Sfântul Ioan Maximovici: Hristos a înviat! Unde ţi-e, moarte, boldul? Unde ţi-e, iadule, biruinţa?

Veniţi, oameni, să-I cântăm şi să ne închinăm lui Hristos, să slăvim învierea Lui din morţi! Astăzi este mântuirea lumii: nimicitu-s-a şi s-a biruit vrăjmaşul cel temut şi neînfrânt până acum al neamului omenesc şi al întregii lumi – moartea. Omul a fost zidit nemuritor, dar păcatul l-a lovit cu moarte. Mulţi oameni trăiau la începutul lumii cu sutele de ani, dar şi lor le venea sfârşitul. Erau bărbaţi puternici, care-şi învingeau toţi duşmanii, care supuneau ţări şi popoare, dar nici unul dintre ei nu a reuşit să biruie moartea. Alţii, prin înţelepciunea lor, se ridicau deasupra tuturor, se îmbogăţeau de cunoştinţe, descopereau tainele naturii, dar nimeni dintre ei nu a reuşit să omoare moartea. Chiar şi drepţii, cu întristare, se coborau cu sufletele în iad, simţind că totul în viaţă e deşertăciune şi chin sufletesc, care se prelungeşte până la moarte.


Dar astăzi moartea a fost biruită. Căci Hristos a înviat. S-a ridicat Hristos, primul dintre cei înviaţi. Nu pentru Sine a gustat moarte şi a înviat Hristos, Fiul Dumnezeului veşnic viu, ci ca să biruie moartea în El însuşi, iar nouă, oamenilor, să ne deschidă porţile vieţii veşnice, El a primit moartea şi îngroparea şi, înviind din morţi, a devenit biruitorul morţii. Singur înviindu-Se pe Sine cu puterea Sa dumnezeiască, El le dăruieşte tuturor celor ce merg către El şi în urma Lui viaţa veşnică şi nemurirea. El îi hrăneşte pe credincioşii Săi cu Trupul şi Sângele Său cel înviat, turnând în ei şuvoiul vieţii. El ne conduce spre viaţa plină de bucurie, spre Raiul cel nou, plin de dumnezeiasca Lui slavă.


Asemenea lui Hristos, Care doar pentru scurtă vreme a gustat moartea, mor şi astăzi oamenii, ca să învie din morţi şi să fie împreună cu El în împărăţia Lui.
Astăzi e ziua învierii. Cu bucurie să o prăznuim, oameni buni! Se veselesc şi cei trecuţi în lumea cealaltă, părinţii şi fraţii noştri, văzând lumina învierii şi pregustându-şi propria înviere, când se vor sătura şi mai mult de slavă dumnezeiască.

Bucuraţi-vă, toţi cei bolnavi, cei întristaţi şi suferinzi! Va veni şi pentru voi vremea unei vieţi pline de bucurie. Prăznuiţi, veseliţi-vă toţi oamenii, bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, puternici şi neputincioşi, cei ce munciţi şi cei ce nu vă găsiţi de lucru, locuitori în oraşe, în sate şi în pustii, călători şi întemniţaţi! Toţi să ne bucurăm acum! Sărbătorim omorârea morţii, a iadului nimicire, începutul unei vieţi noi.

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le.

Hristos a înviat!

(„Predici şi îndrumări duhovniceşti”, Sfântul Ioan Maximovici, 2001)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

12 gânduri despre „Sfântul Ioan Maximovici: Hristos a înviat! Unde ţi-e, moarte, boldul? Unde ţi-e, iadule, biruinţa?”

    1. Frate Ioan, moartea ne poate astepta si in vestul tarii. Trebuie nădejde in Bunul Dumnezeu si Maica Domnului. Sa ne rugam pentru pacea lumii. Sa ne rugam pentru tara noastră.

      Apreciază

  1. De ultima ora : Putin eliberează 35.000 de copii închiși în Ucraina. Declarația incendiara a unui jurnalist de investigații !
    9.aprilie.2022

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus sâmbătă lui Donald J. Trump că „operațiunea sa militară specială” din Ucraina a eliberat 35.000 de copii din sclavia prin contract în ceea ce el a numit „legătura Europei de Est pentru vânzarea în întreaga lume a copiilor mici”, a spus o sursă din Mar-a-Lago, informată de conversațiile dintre cei mai puternici doi lideri ai lumii.

    Dacă cuvintele lui Putin au fost sincere, motivul său inițial pentru a intra în Ucraina a fost să distrugă laboratoarele de arme biologice finanțate de SUA, Europa de Vest și Israel. Dar când Forțele Speciale Ruse, sau Spetznas, au dat din greșeală într-o tabără de pedofili din centrul Ucrainei și au aflat că sute de astfel de facilități împrăștiau peisajul ucrainean, Putin a susținut o nouă cauză: zdrobirea fiecărui pedofil de „murdărie și mizerie” și distrugerea tuturor rețelelor infernale de trafic de copii ce infestau „țara fără Dumnezeu”.

    Sâmbătă, Putin i-a dezvăluit lui Trump că aproximativ 35.000 de copii, dintre care majoritatea sunt ruși, au fost eliberați de sclavia sexuală, după ce forțele sale au identificat și au vizat discret 150 de clanuri de traficanți.

    „Aceste eliberări au fost efectuate în cea mai mare parte de către Spetznas rusești. Putin i-a spus lui Trump că nu poate bombarda în mod arbitrar lagărele pentru că nu avea de unde să știe dacă înăuntru sunt copii sau chiar dacă traficanții de copii încă supravegheau operațiunile. În multe locuri, traficanții au fugit din cauza războiului, lăsând copiii în urmă să se descurce singuri”, a spus sursa noastră.

    Cu toate acestea, nu toate bârlogurile de traficanți au fost ascunse în zone îndepărtate, inaccesibile, ale zonei rurale ucrainene. Potrivit lui Putin, Forțele Speciale au găsit un sindicat extins de trafic de copii într-o clădire de birouri la doar două străzi distanță de Casa Guvernului, locul principal de afaceri al lui Volodymyr Zelenskyy, în centrul orașului Kiev. Spetznas s-a infiltrat în structură, a ucis 8 traficanți și a văzut o scenă cu adevărat înfiorătoare: Șaizeci și cinci de copii erau închiși în cuști înghesuite.

    „Acesta, președinte Trump, este motivul pentru care luptăm. Că câinele Zelensky nu știa despre asta este imposibil. Era chiar sub nasul lui. În toată Ucraina găsim copii ruși, copii ucraineni, copii din Europa și, da, mai mulți din Statele Unite. Oamenii răi din spatele acestui lucru trebuie să fie zdrobiți, exterminați. Ucraina este mare, iar aceste mizerii au avut decenii să facă tot felul de orori”, i-a spus Putin lui Trump.

    Mai mult, Putin a spus că Spetznas a recuperat un registru prăfuit dintr-o clădire de depozitare din portul Mariupol. Traficanții de copii au transformat clădirea într-un centru de procesare de unde copiii au fost transportați în și din Ucraina. Registrul, a spus Putin, conținea nume inventate, date, genuri și vârste ale copiilor pe care traficanții i-au transportat în afara țării. Cea mai veche dată din registru a fost 2 martie 2005.

    „Este incredibil, absolut incredibil, de cât timp se întâmplă asta”, i-a spus Trump lui Putin. „Ceea ce faci este incredibil, cu adevărat incredibil, dar lumea pur și simplu nu crede.”

    Putin a spus că nu-i pasă ce crede lumea despre el, pentru că misiunea sa era virtuoasă și onorabilă și a promis că va străbate toată Europa de Est, dacă va fi necesar, pentru a atinge un obiectiv oneros și necesar.

    „Acești criminali au lucrat rău aici din 1991, de prea mult timp. Acum trebuie să oprim totul”, a spus Putin.

    P.S. – Totul se confirmă, că Ucraina este o pepinieră de trafic de copii mondială. Recent, presa din Spania relata că din Ucraina au intrat în Spania cca. 12.000 de copii. După câteva zile deja vreo 40-50 dispăruseră… În România se pare că 500 de copii au intrat fără acte și însoțitori. Imaginați-vă în aceste vremuri tulburi ce oportunități li s-au deschis bandelor ucrainene de trafic de copii. Amintesc aici că numai în 2 ani de pandemie au dispărut fără urmă vreo 500 de copii. Unde sunt..??!! Este cea mai profitabilă afacere. Copii pentru abuzuri sexuale, extragere de organe și inclusive de producer de Adrenocrom, drogul elitelor.

    Să sperăm că se va eradica pentru totdeauna acest flagel, deosebit de periculos…

    Sursa: https://realrawnews.com/

    Declarație incendiară a ziaristului George Webb 

    Este informatia anului 2022, si vine de la ziaristul George Webb, cel care anchetează biolaboratoarele americane din Ucraina.

    Mai știți că acum câteva zile Macron l-a demis pe Eric Vidaud seful informațiilor
    militare franceze, chipurile pentru ca nu i-ar fi spus lui Macron data si ziua exactă a invaziei lui Putin în Ucraina? Ei bine nucleara a explodat, întrucât Putin si armata rusă se pare că au prins în încercuirea de la Mariupol, pe lângă trupe NATO si doi GENERALI de armată, care supravegheau si coordonau producerea armelor biologice în Mariupol. Este vorba de generalul Roger Cloutier deja capturat de Putin si de un general al armatei Franței ce avea aceeași misiune legată de fabricarea armelor biologice.

    Asa se explică luptele EXTREM DE DURE din Mariupol, unde nazistii din batalionul Azov si se pare extrem de multi militari americani, francezi și britanici, au fost încercuiti si dau lupte grele, toate încercările de evacuare a lor fiind respinse de armata Rusiei; Problema NATO si a SUA este că aceștia sunt pe punctul de a se preda rusilor, neavând cum să scape din încercuire, si riscul ca ei să înceapă să depună mărturie despre ce făceau acolo, ar arunca toată lumea în aer.

    Ca atare este posibil să asistăm la evenimente grave în Ucraina, inclusiv înscenarea unui atac chimic sau a unui incident nuclear, pentru a se abate atentia opiniei publice (după cum vedeți la TV ne pregătesc deja cu tot felul de mesaje de acest fel); Cert este că Rusia îndată ce va prezenta declarațiile militarilor, ofițerilor si generalilor NATO capturati, toată treaba se va împuți rapid, motiv pentru care Obama a venit la Casa Albă întrucât știe că dezvăluirile ar provoca o revoltă populară armată în SUA, când populatia dar si armata SUA ar afla că ei fabricau în Ucraina arme biologice la care apoi Big Pharma venea cu asa-zise vaccinuri, iar mass-media, liderii politici si religiosi ai lumii cu propaganda .. O uriașă mega afacere planetară cu o singură victim: OMUL!

    Sursa: https://twitter.com/RealGeorgeWebb1/status/1511672220636037123?s=20&t=6CA-1qkwKIdYyE8_RncnTgmarius.s.

    Apreciază

    1. Hristos a inviat
      Nu sunt in zona Jibou – Lozna. Sunt mai spre Cluj cu circa 32 de km. La mine nu s-a intmplat ceea ce spune filmul. Nu pot sa ma pronunt. Eu sunt multumit ca in ziua Invierii Domnului, painea si vinul s-au prefacut in Sfantul Trup si Scumpul Sange al Mantuitorului pe Sfntul Altar la care am slujit, in pofida multelor mele nevrednicii. Minune mai mare ca aceasta nu- mi doresc. Localizarea mea exact: Snmihaiu Almasului, nr. 55, judetul Salaj, pe soseaua Zalau – Cluj, pe partea stanga in acest sens de mers./

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: