Din intelepciunea Parintilor Bisericii

Arhimandrit Arsenie Papacioc: Veșnicia, ca și moartea, e o realitate

Viața omului se cere trăită în relație cu veșnicia. Și atunci o să vezi cât de scump e timpul și suspinarea ta! Ești liber să o faci de acum; cine te oprește să te închini? Și dacă te oprește dușmanul, primești plată de erou că te-ai închinat când te oprea.
Eu vă spun că am 14 ani de închisoare… Și mă gândeam: ce momente mărețe, să suferi… bineînțeles, pentru ceva. Sufeream pentru Hristos. Eram conștienți că fără ajutorul lui Hristos te vindeai pe doi lei și scăpai momentul ‒ pierdeai din vedere veșnicia. Veșnicia, ca și moartea, e o realitate. Nu vine pentru daruri deosebite: cafele și dulcețuri. Vine să te ia.

(Despre izbăvirea de întristare, Editura Elena, Constanța, 2013, p. 23)

Sfântul Simeon Noul Teolog: Dintre toate ale lumii, rămâne omul

Care lucru din cele văzute ne va putea fi de folos în ceasul de nevoie al morţii Să fugim, aşadar, de lume şi de cele din lume (I Ioan 2, 15), iubiţi fraţi. Fiindcă ce avem noi cu lumea şi cu oamenii cei din lume? Să alergăm, să urmărim, până când vom apuca ceva din cele ce stau şi nu curg. Fiindcă toate se strică şi trec ca un vis şi nimic statornic sau sigur nu este întru cele văzute. Soarele, stelele, cerul şi pământul, toate vor trece, iar singur dintre toate rămâne omul.


Aşadar, care lucru din cele văzute ne va putea fi de folos în ceasul de nevoie al morţii, când plecăm de aici spre odihna de acolo a veacului aceluia, lăsând în urmă toate acestea? Iar dacă aşa vor trece cele văzute, care va fi folosul nostru atunci când ne ducem şi lăsăm în urmă trupul nostru mort? Fiindcă din clipa în care sufletul îşi lasă trupul, nu mai poate vedea prin el, nici nu mai poate fi văzut de altul, ci de acum înainte are legătură numai cu cele nevăzute şi nu mai are în sine nici o grijă pentru cele de aici, având de acum înainte o îndoită viaţă şi luptă: sau Împărăţia cerurilor şi Slava veşnică sau, iarăşi, gheena şi osânda focului.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, în Scrieri, partea a doua, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 39)

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsocalivitul: Toate problemele noastre să le încredinţăm lui Dumnezeu

Toate problemele noastre, cele materiale, cele trupeşti, toate să le încredinţăm lui Dumnezeu. Precum spune în Dumnezeiasca Liturghie „şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toată viaţa noastră o lăsăm în seama Ta, Doamne. Ce voieşti Tu, Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ.

Omul lui Dumnezeu pe toate le preface în rugăciune. Şi greutatea, şi necazul le preface în rugăciune. Orice i s-ar întâmpla, îndată începe: „Doamne, Iisuse Hristoase…”. Dragostea este folositoare la orice, şi la cele mai simple lucruri. De pildă, suferi de insomnie: să nu te gândeşti la somn. Să te scoli, să ieşi afară, să vii iar în cameră, să te aşezi în pat ca şi prima dată, fără să te gândeşti dacă o să dormi sau nu. Să te concentrezi, să spui doxologia şi apoi de trei ori „Doamne, Iisuse Hristoase…”, şi aşa o să vină somnul.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 220)

Texte selectate şi îngrijite de Dr. Gabriela Naghi

2 gânduri despre „Din intelepciunea Parintilor Bisericii”

  1. „Kenoza” iubirii divine.
    Sfântul Sofronie Athonitul.

    Hristos Iisus – care „este chipul lui Dumnezeu”, care este Dumnezeu Însuși în esența Sa, care „are forma Ființei dumnezeiești” pentru a folosi cuvintele apostolului Pavel – s-a smerit – la fel:
    S-a smerit în actul de ascultare față de Tatăl până la renunțarea completă la voia Sa omenească, până la moartea pe Cruce: „Sufletul meu este trist până la moarte […], apoi făcând câțiva pași înainte, S-a aruncat in faţa Lui, şi astfel s-a rugat: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti! Și sudoarea lui a devenit ca niște picături mari de sânge care cădeau la pământ. S-a dus a doua oară și s-a rugat astfel: Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios.
    Iarăşi ducându-se, a doua oară, s-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta.[ … ] S-a rugat pentru a treia oară, repetând aceleași cuvinte” (Mt 26, 38-39; Le 22, 44; Mt 26,42-44). Tocmai din acest motiv „Dumnezeu i-a dat numele care este mai presus de toate numele” (vezi Fil. 2,6-9).

    Omul Hristos a fost înălțat după ce a coborât mai jos decât oricine altcineva în actul kenozei Sale. El a anticipat, de fapt, o pedeapsă infamă rezervată criminalilor; A fost spânzurat pe Cruce, gol, înaintea Mamei sale și a femeilor care îl urmaseră pentru a-i sluji; A fost abandonat de ucenicii Săi; predicarea Lui părea să fi fost un eșec total… Cine ar putea înțelege oare tot ce a purtat în Sine în acele zile?

    Deci acest fel de predare voii lui Dumnezeu este celălalt pol al iubirii de Dumnezeu. Această iubire ne-a fost poruncită de Hristos când a rostit aceste cuvinte înspăimântătoare: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.
    Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu.” (vezi Lc 14,26). și 33).
    „Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu.”

    Rareori, de-a lungul istoriei Bisericii, unui om i s-a permis să experimenteze părăsirea lui Dumnezeu adusă de har într-un grad comparabil cu cel de care a fost judecat slujitorul Preasfântului Dumnezeu.-Înaltul Siluan. Când, în timpul vederii lui Hristos, o mare Lumină l-a luminat, părăsirea lui Dumnezeu – care păruse o suferință muritoare – s-a transformat în smerenia lui Hristos. Acest lucru este „de nedescris”; ea constituie dimensiunea ontologică a iubirii eterne a Dumnezeului-Trinitate. Absolut în puterea Sa nemăsurată, Dumnezeu este și absolut, într-un mod misterios, în „kenoza-smerenia” Sa.

    Orice om care îl iubește cu ardoare pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru-Creator și Dumnezeu-Mântuitorul nostru, experimentează inevitabil aceste două stări, care par radical opuse: coborârea în iad și urcarea la rai. Sfântul Pavel a exprimat-o astfel: „Mie, celui mai mic decât toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos, de nepătruns,
    Şi să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos,
    Pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri,
    După sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru,
    Întru Care avem, prin credinţa în El, îndrăzneală şi apropiere de Dumnezeu, cu deplină încredere.
    De aceea, vă rog să nu vă pierdeţi cumpătul, din pricina necazurilor mele pentru voi; ele sunt slava voastră.
    Pentru aceasta, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos,
    Din Care îşi trage numele orice neam în cer şi pe pământ,
    Să vă dăruiască, după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru,
    Şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire,
    Ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea,
    Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3:8-19).

    „Acordarea” vieții creștine merge incomparabil mai departe decât auzul obișnuit al oamenilor. „Mai departe”, dar și în jos și în sus. Din nefericire, foarte mulți sunt cei care nu percep valurile minunate ale imnului divin, care ajung până la noi din adâncurile insondabile ale Ființei Eterne. În fața celui care crede în dumnezeirea lui Hristos și care, datorită acestei credințe, își zidește viața pe stânca cuvântului și a învățăturii sale (vezi Mt 7,24-27), se deschid prăpastii ascunse, neînțelese de cei care nu Îl primesc pe Hristos ca Dumnezeu Adevărat, ca Cel PreaPuternic Sfânt , caci „Unul este Învăţătorul vostru: Hristos” (vezi Mt 23,8). Autoritatea nu a constrângerii, ci a Adevărului absolut fără de început și al iubirii desăvârşite.

    Traducere din limba franceză:

    Vezi pe Dumnezeu așa cum este El. Arhimandritul Sofronie. Cerf.2004.
    https://holytrinityfamily.blogspot.com/2022/03/la-kenose-de-lamour-divin-saint.html

    Apreciază

  2. „Ziua de azi este a ta, cea de mâine a lui Dumnezeu”

    Nu întârzia a-ţi ţese haina de mire când trebuie să mergi acolo împodobit, ca să întâmpini pe Mirele Hristos.

    Adu-ţi aminte în fiecare zi că cea de azi este a ta, cea de mâine este în mâna lui Dumnezeu şi că Cel ce ţi-a dat dimineaţa nu ţi-a făgăduit că-ţi dă seara.

    De aceea, n-asculta pe diavol, care-ţi cere să dai lui ziua de azi, iar pe cea de mâine s-o dai lui Dumnezeu. Nu!
    Ci întrebuinţează toate momentele vieţii tale cum place lui Dumnezeu, ori ca și cum n-ar avea să-ți mai dea altă vreme. Și gândeşte că pentru fiecare minut vei da seamă cu de-amănuntul; fiindcă într-adevăr scumpă este vremea ce-o ai în mâini şi va veni ceasul când o vei căuta, dar n-o vei găsi.

    Consideră ticăloasă acea zi în care, deşi ai făcut multe lucruri, n-ai câştigat multe biruinţi împotriva plăcerilor şi voilor tale rele şi în care n-ai mulţumit lui Dumnezeu, nu numai pentru binefacerile primite, ci pentru patima lui cea nemuritoare suferită pentru tine.
    Mulţumeşte-I mai ales pentru părinteasca pedepsire şi cercetare a necazurilor ce s-ar întâmpla a-ți trimite vreodată.

    Sfârşesc şi te sfătui: „Nevoieşte-te totdeauna cu nevoinţa cea bună” (1 Timotei 6, 12).

    Căci de multe ori numai un ceas al sârguinţei a câştigat Raiul şi un ceas al trândăviei l-a pierdut.

    Fii sârguitor dacă voieşti să fie întemeiată nădejdea către Dumnezeu a mântuirii tale!
    „Cine a nădăjduit spre Domnul, va fi îndestulat ” (Proverbe 28, 25).

    Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 65-66

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: