Avocat Gheorghe Piperea: Ce urmăresc sataniştii prin recensământ

Nu sunt un expert în domeniu, deci nu vă pot da răspunsuri/soluții detaliate.

Am observat, totuși, trei lucruri la acest recensământ:

1- este reglementat prin OUG, iar acele oug care se insinuează în domeniul drepturilor și libertăților sunt neconstituționale în întregime; în caz că sunteți amendați în baza acestei oug faceți plângere contravențională și încercați să duceți procesul la CCR;

3- este, în prima fază, digital, punându-vă în postura de a vă auto-recenza; dacă o faceți, vă donați datele cu caracter personal, informațiile referitoare la proprietate și „știrile” despre relații personale și starea de sănătate/boală, statului, băncilor, companiilor farma și IT; toată persoana voastră, tot patrimoniul vostru, devin informatizate, după care ei vă vor ști mai bine decât vă știți voi înșivă; controlul și chiar anularea voastră ca persoană cu drepturi și libertăți vor fi jocuri de copii; eu nu mă voi auto-recenza;

3- amenda nu se aplică pentru refuzul auto-recenzării digitale, ci pentru refuzul recenzării; așteptați recenzorul, puneți-l la treabă, că de aia e plătit din bani publici, și completați doar acele rubrici care nu vă fură date și informații cu caracter personal; orice amendă, după aceea, e ilegală.

Succes și hai Liberare!

Observaţii

Am aflat că antihriştii au prelungit cu vreo două săptămâni durata zisului recensământ, ceea ce înseamnă că nu le-au ieşit socotelile, adică populaţia nu s-a conformat cerinţelor lor idioate. Nu voi intra în acest joc murdar şi Dumnezeu ne va feri de represaliile lor. Antihriştii au o armată de recenzori extrem de bine plătită, intititulată SRI, care adună zi şi noapte informaţii despre noi.

Foarte important ce spune Domnul Avocat la punctul 3! Recitiţi cu atenţie şi ţineţi seamă de aceste sfaturi. Şi, mai ales, nu vă temeţi. Cu noi este Dumnezeu, cu ei – diavolul. A avut diavolul o cât de palidă izbândă în faţa măreţiei lui Dumnezeu? Niciodată! Nu va avea nici de data aceasta.

Presbiter Ioviţa Vasile

2 gânduri despre „Avocat Gheorghe Piperea: Ce urmăresc sataniştii prin recensământ”

  1. Adevărul este pururea veșnic
    Sfântul Iustin Popovici

    „Eu sunt Adevărul”. Întru tot Desăvârșitul Adevăr, niciodată micșorat, niciodată schimbabil, pururea Unul și Același în plinătatea Sa întru tot desăvârșită, pururea Unul și Același ieri și azi și în veci. Adevărul este pururea veșnic, și în timpul veșnic, pururea nemărginit, și în cele mărginite nemărginit, pururea nemuritor, și în cele muritoare nemuritor. Toate celelalte adevăruri izvorăsc din el precum razele din soare, de aceea și ele sunt nemuritoare și veșnice. De fapt, toate dogmele constituie un singur Adevăr: Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos. Ele toate duc la El, pentru că vin de la El. Ele toate duc la El, precum fiecare rază a soarelui duce la soare.
    Dacă omul pornește și merge până la capătul adevărului despre Bine, trebuie să ajungă la Domnul Hristos, Izvorul, Făcătorul și Începătorul acestuia.
    Dacă merge până la capătul adevărului despre Dreptate, din nou trebuie să ajungă la Domnul Hristos, Izvorul și Făcătorul acesteia.
    Dacă merge până la capătul adevărului despre viață, lume, veșnicie, iubire, desăvârșire, milă, fericire, blândețe, nădejde, rugăciune, credință, pururea trebuie să ajungă la Domnul Hristos, Unicul Izvor și Făcător.
    Omul filosofiei ortodoxe simte cu toată ființa și constată că nu este nimic relativ, nici pe partea aceasta, nici pe partea cealaltă a mormântului. Prin toate nevoințele, întâmplările și experiențele, el, cu tot sufletul lui, merge și se îndreaptă spre infinit și spre veșnicie, spre infinitul și veșnicia lui Hristos.

    Sfântul Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, volumul I, Editura Doxologia, Iași, pp. 28-29

    Apreciază

  2. Una este a ierta păcatele cuiva şi alta, a vindeca pe cineva

    Cei mai mulţi dintre creştinii zilelor noastre nu sunt conştienţi de starea duhovnicească în care se află. Suntem „morţi în păcatele noastre” (Efeseni 2, 5) – şi nu numai că nu percepem acest lucru, dar avem chiar impresia că suntem împodobiţi de virtuţi şi plini de darurile Duhului Sfânt. Din nefericire, această autosuficienţă care ne bântuie distruge opera mântuirii noastre: cum să-i vorbească Hristos celui care se justifică pe sine? Suntem întocmai fariseului contemporan cu Mântuitorul, care nu credea că avea trebuinţă de doctor. Cum poate pătrunde marele dar al pocăinţei şi al deplângerii păcatelor săvârşite într-o viaţă lăuntrică incapabilă de a se analiza şi dezvolta, într-o inimă care nu-şi percepe deşertăciunea?

    Legată de conştientizarea faptului că suntem bolnavi este şi „învinuirea de sine“ – marele dar al imputării relelor săvârşite; acesta este semnul adevăratei smerenii a sufletului, deoarece „osândirea de sine este întotdeauna însoţită de smerenie”. Această osândire de sine este o povară duhovnicească care, odată intrată în suflet, „va zdrobi şi strivi şi stoarce din el vinul cel mântuitor care bucură inima omului, cu alte cuvinte, omul cel lăuntric. Un astfel de vin este şi smerenia. Osândirea de sine, însoţită de mâhnirea care îi este specifică, este distrugătoare a patimilor şi umple sufletul de cea mai binecuvântată bucurie”. Spune Sfântul Ioan Scărarul: „De aceea suntem datori a ne osândi şi dojeni necontenit, pentru ca prin defăimarea cea de bunăvoie să ne putem curăţi de păcatele cele făcute fără de voie”.

    Nu e însă suficient să conştientizăm noi înşine starea maladivă în care ne aflăm. Este neapărat nevoie şi de un psihoterapeut, iar acesta trebuie să fie părintele nostru duhovnicesc, care ne poate vindeca doar după ce s-a vindecat el însuşi de propriile-i boli sufleteşti, sau cel puţm se luptă din toate puterile să se vindece de ele. Am spus deja că părintele duhovnicesc trebuie să fie teolog, iar teologul, părinte duhovnicesc. Iată cum se aplică astfel zicerea Mântuitorului: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!“ (Luca 4, 23). Numai cel care a cunoscut vicleşugurile diavolului îşi poate călăuzi fiii duhovniceşti. Numai cel care a aflat marea comoară numită „sănătatea duhovnicească” îi poate ajuta şi pe alţii să o dobândească: „Mintea care s-a tămăduit pe sine însăşi şi tămăduieşte şi pe alţii cu cele ce s-a vindecat pe sine este doctor“.

    Mulţi creştini contemporani îi consideră pe preoţi drept trimişi ai Celui Preaînalt sau autorităţi ale ecleziei, care îndeplinesc multiple îndatoriri birocratice, oficiază Sfânta Liturghie şi administrează Sfintele Taine atunci când se cuvine – împlinindu-şi astfel chemarea sufletească sau obligaţiile tradiţionale. Pe de altă parte, preoţii sunt consideraţi uneori magicieni-săvârşitori de acte miraculoase! Cu toate acestea, ştie fiecare dintre noi – sau ar trebui să ştie – că harul dumnezeiesc nu se transmite nici în mod magic, nici mecanic, ci în chip sacramental.
    E adevărat că uneori şi un preot nevrednic săvârşeşte Sfintele Taine, dar unul ca acesta nu va vindeca pe nimeni; una este a ierta păcatele cuiva şi alta, a vindeca pe cineva. Pe de altă parte, cei mai mulţi dintre creştini se mulţumesc să asiste, de formă, la Sfânta Liturghie, sau să se spovedească şi chiar să se împărtăşească la fel de formal, fără a se preocupa de tămăduirea lor sufletească. Preoţii, părinţii duhovniceşti, nu sunt doar nişte oficianţi ai Sfintei Euharistii, ci trebuie să-i şi tămăduiască pe fiii lor duhovniceşti. Având o cunoştinţă temeinică a procedeelor de vindecare a patimilor, ei sunt chemaţi să le împărtăşească pe acestea fiilor lor duhovniceşti, arătându-le cum se pot descătuşa din robia răului.

    În continuare, ne vom ocupa de felul în care concepeau duhovnicia Sfinţii Părinţi. Păstorul duhovnicesc este şi medic, în acelaşi timp: „Medic (iatros) este cel care a dobândit un trup şi un suflet sănătos şi care nu are nevoie să fie îngrijit de alţii“.[….]

    Analogia preot-medic este susţinută şi de părintele Ioannis Romanidis:
    „Rezultatele identice obţinute în urma experimentelor, ceea ce constituie adevărul tuturor ştiinţelor, confirmă vindecarea atât în ştiinţa medicală, cât şi în cea patristică. Pe cât este de absurd să spunem despre cineva care nu vindecă pe nimeni sau care nu ştie cum să vindece oamenii că este medic, pe atât de nepotrivit este să-l considerăm teolog pe cel care nu se află intr-un stadiu de iluminare duhovnicească, pe cel care nu ştie ce înseamnă iluminarea şi îndumnezeirea sau cum se pot dobândi acestea – şi prin urmare nu este în stare să vindece pe nimeni”.

    Şi tot el spune: „Mai presus de toate, psihoterapeuţii care îi asistă pe bolnavii ajunşi în anumite etape de tratament sunt episcopii şi preoţii – cei dintâi provenind, în mare parte, dintre monahi. Cu toate acestea, în zilele noastre, după un secol şi jumătate de dezastruoasă propagandă neogreacă împotriva isihasmului, asemenea persoane sunt greu de găsit; există doar câţiva isihaşti printre monahi.”

    Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: