Valoarea unei fapte bune

Sfântul Petru era vames si traia în părţile Africii. Acesta avea bogăţie şi rang social înalt, dar era foarte zgârcit. Nimeni dintre săracii de-atunci nu primise ceva din mâna lui. Au început săracii vremii să se roage pentru casele celor care le dădeau milostenie, iar pe cei zgârciţi îi vorbeau de rău. Vestea aceasta a ajuns şi la casa lui Petru vameşul. Unul din cei care primeau milostenie s-a legat cu cuvânt că va aduce ceva şi din casa lui Petru. Pe când stătea la poarta acestuia, un slujitor, a aruncat cu o pâine în faţa săracului. Acesta a luat-o, s-a dus şi binecuvânta pe Dumnezeu, zicând că Petru l-a miluit.

Vameşul s-a îmbolnăvit şi i s-a arătat în vedenie o cumpănă având de o parte nişte diavoli urâţi la chip, iar de cealaltă parte bărbaţi cu chipul luminos. Diavolii au pus în cumpănă toate faptele cele rele pe care Petru le săvârşise până atunci şi cumpăna s-a înclinat spre ei, deoarece bărbaţii luminoşi n-au găsit nimic să pună în cumpănă. Şi totuşi, unul din ei a spus: ,,Cu adevărat nu avem nimic, fără numai o pâine pe care a dat-o lui Hristos mai înainte cu două zile, şi aceea fără de voie’’. Când au pus pâinea în cumpănă, aceea a atârnat mai greu decât toate faptele cele rele. Atunci i-au zis îngerii luminoşi: ,,Mergi, sărace Petre, şi mai adaugă la pâinea aceasta, ca să nu te ia pe tine arapii aceia mârşavi şi să te ducă la chinul cel veşnic!’’

A cugetat atunci Petru că ceea ce văzuse nu era nălucire, ci un lucru prea adevărat şi a socotit cât bine va primi de la Dumnezeu, dacă va milui pe săraci. Mergând la vamă, s-a întâlnit cu un corăbier. şi acesta i-a cerut o haină. Petru şi-a lepădat haina şi i-a dat-o. Dumnezeu a rânduit ca Petru să aibă iarăşi o vedenie în care i s-a arătat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, purtând haina pe care o dăduse săracului. Vameşul a înţeles cât preţuieşte o faptă ca aceea înaintea lui Dumnezeu şi se gândea: ,,Dacă săracii sunt Hristos, viu este Domnul că nu voi muri până ce voi fi şi eu unul dintre ei!’’ A slobozit pe robii ce-i avea, şi a împărţit averile săracilor. A pruncit slujitorului ca după ce vor ajunge în  Ierusalim să-l vândă pe el ca pe un rob, iar banii să-i împartă săracilor. Fiind vândut unui creştin, Petru a slujit ca rob. A fost recunoscut de oarecari oameni, dar a fugit, nedorind mărire omenească. Aşa s-a sâvârşit şi s-a dus la Hristos Domnul

 (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed, Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 289-293).

Presbiter Iovita Vasile

4 gânduri despre „Valoarea unei fapte bune”

  1. Necesitatea predicării
    Fericitul Episcop Augustin Kantiotis de Florina
    „Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile.” (Luca 5,3)

    Duminica 1 Luca (Luca 5,1-11)

    Ai auzit Evanghelia ce zice; Se spune una dintre minunile, minunile infinite pe care Le-a făcut, Le face și Le va face Domnul nostru Iisus Hristos. Într-un lac pescarii au pescuit o dată fără Hristos, iar cealaltă dată cu Hristos, iar cu binecuvântarea Lui mrejele lor goale s-au umplut cu pește.

    Dar eu, iubiții mei, nu vreau să vorbesc astăzi despre minune; Vreau să vorbesc despre altceva mai important. Evanghelia spune că mai întâi s-a întâmplat asta și apoi s-a întâmplat minunea. Cu alte cuvinte, Hristos, înainte de a binecuvânta mrejele pescarilor și de a prinde atât de mulți pești, a făcut altceva: s-a urcat în corăbie și „Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile.” (Luca 5, 3). Mai întâi, adică există învățătura și după aceea minnea, învățătura precede – minunea. Minunea este o cale a peceții pe care Hristos o pune pe textul învățăturii, pentru a-i certifica autenticitatea.

    Ce ne învață asta?

    * * *
    Unii ascultă și admiră „minunile Sfântului Nectarie!” – mare este harul lui, „minunile Sfântului Spiridon!” – mare este harul lui, „minunile Sfântului Gherasim!” – mare este harul lui, „minunile sfinţilor, ale Fecioarei Maria!”. – harul suprem. Dar mai mult decât minunile este învățătura, sunt cuvintele neprețuite ale Domnului nostru Iisus Hristos.

    Da, Hristos a învățat. Ce a predat? Dragostea pentru Dumnezeu și aproapele, „Iubiți-vă unii pe alții” (In 13,34; 15,12,17). Asta a fost tot ce a predat?

    Acesta este vârful; cel care vrea să ajungă în vârf va trece mai întâi de poalele dealurilor. Ne place vârful, ne place cupola, dar nu avem grija să punem fundații adânci, care bineînțeles nu se văd, dar de acolo începe clădirea. Toată lumea vorbește despre iubire, ca despre o bomboană, dându-i conținut variat. Totuși, pentru a ajunge în vârf, trebuie să săpăm fundații, adânc în pământ, și să le îngropăm acolo. Dar care este temelia? Înainte de a spune „Iubiți-vă unii pe alții”, Hristos a spus altceva. „Iubiți-vă unii pe alții”, a spus când se apropia de Ghetsimani; când se apropia să aducă jertfa supremă, atunci a spus: Copii Mei, plec; „Să vă iubiţi unul pe altul”și„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan. 13, 35). Cu toate acestea, primul lui motiv era altul, și anume că dacă toți vom înfăptui acest cuvâluca 13,3
    nt, lumea se va schimba, un cuvânt puternic care sparge stânca, un medicament amar, dar salvator. Dacă aș putea, l-aș scrie pe prima pagină la Națiunile Unite.

    Însuși Hristos o spune: „Omule, pocăiește-te” (Matei 4:17). „Dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel” (Luca 13:3). Ați schimba inima, mintea, direcția – cursul vieții. „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelia Mea”, spune Hristos (Marcu 1:15). Bazele edificiului creștin sunt, pe de o parte, pocăința, lacrimile de la spovedanie și, pe de altă parte, credința neclintită în Chipul teandric al lui Hristos. Așa că încetul cu încetul, deasupra acestor temelii puternice, se ridică edificiul divin, pe care se va flutura eternul steag al iubirii.

    Deci Hristos învăța. Unde a predat? Pretutindeni. Din momentul în care a spus „Pocăiți-vă” și până la ultimul său cuvânt, Hristos a fost Învățător. El a predicat în templu. Unde sunt iehoviții, care nu pun piciorul în biserică? Însuși Întemeietorul Bisericii a mers la templu timp de doisprezece ani și i-a învățat pe înțelepții lui Israel și a pus întrebări la care nu puteau răspunde. A predicat în sărbătorile celebrate de evrei care aveau centrul etno-religios al templului lui Solomon. A predat în sinagogă, în clădiri – un fel de școli, unde până astăzi israeliții se adună în fiecare sâmbătă pentru a citi Tora, Legea și Profeții. El a predicat în casele lor, în bucurii și în necazuri; când avea loc nunta, El binecuvânta căsătoria, când erau bolnavi le spunea cuvintele Lui mângâietoare și făcătoare de minuni, iar când se pregăteau de înmormântare, acolo unde era un trup mort și un sicriu, Hristos era lângă ei.
    A predicat pe țărmuri lângă pescarii care aruncau mrejele, a predicat pe câmpuri lângă țăranii care semănau pământul, a predicat pe munte; discursul său cel mai faimos, discursul său monumental, carta umanității, este Predica de pe Munte. Deasemeni predica lângă râuri. A învățat Hristos omenirea în sfârșit – unde? De pe Cruce! A deschis gura de șapte ori, șapte motive care sunt extrem de prețioase. Chiar dacă ați lua cele mai noi și mai vechi filozofii și le veți stoarce ca pe o lămâie, nu veți obține nici măcar un cuvânt asemănător. Cum este acel cuvânt adânc și veșnic „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” (Matei 27:46), pe care îl rostim de multe ori în mijlocul vârtejului și furtunii acestei lumi sau acel cuvânt înfricoșator „Tată, în mâinile Tale îmi dau duhul” (Luca 23:46). A predicat în mod constant; de când a intrat în viața publică până când și-a dat Duhul, Tatălui Său ceresc, viața Lui a fost o învățătură.

    Deci, mai mult decât minunile – care nu sunt pentru cei credincioși, ci pentru necredincioși (vezi 1 Corinteni 14:22) – să fim atenți la învățătura Sa. Credinciosul nu are nevoie de alte minuni.
    Vrei o minune? Consider că minunea cea mai mare este: că pâinea și vinul de pe Sfânta Masă devin Trupul lui Hristos, pe care Nicodim și Iosif L-au luat în mâinile lor și Sângele lui Hristos care se evaporă în potir. Aici este minunea – dacă credem bineînțeles. Dacă crezi, intră în biserică; dacă nu crezi, nu păși, stai afară, ia un metanier și joacă-te, mergi unde vrei.

    * * *
    Avem nevoie de predicare. Oamenii noștri au nevoie de învățătură. De aceea clerul, ca și Domnul, trebuie să predice.

    ⃝ Predicarea – mai întâi în biserici. Dacă în acest moment un înger ar coborî și ar cerceta, în câte biserici ar găsi o predică? În majoritatea bisericilor nu există nicio învățătură.

    ⃝ Predicarea mai târziu acasă. Tată și mamă, aveți copii? voi sunteți responsabili. Datoria voastră nu este doar să-i hrănești cu alimente. Dimineața, după rugăciune, chemați copiii, stați câteva minute și deschideți Evanghelia. Tu faci asta? Care tată și care mamă, de îndată ce copiii se trezesc, îi învață să se roage? Nu te plânge mai târziu pentru că se rătăcesc. Părinți, semănați Cuvintele lui Dumnezeu.
    Vei muri într-o zi, dar dacă ai îngenuncheat înaintea lui Hristos și le-ai citit Evanghelia, copiii nu te vor uita.

    ⃝ Deci învățați în biserici, în case, în școli, în armată, în gări, în presă, în ateliere, în viața publică, în străzi, în piețe, în curți, peste tot. Cineva va spune: Da, Evanghelia există în tribunale. Ὤ nefericire! Avem Evanghelia acolo, nu pentru a o citi, ci pentru a pune palma pe ea făcând jurăminte false. În restul timpului, judecătorii și avocații o ignoră. Sfânta Evanghelie este acolo doar ca o batjocură.

    Din păcate, astăzi nu există predare. Și care este rezultatul? Luați două case, una în care ei citesc și alta în care nu citesc Evanghelia și comparați. Ia două parohii, una în care preotul știe doar să adune câștigul și una în care preotul crede și învață și vei vedea diferența. Luați o societate în care nu există Evanghelie și veți vedea crime, sinucideri, vicii; luați o societate în care domnește Evanghelia și veți vedea că această societate va deveni o societate de îngeri.

    * * *
    Care sunt Cuvântul lui Dumnezeu, învățătura și propovăduirea? Este lumina care risipește întunericul, apa care se răcește, mana care cade din ceruri, dinamita care scutură stâncile răului, revoluția, pâinea care hrănește, apa care nu moare, laptele care nu moare.

    Frații mei, scrieți-l. Se apropie un al treilea război mondial, o furtună care va mătura omenirea păcătoasă! Dar orice s-ar întâmpla, păstrați cuvintele Nazarineanului! Credincios țării, religiei, familiei! Aproape de Hristos și numai de Hristos. Așa vom merge înainte. Iar când va veni sfârşitul, vom spune şi noi: „Pomeneşte-mă , Doamne, când vei veni în împărăţia Ta” (Luca 23:42).

    (†) Episcopul Augustin

    (Biserica Sf. Eleftherie Ano Patision – Atena 27-9-1970)
    Traducere via:
    https://katanixi.gr/orthodoxia/mitr-florinis-aygoystinos-kantiotis-29/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: