Lunea Mare din Săptămâna Patimilor

În Lunea Mare, Biserica noastră ne prezintă un tânăr frumos, curat, fericit, preabun: pe Iosif, care a fost al unsprezecelea fiu al Patriarhului Iacov şi a fost invidiat de fraţii lui, aruncat în groa­pă şi vândut pentru treizeci de arginţi. Cum­părătorii săi l-au dus în Egipt şi l-au vândut la rândul lor unei căpetenii de la curtea faraonului, Putifar, a cărui soţie a vrut să păcătuiască cu el. Acela s-a împotrivit cu putere, ea l-a calomniat şi a fost întemniţat. Apoi a devenit tâlcuitorul vi­selor faraonului, cunoscând mare cinste şi slavă.

Vieţile lui Iosif şi Iisus se aseamănă. Şi Iisus a fost urât şi invidiat de iudeii cei de un neam cu El, a fost trădat pentru treizeci de arginţi de către însuşi ucenicul Lui şi a fost dus în temniţa mor­mântului. După trei zile a înviat şi împărăţeşte nu numai peste Egipt, ci peste lumea păcatului, pe care Sfinţii Părinţi o numesc „Egiptul patimi­lor”. Hristos devine noul vistier peste hambarele de grâu prin jertfa lui pe Cruce.

În aceeaşi zi săvârşim pomenirea acelui smochin uscat şi blestemat pe care Hristos l-a gă­sit neroditor în drumul Lui. Sfinţii Părinţi aseamănă asta cu sinagoga iudeilor, în care Hristos n-a găsit roade vrednice, decât doar umbra legii, care şi aceasta pălise. După Sfântul Isidor Pelusiotul, Hristos n-a blestemat vreun om, ci lemnul, pentru ca nerecunoscătorii oameni să afle că are şi această putere. Orice suflet neîmpodobit cu virtuţi şi pustiit de bunătăţile duhovniceşti va avea soarta lemnului neroditor care va fi aruncat în foc.
Această pericopă, spre cucernicie, zdrobi­re a inimii şi pocăinţă a fost pusă într-un frumos tropar: „Văzând smochinul cel uscat care a fost blestemat pentru nerodnicia lui, să ne temem, fraţilor, roade vrednice de pocăinţă aducând Stăpânului…”.
Preabunul Iosif ne călăuzeşte mi­nunat spre lepădarea de păcat.

(Monahul Moise Aghioritul, “Tăcerea cea bine grăitoare”, Editura Egumeniţa, 2016)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

2 gânduri despre „Lunea Mare din Săptămâna Patimilor”

  1. Să fim mereu pregătiţi şi cu candelele aprinse pentru întâmpinarea Mirelui ceresc

    Pilda însemnată a celor zece fecioare are ca scop conştientizarea faptului că trebuie să fim mereu pregătiţi şi cu candelele aprinse (virtuţi­le noastre), pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, care va veni pe neaşteptate, ca un fulger, fără de veste, fie prin moartea fiecăruia, fie la a Doua Venire.

    Mirele este preadulce, frumos şi plin de bunătate. Mireasa Lui este fiecare suflet, căruia drept zestre i se oferă Preacuratul Trup şi Sânge al Său. Cămara nunţii este Biserica, în care prin Sfânta Împărtăşanie ne unim cu Hristos, fapt ce constituie arvuna nunţii ce va avea loc în Împă­răţia Lui cerească. Untdelemnul candelei, care o menţină aprinsă şi dă lumină, este dreapta cre­dinţă, care trebuie însoţită de dumnezeieştile virtuţi şi de faptele bune. Somnul fecioarelor este trândăvia duhovnicească şi amânarea ispititoa­re. Sfântul Tihon Rusul spunea odată cu umor: „Iadul este aşternut cu «o să…». O să mă rog, o să mă pocăiesc, şi vine moartea şi vom rămâne cu intenţiile noastre foarte bune, dar nerealizate”. De asemenea mai spunea: „În iad vor fi şi oameni răi, şi milostivi, şi dintre cei care au mers la bise­rică, şi feciorelnici, dar niciun om smerit. Şi în Rai vor fi oameni diferiţi, dar niciun om mândru“. Fecioarele înţelepte aveau fecioria, dar aceasta n-a fost suficientă de una singură pentru a intra în cămara de nuntă. Cel ce se laudă pentru virtu­tea lui pierde răsplata cerească a ostenelilor sale. Somnul fecioarelor mai înseamnă şi conştiinţa relaxată, slăbirea criteriilor ortodoxe. Diavolul obişnuieşte în mod inteligent sa ofere somnifere dulci. Evanghelia, ca trâmbiţare duhovnicească, îl deşteaptă pe om, ducându-l la izbăvire.

    Desigur, este foarte de lăudat înfrânarea as­cetică şi cu adevărat mare izbândă este fecioria cea curată, dar fără inimă milostivă lumina lor păleşte. În cele cinci fecioare înţelepte se îmbi­nau în chip minunat fecioria cu milostenia. Insă fecioarele neînţelepte, deşi izbutiseră un lucru mare, fecioria, au nesocotit un lucru mai mărunt, milostenia, şi au rămas în afara bucuriei veşnice. Fecioarele cele neînţelepte nu sunt diferite faţă de cele care au fost târâte de ispitele puternice ale trupului nesătul. Au iubit banii, s-au zgâr­cit fără rost, au fost ademenite de somn. Som­nul este moartea. Fecioarele neînţelepte, după moarte au cerut untdelemnul îndurării, dar nu li s-a dat. Milosteniile străine nu aduc mântuirea, împrumuturile nu se pot face mereu. Îmbinarea dintre înţelepciunea preabunului Iosif şi milos­tenia celor cinci fecioare înţelepte se dovedeşte mântuitoare în drumul nostru spre întâmpina­rea Patimilor Domnului.

    Cel mai mare predicator al tuturor veacuri­lor, înţeleptul monah şi ascet al cetăţilor, Sfântul Ioan Gură de Aur, ajunge să spună că „miloste­nia este mai mare decât fecioria“. Însă prin asta n-a vrut să spună că o virtute poate fi singură, depărtată şi izolată de celelalte.

    Din: Monahul Moise Aghioritul, “Tăcerea cea bine grăitoare”, Editura Egumeniţa, 2016

    Apreciază

  2. Sfântul Serafim de Sarov și Pilda celor zece fecioare-„Marțea Mare din Săptămâna Patimilor”

    În cea de-a doua zi a Sfintelor Pătimiri, Biserica ne așază ca model de pregătire a sufletelor noastre pentru venirea Mirelui de la miezul nopții pilda celor zece fecioare. Iată ce spune Sfântul Serafim de Sarov despre această pildă:

    Unii afirmă că lipsa untdelemnului fecioarelor nebune simbolizează lipsa faptelor bune pe parcursul vieții. Această interpretare nu este tocmai una corectă. Cum pot fi acestea lipsite de fapte bune dacă, deși nebune, sunt numite încă fecioare? Puritatea trupească este o virtute supremă ce ne apropie de îngeri și care poate fi în sine un substitut pentru alte virtuți. Cu smerenie, îndrăznesc să spun că, de fapt, acestea erau lipsite de harul Dumnezeiesc al Sfântului Duh. Fecioarele, conduse de nebunia spirituală, au crezut că facerea de bine este singurul scop al creștinismului.

    Au săvârșit fapte bune și prin aceasta L-au ascultat pe Domnul, însă nu s-au îngrijit din timp să vadă dacă au primit harul Sfântului Duh. Iar untdelemnul pe care nu îl aveau fecioarele nebune tocmai aceasta reprezintă. Au fost socotite nebune pentru că au uitat de rodul virtuților atât de necesar, harul Sfântului Duh, fără de care și cu care nimeni nu a fost și nici nu va fi mântuit vreodată, întrucât prin Sfântul Duh fiecare suflet își are viața și este înălțat în curăție și fiecare suflet este aprins de către unimea Treimii prin Sfintele Taine. Sfântul Duh se mută în sufletele noastre, iar această ședere, coexistență a Sfintei Treimi întru noi, este dată prin dobândirea Sfântului Duh, care ne pregătește sufletul și trupul pentru existența lui Dumnezeu întru noi, potrivit învățăturilor Sale: Şi voi locui în mijlocul lor şi le voi fi Dumnezeu (Ieșire 29, 45).

    Acesta este untdelemnul candelei fecioarelor înţelepte, care ardea luminos şi timp îndelungat, astfel încât să-L poată aştepta pe Mirele ce a venit la miezul nopţii şi să intre cu El în casa bucuriei. Însă fecioarele nebune, văzând că untdelemnul lor se termină, au mers la piață să mai cumpere, însă nu s-au întors la timp, căci ușile erau deja închise. Piața reprezintă viața noastră, ușa cămării de nuntă (ce s-a închis și nu le-a permis să ajungă la Mire) reprezintă moartea, fecioarele cele înțelepte și cele nebune sunt sufletele creștinilor, untdelemnul reprezintă Harul Sfântului Duh dobândit prin acestea și care preface lucrurile trecătoare în cele veșnice, transformă moartea în viața duhovnicească, întunericul în lumină, iar ieslea ființei noastre, în care patimile sunt legate precum animalele și vitele, în Templul lui Dumnezeu, Împărăția bucuriei fără de sfârșit a vieții întru Hristos.

    Același lucru îl spune și Sfântul Macarie cel Mare. Sufletele ce caută sfințenia Sfântului Duh care este înafara naturii, se dedică în întregime Domnului. În Domnul pășesc, să roagă și-și pun gândurile, întorcându-se de la orice altceva. Pentru aceasta sunt acele suflete alese să primească untdelemnul harului ceresc. Dar celelalte suflete, care se mulțumesc doar cu ceea ce le oferă propria lor natură, se târăsc pe deasupra pământului cu gândurile lor. Nu doar că gândurile lor se ocupă doar cu cele lumești, dar și întreaga lor minte își are existența pe pământ. În conștiința proprie de sine li se pare că aparțin Mirelui, dar sunt înzestrate doar cu podoabele cărnii. Cu atât mai mult, nu s-au născut din Duh și nici nu au primit untdelemnul bucuriei.

    Milostenia este cheia care deschide porțile Împărăției Cerurilor
    SFÂNTUL IERARH IOAN GURĂ DE AUR, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI

    La nuntă, adică în Împărăţia Cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înțelepte, vor avea candelele credinței aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din Rai, chiar de ar fi împodobiți cu marea virtute a fecioriei.

    Fără milostenie, nu există mântuire! Lucrul acesta este vădit și de pilda celor zece fecioare, în care Domnul aseamănă Împărăția Cerurilor cu o nuntă, iar pe oameni îi aseamănă cu zece fete, toate fecioare, care luând candelele lor, au ieșit să-l întâmpine pe mire. Mirele din această pildă nu este nimeni altcineva decât Hristos, Care va veni cândva să judece viii și morții.

    Atunci, la nuntă, adică în Împărăția Cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înțelepte, vor avea candelele credinței aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din Rai, chiar de ar fi împodobiți cu marea virtute a fecioriei.

    Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 265

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: