Părintele Alexander Schmemann: Sfinţenia Sa, şi nu a noastră, este aceea care ne face sfinţi şi astfel „vrednici” a ne apropia şi a primi Sfintele Daruri

„Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului” (I Corinteni 11, 29). Acum, revenim la aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel şi ne întrebăm care este înţelesul adevărat al acestora. Pentru că, după cum am văzut, nici Biserica primară şi nici Sfinţii Părinţi nu au tălmăcit ca alternativă la „mâncarea şi băutura cea cu nevrednicie”.

Căci dacă din cauza „nevredniciei” mele nu mă apropii de dumnezeieştile Daruri, resping şi refuz dumnezeiescul dar al iubirii, împăcării şi vieţii, mă excomunic pe mine, căci „dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (Ioan 6, 53).

Totuşi, dacă „mănânc şi beau cu nevrednicie”, mănânc şi beau osânda mea. Sunt osândit dacă nu primesc şi sunt osândit dacă primesc, căci cine a fost vreodată „vrednic” să fie atins de dumnezeiescul Foc şi să nu fie mistuit? Încă o dată, din această capcană nu există scăpare prin intermediul judecăţilor omeneşti atunci când folosim pentru dumnezeieştile Taine criteriile, măsurile şi raţionamentele noastre omeneşti. (…) Crucea vieţii creştine este descoperită nouă în Sfânta Euharistie: imposibilitatea de a adapta creştinismul la măsurile şi capacităţile noastre; imposibilitatea de a-l primi după rânduielile lui Dumnezeu, şi nu ale noastre.

Care sunt aceste rânduieli? Nicăieri nu le găsim mai bine exprimate decât în cuvintele pe care preotul le rosteşte în timp ce înalţă Sfântul Disc şi care în Biserica primară erau cuvintele invitaţiei la primirea Sfintei Împărtăşanii: „Sfintele Sfintelor!”. Cu aceste cuvinte şi, de asemenea, cu răspunsul credincioşilor la acestea – „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos…” – judecăţile omeneşti în întregime se apropie de sfârşit. Cele sfinte, Trupul şi Sângele lui Hristos, sunt numai pentru cei care sunt sfinţi. Dar nimeni nu este Sfânt, decât Unul Sfânt Iisus Hristos. Şi astfel, la nivelul jalnicei „vrednicii” omeneşti, uşa este încuiată; nu există nimic ce putem oferi şi care ne-ar face „vrednici” de acest Dar Sfânt. Într-adevăr nimic, cu excepţia Sfinţeniei lui Hristos Însuşi, pe care El în nesfârşita Sa dragoste şi milostivire ne-a împărtăşit-o şi nouă, făcându-ne „seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt” (I Petru 2, 9). Sfinţenia Sa, şi nu a noastră, este aceea care ne face sfinţi şi astfel „vrednici” a ne apropia şi a primi Sfintele Daruri.

(Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Doris, pp. 155-157)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

5 gânduri despre „Părintele Alexander Schmemann: Sfinţenia Sa, şi nu a noastră, este aceea care ne face sfinţi şi astfel „vrednici” a ne apropia şi a primi Sfintele Daruri”

  1. CUVIOSUL NIKON VOROBIOV: “Dumnezeu Iubire ESTE, nu doar ARE iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor”

    Apostolul Ioan afirmă în Duhul Sfânt că Dumnezeu iubire este, nu doar are iubire, fie aceasta chiar nesfârşit de mare, iar iubirea, după cuvântul Apostolului Pavel, acoperă toate. Ea acoperă şi păcatele, neputinţele, nerăbdarea, cârtirea noastră şcl.

    Îndată ce omul care crede în Hristos îşi recunoaşte neputinţele şi păcatele şi cere iertare pentru ele, iubirea lui Dumnezeu curăţă şi tămăduieşte toate rănile cele din păcate. Păcatele întregii lumi se îneacă în marea iubirii dumnezeieşti ca o piatră aruncată în apă.

    Nu trebuie să lăsăm loc descurajării, deznădejdii! Domnul a unit cu Dumnezeirea firea omenească, a spălat cu sângele Său păcatele întregii omeniri credincioase, i‑a înfiat pe oamenii căzuţi, i‑a înălţat la cer, i‑a făcut părtaşi ai vieţii şi bucuriei dumnezeieşti, bucuriei veşnice.

    Necazurile şi bolile pământeşti, greutăţile bătrâneţii, ne vor bucura în viaţa viitoare. De vreme ce Domnul a pătimit pentru noi, cum să nu fim şi noi, măcar cât de cât, părtaşi ai pătimirilor lui Hristos?! Sufletul nostru, chipul lui Dumnezeu, care trăieşte în noi, doreşte să fie părtaş al pătimirilor lui Hristos, numai că puţinătatea noastră de suflet şi neputinţa noastră se tem de ele, chiar dacă avem, poate, putere să răbdăm.

    Şi iată că Domnul, din iubire faţă de noi, îi trimite fiecăruia, potrivit puterilor lui, necazuri şi boli, însă dă şi răbdare, ca să ne facă şi pe noi părtaşi ai pătimirilor Sale. Cine n‑a pătimit aici pentru Hristos va fi mustrat de conştiinţă în veacul viitor, fiindcă ar fi putut să‑şi dovedească iubirea de Hristos prin răbdarea necazurilor, dar n‑a făcut‑o, ci s‑a străduit să scape de toate necazurile.

    Conştiinţa ne va mustra că n‑am răspuns cu aceeaşi monedă iubirii lui Dumnezeu.

    Aşadar, să‑I mulţumim Domnului din tot sufletul pentru tot ce va găsi de cuviinţă să ne trimită. Nu la mânie, nu ca pedeapsă ne trimite Domnul necazuri şi boli, ci din iubire faţă de noi, chiar dacă nu toţi şi nu totdeauna înţeleg asta. De aceea s‑a şi zis:

    Pentru toate să mulţumiţi.

    Trebuie să ne încredinţăm din tot sufletul bunei voi a lui Dumnezeu, care ne mântuieşte, care ne iubeşte, care doreşte să ne ducă prin micile necazuri ale vieţii pământeşti la veşnica fericire, în slava fiilor lui Dumnezeu.

    Fie, fie aceasta cu noi cu toţi! Amin.

    Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014

    Apreciază

  2. Dumnezeu este Iubire, iar Iubirea nu poate îngădui ca cel iubit să păţească vreun lucru rău
    Cuviosul Nikon Vorobiov

    Cum te simţi? Cum îţi porţi crucea? Nu cârteşti? Domnul să te ajute să rabzi fără cârtire, cu recunoştinţă, tot ce îţi va trimite în scopul mântuirii tale, căci fără voia Lui cea sfântă nu ne poate vătăma nimeni şi nimic. Domnul Şi‑a dovedit iubirea faţă de om îngăduind să fie răstignit pe Cruce. Dumnezeu este Iubire, iar Iubirea nu poate îngădui ca cel iubit să păţească vreun lucru rău. Iată de ce tot ce se întâmplă cu omul, necaz sau bucurie, e îngăduit de Dumnezeu spre binele nostru, chiar dacă noi nu înţelegem asta întotdeauna – sau, mai bine zis, niciodată nu vedem şi nu înţelegem asta. Doar Domnul, Atoatevăzătorul, ştie ce ne trebuie neapărat ca să dobândim viaţa veşnică, fericită.

    Aşadar, să ne supunem sub mâna tare şi iubitoare a lui Dumnezeu şi să ne dăm, în ce ne priveşte, toată silinţa ca să împlinim poruncile Lui şi să ne pocăim neîncetat pentru călcările lor cele fără voie, şi prin aceasta ne vom dovedi iubirea faţă de Domnul. După cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, Îl iubeşte cel ce împlineşte poruncile Lui, iar cine nu le împlineşte nu‑L iubeşte.

    Domnul să‑ţi dea înţelepciune, să‑ţi dea răbdare, să‑ţi dea osârdie pentru mântuire şi rugăciune din inimă înfrântă şi smerită!

    Fii mai binevoitoare şi mai blândă cu oamenii cu care ai de‑a face, precum şi cu mai‑marii tăi – nu din linguşire, ci din iubirea pe care ne‑a poruncit Hristos să o avem faţă de ei.

    Pace ţie şi binecuvântare de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos!

    Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014

    Apreciază

  3. „ Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Amin”

    „Dumnezeu este Iubire”: nu s‑a zis că Dumnezeu are iubire, ci că este Iubire – Iubire dumnezeiască, care covârşeşte orice înţelegere omenească. Dacă iubirea omenească îşi jertfeşte viaţa de dragul celui iubit, oare Domnul Atotputernic, Căruia nu‑I e greu să zidească lumi întregi doar prin Cuvânt, Care este Iubire, Care l‑a îndrăgit atât de mult pe omul păcătos, căzut, îl va lăsa pe acesta fără Purtarea Sa de grijă, fără ajutor în nevoie, în necaz, în primejdie?! Niciodată nu se poate aşa ceva!

    Psihicul omului e de aşa natură încât pentru mântuire are neapărată nevoie să rabde necazuri: de aceea Domnul şi îngăduie să vină asupra lui, cu toată iubirea Sa faţă de om – însă nu îngăduie nimic peste puteri. Apoi, în necazuri este ascunsă bucurie şi iubire de Dumnezeu dacă primim necazurile şi le răbdăm fără cârtire, cu recunoştinţă. Fără necazuri omul nu se smereşte, nu se pocăieşte adânc, nu dobândeşte iubire de Dumnezeu.

    Pe urmă, voi spune: dacă te temi de necazuri şi vrei să scapi de ele, Domnul Iisus Hristos a arătat mijlocul potrivit pentru acest scop: priveghează asupra sufletului tău şi nu îngădui păcatului să se ivească nici în gânduri, nici în inimă, nici în trup, şi roagă‑te neîncetat. Poţi să ajungi la această treaptă? Atunci nu vei avea nici un fel de necazuri – mai bine zis, ele se vor îneca în bucuria duhovnicească –, iar atâta timp cât n‑ai ajuns la această treaptă rabdă şi osteneşte‑te. Dacă am trăi pe pământ mii de ani şi ne‑am răstigni zi de zi, chiar şi aceasta ar fi o plată neîndestulătoare pentru fericirea nepovestită pe care Domnul a pregătit‑o celor ce Îl iubesc.

    Iubirea dumnezeiască îngăduie însă ca asupra omului să vină doar atât de puţine necazuri şi pentru un răstimp atât de scurt. Dacă tu crezi în Evanghelie, trebuie să crezi cuvintele Domnului, Care a arătat că deşi vor fi necazuri în viaţa pământească a ucenicilor Săi, ele vor fi înlocuite încă de aici de o bucurie pe care nimeni nu o va lua de la ei. De altfel, Domnul este cu noi întotdeauna:„ Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Amin”. Cine e mai puternic ca Dumnezeu? Aşadar, nu îngădui în tine frica, puţinătatea de suflet, puţinătatea de credinţă, pe care le insuflă diavolul, ci împotriveşte‑te lor cu numele lui Iisus.

    „Înconjurând m‑au înconjurat, şi întru numele Domnului i‑am înfrânt pe ei.”

    Nu învăţa pe nimeni, iar dacă vezi că cineva are trebuinţă de ajutor duhovnicesc şi simţi că ai putea să‑l ajuţi măcar cât de cât, povesteşte despre cele duhovniceşti ca şi cum ai fi citit ori auzit despre ele de la cunoscători, nu ca şi cum ai vorbi din propria experienţă, din propriile cunoştinţe. Aşa îţi va fi mai uşor, şi nu‑l vei lăsa pe diavol să se apropie de tine prin slava deşartă. Înţelegi ce‑ţi spun?

    Domnul să te înţelepţească în toate! Cere de la el credinţă neclintită şi răbdare!

    Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014

    Apreciază

  4. Nu face pe deșteptul în cuvintele rugăciunii tale!
    Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

    „Una este înfățișarea celor ce se roagă, dar în același timp, felurită și deosebită. Unii se înfățișează ca unui Prieten și Stăpân, aducându-I lauda și cererea pentru alții, și nu pentru ei. Alții vin să ceară bogăție și slavă, și îndrăzneală mai multă; alții, să se roage să fie izbăviți de dușmanii lor. Unii cer să capete o oarecare dregătorie; alții, desăvârșita scăpare de vreo datorie; alții eliberarea din închisoare; alții iertarea de niscaiva vinovății.
    Înainte de toate să punem pe hârtia rugăciunii noastre o mulțumire sinceră. În al doilea rând, mărturisirea și zdrobirea sufletului întru mai multă simțire. Apoi să facem cunoscut Împăratului toată cererea noastră. (…)
    Nu face pe deșteptul în cuvintele rugăciunii tale! Căci gânguritul simplu și nemeșteșugit al copiilor a înduioșat pe Tatăl cel din ceruri.
    Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva prin căutarea cuvintelor să ți se împrăștie mintea. Un cuvânt al vameșului a făcut pe Dumnezeu îndurător, și un cuvânt spus cu credință a mântuit pe tâlhar. Multa vorbire în rugăciune pricinuieşte minții năluciri și împrăștiere. Iar un singur cuvânt o adună.
    Când simți dulceață sau străpungere în rugăciune, rămâi în acea stare. Căci atunci se află cu noi păzitorul care se roagă împreună cu noi.
    Nu fi îndrăzneț, chiar dacă ai dobândit curăția. Mai degrabă apropie-te întru multă smerită cugetare și mai multă îndrăznire vei avea.”

    Sfântul Ioan Scărarul, Scara, XXVIII, 5-6, 8-11, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 382-383

    Mergi la mărturisire și cu purtarea și cu chipul, și cu gândul, ca un osândit
    Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

    Dezgolește-ți, dezgolește-ți rana în fața doctorului și nu te rușina. A mea e buba, părinte, a mea e rana. Din nepăsarea mea s-a pricinuit, și nu din a altuia. Nimeni altul nu e pricinuitorul ei: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci negrija mea!

    Mergi la mărturisire și cu purtarea și cu chipul, și cu gândul, ca un osândit, plecându-te spre pământ și dacă se poate udând cu lacrimi picioarele doctorului și judecătorului ca ale lui Hristos.

    Sf. Ioan Scărarul, Scara, cuv.4, cap. 56, în Filocalia, vol. IX, p. 110,111

    Apreciază

  5. Grijile vieții de zi cu zi să nu trebuie să ne împiedice a petrece în duh cu Hristos
    Sfântul Cuvios Sofronie Athonitul din Essex

    Nu vă pierdeți vremea trăind fără rugăciune, fără cugetare. Totul în viața noastră are un înțeles duhovnicesc. Să căutăm așadar mai întâi cum putem lucra păstrându-ne inima, duhul și cugetul în Dumnezeu.

    Dumnezeu să vă dea putere să vă păstrați duhul, mintea și inima în duhul lui Hristos. Atunci tot ce vi se va întâmpla va putea foarte repede să fie total preschimbat. Ceea ce era lehămesitor și mâhnicios va dispărea, preschimbat de darul vostru de a fi acolo unde este Hristos, Dumnezeul vostru.

    Pentru a avea mintea și inima în pace înaintea judecății lui Dumnezeu, trebuie să nu facem nimic care ar putea stingheri pe altul. Trebuie să ne câștigăm viața singuri, prin munca noastră.

    Trebuie cu orice preț să facem ca grijile vieții de zi cu zi să nu ne împiedice a petrece în duh cu Hristos, Care este de-a dreapta Tatălui și împreună cu Duhul Sfânt.

    Părinții Bisericii folosesc uneori această metaforă: dacă suntem într-un loc împreună cu un împărat, prezența lui înrâurește tot ce facem. De ce nu ar fi la fel și cu veșnicul nostru Împărat? Deoarece El este de față, să facem toate sub privirea Lui. Întotdeauna.

    Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 53-54

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: