Cuviosul Părinte Cleopa Ilie: Pentru ce pricini îngăduie Dumnezeu ispitele?

Deşi Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, totuşi, El îngăduie, spre folosul mântuirii noastre, să fim ispitiţi pentru felurite pricini, şi anume:
– Pentru ca să încerce credinţa noastră (I Petru 1, 7);
– Pentru a încerca nădejdea noastră (IV Regi 18, 5, 20-30; Daniel 3, 28-30);
– Pentru ca să încerce dragostea noastră faţă de El (Deuteronom 13, 3);
– Pentru încercarea supunerii noastre faţă de El (Deuteronom 8, 2-3);
– Pentru a încerca lepădarea noastră de sine şi de averile noastre (Iov 1. 9-12; 2, 3-10);
– Pentru a nu cădea sub pedeapsă şi pentru ca să fim cu mare veghere asupra noastră, căci, după cum vedem, suntem lesne înclinaţi să vedem şi să judecăm slăbiciunile altora şi să le neglijăm pe ale noastre;
– Pentru ca să alergăm totdeauna la ajutorul Lui şi să-I cerem mai stăruitor îndurarea. Omul – oricare ar fi el – dacă nu ar da de necazuri şi ispite grele, s-ar lenevi căzând în nesimţire şi uitând cu totul de Dumnezeu. Însă, dacă va intra în necazuri şi ispite grele, văzând că este în primejdie de a-şi pierde viaţa sau sufletul, atunci va începe să se roage cu toată stăruinţa şi să ceară din inimă ajutorul lui Dumnezeu;
– Pentru a nu ne mândri, ci a petrece în umilinţă şi smerenie;
– Pentru a urî din inimă patimile şi pe vrăjmaşii care se luptă cu noi;
– Pentru a fi încercaţi şi a se vedea dacă cinstim şi iubim pe Dumnezeu până la sfârşit;
– Ca să fim îndemnaţi să ţinem mai strict toate poruncile lui Dumnezeu şi să nu călcăm vreuna din ele, fie chiar şi din cele mai mici. Este adevărat că cel ce se lămureşte prin ispite, se hotărăşte mai mult să ţină seama de poruncile lui Dumnezeu;
– Ca să învăţăm să desluşim care este adevărata virtute şi, prin urmare, să nu o părăsim şi să nu cădem în păcat;
– Ca războiul continuu să devină pentru noi un motiv de încununare mai mare;
– Ca noi să slăvim pe Dumnezeu, să ne ruşinăm de cel rău şi de păcat, să nu slăbim până la sfârşit cu duhul şi cu răbdarea. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: „Cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”. Şi iarăşi: „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Luca 21, 19; Matei 10, 22);
– Pentru ca, fiind duşi în luptă, să ne deprindem a nu ne teme de loviturile mari ce vor veni peste noi în ceasul morţii;
– Ca să dobândim, prin luptă şi durere, virtutea, să o preţuim şi să o avem sigură şi neschimbată. S-a spus undeva că „banii nemunciţi sunt nepreţuiţi”. Astfel se întâmplă nu numai cu banii, ci şi cu tot lucrul bun pe care l-am câştigat fără osteneală. Iar tot ceea ce am câştigat în viaţă cu multă suferinţă şi durere nu putem dispreţui uşor;
– Pentru ca, devenind nepătimaşi, să nu uităm niciodată în viaţă slăbiciunea noastră şi puterea Celui ce ne-a ajutat.

(Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pp. 119-120)

Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi

4 gânduri despre „Cuviosul Părinte Cleopa Ilie: Pentru ce pricini îngăduie Dumnezeu ispitele?”

  1. Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu, aceasta este sfânta smerenie…
    Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul

    Incredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu.

    Ceea ce rostim la Dumnezeiasca Liturghie spune totul: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”. Acelaşi lucru se regăsește şi în rugăciunea pe care o zice preotul în taină: „Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră, şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem…”.

    Ţie, Doamne, Ţi le lăsăm pe toate. Aceasta este încrederea în Dumnezeu. Aceasta este sfânta smerenie. Aceasta îl preschimbă pe om. Îl face dumnezeu-om.

    Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte, nu se mistuie pe sine. Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze ceilalţi, fără să se mânie şi să se îndreptăţească. Nu-şi pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul: la început seamănă cu cel smerit însă, dacă îl deranjează puţin cineva, îndată îşi pierde pacea, se mânie, se tulbură.

    Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 256-257

    Apreciază

  2. Dumnezeu nu poate să facă nimic dacă omul nu vrea
    Cuviosul Părinte Emilianos Simonopetritul

    Sigur că Dumnezeu nu poate să facă nimic dacă omul nu vrea. Dar, dacă vrea, atunci pe toate le face Dumnezeu. Un singur lucru nu poate să facă, sa ne lipsească de voinţă.

    Să presupunem că tu, care eşti înalt învăţat, un om „duhovnicesc”, în adâncul sufletului vrei să ajungi arhondar, ca să te vadă vizitatorii. Vine Anul Nou, şi auzi: „O să duci gunoaiele la tomberon!” Atunci vii, plin de împotrivire, şi îmi spui că nu poţi să faci asta, şi aduci multe îndreptăţiri: şalele tale, stomacul, că la noua slujire nu poţi să te rogi. Toate câte le spui sunt corecte, dar eu insist. Atunci te întuneci, simţi o înăbuşire, o greutate. Nu te interesează ce-ţi spun eu, ci te interesează să scapi de greutatea noii slujiri.

    Un alt exemplu. Mergi undeva şi simţi că vei avea multe greutăţi. La un moment dat însă, îţi spui: „Facă-se voia lui Dumnezeu, las’ să ajung un gunoi! Voi face ce îmi spune celălalt! De îndată simţi înlăuntrul tău o bucurie. Te doare capul? O să-ţi treacă. Eşti bolnav cu stomacul? Durerea o să treacă. Ai probleme cu inima? Vor trece. Astfel de situaţii se întâmplă de multe ori, în fiecare zi, e de ajuns să avem sinceritatea de a le vedea.

    De aceea se spune că nu există un Dumnezeu, ci doi: adevăratul Dumnezeu şi imaginarul „ego“, care este pentru fiecare om un dumnezeu.
    Dumnezeu ne poate izbăvi prin curăţire şi nepătimire de acest dumnezeu al nostru şi ne poate transforma în îngeri, de ajuns fiind să vrem să ne izbăvim de patimi. Să lăsăm sinele nostru în mâinile lui Dumnezeu, ca să ne modeleze aşa cum socoteşte El, şi atunci „toate le vom putea întru Hristos, Cel ce ne întăreşte” (Flp. 4, 13)!

    Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Aşteptarea lui Dumnezeu. Despre boală, suferinţă și moarte, Editura Egumeniţa, 2019

    Apreciază

  3. Să pricepi, să simți că tu ești zidire, iar Dumnezeu este Ziditorul
    Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov

    Dacă ai dobândit țarina pocăinței, afundă-te în plânsul de copil înaintea lui Dumnezeu. Nu cere, dacă poți să nu ceri nimic de la Dumnezeu; încredințează-te cu lepădare de sine voii Lui.
    Să pricepi, să simți că tu ești zidire, iar Dumnezeu este Ziditorul. Încredințează-te fără să stai pe gânduri voii Ziditorului, gata a urma voii Lui și a se pecetlui cu voia Lui.
    Iar dacă din pricină că ești necopt nu te poți afunda în tăcere și plâns înaintea lui Dumnezeu – adu înaintea Lui o rugăciune smerită, rugăciune pentru iertarea păcatelor și vindecarea de patimile păcătoase, de aceste cumplite neputințe duhovnicești care iau ființă din păcatele săvârșite de bună voie și repetate vreme îndelungată.
    Fericit este sufletul care s-a cunoscut pe sine că este în întregime nevrednic de Dumnezeu, care s-a văzut pe sine sărac, ca unul ce este nenorocit și păcătos! Acesta este pe calea mântuirii, în el nu se află amăgire de sine.

    Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Galați, Editura Egumenița, 2010, p. 128

    Apreciază

  4. Puterea tămăduitoare a Sfintei Împărtăşanii

    Trupul şi Sângele lui Hristos, răspândindu-se în trupul şi sufletul celui care le primeşte prin Sfânta Împărtăşanie şi amestecându-se cu ele, lucrează cu putere tămăduitoare în întreaga fiinţă a omului. Ele curăţă sufletul şi trupul de toată întinăciunea păcatului, îl vindecă pe om de bolile patimilor care s-au abătut peste el din pricina negrijii sale de a vieţui potrivit darurilor primite la Botez.

    Căinţa şi lupta împotriva păcatului contribuie, desigur, la tămăduirea omului, dar ele nu sunt de ajuns şi nu aduc niciun folos dacă nu sunt însoţite de leacul desăvârşit care este Euharistia. Trupul şi Sângele lui Hristos, arată Sfântul Nicolae Cabasila, „îndreaptă chipul Său în noi, ori de câte ori dă semne că vrea să se strice”, „reînnoieşte frumuseţea noastră sufletească de altădată”, „vindecă materia noastră atunci când vrea să se strice” şi „întăreşte iarăşi voinţa, atunci când este îndoielnică”.

    Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sophia, Bucureşti, 2001 p. 311

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: