Sfantul Ierarh Ioan Maximovici: „N-ai fost învățat că în vremurile grele fiecare creștin este responsabil pentru creștinătate, în ansamblul ei?”

Este inacceptabilă și se respinge orice împărțire în canoane principale și canoane secundare. Ori le primim pe toate, ori nu. Distincția este de la cel viclean. Trebuie să le păzim pe toate cu severitate, altfel nu suntem ortodocși. Sfintele Canoane sunt insuflate de Dumnezeu și nimeni nu le poate schimba (Nicolae, patriarhul Alexandriei, „Presa ortodoxă”, 15-9-1972). Nu există nici un Canοn Sfânt, nici o prevedere canonică, istoria îndelungată a Βisericii nu are nici un astfel de exemplu în care aceasta să fi recunoscut tainele săvârșite de cei de altă credință. (Arhimandrit Ieronim Kotonis, „Problemele iconomiei bisericești”, p.200).

Cei care au modificat Învățătura cea adevărată ,,nu au în ei Legea lui Dumnezeu, nu au Credința Tatălui și Fiului, nu au viața și mântuirea’’ (Sfântul Ciprian)

Orice se împotrivește adevărului, chiar dacă este o tradiție sau de un vechi obicei, este erezie. Orice învățătură care este contrară adevărului predat de Biserică, de Apostoli, de Hristos și de Dumnezeu, trebuie considerată greșită.
(Tertulian)

Credem în tot ce a fost predanisit de la Apostoli, căci Apostolilor , la rândul lor, le-a fost predanisit de Hristos, iar lui Hristos i-a fost predanisit de Tatăl.
Ortodoxia este acea Biserică unică, care ca un paznic credincios al Credinței evanghelice ,,n-a schimbat nimic din ceea ce o constituie, nici n-a scos, nici n-a adăugat’’. Iisus Hristos, Evanghelia, Sinoadele și Sfinții Părinți sunt călăuzitori nerătăciți și unici ai Adevărului și Învățăturii Bisericii, nu inovatorii, fie ei și papi, fie patriarhi sau arhiepiscopi. Vai celor care profanează Sfânta Credință cu erezii sau celor care încuviințează ereziile (Sfântul Efrem Sirul). ,,Să ne păzim din toate puterile pentru a nu primi împărtășirea ereticilor și nici s-o dăm acestora, ca să nu devenim părtași ai ereziilor și ai osândirii” (Sfântul Ioan Danaschin, PG 94, 1149…).„…dacă-i îngăduiți pe latini, Hristos nu vă va fi de folos” (Sfântul Iov Mărtuirisitorul)

„Rămâneți statornici și neclintiți. „După cum nu este cu putință să zidim o casă fără temelii sau să cultivăm o plantă care nu are rădăcini în pământ, așa și fără mărturisirea de Credință nici un folos nu vom avea. „Cel care nu mărturisește adevărul Credinței lui Hristos, departe de Dumnezeu este și Hristos se va lepăda de el… De aceea, fraților, rămâneți în credință, fiți viteji, rămâneți statornici și neclintiți în cuvânt și în faptă” (Sfântul Simeon al Tesalonicului, „Lucrări teologice”, Tesalonic, 1981, p.112)

N-ai fost învățat că în vremurile grele fiecare creștin este responsabil pentru creștinătate în ansamblul ei? Că fiecare membru al Bisericii Ortodoxe este responsabil pentru întreaga Biserică? Și că astăzi Biserica are vrășmași și este prigonită dinafară, dar și dinăuntru?

(Răspunsul dat de Sfântul Ioan Maximovici, †1966, unui fiu duhovnicesc, despre un articol pe care l-a scris)

Text îngrijit de Dr. Gabriela Naghi

7 gânduri despre „Sfantul Ierarh Ioan Maximovici: „N-ai fost învățat că în vremurile grele fiecare creștin este responsabil pentru creștinătate, în ansamblul ei?””

  1. Spre sfârşitul vieţii, i-a fost foarte clar Părintelui Serafim faptul că nu-şi putea pune mare nădejde în nici o organizație bisericească pământească. Într-o dimineaţă, parcă din senin, a făcut o afirmaţie surprinzătoare, pe care însoţitorul său nu avea să o uite niciodată. „Toate organizaţiile ecleziastice”, a zis el, „în cele din urmă, îşi vor pleca capul lui Antihrist.”(Citat din Părintele Serafim Rose, Împărăţia cerească, p. 107)

    Cerându-i-se să explice, Părintele Serafim a spus că toate organizaţiile ecleziastice, prin însăşi virtutea existenţei lor, vor trebui să se supună unui lider mondial şi să fie „recunoscute” de către el pentru a continua să existe.

    Desi Parintele Serafim era un membru devotat al Bisericii Ortodoxe, stia ca nu-si poate pune nadejdea ultimă in nici o institutie bisericească. Iata de ce, in scrisoarea catre un preot ortodox citată anterior, scria urmatoarele:

    “Păstorii ortodocsi de astazi, mai mult ca niciodata, trebuie sa se fereasca a-si pune nadejdea in ‘organizatie’ ci mai degraba sa priveasca mereu in Sus, la Pastorul Cel mare, Hristos“.

    Intr-o alta scrisoare, dupa ce descria mica obste ortodoxa din Etna, Parintele Serafim afirma:

    “Noi insine avem impresia – fara a ne baza deocamdata pe ceva mai precis – că cea mai bună nadejde pentru păstrarea adevaratei Ortodoxii in anii care vin, sta in asemenea mici obsti de credinciosi care sa fie pe cat e cu putinta „de un cuget si un suflet”. Istoria secolului al XX-lea ne-a demonstrat deja ca nu putem astepta prea mult de la ‘organizatia bisericeasca’; in ea, chiar separat de erezii, duhul lumii a devenit foarte puternic. Arhiepiscopul Averkie, dimpreuna cu Episcopul nostru Nectarie, ne-au avertizat sa ne pregatim pentru vremurile catacombelor,cand harul lui Dumnezeu s-ar putea sa fie luat de la „organizatia bisericeasca” si sa ramana numai grupuri izolate de credinciosi. Rusia Sovietica ne ofera de pe acum un exemplu a ceea ce ar putea sa ne astepte si pe noi – insa mult mai rău, caci vremurile nu merg spre bine”.

    Cu toate acestea, faptul ca Parintele Serafim nu-si punea nadejdea ultimă in organizatiile bisericesti nu inseamnă ca ar fi incetat vreodata sa creadă în invincibilitatea Bisericii Ortodoxe – Trupul tainic al lui Hristos – pe care porțile iadului nu il vor birui (cf.Mt. 16,18). […]

    Cel mai iubit nou martir rus al Părintelui Serafim, Episcopul Damaschin, vorbise mai devreme, tot în acest veac despre felul cum va fi folosită „recunoaşterea oficială” ca parte a înşelărilor timpurilor de pe urmă. Într-un eseu intitulat „Pecetea lui Hristos şi pecetea lui Antihrist”, Episcopul Damaschin a scris că, atunci când va veni Antihrist, nu se va aştepta ca toată lumea să fie de acord cu filosofia lui. Cei care vor fi împotrivă vor fi ispitiţi de dorinţa lor de a se menţine ei şi organizaţiile lor, şi astfel, propria lor poziţie şi putere. Sfinţii părinţi comentează asupra faptului că pecetea lui Antihrist nu va fi plasată pe frunte şi pe mână simultan, ci pe frunte sau pe mână (Apoc. 13, l6). Potrivit Sf. Andrei de Cezareea, cei care îl primesc pe frunte vor împrumuta felul de a gândi al lui Antihrist, pe când cei care îl vor primi pe mână îi vor recunoaşte puterea de acţiune(autoritatea), înşelându-se cu credinţa că este permis să faci aceasta „numai dacă rămâi creştin în suflet” (I.M. Andreev, Sfinţii din catacombele Rusiei, p. 222-223

    Apreciază

  2. Depeșă
    =======

    Acesta este un mesaj pentru cei care se întreabă „cât mai durează”: se pare că „șefii la lume” nu vor să accepte faptul că au avut un plan care a dat greș. Deși au pierdut enorm, sunt încă suficient de puternici financiar și din acest motiv, deocamdată nu se poate face abstracție de ei (deși s-ar dori). Încă se încearcă negocieri, dar este foarte dificil să negociezi cu niște criminali care au avut ca scop să ucidă 90% din populație, care nu au niciun alt plan B și care au avut încredere 100% într-o utopie concepută după un model de inspirație greșită, în urmă cu vreo 300 de ani.

    Treaba devine cu atât mai dificilă cu cât în spatele acestor criminali se află entități non-umane, care și-au atins mai mult sau mai puțin scopurile și care nu vor să renunțe la plan. Faptul că simțiți o tensiune în aer, ca atunci când aștepți să moară omul și nu mai moare, se datorează printre altele și acestor tensiuni care există la nivel de discuții și negocieri cu cei care se credeau Dumnezeu pe pământ și care brusc au fost nevoiți să constate că teoria nu se pupă cu practica. Așa că deocamdată niciuna dintre părți nu depășește o anumită linie de demarcaj, pentru că orice fel de mișcare făcută de o facțiune sau alta, devine practic ireversibilă. Ultima acțiune de acest gen a fost cea asumată de Putin, când a pornit „operațiunea” în Ucraina. Rezultatul l-am văzut și niciuneia dintre părți nu i-a plăcut în mod deosebit. Din acest motiv, acum toți sunt mai precauți în a face mișcări bruște, cu atât mai mult cu cât pașii următori ar înseamna lucruri crunte nu doar pentru populația planetei cât și pentru non-umani.

    Trebuie să înțelegem că nu are nimeni timp să dea oamenilor explicații. Atunci când îți ia casa foc, nu mai ai timp să te fardezi și poate ieși dezbrăcat afară ca să scapi cu viață. Negocierea este complicată din toate punctele de vedere. Pentru a se face curățenie, o serie de oameni și de alte alea trebuie „trimiși dincolo” (vorba prietenului M.T.). Iar asta înseamnă slăbirea puterii „șefilor la lume”. Ei se tem că nu doar respectivii vor primi bilet de dus ci și ei, așa că nu vor să lase hățurile din mâini. De cealaltă parte, amenințările devin din ce în ce mai serioase, motiv pentru care SUA a trimis un număr substanțial de generali cu creier în cap și cu conștientizarea efectelor unui posibil atac nuclear, la o negociere menită să mai domolească puțin spiritele. Lovitura cea mai cruntă și posibilă o știu toți, este una de ordin digital, care dacă se întâmplă va băga toată planeta într-o beznă de cel puțin 1000 de ani. Din acest motiv, lovitura fatală este păstrată ca ultimă variantă, pentru că dacă va fi aplicată o să scape cine poate și va fi cu pierderi din toate direcțiile. Nici unii și nici ceilalți nu și-o doresc.

    Așadar, având în vedere faptul că deocamdată se bate pasul pe loc, așteptați-vă la lucruri pământene care ar trebui să fie previzibile deja și încercați pe cât posibil să vă păstrați calmul. O posibilă soluție care să dezamorseze conflictul ar fi tocmai prăbușirea sistemului financiar – o treabă care le convine și unora și altora, așa că cel mai probabil economia internațională o va lua în picaj (deja a pornit în direcția asta), mai întâi într-un ritm domol, apoi din ce în ce mai drastic, până la prăbușirea completă. Dar atenție mare cine va face reconstrucția! Pentru că e posibil ca pentru a cădea la pace, să se dea voie ambelor facțiuni să o facă. Evident, fiecare o va face în felul ei, cu reguli proprii și cu implicații diferite.

    Mai e o mică problemă: Nimeni stă la până să vadă pe unde poate să se înșurubeze la combinație. El oricum a investit și in unii și în ceilalți, doar că nu îi este foarte clar ce echipă să aleagă și el de felul lui nu prea face alegeri (îi pune pe alții să aleagă pentru el). Și oricât ar părea de bizar, la decizia asta participă și oamenii. Dacă vor obscuritate, se va merge înspre umbră. Dacă vor lumină, se vor prăji la nivel molecular, în cuptorul cu microunde. Dar încă suntem vii și îl avem pe Hristos, așa că nu e motiv de panică. Trebuie să reținem că noi nu avem treabă nici cu osbcuritatea, nici cu lanterna care-ți bate-n ochi!

    Apreciază

  3. Trebuie să ne înarmăm cu răbdare

    Frații mei, când ne întristăm mult din pricina bolilor care vin asupra noastră, trebuie să știm că acesta este un semn foarte limpede că sufletul nostru este înrobit de dorințele sale materiale. Și pentru acest motiv, fiindcă râvnește după bunurile lumii, nu numai că nu poate să se lipsească de ele, ci socotește că este o mare nenorocire să nu aibă putința de a se bucura de ele din pricina bolii.

    Însă dacă rabdă în întristări, acesta este semn că are stăpânire de sine și că se cârmuiește bine pe sine însuși. În acest caz nici măcar moartea nu‑l înfricoșează, ci o primește liniștit, ca pe o mutare la viața cea adevărată. La fel se întâmplă, frații mei, cu ceara, care, dacă nu o înmuiem și nu se încălzește, nu se poate întipări pe ea pecetea. Tot astfel și omul, dacă nu este încercat de boli și dacă nu suferă mult, nu se poate înrădăcina virtutea în sufletul său.

    Pentru aceasta Domnul a spus dumnezeiescului Pavel: „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”1, iar Pavel ne spune: „Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.”2

    Când vorbește de slăbiciuni, se referă la prigoanele din partea vrăjmașilor Crucii, asupra sa și asupra ucenicilor de atunci ai lui Hristos. Aceasta se întâmpla ca să nu se mândrească, așa cum spune el însuși, ci să fie smeriți și prin multele suferințe să se apropie de desăvârșire. Noi însă astăzi trebuie să înțelegem prin slăbiciuni gândurile viclene. Pentru că atunci Sfinții erau dați la felurite și înfricoșătoare chinuri, însă le biruiau prin disprețul față de moarte și se ridicau astfel deasupra firii omenești. Astăzi însă, din pricină că, prin Harul Domnului, este pace în Bisericile Sale, trebuie ca trupurile noastre să se chinuiască cu nesfârșite anomalii, iar sufletele nevoitorilor lui Dumnezeu să fie încercate de gândurile viclene, ca astfel să ducă război cu mândria și egoismul, să poată ajunge prin smerenie la sfințenia vieții și să primească preafrumoasa pecete a virtuții.

    Trebuie așadar, frații mei, să răbdăm și să primim cu mulțumire ceea ce ne rânduiește Dumnezeu și astfel vom socoti lucru neînsemnat orice necaz, fie boală îndelungată, fie război sau gânduri demonice.

    Pentru că ceea ce s‑a întâmplat atunci se întâmplă și acum. Și cel care le spunea atunci Mucenicilor lui Hristos să se lepede de El pentru bunurile lumești și pentru slava lumii acesteia, tot acela și astăzi stă lângă noi și ne insuflă aceleași gânduri diavolești, ne aruncă în diferite boli și necazuri.

    Trebuie așadar, frații mei, să ne înarmăm cu răbdare, pentru că aceasta este arma nebiruită, prin care îl vom birui și îl vom călca în picioare pe satana.

    Din „Everghetinos”

    Apreciază

  4. În mâhniri dăruieşte Dumnezeu adevărata mângâiere
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    Dumnezeu vede de aproape suferinţele copiilor Lui şi îi mângâie ca un Părinte bun. Pentru că, ce crezi, suferă să-şi vadă copilaşul Său chinuindu-se? Toate suferinţele şi lacrimile lui, Dumnezeu le ia în considerare şi după aceea răsplăteşte. Numai Dumnezeu dăruieşte în mâhniri adevărata mângâiere. De aceea omul care nu crede în adevărata viaţă, care nu crede în Dumnezeu ca să-i ceară mila Sa în încercările prin care trece, cade mereu în deznădejde, iar viaţa lui nu are niciun sens. Întotdeauna rămâne neajutorat, nemângâiat şi chinuit în această viaţă, dar îşi osândeşte şi sufletul său în cea veşnică.

    Însă oamenii duhovniceşti, care înfruntă toate încercările alături de Hristos, nu au propriile lor mâhniri, ci adună amărăciunile altora, dar în acelaşi timp primesc din belşug dragostea lui Dumnezeu. Atunci când cânt troparul: Ajutorului omenesc nu ne încredinţa pe noi, Prea Sfântă Stăpână, câteodată mă opresc la ci primeşte rugăciunea robilor tăi… Căci de vreme ce nu am mâhniri, cum să spun că scârbele ne cuprind şi nu putem răbda?[1] Să spun minciuni? În înfruntarea duhovnicească a încercărilor nu există mâhnire, pentru că atunci când omul se aşează corect, duhovniceşte, toate se schimbă. Dacă omul îşi atinge amărăciunea durerii sale de Preadulcele Iisus, atunci toate amărăciunile şi otrăvurile sale se preschimbă în miere.

    Dacă cineva înţelege tainele vieţii duhovniceşti şi modul tainic în care lucrează Dumnezeu, încetează să se mai mâhnească pentru tot ceea ce i se întâmplă, pentru că primeşte cu bucurie medicamentele amare pe care i le dă Dumnezeu pentru însănătoşirea sufletului său. Pe toate le consideră răspunsuri la rugăciunea sa, de vreme ce neîncetat îi cere lui Dumnezeu să-i curăţească sufletul. Însă atunci când oamenii înfruntă lumeşte încercările, se chinuiesc. De vreme ce Dumnezeu ne supraveghează pe toţi, trebuie ca fiecare să se predea Lui cu totul. Altfel se va chinui. Cere să-i vină toate aşa precum vrea el, dar lucrurile nu se petrec după dorinţa lui, şi de aceea nu află odihnă.

    Fie sătul, fie flămând de ar fi cineva, fie că este lăudat, fie că este nedreptăţit, trebuie să se bucure şi să le înfrunte pe toate cu smerenie şi răbdare. Şi atunci unuia ca acestuia Dumnezeu îi va dărui mereu binecuvântări, până când sufletul său va ajunge să nu mai poată „încăpea şi suporta” bunătatea lui Dumnezeu. Şi cu cât va înainta duhovniceşte, cu atât va vedea dragostea lui Dumnezeu într-o măsură mai mare şi se va topi de recunoştinţă.

    [1] Din Paraclisul Maicii Domnului.

    Extras din “Viaţa de familie“- Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

    Apreciază

  5. Simbolurile sataniste de care creştinul ortodox trebuie să se ferească

    O erezie de dimensiuni planetare ce loveşte Ortodoxia se numeşte Noua Eră, New Age sau Noua Eră a Vărsătorului. Adepţii Noii Ere susţin că în perioada dezvoltării Imperiului Roman soarele a intrat în zodia Peştilor, şi astfel a început Era Peştilor. Aceasta a fost epoca în care a trăit Hristos, Era Creştinismului. Acum ei spun că această epocă a luat sfârşit şi începe o nouă eră, Era Vărsătorului.

    Astfel New Age este o uriaşă reţea de organizaţii ce au o oarecare legătură între ele. Faptul că este o mişcare antihristică se vede şi din doctrina sa pe care se bazează : religiile orientale, teosofia, masoneria, satanismul, vrăjitoria, credinţa în reîncarnare ,etc.

    Noua Eră foloseşte anumite simboluri, care nu sunt simple embleme ale mişcării, ci simboluri cu conţinut ocult, purtătoare ale energiei duhurilor viclene.

    Aceste semne sataniste sunt:

    1. Arcada cerească (culorile curcubeului)

    Este simbolul cel mai folosit. Pe acesta îl poate găsi cineva peste tot: pe cadouri pe jucării, pe haine. Aşa cum învaţă discipolii Noii Ere, simbolizează puntea dintre om şi Marea Minte Universală, adică Lucifer.

    2. Numărul 666

    Este numărul numelui lui Antihrist, despre care se vorbeşte în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul (13, 18). Alice Ann Bailey, mama spirituală a Noii Ere, scrie că numărul acesta are calităţi sacre şi că trebuie folosit cât mai mult posibil, cu scopul de a veni cât mai repede Noua Eră. Astfel se explică de ce aproape toate produsele din comerţ sunt marcate cu un cod de bare, în care, la început, la mijloc şi la sfârşit se află liniile care reprezintă cifra 6. Avem adică trei de 6 (666).

    3. Ying şi yang (simbolul taotismului)

    Acest simbol arată că binele şi răul sunt două puteri egale care se completează una pe alta. Îl găsim expus pe sigla unor restaurante şi nu numai.

    4. Pentagrama

    Este folosită de magia neagră şi de către iudei. Chiar pe turla catedralei ortodoxe din Sankt Petesburg, în mijlocul crucii era pus şi semnul acesta al jidanilor. Nu după mult timp turla a fost mistuită de flăcări.

    5. Svastica (cunoscuta cruce frântă).

    Crucea frântă (îndoită) înspre stânga se foloseşte mai ales în ocultism. Crucea frântă înspre dreapta a constituit emblema nazismului.

    6. Fulgerul
    Este simbolul lui Lucifer. Sataniştii se mândresc cu spusa lui Hristos din Noul Testament: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer (Luca 10,18).

    7. Emblema păcii

    Aşa numita emblemă a păcii, este în realitate o cruce răsturnată şi ruptă, circumscrisă într-un cerc magic. Din păcate mulţi tineri poartă tricouri, blugi şi alt soi de îmbrăcăminte ce poartă acest semn, crezând că este un semn al păcii. Este o tristeţe să mergi pe stradă, la noi în România, văzând că din trei tineri, unul poartă un tricou cu semnul acesta satanist. Mulţi chiar ştiu că este un semn al celui viclean, dar poartă în continuare acele haine ce-l au imprimate pe ele, că …na…este trendy şi cool!

    8. Crucea egipteană sau profanată.

    Se foloseşte mai ales în magie. Trebuie însă, atenţionaţi acei creştini de-ai noştri care merg la Sfintele Locuri şi trec prin Egipt că pe papirusurile pe care le aduc de acolo există crucea egipteană. Aşadar, după ce am văzut care sunt semnele sataniste ale Noii Ere, datoria noastră stă în a ne feri de ele şi a învaţă şi pe alţii ce reprezintă acestea când vedem că le poartă şi nu le cunosc simbolistica.

    Membrii acestei mişcări antihristice, vor încerca să prindă în cursă pe oamenii naivi, prezentându-se sub diferite măşti şi împrăştiind confuzia. De aceea trebuie să avem ochii deschişi atât turma, dar mai ales păstorii. Să descoperim, în spatele firmelor frumoase şi colorate ţipător, faţa cu adevărat primejdioasă a ereziilor. Această descoperire îi deranjează foarte mult pe eretici şi de aceea îi atacă cu furie pe cei care îi demască, dar sunt incapabili să vatăme pe cel credincios, deoarece îl acoperă harul Atotputernicului Dumnezeu.

    Pr. Arsenie Vliangoftis (din Ereziile contemporane, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006, p. 64-85)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: