Echidistanţa în faţa răului

,,Între bine şi rău, nu poţi fi echidistant’’. Aceste cuvinte le-am auzit cu ani în urmă de la Octavian Paler şi-mi aduc aminte de ele uitându-mă la prestaţiile televizate ale unor personalităţi aflate în evidentă opoziţie faţă de regimul antihristic care sufocă România. Combat dumnealor excesele grangurilor care dictează la noi, dar îşi iau o marjă de siguranţă: ,,Am spus de multe ori, cine vrea să se vaccineze să o facă, cine nu, are libertatea să evite vaccinul’’. Altfel spus, între firescul care în care ar trebui să trăim şi dictatura antihriştilor, le spunem să facă fiecare ce vrea, conştienţi fiind că serul numit vaccin ucide. Lucrurile trebuie aşezate altfel, încât să spunem doar câteva cuvinte simple: Nu vă ,,vaccinaţi’’, acestea nu sunt vaccinuri, sunt substsnţe drăceşti (celulele de embrioni umani) care, mai devreme ori mai târziu, ne vor trimite în mormânt. Desigur că aceasta ar fi o infracţiune, numită de antihrişti zădărnicirea combaterii pandemiei, pentru că au avut grijă să alcătuiască un hăţiş legislativ, prin care poţi fi întemniţat pentru orice li se năzare minţilor rudimentare ale troglodiţilor.

Propun un raţionament simplu: criminalitatea unei ţări poate fi combătută având criminalii în libertate? Evident – nu. Pandemia artificial creată poate fi combătută câtă vreme criminalii, autorii ei, sunt în libertate? Nicidecum. Nu spun că toţi implicaţi în această şarlatanie mondială pot fi trimişi la ocnă. N-ar ajunge ocnele şi nici temniţele de pe toată faţa pământului pentru a-i primi. Şi-atunci, dumnealor zburdă în libertate şi născocesc viruşi, mutaţii, tulpini, valuri, platouri şi lockdownuri. Au grijă să ne reamintească binele imens pe care-l răspândesc ei în lume. Un bine pe care nu ni-l dorim, dar aşa suntem noi, ca nişte copii răi, care nu înţeleg şi refuză faptele de dragoste ale părinţilor.

Cu o lună-n urmă, mi-a venit ideea de a contabiliza victimele ,,vaccinurilor’’, cele despre care scrie presa cinstita care nu a pactizat cu diavolul. Lista o deschide Gurie, fost episcop al Devei şi Hunedoarei, cel care a primit cele trei doze de substanţă drăcească, iar cu o lună în urmă a plecat la judecata particulară. Lista se lungeşte binişor în fiecare zi, am ajuns la cifra de 77 de victime, unele decedate. Pe lângă cei despre care scrie presa, am şi cunoscuţi vaccinaţi care vin şi se confesează: ,,Parcă nu sunt omul de dinainte de vaccin’’. Evident că nu, deoarece în organismul tău sunt celule de copii avortaţi, luciferază (numită aşa în ,,cinstea’’ lui lucifer!), oxid de grafen şi cine mai ştie ce substanţe. Nu, pentru că ai avut nesăbuinţa să te încrezi în promisiunile unor criminali, şi ai semnat cu mânuţa ta că accepţi să devii cobai şi îţi asumi consecinţele inerente ale zisului vaccin. Dacă eventual ai fost prevenit asupra primejdiei inoculării, n-ai băgat în seamă, te-ai încrezut în minciunile televizate şi atunci îţi mai rămâne doar să faci publică experienţa teribilă prin care ai trecut, spre învăţarea de minte a altora, dacă nu cumva te răpeşte moartea pe neaşteptate.

Echidistanţa între bine şi rău e o iluzie, e o modalitate perfidă de a te situa de partea răului, păstrând aparenţele binelui. E echivalentul gestului lui Pilat de a se spăla pe mâni şi a rosti ,,Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia’’ (Matei 27, 24). Întrebare firească: dacă ai avut în faţa ta Un Drept, pe Fiul lui Dumnezeu, de ce n-ai trecut de partea Lui, grăind vorbele mântuitoare al tâlharului de pe Cruce?

Între bine şi rău, alege binele; între vaccin şi poruncile lui Dumnezeu, alege-le pe acestea.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Apostol Andrei al românilor, cel întâi chemat

Poporul care a primit în hotarele sale pe unul din Apostolii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este popor binecuvântat şi este vrednic a sta în marea familie a lui Dumnezeu, Biserica din lumea întreagă. Românii au avut privilegiul de a primi Evanghelia împărăţiei de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie. De unde ştim că a fost întâiul chemat? Din Evanghelia Sfântului Ioan (1, 35-42), unde ni se spune că doi dintre Ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, dintre care unul era Sfântul Andrei, L-au urmat pe Domnul până la locuinţa Sa, unde au rămas în ziua aceea. Sfântul Andrei s-a dus şi a căutat pe fratele său, pe cel care avea să devină Sfântul Apostol Petru şi i-a spus: ,,Am găsit pe Mesia (care se tălmăceşte Hristos). Amândoi s-au înfăţişat Mântuitorului şi au primit a fi Apostoli ai Săi. A urmat chemarea Sfinţilor Apostoli Filip şi Natanael, apoi a celorlalţi, până s-a împlinit numărul de doisprezece. După Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, aceştia au hotărât să stabilească prin sorţi ariile geografice în care urmau să propovăduiască fiecare Evanghelia, după porunca Învăţătorului: ,,Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă’’ (Matei 28, 19-20).

Sfântului Apostol Andrei i-au revenit mai multe regiuni, între care şi Scitia Minor, Dobrogea noastră de astăzi. În mijlocul acelor oameni s-a auzit întâia oară învăţătura mântuitoare a Domnului Iisus. Aici s-au înălţat cele dintâi biserici, aici s-au hirotonit primii episcopi şi preoţi, aici au pătimit cei dintâi Sfinţi Mucenici. Cu deplin temei, Sfântul Andrei este socotit Apostolul românilor şi ocrotitorul întregii ţări.

Diavolul n-a răbdat să vadă cum oamenii sunt aduşi la Hristos de la rătăcirea idolilor şi a zeilor, şi a pus în mintea antipatului Egheat să omoare pe Sfântul Andrei. Apostolul a mărturisit cu curaj în faţa mai-marelui zilei: ,,Împăraţii Romei încă nu au cunoscut aceasta, cum că Fiul lui Dumnezeu venind pe pământ pentru mântuirea oamenilor, întru adevăr a arătat cum că idolii aceia nu numai că nu sunt dumnezei, ci şi draci necuraţi şi vrăjmaşi ai neamului omenesc, care îi învaţă pe oameni şi îi îndeamnă spre toată necurăţia, ca, mâniind pe Dumnezeu, să Se întoarcă de la dânşii şi să nu-i asculte. Iar când Se va mânia Dumnezeu asupra lor, Se va întoarce de la oameni. Atunci diavolii îi iau pe ei sub a lor stăpânire şi până într-atât îi amăgesc pe dânşii, încât îi scot din trup goi cu totul de faptele bune, nimic altceva având, decât păcatele lor pe care le duc cu ei’’.

Ajungând vârsta de optezeci de ani, Sfântul Apostol Andrei a fost răstignit pe o Cruce în formă de ,,X’’, ducându-se la Domnul nostru Iisus Hristos (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 619-642).

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: Acum Dumnezeu și să vrea să ne lase, nu poate!

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: „Acum Dumnezeu și să vrea să ne lase, nu poate!”

‒ Părinte, mulţi se neliniştesc. Ce va fi cu pro­blema aceasta, ce va fi cu cealaltă.

‒ Ascultă! Acum Dumnezeu chiar dacă ar vrea să ne lase, nu poate.

‒ La ce vă referiţi?

‒ Iată, atunci când părinţii aduc un copil pe lume, cu cât se nevoiesc să-l crească, cu atât îl iu­besc mai mult şi îi doare pentru el. Tot astfel şi Dumnezeu, ne-a adus în lume, S-a nevoit într-un fel, ne-a crescut şi S-a ostenit să ne facă ceea ce suntem. Acum chiar dacă ar să vrea să ne lase, nu poate ‒ pentru că Îl doare pentru noi. Numai noi să avem puţină mărime de suflet. Dacă avem puţină mărime de suflet, nu vom pierde Raiul.

‒ Părinte, aţi spus că Bunul Dumnezeu nu ne va lăsa…

‒ Da, Dumnezeu nu ne lasă niciodată. Noi Îl lă­săm. Atunci când omul nu trăieşte duhovniceşte, nu i se cuvine ajutorul dumnezeiesc. Dar când trăieşte duhovniceşte şi este aproape de Dumnezeu, i se cuvine. Atunci, chiar dacă s-ar întâmpla ceva şi ar muri, el este pregătit pentru cealaltă viaţă, aşadar este în câştig atât în viaţa aceasta, cât şi în cealaltă. Ajutorul lui Dumnezeu nu poate fi împiedi­cat nici de oameni, nici de diavoli pentru a ajunge la noi. Nimic nu este greu, nici pentru Dumnezeu, nici pentru un Sfânt. Numai noi, prin puţina noas­tră credinţă, împiedicăm marile puteri dumneze­ieşti să se apropie şi să ne ajute. Şi deşi există o atât de mare putere lângă noi, fiindcă există înlăuntrul nostru elementul uman într-o mare măsură, noi nu îl putem înţelege pe cel dumnezeiesc, care depăşeş­te toate puterile omeneşti ale întregii lumi, pentru că puterile dumnezeieşti sunt atotputernice.

(Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, București, 2011, p. 321-322)

Selecţie şi editare: Dr. Gabtiela Naghi

Portretul unui vaccinist înverşunat, înveşmântat în straie de episcop

„Lăsaţi, fraţilor, interpretările, compoziţiile chimice ale vaccinului, că tot e la modă văd, şi ocupaţi-vă de compoziţia duhovnicească a omului. Lăsaţi medicii să ne spună, că ei au studiat 6, 10, 20, 50 de ani trupul omenesc. Ştiu mai bine medicii ce este vaccinul. Și de vreme ce ei se vaccinează, nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte. Nu am auzit medic care să scoată moarte. Medicul e făcut să scoată viaţă, preotul e făcut viaţă veşnică din noi. Acesta este Iisus Hristos, care nu ne lasă să murim în această pandemie. Şi le-a dat înţelepciune medicilor şi oamenilor să ieşim cât mai repede din izolare” (Casian Crăciun, angajat în postul de arhiepiscop al Dunării de Jos. (greselile apartin celor de la sursa)

Cine este Casian Crăciun? Nu e ierarhul bun, preocupat de mântuirea sufletelor din Eparhia sa, cum încearcă presa bisericească să ni-l prezinte. Cele scrise mai jos, preluate de pe Flux 24 cu ani în urmă, sunt lucruri pe care mintea omenească refuză să le creadă. Şi totuşi…

Casian Crăciun[6] – Arhiepiscop al Dunării de Jos (homosexual, informator al Securității, bate preoții în altar).

A fost ucenic al Mitropolitului Antonie Plămădeală, încă din vremea când acesta era Episcop de Buzău. Vizitator al casei unui preot de la mănăstirea Țigănești, unde se spune că aveau loc adevărate dezmățuri sexuale, de care nu este străin nici actualul Arhimandrit Ioan Justinian Cârstoiu[7], prof. la Facultatea de Teologie din București. Acesta din urmă a fost văzut de nenumărate ori în compania lui Dimitrie Bica alias episcopul (necanonic) Avondios, care, în anul 2002, într-o emisiune televizată, e recunoscut că este homosexual.

Casian Craciun a devenit informator al Securității încă din timpul studiilor seminariale. Deși, inițial, profesorii de la Institutul Teologic din București nu l-au admis la cursurile de doctorat, protectorul său, Antonie Plămădeală, l-a trimis la studii la  Strasbourg. La revenire, l-a urmat pe Plămădeală, între timp devenit Mitropolitul Ardealului, care îl numește  preot spiritual la Institutul Teologic din Sibiu (1985). În această calitate, Casian se ocupa cu înregistrarea pe banda de casetofon a spovedaniilor și discuțiilor strudenților și profesorilor, după care oferea înregistrările la Securitate și lui Plămădeală.

Studenții care refuzau să întrețină relații sexuale cu el erau amenințați, teorizați, eliminați. Faptul acesta a provocat un mare scandal la Sibiu, motiv pentru care „tăticul” Plămădeală l-a trimis la București ca Inspector Bisericesc la Sectorul Învățământ al  Sf. Sinod. La scut timp după evenimentele din decembrie 1989, fără alegere canonică, a fost hirotonit Episcop Vicar la Galați, deși, în momentul sfințirii, în biserică s-a strigat „Nevrednic este!”. Hirotonia și alegerea sa sunt acte necanonice și invalide.

Laicii și clericii vorbesc că Seminarul Teologic de la Galați și mănăstirile de călugări din eparhia sa au devenit  pepinierele în care cresc „ucenicii” de chilie ai lui Casian Crăciun. Potrivit unor informații sigure, provenite din imediata apropiere a engolpionului arhiepiscopal, Casian Crăciun, zis Casu, are un copil (Andreea, studentă), rezultat în urma unor nopți albe petrecute cu maica stareță Macrina Humă de la mănăstirea Buciumeni. Potrivit acelorași surse, homălăul a mai întreținut relații nefirești cu numitul Florin Buhuceanu (vezi aici), președinte ACCEPT (vezi aici), preot al Bisericii Comunităţii Metropolitane (vezi aici).

Iubitul F.B. cunoaște multe și picante detalii intime despre goliciunea lui Casian, dar le păstrează „la sertarˮ, posibil pentru „negocieriˮ… în interesul ambelor părți! Mulți dintre consilierii din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost abuzați sexual de către „armăsarulˮ Casian, scopul fiind avansarea acestora la parohii mai bune, sexul fiind mijlocul sau condiția obligatorie. Cele mai multe orgii sexuale se petreceau la Palatul arhiepiscopal sau la Seminarul „Sf. Apostol Andreiˮ, locul unde, într-un timp, Casian l-a mai avut iubițel preferat pe un anume N. Țugui (vezi aici), din dragostea acestora rezultând repartizarea lui Țugui la parohia „Sf. Vasile cel Mareˮ, cea mai mare și mai bănoasă din oraș.

Se vorbește că toți apropiații (consilieri) lui Casian sunt homosexuali. De altfel, este cunoscut faptul că unele dintre preotese i-au făcut reproșuri și i-au cerut explicații de ce le reține soții până noaptea târziu la Arhiepiscopie. Printre aceștia, pe o lista scurtă, se află Lucian Petroaia – vicarul Eparhiei, Gelu Aron – consilier administrativ și cel mai apropiat om de purtat șpăgile la transferurile de preoți în alte parohii, Eugen Buruiană – protopopul de Galați, Rareș Bucur – șoferul lui Casian, nepot al fostului patron de la ziarul local „Viața Liberăˮ, Horațiu Moldovan – consilierul pe construcții bisericești și alt om de mare încredere al homălăului.

Se vorbește pe la colțuri, dar și prin birourile de la D.G.P.I. (Direcția Generală pentru Protecție Internă) Galați, că ar exista o înregistrare în care Casian îi face avansuri chiar lui Dănuț Lefter – fostul inspector șef al Insp. Jud. de Poliție Galați, în prezent mutat disciplinar(?) ca adjunct la I.P.J. Brăila (se spune, printre altele, că în urma unor combinații dubioase cu firme de-ale lui Casian!). Lista mai poate continua cu preoți ca I. Barbu, N. Țugui, G. Molocea, C. Toma, I.M. Băncilă – protopopul de Brăila, I. Jalbă de la biserica „Sf. Anaˮ, dar și multe alte persoane laice, gen pompieri sau asistente medicale.

Luptă mare a fost între Casian și preotul prof. Ioan Buga (vezi aici, buzoian, caterisit de Teoctist la insistența ticăloasă a nemernicului Teodosie). Se spune că, pe când erau la Seminarul de la Buzău, Ion Buga, mai chipeș ca viitorul episcop Casian, i-ar fi luat prietena cu care acesta urma să se căsătorească. Așa s-ar explica ruptura lui Casian cu familia creștină (ura împotriva femeilor si a preoților căsătoriți) și aplecarea /atracția spre homosexualitate. Părintele Ion Buga a slujit la „Sf. Gheorghe-Vechiˮ din Capitală până a fost mazilit de co-slujitorii săi și de Patriarhul securest Teoctist. Știe foarte multe „secrete de Palat”, el fiind mult timp invitatul permanent la masa ceaușistului Teoctist, până ce homălăul, invidiosul, lașul și răzbunătorul Teodosnicu Șpagoveanu, pe atunci Episcop Vicar la Arhiepiscopia Bucureștilor. a intrat pe fir (preotul Ion Buga a predat și la Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidiusˮ din Constanța) și a reușit îndepărtarea acestuia. Pentru amănunte extrem de interesante, un adevărat rechizitoriu la adresa Bisericii Ortodoxe Române actuale trebuie să lecturați cartea „Rugați-vă pentru fratele Teoctist” (vezi aici – „Culisele celei mai mari execuții din BOR: «Homosexualitate, turnătorii la Securitate, vânzare de parohii»” – aici și aici).

De asemenea, homălăul Casian, când are hormonii „agitațiˮ la maxim, are apucături adolescentine întârziate, gen: sărută pe gât unii preoți și le lasă urme (relatare autentică a unui gălățean, pe care, în prezent, Casian îl ține la index!).Se spune ca episcopul-homălău Casian este „guru” al arhiepiscopului-homălău Ciprian al Buzăului și Vrancei, relațiile lor fiind foarte apropiate! Când își vizitează neamurile din Lopătari, homălăul Casian al Galațiului se vede în particular (și) cu homălăul Ciprian al Buzăului (probabil din motive de „împărtășanieˮ și „spovedanieˮ).

Casian-homălăul a supt la sânul mamei preotului C.V. – slujitor la Catedrala arhiepiscopală din Buzău, întrucât mama sa rămăsese fără lapte. Se pare că și acest preot, inginer la S.C.D.L. (Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură) Buzău (vezi aici), este „protejatul” acestuia încă de pe vremea nenorocitului Epifanie Norocel – curvarul și securistul (vezi cartea „Pântecele desfrânatei”, scrisă de seminaristul Ciprian Mega, după mărturiile episcopului Adrian Hrițcu, acum decedat, vezi aici).

Una dintre preocupările sale de bază a fost persecutarea martirei Veronica[8] de la mănăstirea Vladimirești, fondatoarea numitei mănăstiri, maica vizionară prigonită de regimul comunist pentru convingerile sale religioase. În prezent, PF Daniel intenționează retragerea și înlocuirea lui Casian Crăciun. Se recomandă caterisirea acestui individ.

(Preluare de pe Flux 24)

Cu dragoste, pentru Părintele Arsenie Boca

Azi se implinesc 32 de ani de la trecerea la cele vesnice a Sf.Arsenie Boca.
Sfinte Arsenie, Mare Mărturisitor, prooroc al neamului romanesc şi făcător de minuni, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii şi fii alături de fiii tăi in suferinţele care ne aşteaptă, despre care Sfinţia ta ai spus ca vor fi „cât Munţii Făgăraşului”.Amin.

Legatura Parintelui Arsenie cu rezistenţa anticomunistă din munţi

Am evaluat aceasta rezistenta ca fiind mai importanta decat lupta politica sau armata anticomunista; Parintele Arsenie Boca i-a ajutat direct pe luptatorii din Rezistenta fagaraseana, in anii 1945-1948, moral si material; Cu sprijinul sau s-au tinut aici, in anul 1947, consfatuirile ce au dus la o unitate de lupta a tuturor fortelor anticomuniste din tara; Pentru atitudinea sa anticomunista, Parintele Arsenie a fost alungat, arestat in mai 1948, torturat de Securitate si condamnat la inchisoare si Canal, peste tot fiind un exemplu de demnitate si un sprijin pentru fratii sai de suferinta. A fost tinut apoi cat mai departe de Sambata, pana la moarte, umilit si izolat, dar permanent cautat de napastuitii din regiune, carora le dadea sfaturi si imbarbatare. Pentru toate acestea am socotit ca Parintele Arsenie Boca a fost omul cu cel mai mare aport in lupta anticomunista. Si, ca un semn de inalta pretuire, i-am trecut numele pe crucea ridicata la manastirea unde a fost atatia ani staret. Fie-i pomenirea neintinata!“.
Despre legatura Parintelui Arsenie cu rezistenta din munti, in afara de supravietuitorii rezistentei anticomuniste fagarasene sau de alti fosti detinuti politici ne vorbeste chiar Mitropolitul Ardealului, I.P.S. Parinte Antonie Plamadeală.

Părintele Arsenie Boca a devenit in ultimii ani un adevarat fenomen, o figura emblematica in istoria recenta a poporului roman. Preotul care a slujit la manastirile Prislop si Brancoveanu si a fost detinut politic in anii 1950 este considerat un sfant de tot mai multi dintre cei care ajung sa se roage la mormantul lui din cimitirul manastirii Prislop. Cugetarile sale au ajuns si ele cuvinte de capatai pentru credinciosi. Manastirea Prislop isi leaga numele de imaginea parintelui Arsenie Boca, al carui mormant a devenit loc de pelerinaj pentru un numar impresionant de pelerini.

Vindecari miraculoase

Exista numeroase marturii ale celor care l-au cunoscut pe Arsenie Boca, in care fostul preot era prezentat ca un om care avea darul vindecarii. De la bolnavi de cancer la orbi si persoane suferinde de paralizie, „pacientii” parintelui erau vindecati, potrivit relatarilor, prin puterea credintei. „In lucrarea parintelui Arsenie avem si cazuri de vindecari miraculoase. A vindecat un orb pe care mai intai l-a spovedit si l-a impartasit si apoi i-a zis sa iasa din biserica. Cei prezenti au zis sa-l ajute fiind orb, dar parintele i-a oprit zicandu-le sa-l lase sa mearga singur. Ajungand la usa bolnavul a zis: „Mai fraţilor, eu văd”. în acel moment i-a revenit vederea pentru toata viaţa.

Un om paralizat la par a fost dus cu caruta la manastire şi Părintele i-a zis să coboare din caruta. El a coborat si de atunci a mers normal”, scriau autorii cartii „Alte marturii despre Parintele Arsenie Boca”, aparuta in Colectia „Ortopraxia”, in 2008, cu binecuvantarea IPS Dr. Laurentiu Streza, mitropolitul Ardealului. „Un orb a stat o luna de zile la manastire si canta mereu o cantare despre pace. Intr-o zi, dupa vecernie, dupa ce au iesit toti din biserica, parintele Arsenie l-a luat pe orb afară şi i-a zis să se uite în sus şi sa-i spuna daca vede ceva si i-a raspuns ca parca zăreşte ceva. A doua zi, dupa Vecernie, din nou l-a luat si i-a zis sa priveasca spre cer, iar orbul i-a zis ca vede mai bine. In a treia zi orbul a vazut si mai bine. In circa o saptamana orbul s-a vindecat”, scriau autorii cartii Sfantul parinte Arsenie Boca.

O mărturie despre o altă minune atribuită lui Arsenie Boca a aparţinut preotului hunedorean Oprea Crăciun, din Cinciş, fost deţinut în închisorile regimului comunist. Acesta relata ca în anii 1950, un sătean din Cinciş, Ionică Morar, a fost de faţă la o vindecare miraculoasă. „Când Părintele Arsenie a ieşit din biserica Mănăstirii Prislop, toţi oamenii care stateau jos pe pajiste, langa izvor, s-au ridicat in picioare sa-i sărute mana Părintelui. Doar un copil a ramas jos. Unchiul copilului i-a zis parintelui sa-l ierte pe copil că nu s-a ridicat, deoarece acesta nu poate, niciodată nu şi-a putut folosi picioarele. „Ba poate”, a zis Părintele şi a întins mâna copilului. Copilul a prins cu măna un deget al Părintelui şi s-a ridicat in picioare. De atunci nu a mai avut nimic si a putut sa meargă”, relata preotul, potrivit cărtii „Alte marturii despre Parintele Arsenie Boca”.

Rugaciunea de dimineaţă scrisă de Părintele Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mă ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tina pe ochii minţii, uitarea s-a intărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând si fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase. Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina si Bucuria noastră, slava Tie! Amin.

Sursa: cuvintecezidesc.wordpress.com; adevarul.ro

Selecţie şi editare: Ioan F.

Sfântul Iustin Popovici: Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui

„Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29). Această maximă este sufletul şi inima însăşi a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei, Evanghelia a toate. Iată prin ce trăieşte ea, şi pentru ce trăieşte. Iată din ce se zideşte nemurirea şi veşnicia ei. Anume aici se află atotvaloarea ei netrecătoare. „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este principiul principiilor, sfinţenia sfinţeniilor, măsura tuturor măsurilor.
Această Atot-Evanghelie cuprinde esenţa tuturor sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe. Aici, cu nici un preţ, Biserica nu poate face nici un fel de concesii nici unor regimuri politice, nu pot fi admise nici un fel de compromisuri – nici cu oamenii, nici cu demonii, nici cu prigonitorii Bisericii şi cu demolatorii Bisericii.

„A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este statutul Bisericii Ortodoxe, statutul ei veşnic şi neschimbător – statutul atotcuprinzător, starea ei veşnică şi neschimbată – stare atotcuprinzătoare.
Iată care este mai întâi de toate răspunsul dat primilor prigonitori ai Bisericii: Faptele Apostolilor 5, 29. Acesta este şi răspunsul ei dat prigonitorilor, de-a lungul veacurilor până la Judecata de Apoi.

Pentru Biserică, Dumnezeu totdeauna e pe primul loc, iar omul, lumea, totdeauna pe locul doi. Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească şi să stea împotrivă.

Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e şi asta? Iar reprezentanţii Bisericii – dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentanţi apostoliceşti ai Bisericii? A se îndreptăţi în acest caz cu aşa-zisa iconomie (condescendenţă) bisericească înseamnă nu altceva, decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu şi Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur şi simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.

Biserica reprezintă o veşnicie în timp, în această lume vremelnică. Lumea se schimbă, dar Biserica nu se schimbă; nu se schimbă veşnicul ei adevăr dumnezeiesc, dreptatea ei dumnezeiască, Evanghelia ei dumnezeiască, veşnicele ei unelte dumnezeieşti. Nu se schimbă, fiindcă nu se schimbă Domnul Hristos, Care aşa este şi aşa lucrează. Acesta este adevărul şi realitatea evanghelică: „Iisus Hristos ieri şi azi şi în vecii vecilor este Acelaşi”(Evrei 13, 8).
Prin veşnicie Biserica este prezentă în timp pentru ca timpul să se sfinţească prin ea, să se înnoiască prin ea, să se înveşnicească prin ea şi să fie deopotrivă cu ea.
Nu Biserica trebuie să fie în pas cu timpul ori cu spiritul vremurilor, ci timpul trebuie să se alinieze după ea, ca fiind veşnică, şi spiritul vremurilor – după ea, ca fiind purtătoare a duhului veşniciei, a duhului Dumnezeului-Om. Pentru că ea este de-a pururi sfântă, de-a pururi apostolească. Ea este de-a pururi duhovnicească, de-a pururi dumnezeiască, de aceea niciodată nici nu îndrăzneşte să jertfească veşnicia vremelniciei, ceea ce aparţine lui Dumnezeu – celor omeneşti, cele cereşti – celor pământeşti. Nu ea urmează a se adapta la spiritul vremurilor, dimpotrivă, ei i se cuvine să potrivească timpul la veşnicie, vremelnicia – veşniciei, cele omeneşti – Dumnezeirii.
Veşnicul ei drum prin această lume: mai întâi -Dumnezeu, apoi omul; în faţă – Dumnezeu, iar în urma Lui omul: „Ca să fie Hristos cel dintâi întru toate” (Col. 1, 18 ).

(Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica și statul, Editura Schitului Sfântului Serafim de Sarov, 1999)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

S

Sar roţile de la carele antihriştilor vaccinişti

Hotărât lucru, planurile antihriştilor satanişti de exterminare a populaţiei globului nu înaintează cum şi-au dorit ei. Proorocul diavolului, Bill Gates, recunoaşte ineficienţa actualelor zise vaccinuri, ,,care nu împiedică răspândirea bolii’’. Dumnealui e dezamăgit de faptul că aceste seruri n-au ucis un număr mai mare de oameni, cum cu ardoare îşi doresc ei. Nu-i nimic, timpul nu e pierdut, ,,avem nevoie de un nou mod de a fabrica vaccinurile.” Aşadar, vom avea seruri mult mai eficiente şi dumnezeii lumii acesteia vor putea reduce drastic populaţia lumii. Aşa gândesc ei. Unele minţi bolnave se gândesc la exterminarea a 95% din cele (cei) şapte miliarde de oameni!

În România, guvernul lui Iohannis s-a născut greu. Îţi vine să râzi câtă importanţă îşi dădeau Câţu, Iohannis, Ciucă, Ciolacu, Bode şi alţii, când apar pe posturi şi ne povestesc câte eforturi fac ei pentru binele nostru şi cât de ingraţi suntem noi, neascultându-i când e vorba de inocularea cu serul ucigaş. Parcă n-am şti că numele premierului Ciucă a fost scris pe un petic de hârtie în engleză, la Washington, şi apoi tradus în româneşte la ambasada americană de la Bucureşti.

Legea privind certificatul verde trenează. Oricât s-au opintit antihriştii, n-a putut fi trecută prin parlament la vremea stabilită de ei. Între timp, nici planul la zisa vaccinare nu se mai făptuieşte în ritmul prestabilit. Zisele vaccinuri au fost scoase de frigiderele cu -80 de grade Celsius (ce minciună, ce tâmpenie!) şi acum le găseşti la oricare dispensar comunal, doar să ai bunăvoinţa să te deplasezi câteva sute de metri şi ţi se aplică prompt şi cu multă amabilitate stigmatul diavolului. Medicii şi-au vândut sufletele pe un blid de linte şi s-au transformat în instrumente ale morţii, judecând după ardoarea cu care-i îndemnă sau îi constrâng pe bieţii oameni să-şi asume condiţia înjositoare de cobai. E reconfortant când mai găseşti câte unul care face ce poate să-şi ţină pacienţii departe de serul ucigaş.

Vaccinaţii, unii dintre ei, au devenit deosebit de virulenţi împotriva celor care rezistă propagandei nesimţite a sistemului antihristic. Unii îşi dau seama de greşeala imensă pe care au făcut-o şi refuză doza a treia. Dintr-o minte bolnavă a ieşit ideea cu gardurile din marile magazine. Dacă oamenii ar fi solidari, ar intra toţi pe acelaşi culoar, al nevaccinaţilor, şi n-ar mai face uz de blestematul certificat verde, sau ar ocoli kauflandurile şi lidlurile, care-i tratează ca pe nişte animale. Deocamdată ne putem cumpăra cele necesare din alte magazine.

Când Israel înainta prin Marea Roşie cu apele despărţite, iar egiptenii erau pe punctul de a-i ajunge din urmă, s-a arat pronia lui Dumnezeu, ,,şi a făcut să sară roţile de la carele lor, încât cu anevoie mergeau carele’’ (Ieşire 14, 25).

Înţelegem acum de ce nici planurile antihriştilor satanişti nu înaintează după cum le este voia.

Presbiter Ioviţa Vasile

Înşelăciune de proporţii: Iohannis trebuie să repete ,,vaccinarea’’ cu conţinutul flacoanelor 2 şi 3, sub strictul control al unor medici imparţiali, sau să-şi prezinte demisia

Fosta republică iugoslavă Slovenia se află în stare de șoc după ce o asistentă a denunțat din interiorul sistemului sanitar faptul că politicienilor și altor cetățeni de rang înalt li se injectează soluție salină în loc de serul experimental Covid bazat pe ARN mesager, scrie DailyTelegraph.co.nz.

Într-o filmare de pe Facebook, care a fost anterior ștearsă de YouTube, femeia, care pretinde că este asistenta șefă a Centrului Medical Universitar din Ljubljana, ocupându-se cu primirea și administrarea flacoanelor de vaccin pentru politicieni, a demisionat și a ținut o conferință de presă cu privire la acest scandal. (Notă: Daily Telegraph a înțeles din sursele sale din Slovenia că videoclipul original a fost până la urmă eliminat și de pe Facebook. Cu toate acestea, el s-a viralizat și a fost încărcat pe mai multe conturi de Facebook,cum ar fi și pagina „Stop Laznivim Medijem” – opriți mass-media lingușitoare!) 

În timpul conferinței, ea a arătat codurile de pe flacoane, unde fiecare conține cifra 1, 2 sau 3, iar apoi a explicat semnificația acestor numere. Potrivit acesteia, nr. 1 corespunde unei doze placebo, conținând soluție salină. Numărul 2 conține serul pe bază de ARN mesager, iar numărul 3 este o secvență de ARN mesager care conține onco-gena legată de adenovirus care contribuie la dezvoltarea cancerului. Ea a spus că cei injectați cu fiola numărul 3 vor dezvolta cancer la nivelul țesuturilor moi în următorii 3 ani după administrarea injecției.

Ea spune că a asistat personal la injectarea tuturor politicienilor și magnaților și a tuturor celor care au fost injectați din flaconul cu numărul 1. Potrivit acesteia, cu toții au fost injectații cu soluție salină, un placebo. Asta explică de ce mereu una și aceeași asistentă e surprinsă administrându-le vaccinul politicienilor în fotografii făcute de aceștia pentru mass-media.

(Preluare de pe ActiveNews) Titlul imi apartine mie, Iovita Vasile

S-a injectat patriarhul Daniel cu cele două doze?

E important să ştim, din mai multe motive, de aceea îmi îngădui câteva ipoteze.

1.S-a ,,vaccinat’’,  deoarece a primit ordin să o facă, adică sforile de care atârnă au fost mişcate într-un anumit fel. Era timpul, pentru a da o pildă credincincioşilor ortodocşi şi nu numai. E nevoie de stimul, deoarece campania de înţepare stagnează.

2.A trecut printr-un simulacru de inoculare, ca în cazul lui KW Iohannis.

3.Nu s-a inoculat, însă minte, pentru motivele arătate mai sus. Facem recurs la două exemple cunoscute: papa Benedict al XVI-lea s-a retras, mai corect: a fost retras, deoarece nu corespundea exigenţelor mai marilor lumii. Era şi greu să se ridice la nivelul lui Francisc. Al doilea exemplu: Patriarhul Teoctist încurca nişte socoteli, fapt pentru care a fost ajutat să moară înainte de vreme. Numele lui Ionel Sinescu vă spune ceva? Era urgent atunci să se deschidă drumul lui Daniel Ciobotea spre tronul patriarhal. Câtă vreme Daniel are prestaţia pe care o ştim, care subminează Biserica noastră din interior, nu e cazul să fie periclitat prin inoculare ori în alt fel. Singurul bine pe care-l mai poate face Daniel Bisericii Ortodoxe Romane este demisia, urmata de plecare. Nu o va face.

Aşadar, Daniel n-a fost înţepat.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfânta Muceniţă Ecaterina

In vremea împăratului păgân Maximin, trăia în Alexandria o fecioară de neam mare, înţeleaptă, frumoasă la chip şi bună cunoscătoare a filozofiei vremii. Rudele şi mama sa ar fi vrut să o mărite. Trăind în mijlocul  păgânătăţii şi fiind vreme de mare prigoană împotriva Bisericii, tânăra Ecaterina a văzut deşertăciunea zeilor nesimţitori şi a început căutările sale până când a ajuns la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu.La un praznic păgânesc, împăratul a venit la Alexandria şi au început să junghie tot felul de animale pentru a le aduce jertfe zeilor, încât văzduhul s-a umplut de putoarea fumului şi mulţi se duceau să sărbătorească. Văzând atâta rătăcire în popor, Sfintei Ecaterina i s-a făcut milă de ei şi a stăruit să fie primită de însuşi împăratul, în faţa căruia a mărturisit: ,,Cunoaşte, o, împărate înşelăciunea cu care v-aţi înşelat de diavoli, încât slujiţi ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioşi şi nesimţitori. Cu adevărat mare ruşine este a fi cineva atât de orb şi de nebun, ca să se închine unor urâciuni ca acestea… Ci cunoaşte pe Unul Adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început şi fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut Om pentru mântuirea noastră. Prin El împăraţii împărăţesc, ţările se îndreptează şi toata lumea împreună stă şi cu singur cuvântul Lui toate s-au zidit’’.Din palatul imperial, unde a mărturisit neînfricată, Sfânta Ecaterina a fost dusă în temniţă şi apoi judecată şi condamnată la moarte. Păgânii care slujeau diavolilor au închipuit pentru Sfânta cele mai crude chinuri: au pus patru roţi pe o osie cu fiare ascuţite în aşa fel încât două roţi să se întoarcă în dreapta şi două în stânga, iar în mijlocul lor să fie legată aleasa lui Dumnezeu. Îngerul Domnului a venit şi a izbăvit-o din acele chinuri cumplite, încât toţi se mirau de puterea nemărginită a lui Dumnezeu.

Văzând cruzimea de fiare a persecutorilor, împărăteasa Augusta a mustrat pe împărat şi acesta s-a umplut de mânie şi s-a pornit împotriva ei. Ne-oamenii au tăiat pe împărăteasă şi aceasta s-a săvârşit cu rugăciunea Sfintei Ecaterina, care i-a spus: ,,Mergi cu pace, ca să împărăţeşti cu Hristos în veci!’’

Sfânta Ecaterina s-a rugat Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru popor şi pentru sine, apoi i-au tăiat cinstitul cap. Credincioşii au văzut Sfinţii Îngeri venind şi luând sfintele moaşte pe care le-au dus în Sinai (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 489-503).

Când vei privi icoana Sfintei Ecaterina, cinstite cititorule, adu-ţi aminte de pătimirea acesteia şi cere rugăciunile ei către Dumnezeu, pentru ajutorul şi mântuirea ta.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Cuvios Parintele nostru Justin Pârvu: Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău

Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atâtea construcţii, atâtea vite, atâta lume. Pe lângă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund până în a-ţi cunoaşte şi gândul. Și, când ti-a prins gândirea, aici este şi partea sufletească. Iar când a intrat pe firul acesta satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului”.

Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei sa ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonică, să te lepezi de Hristos. Și, iată, acestea toate sunt încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale trăirii noastre. Acestea aduc la zero, viaţa duhovnicească. (…)  Noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, … să nu ne batjocorim, într-un cuvânt”.

Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreţine buna noastră înţelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale decât de cele duhovniceşti. Inainte, fortele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Si încă n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, căci lumea este nepregătită… Forţa diavolului stă în patimile şi relele noastre”.

Vor veni vremuri şi mai grele. Prigoanele, puşcăriile, schingiuirile şi tot calvarul îndurat de noi în timpul comunismului au fost uşoare pe lângă ce va urma. Si va fi foarte greu să-ţi menţii credinţa şi s-o treci generaţiilor următoare, aproape la fel de greu ca acum 2000 de ani. Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire – rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns. Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii.

Astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat. Nu mai simţim nimic la rugăciune, nu avem lacrimi de pocăinţă. Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău. Vor fi mari înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia și nepăsarea noastră, fără pocăință, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!

(Ne vorbește Părintele Justin, Petru Vodă, 2011, pp. 210-211)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Poveste de toamnă târzie despre mârlani şi jigodii

Plânge sufletu-n mine și-mi fierbe sângele de revoltă. Acum, la Kaufland, în Bucureștii Noi, unde s-au făcut țarcuri. În față, o mamă cu fetița, cam de 5 ani. Copila plângea cu lacrimi șiroaie, dar fără a fi isterică. Din ochii-i luminoși și blânzi se revărsau puhoaie, iar ea își ținea mâinile sub bărbie, ca pentru a le strânge. Mama a îngenuncheat în fața ei. „Haide, mergeam în altă parte, aici nu avem voie”. „Dar de ce nu avem voie? Uite, oamenii intră. Noi nu suntem oameni?”, suspina copila. Eu stăteam la câțiva metri. A venit o cucoană. De lume bună. Pălărie, mănuși din dantelă. De fapt, bănuiesc, că o panaramă care a avut noroc în viață. „Dar de ce plânge, dragă, copilul?”. Femeia, care-i săruta fetiței obrajii și-i sorbea lacrimile nu a zis nimic. Copila a privit-o ca pe o salvatoare. „Noi nu putem intra”. Și a început matracuca să o facă troacă de porci pe mamă: „Dragă (ton de parcă ar fi vorbit cu servitoarea), îți place ce-i faci copilului? De ce nu te vacc, inconștiento? O să ajungeți pleava societății, nu vă mai primește nimeni nicăieri. Voi ca voi, nu aveți decât să crăpați, dar nu vă dați seama ce le faceți copiilor, cum îi chinuiți, cum le distrugeți viitorul?”. Fetița s-a oprit din plâns și o privea contrariată. Mama s-a ridicat și i-a spus: „Hai să mergem!”. Copila a prins-o cu putere de mână și au plecat, dar se tot întorcea să privească în urmă. Privirea ei, speriată, parcă voia să o îndepărteze pe scorpie de mama ei. Nemernica se întoarce spre mine și câțiva oameni care mai priviseră, absenți, scena: „Nu am dreptate?”. „Cucoană, ești o jigodie!”, i-am spus eu și am plecat să le ajung pe mamă și fetiță. M-am oprit în spatele lor. Amândouă cântau „Rățuștele mele”. Am zâmbit și m-am întors din drum.

Cora Munteanu (preluare de pe ActiveNews)

Scrisoare deschisă adresată membrilor Sinodului Bisericii Ortodoxe Române

Preafericirea Voastră Părinte Patriarh,

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

Noi, semnatarii acestui document, în calitate de fii și fiice ale Bisericii pe care o păstoriți, Vă supunem atenției o situație alarmantă și fără precedent care, prin implicațiile ei, aduce atingere libertății și demnității persoanei umane așa cum este ea mărturisită de conștiința creștină.

Pe fondul crizei pandemice, guvernanții au instituit o serie de „măsuri”, restricții și obligații cu statut legal incert, în baza declarării stării de urgență, iar apoi a stării de alertă, care aduc atingere unor drepturi fundamentale, Constituționale, inclusiv libertății religioase, de conștiință, de exprimare și la consimțământ liber și informat privind metodele de profilaxie sau tratament împotriva Covid-19.

În aceste zile, în Parlamentul României se dezbate introducerea obligativității Certificatului „Verde” (care presupune dovada vaccinării, a trecerii prin boală și, în funcție de amendamente ce vor fi sau nu votate, eventual și a testării la două zile) pentru accesul la locul de muncă. Cu alte cuvinte, dreptul la muncă, un drept elementar a cărui suprimare pune în primejdie și dreptul la viață, este condiționat de facto de vaccinare, de vreme ce trecerea prin boală este recunoscută de autorități doar pe termen scurt și în anumite condiții, iar testarea implică proceduri și costuri care o transformă într-o alternativă greu de pus în practică.

Anterior, guvernul interimar, în ciuda statutului său legal care-i restrânge din atribuții, a decis limitarea liberei circulații și a accesului concetățenilor „nevaccinați” în instituții publice și organizații private, inclusiv în magazine considerate „neesențiale” (nealimentare), instituind, practic, o segregare a cetățenilor patriei noastre.

Introducerea certificatului verde cu scopul de a condiționa dreptul la muncă de vaccinare și segregarea pe criteriul vaccinării sunt practici care, în prezent, nu întrunesc consensul instituțiilor europene și al altor organisme internaționale, nici nu sunt generalizate în țările membre UE sau din lumea civilizată. Dacă este adevărat că o serie de state au recurs la astfel de metode, la fel de adevărat este că practicile menționate sunt controversate, contestate și extrem de problematice.

Poziția oficială a Bisericii noastre a fost de a informa enoriașii asupra campaniei de vaccinare, subliniind că este un act voluntar, un drept, nu o obligație. Această poziție corespunde vocației de mărturisitoare a demnității și libertății persoanei umane pe care o are Biserica, și ține de importanța esențială a consimțământului informat și liber în privința procedurilor medicale.

Or, restricțiile, segregarea și condiționarea drepturilor elementare ale persoanei umane aduc atingere gravă libertății ei, viciază imperativul consimțământului liber și informat și îi lezează demnitatea, refuzându-i statutul de cetățean integru și responsabil. În plus, nu este prevăzut niciun fel de drept la refuz pe considerente de conștiință și religioase.

Pentru mulți credincioși, vaccinurile folosite în prezent împotriva Covid-19 nu sunt admisibile moral din cauza folosirii, în etapele de testare și/sau producție, a unor linii celulare dezvoltate de la copii avortați.

În multe state din SUA, inclusiv în cele în care există cerințe ferme de vaccinare pentru accesul la locul de muncă sau în universități, curțile de justiție au recunoscut în multiple cazuri dreptul de a fi exceptat de la această obligație pe motive de conștiință și religioase. De ce în România nu ar exista acest drept pentru cei ce au o astfel de conștiință și rețineri etice?

Iată că azi, în numele unui presupus bine colectiv, oamenii sunt siliți să renunțe la libertatea de a decide personal asupra trupului și sănătății lor. Chiar dacă formal vaccinarea nu va fi „obligatorie”, acesta este sensul implicit, de netăgăduit, al segregării noastre și al condiționării dreptului la muncă de Certificatul „Verde”.

https://b52638a0c4ccf9246525201b7f2d53db.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html Căci ce libertate poate fi aceea, când ți se condiționează existența materială personală și a familiei de o asemenea „alegere” care este în fapt o coerciție? E ca și cum am spune că țăranii care au semnat să-și dea pământul la colectiv, pe vremea comunismului, sub amenințarea glonțului, l-au dat de bună voie, pentru că totuși au semnat hârtiile și din punct de vedere formal au aderat din proprie inițiativă.

Exact această „libertate” se preconizează a li se pune în față milioanelor de fii și fiice ale Bisericii în acest moment.

Recent, Preafericirea Sa, Părintele Patriarh Daniel, ne-a transmis cu ocazia praznicului Sfântului Dimitrie cel Nou din acest an că libertatea și responsabilitatea aparțin fiecărei persoane în parte, nu vreunei alte entități: „Fiecare trebuie să fie conștient, liber și responsabil, când sănătatea sa se află în pericol, pentru că noi nu știm dacă suntem suficient de pregătiți să trecem dincolo. De aceea părinții din pustie mai cereau de la Dumnezeu o clipă în plus a vieții pentru a se pocăi.”

În acest moment, vaccinați sau nevaccinați, ni se refuză dreptul de a fi conștienți, liberi și responsabili. În mod iresponsabil, suntem divizați, stigmatizați, culpabilizați. Dorim să atragem atenția asupra unei posibile erori: aceea de a crede că Biserica va fi, cumva, scutită de aceste îngrădiri. Vă amintim că, printr-o simplă Hotărâre de Guvern, executivul interimar și-a stabilit ca țintă de vaccinare cifra de 90% din populația generală. Este evident că, în contextul Certificatului „Verde”, aceasta va însemna foarte probabil condiționarea participării la slujire de obținerea acestui document atât pentru credincioși, cât și pentru cler.

Dacă Biserica va tăcea când pâinea cea de toate zilele le este condiționată enoriașilor săi, ce legitimitate va mai avea reacția Bisericii atunci? Credem că va fi prea târziu!

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,

Vă mulțumim pentru echilibrul de care ați dat dovadă în această atât de grea criză prin care trece poporul nostru, alături de alte neamuri și biserici și de întreaga umanitate. Vă asigurăm că suntem conștienți de presiunile ce se fac, tot mai vizibil, asupra Bisericii, de tentativele și atacurile mediatice menite a o determina să-și părăsească imparțialitatea și să se angreneze „cu arme și bagaje” în promovarea unor produse farmaceutice – produse în jurul cărora se ridică serioase probleme de etică.

Știm că binele nu se face niciodată cu forța. Nici măcar în numele unei iluzorii sănătăți publice. Să ne amintim că în numele „sănătății publice” s-au săvârșit multe orori în trecut, atât în regimurile totalitare, naziste și sovietice, cât și în democrații clasice. Eugenia, sterilizarea, experimentele medicale s-au efectuat sub diverse pretexte și în Germania lui Hitler, și în URSS-ul lui Stalin, dar și în alte țări.

Vă rugăm cu smerenie, dar și cu toată convingerea, să vă mențineți și să mărturisim împreună, păstori și păstoriți, care alcătuim cu toții Sfânta Biserică Ortodoxă Română luptătoare, poziția potrivit căreia vaccinarea trebuie să rămână voluntară, că pentru libertatea și demnitatea persoanei este esențial ca actul medical să fie liber și responsabil, întemeiat pe consimțământul ei liber și informat, și că segregarea și condiționarea de vaccin a dreptului lăsat de Dumnezeu de a ne câștiga traiul lezează grav atât drepturile constituționale elementare, cât și statutul hristic al ființei umane.

Cu adâncă prețuire și smerită supunere de fii duhovnicești

Printre semnatari se regăsesc persoane extrem de cunoscute societății, cât și Bisericii, precum: regizorul Cristi Puiu, Prof. Dr. Pavel Chirilă, Prof. Univ. Dr. Radu Baltasiu, Ioan Savu, erou al revoluției din 1989, prințul Dimitrie Șerban Sturdza, scriitorul Gabriel Purcăruș, artiștii Marius-Stelian Crăciun (Cedry2k) și Tudor Sișu (La Familia), profesorul Gabriel Braic, avocații Gheorghe Piperea, Ana Corina Săcrieru, Marina-Ioana Alexandru, Dan Chitic, Toni Neacșu și Florentin Țuca, actrițele Manuela Hărăbor și Ioana Picoș, profesorul Radu Zlati, biofizicianul Virgiliu Gheorghe, publiciști precum Iulian Capsali, Cătălin Sturza sau Corneliu Berari.

(Preluare de pe ActiveNews)

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: Anii pe care îi străbatem sunt foarte grei și foarte primejdioși, dar în cele din urmă va birui Hristos

Suferințele lumii sunt fără de sfârșit. O descompunere generală, pe familii, și mici și mari. În fiecare zi inima mi se toacă. Cele mai multe case sunt pline de supărări, de neliniște, de stres. Numai în casele care trăiesc după Dumnezeu oamenii sunt bine. În celelalte, divorțuri, unii falimentari, alții bolnavi, unii accidentați, alții drogați! Mai mult sau mai puțin cu toții, sărmanii, au o durere. Mai ales acum nu au de lucru; datorii de aici, suferințe de dincolo; îi trag băncile, îi scot din case cu grămada. Și nu pentru o zi sau pentru două. Sau dacă un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sănătoși, se îmbolnăvesc din pricina acestei situații. Multe familii de acestea dacă n-ar avea atâtea griji, precum monahii, ar petrece cel mai bun Paște!

Câtă nefericire există în lume! Când cineva îl doare și se interesează de ceilalți și nu de sine, atunci el vede întreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicești… De multe ori atunci când rostesc rugăciunea „Doamne Iisuse…“ văd copilași mici, sărmanii cum trec pe dinaintea mea mâhniți și se roagă lui Dumnezeu. Mamele lor îi pun să facă rugăciune pentru că au probleme, greutăți în familie și cer ajutor de la Dumnezeu. Întorc butonul pe aceeași frecvență, și astfel comunicăm.

Astăzi lumea s-a umplut de asigurări și asigurări, dar fiind depărtătă de Hristos, simte cea mai mare nesiguranță. În nici o epocă nu a existat nesiguranța pe care o au oamenii contemporani. Și deoarece asigurările omenești nu îi pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranța duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat. Dar dacă văd că și în corabia Bisericii intră puțină apă, că și acolo au fost prinși de duhul lumesc și nu există Duhul Sfânt, atunci oamenii se deznădăjduiesc, pentru că nu mai au de ce să se alipească. Lumea suferă, se pierde și, din păcate, toți oamenii sunt nevoiți să trăiască în acest iad al lumii.

Cei mai mulți simt o mare părăsire, o nepăsare – mai ales acum – din toate părțile. Nu au de ce să se țină. Se împlinește zicala: „Cel ce se îneacă se agață și de un pai!“. Asta arată că cel ce se îneacă vrea să se prindă de ceva, ca să se salveze. Vede corabia înecându-se și merge sărmanul să se prindă de catarg. Dar, deși vede corabia în primejdie să se înece, nu se gândește că și catargul se va scufunda. Se prinde de catarg și se îneacă mai repede. Vreau să spun că oamenii caută să se sprijine de ceva, să se agațe de ceva. Și dacă nu au credință ca să se sprijine de dânsa, dacă nu se încred în Dumnezeu, încât să se încredințeze complet pe ei înșiși lui Dumnezeu se vor chinui. Mare problemă este încrederea în Dumnezeu.

Anii pe care îi străbatem sunt foarte grei și foarte primejdioși, dar în cele din urmă va birui Hristos.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 25-26)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul: Sfânta smerenie este încrederea desăvârşită în Dumnezeu

Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără nici un fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu. Ceea ce rostim la Dumnezeiasca Liturghie spune totul: „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Acelaşi lucru şi în rugăciunea pe care o zice preotul în taină: „Ţie, Stãpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţãm toatã viaţa şi nãdejdea noastrã, şi cerem şi ne rugãm şi cu umilinţã la Tine cãdem…”
Ţie, Doamne, Ţi le lăsăm pe toate. Aceasta este încrederea în Dumnezeu.
Aceasta este sfânta smerenie. Aceasta îl preschimbă pe om. Îl face dumnezeu-om.

Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte, nu se mistuie pe sine.
Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze ceilalţi, fără să se mânie şi să se îndreptăţească. Nu-şi pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul: la început seamănă cu cel smerit însă, dacă îl deranjează puţin cineva, îndată îşi pierde pacea, se mânie, se tulbură.
Cel smerit crede că toate depind de Hristos, şi că Hristos îi dă harul Său, şi astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăieşte de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos, chiar şi în cele neplăcute. Vedem aceasta şi în vieţile Sfinţilor. Apostolul Pavel ce era? Om ca şi noi. Dar ce s-a făcut? S-a făcut organ al lui Dumnezeu, vas al alegerii. Mărturisesc cuvintele lui: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine… Căci pentru mine viaţă este Hristos, iar moartea un câştig. Ardea de iubirea lui Hristos. Smerenia l-a ridicat acolo.
Să arzi pentru Dumnezeu, aceasta-i totul.

Dacă aveţi iubire către Dumnezeu şi către aproapele, Dumnezeu va dărui smerenie, va dărui sfinţirea. Dacă nu aveţi iubire către aproapele şi către Dumnezeu, dacă vă leneviţi, are să vă chinuiască satana, o să se răzbune pe voi omul cel vechi, or să vă greşească toţi şi toate, o să cârtiţi zicând: „De ce-ai lăsat asta aici? De ce acolo?” Şi o să socotiţi că e din pricina treburilor, a ostenelii. O să ziceţi: „Ce-o să fie cu starea asta în care am ajuns? Cum de mă port aşa?” fără să înţelegeţi de unde izvorăşte această stare. Pe când aceasta este răzbunarea instinctelor.
Atunci când omul trăieşte fără Dumnezeu, fără linişte, fără încredere, ci cu frământare, zbucium, întristare, deznădejde, dobândeşte boli trupeşti şi sufleteşti. Astenia psihică, neurastenia, schizofrenia sunt stări demonice. Diavol este şi vorbirea „smerită”. I se spune complex de inferioritate.
Adevărata smerenie nu vorbeşte, nu rosteşte cuvinte „smerite”, adică „sunt păcătos, nevrednic, ultimul dintre toţi…” Cel smerit se teme să nu cumva să cadă în slavă deşartă prin cuvintele cele „smerite”. Aici nu se apropie harul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, harul lui Dumnezeu se află acolo unde există smerenie adevărată, smerenia dumnezeiască, desăvârşita încredere în Dumnezeu. Dependenţa de El.
Asta are mare valoare, să fii călăuzit de Dumnezeu, să nu ai nici o voie. Robul nu are nici o voie: ce vrea domnul său. Tot astfel şi credinciosul rob al lui Dumnezeu. Devii rob al Lui, dar în Dumnezeu afli slobozire. Aceasta este adevărata libertate. Să arzi pentru Dumnezeu. Asta-i totul.

(Ne vorbeşte Părintele Porfirie, Editura Bunavestire Galaţi, 2003
Trad. de Ierom. Evloghie Munteanu)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Precizare

Pe internet a apărut o listă cu preoţii nepomenitori, în care au fost incluse, de-a valma, numele unora care n-au de-a face cu îngrădirea de erezie. Pentru a risipi orice confuzie, ne vom reaminti că majoritatea celor mai jos scrişi s-au despărţit de noi, în condiţiile ştiute, apoi s-au fărâmiţat între ei, încât nu mai ştim cine cu cine mai e în cuget şi simţiri. Suntem datori să precizăm că nu ne însuşim cinstea nemeritată de a fi citaţi şi enumeraţi împreună cu:

-Antim Gâdioi, în Munţii Neamţului

-Elefterie Tărcuţă

-Tihon Bivolaru

-Pamvo Jugănaru, Rădeni

-Ieronim Cozma, Rădeni

-Antonie din Munţii Neamţului

-Macarie Banu, Oituz

-Lavrentie Carp, Iaşi

-Cojoacă Andrei, Teleorman

-Ghervasie

-Mihai Valica, Vatra Dornei

-Ciprian Staicu, Harghita-Covasna

-Cleopa Jurj, Arad

-Claudiu Maria, în părţile Drăgăşaniului

-Miron Ioan, Turda

-Antonie Oros, jud. Satu Mare

-Popa Daniel, jud. Satu Mare

-Nicolae Zorilă, Bihor

-Onisim, Valea Trotuşului

-Eftimie Mitra, Eparhia Devei şi Hunedoarei

-Spiridon Roşu

Spuneam că unii din cei recomandaţi ca nepomenitori, pomenesc cu mult sârg episcopul locului. Aş aminti aci pe Părintele pomenitor Mihai Valica din Vatra Dornei, care a permis lui Dan Puric să predice în biserică îmbrăcat în veşminte diaconeşti, cum se poate vedea dintr-un filmuleţ! Ce să mai înţelegem din asta? Că şi acolo a pătruns urâciunea pustiirii în locul cel sfânt?

Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să biruim ispitele şi să rămânem în Sfânta Sa Biserică. Nevrednici cum suntem, avem mulţumirea că am rămas pe drumul pe care am păşit întâia oară, în 2016.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Astăzi înainte – însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului! (Troparul Praznicului).

Din veşnicie, Preabunul Dumnezeu a hotărât, după sfatul voii Sale, ca noi, nevrednicii slujitori ai Săi să prăznuim astăzi pe cea mai curată decât strălucirile soarelui, pe Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului Iisus Hristos. Trei ani avea copila Maria când părinţii săi cei Dumnezeieşti, Ioachim şi Ana, au chemat la casa lor din Nazaret rudele, cunoscuţii, vecinii şi mulţime de fecioare. Aceştia au înconjurat-o pe Preacurata Maria şi ţinând în mâini făclii, au început drumul spre Ierusalim, iar cântările lor se uneau cu cântările îngereşti. Părinţii Maicii Domnului împlineau făgăduinţa pe care o făcuseră Domnului când se rugau ca Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să ridice nerodirea lor.

După trei zile de călătorie, au ajuns în Ierusalim, la templul sfânt. Cărţile bisericeşti ne spun că la templu slujea marele arhiereu Zaharia, împreună cu alţi preoţi, şi aceştia au ieşit să o întâmpine pe copila Maria. La intrarea în templu erau cinsprezece trepte pe care preoţii şi leviţii le urcau şi cântau pe fiecare treaptă un psalm. Aceste trepte le-a urcat fiica lui Ioachim şi a Anei, şi toţi s-au mirat văzând-o, dar şi mai mult s-au mirat atunci când  arhiereul Zaharia a dus-o pe copilă în Sfânta Sfintelor, acolo unde nu intrau nici preoţii, ci numai marele arhiereu, o dată pe an. Acolo i s-a dat ei loc de rugăciune, în sfântul altar, după a doua catapeteasmă.

După ce şi-au împlinit datoria lor sfântă, Dumnezeieştii părinţi s-au întors acasă, au făcut ospăţ mare şi au mulţumit lui Dumnezeu.

În jurul templului din Ierusalim erau multe locaşuri în care vieţuiau văduvele care petreceau în curăţie, între care se afla şi Ana proorociţa, cea care a fost prezentă când Pruncul Iisus a fost adus la templu, ca să fie închinat Domnului, cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca. Deosebi locuiau bărbaţii nazirei care trăiau asemenea monahilor, iar în alte locaşuri erau găzduiţi pelerinii şi străinii. Preacuratei i s-a dat a vieţui în locaşul fecioarelor. Astfel a petrecut copila Maria în anii ce au urmat. Învăţarea Scripturilor Sfinte ale Vechiului Testament, rugăciunea în Sfânta Sfintelor şi lucrul mâinilor erau îndeletnicirile ei. Hrana o primea de la Sfinţii Îngeri, după cum mărturisesc Părinţii Bisericii.

Sfântul Apostol Pavel a scris: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare… pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pregătit pentru orice lucru bun’’ (II Timotei 3, 16-17). Sfânta Fecioară a fost pregătită de Dumnezeu pentru împlinirea a ceea ce covârşeşte toată mintea omenească: primirea în preacuratul său pântece a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este Sărbătoarea  de care şi noi ne-am învrednicit astăzi, cinstite cititorule.

Presbiter Ioviţa Vasile

Exegeză la textul Evanghelic de la Matei 24, 21-23

,,Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia, este aici sau dincolo, să nu-l credeţi’’.

Dacă aş fi încercat să explic aceste cuvinte ale Mântuitorului acum câteva decenii aş fi avut mari dificultăţi de înţelegere. Acum însă, când trăim în fiecare zi evenimente teribile, fiecare din noi avem posibilitatea de a cunoaşte şi înţelege. Ca o slugă netrebnică din Biserica lui Hristos, îmi îngădui câteva explicaţii asupra acestor preasfinte cuvinte ale Domnului Hristos.

1.Strâmtorarea mare (tlipsis megali). Am trăit prigoana comunistă cu toate câinoşeniile ei. Ştim ce prigoane au îndurat credincioşii Bisericii în persecuţiile dezlănţuite de-a lungul istoriei. Ceea ce trăim noi astăzi, şi mai cu seamă ce vom trăi în anii următori, va întrece îmaginaţia şi puterea de înţelegere a omului. Suntem martorii unei înfricoşătoare cerneri, căci mulţi dintre noi se pleacă în faţa acestor antihrişti, mânaţi de puterile cele întunecate ale iadului. Asta înseamnă o mare trădare a lui Hristos şi implicit pierderea mântuirii. Este vorba de acest diabolic ser, numit impropriu vaccin, care are ţinte precise, desluşite de Sfinţii noştri care au trăit doar cu câteva decenii în urmă, le desluşesc şi Părinţii vrednici trăitori în aceste zile. Am atras atenţia în repetate rânduri, o fac şi acum, că în momentul în care ai fost injectat, ai primit stigmatele diavolului, ai intrat în jocul celui rău, din care greu  se poate ieşi. Te-ai pregătit pentru a primi semnul fiarei, aceasta însemnând pierderea ireversibilă a mântuirii. ,,Vaccinul’’ este parte a pecetluirii. Îmi este greu să înţeleg cum bieţii oameni ascultă de aceşti ne-oameni, care ne mint continuu de 32 de ani şi nu-şi dau seama că au în faţă nişte vrăjmaşi de moarte, nicidecum nişte binefăcători. Peste puţină vreme, sataniştii care s-au înşurubat la puterea vor scoate acea lege draconică pentru nevaccinaţi. Va fi încă o cernere drastică, deoarece mulţi se vor înfricoşa şi vor ceda, vaccinându-se. Mântuitorul a spus cu limpezime: ,,Dar cel care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui’’ (Matei 24, 13).

2.Scurtarea zilelor. Toată lumea vede că timpul nu mai are amplitudinea din urmă cu decenii. Vremea s-a scurtat şi o zi ar avea durata de 16 ore, după cum spun oamenii de ştiinţă oneşti. Această scurtare a vremii se produce în continuare. Cineva spunea că pandemia ne-a schimbat percepţia asupra timpului, de aceea acesta ni se pare mai scurt. Fals. Percepţia oamenilor nu s-a schimbat, ea nu face altceva decât să ne arate cu exactitate împlinirea cuvintelor prooroceşti ale Mântuitorului. De aceea este cu atât mai de preţios timpul ce ne este dat pentru mântuire.

Scurtarea vremii nu trebuie să ne înspăimânte. Ea ne apropie şi mai mult de ziua în care Fiul lui Dumnezeu va veni pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă. Pe de altă parte, Dumnezeu ne ajută, cu această scurtare, să trecem mai uşor prin marea strâmtorare. Pentru diavolul şi slugile sale, scurtarea vremii e motiv de spaimă. Ne spune Sfânta Scriptură că diavolul ,,umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită’’ (I Petru 5, 8) ,,căci ştie că timpul lui este scurt’’ (Apocalipsa 12, 12).

3. Cei aleşi. Ar fi greşit şi păgubitor pentru sufletele noastre să credem că Dumnezeu a ales un anume număr de oameni pe care-i va mântui, cu sau fără vrerea lor. Aceasta este o erezie născocită de reformatorul Jean Calvin propovăduită asiduu de adepţii săi şi se numeşte predestinaţie. Biserica ne învaţă că Dumnezeu, în marea-I bunătate, i-a ales pe toţi oamenii să fie moştenitori ai Împărăţiei Sale: ,,Că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’ (I Timotei 2, 3-4). Este însă lucrul ştiut că nu toţi oamenii răspund acestei alegeri. Cea mai mare parte a omenirii trăieşte în întunericul necunoaşterii lui Dumnezeu. Cei puţini însă, care s-au lipit cu toată inima lor de Dumnezeul Adevărului, sunt cei aleşi. Însuşi Mântuitorul a spus: ,,Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi’’ (Matei 22, 14), iar minoritatea numită Biserică, a definit-o drept ,,Turmă mică’’ (Luca 12, 32).

Noi, cei de astăzi, nu suntem decât nişte slujitori  slăbănogiţi, nevrednici de Preasfântul Nume al Mântuitorului, sau, după cuvântul Evangheliei: ,,Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem’’ (Luca 17, 10).

4. ,,Iată, Mesia este aici sau dincolo’’. Mulţimea hristoşilor mincinoşi, care s-au arătat în lume, ne arată câtă dreptate a avut Mântuitorul, prevenindu-ne asupra acestei primejdii. Primejdia cea mare însă o reprezintă mesia cel mincinos, antihristul, care se va ridica la sfârşitul veaculuişi care va uzurpa puterea lui Dumnezeu, pretinzând că el este dumnezeu. Părinţii Bisericii ne fac să fim cu luare aminte, să nu ne uităm atunci când va fi prezentat lumii, nu cumva să ne străfulgere vreun gând de admiraţie pentru el.

Vino, Doamne Iisuse! (Apocalipsa 22, 20).

Presbiter Ioviţa Vasile

Noi nu iertăm pentru că cineva merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos

Suntem încon­juraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celalalt să vină să se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră încât iertarea ar fi ca un joc de copii. Dar nu trebuie să iertăm aproapelui nostru pentru faptul că ar merita iertarea – putem noi aştepta de la Dumnezeu o iertare meritată? Atunci când venim înaintea Domnului şi Îi spunem: „Doamne, mântuieşte! Doamne, ai milă! Doamne, iartă-ne!”, putem noi oare adăuga: „pentru că merităm”? Niciodată. Avem încredere că Dumnezeu ne iartă pentru iubirea Lui neprihănită, jertfelnică, pentru iubirea lui Hristos cel Răstignit pe Cruce. O astfel de iubire aşteaptă Dumnezeu de la noi în relaţiile noastre cu aproapele; noi nu iertăm acestuia pentru că merită, ci pentru că suntem ai lui Hristos, pentru că, în numele Dumnezeului celui Viu şi al lui Hristos cel Răstignit, ne este dat să iertăm.

Ni se pare câteodată că dacă am putea să uităm jignirea, atunci am putea ierta; dar a uita este peste puterile noastre – „Doamne, dă-ne nouă să putem uita!”. Dar aceasta nu este iertare; să uiţi nu înseamnă să ierţi. Iertarea înseamnă să-l vezi pe om aşa cum e, cu păcătul său şi cu ceea ce îl face să fie insuportabil, şi să spui: „Te voi purta ca pe o cruce; te voi purta până în Împăraţia lui Dumnezeu, fie că vrei, fie că nu. Bun sau rău, eu te voi purta pe umerii mei, te voi aduce la Domnul şi-I voi spune: „Doamne, l-am purtat pe acest om în tot timpul vieţii mele, pentru că mi-a fost teamă să nu se piardă. Acum iartă-l şi Tu, în numele iertării mele!…”

O, dacă am putea să ne purtăm astfel unii cu alţii! Dacă l-am înconjura pe cel slab cu o iubire veghetoare şi delicată, câţi oameni nu s-ar regăsi pe ei înşişi, câţi nu ar deveni vrednici de o iertare care le-ar fi dată în dar…

(Mitropolit Antonie de Suroj, din „Taina iertarii.Taina tamaduirii”, Ed. Reintregirea)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi.

Nu primiţi nimic de la diavolul şi de la sataniştii vaccinişti

Substanţele diabolice numite mincinos vaccinuri sunt stigmate ale diavolului în corpul nostru. Cum putem dovedi aceasta? Simplu. Ele au fost inspirate de diavolul, ne vin de la el şi sunt administrate prin slugile sale, sataniştii de toate felurile. Ce este un stigmat? DEX: Urmă lăsata de ceva; urmă ruşinoasă, semn dezonorant; semn care se aplică pe corpul sclavilor sau al delincvenţilor. Sataniştii nu se vor opri aci. Planul lor înaintează, bineînţeles, în limitele îngăduite de Dumnezeu. De aceea, revin şi îndemn pe toţi să se ferească să primească semnul şi ,,darul’’ diavolului, chiar dacă asta nu înseamnă pecetluirea ultimă şi ireversibilă. Pentru toţi, mai e vreme de pocăinţă.

Nu primiţi certificatul verde, chiar dacă vi se aduce acasă şi vi se acordă cu multă înlesnire. Cele trei pătrăţele din colţuri conţin cifrele apropriate de diavolul, 666. Primindu-le, e ca şi cum am fi de acord cu ele. Sataniştii zilei vor să distribuie certificatele la cât mai multă lume, deoarece vor să ne înrobească pe toţi. Putem trăi şi fără certificate, noi n-avem de dovedit nimic nimănui. De la diavolul şi de la slugoii săi nu primim absolut nimic, indiferent cât de meşteşugit şi de atractiv îşi ambalează ,,darul’’.

Cu noi este Dumnezeu. Sataniştii îl au pe tatăl minciunii, diavolul. Mai există vreo îndoială cu privire la cei care vor birui? Nu. Continuaţi să rezistaţi şi nu vă temeţi.

Presbiter Ioviţa Vasile

Ce ne pregătesc sataniştii, vrăjmaşii lui Dumnezeu şi a tot binele

Vă prezint varianta scurtă a analizei privind Amendamentele la proiectul legislativ PLx 545/2021. Proiect lege certificat conform amendamente PNL și PSD:

1. Certificat digital național (QR) este introdus pe perioada nedeterminata, indiferent daca avem stare de alerta sau nu, indiferent daca avem cazuri in tara sau nu.

2. Certificatul digital (QR) trebuie să îl prezinți obligatoriu ca să mergi la muncă sau să intri în sediul vreunei unități publice sau private, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Adică:

– dacă nu îl ai nu poți să mergi la muncă;

– fără certificat copilul nu poate să meargă la școală sau la facultate;

– fără certificat nu intri în spital;

– fără certificat nu intri în magazin;

– fără certificat nu intri în biserică;

– fără certificat nu mai intri în sediul niciunei societăți ca și client sau angajat;

– fără certificat nu mai intri nicăieri;

– fără certificat nu mai poți să intri în Parlament, chiar dacă ești senator sau deputat.

Cine te lasă să intri fără certificat își ia amendă cuprinsă între 10.000 lei și 100.000 lei.

Numai cei din puterea judecătorească (judecători, procurori etc) vor putea să meargă la muncă fără certificat.

Putem să intrăm numai în sediile puterii judecătorești fără certificat (judecătorii, tribunale, curți de apel, parchete etc.)

3. Cei testați pozitiv și necesită internare, își vor plăti cheltuielile cu spitalizarea.

4. Testarea gratuită va fi numai 1 sau 2 luni (10 teste gratuite pe luna), dupa care testarea o vom face pe banii noștri.

Chiar si cele 10 teste gratuite din prima luna pot rămâne numai pe hartie, daca statul nu decontează.

5. Dacă ai contraindicații pentru vaccinare, testarea va fi gratuita. E posibil sa ramana tot pe hartie, daca statul nu ofera sau nu deconteaza testele gratuite, dar tu trebuie sa prezinti certificatul de testare ca sa ai acces oriunde.

6. Dacă nu prezinți certificat când te duci la muncă, ți se suspendă automat contractul de muncă câte 30 zile până îl prezinți.

7. Daca nu esti vaccinat si te hotarasti sa te vaccinezi, ți-ar plăti statul testarea până când ajungi la schema completă de vaccinare (pe hârtie, că în realitate poate să nu se întâmple).

8. Poți să te plângi instanței că ți s-a suspendat contractul de muncă și să câștigi numai dacă este o eroare (dacă aveai certificat și a zis angajatorul că nu ai). Dacă în realitate nu ai avut certificat ți se va respinge acțiunea și contractul rămâne suspendat pentru că așa zice legea și judecătorul nu poate să treacă peste lege.

Concluzii:

– se va impune vaccinarea obligatorie indirectă (dacă nu ai bani să te testezi, va trebui să te vaccinezi).

– Certificatul va fi folosit pe termen nedeterminat

Nu are legatură acest certificat cu transmiterea virusului

(Preluare de pe ActiveNews. Titlul apartine administratorului acestui blog)

Avocat Elena Radu

Răbdare, răbdare, răbdare (Părintele Cleopa Ilie). Nimic nu am, nimic nu sunt, nimic nu pot (Părintele Proclu Nicău). Slavă Ție Doamne, Slavă Ție! Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt,Treime Sfânta Slavă Ție! Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, pentru Născătoarea de Dumnezeu miluiește ne pe noi!

Gânduri pentru aceste vremuri, iertați-mi îndrăzneala!

Valentin