Amintindu-ne de cele „322 de vorbe memorabile” ale „românului anapoda” Petre Țuțea, teolog şi filosof, fost comunist convins, fost membru al Mișcării Legionare, trecut la cele veșnice în 1991, ca liberal, nu este pentru prima dată când, după decembriada din 1989 și după blestemata O.U.G. 31/2002, românii sunt umiliți și declarați „Persona non grata” chiar în propria lor țară…Cu celebrul său fes de noapte pe cap, a grăit multe vorbe de preț înainte de a pleca: „Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare. […] Nu mă tem de moarte. Mă tem de însingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile şi victoriile acestei ţări, mă simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura nădejde este că, om cum sunt, Dumnezeu mă iubeşte şi aşa… (Petre Țuțea)[1].
„Ăsta e român adevărat. Ţine cu noi!” Petre Ţuţea l-a caracterizat pe Nicolae Ceaușescu drept un mare patriot, recunoscându-i meritele și afirmând că „poporul român nu ar fi avut astăzi fără implicarea lui școli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, căi ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrări hidrotehnice portuare, flote de avioane și vapoare, irigații pe mii de hectare, poduri impresionante și autostrăzi. […] Când voi muri eu, după mine rămâne un singur mare naţionalist în care să credeţi, Ceauşescu. Nu ştiu eu cât de comunist e el, dar ţine cu naţia asta, să ştiţi de la mine. Ăsta e român adevărat. Ţine cu noi!”.
Trădătorii de țară au făcut ca Ceauşescu să moară înaintea lui, iar Petre Tuțea, a reacționat prompt: „Aţi văzut domnule, era mai mare naţionalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea. […] Ceaușescu a condus România timp de 24 de ani. Nu se poate spune că era « bine » pe vremea lui Ceaușescu, dar puțini știu cum era România înainte de Ceaușescu! Acest conducător a fost pentru țara asta ceea ce au fost Kemal Ataturk pentru Turcia și Abdul Nasser pentru Egipt : Tatăl Națiunii! Ceaușescu a scos România din Evul Mediu, de la lumina lumânării, la lumina electrică, de la carul cu boi, la intreprinderi producătoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive și avioane… Nu știu dacă, păstrând proporțiile, există performanțe asemănătoare in istorie – poate Ramses cel Mare In 24 de ani amărâți a plătit datoriile și a dublat populația urbana. De fapt este incredibil. Dacă știți despre ce vorbesc veți vedea că performanțele lui Ceaușescu frizeaza imposibilul. Și, peste asta, a păstrat demnitatea acestui popor de…..tâmpiți […]”[2].
De peste trei decenii România nu mai este condusă de români, dovadă incontestabilă fiind lungul răboj al românilor patrioți care stă ca un spin în ceafa „organului” hibrid de tip Geheime Staatspolizei & Народный комиссариат внутренних дел (Gestapo-Н.К.В.Д.), dovadă că Pactul Ribbentrop-Molotov din august ’39 e încă valabil. Creație a sionismului mondial, ascunsă sub directa protecție a prim-miniștrilor de carnaval și investită cu puteri dictatoriale nelimitate împotriva românilor „inconvenabili”, I.N.S.H.R.-„E.W.” taie și spânzură după cum cer interesele „partidului” din umbră.
Români – „Persona non grata”: Valeriu Gafencu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Radu Demetrescu Gyr, Mareșal Ion Antonescu, Prof. univ. Mihai Antonescu, Prof. univ. George Alexianu, General Pichi Vasiliu, Nae Ionescu, Zelea Codreanu, General Constantin Pantazi, Președinte Nicolae Ceaușescu, Petre Țuțea, General Radu Theodoru, General Gheorghe Avramescu, Contraamiral Horia Măcelariu, General Corneliu Dragalina, Toma Arnăuțoiu, Gheorghe Arsenescu, Dumitru Bălaşa, Arsenie Boca, Traian Brăileanu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Alexandru Cantacuzino, Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Constantin Gane, Grigore Caraza, Ioan Ianolide, Gheorghe Manu, Vasile Militaru, Şerban Milcoveanu, Ion I. Moţa, Nicoleta Nicolescu, Aspazia Petrescu-Oțel, Constantin Papanace, Arsenie Papacioc, Constantin Petrovicescu, Vasile Posteucă, Visarion Puiu, Traian Trifan, Daniil Tudor Sandu, Mircea Vulcănescu, cel care a lăsat testament posterităţii: „Să nu ne răzbunaţi!”… și mulți mulți alții. O parte dintre puținii numiți mai sus i-am înșiruit apelând la neobositul român patriot, Gheorghe Constantin Nistoroiu, bine știutor al unei liste interminabile a celor care s-au jertfit pentru Neam, Țară și Tricolor.
Poporul român avea două baricade care mai rezistau asaltului extern: Biserica și Armata. Cu insignifiante excepții (condamnate de neromânii neortodocși), Biserica Ortodoxă Română se auto-distruge din interior, unele declarații ale purtătorului cu vorba ale BOR fiind edificatoare mai ales pe timpul marii înșelătorii globaliste botezată Covid-19. Armată nu prea mai avem, iar puținii care poartă azi uniforma militară nu apără interesele Nației, ci slujesc ca mercenari unor puteri străine de Neamul Românesc, potere ale globalismului. Avem peste o mie de generali, însă doar câteva anemice „mii” de oșteni executanți. Ce a cautat Armata Română în Afganistan? Ce caută în Angola? Dar în Uganda? Dar în țările baltice?… Să ne apărăm Țara aici, la noi acasă!
Nici măcar formula oficială, conducerea M.Ap.N. nu mai are legătură cu poporul român, cel în slujba căruia trebuie să se afle, iar dovezile că M.Ap.N. execută doar ordine externe prin Gestapo-Н.К.В.Д.-I.N.S.H.R.-„E.W.” sunt vizibile. După ce cuvintele adresate de generalul veteran Radu Theodoru au fost eliminate la ordin de pe rețelele de socializare[3], recent, Ministerul Apărării Naționale al României a șters un clip video al unei melodii numai pentru că autorul versurilor este Radu Gyr[4].
„Ne vom întoarce întro zi”
„Ne vom întoarce într-o zi,/ Ne vom întoarce neaparat./ Vor fi apusuri aurii,/ Cum au mai fost când am plecat.// Ne vom întoarce neaparat,/ Cum apele se-ntorc din nori/ Sau cum se-ntoarce, tremurat,/ Pierdutul cântec, pe viori.// Ne vom întoarce într-o zi./ Și cei de azi cu pașii grei/ Nu ne-or vedea, nu ne-or simți/ Cum vom pătrunde-ncet în ei.// Ne vom întoarce ca un fum,/ Ușori, ținându-ne de mâni,/ Toți cei de ieri în cei de-acum,/ Cum trec fântânile-n fântâni.// Cei vechi ne-om strecura, tiptil,/ În toate dragostele noi/ Și-n cântecul pe care și-l/ Vor spune alții, după noi.// În zâmbetul ce va miji/ Și-n orice geamat viitor,/ Tot noi vom sta, tot noi vom fi,/ Ca o sămânță-n taina lor.// Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,/ Cu vechiul nostru duh fecund,/ Ne-napoiem și-n disperări,/ Și-n răni ce-n piepturi se ascund.// Și-n lacrimi ori în mângâieri,/ Tot noi vom curge, zi de zi,/ În tot ce mâine, ca și ieri,/ Va sângera sau va iubi” (Radu Gyr)[5].
Cum am cunoaşte un om desăvârşit dacă n-ar fi idioţii? Închei cu încă o „zicere” a „românului anapoda”: „Mare noroc că există oameni care sunt idioţi! Funcţia idiotului e pozitivă, pentru că fără el n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea. Păi cum am cunoaşte noi un om pe care-l numim desăvârşit dacă n-ar fi prezenţi ăştia, idioţii?”. Ce intuiție teribilă! S-o fi referit la șefii de stat și guvernele postdecembriste? La actualul șef de stat? La actualul prim-ministru? La actualii ridicători de mâini din Parlamentul României? Întreb și eu…
(Preluare de pe ActiveNews)
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 
Hristos știe cum și când să acționeze pentru binele nostru
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Părinte, uneori pornim să facem o treabă și apar o mulțime de piedici. Cum vom putea pricepe dacă piedicile sunt de la Dumnezeu?
Să cercetăm dacă suntem noi vinovați. Dacă nu suntem noi vinovați, piedica este de la Dumnezeu spre binele nostru. De aceea nimeni nu trebuie să se mâhnească dacă nu s-a făcut treaba sau dacă a întârziat.
Odată, coboram grăbit de la Sfânta Mănăstire Stomiu, ca să merg la Konița pentru o treabă urgentă. La un punct dificil al drumului – Golgota îl numeam – am întâlnit un cunoscut al mănăstirii, pe moșul Anastasie, cu trei catâri încărcați. Din pricina urcușului abrupt li se răsuciseră samarele lor, iar un animal era aproape de prăpastie, primejduindu-se să cadă în ea. „Dumnezeu te-a trimis, Părinte”, mi-a spus bătrânul Anastasie. L-am ajutat să descarce catârii și i-am încărcat din nou, i-am pus pe drum și l-am lăsat. După ce am înaintat destul, am ajuns la un loc unde, cu puțin mai înainte, avusese loc o alunecare de teren pe o lungime de 300 m, care distrusese și cărarea. Copaci și pietre se rostogoliseră până în pârâu. Dacă n-aș fi întârziat, m-aș fi aflat acolo exact în clipa în care s-a făcut alunecarea de teren. „Bătrâne Anastasie”, am spus, „M-ai mântuit! Dumnezeu te-a trimis!”.
Hristos vede de sus pe fiecare din noi cum acționează și de aceea El știe cum și când să acționeze pentru binele nostru. Știe cum și unde să ne conducă, numai noi să cerem ajutorul, să-I spunem dorințele noastre și să-L lăsăm pe El să le rânduiască pe toate.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 279-280
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cine iubeşte pe Hristos evită păcatul
Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul
Cele duhovniceşti nu se dobândesc fără suferinţă. Ar trebui să adaug că, desigur, Bătrânul nu ţintea să dobândească vreun dar. Nicidecum. Dorea să câştige numai iubirea lui Hristos, nimic altceva. Scopul monahului – şi, în general, al oricărui creştin – nu este dobândirea de daruri de la Dumnezeu, ci numai iubirea Lui, ieşirea din autosuficienţă, comuniunea iubitoare cu El. Acesta era şi scopul Bătrânului. Darurile lui Dumnezeu au urmat după aceea.
‒ Ce cuvinte de folos ale Bătrânului vă amintiţi în mod special?
‒ „Să-L iubim pe Hristos cât putem de mult. Cine iubeşte pe Hristos”, spunea Bătrânul nostru, „acela evită păcatul”. Punea mare accent pe iubirea de Dumnezeu. Şi pe bună dreptate. Căci omul, trăind în rugăciune şi virtute, poate scăpa de iad. Există şi oameni care se străduiesc să nu păcătuiască pentru a câştiga răsplata de la Dumnezeu şi a dobândi Raiul. Dar mai sunt şi unii care vieţuiesc în virtute pentru că-L iubesc pe Domnul, Care „ne-a iubit Cel dintâi”, şi nu vor să-L mâhnească. Această iubire creează Raiul înlăuntrul sufletului, fiind ea însăşi începutul Raiului.
Părintele Porfirie Kavsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 22-23
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cel ce vrea să urce în viață, va urca umblând pe urmele însângerate ale Începătorului mântuirii noastre
Sfântul Cuvios Iosif Vatopedinul
Este adevărat că după cădere ne-am pierdut orientarea, am uitat că suntem plăsmuiți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, că aici în această lume suntem exilați și în scurtă vreme vom pleca și ne vom întoarce la locașurile veșniciei. Dar care veșnicie? Căci veșnicie este în ambele laturi. Veșnicie este acolo unde este fericirea și bucuria cu Dumnezeu. Dar tot veșnicie este și acolo unde este osânda și conviețuirea cu diavolul.
Prin urmare omul cu înțelepciune trebuie să-și potrivească cele care contribuie la fericirea lui în veșnicie. Și acestea ni le-a descoperit Dumnezeu în felurite chipuri, cum aflăm din Scriptură. În vechime ni le-a descoperit prin oamenii sfinți, prorocii, ulterior, prin triumful milostivirii Lui celei fără de asemănare, prin venirea unei Persoane din Sfânta Treime, a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Care Și-a manifestat atotdragostea Lui specială față de om.
Ne-a vizitat nu doar așa pentru a ne mângâia, ci a purtat firea noastră, S-a unit cu toate neputințele și neajunsurile firii noastre, afară numai de păcat. Ne-a vorbit personal și ne-a arătat în mod practic modul întoarcerii de la faptele morții la faptele vieții. Toate acestea le avem din descoperire. Nu sunt teorii abstracte. Nu sunt concluziile cunoașterii omenești pe care oamenii le spun în fiecare zi și ziua următoare le răstoarnă. Aici nu se întâmplă așa ceva. A venit Îngerul de Mare Sfat și ne-a vorbit personal! Numai ne-a vorbit? A venit la noi și ne-a deschis calea. Acum și cu ochii închiși, drumul este deschis. Cel ce vrea să urce în viață, va urca umblând pe urmele însângerate ale Începătorului mântuirii noastre și nu încape vorbă să se poticnească undeva.
Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia, doxologia.ro
ApreciazăApreciat de 1 persoană