Un cadavru politic a fost trimis în Israel

E vorba de ,,cel mai puternic om de pe planetă’’, preşedintele SUA, Joe Biden. Puteau foarte bine să trimită în Israel o sosie, o copie de cauciuc sau un tablou în mărime naturală, peste care să treacă rapid camerele de luat vederi, ca să nu ne dăm seama, rezultatul ar fi fost acelaşi. L-au dus chiar pe Biden, în carne şi oase, şi încercăm să înţelegem ce urmăresc antihriştii purtându-l prin lume, în loc să-l retragă şi să-l ţină undeva izolat, ca să nu mai auzim de el.

Biden e inexistent ca persoană. A avut la dispoziţie o viaţă destul de lungă, pe care ar fi trebuit s-o trăiască după Poruncile lui Dumnezeu. N-a făcut-o, acum e târziu. Omul e pierdut, la propriu şi la figurat, îl ţin în biroul oval pentru că mai au nişte lucruri de demonstrat. Aşa a fost şi cu vizita în Israel. Regia americană, ştiind că are de purtat un cadavru, a aranjat ca acesta să fie primit de pseudo-patriarhul grec al Ierusalimului, Teofil, eretic şi schismatic, om al sistemului antihristic, care l-a înnobilat şi cu oarecari distincţii bisericeşti. Apoi l-au rugat să intervină pentru ca creştinii să nu fie persecutaţi de extremiştii evrei. Biden nu ştia unde se găseşte, nu înţelegea care-i rostul prezenţei acelor bărboşi în jurul scaunului său, dar s-a vrut să credem că este viu, că acţionează, că îşi exercită funcţiile prezidenţiale în plinătatea puterilor sale fizice şi intelectuale. Farsă grosolană, praf aruncat în ochii lumii. Nu şi ai noştri.

Prezenţa lui Biden la Ierusalim a fost o repetiţie în vederea întronizării lui antihrist. Antihriştii vor să ştie cum se vor comporta oamenii atunci. E bine să ştim şi noi. Pseudo-patriarhul Ierusalimului va avea un rol de primă mărime, va fi prezent cu toată suita, şi-i va aşeza pe cap coroana de rege al universului. Nu va fi Teofil, va fi un urmaş al lui. Faptul că un patriarh zis ortodox îl va încorona pe antihrist, îi va conferi acestuia autoritate şi credibilitate. Amândouă vor fi false.

Cadavrul lui Biden începe să miroase. Mult nu-l vor mai putea ţine în funcţie. Omul ajuns Casa Albă printr-o fraudă nemaiîntâlnită în istoria lumii, îşi va sfârşi drumul pe care singur şi l-a croit încă din pruncia sa.

Presbiter Ioviţa Vasile

Idioţii de la vârful ue sa se hrănească cu gândaci şi râme, şi să se încălzească cu gaze româneşti. De la „Nacht und Nebel” la „Kälte und Dunkelheit”

Comisia Europeană a propus ca cele 27 de state membre U.E. să-şi reducă fiecare consumul de gaz cu 15% din august 2022 până în martie 2023 sau cine mai știe până când, dar „Ţările Uniunii Europene încearcă să atenueze planul Comisiei Europene care le cere să utilizeze o cantitate mai mică de gaze, în timp ce Europa se pregăteşte pentru o iarnă cu incertitudini de aprovizionare, de la principalul său furnizor de gaze, Rusia” (Reuters).

După imensa și încă actuala gogoașă teroristă Covid-19 – născătoare și beneficiară a profiturilor de miliarde USD direcționate în buzunarele corporațiilor farmaceutice – arma biologică C-19 a fost temporar întreruptă de „Operațiunea Ucraina”. Pentru că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, au cam început să sară țăndări din – U.E. (nouă Uniune Sovietică), beneficiara unei asidue reclame deșănțate cu cearceaful stropit cu licurici galbeni. În vârful lagărului concentraționar U.E. se află instalată momentan o scorpie „reptiliană”, un hibrid nociv, o combinație diabolică dotată artificial și temporar cu puterea șarpelui boa și veninul cobrei regale. Ea crezându-se jalnic și hilar o Cleopatră a secolului al XXI-lea!

Ursula, numele uzual al scorpiei reptiliene cleopatriată, acea coruptă implicată în afacerea cu vaccinuri anti-sănătate și anti-supraviețuire (mai știm noi și pe câțiva de la noi, cu „comandant” cu tot) asvârle venin ori încotro își îndreaptă orificiul bucal și limba nebifurcată deocamdată. Va proceda la fel, nestingherită, ba chiar susținută pentru tembelismele repetate deși a demonstrat deja atingerea nivelului de incompetență. La prima „deraiere” de la ordinele primite va primi cunoscuta replică din „Othello” al marelui Will: „Maurul și-a făcut datoria. Maurul poate să moară!”… Și dacă nu vrea, i se dă o mână de ajutor, așa cum s-a întâmplat recent cu două paparude instalate ca șefi de guverne, doi flotanți, aruncați recent la tomberon. S-a apreciat că și-au atins limita menționată și „Out!”.

Bruxelles-ul a îndemnat ţările să reducă acum utilizarea gazelor, pentru a ajuta la umplerea depozitelor înainte de iarnă şi a avertizat că este probabilă o întrerupere completă a livrărilor gazelor rusesc. Dar planul U.E. s-a confruntat cu rezistenţa unui grup de guverne, unele fiind categoric împotriva reducerilor obligatorii, iar altele nedorind să lase Bruxelles-ul să le controleze consumul de energie. Spania, Portugalia, Grecia… au refuzat „Diktatul gazelor Ursulei”. „Nu există niciun motiv ca spaniolii și grecii să fie solidari cu Germania, Franța și Italia, care singure și-au creat dependența de gazele și petrolul din Rusia. Din lăcomie și prostie. România va refuza? Logic ar fi să refuze. Având însă în vedere modul în care „autoritățile” noastre s-au poziționat până acum, adică „ghiocel style”, mă tem că azi vom auzi că România e de acord, fără condiții și comentarii. Iar asta va fi însemnat o gravă încălcare a art.135 din Constituție, care obligă statul la protecția și utilizarea în interesul național ale resurselor naturale ale țarii” (Gh. Piperea).

Jalnic și revoltător „ghioceii” dâmbovițeni au acceptat cu osanale Diktatul terorist „Kälte und Dunkelheit” (Frig și Întuneric)[1], un fel de sosie revăzută și adăugită a „Nacht und Nebel” (Noapte și Ceață)[2] din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Nimic nu este întâmplător, Noua Dictatura de la Bruxelles – „EU-Diktatur” – seamănă din ce în ce mai mult cu a celui de-Al Treilea Reich. Ba chiar o depășește în minciună și sadism.

Proaspătul re-numitul ca Ministru al Agriculturii – incomodul Daea – deranjează: vrea refacerea irigațiilor, vrea agricultură românească, dar asta nu place Occidentului, deci nu va sta mult în funcție. A vrut ajutorarea producătorilor români, demarase crearea unui lanț de magazine pentru aceștia, dar a venit un cretin care a spus: NU! „S-a terminat cu vremea gostaturilor!”… și le-au desființat

Remember

Nebunia globalistă a debutat cu „boala vacii nebune”, au urmat: gripa aviară, pesta porcină acum se vrea moartea vitelor, mâine a oilor, caprelor… dar cu dezaxații cum rămâne? Ni se recomandă „hrană proaspătă” cu greieri, lăcuste și alte delicatesuri globaliste marca Bill Gates & Gloabe-Asociații. Bine le-a răspuns Daea: „Nimeni nu-i poate obliga pe români să înlocuiască mâncarea noastră tradiţională cu feluri simandicoase preparate din lăcuste sau gândaci. […] Eu, de regulă, ca inginer agronom, combat gândacii, nu-i mănânc”.

Așteptăm cu nerăbdare de-bilderbergificarea celor ce se cred dumnezeii planetei.

Totul pentru noi! Nimic pentru voi, românii!

Ca o bomboană pe coliva românilor, Germania vrea gazele românilor. Cică ei și așa fac foc cu lemne iarna, deci n-au nevoie de gaze. „Ghioceii” dâmbovițeni o vor accepta și pe-asta. Nimic nou, vă aduceți aminte? Parcă mai ieri, alți „faraoni” U.E.-iști afirmau la fel de diktatorial: „Gazele din Marea Neagră nu sunt ale României, sunt ale U.E.!”. Pentru a împăca și capra și varza, propun ca din acest moment, românii să consume zilnic, en gros, cantități imense de fasole boabe, iar gazele rezultate să fie colectate în ambalaje etanșe și eliberate în toate localitățile Germaniei. Urgent! Gaze vreți, gaze vă dăm!

Ion Măldărescu

Cuviosul Evdochim

,,Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: N-am nicio plăcere de ei!…’’ (Ecleziast 12, 1).

Iubite cititorule! Acest îndemn Dumnezeiesc este urmat de prea puţini tineri. Cei mai mulţi aleg să-şi trăiască anii copilăriei şi ai tinereţii în desfătările păcătoase ale lumii, cu gândul că au suficientă vreme să se gândească la Dumnezeu şi la mântuirea sufletelor lor, la anii bătrâneţii. Din păcate, unii nu mai ajung aceşti ani… Ceilalţi trăiesc aşa cum s-au obişnuit la tinereţe şi viaţa se iroseşte pe nesimţite.

Astăzi facem pomenirea Sfântului Evdochim, alături de ceilalţi Sfinţi ai zilei, dragi nouă. Ce ne spun cărţile bisericeşti despre viaţa lui? ,,Acest fericit copil, fiind dat de părinţi la învăţătura cărţii, n-a avut trebuinţă de frica şi de bătăile dascălilor, ca să fie îndemnat la învăţătură, ci însuşi din firea sa avea pornire spre a se îndemna la aceasta şi se silea cu toată sârguinţa, ziua şi noaptea, mai ales la citirea Dumnezeieştilor Scripturi… Preumblarea sa era să meargă la Dumnezeieştile biserici, să asculte Sfintele Slujbe şi cuvintele Dumnezeieşti şi cu totul se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui Viu… Vrăjmaşul adevărului îndemna pe mulţi tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri îndulcitoare, la vânătoare şi la veselii. Însă de-a pururi pomenitul avea o singură desfătare şi plăcere – să se roage şi să se silească la citirea cărţilor folositoare de suflet’’.

Acesta i-a fost felul de vieţuire în pruncie şi apoi, la tinereţe, tot aşa a trăit, până la sfârşitul vieţii sale sfinte. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul, dar el nu s-a tulburat, deoarece a cugetat la moarte. Doar gândul că mama lui nu va fi de faţă la trecerea sa îl întrista. A cerut cu asprime să fie îngropat cu aceleaşi haine şi să nu-i facă nimic împotriva dorinţei sale. Înainte de despărţire, a cerut să fie lăsat singur, şi cei de-aproape au auzit această smerită rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar. Nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie!’’ Şi în acest fel şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Ziditorului tuturor.

Facerile sale de bine pentru oameni n-au încetat nici după trecerea sa din viaţa aceasta. Mulţi veneau la mormântul său şi se izbăveau de demoni şi de boli. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.608-615).

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Nicolae Velimirovici: Aceasta este viața veșnică

Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).

Cunoașterea lui Dumnezeu în viața aceasta pământească aduce începutul și pregustarea vieții celei veșnice. Cunoașterea lui Dumnezeu este pentru noi viața veșnică cât mai suntem încă pe pământ. Dar ce este viața veșnică în veacul de apoi, ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit (I Corinteni 2, 9).

A nu te mai sătura de vederea lui Dumnezeu, a fi mereu cu Dumnezeu, întru uimire și bucurie de negrăit prin cuvânt, întru laudă și bunătate neîncetată – nu este aceasta viața îngerilor și a drepților din lumea cealaltă? Nu este viața aceasta întru cunoașterea lui Dumnezeu? Câtă vreme ne aflăm aici, pe acest pământ, așa cum spune Apostolul, vedem ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față (I Corinteni 13, 12). Acum Îl cunoaștem pe Dumnezeu numai în parte, dar apoi Îl vom cunoaște întru totul.

Iată că nu ar trebui să socotim că omul ajunge la credința că Dumnezeu există undeva și într-un anumit fel, judecând toate după mintea sa. Omul acela Îl cunoaște pe Dumnezeu, care simte respirația vie a lui Dumnezeu în sine și în tot ceea ce se află împrejurul său; acela care, cu inima și cu mintea și cu sufletul, simte prezența măreață și înfricoșătoare a singurului Dumnezeu Adevărat, în firea și în viața sa personală.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București, 2006, pp. 295-296)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Paisie Aghioritul: Judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu

– Părinte, ce este judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu?

– Judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu este îndelunga răbdare, care are înlăuntrul ei şi smerenia, şi dragostea. Dumnezeu este foarte drept, dar şi mult milostiv, şi milostivirea Lui biruieşte dreptatea Sa. Îţi voi da un exemplu, ca să înţelegi. Dacă un oarecare om nu a avut niciodată ocazia să audă despre Dumnezeu, unul ca acesta nu se va judeca potrivit cu starea în care se află, ci potrivit cu starea în care s-ar fi aflat dacă L-ar fi cunoscut pe Dumnezeu. Pentru că altfel Dumnezeu nu ar fi drept. Dreptatea dumnezeiască are propriile ei relaţii matematice. Unul şi cu unul uneori fac doi, iar alteori două milioane.

– Părinte, cum se aplică dreptatea dumnezeiască unuia care greşeşte?

– Dreptatea omenească spune: „Ai greşit? Trebuie să fii pedepsit!”. Însă dreptatea dumnezeiască spune: „Recunoşti greşeala ta şi te pocăieşti? Eşti iertat”. Vezi, chiar şi de legea omenească este judecat cu indulgenţă unul care face o crimă, atunci când se pocăieşte cu sinceritate şi merge singur şi mărturiseşte fapta, deşi nu există nicio bănuială asupra persoanei lui. Şi dacă de oameni este judecat cu indulgenţă, cu cât mai mult de Dumnezeul Cel drept-judecător şi mult-milostiv.

Suntem în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu ne urmăreşte cu atenţie şi cunoaşte inima fiecăruia. Nu ne va nedreptăţi. Fiindcă există dreptatea dumnezeiască şi răsplătirea dumnezeiască şi Dumnezeu ne iubeşte – ceea ce este mai important decât orice – tot binele ce l-ar face cineva nu se pierde. De aceea este pierdut şi cu desăvârşire lipsit de minte cel care cere să fie îndreptăţit de oameni.

Am observat că atunci când omul este nedreptăţit şi pune în lucrare dreptatea dumnezeiască, Dumnezeu îl îndreptăţeşte chiar şi în această viaţă. Îmi aduc aminte cum în armată, după război, a venit generalul să împartă decoraţii. Eu lipseam în ziua aceea. Când a strigat numele meu a ieşit unul ce era din Tesalia şi a luat acela decoraţia. Ceilalţi militari n-au spus nimic, pentru că atunci te băga la închisoare dacă spuneai minciuni. Când a plecat generalul, acela s-a ascuns, pentru că ceilalţi l-ar fi omorât în bătaie. După ce m-am întors, se temea şi de mine. M-a luat pe de-o parte, m-a luat pe de alta, apoi mi-a spus: „Să mă ierţi, am făcut asta şi asta”. „Bine ai făcut că ai luat-o, i-am spus. Ce aş fi făcut eu cu ea?”. O purta după aceea la defilări. După patruzeci de ani vine aici la mănăstire mareşalul Armatei Întâia din Tesalia şi-mi aduce o decoraţie a lui Alexandru cel Mare. Când am văzut-o, mi-a venit să râd. După patruzeci de ani! M-a impresionat următorul lucru: acel soldat era din Tesalia, din Tesalia a venit şi mareşalul. Vedeţi cum se întâmplă? Atunci când cerem să ni se facă dreptate, le pierdem în cele din urmă şi pe cele de aici, dar şi cele pe care ni le pregăteşte Hristos pentru cealaltă viaţă, dacă nedreptăţim pe alţii. Adică pentru lucruri de nimic le pierdem pe cele mai importante, pe cele veşnice. Cele de aici, fiind oricum fără valoare, ce vom face cu ele?

(Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos).

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Ecumeniştii urmăresc distrugerea Bisericii Ortodoxe Române din interiorul ei

Nepomenitorii sunt nişte răzvrătiţi, o minortate aflată în afara Bisericii. Aşa spune propaganda ecumenistă mincinoasă. Oare? Aşa să fie? Haideţi să ne lămurim.

1.Avem circa 56 de arhierei ecumenişti în Ţară şi în diaspora………..……….56

2.Fiecare are, în medie, 15 ecumenişti în subordinea sa (vicari, consilieri, inspectori, secretari, bagători de seamă, aşadar  56 x 15 =……………………..840

3. 200 de protopopi + 200 de secretari ai  lor……….………………………….400

4. Circa 300 de stareţi şi stareţe devotaţi nebuniilor ecumeniste………………300

5. Cam 1000 de cadre didactice din Seminarii şi Facultăţi Teologice…………1000

6. Alţii……………………………………………………………..…………..1000

TOTAL………………………………………………………………………..3596, 3600 prin rotunjire.

Acesta ar fi numărul ecumeniştilor care paraziteaza, tulbură şi subminează viaţa Bisericii Ortodoxe Române din interiorul ei. Am fost generos în evaluarea lor. Să vedem cum e cu nepomenitorii. Simplu:

1.15 preoţi nepomenitori + un diacon. Nu-i socotim aici pe cei pe care Staicu Ioan Ciprian, agentul securist infiltrat al patriarhiei i-a amăgit şi i-a abătut de la calea mărturisirii adevărului. Vor fi şi ei vreo 15.

2. Câteva sute de mii de credincioşi  îngrădiţi de erezie, care i-au urmat pe preoţi. Menţionăm că nişte milioane de credincioşi petrec în neştiinţă, deoarece preoţii care-i ,,păstoresc’’ refuză să la le vorbească despre situaţia grea în care se află Biserica noastră.

3.Adevărul. Adevărul Dumnezeiesc Veşnic şi Neschimbător. Este greşit să zicem că Adevărul e de partea noastră. Noi să ne străduim să stăm neclintiţi de partea Adevărului. Aceasta e cheia mântuirii noastre. Pentru că Adevărul nu e o noţiune abstractă, e O Persoană, e Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întrupat în istorie.

Concluzii: Ecumeniştii se află într-o minoritate înspâimântătoare faţă de cei care s-au îngrădit de ereziile ecumeniste. Ei însă deţin controlul asupra tuturor bisericilor şi mănăstirilor noastre şi asta le dă iluzia că ar fi stăpâni ai Bisericii. Nu sunt nici stăpâni, nici slujitori.

Sunt trădătorii ei.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Cuvios Părinte Justin Pârvu: Sin­gura solu­ţie este întoarcerea la tra­di­ţie

Forţa aceasta demon­ică, ce stăpâneşte lumea la ora actu­ală, se întrece, într-adevăr, prin metode care se con­cen­trează asupra vieţii umane. Toate lucrurile care apar acum la ori­zon­tul acesta ome­nesc nu sunt altceva decât metode de dis­trugere a vieţii umane. Aceste mijloace de otrăvire a omu­lui sunt aşa de put­er­nice şi înrădăci­nate încât nu le mai poţi sta înainte.

Au apărut toate sis­temele aces­tea de ali­men­taţie, care sunt puse la dis­pozi­ţia omu­lui de la mic la mare, fără echivoc, tot cu scopul de a-l dis­truge şi mai ales pe copil cât este de mic, din faşă dacă s-ar putea. Dar îmi spunea un cerc­etător din Amer­ica, că de la 4, 5 ani copiii sunt expuşi la cele mai mari peri­cole prin aceste vac­cin­uri ce provoacă boli care atacă organ­is­mul din ce in ce mai mult până la vârsta de 15–20 de ani, deci ele nu au nea­părat un efect ime­diat.

Acum vin şi iţi răs­toarnă toate aceste val­ori în care tu ai cres­cut: nu mai este brânza bună, nu mai este oul bun, nu mai este carnea bună, nu mai e fasolea bună, nu mai e toată recolta agri­colă buna. Şi mă întreb eu: Ei, bine, dacă omul nos­tru a trăit sănătos până în jurul a 70 de ani – 80 de ani, cum poate veni omul acesta mod­ern cu atâta igno­ranţă să schimbe val­o­rile unui om care a reuşit să trăiască cu atâta vital­i­tate în atâta muncă până acum? E sufi­cient să iei o sin­gură zi din vara unui ţăran de-al nos­tru, care stă 24 de ore cu coasa în mână şi trage cu tot efor­tul, bea apă asta de izvor şi măn­âncă ce poate şi el pe lângă cei 4, 5, 6 copii pe care îi are acasă şi îşi duce viata totuşi atât de sănătos şi plin de energie şi să vezi care este de fapt real­i­tatea lucrurilor.

Dar vine omul mod­ern cu tehnica lui şi întoarce lumea. Copilul nos­tru firav, copilul pri­căjit, bea coca-cola, poate dacă are un lapte la 3 zile, sau o săp­tămână, dar în mai tot restul tim­pu­lui este supus la cen­zura asta ali­men­tară, încât ajunge să fie la un moment dat ca un cobai al soci­etăţii. Ei vin cu tehnica asta, care chipurile îi pre­lungeşte viaţa, dar de fapt el îi scurtează viaţa, făcându-l rudă cu toate bolile posi­bile din lumea aceasta.

Pe lângă fap­tul că viaţa bietu­lui român îi este ata­cată, prin fabrici şi în uzine, în mine, în toate locurile aces­tea grele de muncă pe care le suportă săr­manul, i s-a mai adău­gat şi această sub­nu­tri­ţie, iar în tim­pul liber pe care îl mai are, cască gura la tele­vi­zor, o altă odraslă a mod­ernismu­lui, la cal­cu­la­tor, de unde îşi culege toate infor­maţi­ile min­ci­noase ca să îşi poată cârpi toată nenorocita asta de viaţă. Pe câtă vreme omul nos­tru de alta­dată – sănătos, voinic, cu casa lui, cu copiii, cu soţia lui, acolo săr­bătoreau sănătoşi şi feric­iţi zilele de duminici, săr­băto­rile mari: Paşti, Crăciun, Sfânta Maria, Boboteaza – în toata această vreme colab­ora creştinul cu harul lui Dum­nezeu pe pământ, care îl făcea pe om să trăiască în toata ener­gia şi spir­i­tu­al­i­tatea lui, într-o dimen­si­une reală a exis­ten­ţei.

Este greu să porneşti acum de la o cerc­etare mai amănun­ţită ca să îţi dai seama de unde şi încotro merge lumea aceasta în declinul ei şi până unde merge şi cât mai rezistă omul să ducă povara aceasta, ca să mai poata avea o mul­ţumire sufletească în ceea ce face. Pen­tru că toate tend­in­ţele care vin asupra noas­tră nu au alt scop decât dis­trugerea şi pierzarea noas­tră ca spetă umană. Nu se mul­ţumesc numai să ne per­vertească sufle­tul prin patimi, ci vor să dis­trugă cu ură şi orice suflare de viaţă. De acum omul să se aştepte la boli, la cat­a­clisme, cum a fost acum cu 100–200 de mii de oameni morţi în urma cutremu­ru­lui din Haiti, pen­tru că ei inten­ţionează să provoace o încăier­are între state, ast­fel încât, să izbuc­nească, fer­ească Dum­nezeu, un război mon­dial, prin care să dis­trugă cea mai mare parte din omenire.

Ceea ce este intere­sant este că toţi cei care par­tic­ipă la maşina aceasta de dis­trugere, nu îşi pun şi ei între­bări: cât vor mai trăi în fond, dacă dis­trug tot ce este în jur ca să trăiască numai ei ca neam? Până unde vor merge şi cât cred că vor trăi? Căci întot­deauna groapa pe care o sapi altuia, tu cazi sin­gur în ea. Dar cu toţii vor cădea în ea, toţi care fac aceste greu­tăţi omenirii, întregii cre­aţii a lui Dum­nezeu, pen­tru că aici este ţinta.

Eu am mai spus-o şi o repet: sin­gura solu­ţie este întoarcerea la tra­di­ţie şi ieşirea din soci­etatea aceasta mod­ernă, puţin câte puţin, aşa uşor. Să revenim la vechile obi­ceiuri ale strămoşilor noştri, la cul­ti­varea unui petic de pământ, pen­tru că şi firea însăşi ne va veni în aju­tor. Firea român­u­lui nu poate fi fal­si­fi­cată decât foarte greu, pen­tru că omul nos­tru are o fibră foarte sănătoasă şi put­er­nică.

(Extras din nterviul realizat de Monahia Fotini, la 18 ianuarie 2010, de prăznuirea Sfinţilor Athanasie şi Chiril)

sursa atitudini.com

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: Dacă întreci măsura, vei ajunge să nu mai poți face nimic

Gheronda, Sfântul Isaac Sirul scrie: „Dumnezeu ia în considerare virtutea după discernământul cu care este săvârșită”.

Așa este. Fiecare faptă a noastră, pentru a fi plăcută lui Dumnezeu, și fiecare virtute are nevoie de discernământ. Discernământul este sarea virtuților. De aceea și Hristos ne spune în Evanghelie: „Orice jertfă va fi sărată cu sare”. Să ne gândim, de pildă, de cât discernământ are nevoie asceza! Omul trebuie să aibă în vedere puterile pe care le are, și starea lui duhovnicească etc.

Căci, dacă întreci măsura, vei ajunge să nu mai poți face nimic, iar acest lucru va fi spre paguba întregii tale vieți duhovnicești. De aceea, Părinții spun că tot ce este peste măsură este de la diavol. Pentru Cuviosul Paisie cel Mare, de pildă, care putea să postească chiar și douăzeci de zile, nu era o exagerare când ținea adesea post negru de trei zile. Însă unul căruia îi tremură picioarele și nu poate posti cele trei zile (se referă la primele trei zile din Postul Mare, când nu se mănâncă și nu se bea nimic) nici măcar o dată pe an, dacă ar voi să țină mereu post negru, aceasta ar fi o exagerare, adică de la diavol.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 311)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Luca al Crimeei: Dacă am fi trăit în vremea Apostolilor

Omilia rostită de Sfântul Luca al Crimeei la 16 aprilie 1948. Pe atunci era Arhiepiscop de Simferopol. Textul original tradus aici este preluat din colecția de omilii a Sfântului Luca al Crimeei „Grăbește-te să-L urmezi pe Hristos” (Спешите идти за Христом).

Adesea, foarte des, auzim spunându-se că vremurile noastre sunt cu greu prielnice pentru realizarea mântuirii noastre și că dacă ai fi trăit în vremurile Sfinților Apostoli, desigur ai fi devenit sfânt, ca ei. .
Te-ai gândit vreodată la situația în care s-au aflat Apostolii și toți contemporanii Domnului nostru Iisus Hristos? Te-ai gândit la ceea ce ei nu și-au putut imagina: cine a trăit cu ei, ce a propovăduit însuși Fiul lui Dumnezeu înaintea lor? Desigur, toți L-au privit ca pe un Profet; unii L-au considerat un mare Prooroc; dar numai Sfântul Petru l-a numit Fiul lui Dumnezeu. Când Domnul nostru Iisus Hristos i-a întrebat pe Apostoli cine credeau ei că este, Apostolul Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Și acest răspuns a fost atât de uimitor, atât de profund, atât de excepțional, încât Domnul a răspuns: „Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Mat. .16;17). Fericiți sunteți, că ați primit această revelație de la Însuși Tatăl Ceresc.

Deci să nu credeți că dacă ați fi trăit în zilele Sfinților Apostoli, ați fi fost curați și sfinți, căci știm că mulți oameni nu au crezut în Hristos, L-au defăimat, L-au urât și L-au răstignit. De ce crezi că ai fi fost tu printre cei care au crezut în El și nu printre cei care l-au dezonorat pe Hristos?
Să nu vă închipuiți, deci, că timpul Apostolilor a fost mai favorabil mântuirii decât este timpul nostru. Nu spune: „Ah, dacă am fi trăit în vremea în care marii părinți ai Bisericii, postitorii, eroii rugăciunii și pustnicii își duceau podvig-ul, când străluceau în biserică marii luminatori, sfinții lui Dumnezeu. !”. Să nu credeți că acelea au fost vremuri mai ușoare și mai favorabile decât astăzi. Dimpotrivă, a fost mai greu și mai dificil decât în ​​vremurile prezente, pentru că erau atunci mulți hristoși mincinoși, tot felul de eretici, care au abătut oamenii de pe calea mântuirii și i-au condus pe mulți, la înșelarea lor. Dacă ai cunoaște istoria Bisericii, nu ai spune că vremurile în care cei Trei Mari Sfinți Dascăli, Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur, și-au purtat lupta ascetică au fost un timp propice pentru mântuire. Dacă ai ști ce vremuri grele și îngrozitoare au fost, ce furtună a năvălit atunci în Biserică, cât de multe erezii au sfâșiat-o, câte persecuții și chin au trebuit să sufere acești Trei Sfinți și mulți alții, atunci ai ști că timpul acela a fost departe de a fi favorabil mântuirii. Dimpotrivă, timpul nostru este foarte favorabil mântuirii, pentru că ce face mântuirea noastră, care ne călăuzește pe calea lui Hristos, ce ne face copiii lui Dumnezeu? De multe ori am spus că este calea suferinței, că cineva își poate salva sufletul doar pe calea suferinței, iar timpul nostru este tocmai cel al suferinței, al suferinței celei mari. Așadar, este un timp prielnic și nu trebuie decât să îndurăm aceste suferințe, așa cum creștinii trebuie să le îndure dacă vor să fie mântuiți.

Prin urmare, nu este nevoie să ne amintim vremurile trecute și să le binecuvântăm, blestemând timpul prezent. Trebuie știut că în orice moment și în orice loc, oamenii care caută cu adevărat mântuirea o pot găsi. Este suficient să căutăm mântuirea cu toată puterea noastră, cu toate fibrele sufletului nostru, să căutăm să-L urmăm pe Hristos, să împlinim poruncile Lui. Și dacă ești înconjurat de un număr mare de oameni care Îl resping pe Hristos, oameni răi, chiar și cei care îl defăimează pe Hristos, înseamnă că El îți aparține ție, ție cel pe care Apostolul Petru l-a numit „un neam ales, o preoție împărătească” (1 Pi. .2,9), care să strălucească în fața celor răi prin credința ta, curăția ta, sfințenia ta. Acest lucru necesită muncă constantă și neobosită.

Vedeți câte sunt acum lângă gară și în spatele stației, vagoane răsturnate, epave de vagoane și locomotive; vezi munții aceia de fier ruginit? Iată, moartea fierului, care moare, pentru că rugina îl devorează. De ce corodează ea fierul ? Pentru că este neglijat, nu se mai folosește, vagoanele sunt cam abandonate, nimănui nu-i pasă de ele. Ei bine, aceasta este imaginea sufletului tău dacă rămâne în pasivitate, în totală neglijare a mântuirii lui, imaginea a ceea ce dacă nu ne îndreptăm veșnic spre bunătate, puritate și sfințenie, vom fi ca o bucată de fier vechi, dar atunci nu rugina ne va acoperi sufletele, ci cel mai rău: moartea. Moartea duhovnicească va lua in stăpânire sufletul neglijent. Mișcarea este o lege generală a naturii: acolo unde nu există mișcare, există moarte. Toate forțele sufletului tău trebuie să se afle într-o mișcare nestăpânită și continuă, trebuie să fie în acțiune constantă, trebuie să tindă spre Hristos, trebuie să nădăjduiască spre Împărăția lui Dumnezeu. Este necesar ca sufletul să fie curățit de focul suferinței, așa cum fierul este curățit de rugină prin foc, căci se transformă prin topire în foc.

De asemenea, știi că sufletul tău nu va fi acoperit de umbra morții atâta timp cât toate forțele duhului tău, toate sentimentele tale sunt îndreptate către nevoia de a merge înainte, înainte, înainte, de a alerga, de a fugi, mereu înainte, precum Apostolul Pavel care s-a străduit să meargă înainte; să avanseze, fără să-și amintească de trecut, tot mereu înainte, înainte, înainte. Lasă-ți duhul să rămână permanent în căutarea constantă a lui Hristos, și atunci vei moșteni mântuirea!

Sursa: http://www.lalorgnettedetsargrad.gr/2022/07/22/saint-luc-de-crimee-si-nous-avions-vecu-aux-temps-des-apotres/

Traducere din limba franceză: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Nil Pustnicul: Dacă vrei să te mântuieşti, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung răbdător şi niciodată să nu deznădăjduieşti de pocăinţă

Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean.

Niciodată să nu răsplăteşti răul cu rău şi, măcar de ţi-ar face cineva rău vreodată, iartă-l, ca şi pe tine să te ierte Dumnezeu. Dacă te-ar lupta gândul rău, roagă-te din tot sufletul pentru fratele acela şi va fugi gândul rău de la tine. Vezi, să nu primeşti patima pizmei, ca să nu te înghită diavolul de viu. Ci, mai mult, mărturiseşte-ţi gândurile şi roagă-te lui Dumnezeu să te izbăvească de o primejdie ca aceea. De ai vedea pe cineva greşind, să nu-i zici, nici să-l osândeşti, nici să-l urăşti, ca să nu cazi şi tu în acelaşi păcat. Ci, mai bine, să zici: „Eu mai rău sunt şi azi e rândul aceluia, iar mâine, al meu.”

Să ştii că dracii se tem de post, de priveghere, de înfrânare, de smerenie, de rugăciune, de lacrimi şi de celelalte fapte bune. Dacă voieşti să-ţi dăruiască Dumnezeu lacrimi şi umilinţă, şi nepătimire, adu-ţi aminte de moarte totdeauna şi de mormântul tău şi vei ajunge la aceasta. De vei fi înşelat de diavol şi vei cădea într-un păcat, mic sau mare, să nu cazi în deznădăjduire, ca să nu pieri, ci să alergi la mărturisire şi pocăinţă şi să pui iarăşi început bun şi Dumnezeu te va ierta şi nu Se va întoarce de la tine. Înfrânarea limbii stă în a nu răspunde, a nu grăi lucruri spurcate, a nu ocărî, a nu osândi, a nu blestema, a nu minţi, a nu grăi de rău pe cineva, nici a judeca pe altul.

Înfrânarea ochilor stă în a nu privi fără de ruşine la faţă străină, nici a căuta la faţa frumoasă şi cu bun chip. Înfrânarea gândului se arată atunci când vine gândul cel rău, fără de ruşine, în a nu te supune lui, nici să te împaci cu el, nici să-l primeşti. Ci, mai mult, să te scârbeşti şi să te lepezi de el. Loveşte-ţi faţa ta şi pieptul şi cu suspine şi cu lacrimi să strigi către Stăpânul Hristos şi să zici: „Miluieşte-mă, Doamne, şi nu mă lăsa să pier. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt. Ruşinează, Doamne al meu, pe dracul cel ce-mi fură nădejdea mea. Umbreşte capul meu cu darul Tău în ziua războiului diavolesc. Pe vrăjmaşul care mă biruieşte, biruieşte-l Doamne. Gândul cel ce mă înfricoşează, alină-l cu mângâierea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu.”

Înfrânarea pântecelui stă în a nu te sătura niciodată de bucate, nici de băutură, nici să doreşti, nici să cauţi bucate şi de mult preţ. Dacă vrei să te mântuieşti, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung răbdător şi niciodată să nu deznădăjduieşti de pocăinţă. Dacă vrei să înaintezi, mai degrabă primeşte-ţi rugăciunea, înfrânarea şi dragostea. Şi aşa îţi vei mântui sufletul tău de toate ispitele vrăjmaşului. Dumnezeului nostru slavă!

Sursa: Sfântul Nil Pustnicul – „Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți”, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 305 – 306.

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Schiţă biografică. Şase trepte de mărire deşartă

Un student la Teologie este chemat, într-o bună zi, la cancelaria Facultăţii şi i se spune că urmează să plece la o reuniune ecumenistă în Australia. Ce-am putea înţelege din asta? Că omul este merituos şi e firesc să fie recompensat pentru strădaniile sale.

În timpul studenţiei  are posibilitatea să călătoarească în vreo 15-20 de ţări ale lumii. Ce-i rău în asta? Nimic. Doar că banii vin de undeva. Şi nu sunt puţini. Nu vin de la familie, nici din munci prestate în vacanţe, nici din împrumuturi bancare. Odată şi-o dată va trebui să fie returnaţi. Nu cash, ci sub formă de servicii, când va sosi scadenţa. Noi te-am finanţat – al nostru eşti.

Studentul nostru a terminat Facultatea, a fost hirotonit diacon, apoi preot celib. După ce a trecut pe lângă câteva mănăstiri, a fost călugătit. Avem aşadar un ieromonah în toată regula, după toate Canoanele.

Nu trece mult, e ales – ştim de cine, de finanţatori, fireşte – apoi hirotonit, în treapta episcopală şi ocupă o funcţie de episcop vicar. Stă omul ce stă pe acest scaun, apoi nu se înţelege cu episcopul titular şi se pune problema să plece din funcţia pe care cu onor o ocupa. Unde?

Undeva, într-un loc unde să fie el jupânul, fără  concurenţă, fără dispute sterile. Asta presupune să înfiinţăm o nouă episcopie. Păi, hai s-o înfiinţăm, că nu e mare lucru. Spunem şi noi că trebuie să îmbunătăţim activitatea pastoral-misionară a Bisericii şi pentru asta se impune să…să… Iată-l pe împricinat instalat, cu toate onorurile, în scaunul episcopal nou creat. Să-i fie de bine, am zice noi. Să stăpânească sănătos domeniul peste care tocmai a fost făcut suveran.

Mai trec nişte ani şi apar imagini cu nişte masoni reuniţi în catedrala episcopală a arhiereului nostru! Nicio reacţie din partea episcopului. Acum chiar e timpul să ne punem nişte întrebări, dar ştim că nimeni nu ne va da răspunsurile adevărate. Şi-atunci, ne mulţumim cu ceea ce am văzut şi auzit (cu urechile noastre, evident).

Dumneavoastră aţi înţeles, desigur, despre ce este vorba.

Presbiter Ioviţa Vasile

Parintele Cleopa: Cum ni se cuvine nouă, creştinilor, care purtăm numele unor Sfinţi din calendar, să prăznuim ziua numelui

– Când este sfântul căruia-i porţi numele, să te duci la biserică, să asculţi Sfânta Liturghie, să te împărtăşeşti, dacă eşti spovedit. Dacă poţi, fă oleacă de pomană la tine acasă, la câteva suflete amărâte. Vine o bătrână la mine nu de mult: „Părinte, scrie acolo!” „Ce să pun, mătuşă?” „Pune pe Ghiţă, pe Costicuţă, pe Tincuţa, pe Neluţu…!”

„Mătuşă hăi! Unde ai găsit tu nume de sfinţi de ăştia? Eu am îmbătrânit în mănăstire, şi de sfântul Ghiţă n-am auzit. Unde ai găsit pe sfântul Costicuţă? În calendar nu-i, în Prolog nu-i, în Minei nu-i, în Penticostar nu-i, în Triod nu-i. De unde l-ai scos?”. „Nu, nu. Aşa-i cheamă!” „Fugi, mătuşă de aici! Îţi baţi joc de slujbele Bisericii?”

Nu Ghiţă, ci Gheorghe l-a chemat; nu Costicuţă, ci Constantin, că „sfântul Costicuţă” nu există sau Costăchel sau Costache cum îi zici tu acasă; şi „sfânta Tincuţa”. N-am auzit de când sunt de „sfânta Tincuţa” sau Catrina sau Catinca. Sfânta Ecaterina, marea muceniţă, fiică de împărat. I-am văzut sfintele moaşte la Muntele Sinai în sicriu de aur. Aşa, când veniţi cu pomelnic, să nu puneţi nume de acestea, că vă bateţi joc de sfinţii lui Dumnezeu. Cum să scriu eu aşa, că trebuie să scot părticele? Părticica n-o pot scoate decât pentru un nume ortodox. Să ştiţi! Eu vă spun. Nu mă interesează că aveţi ciudă pe mine. Eu sunt un putregai; mâine sunt în groapă, dar să nu ziceţi că n-aţi auzit şi nu v-am spus!

– Se pot pun două nume la botez?

– Nu se pun două nume la botez în veac. Numai unul şi ortodox! Niciodată să nu puneţi două nume la copii. Unul şi ortodox! Că părticica este pentru un suflet, nu pentru două. Aşa este!

Mânca-v-ar Raiul, să vă mănânce! Aşa să vă văd în rai, mamă, pe toţi! Pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămână la munci! Toti să vă bucuraţi în grădinile Raiului! Toţi, mamă!

Dacă aş avea eu un sac mare, să vă pun într-un sac, să pot să vă dau drumul în grădinile Raiului… Acolo! Ştiţi voi cât de frumos este acolo? Vai de mine! Auzi ce spune Apostolul Pavel: Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9). Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, Editura Mănăstirea Sihăstria)

Text ales şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Cuviosul Părinte Gavriil Dionisiatul: Pedepsirea celui aspru. Un fapt cutremurător petrecut la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos

Ca să nu se creadă de cineva că numai pe cele bune le menționăm, deși nimic nu este absolut în lumea aceasta, consemnăm și al doilea subiect, un fapt care s-a petrecut cu cinci ani mai înainte de venirea mea în Mănăstire și cunoscut de toți părinții de atunci.

Era 25 Noiembrie 1905 și la masa de seară se citea de către fratele rânduit Viața Sfintei Ecaterina. Dar s-a întâmplat să sfârșească citirea înainte de terminarea mesei părinților și citețul neștiind de unde să completeze citirea, unul dintre frații cei mici și simpli, Neofit cu numele, i-a spus să pună completare de la Sfântul Mercurie. La aceasta, bătrânul Simeon, care de mulți era tipicarul Mănăstirii, biruit fiind de mânie pentru intervenția monahului Neofit în drepturile sale, a rostit înaintea tuturor cuvântul „Taci!”, spre uimirea tuturor fraților și, poate, și a lui însuși, dar mai ales a lui Neofit, care numai din iubire de frați se grăbise să-l ajute pe fratele, iar nu cu intenția să-l disprețuiască pe tipicar.

Nu au trecut cinci minute și frații s-au ridicat de la masă. În timp ce citețul spunea rugăciunea de mulțumire, bătrânul Simeon a căzut pe pardoseala trapezei ca lovit de trăsnet și s-a sfârșit de stop cardiac, spre mâhnirea tuturor, dar și spre uimirea frățimii. Și a căzut frică și cutremur peste toți, aducându-și aminte de cuvintele Domnului, Care spune: „Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, căci zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd Fața Tatălui Meu, Care este în ceruri”[1]. Nu cunoaștem judecata lui Dumnezeu în acest caz, însă cred că nemărginita Sa milostivire a urmărit două lucruri: mai întâi – să-i înțelepțească pe ceilalți frați, iar în al doilea rând – pedepsirea și ispășirea păcatelor celui ce a disprețuit.

După mărturia obștească, tipicarul Simeon era întru toate bun, înțelept, cinstit, evlavios și un râvnitor scrupulos al rânduielii bisericești, însă era aspru cu frații. În scurt, îi lipsea untdelemnul, ca și la fecioarele cele nebune. De multe ori îl asuprim pe sărac, pe bolnav și credem că nici o primejdie nu ne vine din aceasta și nu știm că suspinul și durerea lor sunt duse îndată la tronul Domnului Savaot, Care a spus: „Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”[2].

Sursa: Arhim. Gavriil Dionisiatul (+1983), Lavsaiconul Sfântului Munte.

[1] Matei 18, 10; [2] Matei 25, 40.

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Crima cea mai mare făcută de înțelepții Sionului

Înțelepții Sionului, adică liderii cei mai importanți ai evreimii, cei care au puterea de a decide în marile probleme ale evreimii. Încă din secolul al XIX-lea a devenit evident că problemele evreimii au anvergură planetară, privind practic soarta întregii omeniri.

Pornim de la un adevăr indubitabil: revoluția bolșevică din Rusia, din toamna anului 1917, este integral opera unor evrei, unii mari finanțiști, alții mari specialiști în manipularea publicului – alde Lenin și Troțky, în organizarea de atentate teroriste etc. Efectele instaurării bolșevicilor la guvernarea Rusiei sunt și ele cunoscute: au dat peste cap rânduielile milenare ale planetei, sub pretextul luptei de clasă, al luptei dintre exploatați și exploatatori. Au fost declarați clasă parazitară toți cei care se aflau în pătura suprapusă a societății: aristocrația, burghezia, țărănimea înstărită, intelectualitatea, cei care ajunseseră într-o situație materială mai bună prin merite personale sau ale părinților. Aceștia trebuiau să-și piardă privilegiile câștigate, de cele mai multe ori, prin muncă și talent. Și în primul rând trebuiau să-și piardă proprietățile private, prin naționalizare, prin trecerea averilor în proprietatea socialistă, a întregului popor. Pierderea moșiilor și a întreprinderilor, oricât de mici, însemna desființarea clasei suprapuse ajunsă la anumite privilegii prin talent, muncă sau moștenire. Aceasta a fost opera înfăptuită în numele ideii comuniste.

În Europa comunismul a durat până în toamna anului 1989, an de aniversare a Revoluției Franceze, altă mare cacealma a istoriei fraudate, în care amestecul evreiesc este mai puțin evident. Paravanul a fost masoneria. Dar există o continuitate între Paris 1789 și Petrograd 1917, asupra căreia nu insistăm.

Scopul nostru este să punem în evidență o informație peste care am trecut ușor cu vederea în urmă cu aproape 30 de ani.

Este vorba de o mărturie involuntară pe care a făcut-o Wilhelm Filderman, lider al evreilor din România și personalitate de prim rang în comunitatea mondială a evreimii. Pentru evreii din America conta ca fiind „cel mai important evreu din Europa”. Este foarte probabil să fi avut acces la discuțiile și deciziile luate la nivelul cel mai select al evreimii: înțelepții Sionului…

De la acest nivel de responsabilitate Wilhelm Filderman face în anii 1950 o dezvăluire senzațională: comunismul va mai dura câțiva ani doar, cel mult 30-40.

Această dezvăluire o face însă într-n cadru restrâns, într-o împrejurare benignă și ușor de trecut cu vederea: Filderman lasă secretarului său particular de la Paris, tot evreu plecat din România, sarcina de a se ocupa de soarta Jurnalului său, ținut de-a lungul vieții, jurnal cu informații extrem de importante pentru România în care Filderman a trăit aproape toată viața. Drept care intenția lui Filderman a fost ca Jurnalul să ajungă în posesia ACADEMIEI ROMÂNE.

Nota bene: Wilhelm Filderman este evreul cel mai important care neagă holocaustul din România, așa cum neagă și caracterul anti-semit al guvernării mareșalului Ion Antonescu. Jurnalul său este sigur că face dovada acestor adevăruri incomode pentru evreii sioniști.

Și acum urmează detaliul cel mai important: așadar, cu limbă de moarte, Filderman lasă executorului său testamentar obligația de a depune la Academia Română prețiosul manuscris numai după ce în România nu vor mai fi la putere comuniștii! Cu alte cuvinte Filderman a mizat pe faptul că secretarul său, binișor mai tînăr, va apuca căderea comunismului!

Așadar, Filderman știa sigur că regimul comunist din România nu va mai dura mult! România însă nu putea să scape de comunism decât într-un context cel puțin european, odată cu celelalte țări comuniste din fostul lagăr sovietic, odată cu însăși Uniunea Sovietică. Filderman știa că în aceste țări regimul comunist va sucomba în curând!

De unde știa asta Filderman? De la calitatea sa de lider evreu de grad înalt!

Noi, amărîții de noi, trăitori în lagărul comunist, eram îndoctrinați cu ideea că societatea capitalistă este pe ducă, că viitorul aparține dictaturii proletare, comunismului. Nu vedeam nici o șansă să cadă regimul comunist, cel mult visam ca acesta să capete „o față umană”, ceea ce se și întâmpla. Încet-încet, excesele iudeo-bolșevice erau îndepărtate și lucrurile începuseră să se normalizeze. Nu ne prea dădeam seama, căci propaganda anti-comunistă, organizată tot de evrei, ne manipula și ne controla în toate atitudinile posibile, pregătind „revolta” anti-comunistă din toamna anului 1989, când, dintr-un loc necunoscut, a venit dispoziția „la loc comanda” în materie de comunism! Asta după ce, vreme de câteva decenii, 1917-1989, milioane de oameni nevinovați au plătit cu viața, cu libertatea, cu demnitatea lor experimentul comunist.

La ce a fost necesar acest experiment? Și de ce s-a renunțat la el? Cumva pentru că un anumit scop fusese atins?

Așa se pare și, pentru persoane mai informate, ne amintim mărturia altui evreu informat, un mare rabin, rabinul Reichorn din Praga. O mărturie care merită reținută și analizată cu toată atenția. S-o punem în chenar:

Rabinul Reichorn din Praga, la 1896, despre planul de iudaizare a proprietăţilor funciare:

«în numele justiţiei sociale şi a egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani care, fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă, devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră».

Mai deslușit spus, în strategia Sionului a acționat încă din secolul al XIX-lea o strategie politică care va promova „în numele justiţiei sociale şi a egalităţii”, adică în numele ideii comuniste, ideea ca „marea proprietate să fie împărțită la ţărani, țărani care, fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă”, adică băncilor evreiești, „devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră”.

„Noi vom fi marii proprietari și puterea va fi a noastră!”

Deci acesta a fost scopul instaurării comunismului, dar și al căderii comunismului! Instaurarea comunismului a dus la des-proprietărirea celor ce, în termeni bolșevici, exploatau, ca proprietari, clasa muncitoare, inclusiv țărănimea săracă. Proprietatea privată a fost desființată de comuniști în folosul proprietății publice, a tuturor și a nimănui. În comunism proprietatea nu mai era a proprietarilor de drept, dar nici a evreilor, era impersonală, a poporului. Comunismul, proiectat de evrei, nu era decât o etapă a procesului de instaurare a puterii mondiale a evreimii. Mai era nevoie de un transfer al proprietății publice în folosul unor persoane private! Ceea ce nu se putea petrece sub un regim comunist!

Transferul de proprietate se putea face numai prin restaurarea proprietății private, iar principiul proprietății private, legitimarea ei, nu se putea face în comunism. Evreii, ca să devină „marii proprietari”, aveau nevoie de abandonarea comunismului și revenirea la respectul pentru proprietatea privată. Revenira la situația de dinaintea instaurării regimului comunist!

Aparent, aceasta a însemnat un act de dreptate: restituirea proprietăților deținute înainte de naționalizare, ceea ce s-a legiferat imediat după căderea comunismului. Numai că restituirea proprietăților s-a făcut incomplet, haotic, iar odată cu vechii proprietari au apărut și proprietari noi, care au profitat de meandrele legilor și au devenit mari proprietari funciari, mari întreprinzători industriali, economici, principali beneficiari ai revenirii la societatea capitalistă.

Cazul României este concludent: românii, deși re-împroprietăriți după 1990, nu mai stăpânesc decât o mică parte din fondul funciar, restul a fost acaparat după 1990 de investitori străini, majoritatea evrei, cum tot evreii dețin majoritatea capitalurilor din economie, direct sau prin interpuși! Evreii au ajuns marii proprietari și puterea este a evreilor!, putem conchide. Conform planului multi secular la care au lucrat cu o abnegație fantastică. Jos pălăria! Sunt demni de toată admirația!

Inteligența evreilor este vestită, iar istoria recentă o dovedește cu prisosință. Au avut inteligența de a imagina un proiect realizabil prin care să dobândească o putere fără egal în istorie! Cui i-ar fi trecut prin minte un asemenea plan și cine s-ar fi înhămat, câteva generații la rând, la un asemenea proiect?!

Numai că în plan politic există două tipuri de inteligență care, de obicei se exclud: inteligența de a ajunge la putere și inteligența de a folosi această putere într-un mod folositor, util, benefic. Evreii, lucrând mult pe ascuns, în clandestinitate și deseori uzând de procedee ilegale și imorale, incorecte, au ajuns la bogăție, la putere, controlează în mare măsură destinele planetei. Au ajuns la guvernare!

Ajunși în această postură ei trebuie să renunțe însă la clandestinitate, la diversiuni, la minciună, la practici incorecte. Societatea trebuie condusă în mod transparent și eficient! Talentul, inteligența de a conduce, de a guverna, este cu totul altceva decât talentul de a ajunge la guvernare. Guvernarea este ora adevărului.

Este vorba de diferența dintre a demola și a edifica. E nevoie de inteligență și pentru a distruge, pentru a găsi punctele slabe ale adversarului, pentru a le exploata.

Când ajungi însă la putere, când ajungi să guvernezi, viclenia nu mai este bună la mare lucru. Guvernarea se face la lumina zilei, în văzul și pe înțelesul tuturor. Inteligența de a guverna, de a edifica, se pare că evreii nu o au! Au știut să dobândească puterea, au știut să-și distrugă adversarii, concurenții la dobândirea puterii, dar nu știu să folosească puterea într-un mod onorabil, benefic pentru omenire. De aceea această planetă, această omenire a ajuns în starea de degringoladă din ultimele decenii, stare de derută, de nesiguranță. Este efectul prezenței unui număr tot mai mare de evrei în conducerea planetei!

Ne aducem aminte de o întâmplare din primii ani de după 1990. La sediul Agerpres am participat la o întâlnire quasi-oficală cu o delegație de parlamentari chinezi. La un moment dat s-a ajuns și la întrebarea: voi, acolo în China, de ce nu ați renunțat la comunism? De ce mai aveți un partid comunist la conducerea țării?

Răspunsul a fost de neuitat: În China nu am renunțat la comunism deoarece în Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez nu există niciun evreu!…

De reținut, legat de acest subiect – rolul evreimii în destinul omenirii, și altă părere, tot a unui evreu, exprimată în urmă cu aproape 100 de ani și deja uitată, nu are nicio circulație în mentalul public contemporan. Sperăm să o (re)punem în circuitul public de idei. Marcus Eli Ravage, text publicat în „Century Magazine”, Februarie 1928. Îl transcriu cu o ușoară stilizare, cu speranța că îi voi spori puterea de circulație. Merită:

Voi, creștinii, încă nu ați început să vă dumiriți cât suntem de vinovați față de voi! Nici până azi nu ați priceput că noi, evreii, suntem intrușii. Noi suntem subversivii. Noi v-am distrus lumea în care erați obișnuiți să trăiți, v-am pervertit idealurile, v-am schimbat destinul, am făcut ravagii în lumea și în viața voastră.

Noi am fost la originea nu numai a ultimului mare război, ci și la toate revoluțiile majore din istoria voastră. Noi am adus dezbinare, neînțelegeri, confuzii și frustrări în viața voastră privată și publică, și asta facem în continuare. Nimeni nu vă poate spune cât timp vom continua așa! Cine știe ce destin măreț și glorios ați fi avut dacă noi v-am fi lăsat în pace!”(s.n.)

…Dacă noi v-am fi lăsat în pace!

Distribuie!

 (Preluare de pe blogul Ion Coja)

Stareţul Tadei de la Vitovniţa: Despre venirea antihristului

Sionistii se pregătesc să pună întreaga lume sub presedentia Națiunilor Unite (ONU) sub conducerea unui singur om, antihristul, pe care îl vor pune în funcția de președinte al ONU. Deocamdată, cea mai înaltă poziție la ONU este funcția de „secretar general”. Locul presedintelui ONU este vacant, ca sa poata fi ales primul, dar si ultimul presedinte.

Antihristul va fi ales presedinte al ONU cand va veni vremea pentru a fi propulsat ca guvernator al intregii lumi. Cand natiunile lumii vor fi pregatite printr o criza multipla de proportii pentru o forma unica mondiala de guvernare, atunci va fi ales presedintele Natiunilor Unite (ONU), stapanul lumii (Sfantul Lavrentie de Cernigov spune ca atunci cand vom vota un imparat a toata lumea, acela, el, este antihristul).

Antihristul va fi primul si ultimul presedinte al Natiunilor Unite (ONU). Având în vedere că sionistii au pregatit oameni pentru toate pozițiile cheie – vor provoca o criză economica de mari proporții, fără precedent, așa incat Marea Depresiune economica din anii 1930 va fi surclasata ca un crash financiar prea mic. Prin aceasta viitoare criză planetara, valoarea banilor din intreaga lume va cobora la zero și întregul sistem economic se va prăbuși. Acest lucru va duce la distrugerea economiilor tuturor țărilor, deoarece circulatia banilor lichizi pentru economie este de aceeași valoare si importanta ca circulatia sângelui in organismul uman. Apoi va fi implementat un sistem planetar de plăţi digitale (bani digitali) astfel încât nimeni să nu poată supravieţui în afara lui.

După atâtea dezastre omenirea va fi gata să implore guvernarea unui salvator (antihristul) care să restabilească pacea cu orice preţ, chiar cu preţul pierderii propriei libertăţi a fiecarui cetatean. Aceasta criza econimica va crea un haos fără precedent. Din acest haos natiunile vor fi scoase la liman de un „salvator”, antihristul, care va aparea ca un geniu la nivel planetar pentru a „salva” lumea.
Când veti vedea criza economică ca ia proportii peste tot în lume, atunci sa stiti ca aratarea in public (pentru a i se face lobby) a antihristului este aproape…

Selecţie şi editare: Felix

Toată tăria noastră vine de la Dumnezeu şi se câştigă cu sfânta rugăciune

O mare putere ni s-a dat ca să străbatem calea plină de osteneală fără poticnire, neprimejduiţi de deznădejde ori de moleşeală. Şi, călcând peste curse, să biruim duhurile nevăzute care ne războiesc. Şi să ajungem teferi la capătul doririi, adică la unirea cu Dumnezeu. E darul harului primit în Sfintele Taine – între care mari sunt Botezul şi Cuminecarea.
Harul ajută slăbiciunii şi neputinţei tale, ca să voieşti şi să împlineşti cele ce-ţi întrec firea şi puterea. Nu te plânge, dar, că ţi-e slabă voia. De te vezi nevolnic, niciodată n-ai să te trufeşti, cunoscând de unde-ţi vine curajul şi tăria. Şi la durere şi necaz, ai să alergi la Domnul ca pruncul la părinte. Lăsându-se în voia lui Dumnezeu, cu harul Lui au săvârşit Sfinţii mari isprăvi şi nevoinţe. Nu oţelindu-şi voia au sporit cu duhul. Sfântul creştin nu se arată mai presus de om prin voia sa cea tare, ca hindusul, a cărui străduinţă nu-i alta decât desăvârşirea puterilor şi voii sale omeneşti. Sfântul pe toate le face prin puterea şi voia Domnului.
Fiindcă aceasta e mare taină şi meşteşugul vieţii celei bune, să lucrezi cu puterea ce-ţi vine de la Domnul, nu cu a ta.

Cunoaşte că războiul cel nevăzut nu-l duci de unul singur, ci pururea îţi stau alături Măicuţa Domnului, armiile cereşti, toţi Sfinţii şi însuşi Domnul; niciodată nu va fi lipsit cel care duce „lupta cea bună” de harul şi ajutorul Lui. De te sfădeşti cu lumea, n-adu împotrivă cuvinte lumeşti, ci sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu. Şi nu cu arme făurite de tine îi războieşti pe draci, ci întotdeauna cu armele Sale.
Toată tăria noastră vine de la Dumnezeu şi se câştigă cu sfânta rugăciune. Legea păcatului din tine nu-i mai tare decât tăria lui Hristos şi nu-i păcat ori patimă pe lume pe care să n-o biruie puterea harului. Iar ce se primeşte de la Dumnezeu, drept e să I se pună la picioare. De ai avuţie de virtuţi prin harul Său, nu-ţi socoti comorile ale tale, ci dă slavă şi mulţumită că te-ai îmbogăţit în Dumnezeu (cf. Lc 12, 21).

Venirea harului în suflet nu se face cu sunet şi strigare. Nu în vijelie, ci în adiere de vânt lin, l-a văzut pe Domnul Proorocul Ilie. Odată în chip simţit, iar altă dată, neştiut şi tainic vine harul. Că nu voieşte Domnul să ne pierdem prin mândrie.
De e simţire însă, e neînşelătoare, pentru curăţia şi minunăţia ei.

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Editura Sophia, București, 2007)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Zbor deasupra unui cuib de cuci, cu cincizeci de bani reducere

Am spus şi am scris de nenumărate ori că lumea asta stă sub stăpânirea unor nebuni. Nu zic că e condusă, asta înseamnă totuşi ceva, e haotizată de aceşti tembeli, care se cred dumnezei. Împreună alcătuiesc  un politeism blestemat, care-şi  crează adepţi. Sau supuşi. Sau scalvi. E de-ajuns să ne uităm la ,,cel mai puternic om al planetei’’, la Joe Biden. Omul e lovit de demenţă senilă, o formă de nebunie, şi din această stare a impus vaccinurile ucigaşe şi a propovăduit toate relele ce au venit şi vor veni asupra lumii. A ajuns acum de râsul lumii şi totuşi e ţinut în biroul oval de cei asemenea lui. Uitaţi-vă la Putin cel falnic, ajuns o epavă de om, o fosilă, ar zice Ion Iliescu. Anii au trecut şi peste el, nu ştiu care e starea lui de sănătate, nici nu mă interesează, se deplasează cu greutate, mintea-i este înceţoşată, dar duce un război absurd între două ţări ortodoxe.

Nu vă uitaţi la Boris Johnosn şi la Draghi al Italiei, dumnezei şi ei, până mai zilele trecute. Acum sunt muritori de rând. Nu vă uitaţi la Angela Merckel Răufăcătoarea, care a fost trecută pe linie moartă şi, ca fostă zeiţă, îşi aşteaptă sfârşitul. Amurgul zeilor.

Hai să ne uităm puţin şi în curtea noastră. Klaus Iohannis ne spune că cincizeci de bani sunt cincizeci de bani (ne-a spus şi chilugul naţional că iarna nu-i ca vara). Deci cei cinzeci de bani sunt o realizare excepţională a guvernului doctorului Nicolae Ciucă. Doctoratul nici nu mai conteză, având atâtea realizări măreţe, încununate de… cincizeci de bani.

Am primit un montaj de trei filmuleţe, durează secunde puţine, însă sunt deosebit de sugestive. Întâi, KW Iohannis ne spune că cincizeci de bani sunt cincizeci de  bani, nu cumva să cădem în confuzii. Al doilea: Calistrat Chifan. Omul zice ceva, nu cu referire la Iohannis, cu care sunt de-acord: ,,Putem să ne naştem sub toată galaxia, când ai ieşit prost din mama ta, aşa mori, sub toate zodiile’’. În final, Putin, care râde de prostia celor doi. Nu şi de a lui.

Să înţelegi mişcarea browniană, nu e un exerciţiu de inteligenţă. Imaginaţi-vă douăzeci de nebuni dintr-un ospiciu, scăpaţi de sub supraveghere. Aceştia se încaieră, nu se ştie de ce, se bat ca orbii, iar la sfârşit câţiva zac însângeraţi pe podea. Ceilalţi sunt triumfătorii. Asta e imaginea lumii de azi. Ca în filmul amintit mai sus.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Nectarie de Eghina: Nu avem siguranța zilei de mâine. Căci mulți, voind să facă multe a doua zi, nu au reușit

Grija cu privire la mântuirea noastră trebuie să vină la timp, iar pricina pentru aceasta este pericolul iminent cu privire la mântuirea sufletului nostru. Cel ce este fără de grijă cu privire la mântuirea sufletului lui riscă un îndoit pericol: ori să fie răpit de moarte pe neașteptate, ori să fie părăsit de harul lui Dumnezeu.
În ambele privințe, răul este mare, fiindcă pierderea sufletului este moarte. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur ne sfătuiește, zicând: „Să nu întârzii să te întorci la Dumnezeu, nici nu amâna de pe o zi pe alta până la sfârșit, căci nesigur este sfârșitul. De aceea, ca un fur noaptea, așa vine și ziua Domnului. Dar nu ca să ne fure ceva, ci pentru ca acest avertisment să ne facă pe noi mai tari și neclătinați. Cel care prevede furul petrece în priveghere și, aprinzând candela, pururi veghează. Așa și voi, aprinzând lumina Credinței și a dreptei viețuiri, veți avea candelele luminoase în priveghere neîncetată. Fiindcă nu știm când vine Mirele, trebuie să fim pregătiți pururi, pentru ca atunci când va veni să ne găsească priveghind.”

Și Sfântul Grigorie Teologul zice: „Nu trebuie să așteptăm un prilej, o vreme anume pentru îndreptarea noastră, pentru că nu avem siguranța zilei de mâine. Căci mulți, voind să facă multe a doua zi, nu au reușit”. Dacă vei scăpa momentul prezent lăsându-l să treacă, mereu vei căuta la ziua de mâine, furat de uneltirile celui rău, după cum este felul aceluia. „Mie dă-mi prezentul, iar lui Dumnezeu, viitorul. Mie dă-mi tinerețea, lui Dumnezeu bătrânețea; mie, plăcerile și patimile, lui Dumnezeu dă-I neputința și nefolosirea.”
Cât de mare este pentru tine pericolul acesta! Câte semne ale lipsirii de nădejdea mântuirii! Nu știi când vine moartea. Fie te împresoară războiul… fie vine ceasul cel rău (căci ce este mai ușor decât să moară un om, oricât de mare i-ar fi grija lui), fie băutura prisosește, fie vântul îl doboară, fie calul îl trage după el, fie vreun leac luând din greșeală, prin vreo îngăduință a proniei, în loc de tămăduitor, s-a arătat otrăvitor.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, pp. 66-67)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Lavrentie de Cernigov: Rugaţi-vă ca bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă

– Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noştri suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu ăsta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-şi aleagă un singur împărat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împărat, să ştiţi că acela „el e” – antihristul – şi să te ferească sfântul de vei vota. Apoi adăuga: – Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă. Deseori stareţul repeta cu tristeţe în discuţiile despre antihrist următoarele cuvinte: – „Vor veni aşa vremuri când vor umbla din casă în casă ca lumea să semneze pentru acel «singur împărat» pe pământ şi se va face un recensământ al populaţiei foarte drastic. Vor intra în casa omului iar acolo sunt soţul, soţia şi copiii, şi soţia îl va ruga pe soţ să semneze căci altfel nu va putea cumpăra nimic pentru copii: «hai, soţule, să ne înscriem şi noi căci avem copii şi dacă nu ne înscriem nu vom putea face nimic», iar soţul îi va răspunde: «iubita mea soţie, tu fă cum vrei, eu însă sunt pregătit să mor mai bine pentru Hristos, decât să semnez ceva pentru antihrist». Aşa de tragic viitor vă aşteaptă.

Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat. Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele.

Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită. Antihrist va proveni dintr-o femeie curvă, o evreică dintr-al doisprezecelea neam de preadesfrânaţi. Deja de la adolescenţă se va deosebi de semenii săi prin capacităţile sale intelectuale deosebite, care se vor manifesta la el mai ales după vârsta de 12 ani când, plimbându-se prin parc cu mama lui, se va întâlni cu satana care ieşind din beznă (din adâncul iadului) va intra în el. Băiatul se va cutremura de spaimă dar satana îi va spune: „nu te teme şi nu te înspăimânta, eu te voi înălţa pe tine”. Acest copil îi va uimi pe toţi cu inteligenţa sa. Şi aşa, din el va încolţi şi se va coace în chipul omului „antihristul”. Când satana va fi întronat, în timpul punerii coroanei se va citi Simbolul Credinţei – Crezul -, dar el nu va permite ca acesta să fie citit corect, iar acolo unde vor fi scrise cuvintele „şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” el se va lepăda de acestea şi se va recunoaşte doar pe sine. La încoronare, antihristul va avea mănuşi pe mâini, iar când le va da jos ca să-şi facă Sfânta Cruce, Patriarhul va observa că el în loc de unghii are gheare şi aceasta îi va întări bănuiala sa că acesta este antihristul. Atunci Patriarhul va exclama: „Acesta este antihristul” pentru care Patriarhul va fi omorât.

 Din cer se vor cobori proorocii Enoh şi Ilie care de asemeni vor explica lumii şi vor striga: „Acesta este antihristul! Să nu-l credeţi!” Iar el îi va omorî pe ei, însă după 3 zile, cu puterea lui Dumnezeu, vor învia şi se vor înălţa la ceruri. Antihrist va fi foarte învăţat şi va cunoaşte toate vicleniile sataniceşti şi va face multe minuni false şi semne amăgitoare. Pe el îl vor vedea toţi şi îl va auzi lumea întreagă (prin televiziune, radio, etc., n.ed.). Pe oamenii săi el îi va pecetlui cu semnul său. Însă pe adevăraţii creştini, care i se vor opune, are să-i urască cu ură mare. Atunci va începe ultima şi cea mai mare prigoană a creştinilor care vor refuza pecetea satanei (semnul 666). Prigoana va începe îndată de pe pământul Ierusalimului iar apoi se va extinde pe tot globul şi se va vărsa ultima picătură de sânge în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi, copiii mei, mulţi veţi ajunge aceste vremuri îngrozitoare. Pecetea lui satana (666) va fi de aşa natură încât toţi vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc. Creştinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă şi nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă descurajaţi, că Dumnezeu nu-Şi va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiţi! Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”.

Şi iată că, pentru aceste fărădelegi, pământul nu-şi va mai da roada sa şi va fi o secetă aşa de mare, încât pământul va face aşa nişte crăpături că va putea să cadă omul într-însele. Creştinii vor fi omorâţi sau izgoniţi în locuri pustii, dar Dumnezeu are să-Şi îngrijească turma Sa, dându-le de mâncare şi apă de băut celor ce urmează Lui. Pe evrei de asemenea îi va goni într-un loc. Mulţi evrei care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor sta în aşteptare, urmărindu-i toate activităţile lui. Ei ştiu că strămoşii lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, dar aici va lucra Dumnezeu, căci ochii lor se vor deschide şi ei nu vor primi pecetea lui satana, iar în cel de-al unsprezecelea ceas îl vor recunoaşte pe Iisus Hristos drept Mesia, vor trece la ortodoxie, iar pentru credinţa lor se vor mântui. Restul poporului, fiind slab în credinţă, va merge după satana. Iar când pământul nu va mai rodi, oamenii vor merge la satana cerându-i pâine, la care el le va răspunde: „dacă pământul n-a rodit, eu nu pot face nimic”. Vor seca râurile şi lacurile, şi nu va mai fi nici apă în fântâni. Acest dezastru se va lungi vreme de trei ani şi jumătate, dar pentru aleşii Săi Dumnezeu va scurta aceste zile. În aceste grele vremuri încă vor fi luptători puternici, adevăraţi stâlpi ai Bisericii Ortodoxe care vor avea harul Rugăciunii lui Iisus (rugăciunea inimii) şi Dumnezeu îi va acoperi pe ei cu harul Său cel sfânt şi binefacerea Sa cea atotputernică şi ei nu vor vedea acele minuni şi semne false care vor fi pregătite de antihrist pentru toţi oamenii şi pe care le va vedea restul lumii, unele chiar în bisericile creştinilor. Încă o dată vă repet să nu mergeţi în aceste biserici, căci Hristos şi binefacerea Lui nu va fi acolo“.

Una din surori, ascultând această discuţie, a întrebat: – Ce să fac, Părinte? Tare n-aş vrea să ajung vremurile acelea! – Tu eşti încă tânără, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele. Atunci sora, îngrozită, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând: – Părinte, mi-e frică, ce să fac? – Păi, tu alege una din două, sau cele cereşti sau cele pământeşti. Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea. Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele: – Asta înseamnă că vom pieri cu toţii? – Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru Credinţă şi atunci ei vor trece în rândul Mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile. Restaurarea bisericilor se va face până la venirea antihristului şi în toate va fi o bunăstare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparaţiile în biserica noastră să mai îngăduiţi, fiţi modeşti şi cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să vă rugaţi mai mult şi să umblaţi la biserică atâta timp cât încă se mai poate, şi mai ales să veniţi la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfa fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să vă spovediţi cât mai des şi să vă împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos, şi Dumnezeu vă va întări. Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui şi pe evreii care vor refuza să primească pecetea lui antihrist şi vor exclama că: asta e amăgire şi minciună, că acesta este necuratul şi nu Mesia nostru, şi nu-l vor recunoaşte de mesia.

Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi şi vărsând lacrimi amare, spunea: – Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului! Ierodiaconul Gheorghe întrebă: – Părinte, spuneţi-mi, eu cum să fac să nu pier, sunt doar diacon. La care el i-a răspuns că nu ştie. Atunci ierodiaconul Gheorghe a început să plângă căzând la picioarele stareţului şi-l ruga pe Părintele Lavrentie să se roage bunului Dumnezeu pentru el ca să nu ajungă în iad. Părintele Lavrentie s-a ridicat şi a înălţat o rugăciune la Ceruri, apoi i-a spus: – Se mai întâmplă şi aşa, că omul se îmbolnăveşte, moare şi ajunge în Împărăţia Cerurilor. Această proorocie s-a împlinit întocmai. Noi îl cunoaştem pe acest diacon de la Lavra din Kiev. Era un călugăr foarte râvnitor şi făcea multă milostenie. S-a îmbolnăvit aşa, dintr-o dată, şi la scurt timp a murit.

De flecare dată când Părintele se ruga sau când povestea despre viaţa de dincolo plângea amarnic. Surorile îl linişteau, dar el le răspundea vărsând şi mai multe lacrimi: – Cum să nu plâng, când întunericul cel veşnic – iadul- este plin de suflete omeneşti! Părintele Lavrentie a avut o dragoste duhovnicească puternică către toţi şi Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul rugăciunii inimii şi cel al înainte-vederii. În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial  Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!” Şi vor alege de împărat pe unul ce va fi născut dintr-o desfrânată evreică din cel de-al doisprezecelea neam de desfrânaţi, din neamul împărătesc, şi va fi „el” frumos pentru cei necredincioşi, iar cei dreptcredincioşi îi vor vedea faţa lui adevărată: urâtă şi înspăimântătoare. Când se va plimba în mantie împărătească prin grădină cu mama sa, şi se va gândi cum va fi el în viitor să-şi conducă împărăţia, deodată se va deschide pământul, va izvorî apă, iar din apă va sări ceva, şi lui îi va părea că cineva e în spatele lui şi se va întoarce cu faţa înapoi să vadă. Atunci va vedea ceva groaznic, o grozăvie, şi, de frică, va deschide gura să ţipe; atunci diavolul se va sălăşlui în el şi din acel moment el va deveni antihrist.

Nu o dată Părintele ne spunea: „antihristul va fi încoronat la Ierusalim. Acum însă diavolul este legat în iad, dar Dumnezeu îl va dezlega şi el se va sălăşlui în împăratul-antihrist“. Iereul Nechifor, Grigorie şi protoiereul Vasile Ganzin îl contrazic pe Părintele Lavrentie, că el despre asta a mai spus o dată, dar puţin diferit, iar el le-a răspuns: – Fraţii mei şi onoraţi părinţi, voi un lucru nu-l pricepeţi şi nu-l ştiţi. Eu nu spun doar pentru Rusia noastră, ci pentru întreaga lume. Cuvintele mele sunt adevărate, iar mie mi le-a arătat pe toate Duhul Sfânt, prim milostivirea Bunului Dumnezeu asupra mea. Noi, ortodocsii, nu urmarim decat salvarea sufletului si castigarea Imparatiei Cerurilor si acest lucru ni-l poate oferi Biserica Ortodoxa. Una este doar Biserica Ortodoxa Soborniceasca si Apostoleasca, celelalte ce se numesc “biserici” nu sunt biserici, ci samanta stearpa a diavolului in lanul de grau al lui Hristos. Terminand aceasta discutie a adaugat: “cei ce au urechi sa auda si cei care au ochi sa vada” dar apoi a adaugat cu tristete: “dar vor fi multi surzi si multi orbi“

Părintele Dumitru Stăniloae: Pruncul prin Care se vor descoperi gândurile din multe inimi

Dreptul Simeon a văzut în Pruncul pe care L-a luat în brațe „mântuirea gătită de Dumnezeu” nu tuturor popoarelor, ci „înaintea feței tuturor popoarelor” (Luca 2, 31), căci nu toți oamenii Îl vor primi ca Mântuitor, dar toate popoarele vor ști de ea, căci ea se va arăta în fața tuturor. În sensul acesta, Hristos va fi „Lumină spre descoperirea neamurilor” (Luca 2, 32), pentru că toate se vor face mai cunoscute unele altora, datorită unirii lor în dragoste față de Hristos și prin modul în care își vor manifesta credința lor: prin mucenici, sfinți, cultura lor inspirată de Hristos. Dar toate acestea vor pune în lumină și slava poporului Israel. Căci din el a ieșit Hristos ca om și înainte de El prorocii care I-au prevestit venirea Lui, și din el s-au ales Apostolii și primii martori ai dumnezeirii Lui.

Dar cunoștința Dreptului Simeon despre viitoarea lucrare mântuitoare a lui Hristos a mers și mai departe, căci după ce a spus cele de dinainte lui Iosif și Mariei, care se mirau de cunoștința lui despre Prunc, întorcându-se spre Maria a precizat că slava ce-i va veni lui Israel de la Prunc nu înseamnă că toți din Israel se vor înălța prin El, ci mulți vor cădea prin împotrivirea ce I-o vor arăta. Ba, cunoștința lui Simeon despre ceea ce se va întâmpla Pruncului din partea celor ce I se vor împotrivi a mers până la a prevedea și evenimentul care va face să treacă sabie prin sufletul ei. Evenimentul acesta nu i-l spune Dreptul Simeon Mariei pe nume, ca să n-o îndurereze prea tare. Dar spune totuși că acest eveniment se va produce „ca să se descopere gândurile din multe inimi”, adică atât ale celor ce s-au întărit, prin răstignirea Lui pe Cruce, în necredința lor în dumnezeirea Lui (cum se întâmplă și azi în sânul denominațiunilor neoprotestante, care de aceea nu cinstesc crucea lui Hristos), cât și ale celor ce, văzând până unde a mers iubirea lui Dumnezeu pentru noi, se vor mântui prin alipirea la El.

E ceea ce a spus Sfântul Apostol Pavel mai lămurit: „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18), pentru că prin Cruce s-a arătat și iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu față de oameni, dar și puterea Lui care a învins moartea prin Înviere.

(Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, Editura Centrului Mitropolitan Sibiu, 1991)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi