Apostazia se întinde ca o pecingine printre minciuno-episcopii români

Apostazia înseamnă lepădare de Credinţa Ortodoxă, singura mântuitoare (Efeseni 4, 5). Cu acest sens găsim termenul în Epistola către Biserica Tesalonicenilor a Sfântului Apostol Pavel (2, 3). Apostazia este păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie (Matei 12, 31-32).

Am scris de mai multă vreme despre apostazia lui Sofronie Drincek de la Oradea, cel care de Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului şi-a părăsit slujirea arhierească şi s-a înfiinţat într-o capişte papistăşească, unde a participat la un ritual ce voia să imite Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Aici a fost degrabă asimilat de ereticii papistaşi, prin pomenirea numelui său în şirul celorlalţi pretinşi episcopi. A fost un act public de apostazie. Credincioşii bihoreni au formulat, la data aceea, o plângere împotriva lui Drincek, adresată pseudo-mitropolitului Ardealului, Liviu Laurenţiu Streza. Niciun răspuns, nicio reacţie. Nu ne putem aştepta la o incriminare a unui ecumenist, fie el şi apostat, de către un alt ecumenist, după binecunoscuta logică a corbilor. Nota bene, Sofronie Drincek era recidivist, având în vedere fapta gravă comisă înainte, aceea de a participa la un ritual papistaş de ,,sfinţire’’ a apei, împreună cu pretinsul episcop greco-catolic al Oradiei. Aşadar, de ani buni, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei e ,,păstorită’’ de un apostat, devenit papistaş.

Altfel s-au petrecut lucrurile în Biserica Ortodoxă Română din Italia. Preoţii care s-au dus să întemeieze comunităţi bisericeşti din românii care lucrează acolo, au fost primiţi de papistaşi cu toată ospitalitatea. Li s-au oferit locaşuri de cult părăsite de papistaşi, în care au amenajat spaţii pentru slubele ortodoxe. Au fost ajutaţi şi cu bani şi pe nesimţite s-a produs o ciudată simbioză, o inteferenţă în slujire dintre preoţii ortodocşi şi slujitorii papistaşi, devenită obişnuită. Din păcate. Cert este că s-a ajuns până-ntr-acolo încât românaşii noştri, preoţi şi credincioşi, sunt subordonaţii pseudo-ierarhilor papistaşi. Nu mai e nicio surpriză să vezi cardinal plimbându-se ca vodă prin lobodă în faţa altarelor ortodoxe, împărţind ,,binecuvântări’’ naivilor care stau la rând să-i sărute mâna.

Am vorbit de vinovăţii, lăsând la urmă principalii doi vinovaţi de aservirea BOR din Italia papistaşilor: Agenţii trimişi speciali cu această misiune, minciuno- episcopii Siluan Şpan (prezent şi în Creta) şi Atanasie. Aceştia poartă povara unei vini de care nu vor scăpa nici prin pocăinţă, povară pe care o vor duce înaintea tronului ceresc, la Judecată. S-au închinat căpeteniilor papistaşe şi în vecii vecilor nu vor fi pomeniţi în rândul episcopilor cu adevărat ortodocşi. Faptele lor se întind pe durata mai multor ani, dar sfârşitul a fost acelaşi:apostazia.

Ştiu că am un număr de credincioşi români din Italia care-mi urmăresc blogul. În aceste circumstanţe, îi îndatorez în faţa Preabunului Dumnezeu, să preia misiunea de a-şi informa conaţionalii despre situaţia reală a Bisericii noastre (acum nu e nici Biserică şi nu mai e nici a noastră, aparţine papistaşilor). Au datoria să-i prevină asupra primejdiei de a-şi pierde sufletele, urmându-i pe aceşti indivizi, numiţi şi ,,păstori’’, care L-au trădat pe Hristos şi s-au supus ereticului Francisc şi acoliţilor săi.

Presbiter Ioviţa Vasile

5 gânduri despre „Apostazia se întinde ca o pecingine printre minciuno-episcopii români”

  1. Sinodul Mitropoliei Olteniei, sub conducerea IPS Irineu, s-a întrunit sâmbătă, la Mănăstirea Lainici, şi a discutat propunerile de canonizare a Cuvioșilor Visarion Toia, stareț al Mănăstirii Lainici, Arh.Gherasim Iscu -Martirul temnițelor comuniste şi Ioan de la Horezu, cel mai apropiat sfetnic de taină și duhovnic al familiei domnitorului Constantin Brâncoveanu.

    https://basilica.ro/cuviosii-visarion-toia-gherasim-iscu-si-ioan-de-la-horezu-propuneri-de-canonizare-discutate-in-sinodul-mitropoliei-olteniei/

    Apreciat de 1 persoană

  2. “A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă”
    MultPătimitorul Parinte Gheorghe Calciu- Preotul Sfintei Tinereţi*

    – Încotro mergem?

    – De multe ori am scris împotriva ecumenismului. Cred că am spus tot ce puteam eu spune despre această “erezie a secolului nostru”, cum o numesc monahii greci. I-am cunoscut pe mulţi din conducătorii Consiliului Ecumenic şi am văzut compromisul lor sufletesc în faţa politicului şi dorinţa lor nestăvilită de a compromite şi pe alţii, sau alte grupuri ortodoxe care îşi apără puritatea credinţei. Pe unde am fost, monahii se întreabă cu durere şi nelinişte: “Încotro mergem? Şi până unde? Va trebui să căutăm altă jurisdicţie? Va trebui să fugim în munţi şi în păduri, în sihăstrie, spre a ne mântui de ispita satanei? Vom fi oare vânaţi aşa cum îi vânau iconoclaştii pe apărătorii icoanelor?”…

    Ceea ce vreau să subliniez aici nu e pericolul ecumenismului în sine – poate că lucrurile nu sunt chiar aşa de grave cum li se par monahilor – ci tulburarea pe care satana, slujindu-se de lupta ecumenică, o pune în sufletele monahilor, şi nu numai în inimile monahilor din România, ci din toată zona ortodoxă. Aşa se nasc neliniştile spaimei, aşa se naşte preocuparea salvării personale de primejdiile lumeşti în detrimentul duhovniciei şi începutul unor compromisuri care, odată pornite, nu se ştie unde se vor opri.

    Ceea ce scriu aici, aş fi dorit să scriu direct ierarhilor. Cred însă că o astfel de scrisoare ar fi fost sortită direct uitării şi lipsei de interes şi prilej de mânie. Nu ne rămâne decât rugăciunea pentru paza mănăstirilor, pentru liniştea monahilor şi neprimejduirea vieţii ortodoxe în ţara noastră şi în lume.

    Există un duh care colindă Europa şi lumea în general, un duh fariseic care-şi schimbă înfăţişarea şi discursul de fiecare dată şi care atacă din toate părţile lumea creştină. Chipul lui în general este blând, discursul lui este atrăgător, dar intenţia lui este perfidă. Acest duh poate să vorbească despre familie cu cuvinte frumoase, dar intenţia lui este de a distruge familia. Poate să vorbească despre Biserică, plin de dragoste pentru toate “bisericile”, un fel de sincretism religios, dar dorinţa lui este de a spulbera Ortodoxia în primul rând. Poate să vorbească despre ţară şi despre patrie ca despre ceva pe care încearcă să le susţină, dar intenţia lui este de a distruge şi patria şi Biserica. Acest duh se cheamă ecumenism.

    Tot acest discurs frumos şi cu feţe multiple nu are decât un singur scop: distrugerea naţiunilor, desfiinţarea Bisericii Ortodoxe în special şi instituirea unui grup de conducători, unşi nu ştiu de cine, care să inducă tuturor naţiunilor ideile lor, să le încorseteze în anumite tipuri sociale, politice şi religioase în care ei să fie mereu în faţă. Să nu ne lăsăm amăgiţi! Trăiesc în mijlocul acestor emiţători ai discursului prolific şi proteic care cutreieră lumea. Ii cunosc pe toţi. Nu au nici o intenţie bună cu Biserica noastră! Sub iubirea hristică, sub pacea lui Hristos, ei ascund intenţii perfide. De aceea am venit aici, să vă spun: Nu vă lăsaţi ademeniţi! Am observat o puternică tendinţă ecumenistă în interiorul Bisericii Ortodoxe, foarte puternică, începând de sus până jos. Aţi auzit cu toţii de Taizé… Acolo a fost centrul acestei mişcări distrugătoare a Ortodoxiei. Acolo a fost centrul New Age-ului. Acolo, într-un cadru aşa, foarte mistic, apărea fratele Roger, îmbrăcat în alb ca un papă, ca Hristos, acolo copiii stăteau cu picioarele sub ei şi se legănau în ritmul unor melodii…

    Acolo nu mai era nimic sfânt, sau totul era “sfânt”! Iar pe de altă parte, în New Age-ul acesta despre care vă vorbesc nu există nimic care să aibă valoare absolută.

    Dorinţa lor este să distrugă toate elementele de credinţă, toate elementele morale, toate elementele de sânge pe care ne-am bazat, pentru că – zic ei – nu există nimic adevărat în chip absolut. (…) Jocul acesta de ascundere a adevărului este o perfidă invenţie a satanei.

    – Părinte, pot convieţui în pace şi armonie un creştin, un musulman şi un evreu? Care ar fi secretul?

    – Respectul reciproc e singura manifestare de bună armonie. în nici un caz rugăciunea împreună sau slujirea împreună. Acestea sunt lucruri care depăşesc acordul dintre religii diferite.

    – Se închină toţi oamenii la acelaşi Dumnezeu?

    – Nu totdeauna… Noi ştim un singur Dumnezeu care ni se revelează nouă şi numai Lui ne închinăm. Celelalte sunt forme deformate sau greşite.

    – Care credeţi că sunt ispitele cele mai mari cu care se confruntă un ortodox astăzi?

    – Ecumenismul.

    – …Următoarea întrebare era dacă sunteţi de acord cu existenţa dialogului ecumenic, însă…

    – Nu. Absolut de loc. Pentru că ecumenismul este o formă mai subtilă a masoneriei. Masoneria încearcă să distrugă credinţa ortodoxă, credinţa creştină în general. Ecumenismul încearcă să subjuge prin câteva idei care par foarte generoase: de ce să ne certăm între noi, hai să trăim ca fraţii, să ne iubim unii pe alţii, putem trăi împreună, putem să ne rugăm împreună… ceea ce nu e permis în cazul Ortodoxiei. Toate Sinoadele ecumenice interzic această co-rugăciune cu toţi care sunt aparte de Ortodoxie. Dacă nu respectăm aceste canoane, sub imperiul ecumenismului, al presiunilor şi promisiunilor din Occident, care toate sunt deşarte, înseamnă că noi încălcăm toate canoanele Bisericii cu adevărat ecumenice.

    – În condiţiile actuale în care este mediatizată aşa de mult masoneria, vă rog să punctaţi câteva elemente puternice a ceea ce înseamnă aceasta ca acţiune anti-hristică!

    – Masoneria e o organizaţie demonică, se închină lui Lucifer, are nişte secrete pe care le păstrează cu tărie, dar se descoperă lumii ca o organizaţie de binefacere, care se ocupă de săraci. Fiecare Lojă Masonică se ocupă de unitarism, de o ordine, dar dincolo de aceste fapte nu există Duhul lui Dumnezeu şi toate faptele sunt puse pentru înşelare. Aşa că nu vă lăsaţi înşelaţi. Nu tot cel ce vorbeşte prompt în numele lui Dumnezeu, îl şi are în inimă, iar ei cel mai puţin. Pericolul cel mai mare e această globalizare şi ungerea unor persoane care au dreptul să conducă omenirea. Cine i-a uns? Ei sunt unşii Satanei şi nu fiii lui Dumnezeu.

    Dar noi, aşa mici şi fără puterea de a învăţa, să ne păstrăm credinţa şi să nu uităm că reprezentăm o linie de adevărată credinţă mântuitoare şi pe cât ne e cu putinţă, să ne împlinim datoriile faţă de neam şi de Biserică.

    Am să vă spun o întâmplare chiar cu mine. Când eram arestat a fost un congres ecumenist în România. Şi la congresul acesta, care a durat vreo săptămână, cu plimbări prin diverse locuri, cu cheltuieli enorme, a fost un banchet final la Patriarhie. Ştiu aceasta chiar de la protestanţii din Elveţia, pentru că în momentul acela Lukas era preşedintele Consiliului Ecumenic. Şi elveţienii, care îl cunoşteau pe Lukas, i-au cerut: „Domnule Lukas, când te duci acolo în România şi ajungi la Patriarh [Iustin Moisescu, n.n.], întreabă-l ce este cu părintele Calciu, ce s-a întâmplat cu el? E vinovat, nu e vinovat? Că la noi, în Elveţia, nimeni nu este închis pentru credinţa lui sau pentru propovăduirea lui. De ce e în închisoare? A făcut crime, a omorât pe cineva, a dat foc clădirilor?”… Lukas, când s-a făcut banchetul, s-a gândit să-l întrebe pe Patriarh. Dar n-a avut curajul să-l întrebe de la început, pentru că… era mâncare bună care trebuia mâncată, era vin bun care trebuia băut. Abia la desert s-a gândit să întrebe pe patriarhul Iustin ce se întâmplă cu părintele Calciu.

    Probabil Securitatea era de gardă şi atunci reprezentantul Departamentului Cultelor a intrat în vorbă şi a spus: „Vă explic eu, pentru că nu-l puteţi băga pe Prea Fericitul în aşa ceva. Vă explic eu… Părintele Calciu este un neofascist, i-a învăţat pe elevii lui doctrine neofasciste, i-a îndemnat la rebeliune, pentru că în Biserica noastră, ştiţi, este o ordine şi o ascultare. Părintele Calciu a rupt toate aceste îndatoriri ortodoxe, a fost împotriva ierarhiei, a vorbit împotriva Bisericii, a răspândit învăţături neonaziste!”. Cei care aţi citit cuvintele mele, ştiţi cât de neonaziste au fost… Dar asta i-a plăcut foarte mult lui Lukas, care n-a mai întrebat nimic. Şi s-a întors în ţară şi a spus celor din Elveţia: „Părintele Calciu este într-adevăr un răzvrătit. El a stricat relaţia dintre guvern şi Biserică, sau a vrut s-o strice, nu a ascultat de episcopii săi, de legile ţării, a călcat totul în picioare, aşa că dacă stă la închisoare, stă pe drept!”.

    Mai târziu, după eliberare, am ajuns în Elveţia. Şi am vorbit acolo, la Zurich, iar între întrebările ce s-au primit era un bilet în care se spunea: „Noi, când a fost Lukas în România, i-am spus să întrebe pe ierarhi de dumneavoastră şi iată care a fost răspunsul lui…”. Le-am răspuns: „Domnilor, eu nu am ştiut de lucrul acesta, dar dacă dumneavoastră vreţi să citiţi cărţile mele, veţi vedea că nu este adevărat. N-am făcut nici un fel de propagandă nazistă pentru că nu mă interesa, n-am făcut nici un fel de răscoală împotriva ierarhiei, pentru că nu acesta era scopul meu. Am cerut ca Biserica să fie respectată, am cerut ca Biserica să nu mai fie subordonată puterii laice, am cerut ca Biserica să aibă dreptul la cuvânt!”. Şi s-a sculat în picioare un cetăţean şi mi-a zis: „Părinte, eu sunt în legătură cu domnul Lukas. Vreţi să vă întâlniţi public cu el, ca să discutaţi problema aceasta?” Şi am răspuns că sigur că da, chiar mi-ar face o mare bucurie să mă întâlnesc cu el. Şi Lukas nu a venit! A refuzat să vină, pentru că ştia că este vinovat. Ziceau că a fost anunţat prea târziu, că ei au fixat întâlnirea fără să-l consulte pe Lukas… Realitatea era că el ştia foarte bine ce făcuse şi că era un eretic. Nu-l interesa nimic, nu-l interesa nici măcar Hristos! Când mergeai într-o adunare de asta ecumenică nu aveai voie să pronunţi numele lui Iisus Hristos. Nu aveai voie să aduci ştirea, de pildă, că există creştini persecutaţi, în special ortodocşi. Dacă cineva a luptat pentru mine, acestea au fost nişte organizaţii catolice sau protestante care nu erau ecumeniste! De aceea tot ce spun aceşti oameni este o minciună. Ei sunt fiii diavolului şi de la început au fost mincinoşi şi ucigaşi şi fac faptele tatălui lor. A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă. Ei erau în petreceri şi plimbări. Vreau să spun că ereticii înşişi, când îi iei direct, cu fapte concrete, se ruşinează sau se sperie. La noi, dacă te atingi de un eretic sau de un corupt, e prăpăd! Toată lumea sare să-l apere”.
    fragmente
    Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă”, Editura Bonifaciu, 2009

    *Referire la Imnul Sfântă Tinereţe Legionară (Versuri -Sfântul Inchisorilor comuniste-RADU GYR)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: