Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: Când cineva se lasă în grija lui Dumnezeu, El nu-l lasă

Părintele Tihon, atunci când s-a dus la Coliba Sfintei Cruci, nu avea biserică, deşi îi era absolut ne­cesară. Nici bani nu avea ca s-o facă, ci numai o mare credinţă în Dumnezeu. Într-o zi, s-a rugat şi a pornit spre Karyes, cu credinţa că Dumnezeu îi va iconomisi banii de care avea trebuinţă ca să facă biserica.

Înain­te de a ajunge la Karyes, îl strigă de departe stareţul Schitului Sfântul Ilie. Când s-a apropiat Părintele Tihon, stareţul i-a spus: „Un creştin evlavios din Ame­rica mi-a trimis aceşti dolari ca să-i dau unui pustnic care nu are biserică. Sfinţia Ta nu ai biserică. Ia-i şi fă-ţi!” Atunci părintelui Tihon i-au dat lacrimile de emoţie şi recunoştinţă faţă de Bunul Dumnezeu, Care, ca un cunoscător de inimi, se îngrijise pentru biserică mai înainte ca el să-L roage, în aşa fel încât să aibă banii pregătiţi atunci când îi va cere.

Când cineva se lasă în seama lui Dumnezeu, El nu-l lasă. Şi într-adevăr, dacă mâine la ora zece ai nevoie de ceva, atunci când ceea ce ceri nu este ceva neraţional, ci o nevoie reală, la 9 şi 45 sau la 9 şi jumătate Dumnezeu îl are gata ca să ţi-l dea. De pildă ai trebuinţă de un pahar la ora nouă. La 9 fără 5 îţi vine paharul. Ai trebuinţă de 500 de drahme? În ceasul când ai trebuinţă de ei îţi vin exact 500 de drahme, nici 510, nici 490. Am observat că, dacă, de pildă, mi-ar trebui ceva mâine, Dumnezeu îl prevede de azi. Adică înainte de a mă gândi eu, Dumnezeu Se gândeşte mai devreme şi-mi dăruieşte acel lucrul în ceasul în care am trebuinţă de el. Pentru că de acolo de unde vine, ca să ajungă la mine exact în ceasul în care am trebuinţă, văd de cât timp ar fi nevoie. Deci Dumnezeu se îngrijeşte de mai înainte.

Când noi, din mărime de suflet, îl facem pe Dumnezeu să Se bucure de viaţa noastră, atunci El dăruieşte cu îmbelşugare binecuvântările Sale fiilor Săi mărinimoşi în ceasul în care au trebuinţă de ele. După aceea, toată viaţa trece însoţită de binecuvân­tările Dumnezeieştii purtări de grijă. Ore întregi vă pot povesti întâmplări despre minunata purtare de grijă a lui Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 275-276)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

5 gânduri despre „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: Când cineva se lasă în grija lui Dumnezeu, El nu-l lasă”

  1. „Să nu te temi. Să nu te îndoiești. Biruința va fi a Fiului meu”.
    Arătarea Maicii Domnului Mucenicului Domnului Hristos, Valeriu Gafencu, în închisoarea de la Târgu Ocna

    La Crăciun [Valeriu Gafencu] era destul de înviorat. În noaptea cântărilor îngerești a compus un minunat colind al deținuților din Târgu-Ocna. În patul de alături își dădea sufletul Arhimandritul Gherasim Iscu. Noaptea aceea de Crăciun nu o voi putea uita până la sfârșit. Umblam necontenit de la un bolnav la altul, luându-le pulsul și îngrijindu-i.

    Din când în când îmi mai aruncam privirea și spre Valeriu. Era vesel, fericit înlăuntrul său, cu pleoapele lăsate, cu capul plecat în piept. Nici el nu se putea odihni. După ce mi-am terminat treaba, am simțit că mă cheamă din priviri, că mă roagă să mă duc la el. M-a privit cu o pătrundere cum încă nu simțisem până atunci. Și-a făcut semnul crucii, apoi mi-a luat mâna. Un fior adânc m-a cuprins. Era foarte concentrat, lucru neobișnuit la el, căci în starea lui duhovnicească putea rămâne destins până și în cele mai cumplite tensiuni prin care ne era dat să trecem. Simțeam că are ceva să-mi împărtășească.

    – Ioane, tu îmi ești cel mai bun prieten, mi-a zis. Dar nu ca prieten vin la tine, ci ca să-ți cer sfat, să mă supun ție. Vrei să mă asculți?
    – Te ascult, am răspuns eu, dar nu știu dacă voi fi vrednic de încrederea ce-mi arăți.

    Valeriu a plecat ochii și mi-a spus liniștit:
    – În noaptea asta am privegheat. Așteptam să vină cântecul colindei mele. Doream să fie foarte frumos. Îl cântam în mine. Îl deslușeam din cerurile înalte din care cobora. Cam greu pentru mine, căci nu cunosc notele muzicale și trebuie să o fac după ureche. Eram deci treaz, lucid și senin, când deodată am văzut că am în mână fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de întâmplare, am ridicat privirea și la capul patului meu am văzut-o pe Maica Domnului, îmbrăcată în alb, în picioare, vie, reală. Era fără Prunc. Prezența ei mi se părea materială. Maica Domnului era aievea lângă mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul părea nesfârșit. Atunci ea mi-a spus:

    „Eu sunt dragostea ta. Să nu te temi. Să nu te îndoiești. Biruința va fi a Fiului meu. El a sfințit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile întunericului cresc și încă vor mai înspăimânta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu așteaptă pe oameni să se întoarcă la credință. Azi sunt mai cutezători fiii întunericului decât fiii luminii. Chiar de vi se va părea că nu mai e credință pe pământ, să știți că totuși izbăvirea va veni, dar ca prin foc și prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici însă e multă credință și am venit să vă îmbărbătez. Îndrăzniți, lumea e a lui Hristos!”

    Apoi Maica Domnului a dispărut și am rămas copleșit de fericire. M-am uitat în mână, dar nu mai aveam nici o fotografie.

    Valeriu vorbea simplu, deschis, fără urmă de părere de sine. Sufletul lui părea un potir din cel mai pur cristal, care se învrednicise a-L primi pe Hristos. Cugetul lui smerit și pacea cu care mi-a vorbit mi-au dat certitudinea că nu fusese o înșelare. Mă simțeam cumva și eu sfințit, înnoit, participând la minune. Cu intensitatea cu care țâșnesc într-o astfel de împrejurare luminile lăuntrice, cu sfială dar și cu convingere i-am spus simplu:

    – Dumnezeu ne cercetează. Dacă noi vom cădea, El va birui. Ne trebuie credință și acum putem avea mai multă. Să ne rugăm! Am făcut împreună o scurtă rugăciune.
    Și în tăcerea camerei 4 pentru muribunzi, sufletele noastre s-au făcut pentru o clipă scară către cer.

    Fragment din „Întoarcerea la Hristos” de[ Sfințitul Mărturisitor] Ioan Ianolide, Editura Christiana

    Apreciază

  2. Bucuria adevărată
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    Bucuria adevărată, curată se poate găsi numai lângă Hristos. Dacă te unești cu El prin rugăciune, vei vedea sufletul tău răsplătit. Oamenii lumești caută bucuria în distracții. Unii oameni duhovnicești o caută în discuții teologice, în predică etc. Dar când se termină acestea rămân într-un gol și se întreabă ce vor face în continuare.

    Fie că sunt păcătoase, fie indiferente cele cu care se ocupă, la fel este. De ce nu merg mai bine să se culce, ca să fie buni a doua zi pentru lucru? Împlinind dorințele lumești ale inimii, nu vine bucuria duhovnicească, ci stresul. Bucuria lumească aduce stresul și la oamenii duhovnicești.

    Bucuria lumească nu este permanentă, nu este bucurie adevărată, ci este o bucurie temporară, a acelei clipe. Iar aceasta este o bucurie materială, nu este duhovnicească. Iar cu bucuriile lumești nu „se umple” sufletul omului, ci mai degrabă îl umplu cu balast. Atunci când simțim bucuria duhovnicească, nu o mai dorim pe cea materială.
    „Sătura-mă-voi când mi se va arăta slava Ta” (Psalmi 16, 15). Bucuria lumească nu odihnește pe omul duhovnicesc, ci îl obosește. Pune un om duhovnicesc într-o casă lumească și vei vedea că nu se odihnește. Deși omul lumesc crede că el se odihnește, nu este așa, ci se chinuiește. Se bucură la exterior, dar înlăuntrul său nu este mulțumit, ci chinuit.

    Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, 2003

    Apreciază

  3. Facerea de bine
    Sfântul Grigorie Teologul, de Nazianz, Patriarhul Constantinopolului

    Nimic nu are omul mai asemenea cu Dumnezeu decât facerea de bine, chiar dacă Dumnezeu o dăruiește mai bogata, iar omul mai săracă, fiecare, cred eu, după puterea lui. El a făcut pe om și după ce l-a risipit îl adună iarăși; tu însă nu trece cu vederea pe cel căzut. […] Dă ceva lui Dumnezeu ca mulțumire că ai ajuns să fii dintre cei în stare să facă bine, ci nu dintre cei care au nevoie de binefacerea altora, că nu te uiți la mâinile altora, ci alții caută spre mâinile tale. Îmbogățește-te nu numai cu prisosința, ci și cu evlavia, nu numai cu aur, ci și cu virtute, și mai ales îmbogățește-te numai cu aceasta. Fă-te mai de cinste decât aproapele, arătându-te mai bun!
    Fă-te dumnezeu pentru cel lovit de nenorocire, prin imitarea milostivirii lui Dumnezeu.

    Sfântul Grigorie Teologul, Despre iubirea de săraci, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2006

    Apreciază

  4. Rugăciunea cea pentru toți este ascultată întotdeauna de Dumnezeu
    Sfântul Cuvios Iosif Isihastul

    Dacă harul lui Dumnezeu nu luminează pe om, cuvintele pe care acesta le vorbește, oricât de multe ar fi, nu sunt de niciun folos nimănui. Sunt auzite pentru moment și în clipa următoare cel ce le aude se întoarce iarăși ca un captiv la ale sale. Dacă însă odată cu cuvântul va lucra și harul, atunci imediat se petrece schimbarea cu voia cea bună a omului, încât viața lui se schimbă în chip minunat din clipa aceea. Aceasta se întâmplă cu cei care nu au auzul și conștiința împietrite. Cât despre cei care, auzind, rămân tot în neascultare și în voia lor cea rea, acestora chiar dacă le vorbești continuu zi și noapte, chiar dacă îți deșerți toată înțelepciunea Părinților în urechile lor, chiar dacă faci minuni în fața ochilor lor, chiar dacă întorci Nilul înapoi, aceștia nu vor avea niciun strop de folos. Ei doresc numai să vină, să stea de vorbă, să le treacă timpul, să le fugă plictisul. Din acest motiv le închid poarta. Să mă folosesc măcar eu, prin rugăciuni și isihie. Fiindcă rugăciunea cea pentru toți este ascultată întotdeauna de Dumnezeu, iar îndelunga vorbire este întotdeauna neplăcută lui Dumnezeu, oricât de duhovnicească ar fi. După Sfinții Părinți, îndelunga vorbire înseamnă a-ți petrece timpul cu cuvinte, fără să faci cuvintele tale fapte.

    Așadar, nu ascultați ce spun unii oameni fără de simțire când vorbesc astfel de lucruri. Dacă cineva n-a încercat un lucru, este nevoie să-l încerce și, prin experiența lui proprie, va învăța și va afla ceea ce îi lipsește. Experiența nu se poate cumpăra, nici nu se împrumută. Ea se dobândește de fiecare în parte, în funcție de osteneală, de sudoarea și de sângele pe care le va da pentru a o dobândi.

    Gheron Iosif Isihastul, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină, București, 2003

    Apreciază

  5. Ai inima cuminte față de gânduri
    Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

    Deoarece întristarea acționează mai ales prin gânduri, pentru că ne netrebnicește mintea, pentru că se face o sfârlează în capul nostru și ne dă dureri de cap, nu putem să mai dormim, toți ne sunt străini. De aceea, nu te teme de gânduri, numai să ai inima cuminte, față de ele. Și nu încerca să le războiești frontal.

    „Ai inima cuminte față de gândurile tale și acestea ți se vor ușura. Pe cel ce se teme de ele îl face să se topească sub greutatea lor.” (Ava Isaia Pustnicul)

    Inima cuminte înseamnă o inimă pașnică, netulburată, răbdătoare, plină de bărbăție. Nu poți lupta cu gândurile frontal, pentru că te vor vătăma. Până ce tu să te ferești, glonțul te va găuri. Ai deci înțelepciunea șarpelui. Stai nemișcat cu bărbăție, fără strâmtorare, și furtuna va trece, gândul va pleca. Dacă vrei să înfrunți gândurile și să le depășești, te vei topi sub greutatea lor. Încearcă să învingi gândurile de curvie, de mândrie, de neascultare, de necredință. N-o să poți face nimic. Toate vor fi negre și întunecate și în cele din urmă o să cazi, ca și cum te-ar fi încărcat cu poveri imense. Dar când rămâi pașnic, nu te teme.

    „Cel ce se teme de lucrările lor se arată că e necredincios lui Dumnezeu.” (Ava Isaia Pustnicul)

    Cel ce se teme de gândurile sale, de patimile sale, de păcatul său, de ateismul său, de lipsa lui Dumnezeu din viața sa nu știe ce să facă și hotărăște, și iar hotărăște, arătând că e necredincios. Nu că nu crede în Dumnezeu, ci nu I se încredințează. Nu se lasă în mâna Lui, încearcă să-L înlocuiască cu lupta sa. Tu însă nu te teme de lucrările demonice din inima ta. Lasă-le pe toate în mâna lui Dumnezeu și să nu-ți pese de nimic. Să ai bucurie pentru că vrei să te pocăiești, și nu te neliniști deloc. Toate celelalte sunt ale Domnului Iisus. Le va risipi cu o singură privire.

    „A nu se măsura pe sine și a se avea pe sine necunoscut arată pe om că nu e împins de patimile lui spre a-și împlini voile sale, ci ale lui Dumnezeu.” (Ava Isaia Pustnicul)

    Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Avva Isaia – Cuvinte ascetice, Ed. Sf. Nectarie

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: