Sfântul Isaac Sirul: Pune-ţi nădejdea în Dumnezeu, neaşteptând de la altcineva mângâierea

Să fii pregătit să primeşti tot felul de dispreţuiri şi jigniri, osândiri şi ocări din partea tuturor, chiar şi de la cei de la care nu te aştepţi. Să te consideri pe tine însuţi vrednic de ele şi să le primeşti pe toate cu mulţumire şi cu bucurie.

Să rabzi orice osteneală şi mâhnire şi primejdie ce vine din partea demonilor, ca unul ce ai împlinit voia lor. Şi să rabzi cu bărbăţie lipsirea celor de trebuinţă, întâmplările neplăcute şi amărăciunile vieţii. Să rabzi, având încredere în Dumnezeu, chiar şi lipsa hranei tale zilnice, care în câteva ceasuri devine gunoi. Iar toate acestea să le rabzi de bunăvoie, punându-ţi nădejdea în Dumnezeu şi neaşteptând de la altcineva izbăvirea sau mângâierea.

Căci orice ajutor venit din partea oamenilor se dă în urma luminării şi povăţuirii celei de la Dumnezeu. Lasă, aşadar, toată grija ta la Dumnezeu şi în toate greutăţile tale osândeşte-te pe tine însuţi, spunându-ţi că tu eşti pricina tuturor relelor, ca unul ce ai mâncat din rodul oprit al pomului şi ai căpătat astfel felurite patimi. Primeşte, aşadar, acum cu mulţumire amărăciunile, care te vor scoate din moleşeala ta şi care te vor face să te îndulceşti de harul lui Dumnezeu.

(Din Sfântul Isaac Sirul, cel de Dumnezeu-insuflat, Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 47-48)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

7 gânduri despre „Sfântul Isaac Sirul: Pune-ţi nădejdea în Dumnezeu, neaşteptând de la altcineva mângâierea”

  1. Parintelui Elpidie,
    Daca faci pasi ca preot spre popor ,spre ortodoxie,ingradire de erezie ai mai mult de castigat si duhovniceste si material;duhovniceste pentru ca nu ai cuvant care dezbina si sminteste si material pentru ca facand ce trebuie ai si o constiinta ortodoxa la ea acasa si in acelasi timp nu lipseste binecuvantarea in tot ce gandesti si faci.Intreb:cat ai castigat prin fundatii,asociatii si ong-uri ca potential uman si material si cat ai castigat ca potential uman si material la scaunul spovedaniei facand ce trebuie?Cu frica de a nu aplica acrivia sf canoane cu masura si in functie de starea interioara a omului si cu pogoramantul pana la no limit ai crezut ca faci vreun bors?Maindoiesc.De ce nu faci intrebare la cei care nu se insira cu organizatii ci la scaunul spovedaniei fac si cate 3-4 manastiri si mai mult ,sunt ingraditi de erezie,sunt aspri la spovedanie dar omul ii simte aproape si se simte mai in siguranta decat la unul care e bun la dezlegat?

    Apreciază

  2. Multe duhuri sunt mai puternice decât noi. Dar dacă suntem cu Hristos vom ajunge să le biruim
    Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex

    Cum să facem ca firea noastră să se cureţe de tot ce este urmă a păcatului strămoşesc? Iată sensul vieţii nevoinţei noastre. În afara ei nu este mântuire.

    Multe duhuri sunt mai puternice decât noi. Dar dacă suntem cu Hristos vom ajunge să le biruim.

    Manifestările exterioare ale nevoinţei, precum ţinerea posturilor, nu sunt de ajuns. Trebuie să renaştem din chiar străfundurile noastre.

    Cei ce au binecuvântarea unei sănătăţi bune şi care se pot înfrâna de la mâncare câteva săptămâni de-a rândul ajung într’o stare de fericire. Patimile sunt alinate. Un simţământ viu de pace şi prezenţa lui Dumnezeu însoţeşte rugăciunea. Este o mare nefericire că astăzi suntem adesea lipsiţi de o astfel de tărie.

    Astăzi este cu neputinţă a impune deplin rânduielile Bisericii. Fiind foarte diferiţi unul de altul, hotărâţi-vă fiecare măsura postului.

    Neajunsul rânduielilor bine definite este faptul că ele liniştesc conştiinţa celor ce le pot păzi, dându-le simţământul că sunt mântuiţi. Este o înţelegere copilăroasă. Fariseii, nevoitorii şi cărturarii Vechiului Legământ se înfrânau şi ei, dar nu era destul. Hristos a zis: «De nu veţi depăşi virtuţile fariseilor, nu vă veţi putea mântui».

    Sfântul Pavel, marele geniu dat nouă de pronia lui Dumnezeu, spune că nici o lege nu a dus vreodată pe cineva la desăvârşire. Cu toate acestea rânduielile Bisericii pot fi un ajutor la început. Desigur, dacă de la început am fi lăsaţi în voia noastră, pradă propriei libertăţi, ne-am putea simţi oarecum pierduţi.

    Omul ce a ajuns a se ridica mai presus de toată legea a atins starea de îndumnezeire, adică mântuirea. Este mai de însemnătate a fi conştient şi răspunzător pentru fiecare mişcare a inimii şi a minţii, decât a avea o pravilă.

    Este mai greu a ajunge la o anume stare de dreaptă-osebire, decât a-ţi rândui nişte pravile.

    Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 34

    Apreciază

  3. Singurul pe care il vad cu mare viitor in ale duhovniciei e p.Valerian Paslaru.Ce trebuie sa faca pentru a face intr adevar ce trebuie la scaunul spovedaniei in raport cu poporul care vine pentru tamada?E sa o rupa cu carpa care e peste el.Aceea de la Ramnic.Carpele astea sunt mari piedici pentru multi duhovnici romani pentru ca daca s ar lasa de ele,ar fi puhoi no limit la scaunul de spovedanie.

    Apreciază

    1. Acest CTP este un îndrăcit, a fost lingău înainte de 89 pe la publicația scânteia, după 89 editorialist pe la Adevărul cu minciuni, astăzi la ora actuală cu spume la gură nu mai conteneste cu atacuri la adresa Bisericii

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: