Una din maici era bolnavă și se simțea foarte rău. Părintele Justin a trimis-o la spital pentru a-și face investigațiile medicale. În urma analizelor, a reieșit că maica avea un chist mare ovarian și noduli tumorali la sân, markerii tumorali erau de asemenea foarte mari. Nu făcuse puncție, dar diagnosticul era cam clar – cancer.
Maica, disperată, s-a dus la Părintele Justin să îi spună rezultatul analizelor și plângând i-a cerut Părintelui Justin ajutor, spunându-i că se roagă la mai mulți Sfinți, printre care și cei tămăduitori: Nectarie, Pantelimon etc. Părintele Justin a lăcrimat împreună cu maica și i-a zis așa: „Măi, dar la Sfinții Români de ce nu vă rugați? Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt Sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile, iar ceilalți Sfinți nu vor să ne ajute pentru că noi desconsiderăm pe propriii noștri Sfinți Români”.
Maica a făcut cum i-a zis Părintele, s-a rugat la Sfinții Români. După două săptămâni s-a dus să își repete analizele. Și minune! Cancerul dispăruse, și chistul și ganglionii. Sfinții au vindecat-o, prin rugăciunile și lacrima Părintelui Justin.
(Preluat din cartea „Părintele Justin Pârvu – Mărturii ale sfințeniei”, Mănăstirea Paltin Petru Vodă)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 
Dar și Sfinții Năsăudeni, Martirii din zona Bihorului, Sfinții Închisorilor, etc, avem și noi românii destui Sfinți, multi dintre ei mecanizați din motive lesne de înțeles
ApreciazăApreciază
Scuze necanonizati, tastatura îmi joacă feste
ApreciazăApreciază
Sfântul Cuvios Părinte Iustin Pârvu: “Trebuie să se trezească în fiecare român conştiinţa unei mari datorii!
“Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una cu satul, una cu credinţa lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era aşa, eram de mult desfiinţaţi.
…la noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor şi de formare a demnităţii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeşte nici în şcoală, nici în societate. Ei bine, tânărul nostru când intră în întunericul lumii europene nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor.
În vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din şcoală, din viaţa societăţii şi caracterul demn al românului a slăbit până la pierdere totală. Odată cu credinţa a fost slăbită şi familia. Elementul esenţial al organismului societăţii îl constituiau mamele creştine şi duhovnicii îmbunătăţiţi.
Dacă mamele nu mai fac copii, neamul piere! Îi omorâm încă din pântece şi ne transformăm în satrapi, ucigaşi de prunci, continuu şi, astfel, devenim, ucigaşi de naţie. La această decădere a noastră se adaugă criza care îi stârneşte pe cei rămaşi în viaţă să fugă în lume. E o dezertare gravă de pe fruntariile neamului. Acolo, unde ajung, găsesc alte nenorociri, căderi de ordin moral, despărţiri, ruperi ale familiei, dezastre personale dar şi ale neamului pe întregul lui. Cei care au programat astfel de grozăvii, dezechilibrele acestea, ştiu că familia este cărămida clădirii. De aceea au acţionat în fel şi chip ca să nu mai aibă românul o familie puternică, să nu urmeze o şcoală puternică, să nu deţină o Biserică puternică, elementele de susţinere ale societăţii, ale neamului.
(…)
Altădată mânăstirile veneau în ajutorul credincioşilor săraci. La Târgu Neamţ, Mânăstirea Neamţ a înfiinţat spitalul care este acum al oraşului. Mânăstirea avea nişte proprietăţi pe baza cărora putea să ajute poporul în nevoie. Toate Fondurile Bucovinei, aparţinând Bisericii, constituiau mijloace de sănătate şi de educaţie ale poporului. Aceste ajutoare ţineau legătura noastră cu suferinţa poporului. Aceste proprietăţi ar trebui redate Bisericii, pentru ca ea să poată scoate din suferinţă şi din mizerie mulţimi de oameni.
– Ce credeţi, Părinte, vom pieri ca neam?
– Nu, noi nu vom pieri! Dar vorba unui coleg de detenţie de-al meu, de la Aiud, student la medicină, pe care îl întrebau unii-alţii, ce ne facem noi, că uite fratele cutare este bolnav, fratele cutare este bolnav, iar el le răspundea:
„Măi, nu te mai gândi la penicilina pe care o ia unul sau altul, ci gândeşte-te la viaţa noastră spirituală, că de aceea suntem noi aicea în puşcărie. Noi suntem vlaga şi energia unei naţii”.
Acest student, pe nume Gioga, a murit în temniţă, la Aiud. El a exprimat toată filosofia care ni se potriveşte şi nouă acum, în zilele acestea rele. Duşmanii noştri au ştiut că toată rezistenţa noastră este în credinţă, de aceea au folosit toate mijloacele ca să pună mâna pe Biserică. Să o dirijeze ei. Şi, iată, acum o stăpânesc……
Trebuie să se trezească în fiecare român conştiinţa unei mari datorii! Temelia societăţii este familia. Trebuie să formăm mame creştine, să formăm duhovnici, să avem oameni iubitori ai neamului lor.
Aceşti conducători care nu sunt din neamul nostru, care nu au nici o rădăcină aici, că şi un fir de iarbă dacă îl scoţi din pământ se opune, caută să distrugă tocmai aceste fundamente ale poporului nostru, să amestece totul, să fie străini la conducerea tuturor sectoarelor vieţii în societate. Aşa se face că românul ajunge să fie lepădat în ţara lui, să fie considerat un om de nimic. (…) Strămoşii noştri nu au fost oameni secătuiţi de energia duhovnicească. Ei au fost în stare să înfrunte năvălirile din cele patru puncte cardinale, au apărat Occidentul vărsându-şi sângele aici, suferind pe acest pământ pentru credinţă şi pentru neam. Pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. … ei ne scufundă din criză în criză, din mizerie în mizerie, şi poporul român rabdă. Lucrul acesta nu se întâmplă cu ungurul, cu polonezul, cu alţii, care se scutură repede de apăsarea altora. Dar românul, săracul, rabdă. Să ştiţi că noi aşa am rezistat în istorie, prin răbdare şi rugăciune. Asta putem face şi acum: să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să putem răbda toate necazurile şi nenorocirile care vin peste noi.”
(Părintele Iustin Pârvu, interviu apărut in revista Credinţa Ortodoxă)
ApreciazăApreciază