Intelepciunea este darul lui Dumnezeu

LUNA IANUARIE

Ziua a 9-a

Sfântul Mucenic Polieuct; Cuviosul Eustratie; Sf. Ierarhi Petru, Episcopul Sevastei şi Filip al Moscovei; Sf. Muceniţă Partenia

        Astăzi vom stărui, iubite cititorule, asupra înţelepciunii, ca dar al Duhului Sfânt.      Cuvântul ,,filozofie’’ este unul cu înţeles frumos. El se compune din  două cuvinte, şi anume ,,fileo’’, însemnând ,,a iubi’’ (prietenos), şi ,,sofia’’, adică ,,înţelepciune’’. Prin urmare, ,,filozofie’’ înseamnă ,,iubire de înţelepciune’’, iar filozof ar fi persoana care iubeşte înţelepciunea. Din păcate, sensul acestei vocabule a fost denaturat şi pervertit. Dacă în vechime filozof era cel care cugeta la adevărurile mântuitoare descoperite lumii de Dumnezeu, cu trecerea vremii filozof a fost socotit oricine închega un sistem de gândire propriu, cu privire la lume şi existenţa omului. Cum cei mai mulţi filozofi şi-au bazat gândirea pe puterile proprii de înţelegere, făcând abstracţie de izvorul întelepciunii, care este Dumnezeu, au rezultat o sumă de aşa-zise ,,filozofii’’ care mai de care mai elucubrante, ce l-au făcut pe Sfântul Apostol Pavel să scrie, pe la anul 57, Bisericii din Corint: ,,Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că este scris: El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor. Şi iarăşi: Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor că sunt deşarte’’ (I Corinteni 3, 19-20). Într-adevăr, nebunii au ajuns să fie consideraţi ,,filozofi’’. Filozof este considerat Nietszche, cel care a proclamat ,,moartea lui Dumnezeu’’. Ce blasfemie! În rândul filozofilor a fost aşezat şi Karl Marx cu a sa gândire diabolică. Istoria nu prea îndepărtată stă mărturie ororilor şi monstruozităţilor pe care le-a generat marxismul. Schopenhauer, cel cu aplecări spre religia păgână numită budism, are parte de aceaşi cinste, rezervată filozofilor, şi enumerarea poate continua.

Vorbind despre adevărata înţelepciune, ne vom referi, necesarmente, la Dumnezeu, în Care ,,sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoaşterii’’ (Coloseni 2, 3). De la darul înţelepciunii nu este nimeni înlăturat, deoarece oamenii din toate timpurile şi locurile sunt cuprinşi în planul de mântuire al lui Dumnezeu. ,,Şi de este cineva lipsit de înţelepciune, să ceară de la Dumnezeu, Care dă tuturor de-a dreptul şi nu înfruntă; şi se va da lui’’ (Iacov 1, 5).

Fii cu luare-aminte, iubite cititorule, şi nu te lăsa ademenit de ispitele acestei lumi, de filozofiile care, de fapt, sunt nebunii pentru că sunt străine de Dumnezeu şi-l duc pe om la ruină sufletească şi la pierderea vieţii celei veşnice. ,,Tu rămâi la cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine ai învăţat. Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, ele pot să te înţelepţească spre mântuire, prin Credinţa cea întru Hristos Iisus’’ (II Timotei 3, 14-15).

 

Pr. Ioviţa Vasile

Anunțuri

Darurile Sfantului Duh impartasite oamenilor

LUNA IANUARIE

   Ziua a 8-a

Cuvioşii Gheorghe Hozevitul, Agaton, Teodor, Macarie, Grigorie, Grigorie de la Pecerska, Emilian; Cuvioasa Domnica; Sf. Mucenici Iulian, Carterie, Teofil, Eliade, Avo,  Isidor; Sf. Mucenici împreună cu Iulian; Sf. Ierarhi Chir, Atic, Grigorie, Severin; Sf. Muceniţă Vasilisa; Sf. Prooroc Semeia

        Iubite cititorule! Sfântul Prooroc Isaia enumeră în Cartea sa (11, 2-3) şapte din darurile Preasfântului şi de viaţă Făcătorului Duh, numite ,,duhuri’’, împărtăşite făpturilor lui Dumnezeu: ,,Şi se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. Şi-L va umple pe El de duhul temerii de Dumnezeu’’. Prezentarea aceasta nu este exhaustivă, darurile Sfântului Duh sunt mult mai numeroase, însă scriitorul sfânt le-a ales pe cele mai obişnuite. Omul primeşte aceste daruri Dumnezeieşti nu selectiv sau parţial, ci în toată bogăţia lor. Ele se întrepătrund, se leagă întreolaltă, oricare din ele presupune prezenţa celorlalte. Astfel, omul care se va învrednici de darul înţelepciunii va avea şi înţelegerea corectă a lucrurilor, va primi şi va da sfaturi folositoare, va avea tăria de a se împotrivi răului, va avea cunoştinţa a ceea ce-i este necesar pentru mântuire, va şti să aleagă din noianul de credinţe deşarte şi pierzătoare buna-credinţă sau Dreapta-Credinţă, cea Ortodoxă, va avea temere de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii (Pilde 1, 7). Observaţi că am plecat de la darul înţelepciunii, arătând legătura acesteia cu celelalte daruri sfinte, şi am ajuns iarăşi la înţelepciune.

De ce a ales Sfântul Prooroc Isaia numărul de şapte daruri? Şapte este număr sfânt, în înţelegerea Sfintelor Scripturi şi în Creadinţa Ortodoxă. Aşa avem şapte Sfinte Taine, şapte laude, şapte sunt zilele creaţiei împreună cu cea de odihnă, şapte sunt Bisericile Asiei amintite în Apocalipsă (1, 7), la Taina Sfântului Maslu se citesc şapte pericope numite Apostoli, şapte Evanghelii, iar primitorii Tainei sunt unşi cu untdelemn sfinţit de şapte ori, etc. Numărul şapte defineşte, aşadar, perfecţiunile lucrărilor Dumnezeieşti.

Faţă de aceste daruri Dumnezeieşti, omul nu trebuie să se închisteze, să rămână indiferent şi rece. De primirea cu bucurie şi inimă deschisă a acestora atârnă buna şi dreapta vieţuire a omului pe pământ, şi apoi dobândirea vieţii celei veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu.

Pr. Iovita Vasile

 

 

 

 

 

Botezul Domnului si Sfanta Taina a Botezului

LUNA IANUARIE

Ziua a 6-a

Botezul Domnului. Arătarea Preasfintei Treimi

Sf. Mucenic Roman; Cuviosul Teofan Zăvorâtul

          ,,Cel Care în Iordan de la Ioan a primit a Se boteza, pentru mântuirea noastră, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor’’.

          Mântuitorul a dat Bisericii darul mare al Sfântului Botez, prin care oamenii devin, din pruncia lor, mădulare ale Bisericii şi primesc ceea ce le este necesar pentru buna vieţuire şi pentru mântuire. Aserţiunea precum că pruncii nu trebuie botezaţi, nefiind conştienţi, este o învăţătură drăcească târzie, aparţinând anabaptiştilor. Fals! Biblia ne arată desluşit că tăierea împrejur a pruncilor, se făcea în ziua a opta după naştere: ,,Să vă tăiaţi împrejur, şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească… să se taie împrejur  ziua a opta’’ (Facere 17, 11-12). Pedeapsa pentru neîmplinirea acestei Porunci era drastică: ,,Iar cel de parte bărbătească… care nu se va tăia împrejur în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul Meu’’ (Facere 17, 14). Este limpede de înţeles că această poruncă trebuia împlinită de părinţii copilului.

Aşa e şi cu Sfântul Botez. Părinţii şi naşii copilului sunt datori să-l ducă în Sfânta Biserică, pentru a fi botezat de către preot. Că pruncii erau botezaţi dintru început de Biserică, ne-o mărturiseşte Sfânta Scriptură. Iată ce citim la Fapte (1, 4-5), porunca Mântuitorului dată Apostolilor: ,,Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care aţi auzit-o de la Mine: Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile’’. Am accentuat expresia ,,făgăduinţa Tatălui’’. După Înălţarea Domnului la cer, a urmat Pogorârea Duhului Sfânt. Atunci Sfântul Petru a spus: ,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru’’ (Fapte 2, 38-39). Aşadar, şi copiilor a fost dată făgăduinţa că vor fi botezaţi, nu când vor ajunge maturi, ci ,,nu mult după aceste zile’’, adică atunci când s-au botezat părinţii lor. Urmarea a fost aceasta: ,,Cei care au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Şi stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciune’’ (Fapte 2, 41-42). ,,Trei mii de suflete’’ înseamnă copii, maturi, bătrâni, de diferite vârste. Aceştia au alcătuit începutul Bisericii lui Hristos. Biserica din Ierusalim este mama tuturor Bisericilor. Aceasta este învăţătura despre Botezul copiilor. Înţelegem acum că greşesc de moarte aceia care mint, spunând că pruncii nu trebuie botezaţi.

 

Pr. Ioviţa Vasile

In atentia Parintilor, fratilor

Precum aţi putut constata, în ultima vreme suntem asaltaţi de diverse persoane cu intenţii ascunse şi neoneste, care încearcă în multe feluri să inducă între noi o stare de confuzie. Este o acţiune concertată, plasmuită în unghere obscure, scopul ei fiind acela de a dezbina şi a semăna neîncredere şi-n rândul credincioşilor noştri. În aceste împrejurări, vă rog pe toţi să rămâneţi statornici în a păstra şi a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă, aşa cum am stabilit în întâlnirile de anul trecut. Când avem oarecari nelămuriri, să ne consultăm cu fraţii, căci avem această posibilitate. Fiecare avem datoria sfântă de a-i primi pe credincioşii care ne caută şi a le împlini trebuinţele duhovniceşti. Aţi constata şi Sfinţiile Voastre că, în ultima vreme, sunt din ce în ce mai mulţi cei care străbat sute de kilometri pentru a ajunge la slujitorii care s-au îngrădit de cancerul ereziei ecumeniste. Ne-au alungat ei din bisericile înălţate cu truda credincioşilor, dar n-au cum să ne îndepărteze de Biserica lui Hristos, ale cărei mădulare nevrednice suntem. Ei, ca eretici, sunt în afara Sfintei Biserici Ortodoxe şi zadarnic se chinuiesc să demonstreze că ar avea oarecare legitimitate. Şi-au pierdut-o, deoarece între Biserică şi erezie există o incompatibilitate de neînlăturat.

Vă îmbrăţişez cu dragoste în Hristos Domnul şi Mântuitorul, aşteptând să ne revedem în curând.

 

 ÎN ATENŢIA CREDINCIOŞILOR CARE S-AU ÎNGRĂDIT DE EREZIA ECUMENISTĂ

Nu vă luaţi după zvonurile lansate de fraţii mincinoşi şi de vrăjmaşii Sfintei Biserici. Vă cerem iertare pentru situaţia creată. Din păcate, nu avem posibilitatea de a opri infiltrarea acestor indivizi de rea credinţă, care vor dezbinarea pe fondul unei confuzii generalizate. Orice-ar face ei, noi rămânem statornici şi ne respectăm jurământul depus înainte de hirotonie. Aveţi încredere în Părinţii pe care-i cunoaşteţi, recomandaţi-i şi celorlalţi credincioşi dornici de mântuire. Noi suntem la dispoziţia frăţiilor voastre în toată vremea. Nu vă lăsaţi înşelaţi de faptul că un oarecare poartă veşminte arhiereşti sau preoţeşti. Dacă nu mărturiseşte Dreapta Credinţă Ortodoxă, nu va avea niciodată parte cu Hristos Domnul. Aduceţi-vă aminte de cuvântul Sfântului Apostol Pavel scris Bisericii din Corint: ,,Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor’’ (II Corinteni 11, 13-15). Auziţi? După faptele lor vor fi pedepsiţi! Şi se tem teribil de acest sfârşit. Iar noi, laolaltă cu frăţiile voastre, vom ieşi întăriţi din această încercare. Ce e val…

Vă îmbrăţişez cu dragoste, fie că vă cunosc, fie că ne vom cunoaşte în viitor.

 

ÎN ATENŢIA CELOR CARE S-AU ANGAJAT ÎN ACEASTĂ ACŢIUNE MURDARĂ DE DEZBINARE

Nu veţi reuşi. Cercetaţi istoria şi veţi vedea că niciunul din vrăjmaşii Bisericii lui Hristos n-a sfârşit bine. Şi învăţaţi un adevăr simplu, rostit de Mântuitorul: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

Dumnezeiasca Porunca a doua din Decalog

LUNA IANUARIE

Ziua a 4-a

Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli; Cuvioşii Teoctist, Eftimie; Sf. Mucenici Zosima, Hrisant, Onufrie, Eftimie şi Atanasie; Doisprezece Sf. Mucenici monahi; Şase Sf. Mucenici Mărturisitori; Cuvioasa Apolinaria; Sf. Muceniţă Eufimia

,,Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti…’’ (Ieşire 20, 4-5). Aceasta este a doua din cele zece Porunci dată de Dumnezeu lumii, prin Moise. Acum te rog, să fii cu luare-aminte la definiţia Dicţionarului explicativ al limbii române: LUCRU: Tot ceea ce există (în afară de fiinţe) şi care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. Te rog să observi, cinstite cititorule, distincţia netă pe care trebuie să o facem, o face şi Dicţionarul care este normativ, între ,,lucru’’ şi ,,fiinţă’’. Lucrul este ceva neînsufleţit, un obiect oarecare, pe când fiinţa este, potrivit aceluiaşi Dicţionar, ,,tot ceea ce are viaţă (şi se mişcă), vieţuitoare, vietate’’.  Aşadar, Porunca a doua ne interzice categoric facerea unui lucru din câte există în univers, dar nu opreşte facerea chipului unei fiinţe. Dumnezeu este Fiinţă, Sfinţii Îngeri sunt fiinţe, Sfinţii lui Dumnezeu sunt fiinţe, noi oamenii suntem fiinţe.          Dacă respectăm cu rigoare Porunca Dumnezeiască citată, niciodată nu ne vom face un chip cioplit sau asemănare a unui lucru, dar ne vom face chip al unei fiinţe, chip al lui Dumnezeu, al Sfinţilor Îngeri, al Sfinţilor lui Dumnezeu. Chipurile acesta le găsim pe sfintele icoane. Nu este un chip cioplit (turnat, dăltuit, şlefuit) ca în cazul statuilor catolice, ci este un chip pictat, după norme hermineutice bine stabilite, care ne aduce în faţa ochilor imaginea lui Dumnezeu, atât cât ne-a fost dat să o cunoaştem şi să o percepem. Este chipul Îngerilor, al Sfinţilor care au trăit pe pământ şi au fost percepuţi de ochiul omenesc.

Aşadar sfintele icoane nu sunt, cinstite cititorule, idoli, pentru că nu sunt chipuri ale unui lucru, ci chipuri ale unei (sau mai multor) Fiinţe Sfinte. Dumnezeu Însuşi a poruncit să se aşeze în cortul sfânt ,,chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă’’ (Ieşire 26, 1; 36, 8), fără ca această poruncă să contrazică Porunca a doua din Decalog.

          Afirmaţiile  răutăcioase şi păcătoase ale evreilor iconoclaşti şi ale slugilor lor, sectari şi eretici de tot felul, rămân în judecata lui Dumnezeu. Noi, fiii Bisericii lui Hristos, să ne întărim în Credinţa Ortodoxă, în învăţătura despre sfintele icoane, şi să continuăm să ne închinăm lui Dumnezeu, să cinstim pe Sfinţii Săi, pentru că ,,minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui’’.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

Sfantul Prooroc Maleahi despre slujirea preoteasca

LUNA IANUARIE

Ziua a 3-a

Sf. Prooroc Maleahi; Sf. Mucenici Gordie şi Filie; Trei Sf. Mucenici: mama şi doi fii; Cuviosul Petru; Cuvioasele Tomaida şi Genevieva

        Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu, dragi nouă, pe Proorocul Maleahi.

Prin gura şi scrierea Sfântului Prooroc Maleahi, Dumnezeu a dat lumii această proorocie: ,,Căci buzele preotului vor păzi ştiinţa şi din gura lui se va cere învăţătura, căci el este solul Domnului Savaot’’ (Maleahi 2, 7). Profeţia aceasta nu se referă la preoţii păgâni, cum a fost preotul din Madian (Ieşire 2, 16), nici la preoţii idolatri care slujeau diavolului (IV Regi 10, 11, 19; 23, 5, 20), nici la preoţii evrei necredincioşi care nu L-au primit pe Domnul Iisus, nici la preoţii mincinoşi de astăzi, care se insinuează sub acest nume. Dumnezeu a avut în vedere pe preoţii din Biserica Mântuitorului, numiţi de Cartea Apocalipsei (1, 6; 5, 10; 20, 6) preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos. Aceştia şi-au luat, de-a lungul istoriei, misiunea grea de a-L vesti lumii pe Hristos Mântuitorul şi a întinde Sfânta Biserică de la o margine până la cealaltă a lumii, de multe ori cu preţul vieţii lor.

Ştiinţa despre care se pomeneşte în proorocie nu este aceea mincinoasă, împotrivitoare lui Dumnezeu care depărtează pe om de la Credinţă (I Timotei 6, 20-21). Este ştiinţa cărţilor sfinte ale Bisericii, prin care-L cunoaştem pe Adevăratul Dumnezeu şi pe Fiul Său trimis în lume. Este ştiinţa care se propovăduieşte din faţa sfintelor altare.

Având ştiinţa sau cunoaşterea dreaptă, este de la sine înţeles că preoţii lui Dumnezeu sunt aleşi, rânduiţi şi trimişi să înveţe pe oamenii din toate vremurile şi locurile adevărurile mântuitoare descoperite de Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Cei ce aşteaptă aceste învăţături drepte, le primesc. Ceilalţi îşi rânduiesc învăţători impostori, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci dornici să-şi desfăteze auzul, îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme’’ (I Timotei 4, 3-4).

Trăim, din păcate, acele vremuri ale înşelării, imposturii şi batjocoririi celor sfinte, ceea ce ne arată cât de necesar ne este să ne ţinem de cuvintele sfinte ale Proorocului Maleahi, citate la început, să nu plecăm urechea spre cei ce hulesc adevărul, ci spre slujitorii rânduţi de Dumnezeu, despre care este acest cuvânt. Bine ar fi ca toţi cei chemaţi la slujirea preoţească să părăsească starea comodă în care se complac, şi să iasă în câmpul mărturisirii.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

Sfantul Ierarh Silvestru, episcopul Romei

LUNA IANUARIE

Ziua a 2-a

Sf. Ierarh Silvestru, episcopul Romei; Sf. Mucenici Teaghen, Argheu, Narcis, Marcelin, Vasile, Serghie, Teopist, Gheorghe; Cuvioşii Serafim de Sarov, Teopempt, Marcu, Nil, Silvestru; Sf. Ierarh Cosma; Cuvioasa Teodota

          Sfântul Silvestru a păstorit turma dreptcredincioasă a Romei, ca Episcop al Romei, între anii 314-335. Era vremea domniei Sfântului Constantin cel Mare.       Credincioşii mai puţin familiarizaţi cu Istoria Bisericii s-ar putea întreba, nedumeriţi, de ce un papă al Romei este cinstit ca Sfânt în Biserica Ortodoxă? Vom spune, dintru început, că până în anul 1054, cei care acum sunt catolici făceau parte din Biserica lui Hristos. În anul amintit, un cardinal, Humbert, trimis al papei la Constantinopol, a depus anatema împotriva Bisericii pe altarul Sfintei Sofia, ceea ce a constituit ruperea celor din Apus de trupul tainic al lui Hristos. Zadarnic au ridicat această anatemă Patriarhul din Constantinopol şi papa Paul al VI-lea, unirea cu catolicii nu s-a făptuit, deoarece cauzele rupturii, numeroasele erezii catolice, sunt păstrate, în continuare, de apuseni. Aceştia nu au renunţat la erezii, ci, dimpotrivă, le-au adăugat altele noi.

Papa Silvestru a păstorit cu vrednicie  Biserica Romei cu mult înainte de a se produce schisma (ruptura) între Biserica Ortodoxă şi apuseni. Cărţile bisericeşti au păstrat faptul că evreii vremii, ca de altfel din toate vremurile, s-au arătat mari vrăjmaşi ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astfel, după ce Constantin cel Mare a crezut în Hristos şi s-a botezat, evreii necredincioşi au venit la mama acestuia, Sfânta Elena, spunându-i cu multă făţărnicie: ,,Bine a făcut împăratul, fiul tău, că a lăsat păgânătatea şi a răsturnat templele idoleşti; însă rău a făcut de a crezut în Iisus şi-L cinsteşte ca pe Fiul lui Dumnezeu şi adevăratul Dumnezeu, căci Acela a fost un iudeu şi vrăjitor, înşelând pe popor cu năluciri vrăjitoreşti, iar Pilat, muncindu-L ca pe un făcător de rele, L-a spânzurat pe lemn. Iar dacă împăratul a căpătat sănătate, aceasta nu s-a făcut prin puterea Lui, ci cu darul lui Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul. Deci se cuvine ţie, Împărăteasă, să abaţi pe fiul tău de la o rătăcire ca aceasta, ca nu cumva, supărându-Se Dumnezeu Cel Preaînalt, să se întâmple ceva rău împăratului’’. Împotriva acestor hule drăceşti s-a ridicat Sfântul Episcop Silvestru al Romei, care a vădit viclenia şi necredinţa evreilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului nostru, nu numai prin cuvântul adevărului, dar şi prin minuni care au deschis ochii multor evrei, aduşi de el la Dreapta Credinţă. Acestea, şi multe altele, sunt temeiurile pentru care Sfântul Silvestru a fost chemat de Dumnezeu în ceata Sfinţilor Săi, în Biserica biruitoare din ceruri, unde se roagă pentru biruinţa Bisericii pământeşti şi pentru binele lumii întregi (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p.45-60). 

 

Pr. Ioviţa Vasile