Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei

Astăzi, cinstite cititorule, ne vom aduce aminte de cei patruzeci de Sfinţi Mucenici din Sevastia Armeniei, care au pătimit într-o zi de 9 martie, în vremea împăratului păgân Liciniu (308-324).

Aceştia erau ostaşi creştini în armata romană din părţile Răsăritului şi aveau drept căpetenie pe cel numit Agricolae. Porunca împărătească, întărită prin lege, era ca toţi ostaşii să jertfească zeilor diavoleşti. Cei patruzeci de Sfinţi slujiseră cu vitejie în oaste şi când li s-au cerut jertfe drăceşti, au răspuns: ,,Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul Cel fără de moarte’’. Pentru nesupunerea lor au fost judecaţi şi s-a dat poruncă să fie dezbrăcaţi şi duşi într-un iezer din apropiere. Era un ger cumplit. Sfinţii au intrat în apa îngheţată, îmbărbătându-se unii pe alţii: ,,Să socotim chinurile ca pe nişte desfătări şi să alergăm spre lacul cel îngheţat întocmai ca spre o apă plăcută. Să nu ne înfricoşăm de vremea aceasta de iarnă, ca să fugim de înfricoşătorul foc al gheenei. Să ardă piciorul ca să dănţuiască în veci; iar mâna să se rupă, ca să se înalţe către Domnul. Să nu ne fie frică de firea cea muritoare, ci să alegem mai bine moartea ca să ne încununăm cu cununi de biruinţă de la Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre’’.

Cu nădejdea neclintită în Dumnezeu au intrat în apa îngheţată a iezerului şi în jurul acestuia s-au pus străji. De asemenea, s-a pregătit o baie caldă pentru ca acela care va slăbi în credinţă să poată părăsi locul de mucenicie. Când gerul s-a întărit, spre miezul nopţii, unul din ostaşi n-a mai răbdat asprimea lui şi ieşind din iezer, a alergat spre căldura băii din apropiere. Cum a păşit pe pragul băii, a căzut mort. La al treielea ceas din noapte, s-au pogorât din cer treizeci şi, nouă de cununi prealuminoase, pe care văzându-le străjerul temniţei, Aglae, s-a mirat, ştiind că patruzeci de creştini intraseră în iezer. Înţelegând că unul din ei a fugit de mucenicie, străjerul şi-a lepădat hainele, a sărit în iezer şi a împlinit numărul de patruzeci, mărturisindu-se pe sine a fi creştin.

A doua zi, păgânii au venit la iezer şi s-au mirat foarte. Văzând că Sfinţii Mucenici erau teferi, i-au învinuit de vrăjitorie şi i-au dus să li se sfărâme gleznele cu ciocane, apoi s-au săvârşit. Mama unuia dintre ei, numit Meliton, stătea aproape şi îi întărea cu cuvântul, temându-se ca nu cumva vreunul să slăbească şi să-şi piardă cununa cerească. Când a văzut că fiul ei încă mai trăia, l-a luat şi l-a purtat spre locul unde trupurile Sfinţilor au fost arse şi aşa l-a dat cu bucurie în mâinile lui Hristos Domnul, Care a primit sufletul lui Meliton.

Pentru rugăciunile Sfinţilor patruzeci de Mucenici din Sevastia, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p 145-153).

Presbiter Ioviţa Vasile

5 gânduri despre „Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei”

  1. Răbdarea îl umple pe om de har
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    – Părinte, cum poţi face faţă unuia care este nervos?

    – Prin răbdare.

    – Şi dacă nu ai?

    – Mergi şi cumpără! Se vinde la supermarket… Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci fac răbdare până ce va îndrepta vremea.

    – Părinte, cui se datorează nerăbdarea oamenilor?

    – Multei lor „păci” lăuntrice… Dumnezeu a legat mântuirea oamenilor de răbdare. Cel care va răbda până în sfârşit, acela se va mântui[1], spune Evanghelia. De aceea Dumnezeu îngăduie greutăţi şi diferite încercări pentru ca oamenii să se exerseze în răbdare.

    Răbdarea porneşte de la dragoste. Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să te doară pentru el. Şi văd că numai prin răbdare se menţine familia. Am văzut fiare care au devenit mieluşei. Prin încredere în Dumnezeu lucrurile evoluează duhovniceşte cu multă uşurinţă.
    Odată, atunci când eram la mănăstirea Stomiu, am văzut în Koniţa o femeie a cărei faţă strălucea. Era mama a cinci copii. După aceea mi-am adus aminte cine era. Bărbatul ei era tâmplar şi de multe ori lua lucrări împreună cu meşterul meu[2].

    Numai un cuvânt dacă îi spuneau sătenii la care lucra, ca de pildă, „Meştere, oare n-ar fi bine să facem lucrul acesta aşa?”, el se înfuria. „Cu mine o faci pe dascălul?”, le spunea. Rupea sculele, le arunca şi pleca. Dacă la case străine lăsa treaba neterminată şi pe toate le spărgea, închipuieşte-ţi ce făcea acasă. Un astfel de bărbat avea acea femeie. Cu acest om nu puteai sta nici măcar o singură zi, iar ea trăia cu el de ani de zile. Fiecare zi era pentru sărmana femeie mucenicie, însă ea pe toate le răbda cu multă bunătate. Şi fiindcă ştiam situaţia din casa lor, atunci când o întâlneam, o întrebam: „Ce face meşterul? Lucrează?”. „Ei, când mai lucrează, când mai stă puţintel”. „Cum o duceţi?”. „Foarte bine, Părinte!”, îmi răspundea aceea. Şi aceasta o spunea din toată inima ei. Nu punea la socoteală nici faptul că bărbatul ei strica sculele – şi scule de valoare – nici că era nevoită, sărmana, să lucreze pe la străini, ca să se poată descurca. Vedeţi cu câtă răbdare, cu câtă bunătate şi cu câtă nobleţe sufletească le înfrunta pe toate?! Şi nici măcar nu clevetise vreodată. De aceea Dumnezeu îi dăruia mereu harul Său, încât faţa îi strălucea. A reuşit să-şi crească şi pe cei cinci copii ai ei, care apoi au devenit nişte oameni foarte buni.

    – Părinte, cum de a reuşit acea femeie să nu-şi osândească bărbatul?

    – Printr-un gând bun: „Este bărbatul meu. O fi spus şi el vreun cuvânt. Eu dacă aş fi fost în locul lui, poate aş fi făcut la fel”. Punea în lucrare Evanghelia şi de aceea Dumnezeu îi trimitea harul Său. Şi dacă oamenii din lume fac răbdare şi se umplu de har, cu atât mai mult trebuie să facem răbdare noi, monahii, care avem toate condiţiile şi toate posibilităţile pentru o viaţă duhovnicească.

    După cum am înţeles, cele mai mari scandaluri, nu numai în familii, ci şi în state, se fac de la lucruri de nimic. În familie, unul trebuie să se smerească înaintea celuilalt, să-i imite virtuţile, dar să-i suporte şi capriciile. Pentru o astfel de înfruntare a lucrurilor, foarte mult îl ajută pe cineva atunci când se gândeşte că Hristos S-a jertfit pentru păcatele noastre şi ne rabdă pe toţi, miliarde de oameni, deşi este fără de păcat, în timp ce noi, atunci când suntem chinuiţi de capriciile altora, ne plătim păcatele. Bunul Dumnezeu le rânduieşte astfel încât unul, cu harisma cu care este înzestrat, să-l ajute pe celălalt, iar prin cusurul pe care îl are, să se smerească înaintea aceluia. Pentru că fiecare om are harismele sale, dar are şi câteva cusururi pe care trebuie să se nevoiască să le taie.

    Odată am tras o scuturătură bună cuiva. Şi să vedeţi câtă răbdare face femeia lui cu el, desi este foarte destoinică. Înaintea ei, el este ca un copil mic. Ea, prin răbdarea pe care o face, primeşte şi agoniseşte mereu har dumnezeiesc, în timp ce acela, prin egoismul său, îl alungă mereu şi astfel se goleşte. Şi în cele din urmă cine este cel câştigat? Vezi că tot secretul este smerenia? Ea este temelia. Şi smerenia vine prin ascultare. Dacă bărbatul aceleia şi-ar fi recunoscut neputinţa sa şi ar fi cerut ajutor de la Dumnezeu, ar fi venit şi la el harul dumnezeiesc.

    [1] Mt. 10, 22.

    [2] Stareţul ca mirean învăţase meseria de tâmplar.

    Extras din Viața de familie – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

  2. Dialoguri athonite
    O stâncă de credință și un munte de duhovnicie
    convorbiri duhovnicești cu AVVA IULIAN PRODROMITUL

    R.-Dar părinte, nu te poţi ruga până ce n’ai scăpat de patimi, altfel patima te rupe de la grăirea cu Dumnezeu…

    AVVA IULIAN-Măi, dar nici diavolul nu’l poate ispiti pe om mai mult decât îi îngăduie Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare spune că diavolul ne ajută să facem păcatele…

    R.-E colaboraţionist deci…

    AVVA IULIAN-Da, dar pe de altă parte, tot el ne şi acuză cu ele. Şi se şi bucură de pieirea noastră. Multe din păcate ne vin însă de la noi, de la slăbiciunea firii noastre. Apostolul Iacov tare frumos spune: „Preadesfrânaţilor, nu ştiţi oare că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu?” (Iacov IV, 4).

    În Biblia de la 1914 se zice mai pe de’a dreptul: „Preacurvarilor şi preacurvelor, au nu ştiţi că prieteşugul lumii acesteia este vrajbă către Dumnezeu? Deci oricare va vrea sa fie prieten lumii, vrăjmaş lui Dumnezeu se va face”. Te’ai gândit vreodată că poţi ajunge vrăjmaşul lui Dumnezeu?

    -Sincer, nu, părinte.

    -Şi încă foarte uşor: doar dacă eşti prieten cu lumea. Lumea asta înşelătoare e o mare vrăjitoare. Şi ce e prieteşugul lumii dacă nu toată destrăbălarea asta din ziua de azi, tot confortul şi plăcerile de care nu vrem să ne lipsim… Mai degrabă ne lipsim de Dumnezeu! De’asta se desparte omul de Dumnezeu. La început el îşi zice că e „şi cu Dumnezeu dar şi cu lumea”, însă asta e doar o amăgire. Nu poţi sluji la doi stăpâni „fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona”.

    Dacă luăm de’acuma Apocalipsa. III cu 20, tare frumos mai spune: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”. Aude glasul, dar nu deschide. Cine? Lumea asta înşelătoare. Mass media care manipulează oamenii şi nu’i lasă să deschidă uşa inimii lor. Ea a ajuns duhul lumii acesteia. Şi „tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume”. (I Ioan II, 16).

    -Am citit undeva părinte că nu’ţi sunt iertate păcatele – chiar de le’ai mărturisit duhovnicului! – până nu’ţi pare rău cu adevărat pentru ele.

    -Măi, uite ce’i: „nimeni nu poate ierta păcatele decât singurul Dumnezeu“ – citeşte la Luca V cu 21. Ş’atunci, iertarea adevărată numai Dumnezeu o poate face cu mila şi cu îndurările Sale. Altfel, cine ar merita să fie iertat? Dar conştiinţa omului simte dacă dobândeşte pacea. De asta am zis şi zic totdeauna că cel mai mare lucru pe lumea asta este spovedania. Mărturisirea. Că fără aceasta nu dobândim pace minţilor noastre iar sufletelor, nici atât.

    -Protestanţii n’au Taina asta a spovedaniei părinte…

    -Da. Ei sunt cu Sola Scriptura. Măi, să ştii că protestanţii, cu Biblia subsuoară se duc în iad! N’au nevoie de nimic altceva: Sola Scriptura!

    Cât despre păcatul tău… Adu’ţi aminte totdeauna că eşti în faţa lui Dumnezeu şi toate le săvârşeşti lângă El. „Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem”. (Fapte XVII, 28). El este totdeauna de faţă şi, de fapt, tu eşti mereu în faţa Lui. Dacă vei avea asta pururea în minte şi vei ajunge să trăieşti mai mult cu Dumnezeu, duhurile răutăţii nu se vor mai apropia de tine. Dar trebuie să ştii întotdeauna că de Dumnezeu nu te poţi ascunde nicăieri şi niciodată.

    Eeh. De’acuma eu trebuie să mă gândesc la moarte. Bătrânii trebuie să se gândească la moarte. Nu zic că numai bătrânii pentru că ar fi bine dacă toţi ne’am gândi la moarte.

    Spunea un bătrân că „mai multe piei de miel am văzut pe gard decât de oi bătrâne”! Că noi suntem nişte venetici în lumea asta. Locul nostru şi viaţa noastră nu este aici; „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni III, 20). Mă duc că „nemernic sunt eu pe pământ şi străin ca toţi părinţii mei”, cum zice şi Psalmistul…

    Lumea monahilor nr. 110 / 20 August 2016.

    Apreciază

  3. Nu-mi place să fiu casandra – purtătorul veștilor proaste, dar cred că trebuie să fim acum mai vigilenți ca niciodată. Ceea ce ni se spune nu coincide cu ceea ce se întâmplă în culise. Trebuie să urmărim ce fac politicienii noștri, nu doar să ascultăm ce spun ei”.

    Pașapoartele vaccinale deschid calea pentru sistemul de identitate digitală, avertizează Nick Corbishley

    Vaccine passports pave the way for digital identity system, warns Nick Corbishley – NaturalNews.com
    https://www.naturalnews.com/2022-03-08-vaccine-passports-pave-way-digital-identity-system.html#

    Jurnalistul de finanțe și economie Nick Corbishley a avertizat că pașapoartele vaccinale împotriva coronavirusului wuhan (COVID-19) deschid calea către un sistem de identitate digitală din ce in ce mai omniprezent.
    El a declarat catre „HighWire” gazdă Del Bigtree că acest sistem digital ID-ul ar putea fi legat de conturile bancare în viitor.

    Poate că nu a fost vorba doar despre încercarea de a vaccina pe toată lumea de pe planetă.
    Se pare că vaccinul a fost doar vârful de lance [pentru] o agendă pentru a crea un motiv pentru a ne urmări pe toți”, a spus Bigtree.

    Corbishley, de origine britanică, a comentat remarcile lui Bigtree.
    „Nu-mi place să fiu casandra – purtătorul veștilor proaste, dar cred că trebuie să fim mai vigilenți ca niciodată. Ceea ce ni se spune nu coincide cu ceea ce se întâmplă în culise. Trebuie să urmărim ce fac politicienii noștri, nu doar să ascultăm ce spun ei”.

    Potrivit lui Corbishley, mai multe țări și-au lansat pe ascuns programele de identificare digitală, alături de abrogarea dovezilor privind obligativitatea prin lege a vaccinarii
    El a citat mai multe țări – inclusiv Regatul Unit, Canada, Australia și Noua Zeelandă – care și-au implementat sistemele respective din diferite motive. Marea Britanie și-a justificat decizia menționând necesitatea ca angajatorii să verifice identitatea lucrătorilor lor, a adăugat Corbishley.

    Acest portofel de identitate digitală va include, în esență, totul, precum și, probabil, starea de vaccinare. Dacă acest lucru prinde rădăcini [și] devine parte a normalității, atunci nu va fi un viitor foarte bun pentru restul dintre noi.” Diabolic:
    – Cum ID-ul digital ne va controla viața.

    https://naturalnews.com/2021-11-19-how-digital-id-will-control-your-life.html

    Este un pericol dacă ID-ul digital va fi conectat la contul bancar

    Corbishley a declarat pentru Bigtree:
    „Unul dintre cele mai înfricoșătoare aspecte este această idee a băncilor centrale [care controlează] moneda digitală, această idee de a lega identitatea digitală de sistemul financiar. Acesta ar trebui să fie un avertisment pentru noi toți”.
    El a citat incidentele care au avut loc în Canada și Rusia ca exemple ale riscurilor asociate conectării identității digitale la conturile bancare.
    În Canada, guvernul a înghețat mai multe conturi bancare legate de protestele Convoiului Libertății.
    Vicepremierul țării, Chrystia Freeland, care în același timp ocupă funcția de ministru de finanțe, a confirmat măsura. Înghețarea conturilor bancare, realizată în colaborare cu forțele de ordine, a urmărit sancționarea celor implicați în protestul organizat de camionagii împotriva restrictiilor COVID-19. „Consecințele sunt reale și vor afecta cetatenii”, a spus Freeland.

    Între timp, Apple Pay și Google Pay și-au suspendat serviciile în Rusia ca răspuns la asaltul asupra Ucrainei.
    Ca urmare, mulți ruși nu au putut accesa ambele sisteme de plată – care sunt folosite pentru a plăti bilete prin sistemul de tren/metro din Moscova.
    Jurnalistul irlandez Jason Corcoran a confirmat evoluția într-un tweet, scriind: „Apple Pay și Google Pay nu mai funcționează la sistemul de metrou al Moscovei, ceea ce a dus la cozi lungi, în timp ce oamenii se înghesuiau pentru plata la ghiseu”.

    Acesta este un lucru înfricoșător pe măsură ce ne îndreptăm spre un fel de sistem de bani digitali, ceea ce băncile noastre centrale încearcă cu siguranță să facă chiar acum.
    Ideea ca acest lucru să fie conectat la identitatea noastră digitală le oferă o putere enormă de a ne bloca economic.
    Probabil că acest lucru mă îngrijoreaza cel mai mult și este ceva ce devine din ce în ce mai posibil pe măsură ce tehnologiile evoluează”, a conchis Corbishley.

    Apreciază

  4. Ce este pocăinţa? Stadiile pocăinţei

    Dacă vrei, fratele meu, să moşteneşti Împărăţia Cerurilor, dacă vrei să te sălăşluieşti lângă Părintele nostru cel ceresc, trebuie ca aici pe pământ să te nevoieşti şi să trăieşti potrivit cu voia Lui cea sfântă. Trebuie ca viaţa ta să fie sfântă, iar inima ta să devină tron al lui Dumnezeu.

    Dar, iată, că ai păcătuit înaintea lui Dumnezeu. Poate că nu ai luat aminte sau poate nu ai vrut să te nevoieşti. Păcatele tale sunt multe şi mari. Nu ai păstrat curată haina Botezului. Ai devenit rob al păcatului, fiu al diavolului. Oricine săvârşeşte păcat, este rob al păcatului[1].

    – Da, văd şi eu aceasta.

    – Tocmai de aceea este nevoie de pocăinţă precum am spus. Când te pocăieşti cu adevărat, părăseşti păcatul odată pentru totdeauna şi te întorci lângă Hristos, atunci te aşteaptă nu iadul şi pedeapsa, ci Raiul şi fericirea.

    Am spus că trebuie să ne pocăim, căci numai în acest chip vom primi de la Dumnezeu iertarea păcatelor. Aşadar, să ne pocăim! Să ne schimbăm mintea, să ne schimbăm gândurile şi simţirile, să luăm hotărâri noi, opuse celor dintâi. Calea cea nouă să fie opusă celei de mai înainte. Pocăinţă înseamnă schimbare de la păcat la sfinţenie, de la răutate la virtute, de la diavolul la Dumnezeu. Mintea mea, ochii mei, gura mea, mâinile mele, picioarele mele, întreg trupul meu să aparţină de acum înainte, odată pentru totdeauna, nu diavolului, ci lui Hristos. Las întunericul diavolului şi vin la lumina lui Hristos.

    Pocăinţa, după Sfântul Ioan Gură de Aur, pricinuieşte intrarea în Împărăţia Cerurilor, este uşa Raiului, desfătarea hranei cereşti. Pocăinţa ne slobozeşte de păcate, ne curăţeşte de întinăciuni. Pocăinţa este maica mântuirii, surpare a diavolului, nimicire a patimilor. Pocăinţa este odihnă şi mângâiere a tuturor celor deznădăjduiţi. Pocăinţa este medicamentul tămăduitor şi mântuitor al oricărei boli sufleteşti şi trupeşti. În sfârşit, pocăinţa înseamnă a apuca pe calea care duce la Taina Mărturisirii. Pentru că numai atunci se desăvârşeşte pocăinţa, se dobândeşte lăsarea păcatelor şi se săvârşeşte restaurarea păcătosului.

    Stadiile pocăinţei

    Aşadar, nu există nicio îndoială că pocăinţa este o cale opusă celei pe care ai umblat mai înainte. Ea este calea întoarcerii către Hristos. Însă ca o cale ce este, ea are şi diferite stadii pe care trebuie neapărat să le treci. Iar aceste stadii sunt: simţirea păcătoşeniei, zdrobirea inimii, lacrimile, hotărârea pentru întoarcere şi, în sfârşit, mărturisirea sinceră înaintea duhovnicului.

    Ca să te încredinţezi, fratele meu, că pocăinţa ta este adevărată, trebuie:

    a) Să simţi că, într-adevăr, eşti păcătos, adică să-ţi recunoşti păcatele. Şi după ce vei simţi păcătoşenia ta, atunci numaidecât, din adâncul inimii tale să strigi acel ‘am greşit’ al fiului risipitor. Să mărturiseşti şi tu împreună cu Proorocul David că am greşit Domnului, iar împreună cu vameşul să spui: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!

    b) Să simţi mâhnire pentru păcatele tale şi să verşi lacrimi de pocăinţă, deoarece cu ele ai răstignit a doua oară pe Domnul Slavei. Să plângi şi tu, aşa cum a plâns Sfântul Apostol Petru, care atunci când s-a lepădat de trei ori de Domnul şi a auzit cocoşul cântând, a ieşit afară şi a plâns cu amar. Să plângi, aşa cum a plâns desfrânata, fiul risipitor, David, fericitul Augustin, Maria Egipteanca şi alţii.

    c) Să iei hotărârea de a te întoarce la Dumnezeu şi să-ţi mărturiseşti păcatele înaintea duhovnicului.

    Există şi alte semne ale adevăratei pocăinţe, însă acestea sunt cele mai importante. Aşadar, când ai simţirea păcătoşeniei tale, când simţi mâhnire şi plângi pentru păcatele tale, când alergi la duhovnic şi te mărturiseşti cu sinceritate şi regulat, când iei hotărârea de a nu mai păcătui, atunci să ştii că pocăinţa ta este adevărată.

    [1] In. 8, 34.

    Extras din Greşit-am Ţie, Dumnezeul Meu, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc!– Ieromonahul Cosma, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

  5. Starețul și ucenicul

    Demult trăia un monah care, ori de câte ori era întrebat de egumen „Cum o duci cu sănătatea, frate?”, acela îi răspundea nemulțumit că este foarte obosit din pricina multor ascultări pe care le făcea. Egumenul auzind în fiecare zi aceleași cuvinte de nemulțumire, într-o zi l-a întrebat pe monah:

    – Frate, ce lucrare faci, de te ostenești atât de mult?

    – Prea Cuvioase Părinte, am atâtea ascultări în fiecare zi și noapte, încât puterile trupești nu mi-ar ajunge dacă nu m-ar ajuta Dumnezeu. Mai întâi, am doi șoimi, pe care mă străduiesc să-i țin legați și să-i îmblânzesc. În al doilea rând, am doi iepuri, pe care îi păzesc să nu fugă. În al treilea rând, am doi boi, pe care îi supraveghez ca să lucreze. În al patrulea rând, am un lup, pe care îl păzesc să nu vatăme pe cineva. În al cincilea rând, am un leu, pe care încerc să-l biruiesc. Și în al șaselea rând, am un bolnav, pe care totdeauna trebuie să-l îngrijesc.

    Egumenul auzind acestea, a zâmbit puțin și i-a spus monahului:

    – Fiule, nu cred aceasta, pentru că este cu neputință ca cineva să săvârșească atâtea ascultări într-o zi și o noapte.

    – Și totuși, Prea Cuvioase Părinte, v-am spus adevărul, a spus monahul.

    Atunci egumenul, care până la un punct a considerat superficiale și lipsite de importanță cuvintele monahului, i-a spus din nou:

    – Fiule, explică-mi pilda aceasta!

    Și monahul a început să-i spună:

    – Mai întâi, cei doi șoimi, Gheronda, sunt cei doi ochi ai mei, care zboară încolo și-ncoace și trebuie să mă îngrijesc să nu vadă ceva care ar putea să mă îndemne la vreun păcat, lucru care, din nefericire, l-a pătimit proorocul și împăratul David atunci când a privit la Versavia(Batşeba), femeia lui Urie.

    În al doilea rând, cei doi iepuri sunt picioarele mele, pe care trebuie să le împiedic să alerge la plăceri și pe drumul păcatului, pentru că la Botezul meu, atunci când preotul le-a miruit, a spus: „Ca să umble pe căile Tale”, adică ale lui Hristos. Gheronda, vă puteți închipui de câte osteneli este trebuință pentru aceasta?

    În al treilea rând, cei doi boi sunt mâinile mele, pe care le supraveghez cu multă atenție ca să lucreze. Dar să lucreze binele, precum mâinile Domnului, căci iarăși, la Botezul meu, preotul a spus despre ele: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”.

    În al patrulea rând, lupul este limba mea, care totdeauna are nevoie de frâu, ca să nu muște cu cleveteala pe fratele meu și să moară. Știți foarte bine, Gheronda, că Duhul Sfânt spune prin Sfântul Iacov, fratele Domnului: „Dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit”. Și iarăși: „Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul…”. Și iarăși: „Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu”[1]. Ce trebuie să fac eu cu această fiară, cu lupul pe care îl am în trupul meu?

    Gheronda, încă ceva. Cum voi putea izbuti ceea ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre limbă? Adică să nu spun nici mai multe, nici mai puține, ci toate cu măsură să le spun, ca să fiu drept fără multă osteneală. Nu spune oare Sfântul să ne facem limba cântar, încât să cântărim cu multă atenție cuvintele noastre și să nu spunem mai multe sau mai puține, ci cele ce trebuie cu acrivie? Căci dacă cântărim cu acrivie și cu multă atenție aurul și alte lucruri prețioase, cu și mai multă atenție și acrivie trebuie să luăm aminte la cuvintele noastre.

    Și încă ceva, Gheronda. Cum să nu mă lupt cu acest lup, limba mea, de vreme ce Sfântul Sisoe cel Mare spune: „Frate, îndrăzneşte, iată treizeci de ani am de când nu mă mai rog lui Dumnezeu pentru păcat. Ci aşa mă rog, zicând: Doamne, Iisuse, apără-mă de limba mea! Şi până acum în fiecare zi cad printr-însa și păcătuiesc”[2].

    În al cincilea rând, leul, Gheronda, este inima mea, împotriva căreia duc o luptă înverșunată ziua și noaptea, dar, din păcate, mă atrage cu multă silă la toate cele care vatămă și distrug sufletul meu. Vedeți, Gheronda, „că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui”[3] și că inima mea este necurată așa cum a spus Domnul nostru: „Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule”[4]. Iar că într-adevăr așa este și că trebuie să mă ostenesc să o curățesc, mă încredințează Proorocul David care îi spune Domnului: „Inimă curată zidește în mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele”[5].

    Și în al șaselea rând, Gheronda, bolnavul este trupul meu, care niciodată nu se află în aceeași stare. Uneori vrea mâncare, alteori post. Uneori vrea odihnă, alteori osteneală. Uneori vrea îngrijire, alteori nu. Din această pricină sunt nevoit să fiu mereu atent asupra lui, ca să-l îngrijesc cum este mai bine, pentru că avem nevoie și de el, precum are nevoie oul de coajă.

    După ce egumenul a auzit acestea de la acel înțelept monah, l-a lăudat zicându-i:

    – Dacă am face toți așa cum faci tu, fiule, adică de am lucra pentru a ne stăpâni patimile și a ne îmblânzi sinea noastră rea, pământul ar deveni Cer și toți am fi fericiți și pașnici.

    Fraților, vă doresc tuturor: NEVOINȚĂ BUNĂ !

    Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

    [1] Iacov 3, 2, 6 și 8.
    [2] Pateric, Avva Sisoe, c. 5.
    [3] Facere 8, 21.
    [4] Matei 15, 19.
    [5] Psalmul 50, 12.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: