Harul Domnului nostru Iisus Hristos

Există printre credincioşii noştri tendinţa nefirească de a considera că Harul Dumnezeiesc ar fi apanajul clericilor: episcopi, preoţi şi diaconi. Este o eroare din care trebuie să ieşim, şi-n acest sens voi expune succint învăţatura Sfintei noastre Biserici despre Har.

1.Ce este Harul Dumnezeiesc? ,,Harul divin mântuitor este energia, puterea sau lucrarea Dumnezeiască necreată, care izvorăşte din fiinţa Divină a celor trei ipostasuri, fiind nedespărţită de Aceasta şi care se revarsă prin Duhul Sfânt asupra oamenilor în scopul mântuirii şi sfinţirii lor’’ (Teologia Dogmatică, Ed.IBM al BOR, Bucureşti 1991, p. 263).

2.Este posibilă mântuirea fără Harul Dumnezeiesc? Este cu neputinţă, este un nonsens să ne gândim la mântuire fără Harul Divin, care este una din cele trei condiţii ale mântuirii noastre, alături de Credinţa Ortodoxă şi faptele cele bune.

3.Dumnezeu împărtăşeşte Harul Său tuturor oamenilor? Da, pentru că toţi sunt chemaţi la mântuire. Harul lucrează şi asupra păgânilor spre a-i lumina şi a-i aduce la Adevăr. ,,Fără ajutorul Harului, omul nu poate face nici măcar primii paşi pentru începutul mântuirii sale’’ (op. cit.). Harul se dă gratuit, dar niciodată silnic.

4.Harul este de mai multe feluri? În esenţă, Harul veşnic este unul singur însă lucrează în multe feluri, asupra multor oameni. Episcopilor le dă puterea să împlinească lucrările sfinte care ţin de treapta arhieriei; preoţilor le conferă ajutorul trebuincios pentru împlinirea misiunii la care au fost chemaţi; diaconilor le ajută la împlinirea datoriilor specifice treptei pentru care au fost hirotoniţi; călugărilor le este sprijin în nevoinţele pentru care s-au făgăduit când au intrat în mănăstire; credincioşilor mireni, ca mădulare ale Sfintei Biserici, le este călăuză pentru a spori în cunoaşterea lui Dumnezeu, a spori duhovniceşte şi a-şi dobândi mântuirea; pe păgânii cei neştiutori îi luminează şi-i îndreaptă spre cunoaşterea Adevărului.

5.De ce nu se mântuiesc toţi oamenii, de vreme ce tuturor li se dă Harul Dumnezeiesc? Pentru că nu toţi voiesc să trăiască în Sfânta Credinţă Ortodoxă, în Biserica lui Hristos, singura mântuitoare. Ei rămân opaci la lumina adevărurilor veşnice şi acest fapt îi îndepărtează de Dumnezeu şi de mântuire.

6.Care sunt modalităţile prin care Dumnezeu ne dă Harul Său? Sfintele Taine, Slujbele şi ierurgiile sfinte. Când preotul îi binecuvântează pe credincioşi şi rosteşte: ,,Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi’’, să nu credeţi că e o formulă lipsită de sens şi de valoare. Literalmente, Harul se revarsă peste credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie. Aş da o pildă care ne arată roadele Harului, acolo unde acesta este primit cu Credinţă, şi viaţa decăzută – acolo unde Harul este ignorant şi refuzat. Doi tineri se duc în faţa Sfântului Altar şi prin Taina Sfintei Cununii sunt uniţi şi întemeiază o familie creştină. Harul primit la Cununie, conlucrarea cu el, îi ajută să vieţuiască drept, să sporească duhovniceşte, să nască prunci pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Alţi doi tineri se prezintă în faţa unui pastor, li se face un ritual specific sectarilor, apoi trăiesc împreună. Vieţuirea lor în familie este curvie, iar în comunitatea sectară se bălăcesc în noianul ereziilor. Refuzând Harul, îşi închid singuri calea spre Împărăţia lui Dumnezeu.

7.Ce grijă de căpetenie trebuie să avem noi? Grijă de căpetenie pentru noi toţi, clerici şi mireni, este aceea de a nu face nelucrător Harul Dumnezeiesc, prin păcatele noastre. Socotesc că este mai potrivit să vorbim despre nelucrarea Harului, decât despre pierderea lui. deoarece Sfântul Apostol Pavel ne spune: ,,Darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi’’ (Romani 11, 29).

8.Harul lui Dumnezeu îi părăseşte pe eretici? Nu. Harul îi ajută să părăsească erezia şi să revină la Dreapta Credinţă. Sfinţii Gherasim de la Iordan şi Ioanichie cel Mare au avut momente de rătăcire, căzând în erezie, desigur din neştiinţă şi slăbiciune omenească. Harul Dumnezeiesc i-a luminat, i-a ridicat din erezie şi i-a ajutat până când au ajuns la măsura sfinţeniei. Acest fapt nu era posibil numai prin puterile lor. Harul nu i-a părăsit nici pe episcopii căzuţi în erezie la sinodul tâlhăresc. Nu mă refer la Harul preoţiei şi la validitatea Tainelor pe care le săvârşesc. Am în vedere faptul că Dumnezeu a rânduit Sfinte Canoane care îndreptăţesc oprirea pomenirii lor, tocmai pentru a li se atrage atenţia asupra rătăcirii în care au căzut, cu nădejdea că vor înţelege şi se vor pocăi.

9.În Biserica Ortodoxă Română există har, având în vedere că episcopii şi mulţi alţi clerici sunt eretici ecumenişti? Da, există. Am spus-o de multe ori. Biserica este nelipsită de Harul pe care Dumnezeu îl împărtăşeşte după voia Sa cea Sfântă, nu după socotinţele noastre omeneşti.

10.Preoţii caterisiţi pierd Harul? Când un episcop ortodox are motive temeinice, mai presus de orice îndoială, este dator să caterisească preotul nevrednic şi acesta devine, potrivit Sfintelor Canoane, străin de preoţie şi nu mai poate sluji cele sfinte. În acest caz, Harul lucrează prin episcop pentru îndreptarea sau îndepărtarea unui rău din Biserică. Când însă un episcop, chiar ortodox fiind, pronunţă o ,,caterisire’’ fără temei, nedreaptă, ca răzbunare personală sau la comandă politică, atunci Harul nu mai lucrează prin el şi ,,caterisirea’’ e invalidă, aşa încât preotul respectiv îşi păstrează dreptul şi datoria de a sluji în continuare cele sfinte. Nu ne putem imagina că Harul ar lucra spre înfăptuirea unei mari nedreptăţi, când ştim bine că el împlineşte doar lucrările bune şi folositoar? Este cazul preoţilor nepomenitori, ,,caterisiţi’’ pentru ,,vina’’ de a fi apărat Biserica de schisme şi dezbinări, prin îngrădirea de erezie (Canonul 15, I II Constantinopol).

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfantul Cuvios Părinte Iustin Pârvu: Trăim o totală depersonalizare a ființei umane, într-un veac al minciunii şi-al înşelării

Dacă nu avem rădăcinile bine înfipte pe altarul credinţei, cu siguranţă putem rătăci drumul, dar puterea rugăciunii şi speranţa în mângâierea Duhului Sfânt, toate acestea ne fac să desluşim aşa cum se cuvine lumina Sfintei Treimi. Vremurile pe care le trăim sunt foarte tulburi, cum bine ziceaţi, dar avem datoria de a arăta tuturor calea spre mântuire, chiar dacă aceasta nu este la îndemâna oricui. Eu am tot spus că trăim într-un veac al minciunii şi-al înşelării, iar timpul a confirmat că nimic nu mai este autentic. Trăim o totală depersonalizare a fiinţei umane. Aici la noi, vin oameni de pretutindeni şi pot să spun că sunt foarte diferiţi unii de alţii. Şi cu ispitele astea care ne bântuie, mă mir de multe ori cum de mai au putere bieţii oameni. Dar ei cred şi credinţa îi mângâie şi îi apără. Oricum, departe de orice discernământ, să ştiţi că dacă nu suntem într-un rost duhovnicesc, suntem pierduţi şi nu ne aflăm pe o axă bună. Mulţi mă întreabă dacă nu obosesc? Nu, nu obosesc, pentru că îmi este tare dragă această permanentă şi dulce aşteptare pe tărâmul duhovniciei. E-adevărat că nu toţi vor să urce treptele mântuirii, mulţi dintre cei pe care îi vedeţi, vin doar pentru o binecuvântare, dar numai Dumnezeu ştie ce suişuri şi coborâşuri are calea spre iertare şi mântuire a fiecăruia.

Cum putem ajunge la desăvârşita vindecare a sufletului, având în vedere că traiectul spiritual al menirii trece inevitabil pe un tărâm comun, la capătul căruia se nevoiesc deopotrivă şi clericii, dar şi mirenii?
Trebuie să fim la orice vreme pregătiţi pentru ziua în care vom da socoteală în faţa Mântuitorului pentru toate nelegiuirile noastre. Dar pentru asta trebuie să căutăm şi să găsim cât mai degrabă urcuşul. Aşa cum învăţătoarea îi ia pe cei micuţi de mânuţă şi îi învaţă alfabetul, la fel şi preoţii Bisericii ar trebui să-şi coboare harul peste toţi cei care au rătăcit calea. De-acum, credincioşii vin cu miile pe la mănăstiri, pe la biserici, unii vor să se lase de băut, alţii de fumat, alţii de fel şi fel de patimi, dar vedeţi dumneavoastră, dacă preotul nu le iese în întâmpinare să îi înveţe cum să se apropie de biserică, înainte de a face primul pas, aceştia vor rătăci calea din nou. Ei săracii ne caută, dar noooi… nimica! Aţi văzut astăzi la Vecernie, eram doi preoţi şi puhoi de credincioşi. Apăi…ei mai rămân şi peste noapte şi a doua zi, dacă e nevoie, de râvnă nu ducem lipsă…şi nu pleacă până ce nu primesc doctoria duhovnicescă pentru care au bătut atâta drum. Urcuşul însă este greu, iar sănătatea fie ea sufletească, fie trupească, o găseşti doar în potirul preotului. Dar pentru asta e nevoie chemare, de râvnă duhovnicească, de dragoste. Altfel rămânem fie în rătăcire, fie în amorţire, fie în moarte ori pieire. Bieţii oameni trăiesc un creştinism mai căldicel şi-atunci acestea toate rămân oleacă mai departe. Asta e…

(Interviu Lumea Credinţei, fragment)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi