Sfanta Ortodoxie si vrajmasii ei vazuti si nevazuti

 

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 15-a

Sf. Mucenici Elefterie din Roma, Coremon, Elefterie, Vah cel Nou; Sf. Muceniţe Antia şi Suzana; Doi Sf. Mucenici împreună cu Elefterie; Sf. Ierarhi Ioan Gură de Aur şi Ştefan; Cuvioşii Pavel, Trifon şi Iona

Potrivit recensămintelor, 87% din populaţia României s-a declarat a fi ortodoxă. Dacă într-adevăr toţi aceşti oameni ar umple sfintele biserici în Duminici şi sărbători, s-ar spovedi şi s-ar împărtăşi cu regularitate, într-un cuvânt, ar duce o viaţă după poruncile Mântuitorului, faţa acestei ţări ar arăta cu totul altfel. Din păcate, un procent mult mai mic se străduieşte cu adevărat să-şi dobândească mântuirea.

Ortodoxia înseamnă Dreapta Mărire a lui Dumnezeu. Ortodoxia înseamnă trăire în Hristos. Fiul lui Dumnezeu a spus şi Sfântul Evanghelist Matei a lăsat scrise aceste cuvinte: ,,Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află’’ (Matei 7, 14). Sunt puţini cei care o află, nu pentru că ea ar fi cu anevoie de găsit, ci pentru că puţini o caută şi încă şi mai puţini se silesc să trăiască după Sfânta învăţătură. Ortodoxia este tocmai poarta cea strâmtă şi calea cea îngustă. Despre ceea ce este în afara Ortodoxiei, Mântuitorul a afirmat: ,,Largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea’’ (Matei 7, 13). Cunoscând cât de cât alcătuirea religioasă a lumii, ne dăm seama că număr foarte mic, din totalul populaţiei, se află pe calea cea strâmtă.

Ortodoxia oferă lumii singura învăţătură mântuitoare şi singura stabilitate de care aceasta are nevoie. Sectele, protestanţii, catolicii şi toate bisericile mincinoase au învăţături fluide, schimbătoare de la epocă la epocă, în funcţie de interesele momentului, ceea ce nu poate genera decât confuzie şi dezorientare. Ortodoxia stă ca o stâncă pururi nemişcată în acest vălmăşag al facerii şi prefacerii, deoarece ea păstrează fără umbră de schimbare Sfintele Dogme, învăţăturile celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi tot ceea ce Sfinţii Părinţi au mărturisit de-a lungul secolelor, şi adesea au pecetluit cu sângele lor. Văzând această neschimbare Dumnezeiască, vrăjmaşii Ortodoxiei ne acuză de închistare şi înapoiere, de lipsă de adaptare, de conservatorism excesiv. Până la urmă ei nu fac decât să recunoască, involuntar, fidelitatea Ortodoxiei faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Să mulţumim Bunului Dumnezeu, iubite cititorule, că prin grija părinţilor noştri, am fost făcuţi mădulare ale Bisericii Ortodoxe, atunci când am primit Sfântul Botez. Nici nu ne dăm noi seama ce dar incomensurabil ni s-a dat, fiind născuţi din părinţi ortodocşi şi crescuţi în singura Credinţă mântuitoare. Vedeţi, frăţiile voastre, cu câtă înverşunare luptă diavolul şi slujitorii săi dintre oameni împotriva Sfintei Ortodoxii. Acest articol pe care-l postez acum, îl vor dosi pe undeva, ca să nu ajungă sub ochii dumneavoastră. Ieri, 14 decembrie, mi-au scos în prim plan cuvântul din ziua Intrării în biserică a Maicii Domnului. Frăţiile voastre aveţi ştiinţa necesară pentru a pune lucrurile în ordinea lor firească. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă mai spun că din confruntările dintre Hristos şi diavolul, întotdeauna a ieşit biruitor Fiul lui Dumnezeu. Niciodată diavolul, aşa încât sunteţi de partea cea bună a baricadei. Alături de Hristos, nu împotriva Lui. Doamne ajută!

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

Reclame

Cuvant de invatatura pentru aceasta zi

LUNA  DECEMBRIE

Ziua a 14-a

Sf. Mucenici Tirs, Levchie, Calinic, Apolonie, Filimon, Arian; Patru Sfinţi Mucenici din garda imperială

 

Iubite cititorule! Fiecare din noi purtăm un nume pe care l-am primit la Sfântul Botez. Chiar dacă părinţii au dat nume pruncului înainte, acesta va fi chemat la judecată cu numele pe care l-a rostit preotul când l-a botezat. Biserica noastră Dreptmăritoare ne învaţă, cu bună rânduială, să dăm pruncului numele unuia din Sfinţii pomeniţi în ziua naşterii, sau al altui Sfânt ales din calendar şi să punem noul-născut sub protecţia acestuia. Nu este bine să dăm mai multe nume pentru că omul are un singur suflet, în veci nemuritor. Greşesc grav aceia care dau nume de artişti, care adesea sunt satanizaţi, de fotbalişti celebri ori cine ştie ce nume străine, căci în loc ca pruncul să aibă un Sfânt protector, îl îndreptăm de mic spre cele ale diavolului.

Ziua onomastică este ziua numelui, în care însă se pomeneşte Sfântul al cărui nume îl purtăm. Să nu căutăm a ne substitui acelui Sfânt, cinstindu-ne pe noi înşine, deoarece noi nu suntem sfinţi! Să nu facem prilej de petrecere indecentă, în care putem lesne cădea în păcate precum beţia, desfrânarea ori îmbuibarea, ci mai degrabă să citim viaţa acelui Sfânt, cugetând al faptele sale care l-au făcut bineplăcut în faţa lui Dumnezeu, şi să-i cerem ajutorul în strădaniile noastre spre mântuire. În decursul anului bisericesc pot exista mai multe zile în care se pomenesc Sfinţi diferiţi, al căror nume îl purtăm. Fiecare din aceste zile să ne aducă aminte că suntem în comuniune cu acei Sfinţi, bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Să nu uităm cuvintele Psalmistului: ,,Prin Sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei’’ (Psalmul 15, 3). Voia lui Dumnezeu să se facă şi întru noi!

Nu vom greşi cu nimic dacă vom lăsa să treacă neobservată ziua noastră de naştere, fără a organiza petreceri zgomotoase, mai ales că acestă zi poate să fie miercuri sau de vineri, sau într-unul din cele patru Posturi de peste an, rânduite de Biserică. Putem, în schimb, să facem o sărbătoare duhovnicească, ducând darul nostru de prescuri şi vin la sfântul altar, şi rugându-l pe preot să săvârşească Sfânta Liturghie, în care să fim pomeniţi noi şi ai noştri, aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Când este ziua de naştere a celor apropiaţi nouă, potrivit este a da şi pentru ei pomelnic la biserică, rugându-ne noi înşine pentru sănătatea şi mântuirea lor.

 

Preot Iovita Vasile

Sfanta Mucenita Lucia fecioara, din Siracuza Siciliei

Sfânta Muceniţă Lucia a trăit în Italia în mijlocul păgânătăţii şi al barbariei, deoarece oamenii din acea vreme erau, cei mai mulţi, închinători la zeii cei drăceşti şi trăiau fără a cunoaşte pe Adevăratul Dumnezeu. Ea însă era iubitoare de Dumnezeu şi de semeni, ceea ce s-a văzut din aceea că toate averile sale, şi nu erau puţine, le-a împărţit săracilor, după sfintele porunci evanghelice. Fiind logodită, n-a vrut să aleagă viaţa de familie, binecuvântată şi aceea, ci a socotit că este mult mai bine să trăiască în feciorie. Văzând aceasta, logodnicul a denunţat-o ca fiind creşină, astfel că Sfânta a ajuns în faţa ighemonului cetăţii, care voia să o facă să aducă jertfă idolilor spurcaţi. În aceste împrejurări, ea a mărturisit cu aceste cuvinte memorabile, care străbat istoria: ,,Jertfa cea vie, precum şi Credinţa cea curată, aceasta este înaintea lui Dumnezeu şi Părintelui, a cerceta pe cei săraci şi pe văduve în necazurile lor. Eu într-aceşti trei ani nimic altceva n-am făcut, decât numai am adus jertfă lui Dumnezeu Cel viu. Acum nemaiavând nimic ce să aduc din averea mea, pe mine mă jertfesc vie lui Dumnezeu şi ceea ce va fi cu plăcere Lui, aceea să facă cu jertfa Sa’’.

          Ighemonul i-a adus cea dintâi acuză, precum că ar fi risipit averea sa cu desfrânaţii. Iată ce a răspuns Sfânta Lucia: ,,Eu moştenirea mea la loc bun am aşezat-o, iar pe stricătorii sufletului şi ai trupului meu niciodată nu i-am primit’’.

          Ameninţată fiind că va fi dusă în casa de desfrânare pentru a fi batjocorită silnic, fecioara Lucia a răspuns cu înţelepciune de la Dumnezeu: ,,Niciodată nu se spurcă trupul de nu se va învoi cu mintea; pentru că chiar de vei pune tămâie în mâinile mele şi pe acea tămâie o voi arunca spre jertfă diavolească, Dumnezeu uitându-Se spre aceasta va râde, pentru că voia şi cugetul îl judecă, iar nu lucrul ce se face cu sila. Iar pe siluitorul şi stricătorul fecioriei îl socoteşte ca pe un balaur, ca pe un tâlhar şi ca pe un barbar. Deci dacă pe mine, care nu voiesc, vei porunci a mă silui, apoi atunci vei îndoi cununa fecioriei mele’’

          Barbarii au văzut că este cu neputinţă a o întoarce pe Sfânta de la calea lui Hristos şi atunci au lovit-o mişeleşte cu sabia. Cu toate că era rănită greu, nu şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu până ce au venit preoţii şi au împărtăşit-o cu Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos (După vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 258-262).

          Pentru rugăciunile Sfintei Lucia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

Raspuns la o contestare

După ce am publicat un succinct cuvânt despre viaţa Sfintei Muceniţe Filoteia de la Curtea de Argeş, am primit o comunicare prin care mi se indica un site (sau link?) care conţine o seamă de informaţii şi contestări privind-o pe cea cu drag alintată de argeşeni ,,Sfântuliţa’’. Ni se spune că Sfânta Filoteia n-ar fi originară din Bulgaria, din regiunea Târnovo, ci din provincia asiatică Pamfilia. Informaţiile păstrate în cărţile bisericeşti ar fi alcătuiri mai târzii, chiar din Curtea de Argeş. În fapt, spun contestatarii, Sfânta Filoteia a fost o femeie ajunsă la bătrâneţe, căsătorită cu un anume Constantin, cu care ar fi vieţuit în curăţie trupească, nicidecum o fetiţă de doisprezece ani. Mâna care se vede prin acel gemuleţ ar fi o dovadă că Sfânta a trecut la cele veşnice la o vârstă înaintată. Prin urmare, viaţa Sfintei ar trebui rescrisă, iar Acatistul ar trebui înlocuit cu un altul. Cam acestea ar fi obiecţiile.

Sinaxarele pe care le-am consultat ne arată următoarele Sfinte purtătoare ale numelui Filoteia:

-Filoteia, Cuvioasă din Atena (19 februarie)

-Filoteia, Sfântă Muceniţă din Antiohia (12 ianuarie)

-Filoteia, Sfânta Cuvioasă Muceniţă din Atena (1528-1589)

-Filoteia, Sfânta Muceniţă din Alexandria, în timpul lui Diocleţian (secolul IV)

-Filoteia, Sfânta Muceniţă de la Curtea de Argeş

Nu mă voi ocupa de primele patru Sfinte, cel puţin în momentul de faţă, aceasta presupunând o documentare temeinică şi migăloasă. Vreau să reafirm adevărul istoric despre ,,Sfântuliţa’’ noastră dragă. Acesta s-a păstrat în cărţile aghiografice ale Sfintei Biserici, precum şi în Acatistul pe care-l avem. Am înţeles  ce se urmăreşte prin falsificarea adevărului. Precum spune Acatistul, sfintele ei moaşte au fost aduse în ţară în vremea domnitorului Radu Negru Vodă (1291-1315) şi nu în altă perioadă istorică, după cum afirmă ,,cunoscătorii’’. Dacă mergem pe linia îndoielii, contestării şi întreţinerii confuziei, ajungem să emitem ,,perle’’ de inteligenţă asemenea acesteia: ,,Opera pe care o ştim nu a scris-o Shakespeare, ci un altul, pe care-l chema tot Shakespeare!’’ Aşa şi despre Sfânta Muceniţă Filoteia de la Argeş, se poate spune că, în realitate nu e ea, este alta pe care o cheamă la fel! Gândind în felul acesta, diavolul ne pune să tăgăduim şi existenţa lui Dumnezeu, furnizându-ne şi ,,argumente’’. Haideţi să fim serioşi şi decât să ne pierdem vremea cu asemenea tăgăduiri, mai bine să citim Acatistul Sfintei şi folosul nostru duhovnicesc nu va întârzia să se arate. Să mulţumim lui Dumnezeu că ni le-a dăruit pe cele cinci Sfinte, care n-au trecut ,,în nefiinţă’’.

Ştiu că răspunsul meu nu este unul satisfăcător, aşa încât îi invit pe contestatari să se adreseze cinstiţilor noştri ierarhi, vreo 55 la număr, începând cu Patriarhul României. Aceştia adună laolaltă vreo 40-50 de doctorate, făcute nu fişteunde, ci în şcolile înalte din Occident: catolice, protestante şi neo-protestante. Pregătirea dânşilor este atât de complexă şi multilaterală, încât ştiu tot ce se poate şti. Şi ceva în plus. Başca scaunele înalte pe care le ocupă.

Am un cuvânt şi pentru ceilalţi cititori care-mi urmăresc bloggul. De o vreme, postarea mea ultimă e ascunsă undeva în şirul de articole, şi nu în locul unde se deschide bloggul. Aici apar articole mai vechi, aşa încât daţi clic pe ,,articole recente’’. E şi asta o şicană. Pe de altă parte, sistemul acela care contorizează ,,vizitatorii’’ şi ,,vizualizările’’ funcţionează cam ciudat. Am avut în câteva rânduri două ,,vizualizări’’, una din România, cealaltă din Italia, şi un singur ,,vizitator’’. Curios, nu? Alta: zece ,,vizualizări’’ din Spania şi un singur ,,vizitator’’. Un mod de a mă descuraja. Câtă vreme voi avea fie şi un singur ,,vizitator’’, voi scrie şi voi posta. Doamne ajută.

 

Pr. Ioviţa Vasile

Sfantul Spiridon al Trimitundei, facatorul de minuni

Sfântul Spiridon al Trimitundei, pe care-l pomenim astăzi între Sfinţii lui Dumnezeu, a fost în copilărie păstor de oi. Vieţuind în bunătate şi simplitate, Dumnezeu l-a chemat la o slujire înaltă, aceea de păstor al oilor cuvântătoare ale Turmei lui Hristos. Cu alese daruri l-a împodobit Părintele ceresc, încât multe minuni s-au săvârşit prin el, spre folosul celor aflaţi în neputinţe ori în împrejurări grele ale vieţii.

În anul 325 s-a adunat la Niceea cel dintâi Sinod Ecumenic, deoarece Biserica lui Hristos era mult tulburată de erezia lui Arie şi a celor de un cuget cu el. Aceştia învăţau că Domnul Iisus Hristos este făptură creată de Dumnezeu Tatăl, tăgăduind astfel Dumnezeirea Fiului. Între cei 318 Părinţi adunaţi acolo a fost şi Sfântul Spiridon al Trimitundei. Într-un rând, un filozof peripatetic iscusit a cutezat a grăi împotriva adevărului, deoarece era de partea lui Arie. Atunci Sfântul lui Dumnezeu, Spiridon, a mărturisit Dreapta Credinţă şi pentru a întări cele spuse şi a înlesni înţelegerea Sfintei Treimi, a luat o cărămidă în mâna stângă, iar cu dreapta a făcut semnul Sfintei Cruci, rostind: ,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi îndată strângând cărămida, o, preaslăvită minune! Focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în mâinile lui. Cei ce vedeau s-au înspăimântat şi mai vârtos filozoful, care înspăimântându-se cu sufletul, tăcea ca şi cum nu mai ştia să vorbească, nemaiavând gură s-o deschidă împotriva cuvintelor Sfântului, în care lucra o putere Dumnezeiască, încât s-au împlinit cele scrise: Nu stă în cuvânt împărăţia lui Dumnezeu, ci în putere’’.

          Istoricii bisericeşti au scris despre Sfântul Spiridon că ,,era foarte sârguitor în păzirea rânduielii bisericeşti şi spre păstrarea neştirbită a Dumnezeieştii Scripturi, neschimbând nimic din cele scrise în sfintele şi cele fără de prihană cărţi’’. Odată, s-au adunat în sobor episcopii din Cipru şi unul dintre ei, Trifilie, a luat cuvântul şi, mândru de sine, a început să înveţe. Vorbind despre cele scrise de Sfântul Evanghelist Marcu, a cutezat să schimbe un singur cuvânt din rostirea Mântuitorului: ,,Scoală-te şi-ţi ia patul tău’’. Trifilie a zis ,,culcuş’’ în loc de ,,pat’’, moment în care Sfântul Spiridon s-a ridicat şi l-a mustrat pentru această îndrăzneală, apoi a ieşit din biserică, dându-ne tuturor pildă de statornicie şi rigoare în păstrarea adevărurilor de credinţă (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-237).

Nu pot încheia acest cuvânt fără a relata o plăcută amintire, privitoare la Sfântul Spiridon. În primăvara anului 2015 eram într-un pelerinaj în Grecia Ortodoxă, pe Insula Eghina, la Mănăstirea Sfântului Nectarie. Urma să trecem pe rând prin faţa unei icoane a Sfântului. Ghidul, o domnişoară, ne-a atras atenţia spunându-ne că unii închinători îl văd pe Sfântul Spiridon cu ochii închişi, alţii, avându-i deschişi. Faptul mi-a stârnit curiozitatea şi după ce m-am închinat, m-am postat în stânga icoanei, ca să nu-i împiedic pe cei ce urmau. Mi-am pus ochelarii şi am privit concentrat, de la mică distanţă. La un moment dat, Sfântul Spiridon şi-a mişcat, vizibil şi evident, pleoapele, ceea ce ne-a făcut să exclamăm cu încântare, eu şi o doamnă care tocmai ajunsese în faţa icoanei. Am mulţumit Sfântului pentru semnul pe care ni l-a dat.

Pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

Ineptii anglicane pe taram ortodox

,,Lumina este întuneric?’’ Categoric, această întrebare nu-şi are rostul, este un nonsens. Sunt două realităţi care se exclud cu desăvârşire. Şi totuşi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: ,,Deci, dacă lumina care este întru tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult?’’ (Matei 6, 23).

Când mă refer la lumină, am în vedere Ziarul Lumina, mai ales numărul din 2 octombrie 2011. Citim aici o seamă de inepţii care nu vin de la vrăjmaşii Bisericii Ortodoxe, ci mai ales de la cei care se socotesc slujitori ai ei. Se socotesc! În prima pagină, un titlu semnificativ al mitropolitului Kallistos Ware, fost anglican, devenit ortodox din interes sau din ucaz înalt: ,,Antropologia, subiectul central al teologiei actuale’’. Dumnezeule, cum s-a putut transforma Sfânta Teologie Ortodoxă în Teologie ,,antropocentrică’’, adică având în centrul preocupărilor sale omul, când orice absolvent de Seminar Teologic ştie că aceasta este ,,Hristocentrică’’, ceea ce înseamnă că Hristos stă în centrul Teologiei Bisericii noastre Dreptmăritoare? Altă afirmaţie stupefiantă, din partea unui ,,mitropolit”: ,,Din punctul meu de vedere, noi, ortodocşii (el, ,,ortodoxul’’!) nu am contribuit cu aproape nimic, în ultimul secol, la studiul Sfintei Scripturi. Majoritatea cărţilor ortodoxe dedicate acestui subiect sunt, în mare măsură, tributare contribuţiilor biblice protestante’’. În optica dânsului, studiile biblice ale Bisericii lui Hristos se bazează pe ereziile protestante!! Să nu mai comentăm această aberaţie. Să trecem al altă aberaţie: ,,În cadrul dialogului (ecumenic, n. a.) trebuie să mărturisim credinţa noastră ortodoxă, dar, de asemenea, să îi ascultăm pe cei care nu sunt ortodocşi şi să fim atenţi la întrebările lor pentru a ne înţelege propria credinţă mai bine’’. Cu alte cuvinte, noi nu ne înţelegem Credinţa mai bine, dacă nu-i vom asculta pe eretici, cu toată colecţia lor de rătăciri. În acelaşi registru, acest păstor fără turmă continuă: ,,Până când nu am înţeles problematica actuală, până când nu am înţeles anxietatea creştinilor apuseni şi până când nu vom înţelege  care este rădăcina întrebărilor pe care şi le pun, nu vom fi eficienţi în mărturisirea credinţei pe care o avem’’. Cu asemenea consideraţii, ,,mitropolitul’’ zis ,,ortodox’’ nu va niciodată eficient în propovăduire.

Ai înţeles acum, cinstite cititorule, de ce am formulat întrebarea de la început: ,,Lumina este întuneric?’’  

 

Pr. Ioviţa Vasile

Un mesaj din Sfntul Munte Athos

Cu binecuvântarea Părintelui mărturisitor Claudiu Buză, preiau acest articol de pe bloggul Sfinţiei Sale, socotindu-l deosebit de echilibrat şi lămuritor în privinţa luptei împotriva ereziilor cu care se confruntă Biserica lui Hristos în zilele noastre. Precum veţi constata, în România nu ducem o luptă izolată, dimpotrivă, ne străduim să avem o comunicare eficientă cu celelalte Sfinte Biserici Ortodoxe.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Ce spunea GHERON SAVA LAVRIOTUL în decembrie 2016 – Nu de la el, ci de la „marii bătrâni, ce nu se fac cunoscuți lumii”

Mesajul părintelui SAVA LAVRIOTUL și al PĂRINȚILOR AGHIORIȚI despre existența HARULUI în Bisericile Ortodoxe Locale care au acceptat pseudo-sinodul din Creta. Ce trebuie să facă un antiecumenist

Cu multa dragoste  si respect pentru cei care se lupta si privegheaza pentru Dreapta Credinta, crestini ortodocsi neadormiti luptatori ai lui Hristos Dumnezeu, Cel pe care Il slavim si laudam in chip binecredincios, doresc sa subliniez un lucru esential pe care cu multa intrebare pe la marii batrani, ce nu se fac cunoscuti lumii, ci ne-au trimis pe noi, cu binecuvantata ascultare, ca sa va transmitem gandurile luminate prin rugaciune si multa sfatuire si smerenie si anume despre existenta Harului Sfantului Duh in Sfintele Taine ale Bisericilor Ortodoxe Locale, daca mai lucreaza Dumnezeu in Tainele savarsite de ei sau nu. Asa cum stim, pana la condamnarea lui Nestorie, Patriarhul Constantinopolului, Sfintii si de Dumnezeu insuflatii Parinti ai Sinodului al III-lea Ecumenic au primit ca fiind lucratoare toate hirotoniile si slujbele savarsite de Nestorie pana in momentul condamnarii lui si a ereziei lui de catre Sfantul Sinod, chiar daca acesta propovaduia erezia in public si o impunea prin forta si violenta. De aceea si noi credem ca in Sfanta Liturghie savarsita in Bisericile unde s-a semnat (in) Creta, Duhul Sfant vine si preface painea in Trupul  si vinul in Sangele lui Hristos.

Sfanta Impartasanie, asa cum stiti,  se da unora spre iertarea pacatelor si spre viata vesnica iar altora se da spre osanda. Hristos este foc care pe unii ii lumineaza iar pe altii ii arde. Credinciosii care, cunoscand blasfemia semnata in Creta, se impartasesc cu Preacuratele Taine din mana celor care au semnat in Creta sau a preotilor care pomenesc pe episcopii care au semnat in Creta,  sau sunt deacord cu Creta, incurajand astfel pe episcopii care s-au lepadat de Hristos in Creta, ca si cum nimic nu s-a petrecut, aceia se impartasesc cu Hristos spre osanda lor, aratand nepasarea lor fata de Adevarul lui Hristos, aratand prin impartasirea din mana lor ca au aceiasi credinta cu ecumensitii si ajutand la raspandirea molimei ecumeniste.

Cei care datorita varstei, a nepriceperii, cei care deabia acum descopera Biserica lui Hristos, cei care sunt lipsiti de cunostinta asupra marii tradari petrecute, se impartasesc cu evlavie si cu frica de Dumnezeu, nimic stiind de lepadarea ierarhilor prin semnatura lor la Creta, aceea se impartasesc spre iertarea pacatelor si spre viata de veci.

 Este de dorit, ca cei credinciosi marturisitori, monahi si mireni, sa stam acasa pentru Hristos si sa ne facem randuiala cu lacrimi, sau sa mergem sute de kilometri sa ne impartasim continuu cu Sfintele Taine din mana celor care nu pomenesc pe ierarhii care accepta pseudo-Sindoul din Creta decat sa dam exemplu rau si sa incurajam pe cei care s-au lepadat de Hristos. Sunt Biserici Locale care nu au mers in Creta: Biserica Rusa, Biserica Bulgara, Biserica Antiohiana, Biserica Georgiana, sau mitropolii din toata lumea ortodoxa  care resping public pseudo sinodul din Creta si in acelasi timp exista parinti ce au intrerupt pomenirea ierarhilor care au mers in Creta sau au acceptat Sinodal pseudo Sinodul din Creta. Sa gasim solutia cea mai buna pentru fiecare caz in parte si astfel, daca avem Biserica ce nu accepta Creta, nu accepta panerezia ecumenista,  sa ne luam merinde Painea cea Cereasca, adica sa ne impartasim, mirenii, macar toate sambetele si dumincile iar monahii de 3, 4 ori pe saptamana daca este cu putinta si nu suntem legati cu epitimii datorita pacatelor mari(avorturi, preacurvii, vrajitorie, etc) Asa e randuiala Sfintilor Parinti Colivazi care au reinviat invatatura patristica si porunca de a ne cumineca, daca avem Biserica.

Preotii care au oprit pomenirea sa nu judece, sa nu-i acuze pe cei care nu au oprit-o ci sa-i primeasca cu multa dragoste la Sfintele Liturghii si sa conslujeasca ei, cu condita ca atunci cand conslujesc sa nu pomeneasca pe ierarh. Parintii care nu pomenesc sa nu stea retrasi si ascunsi ci sa iasa la marturisire. Intreruperea pomenirii este doar inceputul luptei si o forma a ei, nu finalul luptei. Datoria noastra este sa marturisim incontinuu. Preotul care a oprit pomenirea este dator sa faca acest lucru public(oprirea pomenirii) si sa isi instiinteze episcopul de care apartine canonic.Altfel este ca si cum nu a oprit pomenirea, si nu are valoare de marturisire. Preotii care nu pomensc sa nu faca selectii intre credinciosi, ci sa-i primeasca pe toti cu dragoste.

Preotii care nu pomenesc sa aiba dragoste si mila, si mult discernamant, rabdare si lumina. Asa cum Dumnezeu iconomiseste cu dragoste si asteapta pe toti sa se intoarca la Adevar, asa si parintii nepomenitori sa astepte pe toti cu dragoste si sa nu apara duh de cearta, de ura, de raceala si alte patimi care daca vor birui, arata ca nu a fost bineplacuta lui Dumnezeu jertfa nepomenirii. Marturisirea fara dragoste si mila si fara discernamant ucide, duce la schisme si dezbinari.

Dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste asa cum spune Sf. Apostol Pavel. Nu toti pot opri pomenirea, nu toti credinciosii au aceeasi credinta si putere de marturisire, nu toti au aceeasi putere de intelegere, de aceea noi sa-i asteptam pe toti si sa fim in urma tuturor. Sa fim noi anatema, sa fim noi cei mai huliti, decat sa pierdem un suflet, pentru care vom da raspuns in fata lui Dumnezeu.

Sa ne gandim la scopul lucrarii noastre (de intrerupere a pomenirii si marturisire) anume de a se reveni la Adevar, de a se inmuia episcopii si de a le trezi constiinta prin jertfa si fermitatea noastra si a poporului drept credincios.

Ma rog cu lacrimi lui Dumnezeu pentru care ma nevoiesc in pustia aceasta a Sfantului Munte si pentru care, din ascultare, mai ies in lume pentru a spune mesajul parintilor, asa cum ei mi-au poruncit, ca iubitorul de oameni Hristos Domnul, Fiul Tatalui cel mai inainte de veci sa va tina uniti in credinta si dragoste, caci altfel litera moarta ucide, dar Duhul da viata.

Gheron Sava Lavriotul

Sfanta Manastire Marea Lavra, Sfantul Munte

– traducere din limba greaca preot Matei Vulcanescu