Preoţi care au dat cinstea pe ruşine, făcându-se iscoade episcopale

De o vreme, ocupanţii scaunelor episcopale din România se arată deosebit de interesaţi de nepomenitori. Aşa se explică faptul că îşi trimit iscoadele, preoţi, bineînţeles, ca să stea de vorbă cu noi şi să adune cât mai multe informaţii. Probabil s-a dat un ucaz de la Patriarhie, în acest sens. Am primit şi eu o asemenea vizită.

1.Pe care episcop îl pomeniţi la Sfintele Slujbe?, e prima întrebare. Pe niciunul – răspundem invariabil. Şi explicăm: Nu pomenim numele niciunui episcop pentru că noi n-am părăsit Sfânta Biserică Ortodoxă Română şi nu vrem să creăm structuri paralele cu Biserica, ceea ce ar însemna schismă. Noi suntem clerici şi credincioşi care ţinem jurisdicţional de Episcopiile pe teritoriul cărora locuim, având dreptul sfânt de a fi păstoriţi de Arhierei cu adevărat ortodocşi, nicidecum eretici. Când episcopul respectiv s-a abătut de la Dreapta Credinţă, avem dreptul şi datoria de a-i atrage atenţia, a-i cere să se pocăiască şi dacă refuză, Sfintele Canoane ne obligă să întrerupem pomenirea lui şi implicit comuniunea euharistică.

2.Ţineţi cumva de Longhin de la Bănceni? Nu. Ar fi o mare cinste să stăm sub omoforul şi jurisdicţia ÎPS Sale, dar nu e cu putinţă. Am avut totuşi privilegiul de a fi primiţi de ÎPS Sa, ne-a spus o vorbă bună, ne-a îndrumat ca un adevărat Arhiereu al lui Hristos şi pot să vă dau şi un exemplu: ne-a îndemnat să nu trecem pe stilul vechi, să nu tulburăm credincioşii. L-am ascultat şi bine am făcut. Ar fi împotriva Sfintelor Canoane să spunem că am părăsit Episcopiile noastre şi am trecut sub jurisdicţia ÎPS Sale. Părintele Mitropolit Longhin n-a dat niciunuia dintre noi antimis pentru săvârşirea Sfintei Liturghii, cum se insinuează.

3.Totuşi, cum procedaţi la Sfânta Liturghie în momentele când trebuie pomenit Episcopul locului, a cărui pomenire aţi întrerupt-o? Simplu, firesc, cum a procedat întotdeauna Biserica în asemenea circumstanţe: ,,Pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău’’. E o formulă patristică şi liturgică, cuprinsă în Sfânta Liturghie.

Aşa răspundem oricui, aşa am răspunde şi ocupanţilor scaunelor episcopale, dacă ne-ar întreba. Nu ne întreabă, preferă să-şi trimită iscoadele.

Presbiter Ioviţa Vasile

Publicitate

15 gânduri despre „Preoţi care au dat cinstea pe ruşine, făcându-se iscoade episcopale”

  1. Un fapt bizar petrecut la Amsterdam, la o parohie ortodoxa de acolo ce aparține de B.O.Ru, parohul de acolo încetează pomenirea ierarhului de care aparținea, iar ulterior sa transferat sau urmează să se transfere sub jurisdicția Patriarhiei ecumenice sub jurisdicția unui anume Athenagoras ce aparține patriarhiei mai sus menționate, acum întrebarea care se pune este in felul următor, bun hai că a pus în aplicare Canonul 15 I-II Constantinopol preotul respectiv, dar noi din câte știm se pune in aplicare strict in cazul ereziilor și schismelor și al altor abateri de la Dreapta credință cu bună știință, dar personajul respectiv a plecat de la alți ecumenisti și pomenește alti ecumenisti și schismatici, articolul apare pe blogul sârbesc borbazaveru

    Apreciază

  2. Mare grija…se vor instrumenta dosare de caterisire. Apoi dupa caterisire vor fi chemati la incorporare nemaputand invoca exceptia ca preotul nu merge pe front.

    Apreciază

  3. Av. GHEORGHE PIPEREA: Multă lume se întreabă de ce starea de alertă s-a oprit atât de brusc. Și cât vor ține libertatea și normalitatea.
    “Un posibil răspuns: păpușarii au ținut neapărat să probeze că au un comutator pornit/oprit. Dacă pot opri brusc o plandemie, o pot porni brusc pe alta. Sau o pot înlocui cât ai clipi cu o altă stare de calamitate. Mesajul subliminal: încetați să mai puneți întrebări despre experimentele, crimele, malpraxisul, conflictele de interese, corupția, hoția și îmbogățirea nemăsurată și fără just temei a neo-feudalilor globaliști din plandemie, că vă putem “livra” alta … Nici nu vă dați seama când treceți din nou la măști, segregare socială, incitarea la ură contra “primitivilor” care refuză să se înțepe experimental… Uite, deja goliți farmaciile de iodură de potasiu, iar Arahat vă învață deja cum să vă faceți buncăr anti-atomic din pivnițele de murături și țuică. Și nu-i așa că ați auzit toți de valul 6?”

    “În starea de alertă au fost extrem de multe responsabilități și în momentul de față putem să arătăm cu degetul câțiva responsabili. Printre altele ar trebui să ne pregătim și de o perioadă de proces al pandemiei, inclusiv în plan juridic, dar mai ales moral. Însă, în momentul de față, acest proces este înghețat, pentru că ne confruntăm cu ceva mult mai grav, cu războiul și criza umanitară care se află la granița noastră. […] ne confruntăm și cu tendința leadership-ului nostru politic, civic și militant de a băga bățul prin gard, de a face propagandă și incitare la război. Este exact sintagma, pe care o utilizează codul penal atunci când incrimineză invitația la război (România fiind o țară care, conform Constituției, nu poate duce un război ofensiv, ci numai defensiv). Sunt oameni care ne spun cu argumente întinse pe pagini întregi că dacă vrem pace trebuie să ne pregătim de război (si vis pacem, para bellum). Eu spun că, dacă vrem pace trebuie să ne pregătim de pace. Și dacă vrem omenie trebuie să ne pregătim de omenie. Pe de altă parte se agită spiritele cu un proiect de lege neconstituțional, care utilizează o sintagmă inexistentă în Constituție, așa-numita „stare de criză”, care ne conduce direct în dictatură militară”.
    […] oamenii au învățat, mai mult sau mai puțin conștient, să se supună controlului, prin frică. Oamenii încă poartă măști, deși nu mai este obligatoriu. În consecință, oamenii pot oricând în momentul de față să fie canalizați în opțiunile lor și să acționeze automat, așa cum s-a întâmplat cu cozile acelea incredibile la benzină – prețul carburantului a crescut cu 20% în trei săptămâni, dar au răsuflat ușurat că nu a ajuns 11 lei, ci doar 8,5”.
    “[…] demonii nu scapă din iad de unii singuri. Există întotdeauna cineva care le deschide porțile. Mă întreb aici – și nu este o întrebare retorică – cine este mai vinovat: demonul dezlănțuit care face ravagii în lumea noastră sau cel care i-a deschis porțile iadului?”.
    “[…] va fi sărăcie, va fi foamete și atunci o să ne întrebăm cum am ajuns în această situație, în condițiile în care noi avem petrol, dar nu avem carburant, avem gaz, dar nu avem decât facturi triple, suntem grânarul Europei, dar nu avem grâu”.
    „Procesul de la Haga referitor la Insula Șerpilor, care a fost un proces așa zis câștigat de România, are în momentul de față două mari probleme. Acest proces nu a fost niciodată pus în executare de Ucraina – noi am încercat să vindem rezervele acelea, să le concesionăm celor de la Chevron, dar am vândut pielea ursului din pădure, pentru că hotărârea aceea nu a fost pusă niciodată în executare. În momentul de față, insula Șerpilor este ocupată de Rusia, care va putea să spună că hotărârea din procesul România – Ucraina nu-i este opozabilă și, în consecință, toate rezervele de gaze și petrol de pe platforma continentală a Marii Negre au plecat la ruși”.

    Apreciază

  4. SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE IUSTIN PÂRVU (†16 iunie 2013) – Cuvinte pentru vremuri de încercare a Bisericii

    – Biserica rămîne numai în jurul episcopului. Dar dacă, Doamne fereşte, vor porni toţi spre ecumenism, iar cei ce se împotrivesc vor fi caterisiţi, ce vom face fără episcop?

    – Dar ce făceau cu Sfîntul Ioan Gură de Aur cînd îl izgoneau de pe tronul patriarhal? Îl ocărau, îl izolau şi îl exilau, pînă l-au condus la moarte. Mîncătorie între scaune! Atunci ce făceau credincioşii? Astăzi, din păcate, se întîmplă aceleaşi lucruri. Sunt unii care umblă în consilii ecumeniste, alţii care stau în scaunele lor şi-şi văd de rugăciune şi de turma lor. Au fost şi sunt vremuri de încercare şi de ispitire. Iar dacă s-ar întîmpla astfel de lucruri, mă întreb în ce măsură va fi reală o caterisire nedreaptă. O caterisire care se face în lupta cu adevărul nu e validă. E valabilă numai cînd ai călcat prevederea unui canon şi cînd te-ai opus unei rînduieli. Dar atîta vreme cît eu mă găsesc pe poziţia adevărului, caterisirea e mincinoasă. Acestea sunt mai mult sperietori formulate de unii, dar nu sunt realităţi care să oprească harul lui Dumnezeu. Dacă ieri am slujit împreună şi ne-am împărtăşit din acelaşi potir, iar azi declară că nu sunt bun pentru slujire, înseamnă că schimbarea de opinie şi de atitudine e dictată de interese.

    – Există pericolul, ca din aceste motive lumeşti, politice, să se rupă Biserica?

    – Dacă vom ajunge să ni se impună condiţii străine adevărurilor noastre de credinţă, neapărat se va rupe. Arta vrăjmaşului este de a împărţi, divide şi stăpîneşte. E un principiu valabil dintotdeauna. Nici cei 12 apostoli nu au rămas în unitatea lor de la început, pe unul l-a dezmoştenit diavolul. La crucea lui Iisus au rămas Maica Preamilostivă şi alţi vreo cîţiva, restul s-au risipit, au fugit. Pînă şi Petru a fost reîncadrat între apostoli. Aşa este şi la ora pe care o trăim. Vremurile sunt mult mai grave acum, pentru că atunci mai exista o şansă de revenire, cum s-a şi întîmplat de altfel. Acum, însă, nu mai e nici o şansă: ori Hristos, ori Satana! Pînă acum mai mergea, cu carnetul de partid, renunţai la el, mai cu steaua în cinci colţuri, mai cu crucea, dar de data asta nu se mai poate aşa.
    Acum e tranşant: ori 666 şi cardul, ori crucea! De-acum se alege şi urmează un creştinism adevărat şi un anarhism cu totul lepădat. Aşa cum ne întreabă la botez: „Te lepezi de Satana şi de toate lucrurile lui?” „Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui”. Iată că acum se împlinesc nişte făgăduinţe ale tale, puse deoparte mai de demult. La călugărie, în faţa altarului, iarăşi te întreabă: „De ce-ai venit, frate? Din vreo silă sau din vreo nevoie?” „De bunăvoie am venit, Părinte”. „Dar nu ştii că ai durere, ai necazuri, ai amărăciune, ai luptă, ai crucea lui Hristos?” „Cu ajutorul lui Dumnezeu, da, Părinte”. Ce avem noi creştinii şi monahii care trăim în acest gînd frumos al Maicii Domnului, ca să ne putem împotrivi vrăjmăşiei care s-a ridicat împotriva noastră? Să nu ne temem de zilele acestea care sunt cele mai favorabile pentru spălarea şi dezbrăcarea noastră de omul vechi şi îmbrăcarea întru Iisus Hristos, Domnul nostru.
    Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine! E un prilej de fericire, ca să ne luminăm şi să ne întărim pe calea mîntuirii….

    -Ce se va întîmpla, Părinte, cînd veţi pleca şi Sfinţia Voastră, şi Părintele Arsenie, că are 93 de ani? Dacă vă apucă aşa, deodată, dorul de Domnul? Unde va mai face lumea cărare bătută?

    -Chiar dacă s-ar pierde toată lumea, unul de rămîne, acela este tot adevărul. El duce lupta, el este modelul şi prototipul vieţii noastre creştine. Şi niciodată – nu-i număr eu cîţi sunt în mînăstirea x, y, în Moldova, în Ardeal, în Muntenia – nu vor izbîndi vrăjmaşii Ortodoxiei, deoarece cu cît vor înmulţi oprimările, cu atît îşi vor face deservicii. Adevărul creştin nu se impune cu forţa. Adevărul creştin vorbeşte prin sine. Nu noi îl apărăm pe Hristos, noi suntem nişte slugi netrebnice. Hristos ne apără pe noi! Cine se poate opune lui Hristos!? Iar vrăjmaşii, prin oprimări, îşi iau toată osînda, şi de la popor, şi de la Dumnezeu. Aceşti oameni nu cred în adevărul lui Hristos, nu cred în canoane, nu cred în martirajul creştin. Se încred în forţa lor materialistă, a funcţiei şi a măririi deşarte, care vor pieri odată cu ei, dar vor rămîne pentru osînda veşnică în faţa lui Dumnezeu şi a unui neam întreg.[..]

    În cel mai neputincios şi mai mic, acolo se înmulţeşte harul. De aceea să nu ne temem niciodată, pentru că vor veni vremuri şi mai grele, în care se vor îndeplini jurămintele botezului şi ale monahismului şi ale vieţii noastre creştine. Sunt vremuri de firească mîntuire. Să ne bucurăm, fiindcă acesta este prilejul nostru cel mai potrivit, acesta este purgatoriul, nu acela catolic, ci vremurile care ne cern.
    Eu sper că Ortodoxia cu cît va fi pusă la stîlpul infamiei de către toată Europa, cu atît va intra şi mai mult în harul lui Dumnezeu. Chiar dacă vor cădea toţi şi va rămîne numai un arhiereu, numai un călugăr sau numai un preot, acela va fi salvarea credinţei şi mîntuirea neamului.

    (interviu de Ioan Enache, publicat în revista Credinţa Ortodoxă)

    Apreciază

  5. Alungă lumea din tine, inima mea!
    SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI

    Cât mai repede cu putinţă rupe nodurile patimilor, care s-au încurcat prin dorinţe şi emoţii care se combină şi revin din nou. E mai uşor să rupi firele individuale ale dorinţelor şi emoţiilor, decât nodurile patimilor. Oricum, trebuie să le rupi chiar dacă aceasta te va face sângerezi, dacă vrei o nouă copilărie, o nouă tinereţe, mai frumoasă şi mai veşnică decât fosta ta tinereţe. Alungă lumea din tine, inima mea, şi atunci ai să vezi cât de slabă este ea. Şi apoi cercetează-te pe tine şi vei simţi o nemaiauzită putere. Lumea ni se pare puternică doar când o slujim ca robi ai ei.

    Tu vei fi la fel de nemărginit ca veşnicia, iar veşnicia însăşi va veni să se sălăşluiască întru tine. O, Dumnezeule Treimic, Tu ai o inimă lipsită de întuneric şi eliberată de lume. Alungă din inima mea pe străinii cei nepoftiţi care au murdărit inima mea de întuneric. Fie ca inima mea să strălucească. Fie ca întunericul să plutească în jurul inimii mele, dar niciodată să n-o acapareze.

    Fie ca inima mea să fie inima unui fiu şi a unui domn, şi nu inima unui mercenar şi a unui tâlhar. Dăruieşte-mi inima lui Iisus, împrejurul căreia întunericul a aşteptat în deşert să intre, dar niciodată n-a putut.

    O, Împărăteasă a cereştii frumuseţi, îmbrăţişează-mi inima cu o dragoste de maică.
    O, Sfinte şi Atotputernice Duh, fă-mi inima să rodească de o cerească iubire, aşa încât tot ceea ce se naşte şi creşte într-însa să nu poată fi din carne şi din sânge, ci din Tine, Sfântul meu Duh şi Domn.

    (Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida şi Jicea, Rugăciuni pe malul lacului, traducere de Paul Bălan, Editura Anestis, 2006, pp. 91-92)

    Apreciază

  6. Cum ne comportăm față de cei căzuţi din credinţă?
    SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI

    Durerea ta pentru necredinţa unora arată dragostea ta faţă de Hristos. Ştii şi tu că durerea este una din expresiile cele mai des întâlnite ale dragostei.

    Să te păzeşti bine, însă, ca nu cumva să îi urăşti pe cei care nu cred. Acest lucru ar fi pentru tine vătămător, iar pentru ei, nefolositor. Tu să te uiţi la ei cu compătimire, ca la nişte călători care au fost atacaţi la drumul mare de tâlhari ascunşi şi au fost jefuiţi. Să îi compătimeşti precum compătimeşti săracii de pe stradă. Şi să te rogi lui Dumnezeu pentru ei. Vei fi misionar. Prima regulă a misionarismului să îţi fie: trebuie să te rogi lui Dumnezeu pentru cei căzuţi din credinţă. Harul lui Dumnezeu să fie cu tine!

    (Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia, p. 12)

    Apreciază

  7. Doamne ajută părinte Vasile! Cu binecuvântarea sfinției voastre, aș dori și eu nevrednica, pe cât îmi stă în putință, să le răspund acestor iscoade. În primul rând avem pe Hristos ca Arhiereu, de Care ascultăm și de Care ar trebui să asculte și arhiereii pământești!!! Apoi suntem sub ascultarea episcopului locului atâta timp cât învață și mărturisește Ortodoxia curată, neschimbată, nealterată, ca singura credință mântuitoare, în caz contrar avem dreptul (în baza Canonului I-II Constantinopol) să rupem comuniunea cu el. ATENȚIE! Cu el și nu cu Biserica Ortodoxă!!! A nu se confunda Biserica cu ierarhia!!! Biserica este hristocentrică nu episcopocentrică, adică Îl are în centru pe Hristos și nu pe episcop! Căci am întâlnit situații în care ne acuzau unii că nu mai avem episcop și prin urmare nu mai suntem nici în Biserică. Oare Sfinții (Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigore Palama care nu era încă episcop când a întrerupt pomenirea, Sf. Teodor Studitul și mulți alții) care au întrerupt pomenirea și nu mai erau în comuniune cu episcopul eretic au ieșit din Biserică? Oare au făcut schismă? Dar oare mai erau aceștia canonizați și cinstiți acum ca și Sfinți dacă ar fi ieșit din Biserică?! Apoi sunt unii care zic că dacă nu mai mergi la biserică ai ieșit din Biserica Ortodoxă. Iarăși am constatat cu tristețe că nu se face diferența între biserică (locaș de închinare) și Biserică (Trupul lui Hristos al cărui Cap este). Sau alții spun că nu putem să întrerupem pomenirea, fiindcă nu suntem sfinți, asemeni Sfinților care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici din vremea lor. Dar oare nu avem datoria ca să îi urmăm pe acești Sfinți, bine știind că au fost insuflați de Duhul Sfânt și nu au greșit în această privință? Căci dacă ar fi greșit – iarăși punem întrebarea de mai sus -, ar mai fi fost acum Sfinți?! În concluzie, toate acestea arată o lipsă de cunoaștere din partea acestor acuzatori, o dovadă în plus că nu sunt catehizați și nu au studiat pe Sfinții Părinți. Iar noi, cei care am întrerupt pomenirea, vom fi în comuniune și sub ascultarea unui episcop abia atunci când Dumnezeu va rândui și ne va trimite unul vrednic, care să conducă episcopia de care aparținem! De-a Domnul să fie aceasta cât mai curând! Blagosloviți și mă iertați!

    Apreciază

  8. Dumnezeu Se întristează când Îi cerem să ne pedepsească dușmanii
    Sfântul Ioan Gură de Aur

    Ce nădejde de mântuire mai poți avea când tu nu numai că nu-l ierți pe dușmanul tău, dar Îl mai rogi și pe Dumnezeu să-l pedepsească, când Îl superi pe Dumnezeu tocmai atunci când cauți să ți-L faci îndurător, când iei chip de rugător, dar din gura ta ies urlete de fiară sălbatică și ascuți împotriva ta însuți săgețile celui rău?

    De aceea și Pavel, vorbind de rugăciune, n-a cerut nimic altceva decât paza acestei porunci, spunând: Ridicând mâini cuvioase fără mânie și fără șovăire (I Timotei 2, 8). Dacă nu-ți lași ura și mânia împotriva dușmanului tău nici atunci când ai nevoie de mila lui Dumnezeu, ci atunci mai ales o pomenești, deși știi bine că prin asta îți împlânți sabia în inima ta, când vei putea ajunge iubitor de oameni, când vei putea scoate din tine veninul acestei răutăți?

    Dacă nu-ți dai încă seama de grozăvia faptei tale, închipuie-ți că te rogi de un om, așa cum te rogi de Dumnezeu, și atunci vei vedea cât de mare este insulta ce I-o aduci lui Dumnezeu! Închipuie-ți că s-ar apropia de tine, care ești om, cineva și ți-ar cere să-l miluiești; apoi, pe când stă jos la pământ și te roagă aceasta, văzând pe dușmanul său, ar înceta să te mai roage și ar începe să-l bată. Oare nu ți-ar spori și mai mult mânia? Gândește-te, deci, că același lucru îl faci și tu când te rogi așa lui Dumnezeu. Că și tu, în timp ce te rogi, îți întrerupi rugăciunea și începi să-l lovești cu cuvintele pe dușmanul tău și să insulți legile lui Dumnezeu, chemând în ajutor tocmai pe Acela Care a poruncit să nu urâm pe cei ce ne-au făcut rău și cerându-I Lui să lucreze El împotriva poruncilor Lui.

    Nu este, oare, destul motiv de pedeapsă că tu calci legea lui Dumnezeu, ci Îl mai și rogi să facă asta? Oare Dumnezeu a uitat ce-a poruncit? Oare este om cel ce a dat această poruncă? Este Dumnezeu, știe totul, vrea să I se păzească cu toată scumpătatea legile Lui. Departe de El de a-ți împlini cererea! Dimpotrivă, îți întoarce spatele, te urăște și-ți dă cea mai mare pedeapsă numai pentru că îndrăznești să-L rogi să pedepsească pe dușmanul tău. Cum Îi poți cere să-ți facă tocmai ceea ce ți-a interzis cu strășnicie să faci?

    Dar sunt unii oameni atât de nejudecați, care nu blestemă numai pe dușmanii lor, ci chiar și pe copiii lor și, dacă ar putea, le-ar mânca chiar trupurile. Dar, mai bine spus, chiar le mănâncă. Să nu-mi spui că nu-ți înfigi dinții în trupul duș­ma­nului tău! (…) Blestemele acestea nu-s, oare, mai grozave decât muș­căturile? Nu-s, oare, mai dureroase decât săgețile? Hristos nu te-a învă­țat acestea, nu ți-a poruncit să-ți umpli așa gura de sânge! Limbile acestea sunt mai groaznice decât gurile mânjite de sânge omenesc. Cum poți să-l mai săruți pe fratele tău când te duci să te împărtășești, cum te mai poți atinge de Sfânta Jertfă, cum mai poți bea sângele Stăpânului Hristos când ai atâta otravă în suflet?

    Extras din Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 257-258

    Apreciază

  9. Semnul „Z” de pe blindatele rusesti este semnul distinctiv ca trebuiesc distruse.Adica este semn pt tinta.Cine s-a bagat in ele trebuia sa fie atent.Sa prindem la minte.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: