Sfântul Iustin Popovici: Adevărul este pururea veșnic

„Eu sunt Adevărul”. Întru tot Desăvârșitul Adevăr, niciodată micșorat, niciodată schimbabil, pururea Unul și Același în plinătatea Sa întru tot desăvârșită, pururea Unul și Același ieri și azi și în veci. Adevărul este pururea veșnic, și în timpul veșnic, pururea nemărginit, și în cele mărginite nemărginit, pururea nemuritor, și în cele muritoare nemuritor. Toate celelalte adevăruri izvorăsc din el precum razele din soare, de aceea și ele sunt nemuritoare și veșnice. De fapt, toate dogmele constituie un singur Adevăr: Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos. Ele toate duc la El, pentru că vin de la El. Ele toate duc la El, precum fiecare rază a soarelui duce la soare.

Dacă omul pornește și merge până la capătul adevărului despre Bine, trebuie să ajungă la Domnul Hristos, Izvorul, Făcătorul și Începătorul acestuia.
Dacă merge până la capătul adevărului despre Dreptate, din nou trebuie să ajungă la Domnul Hristos, Izvorul și Făcătorul acesteia.
Dacă merge până la capătul adevărului despre viață, lume, veșnicie, iubire, desăvârșire, milă, fericire, blândețe, nădejde, rugăciune, credință, pururea trebuie să ajungă la Domnul Hristos, Unicul Izvor și Făcător.

Omul filosofiei ortodoxe simte cu toată ființa și constată că nu este nimic relativ, nici pe partea aceasta, nici pe partea cealaltă a mormântului. Prin toate nevoințele, întâmplările și experiențele, el, cu tot sufletul lui, merge și se îndreaptă spre infinit și spre veșnicie, spre infinitul și veșnicia lui Hristos.

(Sfântul Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, volumul I, Editura Doxologia, Iași, pp. 28-29)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

12 gânduri despre „Sfântul Iustin Popovici: Adevărul este pururea veșnic”

  1. Preluat după Emanuel Iscru fb.
    Odată mi-am luat un sac de dormit şi câteva lucruri şi am plecat să mă liniştesc o săptămână pe vârful Athosului. Ajungând la Panaghia, care este puţin mai jos de vârf şi unde se află o bisericuţă închinată Maicii Domnului, am rămas prima noapte acolo. A doua zi, înainte de amiază, a apărut un grup format dintr-un călugăr, un preot de mir şi patru fii duhovniceşti. Era primăvara, după Paşti, şi preotul avea obiceiul să vină în fiecare an şi să aducă Sfânta Lumină de la Ierusalim pe vârful Athosului. Acelaşi lucru se întâmpla şi anul acesta. Am rămas împreună la Panaghia, unde preotul săvârşea Sfânta Liturghie în fiecare zi. Mâncarea noastră erau prescurile, pe care le aduseseră ei, şi ceai pe care îl făceau din plantele culese de acolo. Preotul îşi mărturisea ucenicii în fiecare seară, iar dimineaţa îi împărtăşea. M-am minunat de ascultarea lor! Doi dintre ei aveau acelaşi nume, şi când preotul striga: „Hristo”, se repezeau amândoi să-i îndeplinească porunca, neştiind care fusese chemat.
    Am urcat şi am stat câteva zile şi pe vârful Athosului, împreună cu ei. Acolo se află o bisericuţă închinată „Schimbării la Faţă a Mântuitorului”. Într-una din seri, ne-am aşezat cu toţii în strănile bisericuţei şi cineva dintre noi a propus să povestim o minune întâmplată cu noi. A început călugărul, care avea 50 de ani petrecuţi în Sfântul Munte.
    ……………………………………………………………
    # „Eu, părinţilor şi fraţilor, sunt venit aici de la vârsta de 18 ani. Mi-am petrecut viaţa mai mult în pustie, la chiliuţa mea. Odată, pe când ascultam o predică, părintele respectiv spunea că dacă citim Acatistul Bunevestiri a Maicii Domnului de douăsprezece ori, ni se va îndeplini orice dorinţă care ne este de folos. Auzind acestea, m-am minunat şi am început să le spun şi oamenilor să citească acest acatist, dar de 40 de ori.
    Trece o perioadă de timp, şi, pe când mă aflam la Tesalonic, vine o femeie la mine şi spune că a făcut precum i-am spus, citind acatistul, şi s-a vindecat de cancer; altcuiva i s-a rezolvat rapid o problemă. Auzind acestea, am rămas pe gânduri. Să vă spun drept: nu citisem niciodată acest acatist; mă ocupam mai mult cu rugăciunea inimii.
    În acea seară, ducându-mă acasă, am început şi eu să citesc Acatistul Buneivestiri de trei ori, iar apoi m-am culcat. Pe când dormeam, văd în vis că se deschid Cerurile şi o văd pe Maica Domnului coborând, înconjurată de slavă. S-a apropiat de mine şi m-a binecuvântat, apoi m-a întrebat de ce am nevoie. I-am arătat capul, zicând că de multe ori mă doare. Atunci Ea m-a privit cu blândeţe şi mi-a zis că de acum nu o să mă mai doară. Apoi a continuat, zicând: «De acum înainte să vorbeşti neîncetat la oameni şi Eu nu te voi părăsi». M-a binecuvântat din nou şi S-a înălţat iarăşi la Cer, precum venise”.
    Într-adevăr, pe acest părinte l-am văzut de multe ori vorbindu-le oamenilor şi împărţind gratis broşuri cu Acatistul Maicii Domnului.
    …………………………………
    # După ce am vorbit eu, a venit rândul preotului. Cu toate că nu prea dorea să vorbească, la insistenţele noastre ne-a spus câteva lucruri care aveau legătură, după cum reţin, cu darul înainte-vederii. Acest preot slujea zilnic, de 30 de ani, Sfânta Liturghie şi făcea câte o priveghere de toată noaptea pe săptămână. Mai târziu, am fost şi eu la biserica din Tesalonic unde slujea acest părinte. Toate femeile erau îmbrăcate cuviincios, iar capul îl aveau acoperit. Este preot căsătorit şi are un copil, dar duce o viaţă de monah, căci după naşterea copilului trăieşte în curăţie cu soţia.
    ……………………………………………………………
    # După preot a vorbit unul din ucenicii lui, care ne-a povestit: „Nu cu mult timp în urmă mi-am cumpărat două icoane cu Maica Domnului. Una am dăruit-o bisericii unde slujeşte părintele, iar cealaltă am păstrat-o acasă. De multe ori această icoană pe care o am acasă scoate o mireasmă de se umple toată casa. Când m-am căsătorit şi părintele ne-a pus cununiile pe cap, Icoana pe care o dăruisem bisericii a scos atâta mireasmă de s-a umplut toată biserica, aducând tuturor bucurie cerească. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori”.
    Cu binecuvântarea părintelui, ne-a mai povestit un lucru întâmplat la Ierusalim: „Anul acesta, când am fost la Ierusalim, m-am împărtăşit la Mormântul Sfânt. În mâna părintelui am văzut Sfânta Împărtăşanie că era carne şi sânge. În clipa în care am înghiţit-o, am simţit atâta bucurie şi dulceaţă de parcă nu mai eram în trup. Această stare a ţinut trei zile”. Un lucru înspăimântător, dar minunat!
    ……………………………………………………………
    # Apoi ne-a vorbit altul, Atanasie: „Eu, zicea el, aveam un fel de mândrie şi niciodată nu mă închinam la sfintele icoane, ci doar făceam sfânta cruce şi le sărutam. Odată, m-am dus în insula Thinos, unde se află o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Ajungând în faţa acestei minunate Icoane, vorbeam în sinea mea cu Maica Domnului: «Tu ştii că eu nu pot să-Ți fac închinăciuni; Te rog să mă ajuţi!». Pe când ziceam acestea, am văzut căzând o floare din coroana Maicii Domnului. Atunci m-am aplecat şi am luat-o să o pun la loc. În acel moment, a mai căzut una, şi m-am aplecat din nou să o ridic şi pe aceea. Şi punând-o la loc, a căzut şi a treia. După ce am luat-o, mi-am dat seama că de fapt făcusem trei închinăciuni înaintea Maicii Domnului. Înţelepţindu-mă din această minune şi văzând cu câtă bunătate m-a mustrat Preasfânta Stăpână, de atunci am început să fac câte trei închinăciuni în faţa Icoanei Ei”.
    ……………………………………………………………
    # Al treilea a spus şi el că, rămânând odată fără bani, s-a rugat la Maica Domnului şi în ziua următoare a primit un CEC de unde nu se aştepta.
    ……………………………………………………………
    # Al patrulea cu greu s-a lăsat convins să ne vorbească. Ne povestea despre un om care mergea regulat la biserică, participând la sfintele slujbe, dar nu se împărtăşea. La sfârşitul slujbei, când alţii se împărtăşeau, ar fi vrut şi el să se împărtăşească, dar se socotea nevrednic şi păcătos. Stând mai deoparte şi privind la Icoana Maicii Domnului a văzut-o vie, iar Ea, uitându-se cu blândeţe la el, i-a zis: „De ce nu te împărtăşeşti?” „Preasfântă Stăpână, sunt nevrednic”, a răspuns el. Atunci Stăpâna i-a zis: „Vrednici nu vom fi niciodată, du-te şi te împărtăşeşte…” Spunând acestea, tânărul a început să plângă în hohote şi, aşezându-se într-un colţ, a rămas acolo, continuându-şi pocăinţa.
    Am rămas cu toţii în tăcere, fără a mai îndrăzni a zice ceva.
    (PE VÂRFUL ATHOSULUI, ”Povestiri duhovniceşti”- Monah Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos)

    Apreciază

  2. Trebuie să iubim cu simplitate în inimă şi tot aşa să ne şi rugăm
    Sfântul Cuvios Porfirie Kafoskalivitul

    De multe ori îmi spunea Bătrânul:

    ‒ Să ai pururea iubirea. Mai întâi iubirea şi apoi celelalte. Trebuie să iubim cu simplitate în inimă şi tot aşa să ne şi rugăm. Nu vreau să te apropii de Dumnezeu prin frica de moarte, ci prin multă iubire pentru El. Acesta este un lucru mult mai înalt, copilul meu!

    Simplitatea, experienţa întru cele duhovniceşti, smerenia, iubirea desăvârşită, toate acestea mă „răpeau” cu adevărat când mă aflam lângă Părintele Porfirie. Uitam cine sunt, cu ce mă ocup şi toate celelalte. Îl vedeam ca pe unul dintre părinţii neptici ai pustiei, despre care citim în Pateric. M-a impresionat profund faptul că mereu îmi vorbea despre iubire. Îmi spunea: „Orice lucru, copilul meu, trebuie să-şi aibă început în iubirea pentru Dumnezeu”.

    Părintele Porfirie Kafoskalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 22

    Apreciază

  3. Hristos este temeiul vieţii mele
    Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex

    Niciodată nu trebuie să te compari cu nimeni. Fiecare dintre noi, oricât de mic ar fi, este mare înaintea Celui Veșnic; Dumnezeu face cu fiecare om o unică legătură a inimii.

    De ce urmările neascultării lui Adam sunt atât de dezastruoase?
    De ce viaţa duhovnicească în Hristos îşi asumă, în această lume, tragica formă de luptă corp la corp cu moartea?
    De ce facerea lui Dumnezeu este legată de această negare, de moarte, de acestă luptă plină de dureri?
    De ce facerea nu duce în chip armonios la împlinirea făpturii omeneşti ca şi chip al lui Dumnezeu?
    De ce trebuie să lupt împotriva lucrurilor care mă omoară, fără a avea puterea trebuincioasă? Nu înţeleg. În măsura în care Hristos şi Duhul Sfânt sunt pentru mine soluţia la toate problemele care mă depăşesc, trăiesc în neştirea multor lucruri.
    Hristos este temeiul vieţii mele. Felul cum lucrează mă atrage. Nu înţeleg ce a zis, dar ce a zis îmi este destul. Voi înţelege când voi trece din această lume în cealaltă.

    Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 27-28

    Apreciază

  4. Cu cât se mândreşte omul, cu atât cade mai repede şi mai de sus!
    Cuviosul Părinte Ioanichie Bălan

    L-au ntrebat fraţii: Ce alte fapte bune sunt mai necesare monahilor?

    – Întâi, neieşirea din mănăstire. Călugărul nu trebuie să iasă, dacă se poate, niciodată din mănăstire; iar dacă iese, numai la mare nevoie şi pentru un ceas-două. Apoi, repede să se întoarcă la mănăstire. Pentru că i se răceşte sufletul, îi slăbeşte credinţa, îi rămâne rugăciunea şi canonul, şi îşi pierde liniştea. Iată de ce nu m-am silit să merg la Ierusalim. Trebuia să pierd o lună de zile pe drumuri, fără Sfânta Liturghie, fără rugăciune şi canon.
    Aici, însă, la Sfânta Liturghie, este tot Ierusalimul, dacă asculţi slujba cu toată frica de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.

    O altă faptă bună, foarte necesară călugărului, este tăcerea. Am văzut că dacă vorbeşti, de cele mai multe ori, greşeşti, judeci, spui minciuni, cleveteşti, te lauzi, râzi de alţii şi nu mai ai îndrăzneală la rugăciune. Iar dacă taci, mare odihnă sufletească şi îndrăzneală ai la Dumnezeu.

    Apoi, fuga de oameni. Trebuie să fugi de oameni, de tot felul de oameni. Atunci ai mare odihnă şi gândul îţi este numai la Dumnezeu. Să nu vorbeşti cu nimeni, dacă se poate, să nu primeşti mireni în chilie, nici să te duci în casele lor. Că nici tu nu-i foloseşti pe ei și nici ei, pe tine. Călugărul nu trebuie să vorbească cu oamenii, ci cu Dumnezeu. Pentru aceasta a venit la mănăstire, ca să se roage permanent pentru el şi pentru lume.

    Altă faptă bună a călugărului este sărăcia. Călugărul să nu aibă, dacă se poate, nici o avere, mai ales bani. Iubirea de arginți îţi robeşte inima şi te lipeşti de ei, încât nimic nu mai poţi face din dragoste, ci numai pentru bani.

    L-au întrebat părinţii: Ce păcat ucide cele mai multe suflete şi le aruncă în pierzare? Necredinţa sau desfrânarea?

    – Nu, părinţilor. Este mândria! Mândria omoară cei mai mulţi oameni! Orice cădere a omului este numai din mândrie! Din pricina încrederii în sine, omul este lăsat să cadă în necredinţă, în desfrânare şi în deznădejde.
    Cu cât se mândreşte omul, cu atât cade mai repede şi mai de sus!
    Să ne ferească Dumnezeu de patima mândriei, că-i mai grea decât toate!

    Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 728-729

    Apreciază

  5. Toate patimile, păcatele şi căderile îşi au punctul de plecare în egoism
    SFÂNTUL CUVIOS EFREM FILOTHEITUL DIN ARIZONA

    Părintele Ceresc a lăsat judecata Fiului, ca Acesta să judece lumea, şi Hristos ne spune să nu judecăm. Vine omul şi ia judecata lui Dumnezeu şi judecă! Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar judecă omul!

    Rădăcina păcatului judecării începe din egoism şi mândrie, care sunt mari boli duhovnicești. Toate patimile, păcatele şi căderile își au punctul de plecare în egoism.

    Să nu judecăm şi să nu osândim, căci acesta este păcat înfricoşător. Avem atâtea păcate asupra noastră, suntem atât de împovărați, avem atâtea greşeli personale, şi nu trebuie ca din cea mai mică pricină, când auzim ceva, să începem să bârfim, şi în felul acesta să-i dăm diavolului dreptul de a scrie învinuiri în catastiful greşelilor noastre.
    Să nu judecăm lesne. Părintele meu Iosif* spunea: „Omul care nu-l judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă îşi cârmuieşte cum se cuvine limba sa, înseamnă că se cârmuieşte pe sine după voia lui Dumnezeu”.

    Mântuirea noastră este foarte importantă şi este o lucrare plină de primejdii.
    * Sfântul Cuvios Iosif Isihastul , al carui ucenic a fost Cuviosul Părinte Efrem Athonitul

    Părintele Efrem Athonitul, Despre credință şi mântuire​, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 35

    Apreciază

  6. Discriminarea sexuala este aceasta:purtătorul de sex american /filoamerican îl discrimineaza pe purtătorul de sex rus/filorus;purtătorul de sex rus/filorus îl discrimineaza pe purtătorul de sex american/filoamerican.Ce este omul care discrimineaza,adică ii face in toate felurile pe rus sau rusul la rândul lui îl face in toate felurile pe american?E purtător de sex.Daca unul sau o tabără jignește cealaltă tabără face discriminare sexuală pe motiv că acel purtător e rus/filorus sau american/filoamerican.Judiciar vorbind densele și discriminările de acest tip intra la categoria discriminare pe motive sexuale pentru că e atinsa persoana purtătoare de sex.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: