)

Nebunul Putin va avea parte de un mormânt frumos şi de o dreaptă Judecată a lui Dumnezeu. Şi el, şi toţi nebunii lumii.

Presbiter Ioviţa Vasile

Nu ma credeti? Prtiviti ce a scris Domnul avocat Gheorghe Piperea, cam in acelasi timp cu mine.

Biden a cerut, în G7, ca Rusia să fie exclusă din sistemul global de plăți SWIFT, adică să fi exclusă din comerțul global și din circuitul financiar internațional. 

Germania s-a opus și a declarat că UE va face la fel. Germania are nevoie de petrolul și gazul Rusiei. 

Asta demonstrează că Putin și-a negociat foarte exact și detaliat condițiile în care invadează Ucraina. Probabil că din tărăgănarea negocierilor a rezultat și „întârzierea” cu o săptămână a invaziei. 

Acum, Putin este dușmanul absolut, iar corifeii plandemiei – Biden, Trudeau, Johnson, Macron, von der Leyen – pot poza în salvatori, revolta și furia oamenilor față de infracțiunile și greșelile lor din plandemie și față de distrugerea economică, socială și psihologică antrenată de (pre)plandemie, precum și temerile față de „marea resetare” care își urmează neabătut calea, putând fi înghețate sau uitate. Războiul, mai ales cel planificat, este camuflajul perfect. Totalitarismul are acum calea asfaltată. 

PS Încă o dată, lorzii războiului și idioții lor utili trebuie să fie țintuiți în pozele sumbre ale istoriei, care vor reaminti cândva urmașilor noștri că războiul înseamnă moarte și suferință, banii și privilegiile câștigate de pe urma războiului fiind nimic altceva decât aurul blestemat al diavolului.

Av. Gheorghe Piperea

Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Amin.

„Dumnezeu este Iubire”: nu s‑a zis că Dumnezeu are iubire, ci că este Iubire – Iubire dumnezeiască, care covârşeşte orice înţelegere omenească. Dacă iubirea omenească îşi jertfeşte viaţa de dragul celui iubit, oare Domnul Atotputernic, Căruia nu‑I e greu să zidească lumi întregi doar prin Cuvânt, Care este Iubire, Care l‑a îndrăgit atât de mult pe omul păcătos, căzut, îl va lăsa pe acesta fără Purtarea Sa de grijă, fără ajutor în nevoie, în necaz, în primejdie?! Niciodată nu se poate aşa ceva!

Psihicul omului e de aşa natură încât pentru mântuire are neapărată nevoie să rabde necazuri: de aceea Domnul şi îngăduie să vină asupra lui, cu toată iubirea Sa faţă de om – însă nu îngăduie nimic peste puteri. Apoi, în necazuri este ascunsă bucurie şi iubire de Dumnezeu dacă primim necazurile şi le răbdăm fără cârtire, cu recunoştinţă. Fără necazuri omul nu se smereşte, nu se pocăieşte adânc, nu dobândeşte iubire de Dumnezeu.

Pe urmă, voi spune: dacă te temi de necazuri şi vrei să scapi de ele, Domnul Iisus Hristos a arătat mijlocul potrivit pentru acest scop: priveghează asupra sufletului tău şi nu îngădui păcatului să se ivească nici în gânduri, nici în inimă, nici în trup, şi roagă‑te neîncetat. Poţi să ajungi la această treaptă? Atunci nu vei avea nici un fel de necazuri – mai bine zis, ele se vor îneca în bucuria duhovnicească –, iar atâta timp cât n‑ai ajuns la această treaptă rabdă şi osteneşte‑te. Dacă am trăi pe pământ mii de ani şi ne‑am răstigni zi de zi, chiar şi aceasta ar fi o plată neîndestulătoare pentru fericirea nepovestită pe care Domnul a pregătit‑o celor ce Îl iubesc.

Iubirea dumnezeiască îngăduie însă ca asupra omului să vină doar atât de puţine necazuri şi pentru un răstimp atât de scurt. Dacă tu crezi în Evanghelie, trebuie să crezi cuvintele Domnului, Care a arătat că deşi vor fi necazuri în viaţa pământească a ucenicilor Săi, ele vor fi înlocuite încă de aici de o bucurie pe care nimeni nu o va lua de la ei. De altfel, Domnul este cu noi întotdeauna: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Amin”. Cine e mai puternic ca Dumnezeu? Aşadar, nu îngădui în tine frica, puţinătatea de suflet, puţinătatea de credinţă, pe care le insuflă diavolul, ci împotriveşte‑te lor cu numele lui Iisus. „Înconjurând m‑au înconjurat, şi întru numele Domnului i‑am înfrânt pe ei.”

Nu învăţa pe nimeni, iar dacă vezi că cineva are trebuinţă de ajutor duhovnicesc şi simţi că ai putea să‑l ajuţi măcar cât de cât, povesteşte despre cele duhovniceşti ca şi cum ai fi citit ori auzit despre ele de la cunoscători, nu ca şi cum ai vorbi din propria experienţă, din propriile cunoştinţe. Aşa îţi va fi mai uşor, şi nu‑l vei lăsa pe diavol să se apropie de tine prin slava deşartă. Înţelegi ce‑ţi spun? Domnul să te înţelepţească în toate! Cere de la el credinţă neclintită şi răbdare!

(Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: Să avem încredere în Sfinţii Părinţi!

Mulţi Sfinţi Mucenici, atunci când nu ştiau dogma, spuneau: „Cred ceea ce au hotărât Sfinţii Părinţi”. Dacă cineva spunea aceasta, mărturisea! Adică nu ştia să aducă dovezi prigonitorilor pentru Credinţa lor şi să-i convingă, ci avea încredere în Sfinţii Părinţi. Se gândea: „Cum să nu am încredere în Sfinţii Părinţi? Aceştia au avut şi mai multă experienţă, căci erau virtuoşi şi Sfinţi. Cum să primesc eu o neghiobie? Cum să sufăr să hulească cineva pe Sfinţii Părinţi?”. Să avem încredere în Tradiţie. Astăzi, din păcate, a intrat politeţea europeană şi vor să arate că fac binele. Vor să arate superioritatea, dar în cele din urmă merg înspre a se închina diavolului celui cu două coarne. „Să existe o singura religie”, îţi spun, şi le nivelează pe toate. Au venit şi la mine unii şi mi-au spus: „Toţi cei care credem în Hristos să facem o religie”. „Aceasta este, le-am spus, ca şi cum am lua aur de atâtea carate şi toate cele ce au fost separate de el şi le-am amesteca din nou ca să facem una. Este corect să le amestecăm iarăşi? Întrebaţi un aurar: este bine să amestecăm zgura cu aurul?

S-a dus atâta lupta ca să strălucească dogma. Sfinţii Părinţi au ştiut ceva atunci când au interzis legăturile cu cel eretic. Dar astăzi spun: „Nu numai cu cel eretic, dar şi cu budistul şi cu închinătorul la foc şi cu închinătorul la diavol să nu ne rugăm. Trebuie ca şi ortodocşii să se afle la rugăciunile şi conferinţele lor. Este o prezenţă”. Ce prezenţă? Le rezolvă pe toate cu raţiunea şi justifică cele ce nu se pot justifica. Duhul european crede că şi problemele duhovniceşti pot intra în Piaţa Comună. Unii dintre ortodocşi, care pe toate le tratează cu uşurătate şi care vor să facă, chipurile, misiune, convoacă conferinţe cu heterodocşii ca să trâmbiţeze peste tot, crezând că astfel vor propovădui Ortodoxia, dar de fapt făcând împreună cu cei rău slăvitori o salată ecumenică. După aceea stiliştii încep propaganda lor şi apucă în cealaltă extremă. Spun şi hule despre Tainele celor de pe stil nou etc. şi smintesc greu suflete care au evlavie şi sensibilitate ortodoxă. Heterodocşii, pe de altă parte, vin la conferinţe, fac pe dascălii, iau tot materialul duhovnicesc bun ce-l află la ortodocşi, îl trec prin atelierul lor, pun vopseaua şi firma lor şi apoi îl prezintă ca model. Iar lumea ciudată de astăzi este impresionată de astfel de lucruri ciudate, după care se distruge duhovniceşte. Dar Domnul, atunci când va trebui, va ridica din nou un Marcu Evghenicul şi un Grigorie Palama, care vor aduna pe toţi fraţii noştri care s-au smintit şi s-au depărtat de Biserică să mărturisească credinţa ortodoxă şi să întărească Tradiţia, pricinuind astfel bucurie mare Maicii noastre Biserica.

Dacă am fi trăit după Sfinţii Părinţi, toţi am fi avut deplină sănătate duhovnicească, pe care ar fi invidiat-o toţi heterodocşii şi astfel şi-ar fi lăsat înşelăciunile lor bolnăvicioase şi s-ar fi mântuit fără predică. Acum ei nu mai sunt mişcaţi de Tradiţia noastră Patristică sfântă, ci vor să vadă şi continuitatea noastră patristică, adică adevărata noastră înrudire cu Sfinţii noştri. Ceea ce se cere fiecărui ortodox este să pună neliniştea cea bună şi în heterodocşi, adică să înţeleagă aceia că se află în înşelare şi astfel să nu-şi odihnească în mod mincinos gândul lor şi să se lipsească atât în această viaţă de binecuvântările bogate ale Ortodoxiei, cât şi în cealaltă viaţă de şi mai multele şi veşnicele binecuvântări ale lui Dumnezeu. Vin acolo la Colibă unii tineri catolici cu foarte bună intenţie, pregătiţi să cunoască Ortodoxia. „Vrem să ne spui ceva ca să ne folosim duhovniceşte”, îmi spun. „Uitaţi-vă, le răspund, luaţi Istoria Bisericii şi veţi vedea că odinioară am fost împreună şi unde aţi ajuns după aceea. Aceasta vă va ajuta mult. Faceţi aceasta, şi altă dată vom discuta mai multe”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 362-364)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Naimitul din Constantinopol, deghizat în veşminte patriarhale, a început o nouă prigoană împotriva slujitorilor lui Hristos. Poliția greacă a arestat fraternitatea bătrânului Raphael Berestov

Site-ul „Moscova – a treia Roma” a publicat un apel al bătrânului Rafael Berestov și al frăției sale, adresat ortodocșilor să se roage pentru ei. Oamenii din Muntele Athos au anunțat:

„Falsul patriarh Bartolomeu a ridicat o nouă persecuție împotriva noastră. Poliția a venit la noi, i-a dus pe frați la secție, ne-au lăsat să mergem doar prin harul lui Dumnezeu și mijlocirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Avva nostru s-a rugat cu ardoare pentru noi în acel moment. Intenția ecumeniștilor este de a ne deporta din Grecia. Pentru a face acest lucru, au implicat serviciile de securitate ale statului și poliția.

 Vedem și simțim milostivirea evidentă a lui Dumnezeu, ocrotirea Celui Prea-Curat – ocrotire miraculoasă! Lumea este condusă de Dumnezeu! Dumnezeu transformă toate dorințele și acțiunile vrăjmașului în binele credincioșilor! Rugaţi-vă pentru noi

Prin rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase, binecuvântează pe Părintele Rafael, pe Părintele Onuphrie cu frații după voia Ta în slava Ta! Vine țarul nostru ortodox rus! Ne rugăm împreună, vă iubim în Hristos!

Atoniţii”

P.S. Dragi frați și surori! Părinții noștri de la Muntele Athos nu au niciun act: fără pașapoarte, și mai mult, fără vize Schengen, nimic! Vă mulțumesc pentru sprijin și de la Dumnezeu pentru abundența darurilor Sale!

(Preluare de pe site-ul Borba za Veru. Traducere Google. Titlul îmi aparţine)

De urmarit: https://fb.watch/bmUr9nTZ1Q/

Unde tintesc satanistii-antihristi. Nu va lasati amagiti de ei. Mint, pentru ca sunt fii ai tatalui minciunii, diavolul

Când ieși la proteste pentru că ți-e frig, n-ai ce mânca, stai în întuneric, etc. poți fi ușor cumpărat cu 100 de lei, cu un blid de mâncare, cu o promisiune de mai bine, etc. Avem multe exemple de acest gen, mai ales noi, românii. Dacă nu ieși pentru că ți-au răpit libertățile și drepturile, ți-au călcat demnitatea, ți-au terfelit Credința, atunci ieși degeaba sau mai bine nu ieși la proteste.

Exact ăsta e scopul lor: să se revolte lumea împotriva mizeriei și lipsurilor materiale și ei să vină cu soluția salvatoare a binelui comun: „Nu mai deții nimic dar ești fericit”. Când îți vor spune că vei avea mâncare, haine, un loc unde să stai și că te vor ierta de datorii dacă accepți să renunți la tot ce ai în prezent, o vei face pentru că te vei gândi că oricum până la urmă o să pierzi tot dacă n-ai cu ce să plătești și o să rămâi și fără oferta lor pe care nu o poti refuza. Ei știu că oamenilor le e greu să renunțe la lucrurile materiale și la minimul confort. Ei știu că oamenii mai degrabă renunță la principii, la Credinţa (ca doar „e Milostiv Domnul şi îi va ierta” n.n. ) la idealuri, la drepturi decât la grijirea trupului.

În ăștia doi ani de așa-zisă pandemie, exact asta au verificat: cât de dispus ești să renunți la libertăți în schimbul unor lucruri care te mulțumesc pe termen scurt: un concediu, o distracție, o falsă libertate. Cei care au copii zic nu pot face sacrificii…

(Text trimis de Felix, preluat de pe…)

Părintele Alexander Schmemann: Sfinţenia Sa, şi nu a noastră, este aceea care ne face sfinţi şi astfel „vrednici” a ne apropia şi a primi Sfintele Daruri

„Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului” (I Corinteni 11, 29). Acum, revenim la aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel şi ne întrebăm care este înţelesul adevărat al acestora. Pentru că, după cum am văzut, nici Biserica primară şi nici Sfinţii Părinţi nu au tălmăcit ca alternativă la „mâncarea şi băutura cea cu nevrednicie”.

Căci dacă din cauza „nevredniciei” mele nu mă apropii de dumnezeieştile Daruri, resping şi refuz dumnezeiescul dar al iubirii, împăcării şi vieţii, mă excomunic pe mine, căci „dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (Ioan 6, 53).

Totuşi, dacă „mănânc şi beau cu nevrednicie”, mănânc şi beau osânda mea. Sunt osândit dacă nu primesc şi sunt osândit dacă primesc, căci cine a fost vreodată „vrednic” să fie atins de dumnezeiescul Foc şi să nu fie mistuit? Încă o dată, din această capcană nu există scăpare prin intermediul judecăţilor omeneşti atunci când folosim pentru dumnezeieştile Taine criteriile, măsurile şi raţionamentele noastre omeneşti. (…) Crucea vieţii creştine este descoperită nouă în Sfânta Euharistie: imposibilitatea de a adapta creştinismul la măsurile şi capacităţile noastre; imposibilitatea de a-l primi după rânduielile lui Dumnezeu, şi nu ale noastre.

Care sunt aceste rânduieli? Nicăieri nu le găsim mai bine exprimate decât în cuvintele pe care preotul le rosteşte în timp ce înalţă Sfântul Disc şi care în Biserica primară erau cuvintele invitaţiei la primirea Sfintei Împărtăşanii: „Sfintele Sfintelor!”. Cu aceste cuvinte şi, de asemenea, cu răspunsul credincioşilor la acestea – „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos…” – judecăţile omeneşti în întregime se apropie de sfârşit. Cele sfinte, Trupul şi Sângele lui Hristos, sunt numai pentru cei care sunt sfinţi. Dar nimeni nu este Sfânt, decât Unul Sfânt Iisus Hristos. Şi astfel, la nivelul jalnicei „vrednicii” omeneşti, uşa este încuiată; nu există nimic ce putem oferi şi care ne-ar face „vrednici” de acest Dar Sfânt. Într-adevăr nimic, cu excepţia Sfinţeniei lui Hristos Însuşi, pe care El în nesfârşita Sa dragoste şi milostivire ne-a împărtăşit-o şi nouă, făcându-ne „seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt” (I Petru 2, 9). Sfinţenia Sa, şi nu a noastră, este aceea care ne face sfinţi şi astfel „vrednici” a ne apropia şi a primi Sfintele Daruri.

(Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Doris, pp. 155-157)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Poveste cu evrei şi români

Cel care străbate şoseaua Zalău-Cluj, va ajunge în localitatea Sânmihaiu Almaşului. Undeva, pe partea stângă în sensul acesta de mers, locuiesc eu. La circa o sută de metri de locuinţa mea, locuia, cu nişte decenii în urmă, o familie de evrei, Hermann. Povestea ce vreau s-o relatez, o ştiu de la bunica mea, decedată în 1992.

Era vremea celui de-al doilea război mondial şi se făceau recrutări pentru armată. O seamă din români au vrut să se sustragă de la lupta unui război nedrept şi absurd, cum sunt,  de fapt, toate războaiele. Printre ei, unul numit Todoraş. Soţia evreului Hermann avea prostul obicei de a colabora cu autorităţile, aşa încât, le-a furnizat acestora informaţii cu privire la cei care refuzau să meargă pe front. Todoraş a fost printre cei ,,turnaţi’’. A fost găsit şi trimis pe front. După război, s-a întors acasă şi n-a uitat-o pe cea care l-a denunţat. Într-o seară, s-a dus la locuinţa evreului Hermann, casa există şi acum, a găsit momentul potrivit şi a slobozit, prin geam, câteva gloanţe în soţia acestuia, care a murit pe loc. Disperat, bietul evreu a alergat la vecinul cel mai apropiat: ,,Hai, Alexandre, că mi-au împuşcat soţia!’’ Românul nostru s-a dus la locul faptei şi a făcut ceea ce se mai putea face, l-a ajutat pe Hermann cât a putut.

Învăţăminte. Balabusta, soţia evreului, a greşit grav când, cu ură, i-a pârât pe români. Românul Todoraş nu trebuia să se răzbune în felul acesta, ci să lase toate în seama lui Dumnezeu. Ura, orice s-ar spune, ne otrăveşte sufletele.

Din poveste, mult mai este. Din păcate, povestea noastră este adevărată.

Presbiter Iovita Vasile

Cuviosul Părinte Jusin Pârvu, despre degradarea vieţii duhovniceşti în Mănăstirile noastre

-Cum catalogaţi gestul maicii stareţe de la mănăstirea Văratec (Iosefina Giosanu, sora ecumenistului Ioachim de la Roman, n.m.), care a penalizat maicile pentru faptul că au înaintat Casei Naţionale de asigurări refuzul cardului electronic de sănătate? Iar în urma multelor ameninţări, maicile au cedat şi au fost obligate să îşi ceară iertare pentru gestul lor, semnând chiar un document prin care se deziceau de atitudinea lor.

-Acest episod seamănă cu un episod de la puşcărie, din viaţa puşcăriaşilor din lagărele comuniste. Aşa sunt şi unele mănăstiri acum – lagăre comuniste. Este ceea ce am trăit şi eu în lagărul de la Baia Sprie. La o perioadă regulată de vreo 2- 3 ani, securitatea făcea nişte sondaje printre deţinuţii politici. Şi ne chema anchetatorul la birou, ademenindu-ne cu vorbe dulci: „Uite ai atâţia ani de puşcărie şi încă mai ai… nu e păcat să îţi iroseşti tinereţea aici in închisoare? Nu te impresionează faptul că ai rămas un om de nimic în societate şi viaţa ta este ratată?…” Dar noi nu ne lăsam impresionaţi de această bunătate falsă, care era un şiretlic. Şi îşi continua cântarea: „Iată, dacă vrei să ai o bucurie a libertăţii şi să îţi putem uşura situaţia asta grea, uite noi întindem o mână de ajutor şi dacă poţi ia oleacă de hârtie, treci în biroul celălalt şi semnează că îţi pare rău pentru ce ai făcut”.

Şi ajunge şi la mine anchetatorul şi își spune cântarea lui de partid. Şi la urmă mă întreabă: „Ce impresie ai?” „Domnule, nu am absolut nicio impresie”, îi răspund. „Doar că mai am încă 9 ani de puşcărie şi cred că oi termina”. Şi el insista: „Dar chiar aşa îţi arunci viaţa şi tinereţea pe nimic?” „Nicio problemă, i-am răspuns, eu am aruncat-o încă de copil de 18 ani când am intrat în mănăstire, să mor pentru Hristos”. Nu le convenea: „Măi, banditule, când m-oi ridica de pe scaun şi ţi-oi arăta eu pentru ce mai ai de trăit…” Şi te lua şi te zgâlțâia oleacă, important era să nu ne lovim la cap.

Ei bine, aceste anchete ademenitoare se întâmplau din doi în doi ani. Dar noi aveam deja o experienţă de temniţă şi nu dobândeau nicio informaţie de la noi. Securistul ieşea cu un dosar gol goluţ afară. Trebuia să defaimi pe cineva, să dai măcar un nume, nu scăpai doar cu o desolidarizare, lepădare de convingerile tale şi să accepţi reeducarea de către Partidul comunist. Sigur, la un deţinut mai cu renume, veneau câte trei securişti deodată, nu doar unul. Veneau cu planuri, proiecte să te convingă de realizările Partidului. „Uite, domnule, Lacul Bicaz, uite ce realizare!…” şi îmi arăta poze. „Da, domnule, Lacul Bicaz, dar ştii dumneata ce era sub acest lac? Trei biserici, patru şcoli, o casă de copii, un spital şi locuinţele oamenilor. Unde sunt toate acestea acum? Întreabă-mă pe mine că eu sunt de acolo”. Rămâneau şi ei uimiţi la ce le spuneam. „Pot să vă spun şi cine erau directorii la aceste şcoli, dar nu vreau să vă încarc memoria”…

Cam acelaşi lucru s-a petrecut şi cu maicile noastre de la Văratec. Ele, sărmanele, de frică să nu le ia rangul, scofia (de parcă ar fi mare slavă), au semnat, ademenite că vor fi reabilitate acolo, că le pare rău şi au promis că data viitoare vor fi ascultătoare. Şi-or fi primit ele scofiile înapoi dar s-au dezbrăcat de slava lui Hristos, pentru că nu au suferit puţină batjocură pentru lumea aceasta trecătoare. De aceea, un novice trebuie să fie cu mare atenţie în ce mănăstire intră. La vedere, sunt flori frumoase, icoane pictate care mai de care şi veşminte preoţeşti împodobite frumos, dar esenţa, viaţa duhovnicească, este putredă de tot. În astfel de mănăstiri găseşti de fapt un sistem securist, un stat poliţienesc. Bineînţeles că nu este aşa peste tot.

Acest spirit poliţienesc este în firea lor, a stareţilor, pentru că atunci când s-a închegat dinastia asta a stareţilor prin mănăstiri s-a stabilit tot pe acest criteriu de devotament către partid. Sinaxele stareților nu erau altceva decât nişte şedinţe de partid. Se aşezau cu burţile pe scaune şi cu bastoanele în față aşteptau să se termine şedinţa şi să meargă la o a doua ediţie de petreceri…, ce ştiau ei despre problemele Bisericii şi ale societăţii? Habar nu aveau ce substraturi aveau aceste şedinţe şi care era rădăcina acestor şedinţe, aşa de neputincioşi şi slabi erau. Dar nici nu puneau stareţi buni inteligenţi şi cuvioşi la conducere, nu cumva să se împotrivească vreunul. Aşa e şi acum. Care se supune mai uşor la ordin şi care dă tributul mai uşor… dacă era vorba să îl întrebi pe unul din aceşti stareţi dacă se desolidarizează de partid şi de crimele pe care le comitea, se făcea că nu ştie nimic. Cum să se dezică el de partid care îi dădea un salariu foarte mare pentru acea vreme, ca al directorilor?

Era şi mândria şi poziţia asta a lor de stareţ. Vai de mine, să dai afară un stareţ! Era cea mai mare crimă şi ruşine să renunţi la demnitatea asta de lux în societatea românească! Dar comportamentul multora din aceşti stareţi era mai nedisciplinat şi bădăran ca al unei ţărănci. O mână de săraci ţărani simpli a făcut mult mai mult decât o mână de aşa-zişi stăreţoi.

-Suntem printre primii europeni care introducem acest card, numit inteligent, în sistemul de sănătate? Ce mai putem face să îl stopăm?

-În ce constă inteligenţa şi genialitatea acestui sistem? Că vor şti mai multe informaţii despre noi? Este inteligent pentru ei, dar noi rămânem întârziaţi. Tot Marx, Engels, Lenin au rămas. Acum nu vine să te mai întrebe ca la anchete, acum îţi dai de bună voie acordul să fii anchetat permanent. Nu trebuie cedată lupta aceasta şi avem datoria de a continua, fiecare după puterile sale, unii prin conferinţe, alţii prin demersuri legislative, unii prin cuvânt, fiecare să îşi facă datoria în faţa lui Dumnezeu şi aşa, cu inimile smerite, vom primi şi ajutorul şi harul din Lumina Sa.”

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 3 aprilie 2013, apărut în numărul 28 al revistei ATITUDINI

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Cuviosul Părinte Justin Pârvu: Intrarea În ue este ieşirea din Ortodoxie

Globalizarea vine ca un buldozer care strivește totul înaintea lui. Și odată cu globalizarea, erezia ecumenismului, pofta pentru consum prostesc peste nevoie… Am aderat la uniunea europeană… Am zis cândva: intrarea în UE este ieșirea din Ortodoxie. Dar revin și zic: depinde de noi să nu lepădăm deodată Credința. Că și o haină nu o dezbraci dintr-o mișcare, mai întâi scoți o mânecă, apoi cealaltă. Până atunci, s-ar putea ca poporul să se deștepte. Dacă nu ne vom așeza genunchii la pocăință, dragii mei, nu vom reuși nimic. Dacă ne vom ruga însă cu râvnă, dacă ne vom osteni în rugăciune, Dumnezeu va face ca totul să fie posibil. Și toate aceste încercări, globalizare, ecumenism și cine știe care altele, toate vor fi spulberate de forța rugăciunii.”

-Da, aţi văzut că şi acest părinte grec Elpidie, care face misiune în Africa, a profeţit înainte cu trei luni ca papa să îşi dea demisia, că acest papă va fi înlocuit cu alt papă care va veni ca unul din profeţii mincinoşi înainte mergători ai antihristului.-Da, îl apreciez foarte mult pe acest părinte. Şi am rămas impresionat de dragostea lui pentru lumea aceea uitată din Africa şi cum copiii aceia negri, neajutoraţi, roiau în jurul lui ca în jurul lui Hristos. Daca aş fi fost cu 20 de ani mai tânăr, în Africa m-aş fi dus şi eu, acolo unde civilizaţia aceasta dezvoltată lipseşte. Acest părinte Elpidie este un far călăuzitor pentru creştinătatea de azi.

-Cum vedeţi această mediatizare intensă a papei şi imaginea de aureolă pe care i-o creează mass-media? Acest papă este filmat adesea spălând picioarele bolnavilor, deținuților şi alte fapte de milostenie cu care se afişează.

-E uşor şi plăcut să faci pe milostivul în faţa presei ca toată lumea să te laude. Nu asta e milostenie. Milostenia este să nu ştie stânga ce face dreapta şi de altfel ar trebui să stea în mijlocul necăjiţilor tot timpul, nu doar când vin presa şi televiziunea.

Asta e o falsificare, bombonele pentru copii. El dictează şi programează dinainte câţi săraci să vină şi ce oameni bolnavi ca să dea mai bine în ochii lumii. Asta e un fel de praf în ochi pentru creştini, nicio realitate de altfel.

-Credeţi că va cuceri lumea cu astfel de atitudine?

-Nu sub nicio formă. Nu va face decât o zarvă mare în lumea creştină încât o să fie huiduit şi de ai lui.

-Cum vedeți urgentarea sinodului panortodox, care a fost anunţat pentru luna iunie?

-O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu sinodul de la Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care cred eu că nu vor ceda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins scopul, de aceea şi iese la iveală să îşi finalizeze planurile. Dar am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele acestea tinere, şi va aduce câte o lumânare în întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus, acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt. Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole şi se vor îndrepta.

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 3 aprilie 2013, apărut în numărul 28 al revistei ATITUDINI

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Părintele Arsenie Boca: Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei arhierei, preoţi de mir, calugări sau mireni

,,Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât ca tot trupul tău să fie aruncat  gheenă. Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, tai-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât ca tot trupul tău să fie aruncat în gheenă’’ (Matei 5, 29-30). Iubite cititorule, ca să înţelegem mai lesne sensul cuvintelor Mântuitorului, trebuie să ştim că toţi creştinii dreptmăritori, adică ortodocşi, alcatuiesc Trupul tainic al Domnului Iisus, Sfânta Biserică. Aşa ne spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Hristos este Capul Bisericii, Trupul Său, al cărui Mântuitor şi este’’ (Efeseni 5, 23). Precum într-un trup omenesc sunt mai multe mădulare, care împreună lucrează, aşa şi în Biserică sunt mai multe mădulare, mai mulţi credincioşi, fiecare cu slujirea sa.

Se poate întâmpla ca un mădular să sufere, şi atunci toate celelalte mădulare să fie în suferinţă, până la tămăduirea aceluia. Când însă un mădular, un ierarh sau un credincios boleşte de erezie, Biserica face ce este necesar pentru tămăduirea lui, adică îl îndeamnă să renunţe la erezie. După repetate încercări, dacă acel om nu renunţă la rătăcirea lui, Biserica are dreptul şi datoria de a-l îndepărta de sine, ca nu cumva să îmbolnăvească şi pe ceilalţi. Îndepărtarea se face prin anatemizare, iar dacă este cleric, şi prin caterisire. Anatema pusă asupra acelui eretic şi nepocăinţa lui îl vor duce pe acesta în iad. Bineînţeles că Biserica lasă uşile sale deschise, şi acel eretic se poate întoarce iarăşi, dar numai prin pocăinţă sinceră. Murind în păcatul ereziei, se exclude singur de la mântuire.

Acesta este un înţeles al cuvintelor Domnului Iisus prin care ne îndeamnă să îndepărtăm cele două mădulare, ochiul şi mâna, sau oricare alt mădular. În cursul istoriei sale, Sfânta Biserică a dat anatemei, şi continuă să dea, pe toţi ereticii. Aşa au căzut sub această grea osândă Arie, Macedonie, Nestorie, Eutihie, Dioscor, Origen şi cei de un cuget cu ei, din toate timpurile şi din toate locurile. Înainte de hirotonire, cel ales a fi arhiereu (episcop) rosteşte anatema în această formă: ,,Dau anatema pe Arie şi pe cei împreună cu dânsul cugetători şi părtaşi ai relei şi nesănătoasei lui păreri. Pe Macedonie şi pe cei cu dânsul, care bine s-au numit pnevmatomahi. Asemenea pe Nestorie şi pe ceilalţi ereziarhi, şi pe cei de un cuget cu aceştia îi lepăd şi îi dau anatema, şi cu mare glas zic hotărât: Tuturor ereticilor anatema! Tuturor ereticilor anatema!’’

Înfricoşător lucru! Anatemizezi pe toţi ereticii, apoi tu însuţi devii eretic şi cazi sub anatema pe care tu însuţi ai rostit-o în faţa lui Dumnezeu!

Puţini oameni înţeleg că prin întreruperea pomenirii ierarhilor căzuţi în erezie, părinţii şi credincioşii noştri doresc, din toată inima, însănătoşirea mădularelor bolnave ale Bisericii, adică a ierarhilor semnatari din Creta şi a celor care i-au urmat în rătăcire. Au trecut aproape şase ani de la sinodul tâlhăresc din Creta şi încă niciun ierarh din sinodul Bisericii Ortodoxe Române nu s-a pocăit. Dimpotrivă. Unii dintre ierarhi, Pimen  de la Suceava şi Gurie al Devei şi Hunedoarei, cel ,,vaccinat’’, au trecut din viaţa aceasta pământească fără a arăta măcar un firav semn de pocăinţă. Ne întristăm foarte de această împietrire.

Cel mai mic între presbiteri, Ioviţa Vasile

Sfântul Petru Damaschin: Pagini de Filocalie

Să nu ne grăbim și să nu ne obosim, ci pururea să punem din nou început. Ai căzut, ridică-te! Ai căzut iarăși, ridică-te iarăși! Numai pe Doctorul tău să nu-L părăsești, căci atunci vei fi osândit de deznădejde mai rău decât un sinucigaș. Stăruie pe lângă El, și El își va face milă cu tine fie prin întoarcerea ta, fie prin încercare, fie prin altă faptă a purtării Sale de grijă, fără să știi tu.

Căci diavolul are obiceiul să atace sufletul cu ceea ce găsește în fața sufletului, fie cu bucurie și cu părere de sine, fie cu întristare și cu deznădejde, fie cu oboseală covârșitoare, fie cu desăvârșita nelucrare, fie cu lucruri și cugetări nelavreme și fără folos, fie cu întunecime și ură nesocotită față de toate cele ce sunt. Și, simplu grăind, cu materia pe care o află în fiecare suflet, cu aceea îl atacă spre a nu-i fi de folos…

De aceea, pentru tot lucrul bun trebuie să întrebe omul, ca Sfântul Antonie, nu pe oricine se nimerește, ci pe cei ce au darul deosebirii, ca nu cumva, cei întrebați, fiind necercați (lipsiți de experiență) să cadă amândoi în groapă, după pilda Evangheliei (Matei 15, 14). Pentru că fără dreapta socoteală nu se face niciun lucru bun, chiar dacă li se pare celor neștiutori că e bun, fie pentru că se face nelavreme și fără să fie de trebuință, fie că nu se ține seama de măsura lucrului sau de tăria omului, sau de cunoștința lui și de alte multe. Iar cel ce are darul deosebirii l-a primit prin smerita cugetare. De aceea toate le cunoaște după har și la vremea sa vine la puterea străvederii.

Sfântul Petru Damaschin

(Extras din Învățături duhovnicești, în Filocalia, Vol. 5, trad. din greceşte, introducere şi note de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, pag. 2004-205)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Macarie Egipteanul: Celui ce este dispus să moară pentru Hristos nu-i pasă de momentele triste și dureroase. Dacă murim, pentru Domnul murim… (Romani 14, 8)

Dacă vrem să suportăm ușor tot necazul și toate ispitele, să dorim moartea pentru Hristos și s-o avem totdeauna înaintea ochilor. De altfel, avem și poruncă de a ne lua Crucea și de a-L urma, or aceasta înseamnă să fim totdeauna gata să murim (pentru El).
Deci, dacă vom avea o astfel de dispoziție, vom suporta ușor, după cum s-a spus, tot necazul cel văzut și nevăzut.
Celui ce este dispus să moară pentru Hristos nu-i pasă de momentele triste și dureroase. De aceea, zicem, necazurile sunt greu de suportat pentru cei ce nu iubesc moartea pentru Hristos și nu au totdeauna gândul îndreptat spre El.
Deci, cel ce dorește să moștenească pe Hristos și cunoaște Pătimirile Lui, trebuie să-și dorească același lucru, iar cei ce zic că iubesc pe Domnul, întru aceasta să se facă cunoscuți, adică prin faptul că suportă orice necaz care vine asupra lor, nu numai cu curaj, ci și cu voie bună, având nădejde în El.

(Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 17, în PSB, vol. 34, p. 343)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

PS. Daca veti vedea ca KW Iohannis iese cu niste buiguieli insailate de consilierii sai, nu-l bagati in seama. Neamtul nu intelege nimic din ce se intampla in lume. Zice si el ce-i spun altii. Zice sa nu taca.

Nu daţi crezare televiziunilor dirijate de satanişti

După ce au încercat să-i îndobitocească şi să-i înspăimânteze pe români cu propaganda mincinoasă despre covid, după ce i-au împins pe oameni spre centrele de vaccinare, televiziunile aservite sistemului antihristic încearcă acum să ne inducă tuturor frica de un eventual război. Am văzut imagini reluate obsesiv, aceleaşi şi aceleaşi, cu militari defilând în coloane, cu tunuri care slobod foc, cu tancuri îndreptându-se spre nu se ştie unde, cu avioane care-au zburat cu zece ani în urmă. Peste toate acestea, tot felul de declaraţii mincinoase ale antihriştilor din vârful puterii mondiale: preşedinţi, prim-miniştri, analişti politici, specialişti în manipulare şi dezinformare.

Nu-i credeţi, dar, mai ales, nu vă temeţi. Dumnezeu este sus, ne poartă de grijă, nimic nu se face fără ştirea şi îngăduinţa Lui. Vrăjmaşii Lui au planuri diabolice, minţile lor întunecate urzesc scenarii înfricoşătoare pe care Dumnezeu le întoarce în nimic. Sunt neputincioşi în faţa măreţiei cereşti. Timpul lor este scurt, osânda lor se apropie. Nici diavolul n-are putere cât vrea să ne facă să credem că ar avea, prin vicleşug.

Pseudo-ierarhii români sunt parte a sistemului antihristic, sunt vânduţi, compromişi, şantajabili, aşa încât să n-aveţi aşteptări de la ei. De ce trebuie să iasă Gigi Becali şi să-L mărturisească cu mult curaj pe Mântuitorul Hristos? Pentru că ierarhia tace sau vorbeşte aiurea, ori e scos în faţă un impostor ca Vasile Bănescu, cel care stabileşte ,,poziţia oficială’’ a Bisericii noastre în toate circumstanţele.

Puneţi mâna pe Cărţile de Rugăciuni, staţi cu Psaltirea pe masă, spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă şi nu vă temeţi. Un rugător face mai mult decât şapte guverne, iar România are mulţi rugători care-şi înalţă graiul spre Dumnezeu.

Cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, spre Împărăţia cerească. El este Biruitorul şi cu El vom fi şi noi biruitori, dragi români!

Presbiter Ioviţa Vasile

Idioții din cauza cărora au murit oameni în România. Rafila: Masca e mai eficientă decât vaccinarea!

Ministrul Sănătății, Al. Rafila, a făcut prima lui declarație normală din pandemie: el a admis ineficiența serurilor experimentale care au omorât oameni și au îmbolnăvit de Covid milioane de români sub falsa protecție a „imunizării” TV, afirmând textual că ar da vaccinurile pe mască.

Mască care la rândul ei nu ferește de nimic, după cum a comunicat în privat însuși țarul pandemic Anthony Fauci (document mai jos) și după cum a constatat Al. Rafila pe propria lui piele de triplu vaccinat, dublu mascat și bine infectat.

„Nu pot să spun cum este situația din punct de vedere juridic, dar în mod evident în momentul în care o Ordonanță este declarată neconstituțională de către Curte decizia trebuie respectată.”, a admis Rafila, citat de ȘtiripeSurse, după ce e primit în plină figură, în ciuda măștii protectoare, upercutul administrat de Adrian-Cristian Secu, un tânăr student la Drept care a dat o veritabilă lecție și tuturor maeștrilor avocați din România.

„Mi se pare că disputa aceasta care a fost abrogată de CCR are sigur un aspect juridic, dar din punct de vedere rațional dacă discuți de o măsură de protecție care limitează transmiterea și se dovedește că masca este mai eficientă poate în acest moment chiar decât vaccinarea în limitarea infecției nu cred că ar trebui să constituie un impediment pentru cineva.”

Bravo, Rafila!

Meriți o mască cu fața lui Bourla din partea noastră! Că și el a recunoscut într-un joc freudian al creierului lui vaccinat că injectarea cu două sau chiar trei doze nu aduce nici o protecție.

Dar ce ne facem că până și revista pandemistă Lancet – după cum observă cu amuzament colegul nostru de la Evadare.ro – a constatat cu maximă mirare într-un studiu semnat de nu mai puțin de 11 cercetători că din 7 pacienți busterizați, toți 7 s-au covidat: „Din cei 7, cinci au făcut trei doze de Pfizer, unul a combinat Astra cu Pfizer și altul a mers pe Moderna, pachetul complet.”

Păi cum era Arafate, cum era Gheorghiță, cu eficiența de 95% spre 99% – REAL DE 0.84%??? Ați luat-o pe mânecă, ca să nu folosim un alt limbaj care e specific buzelor voastre. Să vedem cum veți face față proceselor civile pentru decese și îmbolnăviri după asigurările voastre false, promovate în mod ilegal cu concursul CNA. Sau vă puneți speranța în sponsorizările Pfizer, pe chestia că ați fost „idioții utili” ai lui Burla? Așa cum Cîțu a fost „idiotul util” al Ursulei și acum trebuie să răspundă la DNA pe ce a dat 2 miliarde de euro din banii românilor?

Idioți, idioți, dar au murit oameni din cauza grupului idiotizat organizat.

Deci până la urmă atâta ne trebuia și scăpam de virus? O măscuță?! Dar nici măcar aia, după cum recunoaște Fauci. Și-atunci, ce ne trebuia: Vitamina D – cum confirmă azi israelienii -, adică puțin soare, de care am fost ținuți departe în mod deliberat, niște vitamina C, tratamente preventive normale și ieftine și cam atât? Poate cineva să-i spună descoperirea epocală a lui Rafila și savantului de renume sătesc (Gheorghiţă, cel cu capul gol, n.m.) care crede că miocarditele afectează două organe, și inima și cordul!?

Sper să nu-i sară amândouă din loc, ca-i rămâne în aer viitorul „job” de infirmier dungat la Spitalul Penitenciar Jilava!

Victor Roncea (Preluare de pe ActiveNews)

Cuviosul Părinte Ioan Krestiankin: Timpul s-a scurtat, oamenii au intrat într-o grabă diabolică

În lume a intrat graba, goana diabolică. Taina acestei goane ne-o descoperă Cuvântul lui Dumnezeu, în capitolul 12 din Apocalipsă: ,,Și am auzit glas mare în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea. Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit sufletul lor, până la moarte. Pentru aceasta, bucurați-vă ceruri și cei ce locuiți în ele. Vai vouă, pământule și mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci știe că timpul lui e scurt” (Apocalipsa 12, 10-12).

Ați auzit: satana a coborât pe pământ și pe mare cu o furie nestăpânită, „știind că mai are puțină vreme”. Iată care este sursa acestei goane a lucrurilor și a concepțiilor din lume, iată de unde provine această grabă și în tehnică, și în viață – un maraton tot mai alert al oamenilor și al popoarelor în general.

Împărăției lui satan curând i se va pune capăt. Iată un motiv de bucurie pentru cer și pentru oamenii de pe pământ care viețuiesc cerește. Răul condamnat, presimțindu-și pieirea, aleargă pe pământ, tulbură umanitatea, se umflă până la limita puterii sale și îi obligă pe oamenii care nu și-au pus pe fruntea și inima lor pecetea crucii Mielului lui Dumnezeu să se îndrepte impetuos înainte și să-și accelereze ritmul de viață. Răul înțelege că, doar prin acest iureș al oamenilor și al popoarelor, el ar putea reuși să facă părtași ai pierii sale încă o parte din umanitate.

(Arhim. Ioan Krestiankin, Unui fiu duhovnicesc necunoscut, Editura Doxologia, 2016) Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Simeon Noul Teolog: Oricât de rătăcit, oricât de păcătos ai fi, Dumnezeu te primeşte

„Cereţi şi vi se va da”, „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi și Eu vă voi odihni pe voi”. Cu aceste cuvinte îi cheamă Hristos pe toţi cei care se află sub povara păcatelor. Şi adaugă în Apocalipsă: „Cel însetat să vină… Eu celor însetaţi le voi da să bea din izvorul vieţii”. Alergaţi toţi cei însetaţi, strigă Domnul, la izvorul veşnic şi de viaţă făcător.

Oricât de păcătos ai fi, ucigaş, preacurvar etc., Stăpânul te primeşte. Va ridica îndată povara păcatelor tale şi te va elibera. Şi cum face asta? Exact aşa cum a iertat păcatele paraliticului, spunându-i: „Fiule, iertate-ţi sunt păcatele”. Şi îndată l-a eliberat de povara lui şi l-a tămăduit. Aleargă aşadar la Hristos, rugându-L puternic, stăruitor şi neîntrerupt, precum odinioară cei doi orbi din Ierihon: „Miluieşte-ne, Doamne, Fiul lui David”. Şi Acela, ca şi atunci, te va întreba în taină: „Ce voieşti să-ţi fac?”. Iar tu, cel orb la suflet, vei spune: „Doamne, să se deschidă ochii mei!”. Hristos, văzând credinţa, pocăinţa, căldura rugăciunii tale, Se va îndura de tine şi te va vindeca, dăruind sufletului tău lumină. Însă când nu ne rugăm cu durere, din toată puterea sufletului nostru şi cu pocăinţă sinceră, Hristos nu ne va asculta, nu ne va ierta, nu ne va lumina.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Miezul înțelepciunii Părinților, Editura Egumenița, Galați, p. 73)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi