Scripturile Sfinte şi istoria stau mărturie despre felul cum a fost dispreţuit şi batjocorit Mântutitorul nostru Iisus Hristos de iudeii acelor vremuri. Aşa bunăoară, când fiul lui Dumnezeu a făcut binele acela imens, dând vedere orbului din naştere evreii cei necredincioşi şi-au ridicat glasurile pline de ură: ,,Noi ştim că Omul acesta este păcătos’’ (Ioan 9, 24). În alte împrejurări hula lor a mers încă şi mai departe, cutezanţa lor diabolică i-a făcut să spună: ,,Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi?’’ (Ioan 10, 20). Ura lor s-a întins până la limitele omenescului atunci când L-au condamanat pe Marele lor Binefăcător şi apoi L-au omorât prin răstignire pe Cruce. De aceea a scris cu îndreptăţire Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: ,,Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu’’ (Ioan 1,11-12). Pentru că dacă cei mai mulţi au refuzat să-L primească, au fost şi aceia puţini dar drepţi între iudei care au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos câştigându-şi binele cel mai înalt la care pot aspira oamenii: mântuirea sufletelor lor. Aceştia au adus mărturia lor pentru Dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi al Omului. ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu’’ (Matei 16, 16), a mărturisit Sfântul Apostol Petru într-o vreme când printre oameni era o oarecare confuzie în ceea ce priveşte Persoana Mântuitorului.
Sfânta Evanghelie a acestei Duminici, întâia din Post, relatează întâlnirea Domnului Iisus cu cel ce avea să fie Sfântul Apostol Filip. Acesta s-a dus imediat şi l-a găsit pe viitorul Apostol Natanael şi l-a chemat la Hristos, mărturisind: ,,Am afla pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi Proorocii, pe Iisus, Fiul lui Iosif din Nazaret’’ (Ioan 1, 45). Foarte curând are loc întâlnirea lui Natanael cu Cunoscătorul inimilor şi al gândurilor noastre, Hristos Domnul, Care spune, văzându-l: ,,Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug’’(Ioan 1, 47). Atunci Natanael L-a recunoscut pe Trimisul lui Dumnezeu Tatăl, fiinţa lui s-a umplut de bucurie şi din prisosul inimii lui a grăit, şi a rostit mărturia sa: ,,Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel’’ (Ioan 1, 49). Cuvinte binevenite, izvorâte din curăţia sufletească a lui Natanael, cel fără vicleşug. Oricât s-au străduit iudeii cei îndărătnici, n-au putut înăbuşi adevărul, exprimat atât de frumos şi convingător de cei puţini, dar credincioşi.
În vremurile noastre, iubiţi credincioşi, iudeii şi ceilalţi oameni ai fărădelegii născocesc cele mai urâte lucruri defăimătoare la adresa Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întrecând cu mult pe iudeii din vechime. Aşa se implinesc cuvintele scrise de Sfântul Ioan Grăitorul de Dumnezeu în Cartea Apocalipsei (13, 6): ,,Şi şi-a deschis gura sa spre hule asupra lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer’’. Mi-aduc aminte că citeam, cu ani în urmă, despre anumiţi vrăjmaşi ai Domnului care, în mod mincinos au afirmat că El şi-ar fi făcut ucenicia într-o mănăstire budistă din India şi că ar fi rămas documente scrise în legătură cu aceasta. Guvernul britanic a finanţat imediat o expediţie însărcinată să găsească acele documente şi să le dea publicităţii. Rezultatul a fost cel pe care îl poate aştepta orice om cu frică de Dumnezeu: nu s-a găsit niciun document şi s-a dovedit că a fost vorba despre o minciună grosolană a oamenilor fără Dumnezeu. Când a auzit despre aceasta Părintele Cleopa a spus aşa: ,,Cum ar putea Fiul lui Dumnezeu Cel Care a creat cerul şi pământul să Se înveţe de la creatura păcătoasă, de la nişte păgâni care nici nu cunosc pe Dumnezeu?’’ Această întâmplare ilustrează vorba românească, cea care spune că un prost aruncă cu mare uşurinţă un bolovan în apă şi apoi zece oameni cuminţi trebuie să se străduiască vreme îndelungată ca să-l scoată.
În anul 2007, în decursul unei ceremonii de decernare a unor premii din Statele Unite, cu o largă audienţă în lumea întreagă, un om cu mintea bolnavă a ticluit o altă minciună referitoare la Domnul Iisus. Spunea acel individ că a descoperit la Ierusalim mai multe morminte printre care şi mormântul lui Iisus, cu trupul Său. Ce a insinuat acel slujitor al satanei? Că de fapt Domnul Iisus a fost răstignit, a murit, a fost îngropat ca orice muritor, şi n-a înviat din morţi. Dar noi ştim că fără Înviere Credinţa noastră este zadarnică. Aşa spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră’’ (I Corinteni 15,14). Tocmai aceasta a urmărit acel individ, să zădărnicească Sfânta şi Dreapta noastră Credinţă.
Un oarecare scriitor, Dan Brown, a scris cu ani în urmă o carte mult defăimătoare, Codul lui da Vinci, în care a cutezat să strecoare toate minciunile scornite în străfundurile iadului precum că Mântuitorul Iisus Hristos a trăit ca un om oarecare, S-a căsătorit, a avut copii, a murit iar urmaşii Lui trăiesc până în vremea noastră. Auziţi până unde poate merge ticăloşia omenească? Auziţi ce scornesc slujitorii diavolului? Nu putem decât să ne întrebăm cum de ne mai rabdă Dumnezeu pe pământul acesta?
Cu inimă grea şi întristată mai amintim de încă un întâi născut al satanei care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a adevărului Său veşnic. Nu-i ştiu numele, nici nu are importanţă, de-ajuns că este scris în iad. A regizat individual acesta un film cu titlul ,,Ultima ispită a lui Iisus’’. Nu insist asupra lui pentru că nu vreau să repet sataniceştile necuviinţe proferate asupra Preasfântului Nume al Domnului.
Am spus aceste lucruri ca să ne dăm seama cât de decăzută este omenirea în vremea noastră şi cât de hulit este Mântuitorul nostru. Este şi acesta un semn care ne arată că istoria se apropie de sfârşit, că la sfârşitul ei se va ridica antihristul, fiara cea împotrivitoare lui Hristos, pe care El o va ucide cu suflarea gurii Sale (II Tesaloniceni 2, 8). Este, precum spun Părinţii Bisericii, vremea în care trebuie să se audă, des şi răspicat, mărturia noastră întru apărarea Adevărului. Cea mai înaltă mărturie pe care o putem aduce este rostirea Crezului statornicit de Sfânta Biserică, cel care cuprinde adevărurile veşnice şi mântuitoare pentru orice făptură omenească. De asemenea, când ne învrednicim de Sfânta Împărtăşanie – s-o facem cât mai des! – mărturisim cu toată fiinţa noastră: ,,Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu’’. Ţineţi minte aceste Dumnezeieşti cuvinte, rostite de Însuşi Mântuitorul şi scrise de Sfântul Matei Evanghelistul: ,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri’’ (Matei 10, 12-13).Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă, cu părintească dragoste, să străbatem drumul mărturisirii lui Hristos, accentuând că la capătul lui ne aşteaptă răsplata cea incomensurabilă şi inexprimabilă a vieţii veşnice: ,,Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat pe El din morţi, te vei mântui’’ (Romani 10, 9).
Mai aproape de vremurile noastre, cu puţin înainte de moartea sa, Părintele Dumitru Stăniloae făcea această amară constatare: ,,Poate astăzi ceva mai mult ca oricând, Hristos este negat. Atunci era ceva negat din El: nestorienii negau unitatea de persoană, monofiziţii au negat umanitatea, arienii au negat egalitatea cu Tatăl, deci fiecare câte ceva. Dar astăzi se neagă peste tot Hristos’’. Şi încheie Părintele cu aceste cuvinte-testament: ,,Asta ne somează să punem şi mai mult în lumină adevărurile Lui’’.
Astăzi, iubiţi credincioşi, este Duminica întâia din Sfântul şi Marele Post, despre care ştim că e Duminica Ortodoxiei, adică a Dreptei Credinţe pe care o mărturisim şi o trăim noi. Dacă ziua Pogorârii Sfântului Duh este ziua Bisericii pentru că atunci a întemeiat Dumnezeu Sfânta şi Apostoleasca şi Soborniceasca Sa Biserică, azi putem spune că este ziua Credinţei noastre. În anul 843 s-a hotărât ca întâia Duminică din Post aşa să se numească, a Ortodoxiei, ca o biruinţă a Dreptei Credinţe asupra tuturor rătăcirilor pe care le numim erezii pierzătoare de suflete. Până la acea vreme Biserica înfrânsese erziile cu care s-a confruntat. De-atunci până-n vremea noastră au mai fost erezii care au pierit odată cu cei care le-au izvodit şi răspândit. Acum numărul ereziilor este imens deoarece, se pare, trăim în timpurile în care diavolul a fost dezlegat din adânc (Apocalipsa 20, 3,7) şi amăgeşte popoarele spre a le duce la pierzanie. Biruinţa deplină asupra tuturor lucrurilor şi rătăcirilor diavoleşti se va produce la a Doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Până atunci, să mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit de acest dar mare al Dreptei Credinţe, al Ortodoxiei, pe care să-l păstrăm cu scumpătate până la moarte.
Astăzi, în tot mai multe biserici de pe faţa pământului se va citi Sinodiconul, prin care vor fi daţi anatemei toţi ereticii stricători ai bunelor rânduieli Dumnezeieşti. Slujba aceasta a fost cenzurată şi scoasă din cărţile bisericeşti, deoarece ştiindu-se vizaţi de ea, arhiereii nevrednici au vrut s-o afunde în uitare. Părintele Justin Pârvu a avut grijă să reediteze Molitfelnicul din 1896, şi astfel avem Sinodiconul la îndemână, ca o modalitate canonică de a apăra Biserica de erezii. Un cunoscut mi-a relatat faptul că, vrand să reediteze acel Molitfelnic, n-avea niciun exemplar la îndemană. Atunci a trimis un monah la o Mănăstire din Moldova, cu ascultarea de a copia exemplarul care se găsea acolo. În puterea nopții, intra în bibliotecă, se așternea pe lucru, pană cand a reușit să ducă la Petru Vodă copiile necesare.
Bunul Dumnezeu să pomenească întru Împărăţia Sa pe toţi clericii şi mirenii care-şi vor ridica glasurile spre a-L mărturisi pe Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat şi spre a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă de de toate izvodirile nebuneşti ale ,,porţilor iadului’’. Anatema tuturor ereticilor! Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 