Sfântul Cuvios Părinte Justin: Nimic nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea!

Ei, torţionarii, vor să ridice biserici şi monumente, iar cei torţionaţi n-au voie să apară! Adică, ei au ucis şi tot ei ridică statui! N-o să le ajute Dumnezeu, orice ar face. Când o veni vremea să-i stârpească, le-o veni vremea! Dar să nu creadă că vor trece prin viaţă fără judecta acestor Martiri! Ei nu se luptă cu oameni, se luptă cu Dumnezeu! Încercare foarte îndrăzneaţă, mândria lor depăşeşte limita. De aceea, vor avea de suferit! Vor avea de suferit ca şi Irod.

Dracul ăsta-i vechi, nu numai de acum, ăsta e vechi. A ridica o biserică acolo (la Aiud) înseamnă a recunoaşte Martirii, a recunoaşte tot acest mare eveniment al anilor ’48-’64. Asta înseamnă biserica! Nici nu m-am gândit la treburile astea, dar ei s-au gândit.

Dragul meu, or face ei ce-or face, dar să facă măcar şi biserică. Că biserica este şi centru cultural. Ce a fost mănăstirea Neamţ? N-a fost centru de cultură? Să fie biserică, să fie pomeniţi Martirii. Dar una e centru de cultură, alta e centru martirologic, fiecare să-şi păstreze locul cuvenit. Asta este treaba cu centrul cultural.
Nu-i un moment prielnic. Potrivnicul, antihristul, este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică, atât mai rămâne! Ce cerem noi e prea mult. Lucrurile sunt destul de înaintate. Nimic nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea!

– Şi ce cuvânt ne-aţi putea da pentru vremurile acestea, Părinte?

– Nici un cuvânt, decât să ne rugăm. Nimic nu mai salvează sau nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea. Acum e timpul să ne punem cenuşă în cap pentru păcatele noastre. Ni s-a dat mare bogăţie, mari valori, şi noi n-am reuşit să le stăpânim! Le-am pus paşaportul în palmă ca să intre pe mâini străine. E vânătoare mare de creştini! Acuma, ca să ne mai putem împăca cu duhul lui Dumnezeu, ar trebui să ne rugăm. Cât se poate! Că vin şi cipurile astea, care nu sunt fără rost. Sunt un mijloc de prăbuşire. Nu numai a individului, ci şi a naţiunilor. Toate se petrec sub ochii noştri. Trebuie să fim atenţi să ne izbăvească Dumnezeu de cel viclean. „Să ne ferim mereu de cei ce vânează sufletele noastre”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. E vânătoare mare de creştini!

– Cum aţi primit scrisoarea foştilor deţinuţi politic, prin care se cere binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania pentru ridicarea unei mănăstiri la Aiud, cu planul şi înfăptuirea Sfinţiei Voastre?

– Conţinutul acestei scrisori este interesant pentru oamenii care cred în Dumnezeu, care se tem de Dumnezeu şi care au o convingere despre toată existenţa aceasta.

În Ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Ce te faci însă cu Occidentul? Nu poţi să faci pe spiritul occidental viaţă creştin-ortodoxă. Nu se poate. Atât este înţelegerea lor, până la raţiune. De-acolo nu se mai poate. Ori, în Ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Aşa este Ortodoxia. Toate lucrurile scrise în această scrisoare, în conţinutul ăsta extraordinar, cine să le înţeleagă? Ăştia nu vor decât viaţă bună, trai bun şi putere. Noi avem de-a face cu astfel de elemente. Ce să le faci? Îi laşi în seama lui Dumnezeu. Nu vedeţi cum fac? Te trimit de la Ana la Caiafa.

– Generaţia interbelică a fost o generaţie strălucită a neamului românesc, a luptat, a fost în închisori, s-a jertfit. Cum s-a putut atunci şi astăzi nu se mai poate?

– Cum s-a putut? N-au trecut prin criza asta de 70 de ani de comunism. De ce-au născut ei drăcovenia asta din Occident, bolşevismul, şi l-au adus aici, în Răsărit? Aici e rădăcina. De aici pleacă lumina şi întunericul. Aici au şi venit. Se tem încă. A zis cineva: „trebuie să fim precum dacii aceia milostivi”. Trebuie să fim şi noi ca dacii! Aici e o rădăcină specifică, o vână specială, care trece prin noi. Acum vrăjmaşii au prins o anumită libertate de a stăpâni, de a sufoca această valoare spirituală a Ortodoxiei. Exact ca la pecetluirea lui Hristos. „Spun că în trei zile va învia? Păi aveţi acolo pietre, întăriţi paza”. Şi atunci au zis şi pentru poporul nostru: „faceţi ca poporul acesta să nu
mai gândească. Trebuie să moară în închisoare”. Mai bine să moară un neam decât să moară un om… Ei bine, omul acesta îl caută Occidentul. Ei se tem să şi vorbească cu deţinuţii, cu victimele comunismului.

– Eu cred că vor să amâne, gândindu-se că se vor petrece din viaţă cei ce pot mărturisi, ca după aceea să-şi facă lucrarea.

– Bineînţeles. În închisori, caralii nu aveau voie să discute cu deţinuţii. În mină era unul mai apropriat. Aşa aveau ăştia: oameni de apropriere, oameni de tortură, oameni mai blânzi, mai ataşaţi, aveau diferite categorii în paza asta a lor. Şi mergeau până acolo încât să-ţi aducă câte-un ziar. Vă daţi seama ce însemna în închisoare un ziar… Ei bine, ăştia căpătau încredere, deţinuţii discutau cu ei, le spuneau ce se petrece în lagăr, ce gândesc, încât la un moment dat erau informaţi până la ultima mişcare. De unde erau toate astea? Erau din fariseismul lor. Diabolismul ăsta! Veneau şi-ţi aduceau şi vinul pentru împărtăşanie, ne aduceau prescuri…

Aşa e şi acum. Când sunt puşi în situaţie, nu dau un răspuns categoric: da, dom’le, asta e situaţia şi asta facem. Nu. Se încheie şedinţa, trece timpul… Ăsta e sistem iudaic. Dar se tem.

Ştii zicala lor: „cu maţele ultimului preot trebuie să spânzurăm pe cel mai bun creştin”. Cumpără închisorile după cum au cumpărat şi toate izvoarele, toate apele. Nici n-are cine să se opună. Ce să faci cu politicienii noştri?

– Părinte, ce credeţi că ar fi de spus despre Mişcarea Legionară?

– Cum să nu fie împotriva Mişcării Legionare o întreagă lume iudaică? Ei vor să scoată din firea românilor şi umbre de gândire, măcar. D-apoi să mai faci vreo acţiune, ceva? Acum câteva săptămâni erau în faţa chiliei două femei. Şi zice una către cealaltă: „Tu, aşa s-au năpustit asupra mea, ca nişte legionari!”. Asta a fost expresia ei. A intrat aici, am stat de vorbă cu ea. “Ştiţi ce înseamnă Mişcarea Legionară? Aiudul, martirii, tineretul român interbelic?”. „Da, Părinte, am auzit”. „Păi atunci cum ziceţi că sunt ucigaşi şi răi?”. „Păi, dacă aşa spune lumea”. Şcolile, Biserica, familia, toate sunt dezmoştenite de orice valoare spirituală. Nici nu mai vorbesc despre naţiune şi naţionalism.

– Spun unii că problema cipurilor este una politică, nu una de credinţă.

– Păi, hai să desfiinţăm Noul Testament, Biblia, toate textele şi facem ca sectarii – luăm numai ce ne convine nouă. Ăştia au confiscat Biserica şi le spun numai ce trebuie să facă. Ştiu că poporul ăsta mai e oleacă credincios şi au hotărât cedarea Bisericii în favoarea politicului. Au băgat Biserica în faţă. Dacă Biserica spune să luăm cipuri, luăm cipuri. Poporul merge sub semnul ascultării…

(A consemnat Florin Palas- profesor și jurnalist, fost președinte al Ligii Studenților Brașov, fondator al Centrului Rezistenței Anticomuniste
Interviu realizat în August 2009)

ȘTIRE

În urmă cu 2-3 ani, pseudo-episcopul Petroniu al Sălajului și suita sa au reclamat autorităților o infracțiune gravă comisă de Părintele mărturisitor Cantor Mihai, aceea a purta reverenda preoțească prin oraș și în alte împrejurări, după ce, în 2017, a fost ,,caterisit’’. Pretinsa ,,caterisire’’ a survenit după o altă infracțiune, gravă: A avut curajul să se ridice împotriva adunării tâlhărești din Creta.

Ieri, Parchetul a comunicat clasarea dosarului. Demersul pseudo-episcopului este o mostră de ranchiună arhierească, răutate și răzbunare.

Sfântul Cuvios Părinte Justin: România a stat sub Acoperământul Maicii Domnlui și sub oblăduirea Puterilor Cerești

Dragii mei, noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta, decât numai în acoperământul Maicii Domnului şi sub oblăduirea Puterilor cereşti. Noi parcă am prevăzut întotdeauna cuvintele Psalmistului: „Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor în care nu este mântuire”.

După experienţa pe care acest neam a avut-o de milenii aici, noi am rămas întotdeauna pe calea de mijloc a credinţei şi pe ea am mers, fără sprijinul acesta omenesc, şi nu am avut străini de partea noastră. Ne-au promis şi nu ne-au ajutat cu nimic. Dimpotrivă, au uneltit împotriva noastră cât s-a putut ca să ne distrugă din ce în ce mai mult, dar nu le-a fost cu putinţă.

Pentru că o Europă strategică nu se poate lipsi de cuvântul sfânt al României. Aici s-au izbit toate forţele Răsăritului, de apărarea naturală a Carpaţilor răsăriteni; iar aici în ’44 am fost martor ocular cum s-au măcinat toate puterile fiarei din Răsărit până ce a venit trădarea de la Yalta şi Malta. Ruşii nu intrau la noi în ţară dacă nu era trădarea. Ca de obicei, în toate împrejurările, cuceririle mari n-au stat în forţa armelor, ci în forţa trădărilor, a vânzărilor.

Eu am crezut dintotdeauna că în apărarea noastră vin mai puţin armele, decât orice alte posibilităţi. Noi avem arma Duhului Sfânt, avem sabia Duhului care ne ocârmuieşte, ne pune în lumina şi mărturisirea adevărului.

Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!

(Interviu din revista Atitudini nr. 35)

Extras de Sora Gabriela Naghi

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie)

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni:

Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

Rugăciune care se citeste in fiecare Post

Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

În pragul Postului Învierii Domnului

Îi rog pe toți Părinții, frații și surorile întru Hristos Mântuitorul să mă ierte de tot ce le-am greșit fără număr, în vremea care a trecut. Pe cei care mi-au greșit mie, îi iert, îi binecuvântez și-i rog să intre-n Sfântul Post fără nicio apăsare din partea mea.

Nevrednic de numele Domnului Hristos, cel mai mic și neînsemnat slujitor al Bisericii Sale,

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Paisie Velicikovski: Postul, pătrunzând în suflet, omoară păcatul din adâncul lui

Sculându-te de la masă, trebuie să fii puțin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă și să fie simțitor la activități înțelepte și atunci patimile trupești vor fi biruite.

Postul nu poate nimici patimile trupești în așa măsură cum le nimicește hrana săracă. Unii postesc un timp anumit, iar apoi se dedau la mâncăruri plăcute, căci mulți încep postul și alte nevoințe grele peste puterile lor, iar apoi slăbesc din cauza necumpătării și încep să caute mâncăruri gustoase și odihnă pentru întărirea trupului. A proceda astfel înseamnă să creezi ceva, iar apoi să distrugi, întrucât trupul din cauza lipsurilor din vremea postului este împins către plăceri și mângâieri, iar plăcerile stârnesc patimi. Iar dacă cineva consumă puțină hrană în fiecare zi, atunci el capătă un mare folos. Însă cantitatea hranei trebuie să fie numai în măsura cât să-ți întărești puterile. Un asemenea om poate săvârși orice lucru duhovnicesc.

Nevoința cumpătată nu are preț. Căci unii dintre nevoitori întrebuințau hrana cu măsură și aveau măsură în toate – în nevoințe, în necesitățile trupești, în obiectele de cult și orice lucru îl foloseau la timpul său și după un anumit statut cumpătat. De aceea Sfinții Părinți nu recomandă să începi un post peste puteri, ca să nu ajungi la slăbiciune. Ia-ți drept regulă să mănânci în fiecare zi, astfel te poți mai lesne abține; iar dacă cineva postește mai mult, atunci cum te poți abține de la ghiftuire și îmbuibare? Nicicum. Un astfel de început necumpătat are loc ori din cauza trufiei, ori din cauza nechibzuinței; iar abținerea este una din virtuți care contribuie la înfrânarea trupului.

Foamea și setea sunt date omului pentru curățirea trupului, apărarea lui de la gândurile rele și patimile de curvie; iar mâncând puțin în fiecare zi este o cale spre desăvârșire, după cum spun unii. Nicidecum nu se va înjosi moralicește și nu-și va dăuna sufletului acela care mănâncă zilnic la o oră anumită, pe aceștia îi laudă Sfântul Teodor Studitul în învățătura la cinci zile din prima săptămână a Postului Mare, aducând drept confirmare cuvintele Sfinților Părinți purtători de Dumnezeu și ale Domnului Însuși. Așa trebuie să procedăm și noi.

Domnul a îndurat post îndelungat, de asemenea Moise și Ilie, dar o singură dată. Și alții câteodată, cerând câte ceva de la Creator, posteau un anumit timp, dar în conformitate cu legile naturii și cu învățătura Sfintei Scripturi. Din faptele Sfinților, din viața Mântuitorului nostru și din pravilele vieților celor care au trăit cuvios se vede cât de frumos și de folos este să fii pregătit și să te afli în nevoință, muncă și răbdare; însă nu trebuie să te istovești peste măsură cu un post necumpătat și să faci trupul neputincios. Dacă trupul se înfierbântă în timpul tinereții, atunci trebuie să te abții de la multe; dar dacă trupul este neputincios, trebuie să primești hrană îndeajuns fără a te uita la alți asceți. Uită-te și chibzuiește după puterile tale, cât poți duce; propria conștiință este măsura și învățătorul intern pentru fiecare.

Este cu neputință ca toți să aibă aceeași nevoință; fiindcă unii sunt puternici, iar alții neputincioși; unii sunt ca fierul, alții ca arama, iar alții ca ceara. Postul moderat și cumpătat este baza și capul tuturor virtuților. Cum lupți cu leul și cu groaznicul șarpe, așa trebuie să lupți cu dușmanul în neputința trupească și sărăcia sufletească. Dacă cineva vrea să aibă mintea trează de la gânduri murdare, trebuie să-și curețe trupul prin post. Este cu neputință să fii preot fără a ține post. Postul este necesar ca și aerul. Postul, pătrunzând în suflet, omoară păcatul din adâncul lui.

(Sursa: Sfântul Paisie Velicikovski, Crinii țarinei sau flori preafrumoase, Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, 1995, Orhei)

Text îngrijit de Sora Gabriela Naghi

Sfântul Ioan Maximovici: Să nu amânăm pocăinţa, ci „să ne răstignim împreună cu Hristos”

Mulţi păcătuiesc şi nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înţelept. Dar cine este în stare de o nevoinţă asemenea lui?

„Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască. Dar numai pe unul singur, ca nimeni să nu nădăjduiască prea mult în milostivirea Sa.” (Fericitul Augustin)

Pilda tâlharului înţelept să ne dea imboldul nu să amânăm pocăinţa, ci „să ne răstignim împreună cu Hristos” (Galateni 2, 20) şi „fierbinte să ne căim”, ca şi noi să simţim „milostivirea împreună-pătimirii” (rugăciunea Sfântului Simeon Noul Teolog). Răstignindu-ne trupul împreună cu patimile şi cu poftele (Galateni 5, 24), să ne străduim spre o cât mai grabnică și deplină îndreptare lăuntrică, predându-ne în întregime voii lui Dumnezeu şi cerându-I lui Hristos milostivire şi har.

(Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001, p. 80)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Egoul nostru nu suportă sentimentul de a fi păcătos

În fiecare zi Dumnezeu ni Se dezvăluie din ce în ce mai mult. Dar acest fapt are ca şi consecinţă imediată şi dezvăluirea propriului nostru suflet, în cele mai adânci ale lui, oferindu-ne posibilitatea să vedem realitatea de neînchipuit pe care a creat-o păcatul în el. Şi ar fi păcat, de vreme ce Dumnezeu ne dă zile multe şi timp de pocăinţă — noi, fireşte tânjim să trăim mai mult din alte motive, ca să ne bucurăm de viaţă, dar Dumnezeu nu a rânduit zilele pentru asta, ci pentru pocăinţă – ar fi, deci, păcat să nu ajungem la un nivel de autocunoaştere, să părăsim această lume fără să fi cunoscut păcatul nostru şi fără să ne fi pocăit pentru el.

Din câte ştiu şi înţeleg – şi am ajuns, mai mult sau mai puţin, la o cunoaştere a sufletelor oamenilor — prin modul în care gândim, nu-L ajutăm pe Dumnezeu să ne miluiască, să ne lumineze, să ne dea pocăinţa cea adevărată şi mântuirea.

Din păcate, egoul este cel care produce în cea mai mare măsură această stare şi care ne este piedică în calea pocăinţei şi a comuniunii cu Dumnezeu. Dacă luaţi aminte, veţi vedea că suntem dispuşi să facem foarte multe lucruri, lucruri duhovniceşti, dar la o analiză mai atentă veţi vedea că toate sunt numai înspre satisfacerea egoului personal. Şi chiar şi în momentul în care îţi dai seama cât de păcătos eşti şi te cuprinde regretul şi tulburarea, în ultimă instanţă vei vedea că tot efortul pe care-l vei depune este datorat faptului că egoul tău nu suportă sentimentul de a fi păcătos. Pentru că atunci când îţi simţi exact păcătoşenia, egoul tău se dărâmă. Numai că egoul nu vrea cu nici un chip să plece, sau mai bine zis, noi nu vrem cu nici un chip să-l lăsăm să plece. E un cerc vicios.

Păcat! Este păcat că trece timpul şi noi nu-I permitem lui Dumnezeu, cu harul si cu mila Lui, să săvârşească acea lucrare în sufletul nostru.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, În pustiul lumii, Editura Bizantină, 2014)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Doamne, dă-le lor după faptele lor și după vicleșugul gândurilor lor (Psalm 27, 5)

La Mănăstirea Frăsinei, în ultimele 4 luni, obstea constituită in decenii de nevoință duhovnicească, indelungă-rabdare si smerenie, sub Acoperamantul Maicii Domnului si prin Lucrarea Duhului Sfânt, a fost injumatațită. Dupa unele informatii, chiar si mai drastic redusa. S-a dat „in numele sfintei treimi si a sfantului ierarh calinic” un blestem atat de cumplit de hulitor si blasfemiator cum nu are echivalent in Istoria bimilenara a Bisericii. S-a inchis Biserica unde se savarseau Exorcizari, Dezlegari, Sfinte Masluri, Sfinte Liturghii, Sfinte Privegheri, Sfinte Spovedanii si Minuni prin care se biruiau legile firii si unde s-au tamaduit trupeste, sufleteste și duhovnicește sute de mii de oameni. S-au siluit constiinte. S-au rupt mirenii de Duhovnicii lor si Duhovnicii de Duhovnicii lor. S-au interzis mirenilor pelerinajele. S-a instalat prin forta un staret neiubit de obste, cu carente de conduita si veleitati de dictator, obedient pana la dezumanizare fata de „ierarhie”. S-a actionat in stil mafiot impotriva Staretului ales in cvasiunanimitate de catre vietuitori, inscenandu-i-se acestuia o „infractiune” prin care a fost trimis la puscarie. Actiune patentata de securitatea bolsevica impotriva „dusmanilor poporului”.

Toate aceste crime, si multe altele, au fost comise de catre in-luciferizatul Irineu Popa, minciuno-mitropolitul Olteniei, cu „concursul neprecupetit” al minciuno-arhiepiscopului Varsanufie Gogescu al Ramnicului, cu acordul scris al minciuno-episcopilor Sebastian al Romanatiului si Nicodim al Strehaiei, cu „ecclesiologia” episcopo-centrica si episcopo-latra a Parintelui Ioanichie Popescu si cu tacerea asurzitoare a „sfantului sinod b.o.r.”, in integralitatea lui. Astfel a fost distrus in timp-record, din interiorul institutiei ecclesiale, unul dintre Stalpii Ortodoxiei Mondiale. Implinindu-se profetiile Sfantului Ierarh Calinic, ale Parintelui Cleopa Ilie si ale Parintelui Paisie Vasilioglu ( un Sfant contemporan putin cunoscut, care a vietuit neintrerupt in Manastirea Frasinei vreme de 78 de ani, intre 1930 si 2008, si care este ctitorul Manastirii Lacu Frumos, acolo unde au fost prigoniti in 2016-2017, pentru marturisirea lor anti-ecumenista, Parintele Grigorie Sanda si cei impreună cu dânsul ).

În present, în Mănastirea Frăsinei bate vântul pustiirii. Este o atmosfera de ruinare, premergatoare inchiderii definitive a locului. Vietuitorii inca ramasi traiesc in dezbinare si suspiciune. Asteptandu-se in orice clipa sa fie nevoiti sa plece. Arhiconul de la Craiova pandeste si inventeaza pretexte pentru a-i disipa. Distrugerile lui satanice țâsnesc din trei izvoare de pucioasa : razbunarea, afacerile si misiunea de indeplinit, trasata de incornoratii lui stapani. Care au suferit mari rusinari si infrangeri in acel Loc Sfant, de la Sfantul Calinic si pana la adunatura tâlharească din Creta. Mirenii aproape ca nu mai ajung pe acolo. Iar cei care totusi o mai fac sunt atent supravegheati. Aducandu-li-se in vedere sa nu puna intrebari si sa nu zaboveasca prea mult.

În privinta Parintelui Ioanichie Popescu, mutarea sa la Manastirea Surpatele are motivatii strict omenesti. Cei care s-au asteptat la Marturisire Ortodoxa si dizidenta anti-ierarhica din partea lui sunt crunt dezamagiti. Au inteles in sfarsit ca acestea nu vor veni niciodata. Parintele Ioanichie a fost mereu un „cumintel” auto-asumat al Sistemului si nu are de gând să isi schimbe pozitia. Vorbeste in continuare despre „ascultare” si „pace”, nu se arata de acord cu manifestarile impotriva nedreptatilor si spurcaciunilor strigatoare la Cer comise asupra Manastirii sale de metanie si pare a nu se simti deloc responsabil pentru implinirea acelora. Oricum, refuza dialogul despre acest subiect. De aceea a si fost parasit de multi dintre fiii si fiicele duhovnicesti.

Fie ca ne vine sa credem sau nu, am intrat in vremurile din urma. Cat vor mai dura, si daca omenirea se va mai intoarce pentru o perioada la o relativa normalitate, numai Dumnezeu stie. Deocamdata insa, semnele sfarsitului sunt pretutindeni. Tot mai multe, tot mai mari, tot mai rele. Dintre care cel mai inspaimantator este duhul anti-hristic, care a patruns si in ungherele cele mai ascunse. In actualul context social si ecclesial, atat local, cat si national si international, o redresare si o reechilibrare intru firesc a lumii si a Bisericii nu au cum sa apara de la sine. Stam cu totii la Mila Domnului. Care nu îi va pierde pe cei ai Săi. Să ne straduim sa facem parte din Turma Mica, rugându-L pe El sa ne despartă și de lupii răpitori si de caprele râioase!

Fratele Mihai Dinculescu

Pe toate le pot în Hristos, Cel care mă întăreşte

Dezlegarea misterului lucrării nucleare după scindarea atomului ne-a dat posibilităţi uimitoare pentru mari cuceriri tehnologice şi ştiinţifice. Sunt puterile înfricoşătoare care s-au descătuşat înlăuntrul tainei nucleului atomului.

Însă, evenimentul acesta atât de uimitor este incontestabil cu mult mai mic faţă de lucrarea dumnezeiască nesfârşită, care există şi se revarsă din Persoana teandrică a lui Hristos. Acesta este în mod continuu Fiinţa dinamică, apocaliptică, neţărmurită, Scânteia dumnezeirii. El descătuşează puterile Sale negrăite, neistovite în toate direcţiile. La El nimic nu este cu neputinţă. Prin Cuvântul Său toate s-au făcut şi pot să renască, deoarece lumea voieşte acest lucru.

Se bucură în mod special să renască, să se prefacă şi să se sălăşluiască în existenţa omenească cea „după Chipul Său”, pe care a creat-o El Însuşi, cu scopul să ajungă la „asemănarea cu El”. De ajuns ne-am rătăcit, înşelaţi de forţele viclene, este timpul să alergăm la adevărul dumnezeiesc, la puterea lui Iisus. Şi este cert că vom striga şi noi împreună cu „vasul cel ales”, cu Dumnezeiescul Pavel şi cu zecile de mii de credincioşi: Pe toate le pot în Hristos, Cel care mă întăreşte!, pentru că Hristos este Dumnezeu.

Astăzi nu ne lipsesc artele şi ştiinţele, ci ne lipseşte din viaţă Hristos. Am rămas fără Hristos, fără păstor, dar dacă Îl căutăm, este gata să vină să locuiască cu noi, să renască întreaga noastră existenţă. Este de ajuns să-L căutăm în mod adevărat în Evanghelie, în Biserică, în Tainele Sale dumnezeieşti. Nu abstract, platonic, ideologic, ci adevărat. Desigur, aceasta necesită curăţire interioară, nevoinţă, rugăciune, studiu şi punerea în practică a cuvântului Său. Hristos şi Evanghelia Sa nu sunt o explicare oarecare despre viaţă, ci însăşi viaţa noastră.

Vă urez din tot sufletul ca toţi să trăim în Harul Lui, cât mai adânc cu putinţă, în Hristos şi în Evanghelia Sa. Hristos nu moare niciodată, cu cât ne apropiem, cu atât Îl experiem mai mult.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, p. 142-143)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Una

Mă uit la un filmuleț în care Siluan Șpan, minciuno-episcopul român din Italia, stă la un pupitru, împreună cu un pastor neo-protestant, rostindu-și fiecare spiciul. Ne spune pastorul: ,,Avem onoarea să ne întâlnim cu episcopul Bisericii Ortodoxe… Acum câteva zile, am fost la episcopie și mi-a spus, frate pastor, frate Benone…’’ Da! Acesta este fratele, în vreme ce Părintele Nicodim de la Tismana stă nevinovat în arestul poliției, pentru că așa a vrut un alt frate, diabolicul Irineu de la Craiova. Toți sunt frați între ei pentru că au interese comune, se susțin unii pe alții și le merge bine. Deocamdată. Siluan se bate pe burtă și se trage de brăcinar cu pastorul eretic, după care vor merge amândoi și vor face temenele papistașului – alt frate – căruia-i sunt amândoi subordonați și uite-așa se încheagă gloatele care-l vor primi pe antihrist.

Sloganul mult îndrăgit de ecumeniști spune că e bine să lăsăm deoparte cele ce ne separă și să stăruim asupra a ceea ce ne unește. Și liantul unificator l-au găsit repede, numai că acesta poartă un nume îngrozitor: erezia. Aceasta-i unește pe acești frați și pe mulți alții. Nu se mai împiedică ei de Sfintele Canoane. Nu mai pomenesc de Sfintele Dogme, ca să nu-i supere pe frații baptiști, penticostali, adventiști, care nici nu știu ce-s alea. Despre Sfintele Taine, nu intră-n amănunte, toți le posedă în plinătatea lor. De ce să vorbească ,,ortodocșii’’ de Sfânta Tradiție, când frații sectari o țin sus și tare cu sola Scriptura? Învățătura Ortodoxă, în întregul ei, o lăsăm deoparte pentru că este, nu-i așa, este element care ne separă or, noi vrem, și Dumnezeu voiește, ca toți să fim una. Așa spune Scriptura.

Numai că la ecumeniști ,,UNA’’ a devenit ,,unu’’. Unul este consiliul mondial zis al bisericilor (cmb), destul de încăpător ca să-i cuprindă pe homosexuali și pe sataniștii declarați, nota bene!, cu drepturi depline, alături de alte peste 400 de ,,biserici’’, o adevărată mixtură babilonică, în care doctrina nu mai contează. Important este ca atunci când antihrist va fi declarat rege al universului să existe aceste miliarde de închinători, iar despre Mântuitorul Hristos nimeni să nu cuteze să vorbească.

Și totuși, ce-a vrut să spună Domnul nostru Iisus Hristos cu aceste cuvinte: ,,Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci pentru toți care vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toți să fie UNA’’ (Ioan 17, 20-21).

Simplu, ușor de înțeles, încât poate pricepe chiar și Andreicuț Andrei de la Cluj: UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ.

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Cuvios Iosif Vatopedinul: Cei ce se roagă pentru vrăjmaşi devin dumnezei după Har

Dumnezeu, ca Dragoste desăvârşită în Sine, transmite şi dă o parte din multa Sa bunătate făpturilor Sale, în chipul şi în măsura în care El Însuşi cunoaşte. Iar aceasta, ca o consecinţă firească, continua să se manifeste şi în robii Săi cei îndumnezeiţi, care, prin rugăciune şi chemarea lor de către credincioşi, o transmit şi ei lumii. De aici se desprinde următoarea concluzie: dacă dragostea este trupul, lucrarea şi puterea ei este rugăciunea. Şi se dovedeşte că la scară universală, acolo unde se arată neputincioase alte mijloace şi moduri, prin rugăciune se izbuteşte mai bine împlinirea dragostei.

Avva Varsanufie arată în cuvintele sale că în generaţia sa trei oameni puteau, prin rugăciunea lor, să liniştească neamurile ce erau în luptă şi, în general, să păzească lumea de distrugere. Alteori vedem că Sfinţii care se rugau risipeau ameninţările primejdiilor, ale foametei şi ale ciumei. Ce fel de lucrare practică sau slujire personală ar fi pricinuit un folos pe potrivă popoarelor şi ţărilor, precum rugăciunea? Dar şi obiceiul care stăpâneşte, ca oamenii să-şi ceară între ei să se roage unii pentru alţii, nu este oare dovada că rugăciunea are întâietate, că ea este cea mai mare şi mai sigură izbândă?

Din acestea se descoperă caracterul sobornicesc al rugăciunii. Numai ea poate să ia şi să cuprindă în sine, într-una, atât cele depărtate, cât şi cele despărţite şi să unească între ele mădularele potrivnice aşa încât fiecare să cunoască pe aproapele său ca pe mădularul său, cu toate că trăiesc despărţiţi. Rugăciunea pentru suferinţa omenească, în general, dovedeşte dragoste, precum şi cea făcută pentru luminarea şi întoarcerea celor rătăciţi la pocăinţă şi la cunoaşterea lui Dumnezeu. Însă rugăciunea pentru vrăjmaşi este apogeul desăvârşirii fiinţelor raţionale, a căror „moarte a fost înghiţită de viaţă“.
Cei ce se roagă pentru vrăjmaşi devin dumnezei după Har şi rămân în această stare, reflectând în firea lor îndumnezeită această însuşire măreaţă, şi se roagă ca „ei înşişi să fie anatema de la Hristos pentru fraţii lor care-i nedreptăţesc”. Acestea sunt şi ultimele cuvinte ale Domnului nostru când era sus pe Cruce şi se ruga pentru cei ce-L răstigniseră.

(Monahul Iosif Vatopedinul, Cuviosul Iosif Isihastul, Nevoinţe – Experienţe – Învăţături, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2009)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Scrisoare deschisă către Părintele Laurențiu Iacob din Caransebeș

Părinte Laurențiu,

Sunt preotul pensionar I.V. din Sânmihaiu Almașului, jud. Sălaj.

Faptul că ați avut curajul sa nu participați la acea însoțire nelegiuită cu ereticii, m-a umplut de bucurie. Este minunat că i-ați scris și pseudo-episcopului Lucian, cel care lucrează cu sârg la dărâmarea Bisericii noastre din interior. Probabil că v-ați dat seama că toți cei 56 de pseudo-arhierei din BOR sunt agenți infiltrați, cu scopul de a ocupa scaunele episcopale, ca prin aceasta să controleze Biserica. Sunt homosexuali, masoni. ofițeri sub acoperire, informatori ai securității, necredincioși care au făcut pactul cu diavolul, vânzându-și sufletele. De aceea, după sinodul II tâlhăresc din Creta, noi, o mână de preoți din toată țara, am întrerupt comuniunea cu ei, încetând a-i pomeni la Sfintele Slujbe, după cum spun Sfintele Canoane.

Aveți grijă că Lucian e un om ranchiunos și va trece la represalii. Să aveți tot timpul o variantă de rezervă. Vă doresc spor în slujirea Mântuitorului Hristos, tărie în a-i înfrunta pe acești trădători ai lui Hristos. Fiți cu luare-aminte, în 2025 se vor uni cu papistașii eretici. Urmându-i, ne punem în primejdie mântuirea. Pace, sănătate, mântuire.

Preot Iovița Vasile    

Sfântul Efrem Sirul: Cetatea Împăratului izvorăște viaţă veşnică celor ce locuiesc în ea

Cel ce voieşte să se mântuiască să se sârguiască, şi cel ce voieşte a intra în împărăţie să nu se lenevească!
Cel ce voieşte din gheena focului să se izbăvească după lege să pătimească, şi cel ce nu voieşte a fi aruncat la viermele cele neadormit să se trezească!
Cel ce voieşte a se înălţa să se smerească, iar cel ce voieşte să fie mângâiat să plângă acum.
Cel ce iubeşte să intre în cămara cea de Mire şi să se bucure, candelă luminată şi untdelemn să ia în vasul său. Cel ce aşteaptă să intre la acea nuntă, să-şi câştige haină luminată.

Cetatea Împăratului este plină de veselie şi de bucurie, plină de lumină şi de dulceaţă şi îndulcire cu viaţă veşnică izvorăşte celor ce locuiesc în ea. Deci, oricine iubeşte să se facă împreună-cetăţean al Împăratului, să alerge iute, că ziua s-a plecat şi nimeni nu ştie ce-l va întâmpina pe cale. Că precum un călător deşi ştie lungimea drumului, se culcă şi doarme până spre seară, apoi, deşteptându-se, vede că s-a plecat ziua şi, începând să călătorească, pe neaşteptate nori, grindină, trăsnete, fulgere şi necazuri de pretutindeni îl înconjoară, nici la vreun lăcaş nu a ajuns, nici la locul său nu poate să se întoarcă, aşa şi noi, dacă ne vom lenevi în vremea pocăinţei, la fel vom pătimi. Că nemernici şi venetici suntem.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 129-13)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

A fost odată Mănăstirea Frăsinei

Acum nu mai este? Mai este locul de mare jale al Mănăstirii, cu starețul Onisifor Petrescu, monahii Emilian și Isidor, Elefterie și Hristofor, care au făcut jocul Mitropolitului Irineu al Olteniei și Episcopului Varsanufie al Vâlcii, joc murdar, de neimaginat pentru niște creștini. Mai sunt și câțiva călugări, din 55 de viețuitori au rămas 15, dar trebuie sa plece și ei, au nevoie de locul, de terenul mănăstirii. Au planuri mari ierarhii Olteniei! S-a dat dispoziție să se vândă avutul mănăstirii, vacile au fost vândute în bună parte. Sunt dați afară și risipiți călugării in transe, așa ca să nu se știe în popor de golirea mănăstirii.
Transa. I Ieromonahul Chiril, Pangratie, rasofor Firmilian.
Transa a II- a Ieromonahul Damian, Ilarion Dulca, Victorin, monahul Ieronim Pascal, Damaschin Dragomir.
Transa a III- a Monahul Arsenie, Ierodiacon Calinic, Iorest, Nicodim.

Urmează transa călugărilor uriași, curajoșii, care au ținut piept ierarhilor cu litera Evangheliei! N-a mers, nu i- a mișcat, nu s-au înfricoșat, n-au luat aminte la planul demonic pe care l- au început ierarhii Olteniei demult, chiar din timpul fostului stareț de Sfântă pomenire NEONIL. Dar Sfinția Sa a fost prompt: Plecați, Înalt prea sfințite Mitropolit Irineu, sau pun genunchiul la rugăciunea Psaltirii !
Și au plecat, dar cu prilejul trecerii la Domnul a starețului NEONIL, mitropolitul a sustras și actul de independență față de orice putere bisericească sau laică al mănăstirii, dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la rugămintea Sfântului Calinic, ctitorul Mănăstirii Frasinei.

Acum nemafiind starețul NEONIL, ci starețul Ioanichie, de o mare blândețe, cu credință mare in onestitatea unui ierarh, și-au permis a „lucra ‘ cu mare grabă in lunile decembrie, ianuarie și februarie. După ce au aruncat blesteme asupra preoților ce vor săvârși Sfânta. Liturghie la biserica din vale, asupra credincioșilor, acum cu mare grabă se planifică dărâmarea ei. Oare chiar vor fi lăsați să facă o așa grozăvie!!

Dacă Sinodul, care în sfârșit s- a întrunit cu mare greutate, iar ierarhii Olteniei și fost certați pentru faptele lor necanonice și chiar antihristice împotriva obștii monahale de vârf de la Frăsinei, urmarea este șocantă, cutremurătoare. Au incercat sa- și justifice păcatele stropind „acuzând părinți călugări, care au mai rămas în mănăstire de fapte nedemne, mizerabile, așa că să-i învețe minte pe cei care le aduc aminte de cuvântul lui Hristos. Astfel Parintele Nicodim acuzat de fapte pe care nu le- a făcut, se afla deja in arestul politiei din Râmnicu Vâlcea. Părintele Calistrat este învinuit și el pe nedrept și cei ce vor urma, să se știe că sunt victime ale razbunarii ierarhilor olteni. Ce rusine si ce pacat pot savarsi acesti ierarhi, tot ce fac se rasfrange asupra Bisericii Ortodoxe si a Țării noastre!

Frați creștini, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, nu a înregistrat în 2000 de ani o cădere mai mare a unor ierarhi. O să-mi amintiți de erezii, ierarhii Olteniei l-au întrecut pe Arie și cei de după el.

L- au alungat pe Hristos din inimile lor!

( Mesaj primit)

Erată

Haita de lupi ingrozitori (Fapte 20, 28-31) reunită în Dealul Patriarhiei, sub numele înșelător ,,Sfântul Sinod,, a aprobat tacit distrugerea Mănăstirii Frăsinei. Nu s-a auzit nici măcar voce care să se ridice pentru salvarea acestui Sfânt Așezământ Monahal.

Somație

Somăm pe numitul Popa Irineu să confirme sau să infirme legătura sa amoroasă cu numita maică Miriam, doctor în Teologie, și sa ne spuna dacă din această relație a rezultat un copil.

Adrian Pătrușcă: Canalul și Canaliile

Motto: Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte…

Le-am deschis granițele din prima zi după invazie. Din toată sărăcia noastră, i-am primit cu brațele deschise și pline. I-am poftit în casele noastre. Le-am dat să întingă în același blid cu noi. Unii s-au bucurat de ospeție. Alții nici nu ne-au băgat în seamă: au trecut pe lângă noi în viteză, cu limuzinele lor luxoase, împroșcându-ne cu noroi. Le-am dat tot ce au poftit. Le-am făcut până și canal de televiziune. Ne-am făcut preș la picioarele lor. Le-am cocoțat steagul pe stâlpi lângă cele ale NATO sau UE. Steagul nostru nu a mai încăput. În toată istoria noastră, am avut stâlpii mici.

Am deschis frontierele și am lăsat să treacă pe drumurile noastre prăpădite convoaie nesfârșite cu arme. Am deschis Dunărea și le-am lăsat să treacă spre Europa barjele cu cereale infestate și ieftine, care ne distrug agricultura și burțile. Din cauza lor – chipurile ca să îi betegim pe ruși – sărăcim noi de la o zi la alta. Ne-am băgat până în gât într-un război care nu este al nostru. Și în care riscăm să dispărem cu totul.

Dar EI? Cum au tratat jertfele noastre? u un an înainte de invazie, Zelenski declara: „Bucovina de Nord a fost ocupată de români”. Nu a retractat nici până azi. Puterea de la București nu a suflat nici o vorbă despre această mârșăvie. Abia în 2022 a fost descoperită de presa subversivă. Atunci au fost activați în grabă spălătorii de cadavre: au început să ne explice că Z nu a zis ce a zis. Că am înțeles noi greșit. Că înțelesul s-a pierdut în translație. Z e un om bun. Z e un om drept. Z e un erou. Z nu greșește niciodată. Doar, uneori, traducătorii.

La două săptămâni de la începutul războiului ne-au doborât un avion și un elicopter, după o rețetă pe care aveau să o mai breveteze și în Polonia. Opt morți. Dar Z nu greșește niciodată. Așa că Bucureștiul a zis că au căzut de la vânt.

Pentru curajul de a fi rostit adevărul, că Bucovina de Nord, Herța și Bugeacul aparțin de drept României, profesorul Andrei Marga a fost trecut de securitatea din Kiev pe Lista Morții. Poate fi executat oricând. Ca fata lui Dughin. Z e un om drept, dar aspru. Nici Marga nu e un fitecine. Intelectual autentic, fost ministru al Educației, fost șef al Diplomației române. Dar nici un oficial de la București nu a protestat față de amenințarea sa cu moartea în cel mai pur stil mafiot. Nici un intelectual din cei atât de vocali în vremuri line. Cârpele nu protestează. Visul lor e să ajungă preșuri. Pleșuri. Sub picioarele unor eroi ca Z.

Au interzis românilor să învețe în limba maternă. Au intrat cu securitatea în bisericile lor. Le-au agresat și arestat preoții. Biserica noastră a răspuns plescâind fin din vârful buzelor: „Nu țin de NOI”. Au început să vâneze românii cu arcanul pe străzi și să-i trimită pe front. Să moară pentru peticul de pământ pe care sunt acuzați că l-au ocupat.

Z e un erou. Ca să rămână erou, are nevoie de carne de tun ca drogații de cocaină. La București, nici un murmur de protest. „Sunt românii LOR. Să își facă datoria față de patria LOR.” Spălat mâini. Stop. Pilat Pont. Regimul de pe Dâmbovița e prea ocupat să vândă ce a mai rămas din țară. Să nu ne prindă, Doamne ferește!, sfârșitul războiului cu marfă pe stoc în magazie.

Acum EI au revenit la vechea lor marotă: Canalul Bîstroe. Vor să îl adâncească. Să îl facă navigabil pentru nave grele. Asta înseamnă distrugerea Deltei Dunării. Ultima bogăție care ne-a mai rămas, după ce au fost scoase la mezat resursele subsolului, munții, apele, pădurile. Cum situația era prea de tot groasă, diplomația noastră și-a adunat ultima spârcâială de curaj și i-a cerut Kievului o explicație. În stilul: „Iertați-ne că vă deranjăm, era să aveți o scamă”. Zelenski ne-a sictirit scurt: „Avem alte priorități acum”.

Potăile diplomației dâmbovițene au tulit-o rapid cu coada între picioare, fericite să scape doar cu atât. În meseria asta, conservarea pielii e esențială: fiecare pentru SIE.

Nu s-a găsit nici un bărbat adevărat care să îi altoiască una peste bot aschimodiei în kaki. Dimpotrivă, au fost reactivate otrepele Pandemiei, care tocmai sfârșiseră de turnat cenușă în cap. Au început să ne explice științific că nu e nici un pericol: Bîstroe nu a fost adâncit. Mai mult s-a zgârmat pe fund. Totul e sub control. Canalul e Sigur și Eficient. Zelenski nu are nici o vină: e doar un cioflingar aburcat de alții în capul trebii și care își apără off-shoreurile și pielea. Neamul nu – neamul și-l distruge.

Adevărații, marii vinovați sunt printre noi. În fruntea noastră. Peste tot, în posturi cheie. Politicieni, ziariști, influențări, intelectuali. Care de 33 de ani, asemenea unei armate de Iude, vând țara asta bucată cu bucată. Au dat-o la dezmembrări. Niciodată otrava nu a fost atât de întinsă. Niciodată organismul național nu a fost atât de slăbit. Niciodată pericolul de moarte atât de mare. Niciodată atâta puzderie de corbi nu a întunecat cerul, pândindu-ne leșul. Agonizăm în Grădina Maicii Domnului. Carpații sunt coloana noastră vertebrală, Dunărea e sângele nostru, Marea este Visul nostru și Vestea adusă de Andrei.

Totul a fost cotropit de cancer.A mai rămas Delta… Mirifică, mistică, fragilă, tainică… Delta este inelul de smarald de pe degetul Maicii Domnului. Semnul de logodnă cu neamul acesta. Este Sufletul nostru.

Mai suntem în stare să ne salvăm Sufletul?

Satanicul academician cu zece clase, Irineu, zdrobește și ultima rezistență de la Frăsinei. Ce spun cititorii

Prigoana continuă asupra călugărilor! Au fost făcute arestări. Părintele Nicodim este in arest pe nedrept, la înscenarea mai-marilor Mitropoliei. După plecarea părintelui Ioanichie și a celor excluși, săptămâna aceasta continua teroarea. Oamenii din satul Muiereasca vorbesc că au fost ademeniți cu bani să depună mărturie mincinoasă împotriva călugărilor din Frasinei!

O familie din Muiereasca a fost ademenită cu banii lui Irineu și a depus mărturie, cum că băiatul lor minor de 17 ani  este exploatat de către călugării din Frasinei la treburile agricole, lucrează fără contract și cum că preotul Nicodim îl obligă să întrețină raporturi sexuale. Datorită acestor mărturii, procuratura a venit și l-a ridicat pe Părintele Nicodim. Acum Părintele Nicodim este in arest, stând pe nedrept. Fraților, treziti-va! Acest psihopat, Irineu, distruge Frasineiul!

Prigoana continua prin arestarea Părintelui Nicodim abuzivă, pe declarații mincinoase date de o familie din Muiereasca, care a fost plătită de oamenii lui Irineu. După destituirea Părintelui stareț Ioanichie, obștea a fost obligată să voteze noul stareț. 95,% din voturi i-au revenit părintelui Nicodim! Și doar 5% părintelui Onisifor! Furia lui Irineu și a lui Onisifor și răzbunarea lor a venit repede, părintele Nicodim a trebuit să o plătească în arest!

Obștea a ales 95 % pe Nicodim! Cu toate acestea Irineu l-a numit stareț pe Onisifor! Acum părintele Nicodim, iubit de obște și ales de obștea mănăstirii are de suferit în arestul poliției. Răzbunarea lui Irineu și a noului stareț Onisifor se bazează pe declarații false privind exploatarea copiilor și raporturi sexuale. Alți călugări au fost alungați săptămâna aceasta din mănăstire! Frați creștini, treziti-va! Preoți ortodocși luați atitudine, vorbiți, nu tăceți, când prigoana se revarsă asupra colegilor voștri! Mâine s-ar putea să fiți voi la rând. Dragi mitropoliți, ajutați-i sa fie ocrotiți de către întemeietorul creștinismului în România,  Sfântul Apostol Andrei. IPS Teodosie, ajutați-i vă rog! Sunteți singurul care aveți curaj să intrați în lupta adevărată. Sau măcar să întindeți o mână de ajutor obștii prigonite. Vă rog să luați atitudine. Sunteți unicul stâlp al rezistenței, o voce care se face auzita și încă puteți interveni. Dumnezeu să vă apere pe toți de prigoana anti-creștinilor.

Irineu dorește închiderea definitivă a mănăstirii. Luptați, frați creștini. pentru Ortodoxia noastră, care este batjocorita și prigonită mai rău decât pe vremea comunismului.

(Mesaj de pe facebook)

Comentariu

1.Părintele Nicodim are ani buni de călugărie în spate și e binecunoscut localnicilor și celor care veneau din alte părți ale țării la Frăsinei. Despre statutul său în cadrul obștii nici nu vorbesc, din moment ce a fost ales stareț cu 95% din voturi. Nimeni, dar absolut nimeni nu l-a acuzat vreodată de păcatul sodomit. I se pune în seamă acest păcat tocmai acum când ce-a mai rămas din Mănăstire trebuie zdrobit. Să nu uiți, academiciene, Dumnezeu va face curând lumină și va aduce adevărul la arătare. Să nu uiți că un om suferă în arestul poliției din pricina mârșăviilor tale.

2.Gașca autointitulată pompos ,,Sfântul Sinod,, a tăinuit ani la rând apucăturile sodomite ale lui Onilă Corneliu de la Huși, până când a izbucnit scandalul care n-a mai putut fi înăbușit. Această gașcă mai are în rândurile ei cel puțin opt sodomiți pe care-i acoperă. Să facă bine dumnealor să-i alunge din scaunele episcopale! Nu pot, pentru că nu ei i-au ales. Au fost impuși de vrăjmașii Bisericii și sunt cadre de nădejde, deoarece pot fi oricând șantajați.

3.Credincioșii noștri să nu fie naivi, crezând că Teodosie de la Constanța ar fi un stâlp al rezistenței ortodoxe, numai pentru că a avut niște luări de poziție aparent non-conformiste. A vorbit ce și cât i s-a îngăduit de stăpâni. E la fel ca toți ceilalți, a fost verificat înainte de a fi numit episcop la Constanța și a corespuns tuturor criteriilor. Să dea Bunul Dumnezeu ca el să nu fie numărat în rândul episcopilor sodomiți, dar dacă are acest păcat, să nu rămână nevădit.

4.Celor car-și pun nădejdile în reacția celorlalți preoți, călugări și cei de mir, le spun că se reazămă de-o umbră. Am văzut cu câtă slugărnicie s-au comportat în alte împrejurări grele.

5.Rugați-vă pentru Părintele Nicodim și pentru toți cei prigoniți de diabolicul academician Ioan de la coada vacii. Va aduce Dumnezeu Duminica Ortodoxiei, și atunci Biserica își va împlini menirea ei, citind Sinodiconul împotriva tuturor ereticilor.

6. Doamne, Doamne, caută din cer și vezi…

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Ioan de Kronstadt: Iisus Hristos este Lumina ochiului inimii noastre!

Să nu uiţi nicicând că lumina sufletului, a minţii şi a inimii tale vine de la însuşi Iisus Hristos, Cel ce este lumina ochiului inimii noastre! Nu precum lumina soarelui, care apare şi apoi piere, şi nu poate pătrunde corpurile cele solide, nestrăvezii, lăsând multe lucruri în întuneric, căci nu-i stă în putinţă să lumineze nici măcar un suflet cufundat în întunericul păcatului. Hristos este „lumina care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1,9)- adică sufletul omului, partea cea mai însemnată a fiinţei sale. Da! Lumina lui Hristos luminează tuturor, chiar şi pe păgâni: „lumină spre descoperirea neamurilor” [Luca 2, 32). Ea străluceşte şi în întunericul cel de nepătruns al păcatului, însă întunecimea păcatului omenesc sau, mai bine zis, oamenii care vieţuiesc în păcat nu-L înţeleg pe Hristos. Nu cuprind lumina (cf. Ioan 1, 5) şi nu-şi dau seama că lumina care străluceşte în sufletele lor vine de la Hristos. Ei sunt încredinţaţi că este a lor, din fire, că ei înşişi, cu mintea cu care au fost înzestraţi, cu isteţimea şi cu înţelepciunea lor, au ajuns să descopere un adevăr ori să săvârşească vreo faptă. Nu voiesc să creadă că numai în lumina lui Hristos văd fiece lumină: lumina oricărei ştiinţe ori a oricărei arte alese, sau lumina oricărui lucru.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Sfântul Teofan Zăvorâtul: În tot chipul, să nu uitaţi că înaintea feţei lui Dumnezeu umblaţi

Mă rog rău, sunt leneşă la învăţat psalmi, m-am lăsat aproape de tot; ce să fac?

Aceasta poate avea urmări rele: nepăsarea faţă de lucrurile lui Dumnezeu se poate preface în nărav, şi atunci adio cucernicie. Trebuie să prevenim lucrul acesta.

Binevoiţi să faceţi astfel: învăţaţi psalmii când veţi avea chef, alegându-i pe cei pe care îi înţelegeţi mai bine şi care vă merg mai mult la inimă. Şi mai bine va fi dacă nu îi veţi învăţa totdeauna în întregime, ci stihurile care vă rămân mai uşor în suflet, cum ar fi: Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte; nu întoarce faţa Ta de la mine; unde mă voi duce de la Duhul Tău? şi aşa mai departe. Spuneţi-le apoi pe dinafară întorcându-vă mintea spre Dumnezeu în timp ce vă faceţi treburile… Puteţi „scrie“ aceste versuleţe pe orice pas pe care îl faceţi – şi veţi fi ca într-un veşmânt frumos, îmbrăcată în cuvântul lui Dumnezeu…

Dimineaţa moţăiţi, şi, ca atare, nu vă rugaţi, sau vă rugaţi la plesneală… Este foarte rău. Rugaţi-vă puţin însă aşa cum trebuie, după toată rânduiala rugăciunii. Dacă întârziaţi cu trei minute acolo unde vă grăbiţi să ajungeţi, nu este mare lucru! Aşadar, rugaţi-vă neapărat aceste trei minuţele, dimineaţa. Puneţi-vă în faţa lui Dumnezeu… Dumnezeu este aproape şi de dumneavoastră, măcar că dumneavoastră puteţi fi departe de El cu gândul şi cu simţămintele: apropiaţi-vă de El atât cu unul, cât şi cu celelalte… Daţi-I mulţumită că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme… fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.

Cereţi de la El binecuvântare pentru treburile zilei care începe, ca să vă arate pe cele bune şi să vă ferească de cele rele… Chemaţi-o pe Maica Domnului, chemaţi pe îngerul păzitor, pe sfânta a cărei nume îl purtaţi şi pe sfinţii toţi…

Rugaţi-vă pentru mama, fratele, rudele şi cunoscuţii voştri; pomeniţi-i şi pe cei adormiţi. După aceea, încredinţându-vă voii lui Dumnezeu, mergeţi la treburile pe care le aveţi, străduindu-vă în tot chipul să nu uitaţi că înaintea feţei lui Dumnezeu umblaţi…

Faceţi toate acestea cu minte adunată şi cu simţire nerăspândită: rugăciunea Dumneavoastră va fi, atunci, adevărată, iar conştiinţa nu vă va reproşa nicicând că nu v-aţi rugat ori că v-aţi rugat rău. îndeajuns va fi aceasta, mai ales dacă veţi păstra lipită de inimă aşezarea cea rugătoare.

(Extras din Sf. Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Editura Sophia, 2012)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Sfântul Leon a stricat facerile de rău ale vrăjitorului Iliodor

Sfântul Leon, cel pomenit asăzi, a fost ales şi rânduit să păstorească Biserica lui Hristos din Catania, în Italia. Cu multă trudă a apărat turma cea cuvântătoare de răutăţile ereticilor, păgânilor şi demonilor.

În vremea aceea se afla în cetate un vestit vrăjitor, Iliodor, care mult rău făcea tuturor prin puterea primită de la diavolul. Acesta s-a lepădat de Hristos, apoi a deprins lucrarea cea vrăjitorească de la un iudeu şi a primit în stăpânire un diavol din cei mai puternici în răutate. Nu făcea rău numai în Catania, ci în multe locuri din Sicilia îi tulbura pe oameni cu farmecele sale, spre pierderea sa veşnică, deoarece vrăjitorii fiind slujitori ai diavolului, îşi sfârşesc vieţile în chip năpraznic, iar după moarte se duc în focul iadului. Zadarnic l-a sfătuit cu multă bunătate Sfântul Leon să înceteze cu facerile sale diavoleşti.

 ,,Aflându-se într-o zi în târgul cetăţii, treceau nişte femei care mergeau în trebuinţa lor şi el, prea îndrăzneţul, a făcut cu vrăjile sale să curgă râu prin mijlocul târgului; iar femeile, ca să nu se ude, îşi ridicau hainele în sus cât puteau, iar oamenii râdeau. Şi nu numai acestea, ci şi pietrele şi lemnele le prefăcea în aur. Iar dacă le-ar fi cumpărat cineva, se făceau iarăşi în pietre şi lemne, spre paguba cumpărătorului. Şi nu numai acestea săvârşea maestrul Iliodor; ci pe fiicele boierilor celor vestiţi şi slăviţi le fermeca şi le îndemna spre satanicească îndrăgostire, şi se lăsau pe ferestre ca să se întâlnească cu cei îndrăgostiţi de dânsele… Şi adăugând fărădelegi peste fărădelegi, a îndrăznit semeţul a intra şi în sfânta biserică, ca să ia în râs Preacuratele şi Dumnezeieştile Taine, căci într-o zi, când era un praznic mare, şi Sfântul slujea Sfânta Liturghie, a intrat şi necuratul Iliodor, care juca cu picioarele fără rânduială şi zicea bârfeli şi hule spre râs, încât se fălea că va face pe Sfântul şi pe toţi ceilalţi să joace; dar n-a putut, căci Dumnezeiasca putere a oprit relele lucrări ale diavolului’’

Nemaiputând răbda răutăţile acestui slujitor al diavolului, Sfântul Leon s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, a luat omoforul şi l-a legat de gâtul lui Iliodor vrăjitorul, spunându-i: ,,Domnul Dumnezeu Cel care a izgonit din cer pe tatăl tău, diavolul, să te certe ca să mai poţi lucra vrăjile tale, spre amăgirea şi pierzarea multora’’. A poruncit mulţimii să aprindă un foc mare, l-a tras pe Iliodor şi au intrat împreună în acel foc, până când nelegiuitul a fost mistuit, iar Sfântul a ieşit nevătămat.

Sfântul Leon s-a săvârşit într-o zi de 8 februarie, fiind îngropat în biserica Sfintei Lucia. Minunile sale sunt spre folosul şi întărirea celor dreptcredincioşi (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 240-247

Presbiter Iovița Vasile