Sfântul Nectarie din Eghina: Calea fericirii

Nimic nu este mai de preţ decât o inimă curată, pentru că o astfel de inimă devine tron al lui Dumnezeu. Şi ce este mai plin de slavă decât tronul lui Dumnezeu? Cu siguranţă că nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”(II Corinteni 6,16). Aşadar, cine este mai fericit decât aceşti oameni? Şi de ce bunuri pot să ră­mână lipsiţi? Nu se găsesc toate darurile şi harismele Sfântului Duh în fericitele lor suflete? De ce mai au nevoie? De nimic, cu adevărat, de nimic! Pentru că Îl au în inima lor pe Însuşi Dumnezeu!

Cât se înşeală oamenii care caută feri­cirea departe de ei înşişi, în ţări străine şi în călătorii, în bogăţie şi slavă, în averi mari şi în plăceri, în desfătări trupeşti, în lux şi în tot felul de deşertăciuni, care se sfâr­şesc în amărăciune! Ridicarea turnului fericirii în afara inimii noastre seamănă cu zidirea unei clădiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curând o astfel de construcţie se va prăbuşi la pământ.

Fraţii mei! Fericirea se află înlăuntrul vostru şi fericit este omul care înţelege aceasta. Cercetaţi‑vă inima şi vedeţi în ce stare duhovnicească vă aflaţi! Nu cumva inima voastră şi‑a pierdut îndrăzneala înaintea lui Dumnezeu? Nu cumva con­ştiinţa vă mustră pentru călcarea porun­cilor Lui? Nu cumva vă învinuieşte pentru nedreptăţi, minciuni şi neglijarea îndatori­rilor faţă de Dumnezeu şi faţă de aproa­pele? Cercetaţi şi vedeţi dacă nu cumva inima voastră s-a umplut de răutăţi şi de patimi, dacă nu cumva s-a abătut pe căi nedrepte! Din nefericire, cel care nu are grijă de inima sa, se lipseşte de tot lucrul bun şi cade într-o mulţime de răutăţi. Alungă bucuria şi se umple de amărăciune şi de frică. Alungă dragostea şi primeşte ura. Alungă toate harismele şi roadele Sfântului Duh pe care le‑a primit la Botez şi se face sălaşul tuturor acelor rele care îl fac pe om vrednic de plâns şi de trei ori ticălos.

Fraţii mei! Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toţi să fim fericiţi, atât în viaţa aceasta, cât şi în cealaltă. Pentru aceasta a întemeiat Sfânta Sa Biserică, ca să ne curăţească de păcat, să ne sfinţească, să ne facă prieteni ai Săi, să ne dăruiască binecuvântările Cerului. Biserica stă mereu cu braţele deschise, ca să ne primească. Să alergăm repede toţi cei care avem conştiinţa împovărată. Să alergăm la Biserică, căci ea este gata să ridice povara noastră cea grea, să ne dăruiască îndrăzneală către Dumnezeu, să ne umple inima de bucurie şi de feri­cire.

(Fragment din cartea Sfântul Nectarie, Făcătorul de minuni – Viața, minuni și învățături, Editura Evanghelismos)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

 

Ofertă şi recomandări pentru petrecerea revelionului

Revelionul începeți-l cu câteva minute înainte de miezul nopţii, printr-o rugăciune de mulţumire adusă Bunlui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, ştiute şi neştiute, revărsate asupra noastră. Vom sfârşi anul 2022 prin rugăciune şi vom începe noul an în aceaşi rugăciune.

Urmează odihna nopţii, adică un somn odihnitor până dimineaţa.

Dimineața, la vremea cuvenită,  ne vom îndrepta paşii spre sfânta biserică sau spre un loc ales, unde nu se pomenește ierarhul eretic, pentru săvârşirea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasilie cel Mare și citirea Molitfelor de alungare a dracilor

La urmă, vom urma îndemnul scris în Liturghier: Şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, (credincioșii) ies din biserică, ducându-sa într-ale lor.

Astfel, vom sfârşi revelionul.

Sumele pentru acest revelion sunt opționale și se vor depune în mâinile celor nevoiași până la sfârșitul vieții Dumneavoastră. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vă adresați Maicii Domnului, prin Rugăciunea: ,,Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pre noi’’. Vă mulțumim din suflet.

Patriarhul eretic Bartolomeu binecuvântează căsătoriile mixte și căsătoria clericilor văduvi

Tâlhărescul pseudo-sinod nici nu a murit, nici nu a fost îngropat, dar, cu fiecare ocazie, ereziile pe care le-a săvârșit sunt anunțate de pe buzele patriarhale…

Pseudo- patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în seara zilei de joi, 15 decembrie 2022, la Marea Școală Patriarhală a Genului, a declarat deschiderea oficială a lucrării celei de-a II-a Conferințe Științifice Internaționale Eco-Eu Zin, cu tema „Familie și Mediu: Piloni ai culturii sociale.
Efectele schimbărilor climatice asupra familiei” .

Discursul său s-a constituit în jurul unor probleme precum mediul înconjurător și criza familiei de astăzi, abordându-le bineînțeles în lumina ecumenismului.

Notăm trimiterea domnului Bartolomeu la textul privind căsătoriile, al pseudo-sinodului de la Kolymbari, care, după unii ortodocși tradiționali, „a murit și a fost îngropat”. El a spus în mod clar: „… Efectele crizei ecologice vin să se adauge crizei groaznice a căsătoriei și familiei și multiplelor probleme cu care aceasta se confruntă, și care se intensifică. Este bine cunoscut marele interes al Bisericii pentru „instituția familiei dată de Dumnezeu, întrucât aceasta s-a întemeiat întotdeauna și în mod necesar pe sfânta taină al căsătoriei creștine, ca unire a bărbatului și a femeii, care simbolizează unirea dintre Hristos și Biserica Sa (Efeseni 6, 32).

Așa proclamă Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta 2016), în textul său Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea modernă, VI, 14. Se mai reține că „Biserica Ortodoxă își cheamă cu dragoste pe toţi copiii şi pe toţi oamenii de bunăvoinţă ca să apere credinaţa faţă de sfinţenia familiei” (Taina căsătoriei şi obstacolele ei, I,11)”…”

Accentul pus pe deciziile privitoare la căsătorie ale Pseudo-Sinodului din Creta
În ceea ce privește textul de mai sus al pseudo-sinodului, Profesorul emerit al Școlii Teologice a AUTH, Părintele Theodoros Zisis, a tras un semnal de alarmă, scriind că: „În textul final al „Sinodului”, „Taina căsătoriei și obstacolele sale”, în paragraful relevant despre a doua căsătorie a clerului, până la „Sinod” și pe tot parcursul care a vizat pregătirea și actualizarea textului, s-a interzis căsătoria clericilor văduvi, deoarece „în conformitate cu tradiția canonică în vigoare (canonul 3 Trulan) după hirotonire, încheierea unei a doua căsătorii este împiedicată” . S-a propus o frază, și , fără niciun teme canonic, așa cum s-a întâmplat în „Conferința Panortodoxă” a lui Meletios Metaxakis, care slăbește regulile canonice și deschide calea pentru a permite a doua căsătorie a clericilor”.

Și Părintele nostru duhovnic, vrednicul de pomenire, Părintele. Nikolaos Manolis, comentase asupra hotărârilor privitoare la căsătorie ale pseudo-sinodului, arătând că „În hotărârile sinodului, se afirmă – căsătoriile mixte sunt strict interzise-, dar fiecare biserică poate să facă ce vrea prin iconomie. Ecumenismul a fost astfel validat în practică.”

Căsătoria între creștini ortodocși și neortodocși este interzisă conform precizărilor canonice (Canonul 72, Sin. V-VI Ecumenic sau Sinodul Trulan): „Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege (prin căsătorie) cu fe­meia eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească (prin căsătorie) cu un bărbat eretic, ci de s-ar şi vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vre­unul dintre toţi, căsătoria (nunta) să se socotească fără de tărie, şi căsăto­ria (însoţirea nelegiuită) să se desfacă – căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oii să se împerecheze cu lupul, şi nici părţii lui Hristos cu soarta (ceata)păcătoşilor; iar dacă cineva ar călca cele orân­duite de noi, să se afurisească.

Iar dacă unii, găsindu-se încă în necredinţă şi nefiind încă număraţi în turma ortodocşilor, s-au legat (potrivit) întreolaltă, prin căsătoria legiuită, şi apoi unul dintre ei alegând binele a alergat la lumina adevărului, iar celălalt a fost ţinut (stăpânit) de legătura sărăcirii, nealegând (nedorind) să vadă (să ia în seamă) razele dumnezeieşti; dacă soţia cea necredincioasă socoteşte că este bine (consimte) să vieţuiască cu soţul cel credincios, sau, dimpotrivă, cel necredincios cu soţia cea credincioasă, să nu fie despărţiţi, după dumnezeiescul apostol: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeie, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbat” (I Cor. 7, 14).” (Protopopul Peter Heers, profesor de Vechiul și Noul Testament la Holy Trinity Orthodox Seminary, Jordanville, New York).

Așadar, tâlhărescul Pseudo-Sinod nici nu a murit, nici nu a fost îngropat, dar cu fiecare ocazie care apare semnalăm, înșelările pe care le susține pseudo-sinodul prin buzele pseudo patriarhului. Totul indică faptul că Ortodoxia se afla acum într-un grav pericol.

Traducere din limba engleză: Dr. Gabriela Naghi

Sinodul s-a născut mort, dar prin grija serviciilor secrete americane ni s-a spus că e mare și stă să plesnească de sfințenie. Hoitul a fost transportat în mare secret la Constantinopol, ascuns într-o cameră dosită, păzită cu strășnicie. În jurul lui, ecumeniștii purtând măști, încearcă zadarnic, de aproape șapte ani, să-l resusciteze. Din când în când, din camera aceea iese un damf de cadavru în descompunere, și se răspândește în lume. Ceea ce ați citit mai sus, spusele lui Bartolomeu, sunt un asemenea damf. Iertați, e o părere.

Surse bine informate afirma ca sinodul talharesc va fi ingropat in aceasi zi cu hoitul lui Lenin.

Sfântul Cuvios Părinte Justin Pârvu: Dumnezeu vrea să ne pregătească Neamul ca să se înfăţişeze curat, gata spre Înviere

Domnitorii noştri n-aveau în ţara noastră a Moldovei Sfinte Moaşte, n-aveau Sfinţi, n-aveau Icoane făcătoare de minuni, însă au intervenit şi aşa am obţinut pe Cuvioasa Parascheva, aşa am obţinut Icoane făcătoare de minuni, la care se închină tot poporul astăzi. Acestea toate au fost, în sfârşit, valori aduse din lumea aceasta ortodoxă şi ei, domnitorii noştri, au socotit că, cu cât vom avea mai mulţi Sfinţi, cu atât şi ţara va fi apărată cu mai mult zel faţă de năvălirile şi greutăţile istorice prin care am trecut în decurs; Moaşte şi Icoane care au acoperit pă­mântul cu rugăciunea şi cu prezenţa lor.

Cu cât va fi prigoana aceasta mai mare, cu cât Biserica va fi mai marginalizată, cu atât trebuie să ne bucurăm, pentru că viaţa noastră creştină nu e uşoară, cu muzică şi petreceri şi altceva…, nu! Este durere, este necaz, este suferinţă, este, în sfârşit, prigoană. …Ai o mărturisire, depui şi tu o dovadă acolo, un act, un buletin, măi! Acolo toate merg pe bază de „documente”, nu intri aşa, oricum! …Prigoana este buletinul nostru spre Rai. Aceasta este pregătirea noastră pentru din­colo. Ne-am îmbrăcat nu în dulame lustruite şi în camilafce călcate şi puse la steif. Ne-am zidit în suferinţe şi necazuri.

Şi dacă azi suntem aşa cum suntem, este din cauză că Dumnezeu vrea să ne pregătească neamul ca să se înfăţişeze curat, gata spre Înviere. Acolo nu o să meargă nici bogatul, nici împăratul, nici sluga, nici ostaşul, acolo va merge numai cel ce va purta haina de nuntă a Creştinătăţii. „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Gal. 3:28),

Creştinul nos­tru de azi trăieşte nişte vremuri grele, de neputinţă. Poate că niciodată nu a fost aşa de neputincios creştinul cum este astăzi. Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei, şi va fi până la sfârşitul veacului. Nu trebuie să ne înspăimânte neputinţa noastră, pentru că nu noi luptăm pentru apăra­rea Adevărului şi a sufletelor noastre, ci mai întâi Hristos este cel ce luptă pentru şi prin noi. Noi nu suntem decât nişte unelte prin care Dumnezeu lucrează, dacă noi Îl lăsam. Creştinismul, aşa cum a avut un răsărit, tot aşa trebuie să aibă şi un apus. Iată că noi suntem martori acelor vremuri de apus al creştinătăţii, în care Dumnezeu ne-a învrednicit să trăim. Sfântul Serafim de Sarov spunea undeva că, aşa cum la sfârşitul vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul a simţit durerea maximă de pă­răsire a Tatălui Său, tot aşa şi creştinul, la sfârşitul vea­curilor, va trăi şi va simţi părăsirea lui Dumnezeu. Acum, putem spune, întreaga creştinătate este răstignită pe Cruce. Un om care este pe Cruce oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele şi să ne tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea celor ce ne prigonesc? „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”. Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit Răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea?

Dacă noi ne-am aduna cu toţii şi dacă ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ţine loc de apărătoare împotriva tuturor acestor atacuri de acum, împotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noştri. Prin această asceză noi trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creştinesc. Atunci suntem în măsură să discutăm şi să facem o judecată ho­tărâtoare asupra acestei situaţii grele în care ne aflăm. Nu trebuie să stăm nepăsători, acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne porunceşte să-L mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie, fără durerea inimii pe care a avut-o Mântuitorul faţă de Iuda şi faţă de toţi prigonitorii Lui. Vedeţi dife­renţa? Dumnezeu şi-a iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în Rai, de­cât pe cei care s-au pocăit!

Trăim într-o lume anar­hică, întreaga clasă politică este vrăjmaşă a lui Hristos şi slujitoare răului, de aceea numai simpla noastră vieţuire, fără să abdicăm de la principiile noastre creştine, este o mărturisire şi o mucenicie de zi cu zi.

(Fragmente preluate din volumele Ne vorbește Părintele Iustin, Fundația Justin Pârvu)

Sursa: http://www.atitudini.com

 Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Sfântul Cuvios Efrem Filotheitul din Arizona: „În ce te voi găsi, întru aceea te voi judeca…”

„În cele ce te voi găsi, în acelea te voi judeca” Iată importanţa unei clipe. Te-a aflat El în căinţă? Te-a aflat în mărturisire?Te-a găsit spunând: „Am greşit la cer şi înaintea Ta ”(Luca 15, 18). S-a apropiat El de tine pe când aveai lacrimi de adevărată căinţă şi învinuire de sine în ochii tăi? Vezi, într-o singură clipă Dumnezeu ia o hotărâre.„Domnul este credincios în toate cuvintele Sale” (Psalmul 144, 13).

Oricum, dacă el se află în altă situaţie, o, omule, atunci ochii sufletului tău se vor deschide şi vei vedea ce ai pierdut – dar ce folos? Dacă Dumnezeu osândeşte un om, căinţa este inutilă; când „bâlciul” vieţii se sfârşeşte, cuvintele nu-şi mai au rostul. Totul s-a terminat!

Oh, ce mare taină este aceasta! O, Dumnezeul meu, dulcele meu Iisus, deschide ochii sufletului meu ca eu să pot vedea foarte limpede această mare taină a veşnicei mele mântuiri, aşa încât, ajutat de Harul Tău, să-mi pot pregăti provizii şi să nu mă căiesc la capătul vieţii mele fără de folos. Aşa cum vezi, eu nu fac absolut nimic şi sunt în întregime plin de lepra patimilor. Dăruieşte-mi lacrimi şi împlineşte căinţa înaintea ultimului ceas ce va să fie, atunci când voi auzi glasul Tău:
„Pune-ţi rânduială în casa ta, pentru că vei muri şi nu vei mai trăi” (Isaia 38, 1).

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 63)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

 

Drept la replică. Domnului care semnează Paul

 

Dacă limbajul vi se pare prea agresiv, atunci întoarceți-vă la Evanghelie și cititi ce le spunea Mântuitorul cărturarilor si fariseilor din urma cu două milenii si vedeți cum a procedat cu spurcătorii arghirofili ai Templului! Interesați-vă ce prevedea Legea Vechiului Testament despre biciuire, când și cui se aplica aceasta, ca să intelegeti Duhul Răscumpărătorului nostru atunci cand i-a alungat pe schimbatorii de bani! O să constatati ca până și prin acel gest Domnul aplica Legea!

Apoi cititi Viețile Mucenicilor, Mărturisitorilor si Prigoniților, ca să le cunoașteti și acelora cugetul, vorbele si duhul! Completati-vă lectura cu opera Marelui Hrisostom! Parcurgeți oleacă Sfintele Canoane, oleacă de Istoria Bisericii si oleacă de Dogmatică, spre a înțelege ce înseamnă erezia, cum se apără Biserica împotriva ei si ce consecinte soteriologice ingrozitoare are practicarea si propagarea învățăturilor scornite de vrăjmașii mântuirii! Apoi incercati sa intrati cu smerenie in duhurile, cugetele și faptele celor de mai sus! Întelegeti astfel Cine este Biserica, ce nu este Biserica, ce se întâmplă cu cei care o batjocoresc, unde își vor petrece acestia veșnicia, precum și ce se intâmplă cu cei care o martirisesc și o apără si unde își vor petrece aceștia Veșnicia și mai ales împreună cu Cine!

Înarmat astfel, veti putea merge la Mănăstirea Frăsinei pentru a afla dacă acolo împărătește Adevarul-Hristos, sau s-a auto-înscăunat, uzurpator, ,,adevărul’’ puilor de vipere! De asemenea, comparati viețile Marilor Ierarhi din Sinaxare cu vietuirile impostorilor, trădătorilor si apostaților ce ocupă Scaunele Episcopale in B.O.R.! Iar daca sunteți cu adevarat un doritor de Hristos si conștiinta vă este curată, atunci trageți singur, cu onestitate, concluziile ce rezultă din premisele de mai sus! Și daca veti considera necesar, comunicati-le pe acest sait, asumandu-vă, asa cum este firesc creștinește și politicos omenește, identitatea completă!

 

Mihai Dinculescu

 

De ce nu intervine pseudo-patriarhul Daniel pentru a restabili liniștea la Mănăstirea Frăsinei

 

1.Pentru că dumnealui face parte din ascelași sistem antihristic, împreună cu trioul malefic din Mitropolia Olteniei, format din Irineu Popa, Varsanufie Gogescu și Ioanichie Popescu.

2.Pentru că toți au interese comune, iar acestea nu se referă la bunul mers al Bisericii Ortodoxe Române, ci la subminarea și distrugerea ei din interior.

3. Pentru că acești pseudo-ierarhi nu au putere decizională în Biserică, ei sunt executanți docili ai ordinelor venite de la vrăjmașii lui Dumnezeu și a tot binele. Nu se pot abate de la directivele celor care i-au recrutat, i-au pregătit în străinătate și apoi i-au așezat pe scaunele episcopale de diverse ranguri.

4.Pentru că au datorii imense față de stăpânii lor, datorii pe care nu le vor putea stinge până la moartea lor.

5.Pentru că au ales să primească ,,cele bune’’ în această viață (Luca 16, 25), asemenea bogatului din pilda rostită de Mântuitorul. Prin ,,cele bune’’ înțelegem ranguri înalte, funcții bine plătite, slavă deșartă, bani cu nemiluita, reședințe somptuoase, servitori de ambe sexe, mașini nu tocmai ieftine, putere lumească asupra supușilor (preoții lingăi), protecția din partea instituțiilor statului și aci l-aș da ca exemplu pe Savu Teofan de la Iași, cel care ,,păstorește’’ cu ajutorul jandarmilor și batjocorește credincioșii Parohiei libere de ecumenism, Schit Orășeni, a Părintelui Ioan Ungureanu.

6.Pentru că și-au vândut sufletele în momentul când au făcut pactul cu diavolul și cu slujitorii lui. Prețul sufletelor lor se constituie din cele enumerate la punctul 5.

7.Pentru că ,,toți care au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari, dar oile nu i-au ascultat’’ (Ioan 10, 8).

8.Pentru că ,,cel plătit fuge, fiindcă este plătit și nu are grijă de oi’’ (Ioan 10, 13).

Aș putea aduga și alte puncte, nu puține.

Altă întrebare: De ce nu-l scoate Daniel pe impostorul Vasile Bănescu, cu un șut în posterior, din Patriahie? Fiindcă nu l-a numit el. Alții l-au propulsat în funcția de purtător de cuvinte, cu misiunea precisă de a formula și exprima ,,poziția Bisericii Ortodoxe Române’’ în toate problemele stringente cu care ne confruntăm, peste capetele celor 56 de impostori care ne ocupă scaunele episcopale. Daniel doar a semnat numirea lui Bănescu.

Daniel este un neputincios. L-aș compara cu marele senil neputincios al planetei, Joe Biden, zis cel mai puternic om din lume. Bietul de el face gafe monumentale, nu știe pe ce lume trăiește, a uitat cum îl cheamă, vorbeste cu mortii și totuși e ținut în biroul oval pe post de momâie.

O, tempora! O, mores!

Presbiter Iovița Vasile

Dupa cum vedeti, antihristii imi monitorizeaza scrisul si nu ma lasa sa public cu caractere normale. Nu-i nimic, e bine si asa. Cu cat caracterele sunt mai mari, cu atat oamenii vor vedea mai bine mizeria acestor omuleti, care se baga in seama pe unde pot. Tuturor cititorilor iubitori de Hristos; pace, sanatate, mantuire.

Celorlalti – sa-si bage mintile-n cap.

Sfântul Nicolae Velimirovici: Sfântul Spiridon arată înţelegere faţă de slăbiciunile oamenilor

Nimic nu ne va ajuta nouă dacă nu vom înţelege că trebuie să fim blânzi şi îngăduitori faţă de slăbiciunile oamenilor şi să le iertăm din inimă. Cum vom putea altfel nădăjdui că ne va ierta Dumnezeu pe noi dacă nu iertăm şi noi greşiţilor noştri?

Sfântul Spiridon a vândut odată o sută de capre unui negustor la preţul cu care se învoiseră, şi a cerut negustorului să pună banii jos. Negustorul, ştiind că Sfântul nu număra niciodată banii, a pus jos preţul pentru doar nouăzeci şi nouă de capre, iar banii pentru a suta capră i-a tăinuit. După aceasta, Sfântul Spiridon i-a numărat aceluia o sută de capre şi le-a despărţit de turmele lui. Dar mânând negustorul împreună cu ciobanii lui turma astfel „cumpărată”, iată că una din capre se rupe de turmă şi se întoarce înapoi, behăind. Sfântul a alungat-o, dar ea s-a întors înapoi. Şi tot aşa, până când s-a văzut limpede că acea capră nu vrea să rămână nicicum între caprele cumpărate. Atunci s-a apropiat Sfântul Spiridon de negustor şi i-a şoptit la ureche aşa: „Ascultă, fiule, capra aceasta nu în zadar se întoarce mereu înapoi la mine. Nu cumva ai dosit preţul ei?”. Negustorul, ars de ruşine, şi-a recunoscut înşelătoria. De îndată ce a plătit banii cuveniţi, capra a mers liniştită alături de turma celor cumpărate.

Altă dată în staulele de oi ale Sfântului Spiridon au năvălit nişte tâlhari. După ce au apucat câte oi au vrut, ei au căutat să iasă din staul, dar o forţă nevăzută îi ţintuia pe loc, făcându-i incapabili de vreo mişcare. În zori, Episcopul a venit să caute de oile sale. Văzându-i pe tâlhari, i-a certat cu blândeţe şi i-a povăţuit ca pe viitor să caute să-şi câştige agoniseala traiului din muncă cinstită, iar nu din tâlhărit. Apoi a luat un berbece şi l-a dăruit tâlharilor, zicându-le: „Luaţi-l pe acesta pentru osteneala voastră, să nu vă fi fost privegherea de toată noaptea în zadar!”. Apoi, i-a slobozit cu pace.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 12 decembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)

Selectie si editare: Sora Gabriela Naghi

Sfântul Cuvios Părinte Efrem din Arizona: De ce să mă spovedesc din moment ce voi cădea din nou?

Pocăința are mare putere. Face din cărbune, din tăciune, diamant. Transformă lupul în miel. Face din omul sălbatic om sfânt. Ia tâlharul sângeros și îl face primul locuitor al raiului, prin cuvintele: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.” Datorită faptului că pocăința are o astfel de putere, diavolul se zbate să-l împiedice pe om să se lupte. Așa se explică obiecțiile multor oameni legate de pocăință și spovedanie.

Cineva spune: „De vreme ce voi cădea iarăși, de ce să merg să mă spovedesc? Știu că voi cădea în aceleași lucruri.” Fratele meu, păcatul este precum boala. Nu te îmbolnăvești doar o singură dată. Te poți îmbolnăvi de multe ori de aceeași boală. Și de fiecare dată când te îmbolnăvești mergi la doctor și iei medicamentele care ți se dau. Același lucru fă-l și pentru sufletul tău. De fiecare dată când te rănești, chiar dacă te rănești în același loc, pocăiește-te și te spovedește! La un moment dat, medicamentul harului te va tămădui în întregime și acea rană [va fi vindecată] în mod desăvârșit.

Patima seamănă de multe ori cu un copac – care are rădăcini puternice și pare că e greu de dezrădăcinat. Ai văzut ce făceau tăietorii de lemne în vremurile de dinainte? Tăiau copacii cu toporul. Imaginează-ți un copac cu rădăcini puternice, mare și voluminos. Tăietorul îi lovea o dată cu toporul. Nu cade dintr-o primă lovitură. Îl lovește de două ori, de trei ori, de zece ori. La un moment dat, copacul cedează și cade. Așa e și patima păcătoasă când e puternic înrădăcinată. Poate că din prima lovitură nu va cădea. Ține-o tot așa și lovește patima prin pocăința continuă. Să fii sigur că într-o zi patima va pleca, și te vei izbăvi de păcatul ce te-a chinuit ani de zile. Așa spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

via Chilie Athonită

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Trioul satanist care distruge Sfânta Mănăstire Frăsinei: Irineu Popa, Varsanufie Gogescu, Ioanichie Popescu

Doamne ajută, Părinte Vasile! Ma bucur să constat ca există cineva în spațiul public românesc, care spune lucrurilor pe nume in privința situației de la Frăsinei! Voi face cateva precizari, in completarea celor scrise de dumneavoastră:

1. Părintele Ioanichie Popescu este chiar duhovnicul lui Irineu Popa, încă dinainte cu multi ani de adunătura tâlhărească din Creta;

2.Parintele Ioanichie Popescu a prigonit personal și a dat afara din Mănăstirea Frăsinei mulți ieromonahi, monahi si frați care s-au pronuntat fățiș impotriva adunaturii tâlharești din Creta, în ultimii 6 ani si jumătate. În plus, a semnat in mai multe rânduri, iar nu doar o dată, acte de fidelitate necondiționată față de Varsanufie Gogescu, de recunoastere deplina a asa-zisului Sfânt și Mare Sinod, și de dezavuare totala a celor care se opun acestuia, considerandu-i iesiți în afara Bisericii.

3.Parintele Ioanichie Popescu le cere categoric în prezent tuturor mirenilor apropiati de Mănaăstirea Frăsinei, inclusiv celor carora le-au fost furați duhovnicii, să se supuna orbește hotaririlor satanice ale celor doi minciuno-ierarhi olteni, și să renunte la orice fel de protest, atât fizic, cât si in mediul on-line, și să nu intreprinda nici un demers juridic de contestare a noii realități de la Ctitoria Sfantului Calinic. Astfel, el a devenit literalmente un agent-ideolog-torționar duhovnicesc al distrugerii Frasineiului.

4.Cârpa cu care a fost inlocuit Cârpa-Ioanichie Popescu nu este nici pe departe mai curată, ba dimpotrivă! Se va vedea aceasta în vremurile ce vor veni! Din nenorocire, Frasineiul a căzut, inclusiv prin ultimele sale redute: Sfintele Masluri și Sfintele Dezlegari! Despre Exorcizarile care se faceau odinioara, nici nu mai are rost sa vorbim! Dupa instalarea lui Irineu Popa ca mitropolit la Craiova, ele au devenit doar o amintire!

Mihai Dinculescu

Diversiunea de la Mănăstirea Frăsinei

.

Duminică, 13 martie 2016, Părintele Arhimandrit Neonil Ștefan, starețul Sfintei Manastiri Frasinei din județul Vâlcea, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 94 de ani.

Nu vreau să comentez nimic în legătură cu persoana acestui Stareț. A trecut prin Judecata Particulară și Dumnezeu a stabilit negreșelnic vredniciile și scăderile acestui Stareț, și ar fi cu totul nepotrivit să ne pronunțăm noi peste Judecățile lui Dumnezeu.

Ce vreau să spun, se referă la Starețul care i-a urmat, Ioanichie Popescu. N-aș fi îndrăznit să ridic vreo umbră de îndoială asupra acestuia. Timpul însă ne-a arătat că pseudo-ierarhii olteni nu lasă nimic la voia întâmplării. În locul lui Neonil, și-au numit omul lor, pe Părintele Ioanichie Popescu. Am așteptat zadarnic ca Părinții de la Mănăstirea să ia o atitudine fermă față de Sinodul tîlhăresc din Creta. Speranțe zadarnice. În schimb, ni se vântură informația precum ca Părinții frăsineni n-au purtat mască în vremea mincinoasei pandemii și nu s-au vaccinat. Excelentă luare de poziție asupra unei escrocherii planetare, menită să trimită milioane de vieți în morminte, înainte de vreme.

Dar cu apărarea Dreptei Credințe, agresată de ecumeniștii cretani și cei de aiurea cum rămâne? Nicicum. Dacă vor fi fost călugări din ,,Atosul Românesc care s-au împotrivit ereticilor, aceștia au fost alungați, de sub ochii lui Ioanichie Popoescu și poate cu complicitatea lui. Când Părintele Grigorie Sanda și Monahul Chiriac au întrerupt canonic pomenirea lui Varsanufie și a lui Emilian (cel de la Arad), au fost alungați banditește din Mănăstire de haidamacii episcopali. Varsanufie a găsit de cuviință să adune semnăturile stareților și starețelor din Eparhie prin care să-i condamne cu mânie proletară pe cei doi vrednici slujitori. La poziția a 3-a, semnătura Părintelui Ioanichie Popescu. Au semnat și Anastasia Honciu de la Bistrița (poziția 19) și bineînțeles, nu putea lipsi Emanuela Oprea de la Mănăstirea Dintr-un Lemn (poziția 20). De la Părintele Ioanichie am fi avut alte așteptări. A intrat în jocul arhiereilor eretici și acum culege roadele amare. Ne pare nespus de rău, dar acesta-i adevărul. Păcat

Am scris cu oarecare amărăciune că Părinții frăsineni nu s-au împotrivit de teama de a nu li se lua boii de la biciclete. N-aveau nimic de pierdut, decât locurile dintr-o Mănăstire în care s-au sfințit multe vieți. Dar viața omului se poate sfinți în vremuri de prigoană și în locuri retrase. Sau, mai ales acolo.

Părintele Ioanichie Popescu a diriguit Mănăstirea Frăsinei în vremea de după sinodul tâlhăresc din Creta. A avut mult timp, mai bine de șase ani, pentru a-i trage de mâneca rasei pe cei doi fârtați, Irineu și Varsanufie, și a  le spune: Domnilor, nu faceți bine. N-a făcut-o. S-a complăcut în această ambiguitate. În urmă cu puțină vreme, a fost schmbat din stăreție. Se încearcă să ne fie prezentat ca o victimă. Credincioșii noștri cred în diversiunea creată. Ce victimă? Ioanichie a fost parte a sistemului antihristic. A făcut jocul lor. Ce s-a petrecut acum? O cârpă mudară a fost înlocuită cu alta mai puțin îmbâcsită. Dar tot cârpă. Nu contest vredniciile Părintelui Ioanichie. E de crezut că Molitfele de alungare a demonilor i-au ars pe demoni și pe sataniști. Dar când tu, monah cu decenii de călugărie în spate, cedezi în fața securștilor antihriști, nu ai cuvânt de dezvinovățire.

Părinte Ioanichie, lasă-i pe antihriști de-o parte. Mântuiește-ți sufletul. Trage după Cuvioșia ta pe monahii iubitori de Hristos. Nu te amesteca cu pleava ecumenistă.

Presbiter Iovița Vasile

Haideți să restabilim adevărul

Antihriști de toate felurile duc o campanie de dezinformare agresivă, menită să substiuie adevărul cu minciuna, să spună binelui rău și răului bine.

Doamna senator Adriana Șoșoacă duce o campanile furibundă împotriva celor doi agenți infiltrați în Biserica noastră, Irineu și Varsanufie. Dumneaei nu are un duhovnic ortodox care să o călăuzească în cele ale Bisericii, de aceea comite greșeli grave, care nu aduc foloase Biserici noastre. Dimpotrivă.

Vrea dumneaei să facă din Ioanichie Popescu un călugăr smerit, victimă a ecumeniștilor care sapă cu sârg la distrugerea Bisericii Ortodoxe Române.

Am căzut și eu în această capcană. Am publicat un comunicat prin care anunțam, cu o anume rezervă, că Părinții de la Frăsinei art fi întrerupt pomenirea antihriștilor Irineu și Varsanufie. Fals! Retrag afirmația.

Ioanihie Popescu este omul lui Irineu și al lui Varsanufie. Este un impostor ecumenist! Vă rog să accesați Stareţii şi stareţele mânăstirilor vâlcene se dezic de monahii trădători de la Mănăstirea Lacul Frumos! Veți găsi semnătura lui Ioanichie Popescu, prin care îl aprobă pe Irineu pentru semnarea documentelor eretice din Colimbari și se face părtaș la prigoana împotriva Părinților mărturisitori.

,,Monahii trădatori’’ de la Mănăstirea Lacul Frumos sunt Părintele Grigorie Sanda și Monahul Chiriac, cei care s-au ridicat împotriva hotărârilor sinodului tâlhăresc din Creta. Ioanichie Popescu s-a ridicat, prin semnătură, împotriva lor. Ioanichie, lasă-ne. Du-te cu ecumeniștii tăi, lasă-ne în amarul nostru. Nu mai semăna confuzie.

 Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Arhidiacon şi Mucenic Ştefan

,,Vă vor scoate din sinagogi şi vine vremea ca tot celui care vă va ucide să i se pară că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi aceasta vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine’’ (Ioan 16, 2-3). Astfel a proorocit Mântuitorul nostru Iisus Hristos înainte de Sfintele Sale Patimi.

Astăzi Biserica lui Hristos îl pomeneşte pe Sfântul Arhidiacon şi Mucenic Ştefan. Sfânta Scriptură ni-l înfăţişează ca fiind ,,bărbat plin de Credinţă şi de Duh Sfânt’’ (Fapte 6, 5), de aceea Sfinţii Apostoli şi-au pus mâinile peste el şi, prin rugăciune, l-au hirotnit în treapta diaconiei, alături de ceilalţi diaconi.

Iudeii cei necredincioşi şi îndărătnici n-au suferit dreptatea acestui slujitor al Lui Hristos şi pentru că n-au găsit nimic cu care să-l învinovăţească, au căutat nişte bărbaţi netrebnici şi i-au pus să aducă mărturie mincinoasă împotriva Sfântului: ,,L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu’’ (Fapte 6, 11). L-au luat cu sila şi l-au dus în sinedriu, dar Sfântul Ştefan nu s-a înfricoşat, a ţinut în faţa lor un cuvânt aspru de învinuire, ceea ce i-a făcut pe iudei să fiarbă de mânie şi să-l scoată afară din cetate. Apropiindu-se ceasul pătimirii sale, Sfântul a mărturisit: ,,Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!’’ (Fapte 7, 56). Furia iudeilor n-a încetat o clipă, de aceea s-au strâns în jurul lui şi au început să arunce cu pietre în el. Atunci Sfântul şi-a adus aminte de porunca Învăţătorului său, Domnul nostru Iisus Hristos: ,,Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi’’ (Matei 5, 44-45). Iudeii îl potopeau cu lovituri de pietre, însă Sfântul Ştefan s-a rugat, spunând: ,,Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!’’ Pentru cei care-l urau şi-l ucideau s-a rugat asemenea Învăţătorului Iisus, când Se afla pe Cruce: ,,Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta’’, şi în clipa următoare a adormit, adică a trecut din viaţa aceasta la Domnul şi Mântuitorul nostru.

Aşa au înţeles iudeii să răsplătească pe binefăcătorul lor. Pentru rugăciunile Sfântului Arhidiacon şi Mucenic Ştefan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică, cea de la o margine a pământului până la cealaltă.  

Presbiter Iovița Vasile

Zoe Dantes: Povestea noastră a început demult! De strajă la altare, în slujba lui Hristos!

Povestea noastră a început demult!

În urmă cu două mii de ani, povestea Neamului Românesc, începea cu Sfântul Andrei, primul chemat. Venise să ne boteze cu apă și foc ca să înțelegem cele mai frumoase cuvinte din lume: Fericirile! Tot el ne-a învățat despre Iubire! Și ne-a adus aproape Predica de pe munte a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dintr-o peșteră întunecată și rece, străbătea în Neamul Românesc esența Legii Harului! Har ce a umplut de blândețe și putere un neam întreg, rămas în picioare și astăzi! În ciuda tuturor vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Un neam care a înțeles esența suferinței mântuirii ce a culminat cu Sfinții Închisorilor! Și azi se aude străbătând timpul: „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, Pentru sângele tău curs prin șanțuri, Pentru cântecul tău țintuit în piroane, Pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri”.

Cuvintele acestea ne-au aruncat în veșnicie! Timpul s-a dizolvat și Neamul trăiește atemporal! Cu piciorul Crucii înfipt în pământul sfânt al țării și brațele deschise pentru Iubire! Iubirea de aproape! Iubirea față de înaintașii noștri. Cinstirea lor și recunoștința noastră! Astfel povestea noastră a început demult! Și orice am face, oriunde am fi în lumea asta mare, neamul românesc se așează de Crăciun la masă ca refacă Obștea! Obștea creștină într-un Hristos, Domnul nostru!

Mulți vor spune că suntem un neam de robi! Poate așa se vede din afară! Dar noi toți care avem aceeași poveste, știm că suntem neam de Robi ai lui Dumnezeu și atât! Niciodată ai oamenilor! Ce fericire! Din mult prea multa iubire, Tatăl ne trimite Prunc să ne izbăveasca de păcate și sa ne arate cum este să iubești! Doar iubirea pentru aproapele tău schimbă iadul în Rai!

Hristos se naște! Slăviți-l! Crăciun binecuvantat și multă bucurie! Domnul să vă binecuvanteze cu Harul Lui! Amin!

Auziti?!…aripi de ingeri…Domnul pogoară…Hristos se naște…Iubirea capătă Chip si Cuvânt…e Lumina Lumii. Celor singuri și îndurerați, să nu uitați că cineva se roagă pentru voi. Celor ce stau în fața mesei singuri, nu lăcrimați, mai puneți o farfurie alături, și Hristos va sta la masă cu voi. Celor ce ați agonisit averi, gândiți-vă o secundă la partea de suflet pe care nu o acoperă nici un munte de bani. Celor ce credeți că nu mai e nimeni ca voi, doar uitați-vă în oglindă. Celor ce aruncă primii cu piatra, nu uitați că în viața fiecaruia va veni o vreme când va trebui să le strângeți și voi. Celor care se bucură atunci când aproapele lor trece printr-o încercare, nu uitați că ceea ce ai zis, ție ți se va spune, ceea ce ai adus pe capul aproapelui, ție ți se va aduce, ceea ce ai dorit aproapelui, ție ți se va face!

Să rămânem neclintinți în Poveste! Împreună suntem Obștea lui Hristos și avem o armată întreagă de Sfinți în Ceruri! Ai noștri!

Și mereu aceeași Mamă! Ce este veșnic Mama Domnului ce ne-a unit cu Cerul!
De aici s-a născut culoarea Poveștii. Este albastrul Voronețului! Probabil si culoarea Raiului, a Grădinii Maicii Domnului! Este vreme pentru toate, zice Ecleziastul! Să învățăm de la Hristos să iubim! Atât! Pe noi și pe aproapele nostru!

Crăciun binecuvântat! Dumnezeu să binecuvânteze România și Neamul Românesc de aici și de pretutindeni! Să rămânem în veșnicie de strajă la altare, în slujba lui Hristos!

La mulți ani duhovnicești încărcați cu bucurie sfântă!

Preluare de pe ActiveNews

Sfântul Nicodim Aghioritul: Scumpă este vremea ce-o ai în mâini şi va veni ceasul când o vei căuta, dar n-o vei găsi

Nu întârzia a-ţi ţese haina de mire când trebuie să mergi acolo împodobit, ca să întâmpini pe Mirele Hristos.

Adu-ţi aminte în fiecare zi că cea de azi este a ta, cea de mâine este în mâna lui Dumnezeu şi că Cel ce ţi-a dat dimineaţa nu ţi-a făgăduit că-ţi dă seara.

De aceea, n-asculta pe diavol, care-ţi cere să dai lui ziua de azi, iar pe cea de mâine s-o dai lui Dumnezeu. Nu! Ci întrebuinţează toate momentele vieţii tale cum place lui Dumnezeu, ori ca și cum n-ar avea să-ți mai dea altă vreme. Și gândeşte că pentru fiecare minut vei da seamă cu de-amănuntul; fiindcă într-adevăr scumpă este vremea ce-o ai în mâini şi va veni ceasul când o vei căuta, dar n-o vei găsi.

Consideră ticăloasă acea zi în care, deşi ai făcut multe lucruri, n-ai câştigat multe biruinţi împotriva plăcerilor şi voilor tale rele şi în care n-ai mulţumit lui Dumnezeu, nu numai pentru binefacerile primite, ci pentru patima Lui cea nemuritoare suferită pentru tine. Mulţumeşte-I mai ales pentru părinteasca pedepsire şi cercetare a necazurilor ce s-ar întâmpla a-ți trimite vreodată.

Sfârşesc şi te sfătuiesc: „Nevoieşte-te totdeauna cu nevoinţa cea bună” (1 Timotei 6, 12).

Căci de multe ori numai un ceas al sârguinţei a câştigat Raiul şi un ceas al trândăviei l-a pierdut.

Fii sârguitor dacă voieşti să fie întemeiată nădejdea către Dumnezeu a mântuirii tale.
„Cine a nădăjduit spre Domnul, cu sârguinţa va fi” (Proverbe 28, 25).

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 65-66)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Arhimandritul Timotei Kilifis: Magii înaintea lui Hristos

Trei oameni înțelepți ai acelor vremuri (asta erau atunci magii, preoți și profeți care se ocupau cu cercetarea spațiului celest) au plecat bazându-se pe „înștiințarea” unei stele mult-strălucitoare pe care au observat-o pe cer, ca să-L întâlnească, să se închine și să aducă daruri prețioase Pruncului Dumnezeiesc (Matei 2, 1-12), pe care Îl considerau ca Noul Împărat născut. Din tradiție aflăm că proveneau din diferite țări ale Orientului: primul din Chaldeea, al doilea din Arabia și al treilea din Etiopia. Prin înțelepciunea, puterea, bogăția și înfățișarea lor frumoasă erau egali cu ceilalți împărați ai acelei perioade. Numele lor le-a descoperit teologul englez Beda, într-un manuscris vechi, pentru că nu sunt amintite în Evanghelia Sfântului Matei. Aceștia erau: Gașpar, Melchior și Baltazar. Așadar, cei trei magi, după multe călătorii, peripeții și ocoliri, au ajuns la Ierusalim. Deoarece steaua care îi îndrumase până atunci dispăruse, au început să întrebe: Unde este împăratul iudeilor, Cel care S-a născut? (Matei 2, 1-2)

Firește că trebuiau să-l viziteze pe marele împărat Irod (tetrarhul Iudeii) ca să primească înștiințare despre împăratul așteptat. S-au gândit că un împărat va ști ceva despre Nașterea unui asemenea Prunc. Dar de vreme ce Împărăția lui Hristos nu avea nicio legătură cu împărăția lui Irod și, în general, cu împărățiile lumii acesteia, Irod nu știa despre eveniment. De aceea, i-a rugat pe magi ca, atunci când Îl vor găsi, mergând spre Betleem, să se întoarcă și să-l înștiințeze, ca să se închine și el, chipurile, noului născut (Matei 2, 7). Planul lui, așa cum s-a arătat, era plin de viclenie. Vroia să-L ucidă pe Hristos, ca să nu-și piardă împărăția. De aceea el s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el (Matei 2, 3). Cei trei magi, plecând de la Irod, au văzut din nou steaua strălucitoare. Tradiția veche ne spune că, atunci când au străbătut valea Er Nababi, li s-a arătat din nou steaua pierdută deasupra capetelor și a mers înaintea lor, până la locul în care era Pruncul Născut.

Cele trei caravane s-au adunat la o fântână, la mică distanță de Ierusalim, care până astăzi se numește „Fântâna magilor”. Pe calea aceea, Gașpar, Melchior și Baltazar L-au găsit și S-au închinat lui Hristos. Dar nu în ieslea din Betleem, pentru că plecase de acolo, deoarece trecuse ceva vreme de la Nașterea Lui, și I-au oferit daruri bogate, prețioase: aur, smirnă și tămâie (Matei 2, 11). Darurile acestea, în vremea de atunci se ofereau împăraților. Diferiți aghiografi ne spun că tămâia i-a fost oferită ca unui Dumnezeu, aurul ca unui împărat și smirna ca unui om. Darurile magilor, într-adevăr simbolizează adorarea de veacuri a credincioșilor față de Pruncul Dumnezeiesc, Care este Dumnezeu-Omul, Împăratul creației.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, Galați, 2007, pp. 34-35)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Cuvânt la Dumnezeieștile Sărbători

,,Veseliți-vă, drepților; ceruri, bucurați-vă; săltați, munților, că S-a născut Hristos. Fecioara șade asemănându-se heruvimilor, purtând în brațe pe Dumnezeu – Cuvântul întrupat. Păstorii slăvesc pe Cel Născut; magii aduc daruri Stăpânului; îngerii, cântând, grăiesc: Necuprinsule Doamne, slavă Ție’’.

Dragi cititori, iubitori de Hristos,

De Sfintele Sărbători, în Biserica noastră se obișnuiește ca ierarhul locului să adreseze credincioșilor din cuprinsul Eparhiei, un cuvânt părintesc cu îndemnuri și învățături duhovnicești. În vremurile comunismului, aceste cuvinte pastorale erau trimise întâi la securiștii din departamentul cultelor care vegheau să nu se strecoare vreun cuvânt subversiv, și abia după aceea ajungeau in biserici, unde erau citite de către preoți. Actualii pseudo-ierarhi nu sunt obligați să se supună acestor rigori, ei se autocenzurează și conformează cerințelor sistemului antihristic, scriu niște platitudini penibile, niște cuvinte fără noimă, din care credincioșii rămân cu nimic, încât se vede cu ușurință lipsa lor de sinceritate. Îți dai lesne seama că folosesc cuvintele pentru a-și ascunde gândurile.

De mai bine de șase ani, Biserica noastră este lipsită de treapta episcopală. Fără a mă substitui cuiva, după modestele mele puteri, doresc să vă adresez acest scurt cuvânt frățesc, nădăjduind că va ajunge la inimile Dumneavoastră.

Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, în Cartea I-a a Regilor, capitolul 17, relatează un episod din istoria lui Israel. Rege era atunci Saul, iar filistenii s-au pornit cu război împotriva israeliților. Ambele tabere erau pregătite să intre-n luptă de-a lungul unei văi, de-o parte și de alta. Din rândurile filistenilor a ieșit un luptător de o statură înfricoșătoare. Goliat era numele lui și era de înălțimea a șase coți, asta însemnând mai mult de trei metri! Plin de semeție, acesta-i provoacă pe israeliți să-și trimită și ei un luptător, urmând ca în confruntarea dintre cei doi să se decidă tabăra învingătoare și cea învinsă.

Patruzeci de zile a ieșit Goliat în față, însă nimeni n-a cutezat să se apropie de el. Dimpotrivă, israeliții îl priveau cu spaimă și fugeau din calea lui. Lucrurile păreau lămurite și Israel s-a resemnat în neputința lui. Dumnezeu însă are întotdeuna căi nebănuite de mintea omenească. El îl trimite pe câmpul de luptă pe fiul cel mic al lui Iesei, David, viitorul rege al lui Israel. Păstorul nebăgat în seamă de nimeni cere îngăduința de a-l înfrunta pe Goliat, și după multe stăruințe și cu mult scepticism este lăsat să meargă în fața uriașului filistean. ,,Tu vii asupra mea cu sabie și cu lance și cu scut; eu însă vin asupra ta în numele Domnului Savaot, Dumnezeul oștirilor lui Israel, pe care tu L-ai hulit’’ au fost cuvintele de întâmpinare rostite de David.

Deznodământul nu s-a lăsat așteptat. Așa descrie Sfânta Scriptură cursul evenimentelor: ,,Și vârî David mâna în glugă, luă de-acolo o pietricică, o repezi cu praștia și lovi pe filistean în fruntea lui și acesta căzu cu fața la pământ. Așa birui David pe filistean, cu praștia și cu piatra, lovind pe filistean și ucigându-l’’. Uimitor! Peste mintea omenească. Dumnezeu a hotărât biruința dreptății în cel mai neașteptat mod, prin pietricica din mâna unui prunc!

Am ales această relatare biblică pentru similitudinile ei cu starea noastră de azi. Suntem și noi în plin război, nu mă refer la cel din Ucraina, care e numai o fațetă a acestuia. Mă gândesc la războiul puterilor întunericului împotriva lui Dumnezeu și a Bisericii Sale, război ce poate fi numit pe drept ,,mondial’’, pentru că în toată lumea antihriștii cei de multe feluri s-au înrolat în cohortele iadului. Satana a fost dezlegat și răcnește ca un leu, căutând pe cine să înghită. Avem în față un Goliat hidos, hulitor de Dumnezeu și de cele sfinte, supradimensionat, umflat hiperbolic care ar vrea să ne înfricoșeze. Are multe nume și amintesc doar câteva dintre ele: Babilon, urâciunea pustiirii, porțile iadului, fiară apocaliptică, hidră ecumenistă, spurcăciune globalistă, desfrânata cea mare. Nu vă temeți de el, e slab, fricos și, pe deasupra, și prost. Ce prostie poate fi mai mare decât aceea de a cuteza să te lupți cu Dumnezeu?! Fiți liniștiți, Dumnezeu Se luptă pentru noi. În gluga Pruncului Iisus există o pietricică și pentru acest Goliat mult hulitor.

Cu vrerea Bunului Dumnezeu, am ajuns și-n acest an Sfintele Sărbători, prin care preaslăvim pe Pruncul Iisus din ieslea Betleemului. Vă doresc tuturor să vă bucurați cu bucurie sfântă, călcând peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma (Luca 10, 19).

Presbiter Iovița Vasile

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul: Hristos S-a făcut Om păstrându-Și firea Dumnezeiască

Se naște Hristos Dumnezeu, făcându-Se Om prin zămislirea trupului, având suflet inteligibil, Cel care dă naștere celor ce sunt din cele ce nu sunt, pe Care Fecioara născându-L mai presus de fire, nu a dezlegat cu nimic dovada fecioriei. Căci El Însuși S-a făcut Om nu schimbându-Și firea, nici alterând puterea. Astfel, pe ceea ce L-a născut o face și Maică și o păzește și Fecioară. Astfel tâlcuiește o minune prin altă minune, totodată ascunzând-o pe una prin cealaltă, fiindcă Dumnezeu este în Sine taină prin fire și într-atât iese din ascunzimea Lui naturală, cât să o facă și mai ascunsă prin arătarea Lui, și atât o face Maică pe Fecioara care L-a născut, cât prin naștere să facă nedezlegate legăturile fecioriei.

Firile sunt înnoite și Dumnezeu Se face Om. Nu numai că firea Dumnezeiască, stătătoare și nemișcată, se mișcă spre cea mișcată și nestătătoare ca să înceteze să fie purtată. Nici numai că firea omenească a semănat trupul mai presus de fire fără sămânță, desăvârșit prin Cuvânt, ca să înceteze a mai fi purtată. Ci și steaua de la răsărit s-a arătat în timpul zilei, călăuzind pe magi la locul Întrupării Cuvântului, ca să Se arate, tainic biruind simțirea, Cuvântul Cel din Lege și de la Prooroci și Care a călăuzit neamurile la lumina mare a cunoștinței. Căci cuvântul Legii și cel prorocesc în mod limpede conduce la cunoașterea Cuvântului Întrupat, înțeles cu dreaptă credință, îi călăuzește ca o stea pe cei chemați de har prin dispoziție.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete teologice, iconomice, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Sfântul Nifon, Episcop de Constanțiana: Domnul stă împotriva celor mândri și celor smeriți le dă har

Dacă cineva te înjură sau îți face alt rău, adu-ți aminte că și pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, L-au scuipat, L-au lovit cu trestia și L-au batjocorit oamenii cei păcătoși. Și atunci, gândește-te că tu nu ești vrednic nici să trăiești. Deci nu lua aminte la cel ce te înjură.

Dacă vreun sărac îți cere ceva din bunurile stricăcioase ale lumii, de care are nevoie, nu te zgârci să i le dai, ca să nu te lipsești de bunătățile cele nemuritoare și veșnice, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit.

Dacă vicleanul vrăjmaș îți aduce slavă deșar­tă, egoism, îngâmfare, aruncă-ți ochii la popoarele vechi și vei zice: „Care îngâmfați au sporit vreodată?”.

Toți au avut împotrivă pe Dumnezeu și au pierit. Căci zice: „Domnul stă împotriva celor mândri și celor smeriți le dă har” și în alt loc: „Și-a pus necredinciosul numele și cunoștința sa mai sus de nori, și a căzut în vaiul și în chinurile din adâncu­rile iadului”.

Aceste cuvinte să le șoptești neconte­nit în sufletul tău și vei rămâne smerit.

(Un episcop ascet, Viața și învățăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 169)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Mărturisirea Ortodoxiei în vremurile apostaziei ecumeniste (III)

Prin ecumenism, fariseismul a atins punctual culminant

Fariseii din vremea Mântuitorului pentru răutatea, viclenia și învârtoșarea inimii lor nu l-au primit pe Hristos și învățătura Sa. Orbiți de slava pămîntească, nu au primit legea iubirii și încă a iubirii vrășmașilor pentru că le erau stricate afacerile și socotelile mărunte și meschine. Au dat slava cerească pe cea pământească. Fariseii vremurilor noastre l-au   „cunoscut” și l-au „primit” pe Hristos numai cu mintea, cu rațiunea, dar nu a ajuns niciodată în inimile lor, deși se împărtășesc cu Trupul și cu Sângele Mielului la fiecare Sfântă Liturghie.

Fariseii cei de pe urmă și-au făcut socoteli tocmai pe seama Legii Harului, pe care Mântuitorul ne-a adus-o prin întruparea și prin Jertfa mântuitoare de pe Cruce. În nota lor desacralizatoare, ecumeniștii, au dus în derizoriu virtuțile ce definesc inima Ortodoxiei precum Sfințenia, Iubirea, Mila și Adevărul. Cum este să te folosești de Biserică, de Sfinții lui Dumnezeu și de Însuși Dumnezeu în schimbul unor interese lumești? S-au întors vechii farisei, dar sub o mască mult mai vicleană și metode cu mult mai rafinate, ca să-i amăgească până și pe cei aleși.

Dumnezeu este iubire și avem poruncă de la El ca această iubire să-i cuprindă chiar și pe vrăjmași. Ecumeniștii au pervertit și cel mai curat și puternic sentiment sau mai bine spus virtute pe care a sădit-o Dumnezeu în inima omului. Iubirea ca agape au transformat-o într-o iubire mincinoasă, într-o evlavie fariseică, falsă, supusă unor interese lumești pieritoare. Iubirea curată, ca și Credința, nu sunt monede de schimb cu care să neguțătorești lucruri trecătoare. Or, ecumeniștii se aseamănă celor care l-au răstignit pe Mântuitorul. Sunt atât de „iubitori” încât și-au confecționat un dumnezeu la care să se închine toți „creștinii” deopotrivă, fie ei papistașii, protestanți și, de ce nu, în cele din urmă, mahomedani, budiști sau mozaici. Aceasta este „iubirea desăvârșită” strigă aceștia, când dumnezeul lor primește pe toți copiii, ca un „tată iubitor” în staulul său! Da, doar că nu este dumnezeu acela care își hrănește copiii cu iluzia unei iubiri amăgitoare, căci adevăratul Dumnezeu își hrănește fiii Săi nu cu iluzii sau amăgiri, ci cu adevăr: „Eu sunt Calea Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”[10]. Și atunci iubirea, mila creștină sunt virtuți care pot fi exprimate numai în Adevăr, nicidecum în erezie. Ei amestecă mila creștină cu mărturisire. „În calitate de creștin – spune Nicolae Velimirovici – vă puteți sacrifica pentru cei de altă credință atât averea cât și viața, dar nicidecum Adevărul lui Hristos, fiindcă averea și viața sunt proprietatea dumneavoastră, iar Adevărul este proprietatea lui Hristos”.a Adevărului de Credință.

Vorbesc ecumeniștii de sfințenie, de mucenicie și de altele. Operează cu aceste Sfințenii ca și operatorii de I.T. Pentru ei acestea sunt un fel de altgoritmi ai Inteligenței Artificiale. Este binecunoscută desacralizarea lăcașurilor de cult prin purtarea măștii și spălarea ritualică a mâinilor cu dezinfectanți, prin igienizarea icoanelor și a obiectelor de cult și prin folosirea mai multor lingurițe la împărtășirea credincioșilor în locul uneia singure, cum se folosește de 2000 de ani în Tradiția Ortodoxă. Dacă vechii fariseii l-au răstignit la propriu pe Mântuitorul, cei de acum au îndrăznit și au reușit să-L răstignească pe Hristos în propriul Său Potir.

Ecumeniștii se folosesc de toate cele sfinte, dar nu au nimic sfânt. Vorbesc de mucenicie, dar s-au lepădat de Adevărul de Credință. Vorbesc de iubire și în același timp îl răstignesc pe Hristos în inimile lor.

Ecumenismul, această plagă ce a cuprins Ortodoxia, a convertit virtuțile creștine, morala creștină într-un fel de coduri moralizatoare imanente, ce se conduc după legi omenești, nemaiținând seama de legea iubirii înscrisă în inima omului chiar de Dumnezeu, și care transcende totul: timpul, spațiul, tot ce ține de materie, prin lucrarea sfințitoare a Harului Duhului Sfânt și merge în Veșnicie. În Faptele Apostolilor, citând cuvântul profetului Ioil, se spune: „Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui”.

Cum a început creștinismul, așa va și sfârși. Și nu mă refer aici la catacombe, ci la acei iudeo-creștini care au constituit nucleul creștinismului creat de Mântuitorul Hristos în jurul celor 12 Apostoli. În ziua Cincizecimii, la coborârea Sfântului Duh și în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au încreștinat ca la 3000 de iudei. Așa a luat ființă Biserica văzută al cărei cap este Hristos, ca o turmă mică. Tot așa va fi Biserica și la sfârșitul veacurilor, atunci când Dreptul Judecător va veni întru Slava sa – o turmă mică – Cine este turma mică? Cu ce se identifică ea? Identitatea turmei mici este Adevărul Hristos, căci El a spus: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”[11] și „… iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”[12].

[10]Ioan 14, 6

[11]Luca 12, 32

[12]Matei 28, 20

Masterand Constantin Costescu

Mărturisirea Ortodoxiei în vremurile apostaziei ecumeniste (II)

Biserica este acolo unde este Adevărul

Când se va apropia epoca lui antihrist, chiar și corabia Bisericii va fi greu de deslușit. Va fi așa o încurcătură și babilonie în lume, încât credinciosul nu va putea fi sigur dacă o Biserică este ortodoxă sau de alt fel, din pricina mulțimii proorocilor mincinoși care vor umple lumea și vor propovădui: „Hristos este aici” și „Hristos este acolo”[3]. Atunci toți credincioșii vor trebui să înțeleagă că Biserica nu este acolo unde pare a fi. Liturghiile vor continua să fie slujite, iar bisericile vor fi pline de oameni, însă Biserica nu va avea nicio legătură cu acele biserici ori cu acei preoți sau credincioși. Biserica este acolo unde este Adevărul. Credincioșii sunt aceia care continuă tradiția neîntreruptă a Ortodoxiei, acea lucrare a Duhului Sfânt.

Preoții adevărați sunt aceia care gândesc, trăiesc și propovăduiesc așa cum au făcut-o Părinții și Sfinții Bisericii sau cel puțin nu-i tăgăduiesc în învățătura lor. Acolo unde această unitate de gândire și de viață nu există, este o amăgire să vorbim despre Biserică, chiar dacă toate semnele exterioare ar mărturisi aceasta.

Lumea și diavolul împing Biserica spre încercări atât de înfricoșătoare, încât s-ar putea să vină ziua în care toți episcopii de pe pământ  să intre în comuniune cu ereticii. Ce vor face atunci credincioșii? Ce vor face acei puțini la număr care vor avea dârzenia de a nu urma mulțimii (maselor), de a nu-și urma rudele, semenii și concetățenii? Se va găsi întotdeauna un preot canonic, care va urma Tradiția. În jurul unor astfel de preoți se vor strânge micile grupuri de credincioși care vor dăinui până în zilele de pe urmă. Fiecare dintre aceste mici grupuri va fi o Biserică locală sobornicească a lui Dumnezeu. Cei credincioși vor găsi în ele plinătatea harului lui Dumnezeu. Ei nu vor avea nicio trebuință de legături administrative sau de altfel, căci părtășia care va fi între ei va fi cea mai deplină din câte pot exista. Va fi părtășia întru Trupul și Sângele lui Hristos, părtășie întru Duhul Sfânt. Verigile de aur ale Tradiției ortodoxe nestrămutate vor lega acele Biserici între ele, precum o vor face și cu Bisericile din trecut și cu Biserica biruitoare din Cer.

În aceste grupuri mici, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească se va păstra neîntinată.

Devotamentul față de adevăr nu permite niciun fel de concesii în privința dreptei credințe[4].

Orice creștin ortodox trebuie să mărturisească pe Iisus Hristos

Mărturisirea credinței în dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos este necesară pentru oricine voiește să-și mântuiască sufletul: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri”[5].

Vinovați suntem cu toții pentru situația în care a ajuns Sfânta noastră Biserică cea Una, pentru păcatele, împietrirea inimilor, formalismul credinței, decăderea morală a fiecăruia dintre noi. Dar toate merg până la erezie. Ca să îmbraci toate căderile și neputințele firii într-o formă sau alta a ereziei, aceasta nu poate fi decât o stare de acceptare a iadului încă din viața pământească. Avva Aghaton a zis celor care au venit să-l ispitească: cele dintâi asupra mea le scriu (mândria, clevetirea, desfrânarea…), căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta, eretic, este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală și s-au dus zidiți, adică folosiți.

Sfinții Părinți și Părinții pustiei au zidit sufletele, au întărit și pecetluit Adevărul de credință ortodox prin respingerea învățăturilor de credință greșite, străine de duhul Ortodoxiei curate, nelăsând vreun prilej de interpretare în favoarea vreunei erezii. Ei n-au zidit cu cărămizile lui Faraon, ei au zidit pe temelia Hristos, pe fundamentul Adevărului, cu cărămizi duhovnicești acea Biserică care nu va fi biruită nici de porțile iadului. Toate cărămizile lui Faraon nu valorează cât o cărămidă duhovnicească, adică cât un suflet, așa după cum ne-a spus Ziditorul, Învățătorul și Mântuitorul nostru Hristos. Aceasta face în mod clar diferența între o construcție vremelnică, pieritoare și una veșnică, nepieritoare.

Prin ecumenism, folosindu-se de aceste cărămizi neîsuflețite, aceștia se sârguiesc  să construiască cetatea lui antihrist. Referitor la aceasta Vladimir Soloviov spunea: „Va fi o apostazie generală și, pe deasupra, mulți episcopi vor trăda credința, iar ca justificare, vor arăta spre starea strălucitoare a Bisericii. Căutarea compromisului  va fi atitudinea caracteristică a oamenilor. Fermitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta cu asiduitate să-și motiveze căderea, iar răul, ca o moleșeală malignă, va susține această stare generală. Oamenii vor avea obișnuința lepădării de dreptate, a dulceții compromisului și a păcatului”.

Starețul Antonie de la Optina întărește acestea afirmând: „Toți, toți vor înțelege, dar rațiunea va găsi justificări, numaidecât va găsi, iar omul, pregătit deja în forul său interior să trădeze, se va autoliniștii cu argumentele rațiunii”.

Într-o stare de erezie se găsește și Biserica noastră în aceste vremuri, ceea ce ne obligă pe toți să ne asumăm curajul mărturisirii adevăratei credințe, fiecare după măsura puterii sale, urmând cuvintele Psalmistului: „Toți s-au abătut, netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bine, nu este până la unul”[6]; „Vremea este ca să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta”[7], precum și cuvintele Mântuitorului:” Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi”[8];” Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi”[9].

[3]Cf. Matei 24, 23-24; Luca 17, 21-23.

[4]Învătături extrase din Dr. Alexandros Kalomiros, Împotriva falsei uniri bisericești, Editura Christiana, 2005, 109 p.

[5]Matei 10, 32

[6]Psalmul 52, 4

[7]Psalmul 118, 126

[8]Matei 23, 23

[9]Matei 23, 13

 Masterand Constantin Costescu