Bunavestire a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria

          ,,Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte. Pentru aceasta şi noi să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine !’’ Acesta este troparul sau cântarea Sărbătorii de astăzi.

          Vremea mântuirii lumii s-a apropiat şi Dumnezeu a ales o Fecioară curată care să slujească acestei taine. Ea se găsea în cetatea Nazaret, în Galileea şi fusese dăruită de Dumnezeu Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care multe rugăciuni înălţaseră către Cel Atotputernic pentru dobândirea unei odrasle. Aici a venit Sfântul Înger Gavriil, trimis de Dumnezeu, şi s-a apropiat cu blândeţe de cea ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’, aducându-i Vestea cea Bună a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi nu numai ei, ci la toată făptura zidită de Preabunul Stâpân.

           Acum să fim cu luare aminte la cuvintele Îngerului, aşa cum au fost scrise de Sfântul Luca în Evanghelia sa; ,,Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei’’. Între toate femeile pământului, pentru că niciuna nu s-a învrednicit de o taină şi o chemare ca aceasta. Cu sfială, adâncă smerenie, nedumerire şi oarecare teamă, Preacurata cugeta la cuvintele din cer venite prin trimisul Domnului. Acesta, văzându-i tulburarea, o linişteşte cu blândeţe: ,,Nu te teme, Marie, căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit’’.  Cuvintele acestea, care covârşesc toată mintea omenească, au sporit nedumerirea Preacuratei Fecioare, de aceea a întrebat: ,,Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?’’ Îngerul a dezlegat Dumnezeiasca taină, atât cât putea să priceapă mintea omenească: ,,Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă’’.

Supunere, ascultare şi dragoste pentru Dumnezeu arată Preacurata prin cuvintele sale simple: ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău’’. În acel moment, S-a zămislit Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Presbiter Ioviţa Vasile

3 gânduri despre „Bunavestire a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria”

  1. CUVINTE LA BUNA VESTIRE A PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
    SFÂNTUL LUCA AL CRIMEEI
    “Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face
    şi Gavriil Darul bine îl vesteşte…”

    Acum s-a împlinit taina cea mare a credinţei noastre creştineşti, s-a împlinit lucrul pe care cu şapte sute de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos l-a prezis Sfântul Proroc Isaia: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu, şi vor chema numele Lui Emanuil, care înseamnă: „Cu noi este Dumnezeu”.

    De ce spunea acest Sfânt Proroc că Domnul va fi numit Emanuel, dacă Arhanghelul Gavriil, care a heretisit-o acum pe Preasfânta Fecioară Maria, a zis că Ea îi va pune numele de Iisus? Ce să însemne acest lucru? El se lămureşte prin înţelesul numelui de Emanuel: „cu noi este Dumnezeu”.

    Toate popoarele creştineşti, toţi cei ce au crezut în Domnul Iisus Hristos, îl numesc Mântuitor, Dumnezeu Adevărat, Care a trăit cu oamenii pe pământ. Prin aceasta s-a şi îndreptăţit numele de Emanuel, „cu noi este Dumnezeu”, despre care vorbea prorocul. Emanuel este Dumnezeu-Omul, Dumnezeu Care este cu noi, Dumnezeu în trup. S-a săvârşit taina cea neasemuită a mântuirii noastre, despre care citim la Sfântul Apostol Pavel: Cu adevărat, mare este taina bunei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup (l Tim. 3, 16). El spunea că sfinţii îngeri ar vrea să pătrundă această neobişnuită taină, însă nici lor nu le este dat să cunoască toate adâncurile ei. Şi atunci, noi, slabii şi neputincioşii, să încercăm a o pătrunde?

    Noi ştim însă că dogmele privitoare la Dumnezeirea-Omenitatea Domnului Iisus Hristos – şi la întruparea Lui fără de sămânţă din Preasfânta Fecioară Maria alcătuiesc temeiul întregii noastre credinţe creştineşti: căci dacă nu am crede în faptul că Domnul Iisus Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat din Preasfânta Fecioară Maria, zadarnică ar fi nădejdea noastră în mântuire. Însuşi Domnul Iisus Hristos spunea despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu, Pâinea, cea Cerească, pogorâtă din Cer. Noi primim acest adevăr cu toată inima noastră şi nu încercăm a pătrunde adâncul fără fund al arătării lui Dumnezeu în trup.

    Şi totuşi, pe cât ne este cu putinţă, să ne străduim a înţelege: de ce a fost neapărată nevoie de întruparea Fiului lui Dumnezeu, de ce a fost nevoie ca El să ia trup omenesc? Oare nu pentru a ne mântui de moartea veşnică şi de stăpânirea diavolului prin Crucea Sa, prin cumplitele Sale pătimiri de pe Golgota şi moartea de ocară?

    Potrivit negrăitului Sfat Dumnezeiesc, a fost neapărată nevoie ca Domnul nostru Iisus Hristos să „calce cu moartea pe moarte”, să Se întrupeze şi să ia Trup omenesc şi să moară cu moarte omenească adevărată. Domnul Iisus Hristos a adus această jertfă cutremurătoare ca să ne apropie pe noi de Dumnezeu, ca să ne facă din oameni muritori dumnezeu-oameni, trăitori în veci. El S-a făcut Dumnezeu-Om şi ne-a deschis spre dumnezeu-omenitate, spre împărtăşirea noastră, în trupul înnoit, de veşnică şi nesfârşită apropiere către sfinţenia Dumnezeirii. Iar dacă lucrurile stau aşa, atunci, fireşte, El nu putea să facă asta rămânând numai Dumnezeu. Trebuia, deci, ca El să Se facă Dumnezeu-Om, trebuia să Se întrupeze din Preasfânta Fecioară Maria.

    Faptul acesta – întruparea Fiului lui Dumnezeu – este nemăsurat de mare, aşa s-a cuvenit să fie prevestit în chip minunat – prin arătarea Arhanghelului Gavriil către Preasfânta Fecioară Maria: şi binevestirea lui a fost cea mai mare dintre toate binevestirile pe care le-a auzit vreodată neamul omenesc. În Nazaret, în locuinţa sărăcăcioasă a Preasfintei Fecioare Maria, au răsunat uluitoarele cuvinte: Bucură-Te, Ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei (Lc. l, 28), adică mai binecuvântată decât oricare dintre femei.

    Preasfânta Fecioară Maria tăcea. Oare a fost cuprinsă de spaima şi fiorul fireşti pentru un om obişnuit la vederea unui Arhanghel? Nu, nu spaima a cuprins-o, ci tulburarea datorată neobişnuitei heretisiri. Fecioara nu s-a înspăimântat de arătarea neobişnuită, fiindcă Ea însăşi era mai sfântă decât toţi sfinţii, şi sufletul ei curat era asemănător îngerului prin curăţia sa duhovnicească. Ea şi-a vădit numai nedumerirea cu totul de înţeles, întrebând: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi a primit răspunsul minunat: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt Te va umbri (Lc. l, 34-35).

    A fost vreodată o fecioară asemenea Preasfintei Maria în curăţie şi sfinţenie? Nu. N-a fost nicicând şi nu va fi. Negrăită şi uimitoare, înveşmântată în dumnezeiască slavă e marea taină a întrupării Domnului nostru Iisus Hristos.

    Şi atunci, cum să nu ne plecăm cu toată inima înaintea Preasfintei Fecioare, Care a devenit organ al marii şi nepătrunsei taine Dumnezeieşti? Cum să nu o numim „Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”? Oare Maica împăratului Ceresc nu se cuvenea să fie pusă de către noi mai presus de toate Puterile Cereşti, mai presus de toate slugile Lui? Iar arhanghelii, heruvimii şi serafimii sunt slugi ale lui Dumnezeu.

    Bineînţeles, suntem datori să o cinstim cu toată inima şi să o socotim Mama noastră Cerească, străduindu-ne să o urmăm în virtuţi şi să îi împlinim cuvintele pe care le cântăm la fiecare utrenie, pe care le-a grăit ea către Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului Domnului: Că a căutat spre smerenia roabei Sale, şi iată de acum Mă vor ferici toate neamurile (Lc. l, 48). Noi toţi, creştinii ortodocşi, o fericim pe Preasfânta Fecioară Maria potrivit cu învăţătura Sfintei Scripturi – dar, cu durere trebuie s-o spunem, vrăjmaşii Bisericii lui Hristos – protestanţi, sectari şi alţi eretici – nu iau parte la această lăudare a ei de către lumea ortodoxă. Ei tăgăduiesc cu desăvârşire cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicând că Maica lui Dumnezeu a fost o simplă femeie evlavioasă, ca multe altele, şi chiar ne osândesc pentru faptul că îi înălţăm rugăciuni şi spunem adresându-ne ei: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieste-ne pe noi” (nota trad.: Aşa stă scris în cărţile de cult greceşti, aşa stă scris şi în cele ale slavilor ortodocşi. În România s-a înlocuit „mântuieşte-ne” cu „miluieşte-ne”). Ei spun: „Cum se poate aşa ceva – să cauţi mântuirea la o femeie evlavioasă? Noi avem un singur Mântuitor – pe Domnul Iisus Hristos; doar El ne mântuieşte, şi alţi mântuitori nu sunt”.

    Iată răspunsul nostru. Noi ne adresăm Maicii lui Dumnezeu ca Apărătoarei noastre. Ştim că ea nu a mântuit lumea nemijlocit, că Dumnezeiescul ei Fiu ne-a mântuit cu Crucea Sa. Ea poate însă ajuta mântuirii noastre prin rugăciunile Sale înaintea Fiului Său, şi noi cerem rugăciunile Ei, care au atâta putere înaintea lui Hristos.

    Sfântul Apostol Pavel spunea despre sine: Tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii (l Cor. 9, 22). El îl îndemna pe apostolul Timotei: Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui, şi pe cei care te ascultă (l Tim. 4, 16).

    Precum vedem din Sfânta Scriptură, şi sfinţii apostoli ne mântuiesc. Cum? La fel ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu – prin rugăciunile lor, prin învăţătura lor, prin apropierea lor faţă de noi şi faţă de Domnul Iisus Hristos. Dacă apostolii pot să ne mântuiască, de ce să nu ne poată mântui Maica lui Dumnezeu? Ea e Apărătoarea noastră, Maica plină de har a întregului neam creştinesc. De aceea şi strigăm către ea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi”.

    Noi o numim Stăpână, împărăteasă a Cerurilor – iar sectanţii se smintesc de asta: „Noi avem un singur împărat – pe Dumnezeu”. Dar n-avem noi dreptate să o numim împărăteasă, de vreme ce este Maica împăratului? Şi la oameni orice mamă de împărat poartă titlul de împărăteasă. Cu acelaşi înţeles îi dăm şi noi numele de împărăteasă a Cerurilor, fiindcă este Maica împăratului nostru, a Domnului Iisus Hristos. Noi o numim Stăpână fiindcă are marea stăpânire de a ne apăra de diavol. Iar nefericiţii de sectari tăgăduiesc acest sfânt ajutor dumnezeiesc al Preasfintei Fecioare Maria.

    Domnul să-i oprească! Iar pe noi să ne oprească de la orice împărtăşire cu sectarii, ca nu cumva să ne abată în calea pierzării. Iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, al cărei praznic atât de mare îl prăznuim astăzi, să ne mântuiască de diavol şi de toate slugile lui. Amin.

    7 aprilie 1945
    Sfântul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucureşti, 2010

    Apreciază

  2. Despre dumnezeiasca întrupare

    „Căci prin bunăvoința lui Dumnezeu și a Tatălui, Fiul Unul-Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, cel care este în sânul lui Dumnezeu și al Tatălui, cel deoființă cu Tatăl și cu Sfântul Duh, cel mai înainte de veci, cel fără de început, cel care era dintru început și era cu Dumnezeu și cu Tatăl și era Dumnezeu și există în chipul lui Dumnezeu, se pogoară aplecând cerurile, adică smerind fără să smerească înălțimea Lui cea nesmerită, se pogoară spre robii Lui printr-o pogorâre inexprimabilă și incomprehensibilă. Căci aceasta înseamnă pogorârea. Și fiind Dumnezeu desăvârșit, se face Om desăvârșit și săvârșește cea mai mare noutate din toate noutățile, singurul nou sub soare, prin care se arată puterea infinită a lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai mare decât ca Dumnezeu să se facă om? Și Cuvântul s-a făcut fără schimbare trup din Duhul cel Sfânt și din Maria Sfânta Pururea Fecioară Născătoarea de Dumnezeu. Și singurul iubitor de oameni se face mijlocitor între om și Dumnezeu fiind zămislit în preacuratul pântece al Fecioarei, nu din voință sau din poftă sau din legătură bărbătească sau din naștere voluptuoasă, ci de la Duhul Sfânt și în chipul celei dintâi faceri a lui Adam. Și se face supus Tatălui, prin luarea firii noastre, vindecând neascultarea noastră și făcându-ni-se pildă de ascultare, în afară de care nu este cu putință să dobândim mântuire.”

    Sfântul Ioan Damaschin Dogmatica, Traducere de Pr. D. Fecioru, p. 80.

    Apreciază

  3. Sfinții 40 de Mucenici și „calmantele” Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

    În aprilie 1994, Starețul a fost iarăși internat în spital pentru restabilirea funcționării normale a intestinului. Părerea doctorilor era că trebuie să se facă anus contra naturii permanent, însă el nu era de acord. Prefera să i se facă cea mai simplă modalitate de restabilire și pentru motivul că voia să pună capăt ostenelilor doctorilor.

    Unui preot, care l-a vizitat la spital, i-a spus: „Până acum am făcut ascultare de doctori. De acum le las pe toate în seama lui Dumnezeu”.

    În perioada care a urmat, a trecut printr-o înfricoșătoare mucenicie, având de suportat dureri cumplite. Metastazele de la ficat, care se măreau tot mai mult, provocau umflare și durere insuportabilă continuă, în vreme ce metastazele de la plămâni provocau dispnee. În plus, funcționarea normală a intestinului, afectat în urma iradierii și a operației, îi provoca o durere ascuțită. Această durere era atât de mare, încât de multe ori Cuviosul se cutremura din tot trupul și îi curgea sudoarea, iar ochii îi lăcrimau.

    Într-o zi, a întrebat:

    – Aceste lacrimi nu sunt nici lacrimi de pocăință, nici de bucurie. În ce categorie intră?

    – Aceasta nu este mucenicie, Gheronda? a spus o soră.

    – Ei, ce este? a răspuns. Și îndată a adăugat: Ispășesc păcate. Am nevoie acum de douăzeci de ani, ca să-mi ispășesc păcatele.

    Cu adevărat, botez al muceniciei erau aceste dureri, pe care Cuviosul le răbda cu cuget mucenicesc, slăvind pe Dumnezeu. Nopți întregi avea dureri și cânta, pentru că spunea că astfel durerea se micșorează. De multe ori, cânta cu căldură dumnezeiască: „Pentru durerile Sfinților Tăi, care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne”. Se oprea însă aici și nu mai cânta și restul troparului: „și toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ție”[1]. Se asemăna Sfinților Mucenici, care alergau la mucenicie cântând cu bucurie și considerau o mare pagubă faptul de a scăpa de aceasta. Și Cuviosul alergase la mucenicie, din dragoste pentru aproapele. Așadar, acum când suferea, își spunea sieși: „Nu ziceai tu: «Dumnezeul meu, dă-mi mie boala și apoi, oricât aș plânge și m-aș văita, să nu mă asculți, să fii surd»? Acum ce vei spune? «Dumnezeul meu, fă-mă bine»?”.

    Calmante nu lua decât atunci când durerea ajungea la culme. Într-o zi, le-a arătat surorilor o hârtiuță îndoită și le-a spus: „Mi-am luat pastila aseară”. Ele au luat-o, însă înăuntru nu era nimic. „Citiți ce scrie pe partea din afară”, le-a zis. Au întors-o pe partea cealaltă și au văzut că scrisese: „Patruzeci de Mucenici”.
    Starețul le-a explicat: „Cât au suferit cei Patruzeci de Mucenici, goi, în lacul înghețat! Eu stau pe patul meu, am încălzire, am oxigen, am tot ce-mi trebuie”.

    [1] Troparul Sfinților Patruzeci de Mucenici, care au mărturisit în cetatea Sevastiei (9 martie).

    Extras din Sfântul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: