Sfântul Cuvios Părinte Justin Pârvu: Viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului

Avem conducători la cârma țării după cum ne sunt şi sufletele noastre, după educaţia necreştină pe care am primit-o din familiile noastre.

-Dar nu lucrează Dumnezeu în istorie?

Sigur că da, tocmai că El trimite asupra noastră prigoană şi războaie ca pedeapsă pentru fărădelegi. Şi dacă aceştia de azi nu se vor mântui măcar cei care vor rămâne şi copiii lor vor înţelege din fapte mânia lui Dumnezeu şi se vor întoarce cu pocăinţă spre El. Dumnezeu va îngădui să fim sărăciţi, să fim daţi pe mâna altor popoare, pentru că noi nu am ştiut să cultivăm via acestui neam şi va lua via şi o va da altor lucrători care vor aduce roadă…

-Credeţi că statele unite în organizaţiile acestea internaționale, cum sunt ONU, NATO vor cu adevărat pacea popoarelor?

Măi, astea sunt poveşti pentru prostit mulţimea. Numai cei care mai citesc gazete mai pot crede aceste gogomănii. Ei fac acest război în numele păcii, ca tot ei să pară salvatorii lumii şi ca după război tot ei să îşi culeagă roadele şi laurii, să îşi împartă teritoriile cum vor ei. Dar să ştiţi că şi pe aceste mari puteri le va smeri Dumnezeu. Le va da o palmă când nu se vor aştepta şi vor pierde. Ce a ajuns Italia cu Mussolini? Ce a ajuns Germania cu Hitler? Pe toți i-a dezmembrat Dumnezeu şi i-a lăsat smeriţi. Dumnezeu vrea să îi aducă şi pe aceştia la pocăinţă, nu doar popoarele creştine… Va rândui Domnul ca astfel să se întoarcă mulţi dintre păgâni la Ortodoxie.

-Nu este împotriva lui Dumnezeu să ne aliem cu puterile păgâne? Este permis ca un stat ortodox, cum e România, să susţină Turcia, putere islamică cu care ne-am luptat atâtea secole?

Războiul nu vine niciodată de la creştini, tot timpul vine de la păgâni… Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state ortodoxe. Îl vedeţi pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brâncoveanu aliindu-se cu turcii? Asta înseamnă să îţi vinzi Credinţa şi neamul. Nu că ceilalţi ar fi mai ortodocşi. Pentru că ruşii, vă mai povesteam eu, din războiul trecut, tocmai de Paşti ne atacau sau de sărbătorile mai importante, chiar dacă era o convenţie între noi să nu atacăm în perioada sărbătorilor. Dar atunci Rusia era sub stăpânire atee, bolşevică. Acum însă totul este dirijat din umbră şi se urmăreşte de fapt un război împotriva statelor ortodoxe, de aceea marile puteri susţin Turcia şi statele musulmane. Religia musulmană este mult mai pe placul omului modern de azi, pentru că încurajează patimile şi viciile. Pe de altă parte este puterea rasei galbene. Pericol este şi dintr-o parte şi din alta, iar la nivel înalt ele sunt mână în mână, spre instaurarea guvernului mondial şi punerea în aplicare a planului satanic. Însă mucenicia creştinilor va veni de la rasa galbenă.

-Părinte, în cazul unui război, credeţi că e bine să se întoarcă românii din străinătate acasă?

Măi, eu le zic la toţi să se ducă să facă un ban şi apoi să revină aici să construiască ceva. Omul harnic tot timpul va găsi ceva de lucru. Dar ce va fi aici va fi peste tot, nu contează unde îi prinde războiul sau urgia; important e să fie împreună cu familiile lor în casa Domnului, Biserica – aceasta este casa şi patria creştinului. Dar vedeţi că majoritatea celor care pleacă în străinătate uită de Dumnezeu, îşi pierd credința, se dedau plăcerilor îmbietoare ale Occidentului. Doar cei care mai stau pe lângă o biserică şi care au preoţi buni, aceia îşi mai păstrează Credinţa şi sufletul curat. Dar, sărmanii, nici aici nu au ce să facă. Să aștepte ajutorul statului? Ce să facă statul? Statul nu mai există. Acesta este sistemul dictatorial… haosul.

-Totuşi sunt creştini care încearcă să supravieţuiască duhovniceşte şi în aceste condiţii grele, de prigoană a vieţii creştine. Este totuşi greu să te menţii când nu ai un duhovnic bun în apropiere sau alt ajutor. Ce îi sfătuiţi pe aceştia să facă, astfel încât să nu piardă scânteia credinţei?

Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune a fost şi este zidul de apărare al Bisericii, zidul de apărare al creştinilor. Pentru că fiecare creştin este o biserică, fiecare familie este o biserică, fiecare şcoală poate fi o mică biserică… Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi şi să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina. Înainte viața creștinilor nu era departe de cea a monahilor, şi Sfântul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul până în cetate, spre a fi de ajutor creştinilor în trebuinţele trupeşti şi sufleteşti. De aceea, creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, că merg cu tramvaiul, călătoresc cu avionul, gătesc, repară, oriunde şi orice ar face, să rostească cu mintea lor această rugăciune a lui Iisus. Şi în funcție de silinţa fiecăruia Dumnezeu vă coborî harul Său cel sfânt în inimile noastre.

-De ce nu se mai citesc cărţile duhovniceşti, acum când se tipăresc din ce în ce mai multe cărţi?

Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu avem dreptul să spunem că nu am ştiut atunci când suntem în necaz şi ne depărtăm de Dumnezeu; nu există nu am ştiut, ci nu am vrut să ştiu. Pentru că sunt atâtea cărţi ale Sfinţilor Părinţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile, pe care noi nu le citim. O să vină vremea când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea şi vom tânji după un cuvânt din Scriptură şi nu îl vom găsi. Luaţi şi citiţi Vieţile Sfinţilor şi învățăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viaţa veşnică.

-Ce îi sfătuiţi pe creştini să facă atunci când va veni prigoana?

În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.

Însă acestea sunt pentru creştinii mai căldicei, pentru că cei râvnitori pururea sunt pregătiţi; nu aşteaptă vreme de prigoană sau război ca să se îngrijească de sufletele lor. Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.

Să ne rugăm însă să nu fie fuga noastră nici iarna, nici sâmbăta, pentru că am trăit eu însumi aceste cuvinte înfricoşătoare ale Scripturii. Eram în iarna războiului din ’44 şi zăpada era aşa de mare încât ajungea până peste acoperișurile caselor. Trecând noi într-una din zile pe lângă Moţca, vedem cum o femeie își aruncă copilul din căruţă, peste nămeţi. Eu, înfricoșat întreb acea femeie, care călătorea dinspre Bucovina, de ce face un astfel de lucru. Şi ea îmi răspunde, sărmana, plină de durere şi deznădejde, că era deja a treia zi de când înghețase. Am văzut cu ochii mei împlinindu-se cuvântul Scripturii şi într-adevăr atunci când te prinde urgia în toiul unei astfel de ierni, mor pe capete prunci şi oameni nevinovaţi, nu doar cei păcătoşi. Pentru că, în general, în războaie gloanţele trec pe lângă creştinii evlavioşi şi îi lovesc pe hulitori. Dar viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului. De aceea să nu ne înspăimânte când auzim de războaie şi urgii, că toate acestea trebuie să vină, după cum spune Mântuitorul. Să ne înspăimânte că sufletele noastre nu sunt pregătite să Îl întâmpine pe Hristos.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu care se roagă pentru neamul românesc şi pentru sângele martirilor vărsat în temniţele comuniste, Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin şi să ne zidim sufletele noastre şi neamul nostru românesc.

(interviu apărut în revista ATITUDINI, nr. 25)

Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi

9 gânduri despre „Sfântul Cuvios Părinte Justin Pârvu: Viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului”

  1. Dacă stăpânul tău vrea să-ți încerce trupul, cine eşti tu să te superi?
    SFÂNTUL VASILE CEL MARE

    „Căci, fie pentru ca cineva, drept fiind, să fie distins şi pus în lumină strălucitoare ca Iov, căruia i s-a spus din partea lui Dumnezeu, adică cel care-L reprezenta, arătându-i şi motivul pentru care a fost încredințat ispitei: Găseşti tu, cu adevărat, cusur judecății Mele sau ca să te arăți drept? (Iov 40, 8); fie pentru ca prin răbdarea durerilor să se învrednicească de mângâiere în viața viitoare, ca Lazăr, despre care Avraam spune că a primit cele rele în viața lui, motiv pentru care aici se mângâie (Luca 16, 20).

    Sau pentru ca cineva, aflându-se în păcate şi înşelând pe mulți, să fie dat de gol prin boală, potrivit celor spuse de Apostol: Căci cel care mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, de aceea, mulți dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulți au murit (I Corinteni 11, 29-30).
    Sau pentru ca, fiind pedepsit, să se întoarcă (îndrepte): Căci, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea ­(I Corinteni 11, 32); lucru ce se potriveşte celor care, suferind, nu se vor îndrepta, a căror îndărătnicie în răutate minunând pe profet, îl face să spună: Tu îi bați şi ei nu simt durerea; Tu îi pierzi şi ei nu vor să ia învățătură ­(Ieremia 5, 3).

    Sau pentru ca, (aşa) ca în exemplul bolii trupului, răutatea păcatelor să fie descoperită chiar celui care a păcătuit, de multe ori fără să ştie, şi nu prietenului lui în vizită, nici celui încercat de propriile răutăți, aşa cum este cazul paraliticului, căruia Domnul, în Evanghelie, îi spune: Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ți fie ceva mai rău (Ioan 5, 14).
    Dar (se întâmplă) ca infirmitățile, de multe ori, să fie lăsate şi pentru scoaterea în evidență a bunătății şi puterii lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie preamărit, ca în cazul orbului din naştere, despre care fiind întrebat Domnul: cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?, a răspuns spunând: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu (Ioan 9, 2-3).
    Iar de multe ori şi pentru dovedirea firii omeneşti, slăbiciunea trupului este rânduită ca dovadă a puterii lui Dumnezeu, aşa cum însuşi Apostolul spune despre sine: Şi pentru ca să nu mă trufesc cu înălțarea descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei să mă bată peste obraz (II Corinteni 12, 7).”

    Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 459-460

    Apreciază

  2. Unește nădejdea cu iubire și cu faptele bune

    Nădăjduind să primești bunătățile mărețe, nestricăcioase și veșnice. Ferește-te de orice păcat și fă lucruri sfinte în frica de Dumnezeu, fiindcă fără sfințenie nu-l vom vedea pe Domnul. Învrednicindu-ne de mila lui Dumnezeu fii și tu însuți milostiv. Dacă firea ta pătimașă, obișnuința ta rea sau duhul răutății te ațâță spre mânie, furie, invidie, neascultare – nu te lăsa biruit de rău, ci înfruntă atracțiile rele și stăpânește-ți patimile. Nu te enerva și nici supăra pe aproapele, indiferent dacă este vinovat sau nu.
    Nu invidia, nu râvni la cei ce fac fărădelegea, ascultă cu tragere de inimă de cei ce au putere asupra ta, chiar dacă cele poruncite sunt neplăcute înclinațiilor tale păcătoase. Nu lăsa în inima ta loc diavolului nici cât pentru un călcâi. Păstrează iubirea de aproapele, starea blândă și liniștită a duhului, iar Domnul, Care se odihnește în inimile celor smeriți, Se va odihni și în tine.
    Dacă te luptă pântecele prin lăcomia mâncărurilor și al băuturilor, trăgându-se adesea la excese și obligându-te în fiecare zi să-i aduci jertfe multe (mai ales, dacă te luptă beția), ia decizia fermă de a nu mai fi robul lui, cu ajutorul lui Dumnezeu, întrucât patima aceasta te abate de la iubirea și slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui, făcându-te robul diavolului și al stricăciunii, și coborându-te pe aceeași treaptă cu necuvântătoarele. Luptă cu dârzenie, chiar până la sudoare și sânge, cu patimile și cu poftele tale, deoarece și acestea te războiesc în mod extrem de îndărătnic. Adu-ți aminte mai des de cuvintele Apostolului: Bucatele sunt pentru pântece și pântecele pentru bucate și Dumnezeu va nimici și pe unul și pe celelalte (I Corinteni 6, 13). Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt (Romani, 14, 17). Și fii înfrânat, întrebuințând atâta hrană și băutură de câtă este nevoie pentru a-ți întări și întreține sănătatea. Adu-ți înfrânarea drept ofrandă Domnului, Iar El îți va da harul Duhului Său.

    Sfântul Ioan de Kronștadt, Păziți porunca iubirii, Editura Egumenița, 2019

    „Tu nu vrei să te ierte Hristos?”
    SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL

    – Gheronda, nu pot să-i iert uşor pe ceilalţi.

    – Tu nu vrei să te ierte Hristos?

    – Cum să nu vreau?

    – Atunci de ce nu-i ierţi şi tu pe ceilalţi? Să iei bine aminte la asta, căci este ceva pentru care Hristos se mâhneşte mult. Este ca şi cum El ţi-ar ierta o datorie de 10.000 de talanti, iar tu nu vrei să-i ierţi celuilalt 100 de dinari. Să spui în gândul tău: „Cum de Hristos, Care este fără de păcat, mă rabdă mereu şi iartă miliarde de oameni, iar eu să nu iert nici măcar o soră?”.

    Într-o zi a venit la Colibă un tânăr despre care ştiam că avusese o neînţelegere cu cineva şi, deşi acela îi cerea să-l ierte, el nu-l ierta. La un moment dat îmi spuse: „Gheronda, roagă-te ca să mă ierte Dumnezeu!”. „Mă voi ruga, îi spun, ca să nu te ierte Dumnezeu”. Dar el mi-a repetat: „Gheronda, vreau să mă ierte Dumnezeu”. Şi atunci i-am spus: „Dacă tu, binecuvântatule, nu-i ierţi pe ceilalţi, cum să te ierte pe tine Dumnezeu?”.

    Dreptatea lui Dumnezeu este dragostea, îndelunga-răbdare; nu are nici o legătură cu dreptatea omenească. Această dreptate a lui Dumnezeu trebuie să o dobândim şi noi. Într-o noapte, un om s-a dus la chilia Părintelui Tihon ca să-l jefuiască. După ce l-a chinuit destul pe Stareţ – îl strângea de gât cu o funie -, a văzut că nu are bani şi a dat să plece.
    Şi în clipa în care pleca, Părintele Tihon i-a spus: „Dumnezeu să te ierte, copilul meu!”. Acest răufăcător s-a dus apoi să jefuiască şi pe un alt călugăr, dar acolo l-a prins poliţia şi a mărturisit singur că fusese şi la Părintele Tihon. Atunci poliţistul a trimis pe jandarm să-l aducă pe Părintele Tihon la interogatoriu, dar Stareţul nu voia să meargă. „Eu, copilul meu, l-am iertat pe hoţ din toată inima mea”. Jandarmul însă nu dădea deloc importanţă cuvintelor lui. „Hai repede, Părinte! îi spunea el. Aici nu merge cu «iertaţi» şi cu «binecuvântaţi»”.

    Până la urmă, fiindcă Stareţul plângea ca un copil mic, comandantului i s-a făcut milă de el şi l-a lăsat să se întoarcă la chilia lui. Mai târziu, când Stareţul Tihon îşi amintea de această întâmplare, nu-i venea să creadă: „Măi, măi, măi, copile, spunea el, oamenii din lume au alt tipic. Nu-l au pe «iertaţi» şi pe «Dumnezeu să te ierte»!”.

    -Gheronda, ce este ținerea de minte a răului? Să-ți amintești răul pe care ți l-a făcut cineva sau să simți răutate pentru cel care ți l-a făcut?

    -Dacă îți amintești răul și te întristezi când acela care ți l-a făcut o duce bine sau te bucuri când nu o duce bine, înseamnă că ai ținere de minte a răului. Dacă însă, în ciuda răului pe care ți l-a făcut celălalt, te bucuri de sporirea lui, aceasta înseamnă că nu ai ținere de minte a răului. Acestea sunt criteriile după care te poți cerceta pe tine însăți în această privință.

    În tot cazul, orice rău mi-ar face altul, eu îl uit. Arunc catastiful cel vechi în focul dragostei și-l ard. Pe vremea luptelor de partizani din 1944, într-o zi au venit partizanii în satul nostru. Afară era foarte frig. Atunci mi-am spus în sinea mea: ”Ce-or fi având să mănânce? Or fi flămânzi. Să le duc puțină pâine”. Când le-am dus-o, ei m-au luat drept iscoadă, însă mie nici prin gând nu mi-a trecut că acolo, prin munți, ei poate că îi fugăreau pe frații mei. Ce a spus Hristos? ”Să-i iubiți pe vrăjmașii voștri și să faceți bine celor ce vă urăsc” (Matei 5, 44)

    Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, “Patimi si virtuti“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2007, p. 221-223

    Apreciază

  3. 5 gânduri despre cum să-ți păstrezi pacea sufletului

    Trebuie să vă osteniţi să fie pace în casa voastră. Din fiecare dintre noi izvorăşte pacea. Mai întâi trebuie să avem pacea în noi, şi apoi o vom răspândi şi celorlalţi. Vedeţi că sunt foarte puţini aici pe pământ, cei smeriţi şi blânzi, dar sunt fericiţi. Nu se vatămă, chiar dacă-i răneşti. Oricum te-ai purta cu ei, sunt în pace şi liniştiţi, te plâng doar pe tine că te chinui atât.

    ***

    Avem pace atunci când suntem cu Domnul și cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, căci ea ne ajută întotdeauna când o chemăm. Iată reazemul nostru, care nu se schimbă, care este același în veci, care nu se va depărta de la noi, care va fi cu noi în veac!

    ***

    Dacă suntem liniștiți și pașnici, vom intra în rândul sfinților și al îngerilor. Asupra lor Domnul a revărsat darul harului Său, și în sufletele lor nu-și află loc însușiri din lumea aceasta.

    ***

    Omule, nu-ți da pacea ta lăuntrică pentru nimic în lume. Împacă-te cu tine însuți, și atunci se vor împăca și cerurile și pământul cu tine. Vedeți cât de adânci sunt aceste gânduri și de câte ori repetă acest lucru? – dar nici până astăzi n-am putut ajunge la această treaptă.

    ***

    Cel mai însemnat lucru este, cred, paza păcii inimii. Să nu vă tulburați cu nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniștea, tăcerea, liniștirea. Vălmășagul gândurilor este starea duhurilor căzute (dracii, duhurile care au căzut de la Dumnezeu).
    Mintea noastră, așadar, se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălășlui Dumnezeu Cel Unul.

    Surse Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010

    Apreciază

  4. Fără ispite nimeni nu poate să primească cunună

    Nu mică nevoință se cere nouă în lupta cu duhul mâhniciunii, adică al scârbei, fiindcă el aruncă pe suflet întru deznădăjduire.

    Și, de va fi scârba adusă de la oameni, se cuvine a o răbda cu bărbăție și pentru acela care ne-a pricinuit-o a ne ruga (…); tare încredințându-ne că toate acestea nu ni se întâmplă nouă fără de Pronia lui Dumnezeu, și că în sfârșit, Dumnezeu, toate câte trimite nouă, le trimite spre folos și spre mântuirea sufletelor noastre: măcar deși cea trimisă nu ni se pare de folos în timpul de față, însă urmările vor arăta cum că adevărat nu ne este de folos aceea pe care singuri o dorim, ci aceea pe care o rânduiește Dumnezeu.

    Pentru aceasta, nu trebuie noi a ne încânta de omeneștile cugete, ci a crede din tot sufletul cum că ochiul lui Dumnezeu cel atoatevăzător le vede pe acestea, că fără de voia Lui nimic nu se poate întâmpla cu noi, și că ispitele cele aduse asupra noastră le trimite El, după a Sa bunătate, ca, răbdându-le, să primim de la El cununi. Pentru că, fără de ispite, nimeni nu poate vreodată să primească cunună. (Sfântul Nil Sorski)

    Cerească Înțelepciune de la cei de Dumnezeu luminați Dascăli despre Cum să biruim deprimarea, ediția a II-a, traducere de Constantin Făgețan, Editura Sophia, București, 2008, p. 49-50

    Apreciază

  5. „Tu nu înțelegi, dar diavolii înțeleg minunat și fug afară….”
    Sfântul Varsanufie de la Optina

    Imi scrie odată un intelectual care se frământa cu mintea: „Îmi este foarte greu. Aparent, toate sunt bune, treburile merg bine, familia este fericită, soția este bună. Dar nenorocirea este că nu am cui să deschid sufletul la ceea ce tânjesc eu, soția nu se pricepe, iar copiii sunt încă mici. Ce să fac? Cum să mă eliberez de urât și de durere?”.

    Eu l-am sfătuit să citească Psaltirea. Acolo, în Psalmul 93, este un verset: „Când s-au înmulțit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. Luați-vă după acest stih și începeți să citiți Psaltirea. Cred că Dumnezeu vă va mângâia. A mai trecut un oarecare timp și primesc o scrisoare. „V-am ascultat, am început să citesc Psaltirea și nimicuța nu înțeleg”. Îi răspund: „Marele Stareț Ambrozie, la astfel de mărturisiri, răspundea: «Tu nu înțelegi, dar diavolii înțeleg minunat și fug afară. Citește deocamdată fără să înțelegi. Iar cândva vei începe să înțelegi…»”.

    Și vouă vă repet: citiți Psaltirea în fiecare zi, câte puțin, și Domnul nu vă va lăsa pe voi și cu mila Sa va fi întotdeauna Ajutătorul și Mângâietorul vostru.

    Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 238

    Apreciază

  6. „Mă tem că nu o să mă mântuiesc…”
    SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL

    -Gheronda, mă tem că nu o să mă mântuiesc.

    – Nu te teme! Vom merge împreună acolo sus! Numai să-i spui stareţei să ne dea două sticle mari pentru drum. Ia aminte însă să fie de plastic, nu din sticlă, ca să nu se spargă pe drum… Le vom umple cu apă şi, până să ajungem la Cer, o vom bea din pricina ostenelii! Vom lăsa numai trei degete de apă şi Îl vom ruga pe Hristos să o binecuvânteze, să o facă vin, după care îl vom bea şi ne vom îmbăta duhovniceşte lângă Hristos.

    – Care este această apă?

    – Este dragostea către Hristos şi către fraţi.

    – Iar beţia?

    – Este beţia care vine de la Duhul Sfânt. Cei care se îmbată de la Duhul Sfânt se veselesc continuu de dragostea lui Dumnezeu, Părintele lor.

    Dacă omul se îmbată duhovniceşte cu vinul ceresc, viaţa lui pământească devine mucenicească, însă în înţelesul cel bun. Devine nefolositor pentru lume şi nimic din cele pământeşti nu-l mai atrage, „socotindu-le gunoaie” pe toate. Vezi, celor care beau mult şi se îmbată nu le mai pasă apoi de nimic: „Bădie Tănase, îţi arde coliba!” strigau la un bătrânel căruia îi luase foc coliba. „Las-o să ardă!” spunea el, fiindcă băuse şi se îmbătase.

    Bună este cealaltă beţie, cea cerească, dar trebuie să fii permanent acolo, la „butoiul” ceresc cel nesecat.

    Vă doresc să găsiţi caneaua cea dumnezeiască şi să beţi şi să vă îmbătaţi mereu de vinul Raiului! Amin.

    Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, 2007, p. 206-207

    Apreciază

  7. Nu știm… Nici ziua, nici ora
    SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL
    Într-o mănăstire situată la poalele unui munte înalt, acoperită cu păduri, locuia un călugăr bătrân care era foarte faimos pentru înțelepciunea sa. Într-o dimineață, un tânăr a venit la el și l-a întrebat:

    „Sfinte Părinte, am auzit că pentru a ne mântui sufletul trebuie să ne pocăim, trebuie să ne pară rău pentru toate păcatele pe care le-am făcut în timpul vieții noastre. Dar Părinte, până când trebuie să ne pocăim? `

    „Fiule, este suficient să te pocăiești o singură clipă înainte de moartea ta. `

    — Atât de puțin, părinte? `

    — Da, fiul meu. `

    — Dar de unde știu când va veni acel moment? `

    „Moartea poate veni oricând, așa că așteptați -o pregătit în orice moment ca să fii găsit de ea în smerenie și cu pocăință în suflet. `

    „Dumnezeu este bun și milostiv. Cel care regretă din toată inima greșelile sale și nu mai caută să păcătuiască va avea o viață bună și liniște sufletească. Dar mai mult decât toate acestea, singurul care acționează în acest fel poate avea speranțe de mântuire și de viață veșnică. `

    „Neștiind locul și timpul când ne așteaptă moartea, o vom aștepta oriunde și oricând. ` (Fericitul Augustin)

    conform

    MĂRTURIA ATHONITĂ

    Extras din Cele mai frumoase pilde și povestiri creștine ortodoxe – Léon Magdan, Edițiile Aramis – Patriarhia Română, 1998

    Apreciază

  8. Smerenia adevărată nu-l lasă pe om să cadă în păcat

    Există un leac pentru toate bolile sufletești. Unii nu știu despre el, iar alții îl cunosc, dar nu-l folosesc și rămân netămăduiți. Cei care-l iau nu numai că se vindecă, dar devin și sfinți. Acest leac este smerenia. Prin leacul acesta, prorocii au profețit viitorul. Prin acest leac, Sfinții Apostoli, din pescari ce erau, au devenit propovăduitori și dascăli înflăcărați ai lumii. Prin acest leac, Sfântul Spiridon, din păstor de oi cum era, a devenit episcop sfânt al creștinilor.
    Acest leac a fost luat de Preasfânta Fecioară și s-a învrednicit să devină Maica lui Hristos, Care este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit și lipsit de păcat. Domnul ne îndeamnă ca toți să luăm acest leac, pentru a afla odihnă aici pe pământ și în Ceruri! Smerenia adevărată nu-l lasă pe om să cadă în păcat; dar, chiar dacă n-ar izbuti și ar cădea, îl ridică imediat. Acest leac vă sfătuiesc să-l luați pentru a vă vindeca de orice patimă. Dacă nu-l aveți, cereți-l de la Preabunul Dumnezeu și o să vi-l dea.
    Așadar, prin smerenie și prin răbdarea pe care aceasta o aduce, vă veți mântui. Domnul a spus: „Cel care se smerește pe sine va fi înălțat de Dumnezeu. Cel care are răbdare până la sfârșit se va mântui. Prin răbdare vă veți câștiga sufletele”. De câte ori valurile repetate și înfuriate ale ispitelor și suferințelor vor veni asupra noastră și ne vom afla în primejdie de a pieri, să strigăm precum Petru: „Izbăvește-mă, Doamne, că pier!”, și în clipa aceea El își va întinde sfânta și milostiva Sa mână și ne va izbăvi.

    Arhimandritul Filothei Zervakos, Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, pp. 323-333

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: