Un alt Ierarh fruntaș ecumenist al BOR numit în funcție de răspundere în cadrul cmb (este nr. 2 după Pr.Ioan Sauca-secretar general al cmb). Consiliul mondial al ,,bisericilor’’ l-a numit pe. Mitropolitul Nifon al Târgoviștei, al Bisericii Ortodoxe Române, Vicepreședinte al Comitetului Central, pentru a ocupa locul regretatului Mitropolit Ghenadios. Prin urmare, el își va asuma un rol de conducere în comitetul central al cmb. De asemenea, a fost numit co-președinte al Comitetului permanent pentru consens și colaborare.
Mitropolitul Nifon face parte în prezent în Comitetul Executiv al cmb și în calitate de președinte al Comitetului pentru probleme curente. El deține, de asemenea, un rol în Comitetul executiv al Grupului de lucru comun dintre „Biserica” Romano-Catolică și cmb.
Mitropolitul Nifon s-a declarat surprins de votul unanim pentru numirea și alegerea sa ca vicepreședinte al Comitetului Central al cmb. „Voi face tot posibilul să fiu la înălțimea onoarei și a încrederii pe care mi le-ați acordat pentru a servi idealul unității și pentru a întări părtășia în cadrul mișcării ecumenice”, a afirmat el. „Alături de alți creștini, ortodocșii încearcă să înțeleagă misiunea Bisericii lui Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, ca principala datorie în aceste vremuri de suferință și provocări datorate secularizării, războiului, consecințelor pandemiei și crizei alimentare”, Și Mitropolitul Nifon a adăugat: „Bisericile” se roagă și iau măsuri concrete pentru a alina suferința din lume”.
Mitropolitul Nifon este membru al Consiliului Internațional pentru Dialogul Anglican-Ortodox; de la Academia Română de Științe și profesor și decan al Facultății de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște. Este doctor onorific al Universității din Valahia din 2013.
Traducere din limba franceză: Dr Gabriela Naghi
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 
Prea Fericirii Sale,PF P Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane;
Inalt Prea Sfintiti mitropoliti,Prea Sfintiti Episcopi;
Preacuviosi stareti si Preacuvioase starete
;Preacucernici preoti profesori de teologie
Preacucernici preoti de parohii Preacuviosi ieromonahi
Cuviosi monahi si Cuvioase monahii;Dragi romani,conducatori si popor,
Trecem ecumenismul in Filocalia volumul XIII?
Rostul acestei intrebari:Filocalia este colectie de scrieri patristice scrise si alcatuite sub umbrirea Sfantului Duh si din ceea ce stim Biserica niciodata nu greseste,este infailibila si nu este nici de ciuntit si nici de completat deoarece Capul ei Este infailibil in persoana Domnului nostru Iisus Hristos.Domniile Voastre cred cu tarie ,fermitate si fara indoiala ca ecumenismul este dreapta credinta,ortodoxia,singura cale spre mantuire si desavarsire,in afara de aceasta este numai dezbinare,ratacire de la adevar,pierzanie.Pentru ca este aceasta convingere hotarata si unitara nu se cuvine oare sa trecem ecumenismul in Filocalie?
Astept raspunsul oficial din partea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si al Patriarhiei Romane cu varianta „da” sau cu varianta „nu” si de ce „da” sau de ce „nu”.
Cu deosebit respect
Ioan
ApreciazăApreciază
Catre Doamna senator Diana Iovanovici Sosoaca :participarea la activitatile religioase de orice natura savarsite de orice cleric ecumenist roman ,cardasia cu ei este SUPUNERE CIVICA fata de sistem.Atentie la neatentie si sa nu ziceti ca nu e asa.
ApreciazăApreciază
Spre stiinta.Tot ce auziti ca vorbe rele in acest videoclip despre acest om misionar sa stiti ca e tabloid.TABLOID.Ati inteles?Asa se comporta sinucigasii religiosi,da .De fapt sinucigasii din faza asimptomatica,adica tot aceiasi sinucigasi care se vor sinucide fizic pentru ca cine se sinucide acum spiritual fie cu ecumenismul si mergerea la slujbele ereticilor si cu vaccinurile tot acelasi se va sinucide fizic in mod sigur.Deci absolut toti astia isi vor lua zilele.Pentru ca s-au tot invatat cu moftul si cand vor fi stransi cu o mica fundita inflorata sau cu mici sireturi de design isi vor lua hotarat zilele,doar sa aiba pe cineva atunci langa ei sa-i oblojeasca si sa nu i lase sa se sinucida ptca ei se vor sinucide rapid si hotarat,gata,capu’ taiat la cel mai mic moft.
Mai explicit,experienta curenta,mai ales din viata de familie alaturi de socri ne-a dovedit ca absolut toate vorbele negre la adresa ac.om sunt acelasi meniu,tacam.Dar cel mai complet termen e cuvantul TABLOID.Adica,atunci cand veti intra in contact cu ecumenisti,ca sunt clerici,monahi,mireni,toti la fel arunca vorbe negre absolut la fel,la fel,la fel cu toate,absolut toate cuvintele femeii acesteia despre Viorel.Mai concret.Mai,in contact cu ecumenistii deorice soi tot ce s-a spus la adresa lui V.se va spune si de mine si de tine si de sotia,copiii mei,sotia,copiii tai,sotia lui,copiii lui.Exact aceleasi aceleasi cuvinte.Nimicin plus,nimicin minus.Pt ca am fost langa socri ecumenisti si alti zombi ecumenisti si noi suntem in masina de tocat spunand nebunii si despre noi exact,exact aceleasi,aceleasi lucruri.Mai mult,crestini veneau otraviti de barfe si erau in mare primejdie si ne au destainuit exact aceleasi barfe spuse despre ei.Pai a mintit Sf Ap Pavel cand a spusca crestinii smeriti sunt gunoiul lumii,adica sunt vazuti niste gunoaie de catre cei cu creierul intors cu susul in jos?Mult adevar a spus si nimica nou.
ApreciazăApreciază
Smerenia e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primeşte ca din mâna lui Dumnezeu
Smerenia, dacă e să vorbim de etimologia rusă a termenului, începe din momentul în care intrăm în starea unei păci interioare : a împăciuirii cu Dumnezeu, cu conştiinţa şi cu oamenii a căror judecată o exprimă pe cea a lui Dumnezeu ; este, deci, o împăcare, o împăciuire. »
Smirenie(rus.) are ca rădăcină cuvântul mir, ce poate fi tradus atât ca lume, cât şi ca pace. În acelaşi timp, este o împăcare cu toate circumstanţele acestei vieţi, e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primeşte ca din mâna lui Dumnezeu.
Cred că trebuie să mă explic. Unul dintre părinţii Bisericii spunea că toate evenimentele istorice la scară universală sau în ceea ce priveşte viaţa fiecăruia dintre noi, sunt determinate de corelaţia dintre trei voinţe : voia lui Dumnezeu, mereu bună, atotputernică, însă care şi-a fixat drept limită libertatea omenească de a alege ; voinţa satanică, mereu malefică, însă nu atotputernică, incapabilă de a produce răul, întrucât diavolul nu este stăpân peste făptură ; şi între acestea două, voinţa omenească, mereu îndoioasă, care răspunde atât apelurilor Dumnezeieşti, poruncilor şi rugăminţilor lui Dumnezeu, cât şi intrigilor satanei, falselor promisiuni, atracţiei către rău, pe care omul o simte în sine. Apostolul Pavel spune că deosebeşte în sine însuşi două stihii : legea vieţii veşnice, ce tinde spre Dumnezeu, şi legea stagnării, legea care duce către distrugere, către degradare. Aceste stihii sunt în fiecare dintre noi. De aceea, între influenţa voii Dumnezeieşti şi a celei satanice nu facem mereu alegerea cea bună : ezităm, facem adesea alegerea greşită, dar uneori şi pe cea bună.
Nu orice eveniment poate fi definit ca act al voii lui Dumnezeu. De obicei, situaţia este mult mai complexă, după cum omul este sau nu lucrător al voii lui Dumnezeu, sau conducător al voinţei rele satanice. Însă chiar şi în faţa celei mai întunecate, celei mai fioroase situaţii Dumnezeu ne poate spune : exact aici trebuie să aduci lumină, în această zonă a urii trebuie să aduci dragoste, în acest haos trebuie să faci armonie ; sau : locul tău este acolo unde voinţa satanică acţionează cel mai distructiv, mai hotărât…În acest sens, părinţii Bisericii priveau situaţiile în care se aflau ca act al voinţei lui Dumnezeu, nu în sensul că Dumnezeu ar fi înrăutăţit în mod intenţionat situaţia, ci că anume acolo era locul lor.
Împăcarera interioară cu circumstanţele nu înseamnă că trebuie să-i considerăm pe toţi din jurul nostu a fi oameni buni, ci că locul nostru este printre ei pentru a le aduce ceva.
Dacă etimologia termenului slav ne duce cu gândul la împăcare, linişte interioară, şi provenienţa latină a termenului humilitas, descoperă noi sensuri ale acestui cuvânt. Humilitas provine de la humus, pământ roditor adică, sau pur şi simplu pământ. Exprimându-ne alegoric,vedem pământul, iată, tăcut, întins sub cer ; primeşte deopotrivă şi ploaia şi soarele, şi seminţele, cu aceeaşi neîmpotrivire ; primeşte bălegarul şi tot ceea ce aruncăm din viaţa noastră ; în el se înfige plugul şi-l răneşte adânc, iar el stă tăcut, primindu-le pe toate şi aducând rod. După cum au spus unii gânditori,smerenia este starea sufletului omenesc care primeşte tăcut, supus, orice i se dă şi din tot ce i se dă aduce rod.
Aşadar, căutând smerenie, e binevenită întrebarea : cum privim la faptul că Dumnezeu ne trimite într-o situaţie sau alta ? Cu împăcare lăuntrică sau cu protest, sau selectiv ?
« Nu vreau asta, vreau alta – de ce m-ai trimis aici ? Eu vreau bine, trebuie să mă trimiţi într-o atmosferă unde să roiască doar oameni buni, care să mă inspire, să mă ajute, să mă poarte pe braţe ; de ce mă trimiţi acolo unde totul e beznă, totul e rău, totul e lipsă de armonie ? »
E reacţia noastră obişnuită şi este un indiciu al faptului că reacţia noastră nu este una smerită.
Iar când spun « smerită » nu am în vedere sentimentul împăcării cu înfrângerea: “Ce să faci, cu Dumnezeu nu te pui, mă voi smeri…”. Nu sentimentul înfrângerii, ci smerenia activă, împăcarea activă, lumea interioară activă fac din noi soli şi apostoli, oameni trimişi în lumea întunecoasă, grea şi amară, care ştiu că acolo le este locul firesc şi acolo vor agonisi harul.
Continuând tema pământului : Teofan Zăvorâtul scrie în una din scrisorile sale unei corespondente : « Sunt uimit… Aţi plecat la băile de nămol să vă tămăduiţi reumatismul, iar când asupra Dvs. se aruncă cu noroi, pentru a vă vindeca sufletul de neajunsurile lui – atunci vă plângeţi ».
O astfel de tratare a întrebării este una foarte interesantă. Într-adevăr, băile de nămol le alegem singuri, iar cele de noroi ni le aleg alţii, şi ne plângem. Şi aici este aproape întotdeauna toată deosebirea. Serafim de Sarov spunea că «Trebuie pur şi simplu orice faptă asumată la alegere este mai uşor de îndeplinit, întrucât mândria, orgoliul, îi va da suficientă energie pentru asta, pe când să învingi ceea ce îţi pune în faţă soarta este cu totul altceva : doar nu am ales eu asta ! să ne plecăm în faţa lui Dumnezeu ; nu cu pasivitate, ci ca o plecăciune adâncă de cerere a binecuvântării de a purcede la lucrarea smereniei.»
Şi încă ceva : nu cred că smerenia este faptul de a lăsa pe cineva să te facă una cu noroiul; orice fel de şef – ofiţer sau preot, sau brigadier – poate fi profund smerit, însă conform responsabilităţii asumate să acţioneze aspru , tare şi hotărât. Nu cred că un asemenea şef, fie egumen la mănăstire, preot de parohie sau ofiţer de armată trebuie să admită haos pe motiv că nu poate lua hotărâri şi nici să le implementeze pe motiv de smerenie. Smerenia e cu totul altceva.
Un scriitor englez a spus că smerenia este înainte de toate realism ; atunci când îmi vine gândul că sunt genial îmi răspund calm : nu fi naiv, eşti chiar foarte mediocru ! – acesta este începutul smereniei, care provine de la vederea reală a lucrurilor. In acest sens realismul poate fi educat chiar şi prin simţul umorului. Adesea te poţi privi cu un zâmbet: cât de hazliu eşti când te umfli în pene ! La o atitudine corespunzătoare în acest sens, adesea putem păşi pe tărâmul smereniei, care provine doar din realism.
Însă cel mai profund tip de smerenie este smerenia sfinţilor, care-şi are provenienţa în vederea frumuseţii şi a sfinţeniei lui Dumnezeu. Nu din motiv că s-ar fi realizat , prin comparaţie, nimicnicia, ci pentru că, răpuşi de acea frumuseţe de nedescris, nu le rămâne decât să cadă în genunchi într-o cucernică frică, în dragoste şi în mirare, şi atunci nu îşi mai amintesc de sine, pentru că nu îi mai interesează să o facă : cine doreşte să se uite la sine atunci când poate să privească ceva ce depăşeşte orice închipuire a frumuseţii?
Mitropolitul Antonie de Suroj, Despre credinţă şi îndoială, Editura Cathisma
ApreciazăApreciază
La Vulcana bai cu binecuvântarea sa ridicat și un centru ecumenist cu moschee și sinagoga
ApreciazăApreciază