Savu Teofan, pleacă din scaunul Mitropoliei. Benedict Sauciuc, demisionează din funcţia de stareţ al Mănăstirii Neamţ. Impostorilor, lăsaţi Biserica lui Hristos şi duceţi-vă la antihriştii voştri. De ce îi promovaţi pe bulăii homosexuali? Nu vă e ruşine?

Deci eu nu mai înțeleg nimic. Eu ca să pot realiza emisiuni/reportaje în cadrul bisericii, am nevoie de tot felul de aprobări (binecuvântări).

Adică pe cheltuiala mea vreau să promovez Ortodoxia și chiar dacă sunt absolvent al Facultății de Teologie, se cunoaște activitatea mea și tot trebuie să bat la uși pentru aprobări. Da, am primit și răspunsul „Nu ai binecuvântare”, chiar dacă marele meu interes este promovarea Ortodoxiei și propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Dar asta este altă poveste pe care nu o voi detalia. Cine se împotrivește propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu va da socoteală. Nu mă bag. Fiecare va da socoteală.

Și acum văd papițoii ăștia politici, știți voi, pro homo, contra catedrală, contra BOR, cum fac eu ei „traininguri” liberale unde? În mănăstiri. Imaginea USR-ului a fost afișată într-o mănăstire. Pe lângă asta, mai calcă și unul care a dat cu biciul. Dacă calcă cu căință și cu gânduri de întoarcere, Doamne ajută. Chiar mă bucur pentru întoarcerea unui suflet. Dar de ce am impresia că aici primează interesele?

Iulian Bulai spune că la Mănăstirea Neamț a avut loc un „Training liberal” . Evenimentul a fost organizat de Fundația liberală Friedrich Naumann (fost pastor protestant german adept al progresismui – nota red.). Știți ce a urmat nu? Documentare. Haideți să vedem ce priorități are această fundație:
„Prin activitățile noastre dorim să …

– consolidăm tineretul liberal și mișcările feministe în organizațiile politice și apolitice
– promovăm lupta împotriva corupției și transparența
– promovăm libertatea presei și să protejăm drepturile omului în special drepturile persoanelor LGBTIQ
– dezvoltăm o agendă digitală prin intermediul proiectelor de reformă administrativă
– consolidăm cooperarea națională și internațională prin extinderea rețelei noastre.”

V-a atras ceva atenția? Mai încercăm o data dar de data aceasta cu prioritățile speciale

„protejăm drepturile omului în special drepturile persoanelor LGBTIQ”

Acum pun și eu o întrebare: Cine a dat binecuvântare pentru ca acest eveniment să aibă loc la Mănăstirea Neamț, în măsura în care prioritățile fundației organizatoare nu sunt întocmai cu moralitatea Creștin Ortodoxă? Bine, am două întrebări:

Cine a dat binecuvântare pentru ca acest eveniment să aibă loc la Mănăstirea Neamț, în măsura în care Iulian Bulai este cel care a spus că Fecioara Maria este „o mamă surogat” sau că Iisus a „apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste”? De altfel Iulian Bulai a afirmat că el este „catolic practicant”. Serios, îmi scapă ceva?

Cornelius Florin

(Preluat de pe ActiveNews. Titlul îmi aparţine şi mi-l asum)

NOTA. Îi rog pe toţi credincioşii noştri care au cunoştinţele necesare şi posibilităţile tehnice, să transmită acest articol spre cei doi, Savu Teofan, angajatul pe post de mitroplit la Iaşi şi Benedict Sauciuc, care îndeplineşte funcţia de stareţ al Mănăstirii Neamţ. Nevrednici sunt!

Nevrednic sunt şi eu, presbiter Ioviţa Vasile

Vincenţiu Grifoni, agent infiltrat în Biserica noastră de puterile întunericului, nu-şi găseşte liniştea de când Părintele Claudiu Buză a refuzat să-l mai pomenească la Sfintele Slujbe, după cum poruncesc Sfintele Canoane

Domnule Grifoni, angajat al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, în postul de episcop, sunteți propovăduitor al adevărului? Nu aveți de ce să vă temeți de nepomenire și nepomenitori! 

În cadrul slujbelor (pseudo) arhierești pe care le mai faceți la biserica Sfânta Treime din Urziceni, să încercați să vorbiți credincioşilor despre Dreapta Credință, condamnând ecumenismul, CMB-ul și sinodul din Creta, NU să vorbiți despre „sfânta neascultare” a unui nevrednic preot de a nu vă mai pomeneşte la Slujbele Bisericești. E jenant pentru dumneavoastră să amintiţi obsesiv, timp de peste cinci ani, de îndrăzneala unui preot de a nu vă mai pomeni la Slujbe. De fapt, ați putea intra în pomenirea unui nepomenitor prin formula: „arhiereii ortodocși care drept învață cuvântul adevărului”! Sunteți propovăduitor al adevărului? Nu aveți de ce să vă temeți de nepomenire și nepomenitori! Angoasele dumneavoastră sunt generate de faptul că de mulţi ani, nu mai propovăduiţi cuvântul adevărului, substituindu-l cu ereziile ecumeniste.

Și dacă tot stropiți cu agheasmă sfântul locaș ca să fugă toată răutatea și toată întinarea produse de nepomenire, păstrați un strop și pentru sufletul sfinției voastre ca să vă ajute harul dumnezeiesc să puteți ierta și să dobândiți pocăință sinceră. Credeți-mă că nu vă fac cinste apelativele folosite cu ură viscerală la adresa celor statornicite de Sfânta Biserică (Canonul 15, I-II Constantinopol). Nu vă încredeți în judecata Consistoriului care judecă doar cauza episcopului. Vi se va da mereu dreptate, chiar dacă nu o aveți!

Eu v-am iertat și vă voi ierta mereu, indiferent de ceea ce veți face sau veți zice legat de nevrednicia mea și, deși sunt „preot nepomenitor”, vă pomenesc în rugăciunile mele particulare ca să vă îndreptați și să păstoriţi ca un adevărat arhiereu Biserica lui Hristos.

Preot Claudiu Buză

(P.S. Cuvânt scris ca răspuns la defăimarea pe care domnul Vincenţiu mi-a adus-o la slujba ,,arhierească’’ ce a avut loc în Duminica orbului, la biserica unde am slujit vreme de 10 ani).

Politeism la Davos: dumnezeii mincinoşi s-au reunit întru fărădelegi

,,Căci, deşi sunt numiţi unii ,,dumnezei’’, fie în cer, fie pe pământ, – precum sun dumnezei mulţi şi domni mulţi – pentru noi este Un singur Dumnezeu…’’ (I Corinteni 8, 5-6)

,,Toţi dumnezeii neamurilor sunt demoni’’ (Psalmul 95, 5)

Cei care se pretind dumnezei ai lumii acesteia, nişte fiinţe dezgustătoare, s-au adunat la Davos ca să hotărască asupre viitorului lumii. Bieţi neputincioşi! Voi nu ştiţi ce se va întâmpla cu voi în următoarele cinci minute, şi vreţi să hotărâţi pentru şapte miliarde de făpturi ale lui Dumnezeu. Nu sunteţi decât nişte indivizi vrednici de plâns, care, în nebunia voastră, vă închipuiţi că sunteţi nu semizei, nici zei, ci de-a dreptul ,,dumnezei’’. N-aveţi funcţii politice, dar îi aveţi în stăpânire pe toţi politicienii de vârf din lume; n-aveţi pregătire intelectuală de specialitate, dar vă permiteţi să hotărâţi în cele ştiinţifice, privitoare la omenire; n-aveţi frică de Dumnezeu, fiind că vă socotiţi pe voi a fi dumnezei, dar aveţi bani murdari de ordinal trilioanelor. Sunteţi nişte satanişti care v-aţi părăsit rosturile fireşti de creaturi ale lui Dumnezeu, şi v-aţi pus în slujba satanei. Cu satana veţi avea parte.

Haideţi să nu mai lungim vorba. Vreţi să vă demonstrăm că Dumnezeul Adevărului e Creator a toate şi Atotputernic şi Stăpân? Vă vom demonstra. Vreţi să vedeţi că Sfânta Biserică Ortodoxă e de nebiruit? Vă vom arăta. Vă va arăta Preabunul Dumnezeu, nu peste multă vreme. Vreţi să vă spunem, cu certitudine, ce vă aşteaptă? Vă spunem: un spaţiu subteran de 1x 2 metri pătraţi şi apoi o Judecată dreaptă.

Sărmani ,,dumnezei’’ neputincioşi! Vă iluzionaţi că sunteţi cei care hotărăsc viitorul lumii. Dragi credincioşi, nu vă temeţi de aceşti degeneraţi ai omenirii. Sunt neputincioşi, cum neputincios este tatăl lor, tatăl minciunii, diavolul.

Presbiter Ioviţa Vasile

Nu Biserica a vorbit in Creta, în 2016, ci au vorbit ecumeniștii din ea!

Înainte de Creta erau două tabere în Biserică: ortodocșii și ecumeniștii. Aveau comuniune, deși nefiresc, pentru faptul că nu propovăduiau erezia la nivel sinodal, în numele Bisericii (e vorba de ecumeniști). După Creta, tabăra ortodocșilor a fost anulată, prin faptul că ecumeniștii au oficializat erezia în numele Bisericii.

Biserica a vorbit în numele tuturor, sinodal, oficial. Acuma dacă taci, dacă nu te dezici, e valabil și pentru tine. Căci e hotărâre sinodală, învățătură oficială. La Creta ne-au făcut una cu ei, prin metoda aceasta că au impus sinodal, oficial, aceste erezii. Bineînțeles prin viclenie și samavolnicie. Dar e oficial, e valabil pentru toți. Acum dacă nu te dezici, dacă nu te desparți de ei, rămâi în aceeași tabără cu ei. Nu trebuie să-ți dai tu consimțământul, că ori și cum ei au hotărât pentru tine și peste tine. Ești de al lor. Ești membrul Bisericii, acolo s-a hotărât,… gata. Ești una cu ei.

Ca să nu fii cu ei și ca ei, trebuie să te dezici de ei, să te desparți de ei. Singura metodă care te delimitează de ei, la ora asta, este întreruperea comuniunii. Comuniune-unire-unitate a acelora care au aceeași credință. Prin întreruperea comuniunii cu ecumeniștii, nu te desparți de Biserică, căci nu ei sunt Biserica, ci ei o stăpânesc acuma în chip samavolnic. Dacă spui că nu crezi ca ei, dar rămâi în tabăra lor, adică cu ei, nu faci nimic, pentru că ei au hotărât în numele Bisericii, ca instituție și e valabil orișicum și pentru tine, căci ești unit cu ei, ești în tabăra lor.

Doar întreruperea comuniunii cu ei te poate delimita de ei, te pune în altă tabără, în tabăra ortodocșilor, cum era înainte de Creta. Și nu te scoate din Biserică, ci te desparte de ecumeniști care sunt și ei în Biserică dar nu sunt Biserica, ci vrășmașii ei. Deci, pentru că nu ei sunt Biserica (nu ecumeniștii), ci doar o stăpânesc la ora asta, prin întreruperea comuniunii nu te desparți de Biserică, ci de ecumeniștii din ea.

Ei sunt în schismă cu Biserica, prin erezia lor, deși o conduc/o stăpânesc. Noi, nu trebuie să ne despărțim de Biserică, prin comuniunea cu ecumeniștii. Ei au arborat la Creta pe turnul Bisericii steagul ecumenismului, dar Biserica nu-i a lor. Nu ei sunt Biserica. Dacă rupem comuniunea cu ei, nu ne despărțim de Biserică, ci rămânem în ea, rămânem cu Hristos Domnul și cu Sfinții și nu ne unim cu ecumeniștii (exact ceea ce au urmărit ei la Creta), să ne facă una cu ei. Să ne pună nouă în cârcă, prin intermediul Sinodului sau a Bisericii, Sinodul fiind o unealtă, un instrument prin care Biserica lucrează, învățăturile lor eretice, să ni le impună, prin instituția sau organul Bisericii, fără consimțământul nostru, pe care nu-l pot obține de la noi de bună voie. Ci cu sila adică. Obligatoriu. Dar să nu acceptăm. Iar dacă acceptăm comuniunea cu ecumeniștii, ne despărțim de Biserică, de Hristos Domnul și de Sfinți.

Cedăm Biserica în mâinile vrășmașilor. E o cursă pe care ne-au întins-o la Creta.S-au cocoțat în vârful Bisericii, au vorbit în numele ei și al nostru (că-i Biserica noastră) și acum ne amenință că dacă nu-i urmăm intrăm în schismă. Dar nu Biserica a vorbit la Creta, ci ecumeniștii din ea. Nu Dumnezeu a vorbit acolo, ci ecumeniștii.

Dacă rupem legătura cu cei din Creta, nu rupem comuniunea cu Biserica, ci cu ecumeniștii care au vorbit în Creta. Comuniunea, care se manifestă prin rugăciune în comun, prin împărtășirea împreună, este condiționată în mod absolut de mărturisirea comună a Dreptei Credințe. Asta e o condiție pe care o impune Biserica, o cere Biserica. Dacă ecumeniștii au altă credință, cum poți păstra comuniunea cu ei? Și atunci ce au făcut ecumeniștii în Creta? Sau ce fac după Creta? Nu-ți mai cer să mărturisești ca ei, ci doar să păstrezi comuniunea cu ei. Cum, dacă tu crezi altceva? Prin rugăciune, prin împărtășire împreună. De ce? Pentru că prin asta te țin în comuniune cu ei, te fac părtaș la erezia lor, care în esență este hulă împotriva Adevărului.

Deci, dacă nu te pot face să te lepezi pe față de Credința ta, au găsit o modalitate mai ascunsă de a te face părtaș la erezie, prin comuniune. Căci tu prin comuniune cu ei faci faptele pe care nu le poți face decât cu aceia de aceeași credință cu tine. Și deci prin faptele tale mărturisești un lucru contrar cu crezul tău. Adică una crezi și alta faci. Asta au făcut în Creta.

 Preot Claudiu Buză

Dumnezeieşti învăţături, prin pana Sfântului Isaac Sirul

Lasă-te prigonit și nu prigoni. Lasă-te răstignit și nu răstigni. Lasă-te nedreptățit și nu nedreptăți. Lasă-te bârfit și nu bârfi. Fii blând și nu zelos în rău. Îndreptățirea de sine nu ține de viețuirea creștinilor și nu e pomenită în Învățătura lui Hristos. Veselește-te cu cei ce se veselesc și plângi cu cei ce plâng. Căci acesta este semnul curăției. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoși. Bucură-te cu cei ce se pocăiesc. Fii prieten cu toți oamenii. […] Fii părtaș la pătimirea tuturor […]. Nu mustra pe cineva și nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în viețuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greșit și acoperă-l. Și dacă nu poți lua asupra ta greșelile lui și nu poți primi și certarea și rușinea în locul lui, rabdă-l măcar și nu-l rușina.

Cunoaște, frate, că pentru aceasta trebuie să rămânem în chilia noastră, ca să nu cunoaștem faptele cele rele ale oamenilor, și atunci vom vedea pe toți ca sfinți și buni în curăția cugetării noastre. Iar de mustrăm și certăm, judecăm și cercetăm, căutăm să răzbunăm și să defăimăm, prin ce se deosebește traiul nostru sihăstresc de viața din orașe?

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Cartea Ortodoxă)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Moartea unui reformat

Vorbesc de colegul de clasă şi prietenul meu din cei patru ani de liceu. În ultmii ani, am trăit amândoi în aceeaşi localitate. Ne vizitam şi comunicam prin telefon. Prietenul meu era ungur, statistic aparţinea comunităţii reformate, (urmaşă a lui Calvin). În realitate, omul nostru era ateu declarat, cu viziuni catastrofice. Susţinea că totul trebuie distrus şi să se înceapă de la zero. Asta mi-a mărturisit într-un moment de sinceritate. I-am propus să vină în Biserica noastră, urmând a oficia toate cele de cuviinţă. M-a refuzat cu un gest scurt, din care am înţeles că nu voia să-şi trădeze etnia.

Anul trecut mi-a dat un telefon şi m-a felicitat de ziua mea de naştere. Mi-a mărturisit atunci că primise zisul vaccin şi mi-a relatat, cu mândria specifică etniei, că arn-ul mesager a fost descoperit de o unguroaică, care în anii 70 ai secolului trecut a emigrat în Statele Unite. Şi-a manifestat încrederea în zisul vaccin, încât m-a lăsat fără cuvinte.

A trecut ceva vreme, şi prietenul meu a intrat în declin. Între timp primise şi celelalte doze de substantă ucigaşă. Ce pot să spun e că în anul acesta, 2022, s-a simţit rău, a fost internat în Spitalul Judeţean cu infarct miocardic, unde a stat internat vreo două săptămâni. După externare, avea un trai dificil, obosea la cel mai mic efort, încât s-a internat la Institutul Inimii din Cluj. S-a stabilit că pe data de 23 mai 2022 trebuia operat, având o problemă gravă cu una din valvele inimii. N-a mai apucat s-o facă. A fost găsit mort la locuinţa socrilor din localitatea noastră.

Am fost la înmormântare. Preotul locului, urmaşul meu, invitat la înmormântare, a hotărât să fie prohodit în biserica ortodoxă. Slujba Înmormântării, în format redus, a fost oficiată de preotul paroh, cu Apostol, Evanghelie şi două din rugăciuile de dezlegare, o predică circumstanţială de tip ecumenist. A urmat pastorul reformat, care a oficiat în limba maghiară, a rostit un cuvânt de învătătură în ungureşte, apoi a avut un cuvânt în româneşte, pentru că asistau români şi unguri, în proporţii aproximativ egale.

Locul de pe care au slujit cei doi era pe solee, în faţa sfintelor uşi, unde are voie să calce doar preotul ortodox, cu condiţia să aibă patrafirul la gât. Alături de pastorul reformat stătea soţia acestuia, cea care a intonat câteva acorduri de cântări ungureşti, specifice momentului. Cu alte cuvinte, cei doi au slujit împreună, în spirit ecumenist, întocmai cum au stabilit pseudo- episcopii români prezenţi în Creta, în 2016. Suntem Biserică Ortodoxă, reformaţii sunt şi ei ,,biserică’’, şi atunci de ce să nu slujească cei doi împreună?

Am relatat acest episod, spre a vedea în ce punct ne găsim. Cinstiţii noştri episcopi ne ameţesc cu sloganul potrivit căruia, nimic nu s-a schimbat, după catastrofa numită Creta. S-au schimbat toate, pentru cei ce s-au aliniat sinodului tâlhăresc. În chip viclean, hoţeşte, cu perfidie, pseudo-ierarhii români ,,implementează’’ nebuniile ecumeniste hotărâte în Creta treptat, pe nesimţite, cu largul concurs al preoţilor care pun confortul lor mai presus de Sfânta Credinţă Ortodoxă, pe care o vor dizolvată în mocirla ecumenistă.

Pentru aceste fapte, acum patruzeci de ani, preotul de care vorbim ar fi fost caterisit fără multe tergiversări. Acum, el ,,riscă’’ să fie recompensat de episcopul locului cu o distinţie bisericească. Răsplata cuvenită pentru trădarea lui Hristos şi a Bisericii Sale. Doamne, miluieşte-ne.

Presbiter Ioviţa Vasile

Zoe Dantes: Să vă ierte Dumnezeu! Dacă mai vrea!

Unii spun că trăim vremurile de pe urmă. Alții spun că vor trece toate. Unii zic că întunericul va învinge. Alții spun că ultimul cuvânt este al Domnului.

Nimeni nu stie cu adevărat spre ce ne îndreptăm.

Întunecații au avut un Plan. Asta este cert. L-am trăit cu toții, obligați fiind. De ei. De Întunecații lumii. Unii dintre noi nu ne-am lasat pradă fricii. Atributul demonilor. Alții sunt înfricoșați și azi. Atât de adânc au ajuns în sufletele și mințile oamenilor.

Planul a fost unul singur: depopularea, adică asasinarea a cât mai mulți oameni, cu bună știință, după care, aruncarea într-un haos fără precedent al planetei. Prin instrumentele bine cunoscute: propaganda minciunii, experimente naziste pe cetățenii statelor, scumpirile mult peste orice logică, agende de distrugere în masă, media, pericolul nuclear, foamete, război etc..

Toate instrumentele sunt la vedere. Distrugerea se face pe bani. Mulți bani! Pe tradare! A autorităților statelor. Pe vânzarea lor și a statelor unde au fost infipți să distrugă! Toți cred că Planul iese. Ei sunt progeniturile răului!

Istoria umanității se scrie în buclă. Omenirea trăiește între Cădere și Fratricid! De la Căderea îngerilor în întunericul fără fund, de la neasumarea lui Adam, la crima lui Cain. Toate nenorocirile aceastea se repetă în buclă și omul nu a înțeles nimic. A rămas tot acolo. Nu a înțeles că în marea Lui milă și îndurare, L-a dat pe Fiul Său care ne-a învățat iubirea. Cel care ne-a adus Legea Harului si cele două arme de neînvins: Crucea și Maica Domnului! Uităm de ele sau nu încercăm nici măcar să le folosim! Pașnic! Nu am fost în măsură sa învățăm nimic care să ne fie de folos. Dar în neputiința noastră ca oameni mărginiți în trup, timp si spațiu, simțim! Ca dincolo de noi exista El! Și întotdeauna El are ultimul Cuvânt! Cu toată puterea Lui! Planul Lui este imbatabil si e făcut de la Facerea Lumii, când a „văzut că este bine”! Dar El a știut că omul e slab, mândru, egoist, trufaș, avar, neasumat. Pentru că El pe toate Le știe! Și atunci l-a facut pe Arhanghelul Mihail, Marele Războinic!

Era nevoie de Războinic în Pacea Raiului?! Cred că nu! Doar că El văzuse Planul! Stia că din întunericul Căderii se vor ridica adepții răului!

Și că omenirea își va duce existența între două Căderi! Cea de atunci și cea de azi! Tocmai de aceea a legat cele două prăpastii sufletești prin Drumul Golgotei și Cruce! Ca să ne arate Calea! Cea a iubirii necondiționate! Și de aceea a rânduit să ne ducem poverile unii altora! La fel ca pe Via Dolorosa! Hristos pe Cruce a rostit:” Săvărșitu-s-a”! Poate nu doar despre El! Și despre rău! Și a mai spus:”Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” Atunci El A iertat! Pentru că L-a rugat Iubirea, Calea, Adevărul și Viața!

Azi, să vă ierte Dumnezeu dacă mai vrea! Sunteți singuri! Si v-ați dat răului pe 30 de arginți! Cred că undeva în lumea asta mare, există o bucată de pământ „uscat, fără de apă”, care să vă înghită pe toți! Să se mai facă încă o dată Țarina Sângelui! Pentru toți slujitorii răului!

Pentru că nu ne vei învinge, tu răule, niciodată! Pentru că Iubirea a dărâmat ușile iadului pentru totdeauna!
Hristos a Înviat! Pentru Veșnicie! El Este!

Ce folos primeşte sufletul când îl pomeneşte preotul la Sfânta Proscomidie

Când preotul scoate părticele şi pomeneşte nu­mele credincioşilor la Sfânta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpânului Hristos, ca ru­găciuni pentru cei pomeniţi la Sfânta Proscomidie.

Când proscomidiesc, spunea Stareţul, văd su­fletele cum trec prin faţa mea şi cum mă roagă să le pomenesc. Să vreau să le uit, dar nu pot. Când preotul scoate părticele şi pomeneşte nu­mele credincioşilor la Sfânta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpânului Hristos, ca ru­găciuni pentru cei pomeniţi la Sfânta Proscomidie.

Într-o zi, spunea Stareţul, am uitat să pomenesc la cei adormiţi pe maica mea, care a fost o femeie sfântă. Când am terminat Dumnezeiasca Liturghie şi m-am dus la chilia mea, acolo unde stăteam, a venit sufletul maicii mele şi mi-a zis cu plângere:
– Părinte Iacov, nu m-ai pomenit astăzi.
– Cum, maică, nu v-am pomenit? În fiecare zi vă pomenesc şi, desigur, cea mai bună părticică v-o scot, i-am zis.
– Nu, copilul meu, astăzi m-ai uitat şi sufletul meu nu s-a odihnit tot atât ca şi în celelalte zile în care m-ai pomenit, mi-a răspuns.
Gândiţi-vă ce mare câştig şi folos primeşte sufle­tul când îl pomeneşte preotul la Sfânta Proscomidie!

(Un Stareţ sfânt – fericitul părinte Iacov Egumen al Sfintei Mănăstiri „Cuviosul David”, Editura Bunavestire, doxologia.ro)

Învăţătură selectată şi editată de Dr. Gabriela Naghi

Pricinile tristeţii şi leacurile acesteia

O primă cauză a tristeţii poate fi lipsirea de o plăcere, fie existentă, fie nădăjduită, aşadar, concret vorbind, pierderea unui bun material sau neîmplinirea unei dorinţe trupeşti sau dezamăgirea adusă de ea. În acest caz, leacul tristeţii este în esenţă lepădarea dorinţelor şi plăcerilor „trupeşti”, înstrăinarea de „bunurile” materiale şi deplina lor dispreţuire. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că „cel ce fuge de toate poftele lumeşti se aşază pe sine mai presus de toată întristarea lumească” şi dă ca leac al întristării dispreţuirea celor materiale.

Sfântul Ioan Scărarul arată şi el că „acela care a urât lumea a scăpat de întristare; iar cel ce e împătimit de ceva din cele văzute încă n-a scăpat de ea. Căci cum nu se va întrista de lipsa a ceea ce iubeşte ?” Iar Evagrie spune: „Cel ce se fereşte de toate plăcerile lumeşti e o cetate de nepătruns pentru demonul tristeţii. Căci tristeţea e lipsa unei plăceri, ce stă de faţă ori nădăjduite. Şi nu poate fi biruit un astfel de vrăjmaş de avem vreo înclinare pătimaşă pentru vreun lucru pământesc. Căci el întinde năvodul şi naşte tristețea tocmai în locul de care vede că suntem atraşi cel mai mult”.

Întrucât toate patimile au la baza lor iubirea plăcerii, e de la sine înţeles că la tămăduirea tristeţii este în strânsă legătură cu tămăduirea de celelalte patimi. Evagrie tâlcuieşte lucrul acesta astfel: „tristeţea apare când nu dobândim ceea ce dorim în chip trupesc; or, de orice patimă e legată o dorinţă; de aceea, cel care a biruit patimile nu va fi stăpânit de tristeţe […]. Cel care stăpâneşte asupra patimilor a biruit tristeţea, iar cel învins de plăceri nu va scăpa de lanţurile ei. Cel ce iubește lumea se va întrista adesea […]. Dar cel care dispreţuieşte plăcerile lumeşti nu va fi tulburat de cugetele tristeţii”.

Omul supus trupului pofteşte nu doar bunuri materiale, ci şi cinstea şi slava lumească, şi atunci când am vorbit despre patima tristeţii am arătat ce strânsă-i legătura dintre ea şi slava deşartă. De aceea, una dintre pricinile cele mai dese ale tristeţii e dezamăgirea omului că n-are parte de cinstiri şi onoruri ori că ele sunt prea modeste, prea mici. În cazul acesta, tristeţea se lecuieşte prin dispreţuirea slavei şi demnităţilor lumeşti, sau şi mai bine printr-o deplină nepăsare faţă de ele, fie că le ai, fie că eşti lipsit. „Pentru întristare […] dispreţuieşte şi slava, şi necinstea”, îndeamnă Sfântul Maxim.

(Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor mintale, Editura Sophia, p. 146-148)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Parada păcatului! Dumnezeu mai are foc în cer pentru a arde cetățile Sodoma și Gomora, indiferent unde şi cu ce nume reapar

Conform DEX, sensul propriu de bază al cuvântului ,,paradă” este încărcat de noblețe, desemnând o ,,festivitate militară la care defilează trupele; defilare a trupelor cu prilejul acestei festivități.”

Aflu cu stupoare că în data de 5 iunie la Iași se va desfășura o paradă LGBT! Urâciunea pustiirii caută acum cu disperare un loc de cinste fie și prin pervertirea sensului acestui cuvânt. Oare ieșenii chiar nu mai au ce să scoată la paradă și au ales să organizeze parada păcatului și să-l înnobileze? Oare chiar nu au nimic de spus în legătură cu aceste acțiuni? Acestea reprezintă priorități naționale? De ce se organizează o paradă a păcatului într-o țară ortodoxă? Cum să ajungă promovarea păcatului o acțiune cu caracter festiv?

Ca să i se dea greutate ,,evenimentului”, acesta va dura nouă zile!!! Mai întâi, timp opt zile, se desfășoară concerte cu mesaje specifice, picnic feminist,  dialoguri despre HIV, activități de subminare a culturii tradiționale, teste HIV, sifilis și hepatită (boli specifice acestor comunități), activități propagandistice etc.

Îndoctrinați cu mesaje pidosnice și testați, în a noua zi ,,bravii” participanți, la paradă, vor aduce în atenția privitorilor materiale propagandistice prin care vor arăta că în România se respectă ,,drepturile omului” de a-L sfida pe Dumnezeu și poruncile Lui!!! Războiul este a granița României, iar noi Îl răstignim din nou pe Hristos, prin păcate, în loc să ne pocăim de relele făcute deja și să-I cerem ajutorul!

Cuvântul paradă mai are și un sens figurat, desemnând o ,,atitudine, comportare etc. ostentativă, prin care cineva încearcă să facă impresie, să atragă atenția asupra sa.” Și acest sens de asemenea trebuie luat în seamă ținând cont de fragilitatea imaginii membrilor LGBT, de imperativele politice venite din Occident, de lupta dusă împotriva lui Dumnezeu și a familiei tradiționale, de dorința mai-marilor lumii de reducere a populației. Mai pe scurt, cu această ocazie, creștinii ortodocși sunt sfidați pur și simplu. Și, ca să fie corecți politic, mulți tac, cu toate că știu că și tăcerea este un păcat.

 Cine trebuie să vegheze ca moralitatea creștină să fie respectată? Și tu, și eu! De la vlădică până la opincă! Se răsucesc în morminte strămoșii noștri care au luptat să avem o țară creștină când văd ce se întâmplă în această țară!

Să nu se bucure, totuși, cei care ne sfidează la adăpostul corectitudinii politice! Dumnezeu mai are foc în cer pentru a arde cetățile Sodoma și Gomora, indiferent unde sau cu ce nume reapar! El ne avertizează:

6.	,,Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării.
7.	Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.” (Matei, 18, 6-7) Lucreția P.

Ridicându-ne din păcat, să începem fiecare zi ca și cum am lua viața de la capăt

Există descurajare, în general, și există o descurajare mai specifică, legată de viaţa duhovnicească.
O primă formă a acesteia ţine de păcate comise mai înainte, păcate de care suntem conștienți. Ca să ieşim din ele, trebuie, bineînţeles, să ne pocăim. Însă, în acelaşi timp, trebuie să nu rămânem fixați asupra lor. Stareţul Serghie ne recomandă să nu ne descurajăm niciodată din pricina păcatelor făcute în ajun sau în zilele precedente ci,.

O a doua formă de descurajare este cea de a cărei cauză nu ne dăm seama. Ea este legată de o stare de păcat de care nu avem cunoştinţă. Soluţia este să ne pocăim pentru această stare de păcat. În acest scop, Biserica propune diverse formule de rugăciune, în care I se cere lui Dumnezeu să ierte păcatele neştiute – formulă de neînţeles pentru mulţi, dar care are, însă, un sens profund şi joacă un rol important pentru a ne curăța inima. Aşadar, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu: „Iartă-mi păcatele cele neştiute!” şi să perseverăm răbdători în pocăinţă, până ce ni se schimbă starea.

Stareţul Serghie atrage atenţia că o anumită oboseală, o anumită trândăvie, o lipsă de apetenţă, mai precis un oarecare dezgust apar adesea în momentul în care începem să ne rugăm. Atunci este vorba de o lucrare a demonilor care urmăresc să ne împiedice de la rugăciune! Este o stare clasică împotriva căreia trebuie să luptăm, iar cea mai bună armă de care dispunem este pocăinţa. În general, atunci când ne simţim căzând într-un fel de moleşeală şi de descurajare, trebuie imediat să-I cerem iertare lui Dumnezeu ca pentru un păcat şi să ne pocăim de el, până ce ne regăsim starea normală.

Trândăvia, reticenţa sau moleşeala care se manifestă în săvârşirea sarcinilor noastre materiale sau duhovniceşti trebuie să fie simţite ca nişte prilejuri de a renunţa la voia proprie. Stareţului Serghie îi plăcea cu privire la aceasta să pomenească regula de viaţă a Stareţilor din Valaam, care duc la extremă această tăiere a voii proprii: „Fac ceva nu pentru că vreau, ci pentru că nu vreau”. Este un principiu greu de înţeles şi de pus în practică, însă foarte rodnic pentru sporirea lăuntrică.

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Editura Sophia)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Puterea tămăduitoare a Sfintei Împărtăşanii

Trupul şi Sângele lui Hristos, răspândindu-se în trupul şi sufletul celui care le primeşte prin Sfânta Împărtăşanie şi amestecându-se cu ele, lucrează cu putere tămăduitoare în întreaga fiinţă a omului. Ele curăţă sufletul şi trupul de toată întinăciunea păcatului, îl vindecă pe om de bolile patimilor care s-au abătut peste el din pricina negrijii sale de a vieţui potrivit darurilor primite la Botez.

Căinţa şi lupta împotriva păcatului contribuie, desigur, la tămăduirea omului, dar ele nu sunt de ajuns şi nu aduc niciun folos dacă nu sunt însoţite de leacul desăvârşit care este Euharistia. Trupul şi Sângele lui Hristos, arată Sfântul Nicolae Cabasila, „îndreaptă chipul Său în noi, ori de câte ori dă semne că vrea să se strice”, „reînnoieşte frumuseţea noastră sufletească de altădată”, „vindecă materia noastră atunci când vrea să se strice” şi „întăreşte iarăşi voinţa, atunci când este îndoielnică”.

(Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sophia, Bucureşti, 2001 p. 311).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul: Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu, aceasta este sfânta smerenie…

Incredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu.

Ceea ce rostim la Dumnezeiasca Liturghie spune totul: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”. Acelaşi lucru se regăsește şi în rugăciunea pe care o zice preotul în taină: „Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră, şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem…”.

Ţie, Doamne, Ţi le lăsăm pe toate. Aceasta este încrederea în Dumnezeu. Aceasta este sfânta smerenie. Aceasta îl preschimbă pe om. Îl face Dumnezeu-om.

Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte, nu se mistuie pe sine. Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze ceilalţi, fără să se mânie şi să se îndreptăţească. Nu-şi pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul: la început seamănă cu cel smerit însă, dacă îl deranjează puţin cineva, îndată îşi pierde pacea, se mânie, se tulbură.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 256-257)

Text îngrijit de Dr. Gabriela Naghi

Cuviosul Părinte Cleopa Ilie: Pentru ce pricini îngăduie Dumnezeu ispitele?

Deşi Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, totuşi, El îngăduie, spre folosul mântuirii noastre, să fim ispitiţi pentru felurite pricini, şi anume:
– Pentru ca să încerce credinţa noastră (I Petru 1, 7);
– Pentru a încerca nădejdea noastră (IV Regi 18, 5, 20-30; Daniel 3, 28-30);
– Pentru ca să încerce dragostea noastră faţă de El (Deuteronom 13, 3);
– Pentru încercarea supunerii noastre faţă de El (Deuteronom 8, 2-3);
– Pentru a încerca lepădarea noastră de sine şi de averile noastre (Iov 1. 9-12; 2, 3-10);
– Pentru a nu cădea sub pedeapsă şi pentru ca să fim cu mare veghere asupra noastră, căci, după cum vedem, suntem lesne înclinaţi să vedem şi să judecăm slăbiciunile altora şi să le neglijăm pe ale noastre;
– Pentru ca să alergăm totdeauna la ajutorul Lui şi să-I cerem mai stăruitor îndurarea. Omul – oricare ar fi el – dacă nu ar da de necazuri şi ispite grele, s-ar lenevi căzând în nesimţire şi uitând cu totul de Dumnezeu. Însă, dacă va intra în necazuri şi ispite grele, văzând că este în primejdie de a-şi pierde viaţa sau sufletul, atunci va începe să se roage cu toată stăruinţa şi să ceară din inimă ajutorul lui Dumnezeu;
– Pentru a nu ne mândri, ci a petrece în umilinţă şi smerenie;
– Pentru a urî din inimă patimile şi pe vrăjmaşii care se luptă cu noi;
– Pentru a fi încercaţi şi a se vedea dacă cinstim şi iubim pe Dumnezeu până la sfârşit;
– Ca să fim îndemnaţi să ţinem mai strict toate poruncile lui Dumnezeu şi să nu călcăm vreuna din ele, fie chiar şi din cele mai mici. Este adevărat că cel ce se lămureşte prin ispite, se hotărăşte mai mult să ţină seama de poruncile lui Dumnezeu;
– Ca să învăţăm să desluşim care este adevărata virtute şi, prin urmare, să nu o părăsim şi să nu cădem în păcat;
– Ca războiul continuu să devină pentru noi un motiv de încununare mai mare;
– Ca noi să slăvim pe Dumnezeu, să ne ruşinăm de cel rău şi de păcat, să nu slăbim până la sfârşit cu duhul şi cu răbdarea. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: „Cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”. Şi iarăşi: „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Luca 21, 19; Matei 10, 22);
– Pentru ca, fiind duşi în luptă, să ne deprindem a nu ne teme de loviturile mari ce vor veni peste noi în ceasul morţii;
– Ca să dobândim, prin luptă şi durere, virtutea, să o preţuim şi să o avem sigură şi neschimbată. S-a spus undeva că „banii nemunciţi sunt nepreţuiţi”. Astfel se întâmplă nu numai cu banii, ci şi cu tot lucrul bun pe care l-am câştigat fără osteneală. Iar tot ceea ce am câştigat în viaţă cu multă suferinţă şi durere nu putem dispreţui uşor;
– Pentru ca, devenind nepătimaşi, să nu uităm niciodată în viaţă slăbiciunea noastră şi puterea Celui ce ne-a ajutat.

(Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pp. 119-120)

Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi

Mitropolitul Antonie de Suroj: Găseşte uşa inimii tale! Vei afla că este uşa către Împărăţia lui Dumnezeu

Evanghelia ne spune că Împărăţia lui Dumnezeu este, în primul rând, în lăuntrul nostru. Dacă nu putem găsi Împărăţia lui Dumnezeu în noi, dacă nu ne putem întâlni cu Dumnezeu înlăuntru nostru, chiar în adâncul fiinţei noastrre, atunci şansele de a-L întâlni în afara noastră sunt foarte mici.

Când Gagarin s-a întors din spaţiu şi a făcut acea afirmaţie cunoscută cum că nu L-a văzut pe Dumnezeu în ceruri, unul dintre preoţii timpului i-a spus: „Dacă nu L-ai întâlnit pe pământ, nu-L vei întâlni niciodată în Ceruri”.
Dacă nu putem afla o legătură de contact cu Dumnezeu sub propria noastră piele, atunci sunt slabe şanse ca să-L recunoaştem, chiar dacă ne vom întâlni cu El faţă către faţă.

Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: „Găseşte uşa inimii tale! Vei afla că este uşa către Împărăţia lui Dumnezeu”. Aşadar, spre înlăuntru nostru trebuie să ne întoarcem, iar nu în afara noastră. Nu spun că trebuie să devenim introspectivi, nefiind o călătorie în lumea mea interioară, ci o călătorie spre sinele meu, pentru ca, din adâncul cel mai tainic al sinelui, să mă ridic şi să aflu locul unde eu şi Dumnezeu ne întâlnim.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Rugăciunea care aduce roade, Editura Doxologia, 2014, pp. 25-26)

Selectare şi editare: Dr, Gabriela Naghi

Sfântul Cuvios Efrem Katunakiotul: Înlăuntrul durerii se află Dumnezeu

Crezi că vei urca la ceruri fără osteneală, fără întristare, fără lacrimi?

Stareţul nostru, bătrânul Iosif Sihastrul, întotdeauna ne spunea: „Toată viaţa mea a fost o mucenicie”. Dar altceva este să asculţi cuvântul acesta şi altceva să-l trăieşti, să verşi în fiecare zi lacrimi şi sânge, fie pentru tine însuţi, fie pentru alte persoane iubite ţie.

Toţi recomandăm răbdare, dar vine ceasul când şi aceasta se termină şi atunci începe mucenicia ascunsă: lacrimi amare, durerile inimii, suspinul din adânc, sângerările inimii. Cât de multe ne învaţă experienţa! De aceea, când auzi că cineva se află în suferinţă, roagă-te pentru el, nu ca să-i înceteze Dumnezeu durerea, ci să-i dea răbdare. Pentru că înlăuntrul durerii se află Dumnezeu.

Mai întâi Răstignirea şi apoi Învierea. Că prin Cruce a venit bucurie la toată lumea. Nici pe Fiul Său, Tatăl nu L-a scăpat de Cruce, ci „se arăta Lui înger din cer, întărindu-L pe El” (Luca 22, 43). Mult folos putem primi din această pildă.

(Extras din Stareţul Efrem Katunakiotul – Ieromonahul Iosif Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2004)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Plagiatul – o necesitate naţională

,,Plagiatul a devenit în România de azi o boală naţională’’, afirma cu tristeţe nedisimulată Virgil Ierunca, la Radio Europa Liberă. Erau anii epocii de aur, când un Eugen Barbu transcria masiv din Paustovski şi punea cuvintele acestuia în cărţi, pe care apoi îşi aşeza augustul său nume. Era vremea când specimeni precum Al Piru, Ion Gheorghe, Ion Dodu Bălan ori Mircea Radu Iacoban se îndeletniceau cu furtul literar, la adăpostul unui regim ocrotitor, care putea fi bănuit de multe, dar nu de dragoste pentru cultură.

După 1989, lucrurile au evoluat. Plagiatul a devenit o… necesitate naţională. Una strategică, aş spune. Cum altfel să faci dintr-o mediocritate, o personalitate ,,de primă mărime’’, dacă nu-i ataşezi un titlu academic? Doctor, de pildă.

Încep cu Laura Codruţa Kovesi, cum spunea Marian Vanghelie şi spun şi eu, pentru că n-am diacriticele respective. Muierea asta nu-i în stare să scrie o teză de doctorat şi să o susţină în faţa unei comisii de universitari, care să o treacă prin toate exigenţele domeniului, iar la urmă să-i dea un calificativ sforăitor. Nu, şi-atunci a recurs la plagiat. A fost dovedit şi mediatizat la vremea respectivă, însă a fost minusculizat până la 4 la sută, aşa încât să nu ne mai împiedicăm de nişte pasaje la care a uitat să menţioneze sursa. Când a fost înlăturată de la dna, europenii cinstiţi şi docţi, au avut grijă să-i pregătească un post la vârf, făcând-o intangibilă şi nemuritoare. Îi dorim să n-o ajungă blestemele celor pe care i-a nenorocit, pe dosarele cărora a stat cu c…l, după cum academic se exprima într-o anume împrejurare.

Victor Ponta. Omul nu-i lipsit de inteligenţă şi am stat mult să mă gândesc de ce a recurs la plagiat, când putea scrie frumos o teză de doctorat. Concluzia, lipsa lui de caracter, deşi ne-a spus că în copilărie a mâncat prescură de la bunicul preot, apoi a cerut mâna fetei unui alt preot, Ilie Sârbu, cel care a plonjat din Altar direct în cloaca politică, iar treia zi de Crăciun, în loc să slujească cele sfinte, s-a dus la vânătoare şi a fost împuşcat în zona intimă. Aşa-i trebuie. Ponta a renunţat la titlul de doctor şi scandalul s-a închis.

Venim la zilelele noastre. Premierul Nicolae Ciucă a fost propulsat în fruntea guvernului, după ce i s-a confecţionat imaginea de mare conducător de oşti, atribuindu-i-se o victorie armată, despre care nici nu ştie mare lucru, deoarece a fost absent. Figură ştearsă, lipsit de viziune şi idei, a trebuit musai să fie făcut din vreme doctor, ca să ne ia ochii şi să-l pună la adăpost de eventuale critici. Zadarnic, omul rămâne o mediocritate exemplară. Are însă susţinerea americanilor, care probabil se gândesc să-l facă presedinte al României, în 2024. Ca statură intelectuală, se învârte în zona lui KW Iohannis. Se spune că teza sa de doctorat ar fi plagiată. Nici nu mai are importanţă. Ciucă e incapabil să devină doctor în ceva, în orice, şi fără susţinere americană se pierde rapid în masa nulităţilor care au avut şansa să fie, vremelnic, undeva în vârful societăţii româneşti.

,,Doctore, vindecă-te pe tine însuţi’’ (Luca 4, 23). Doctorii noştri de paie nu se vor vindeca niciodată. Vor trece din lumea aceasta cu gândul că au fost marii noştri binefăcători. Le putem spune, cu certitudine, că şi ei vor umple spaţiul unui mormânt, iar la vremea cuvenită, şi ei vor avea parte de o Judecată dreaptă.

Presbiter Ioviţa Vasile

Constantin Barbu: Liiceanu are 80 de ani de viață și 50 de ani de plagiat

Infractorul cultural Gabriel Liiceanu pare, în ultima vreme, să fi intrat într-un teribil stadiu terminal al gândirii. Fără să își dea seama, chiar și-a intitulat o carte „Nebunia de a gândi cu mintea ta”, când, de fapt, normal este să gândești cu mintea ta. Subconștientul nu-l lasă pe Liiceanu să se ridice de pe canapeaua lui Freud, fiindcă el plagiază de aproape 50 de ani. S-ar putea spune că Liiceanu are 80 de ani de viață și 50 de ani de plagiat.

Mai nou, fuge din bibliotecă și stă pe străzi. Când nu stă pe străzi, fuge la televizor. De curând a început să facă președinți la miezul nopții. Care este „traducerea” acestor viclenii ale plagiatorului național? Dacă o propui ca președinte pe L.C.K., atunci ar însemna că toate acțiunile și hotărârile juridice ale L.C.K. nu ar mai fi obiective și cinstite, ci o dorință de eliminare a posibililor contracandidați. Or, L.C.K. a declarat că nu este interesată de politică. Afirmând că L.C.K. ar fi un mai bun președinte decât este K.W.I., Liiceanu își învelește viclenia în principii și neologisme. De fapt, intelectualii din „cușca lui Băsescu”, adică Liiceanu, Pleșu, Patapievici, Cărtărescu au fost abandonați și sunt orfani. N-au stăpâni. Ce au în comun acești „boieri ai minții”, așa cum i-au alintat sociologii? Simplu spus, au trei lucruri: falsificarea ierarhiilor, susținere financiară ocultă, plagiatul. Liiceanu acesta a plagiat în vreo 10 cărți (din română, franceză, engleză și germană), Pleșu a copiat în Limba păsărilor și Despre îngeri, Patapievici a plagiat în Omul recent și în Ochii Beatricei, iar Cărtărescu, mai modest, a copiat în Faruri, vitrine, fotografii și în Poezia.

Se spune că prin 2007 Liiceanu s-ar fi pregătit să fie el însuși președinte, așa cum așteaptă, probabil acum, ca strada, într-un moment de proastă inspirație, să strige: „Liiceanu, Președinte!”. Acest Liiceanu nu s-ar da înapoi nici măcar de la o revoluție, uitând îndemnul lui Cioran de a nu se deranja, în cel mai rău caz, decât pentru o apocalipsă. Frustrat că a fost un celebru surdo-mut înainte de 1989 (invidiindu-i pe Dinescu și Pleșu – cel care cânta minunat la Tescani), ia cu asalt piețele Bucureștiului ori de câte ori se revoltă tinerii frumoși și liberi. Obrăznicia acestui bătrân ratat, pe nume Liiceanu, este că ar vrea să fure splendoarea în care se manifestă acești tineri frumoși și liberi, făcând o criză de lider spiritual, așa cum tot el se visa de mult „conducătorul seducător”. Sintagma conducătorul seducător izvorăște din sechelele peratologului Liiceanu care, plimbându-se neinspirat prin „complexul peratologic” grec, nefiind un bun filolog și etimologist n-a știut că rădăcina greacă per a dat în germană Fürher și flock. Așadar, Liiceanu se zbate conștient să fie Fürher și devine, inconștient, ceea ce este: flock.

La o vârstă la care unii merg sâmbăta la cimitir și își aprind singuri lumânări la mormânt, plângând încet ca în ultimul coșmar, Liiceanu vrea să fie arheu. Deși a compromis acest principiu de mare noblețe, scriind imbecilul eseu Arheul Pruteanu.

Liiceanu nu stă bine nici cu caracterul, părăsindu-l și criticându-l pe Băsescu, cel care i-a dat Steaua României. Nici Cărtărescu nu stă bine cu caracterul și memoria, el însuși decorat de Băsescu cu Steaua României. Și Pleșu a mârâit la Președinte dar s-a autoeducat când Băsescu a umblat la dosare. Mai modest, Patapievici a teoretizat o adevărată lovitură de stat, în 2012, fiindcă a fost schimbat din președinția ICR. Trist este, dezolant și schizofrenic că instituții de forță ale statului susțin câte un plagiator ca Mircea Cărtărescu, în timp ce mari scriitori ai României, savanți fenomenali, intelectuali excepționali trăiesc în sărăcie, mizerie, nerecunoaștere, obscuritate.

Liiceanu a devenit, fiind în structura sa, procurorul de serviciu al României. L-am auzit spunând că parlamentarii sunt inculți și el s-ar oferi să le dea câteva lecții de învățătură. Numai că acest învățător trebuie să primească el însuși câteva lecții. Mai recent, și poporul român este incult și prost fiindcă nu a ales pe cine trebuia într-un Parlament care nu face guverne cum vrea filosoful Editurii Humanitas. El uită cum în decembrie 1989, alături de Pleșu, lua notițe, într-o agendă pe care o ținea disciplinat pe genunchi, de la obscurul Brucan, personajul care imaginase împușcarea lui Ceaușescu. În momentul în care treci de la Noica la Brucan, n-are rost să mai plagiezi din Sein und Zeit.

Inubliabil este și numărul Anti-Eminescu din Dilema lui Pleșu în care niște plagiatori și semidocți scriau împotriva Geniului. Operațiunea aceasta incultă s-a întors împotriva lor. Până și înverșunatul catalul acrobistic Cărtărescu îl iubește astăzi pe Eminescu cu înflăcărare, ba chiar a „sustras” Premiul Eminescu care se dă în Botoșani. Cărtărescu este un fel de domnul Goe căruia i se aranjează câte un premiu în fiecare an fiind foarte trist că nu mai ia Premiul Nobel după ce a scris că „o f… în gură pe Regina Angliei” și după ce un mare ziar german l-a declarat, într-un milion de exemplare, plagiator.

Se știe că teza de doctorat a lui Liiceanu, Tragicul, a înglobat un manuscris al lui Noica, anume paginile despre Nostos, care echivala cu aproape un sfert de teză de doctorat. Fără acest capitol, lucrarea nu ar fi avut nici numărul de pagini necesar. Nu știu ce e în mintea lui Liiceanu, dar este stupefiant să furi din cărțile altora fără întrerupere. De la Tragicul din 1976, până la cartea sa despre Heidegger de acum câțiva ani, sunt vreo 10 cărți în care a plagiat, vreo patru limbi din care s-a înfruptat, câteva zeci de bucăți furate, peste 40 de ani de minciună, viclenie și hoție. Tupeul acestui infractor cultural este irațional: hoțul se vrea conducător seducător, maestru spiritual (pentru câțiva tineri care se autodeclară ratați), cântar politic, metru moral și așa mai departe. Lui Liiceanu nu i-a scăpat nici Papa de la Roma și nici Catedrala Mântuirii Neamului, batjocorind cuvântul neam, crezând că vine din limba maghiară (deși putea să îi afle originea din Dicționarul etimologic al limbii grecești al lui Chantraine).

Preluare de pe ActiveNews

Laura Cătuneanu: Libertatea de exprimare e despre viață sau moarte

Ni s-a tot repetat că fiecare are adevărul lui, că fiecare opinie are legitimitatea ei și trebuie respectată, chiar dacă nu suntem de acord. Ok. Dar unde sunt limitele? Excepțiile. Da, 10 oameni pot vedea același film și îl pot interpreta în 10 feluri mai mult sau mai puțin diferite, în funcție de o grămadă de lucruri. E ok să avem păreri diferite. E chiar sănătos, din multe puncte de vedere, să avem mai multe puncte de vedere. Și, mai ales, să respectăm adevărul celorlalți, chiar dacă nu e al nostru.

Dar, dacă tu ești convins că bărbații pot naște, că măștile și injecțiile salvează vieți, în ciuda tuturor dovezilor științifice și a realității din spitalele din lumea întreagă, désolée, dar nu am cum să-ți respect părerea. Aici nu mai e atât de simplu să spunem „let’s agree to disagree”. Pentru că, in cazul ăsta, tu dai apă la moară unor cretini care au puterea să decidă cine merită să trăiască și cine nu. Și nici nu mai contează dacă o faci din ticăloșie, pentru că așa e ordinul sau din naivitate, ignoranță, neștiință, nepăsare, frică… La final, când tragem linie, tu și alții ca tine sunteți de partea celor care spun că doar „privilegiații” cu QR ar trebui lăsați să traiască, în timp ce eu și alții ca mine spunem că toți ar trebui lăsați să trăiască. Inclusiv tu și cei ca tine…

N-am cum să respect un asemenea delir, într-o problemă de viață si de moarte. Pentru că nu e vorba de vreun film, vreun roman, despre dezbateri pe rit vechi pe teme politice de stânga sau de dreapta sau polemici filozofice. E despre viață sau moarte. Moarte, în toate felurile în care poate muri un om. Fizic, psihic, social. Probabil asta e partea cea mai tristă. Unii urlă pentru ca libertatea de exprimare să nu dispară, inclusiv a ta, în timp ce tu faci exact opusul. Cea mai tristă și cea mai periculoasă.

Pentru noi toți.

(Preluare de pe ActiveNews)

Smintiții planetei de aduna în Elveția

Presa ne anunță că psihopații ce se vor elite, au o întâlnire, să pună la cale viitorul omenirii. Cine i-a ales pe ăștia elite? De ce se autointitulează elite?
Ei sunt doar un grup terorist scăpat de sub orice control, grup care se vrea „creierul” distrugerii planetei, ai omenirii în general. Au o agendă de care se țin pas cu pas, înrobind tot ce le stă în cale. Pârjolind totul în jur, în speranța că vor rămăne veșnici! În viață și la putere.

Nelegiuiții lumii, mai pun la cale lucruri. Oribile! Pe care politicienii de carton, șantajabili, din toate guvernele de doi bani, se aplecă unul după celălalt să pupe ,,papucul sultanului’’! Acești „Întunecați de la Davos”, sunt cei mai aprigi vrăjmași ai umanității. Deși este o întrunire privată Întunecații sunt apărați de o armată: 5000 de mercenari imbecili cu mitraliere și armament de asalt. De cine sunt păziți acești psihopați? Și mai ales de ce? Că doar ni se explică cât de mult bine doresc ei oamenilor.

,,Elitele Întunericului’’ pun la cale sclavizarea omenirii, asasinarea a cât mai mulți oameni, prin tot felul de simulări a unor „programe”! În urmă cu șase luni, sacul cu bani al tuturor relelor, psihopatul Gates, explica cum va apărea în curând o altă boală! Neaparat virală! De ce virală? Ca să existe din nou un inamic fără față și să se reintroducă, în aplauzele imbecililor pe care se bazează, termenul de ,,asimptomatic’’! Cu acordul eroilor! Din nou acești eroi sunt instrumentele pe care Întunecații se vor baza. O dată ce te-ai vândut, rămăi vândut până la capăt!

Binențeles că există și înțeparea. Alt ser magic, căci cu primul nu prea a mers. Nu au murit suficienți și nu s-au înțepat destui. Adică, numărul pe care mizau ei. Arma principală a Întunecaților este gruparea teroristă numită și OMS! După cum stiți, condusă de unul acuzat de genocid în Etiopia. Prietenul nedespărțit al lui Fauci și Gates, și sluga Davoșilor. Reprezentantul stăpânilor în a acoperi laboratoarele cu armele biologice. Specialistul morții! A demonstrat acest lucru în țara de unde vine. E bun!

Au incercat prostirea oamenilor doi ani. Când situațiile au degenerat în proteste violente de stradă în toată lumea, au inventat un război. Acum se cam termină și cu mascarada asta. Este nevoie de altă mascaradă! Pentru ca jocurile să iasă inventează un Tratat. Al OMS si obligă statele să-și schimbe Constituțiile, pentru ca această grupare terorista OMS să dețină toată puterea asupra lumii. Probabil vor să mențină la putere, în statele lumii, slugile!

Individa care se vrea conducatoarea …UE vă atenționează ca Fiara UE va cumpăra armament la nivel de uniune pentru toate statele. De ce? Pentru ca să aibă hoardele OMS ului transformate in echipe de asalt, Task Force, armata de mercenari necesară sclavizării Europei! Dacă cumva nu vă supuneți, Întunecații vor scoate pe străzi mercenarii cu mitralierele. Ați vazut că în China a funcționat! Le-a plăcut! De ce să nu funcționeze și aici?

Ei știu deja pe câți indivizi fără coloană vertebrală se pot baza. E suficient să se livreze din nou niște arginți asasinilor media și mascarada 3 este gata. Dacă și de data asta oamenii vor accepta minciuna și manipularea vom vedea. Nu ne rămâne decât să sperăm că în ultimul ceas, omenirea se va trezi din somnul care Naște Monștri și le vor livra Întunecaților și intrumentelor lor: eroi, media, influenceri, autorități, exact ce au dat ei!
Pârjol și saci negri!

Zoe Dantes (preluare de pe ActiveNews)