Reprezentarea Ierarh Sfântului Nicolae în Icoane

În Icoanele care îl închipuie pe Sfântul Nicolae este reprezentat şi Mântuitorul Hristos cu Sfânta Evanghelie în mâini, stând de o parte a lui, iar de cealaltă parte Maica Domnului ţinând în mâini un omofor arhieresc. Reprezentarea aceasta are o îndoită semnificaţie istorică: mai întâi, este semnificată chemarea Sfântului Nicolae la treapta arhierească, iar în al doilea rând este semnificată exonerarea lui de pedeapsa caterisirii care ar fi trebuit să urmeze după confruntarea cu necuratul Arie.

Sfântul Melodie Patriarhul Constantinopolului zice: „A văzut într-o noapte Sfântul Nicolae pre Domnul în slavă, stând lângă el şi întinzându-i cartea Evangheliei, legată în aur şi în mărgăritare de preţ. Iar de cealaltă parte a văzut pre Maica lui Dumnezeu, care i-a aşezat pe ai săi umeri pallium-ul arhieresc”. La scurtă vreme după această vedenie, Sfântul Ioan, Arhiepiscopul Mirelor, a murit, iar Sfântul Nicolae a fost ridicat Arhiepiscop al acelei cetăţi. Aceasta a fost o minune.

A doua minune s-a întâmplat la vremea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, când, văzând îndărătnicia diavolească şi reaua credinţă cu care Arie refuza şi răstălmăcea cuvintele Sfinţilor Părinţi care voiau să îl oprească prin dezbatere raţională pe acesta de la a mai huli Numele Domnului şi al Preacuratei Sale Maici, Sfântul Nicolae a păşit şi l-a lovit cu putere pe eretic peste diavoleasca lui faţă. Sfinţii Părinţi, după canoane, l-au scos pe Sfântul Nicolae din Sinod şi au ridicat de la el însemnele rangului lui arhieresc. În chiar aceeaşi noapte, mai mulţi Sfinţi Părinţi de frunte ai Sinodului au avut cu toţii, separat, una şi aceeaşi vedenie minunată şi lor înfricoşată: anume L-au văzut pre Domnul stând de o parte a Sfântului Nicolae şi întinzându-i cu mâinile Sfânta Evanghelie, iar pe a Sa Preacurată Maică de Dumnezeu Născătoarea stând de cealaltă parte a lui şi aşezând pe ai Sfântului umeri pallium-ul arhieresc, investindu-l iar cu toate însemnele rangului de Arhiepiscop. Văzând aceasta, cu înspăimântare acei Sfinţi Sfinţiţi Părinţi au grăbit şi au întors cu umilinţă Sfântului Nicolae ceea ce ridicaseră de la el. Ei l-au înconjurat cu respectul adânc al smereniei şi evlaviei care se cuvine unui ales al lui Dumnezeu şi au arătat că lovirea lui Arie nu a fost gestul mâniei trupeşti şi neînfrânate, ci dimpotrivă, acela al râvnei de foc pentru adevărul lui Dumnezeu.

(Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa)

Selecție și editare: Sora Gabeiela Naghi

Publicitate

2 gânduri despre „Reprezentarea Ierarh Sfântului Nicolae în Icoane”

  1. Pe Dumnezeu nimeni nu poate să-L păgubească cu jignirile lui
    Sfântul Ioan Gură de Aur)

    Dumnezeu a dat poruncă să iubeşti pe vrăjmaşii tăi şi tu îţi întorci faţa de la Dumnezeu, Care te iubeşte? A dat poruncă să spui cuvinte frumoase celor care te înjură, şi să faci rugăciuni pentru cei care te vorbesc de rău, şi tu grăieşti de rău pe Binefăcătorul şi Ocrotitorul tău, fără ca Acesta să te nedreptăţească cu nimic? Oare n-ar putea să te slobozească din încercarea pentru care Îl huleşti acum? N-o face însă, ca să devii mai vrednic. Nu este oare nesăbuinţă să avem în gura noastră lipsă de evlavie, dispreţ, şi să luăm în deşert numele Domnului îngerilor, de vreme ce puterile cereşti pronunţă sfânt numele Lui cu cutremur, uimire şi admiraţie?
    „L-am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau şi strigau unul către altul zicând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui»” (Isaia 6, 1-3). Şi dacă trebuie să atingi Evanghelia, îţi speli mai întâi mâinile, şi după aceea o ţii cu mult respect şi evlavie. Deci, nu te înfiori să scoţi cuvinte nepotrivite cu limba ta faţă de Stăpânul Evangheliei şi să-L huleşti? Desigur, că pe Dumnezeu nimeni nu poate să-L păgubească cu jignirile lui, nici să-L arate mai strălucitor cu doxologiile lui. Dumnezeu Îşi păstrează întotdeauna aceeaşi slavă, care nici nu se măreşte prin elogii, nici nu se micşorează prin blasfemii. Dimpotrivă, la oameni se întâmplă următorul paradox: cei care-L preamăresc primesc ei înşişi folos din doxologie, în timp ce aceia care-L hulesc şi-L dispreţuiesc se pierd pe ei înşişi.

    Glasul Sfinţilor Părinţi, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 265-266

    Apreciat de 1 persoană

  2. DE CARE PĂSTORI SĂ ASCULTĂM?

    Nu trebuie să ne scape niciodată din conştiinţă, fraţii mei, că este poruncă a Sfântului Duh să avem încredere în povăţuitorii noştri duhovniceşti şi, fireşte, să ne supunem lor.
    Acesta constituie unul din principiile cele mai de bază în spiritualitatea ortodoxă. Biserica noastră, în fiecare neam, se îngrijeşte ca această ascultare să fie îndeplinită de către toţi membrii ei, atât în ceea ce priveşte credinţa ortodoxă, cât şi în ceea ce priveşte morala creştină, care sunt propovăduite de către păstori, „mai-marii”, adică clericii care sunt şi responsabili.
    Fireşte, aceasta se întâmplă, trebuie să se întâmple şi pentru că ei, „mai-marii”, dintru începuturi priveghează pentru mântuirea sufletelor turmei pe care Hristos le-a încredinţat-o şi înaintea Căruia vor da seamă pentru fiecare suflet. Vor da seama Celui care El însuşi este „Păstorul cel Mare al oilor”.
    Fără îndoială, iubiţii mei, nu este întâmplător că în acest punct funcţionează o „lege duhovnicească”, potrivit căreia fiecare turmă cuvântătoare şi-a recunoscut, îşi recunoaşte şi-şi urmează păstorul autentic, adevăratul „mai mare”, care într-adevăr priveghează şi în multe feluri lucrează pentru propăşirea şi mântuirea turmei încredinţate lui.
    Şi dimpotrivă, atunci când turma simte că „păstorul ei” nu întruneşte condiţiile Bunului Păstor şi nu aplică poruncile în răspunderile sale pastorale, ea se limitează doar la o „ascultare exterioară”, fără să simtă cinstirea ce izvorăşte din interior şi care este inspirată în suflete de către autenticitate.
    Cine poate să nege că există astfel de cazuri care rănesc trupul Bisericii noastre în fiecare epocă? Şi, fireşte, cauza nu este întotdeauna turma, care, într-adevăr, în ciuda lipsurilor sale, caută păstori destoinici şi sfinţi care să-şi arate iubirea lor, priveghind „pentru sufletele pentru care vor da seama”.
    Dar, vai!, există încă un caz foarte tragic atunci când „păstorul”, „cu capul descoperit”, abătându-se cu totul de la calea binecuvântată a misiunii sale, predică în plan dogmatic, rătăciri şi erezii, iar în morală, aprobă abateri şi fapte trupeşti, ca şi vechii nicolaiţi, care în cele din urmă conduc sufletele la distrugere şi la iad. Se înţelege că în astfel de cazuri, nu numai că ascultarea şi încrederea turmei nu zideşte, ci se impune să se aplice procedurile nomocanonice prevăzute, iar respectivii să fie scoşi în afara turmei ca „un păstor năimit şi rău”.
    Ne-ar trebui multe pagini dacă am dori să ne referim pe larg la exemple de persoane şi desigur persoane înalte, din Istoria bisericească, care „au dat greş” din pricina demonicului lor egoism, şi din păstori au ajuns ereziarhi rătăciţi, sfâşiind „cămaşa cea necusută a lui Hristos”.
    Ereziarhul Arie constituie exemplul clasic al tuturor celor menţionate. Iar Sfântul Nicolae, cinstit astăzi, fiind conştient de misiunea sa, ca un păstor adevărat, împreună cu ceata dumnezeieştilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic din 325, la Niceea Bitiniei, a condamnat erezia şi pe ereziarh, arătându-se pe sine ca „îndreptător credinţei” pentru totdeauna în întreaga pleromă a Bisericii noastre.
    Minunata viaţă a sfântului, pe care va trebui să o studiem, şi în acest punct este cu desăvârşire deosebit de didactică şi de emoţionantă. Pentru aceasta, fraţii mei, este nevoie să cunoaştem credinţa noastră ortodoxă, să o trăim conştient, şi ca o „turmă cuvântătoare” să ne încredinţăm „păstorilor celor buni”, care priveghează, care se ostenesc şi care sunt gata să-şi dea şi viaţa lor pentru turma pe care le-a încredinţat-o iubirea lui Dumnezeu.
    Este necesar să subliniem acum că nu datorăm ascultare şi nu ne vom încredinţa oamenilor care şi-au pierdut „buna mărturie din afară” şi au falsificat dreptarul credinţei şi al moralei? Fireşte că refuzăm ascultarea şi îndrumarea noastră de către oameni care cu timp şi fără timp propovăduiesc blestematul ecumenism şi cancerigenul sincretism religios, cu toate celelalte rătăciri satanice care decurg de aici.
    Încheind, să-l rugăm pe marele sfânt al Bisericii noastre, pe Sfântul Nicolae, să mijlocească pentru întreaga pleromă a Bisericii noastre Ortodoxe Luptătoare şi în acelaşi timp să binecuvinteze pe tinerii feciorelnici şi curaţi, să intre în rândurile sfântului nostru cler; oameni drepţi şi râvnitori ai predaniilor noastre părinteşti, care vor trăi pentru Biserică şi nu din Biserică; păstori buni care vor fi împodobiţi cu harismele cereşti de care dispunea şi Sfântul Nicolae. Amin.

    Fragment -Arhim. IOIL Konstantaros la
    Pericopa apostolică la sărbătoarea Sfântului Nicolae
    – 6 Decembrie –

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă

%d blogeri au apreciat: