Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Amin.

„Dumnezeu este Iubire”: nu s‑a zis că Dumnezeu are iubire, ci că este Iubire – Iubire dumnezeiască, care covârşeşte orice înţelegere omenească. Dacă iubirea omenească îşi jertfeşte viaţa de dragul celui iubit, oare Domnul Atotputernic, Căruia nu‑I e greu să zidească lumi întregi doar prin Cuvânt, Care este Iubire, Care l‑a îndrăgit atât de mult pe omul păcătos, căzut, îl va lăsa pe acesta fără Purtarea Sa de grijă, fără ajutor în nevoie, în necaz, în primejdie?! Niciodată nu se poate aşa ceva!

Psihicul omului e de aşa natură încât pentru mântuire are neapărată nevoie să rabde necazuri: de aceea Domnul şi îngăduie să vină asupra lui, cu toată iubirea Sa faţă de om – însă nu îngăduie nimic peste puteri. Apoi, în necazuri este ascunsă bucurie şi iubire de Dumnezeu dacă primim necazurile şi le răbdăm fără cârtire, cu recunoştinţă. Fără necazuri omul nu se smereşte, nu se pocăieşte adânc, nu dobândeşte iubire de Dumnezeu.

Pe urmă, voi spune: dacă te temi de necazuri şi vrei să scapi de ele, Domnul Iisus Hristos a arătat mijlocul potrivit pentru acest scop: priveghează asupra sufletului tău şi nu îngădui păcatului să se ivească nici în gânduri, nici în inimă, nici în trup, şi roagă‑te neîncetat. Poţi să ajungi la această treaptă? Atunci nu vei avea nici un fel de necazuri – mai bine zis, ele se vor îneca în bucuria duhovnicească –, iar atâta timp cât n‑ai ajuns la această treaptă rabdă şi osteneşte‑te. Dacă am trăi pe pământ mii de ani şi ne‑am răstigni zi de zi, chiar şi aceasta ar fi o plată neîndestulătoare pentru fericirea nepovestită pe care Domnul a pregătit‑o celor ce Îl iubesc.

Iubirea dumnezeiască îngăduie însă ca asupra omului să vină doar atât de puţine necazuri şi pentru un răstimp atât de scurt. Dacă tu crezi în Evanghelie, trebuie să crezi cuvintele Domnului, Care a arătat că deşi vor fi necazuri în viaţa pământească a ucenicilor Săi, ele vor fi înlocuite încă de aici de o bucurie pe care nimeni nu o va lua de la ei. De altfel, Domnul este cu noi întotdeauna: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Amin”. Cine e mai puternic ca Dumnezeu? Aşadar, nu îngădui în tine frica, puţinătatea de suflet, puţinătatea de credinţă, pe care le insuflă diavolul, ci împotriveşte‑te lor cu numele lui Iisus. „Înconjurând m‑au înconjurat, şi întru numele Domnului i‑am înfrânt pe ei.”

Nu învăţa pe nimeni, iar dacă vezi că cineva are trebuinţă de ajutor duhovnicesc şi simţi că ai putea să‑l ajuţi măcar cât de cât, povesteşte despre cele duhovniceşti ca şi cum ai fi citit ori auzit despre ele de la cunoscători, nu ca şi cum ai vorbi din propria experienţă, din propriile cunoştinţe. Aşa îţi va fi mai uşor, şi nu‑l vei lăsa pe diavol să se apropie de tine prin slava deşartă. Înţelegi ce‑ţi spun? Domnul să te înţelepţească în toate! Cere de la el credinţă neclintită şi răbdare!

(Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

2 gânduri despre „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Amin.”

  1. Cel care înţelege cele cereşti crede lui Dumnezeu
    Sfântul Antonie cel Mare

    Cei care-L cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa şi, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele pământeşti. Unii ca aceştia nu plac multora, dar nici lor nu le plac multe. De aceea sunt nu numai urâţi, ci şi luaţi în râs de mulţi smintiţi. Ei, însă, rabdă toate în sărăcie, ştiind că cele ce se par multora rele, pentru ei sunt bune. Căci cel care înţelege cele cereşti crede lui Dumnezeu, ştiind că toate sunt făpturile voii Lui. Cel care, însă, nu le înţelege, nu crede niciodată că lumea este zidirea lui Dumnezeu şi că a fost făcută pentru mântuirea omului.

    Antonie cel Mare în Filocalia, vol. I, Editura Institutul de Arte Grafice „Dacia Traiană”, Sibiu, 1947, p. 13

    Apreciază

  2. Rugăciunea desăvârșită cuprinde întreaga lume
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    -Părinte, deşi mă văd în ce hal sunt, fac mai mul­tă rugăciune pentru alţii. Nu cumva este mai bine să nu mă rog pentru alţii, ci să mă rog numai pentru mine?

    -Faci aceasta din smerenie? Dacă este din sme­renie, să spui lui Dumnezeu cu multă smerenie: „Dumnezeul meu, aşa cum sunt, nu trebuie să mă auzi. Dar nu este oare nedrept ca alţii să sufere din pricina mea? Pentru că, de aş fi avut o stare bună duhovnicească, îndrăzneală către Tine, m-ai fi auzit şi i-ai fi ajutat. De aceea, eu sunt vinovată pentru că acela suferă. Acum, însă, de ce să sufere din pricina mea? Te rog, ajută-l!”. Adică, depinde cum te aranjezi pentru ceilalţi. Simţi că nu eşti vrednică, dar se în­tâmplă să vezi pe un îndurerat, te mâhneşti, te doare şi te rogi.
    Atunci când, de pildă, văd un orb, mă simt şi eu vinovat, pentru că de aş fi avut o stare duhovni­cească bună l-aş fi putut vindeca. Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să devenim sfinţi, să facem minuni pre­cum a făcut şi El.

    Să ne recunoaştem boala noastră duhovnicească, mare sau mică, şi să cerem cu smere­nie sănătate trupească pentru semenul nostru, deoa­rece şi noi suntem vinovaţi pentru boala lui. Pentru că de am fi avut noi sănătate duhovnicească, acela ar fi fost vindecat de mult timp şi nu s-ar fi chinuit. Când ne aranjăm corect, socotindu-ne vinovaţi de toată starea lumii, şi spunem: „Doamne, Iisuse Hris­toase, miluieşte-ne pe noi!”, se foloseşte întreaga lume. Desigur, şi pentru propria stare de neputinţă trebuie să-l doară pe fiecare şi să ceară mila lui Dumnezeu. Dar, fireşte, dacă va ajunge la o astfel de stare precum cea de mai sus, atunci nu mai cere nimic pentru sine.

    Văd că, de multe ori îl înţelegem greşit pe „Doam­ne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” şi, chipurile, din smerenie nu spunem „miluieşte-ne pe noi” şi nu ne rugăm pentru alţii, ci numai pentru noi. De aceea, de multe ori, mirenii ne iau în nume de rău pe noi, mo­nahii, şi spun că suntem egoişti şi că ne îngrijim să ne mântuim numai pe noi înşine.

    „Miluieşte-mă” este pentru ca să nu cădem în mândrie, căci rugăciunea unui om smerit, care crede că e mai rău decât toți, are mai multă valoare decât privegherea ce o face un al­tul cu gând mândru.
    Când ne rugăm cu mândrie, ne batem joc de noi înşine.

    Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ediția a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 347-348

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: