Epigrame – lichidare de stoc. Secțiunea minciuno – episcopi

Pseudo-episcopul Sălajului, Petroniu, a reușit să oprească curgerea timpului. La 58 de ani arată ca la 30. Secretul, în această epigramă:

Elixirul tinereții

L-a găsit la prețul pieții.

Este vopseaua de păr,

Să nu-l luați în răspăr.

…………………………………………..

Polivalentului Iustin Hodea, angajat la Baia Mare în postul de episcop:

Sigheteanul băimărean

A fost stareț rohian,

Acum e și sătmărean,

Când, de fapt, e doar Hodean.

………………………………………………..

Mitropolitul Petru de Bălți este medaliat (aur, argint, bronz?) de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol

Mitropolitul de Bălți

Are-o funcție înaltă.

A venit din alte părți

Ca să dea cu bota-n baltă.

……………………………………………………

Ecumenistul Teofan de la Iași a transpus în faptă îndemnul scripturistic ,,ca toți să fie una’’, dansând penibil cu evreii în sinagogă:

Dănțăuș cum altul nu-i,

Teofan al Savului

S-a prins în horă de evrei

Și s-a făcut una cu ei.

Terofan Savu a uitat de voturile sărăciei, castității și ascultării de Biserică:

Predestinatul Teofan

Rimează bine cu ,,un ban’’.

Dacă dorim mai mulțí bani,

Creștem numărul de Teofani.

…………………………………………..

Ecumenistlui Teodosie de la Constanța, acuzat de multe rele:

Nu-i mai puneți în spinare

Fapte rele și murdare.

Vinovat nu e Teodosie,

Le-a făcut o sosie.

……………………………………………………….

Lui Varlaam Ploieșteanu, om la rugăciunii împreună cu ereticii:

El își zice Varlaam,

Lumea-i zice Ploieștean.

De Creta când îi vorbești,

O-ntoarce ca la Ploiești.

……………………………………………………….

În schimbul unor capiști papale, Siluan Șpan, pseudo-episcop al Italiei, a predat papistașilor preoții și credincioșii români din această țară. Unirea cu papistașii e ca și făcută. Atenție crdincioși români.

Pentru oareșce locaș,

Siluan – supus papal –

A devenit papistaș

Cu rang de vice-cardinal.

…………………………………………………………..

Ereticul ecumenist Andrei Andreicuț de la Cluj este un papistaș infiltrat în Biserica noastră. Realizări deosebite: informator al securității, și-a pus derbedeii să-l bată pe episcopul Emilian Birdaș și să-l alunge din Alba Iulia, pentru ca apoi să-i ia locul, cu ajutorul celuilalt papistaș, Nicolae Corneanu.

Inginer de căi ferate,

A fost în Securitate

Un umil informator.

Acum e smerit păstor.

……………………………………………………………

Cu mai mulți ani în urmă, o româncă s-a însoțit cu un neamț lutheran. L-a convins să vină la Ortodoxie, și-n acest sens s-au adresat ereticului Serafim Joantă, mare mitropolit european. Dumnealui, în loc să-l boteze, i-a spus că e bună și reaua credință lutherană și poate să rămână în acea stare. Din acel moment, neamțul n-a mai vrut să audă de Ortodoxie. Mare păcat!

A venit odată unul din rătăcire să iasă

Însă-n loc de Sfânt Botez,

Serafim cu al lui crez,

I-arătă drumul spre casă.

………………………………………………………………..

Canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol vorbește de cei care propovăduiesc erezia cu capul descoperit.

Ca să scape de acuza

De erezie pierzătoare,

Și-a pus pe cap o tichie

Plină de mărgăritare.

…………………………………………………………

Liviu-Laurențiu Streza de la Sibiu a avut relații strânse cu fostul ministru Sorin Frunzăverde, mason recunoscut, acum decedat:

Prieten bun cu Frunzăverde,

Frunza însă s-a uscat.

Se uscă și Liviu Streza

Și e gata de picat.

………………………………………………………….

Casian Crăciun e mare arhiepiscop de Galați, peste toată Dunărea de Jos. Se numără printre vacciniștii de frunte ai țării.

Astă-vară, la Crăciun,

Mâncai mere dintr-un prun.

La Crăciun de nimerești,

Numai bun de vaccin ești.

………………………………………………………………

La Oradea, stă pe scaunul episcopal ortodox papistașul Sofronie Drincek. Credincioșii bihoreni s-au adresat pseudo-mitropolitului Laurențiu Streza de la Sibiu, care n-a făcut nimic pentru înlăturarea acestei anomalii. Ghiciți de ce.

Cel care s-a lepădat

Se numește apostat.

Sofronie cel drăgălaș

Se numește papistaș.

…………………………………………………………..

Traiul bun e o ispită. Ierarhii români și-au făcut obiceiul să meargă în parohii, unde preoții și credincioșii le pun ce au mai bun pe masă:

Ierarhii noștri sunt actori,

Apar public deseori

În piese zise ,,liturghii’’,

Urmate de sindrofii.

………………………………………………………………….

Epigrama care urmează am mai publicat-o la secțiunea nepomenitori. O reiau:

Vincențiu al lui Grifoni,

Mare iubitor DE MONey,

Și-a tras pe turta lui spuză

Taman de la Părintele Buză.

……………………………………………………………………

Ereticul Lucian Mic de la Caransebeș, mare iubitor de papistași, slujește deseori cu aceștia. Când Părintele Laurențiu Iacob a refuzat să se roage cu ereticii, respectând Sfintele Canoane, l-a amenințat cu caterisirea pentru… schismă.

,,Mic-gros” este un depozit.

O spun cu un pic de haz:

Lucian e mic la suflet,

Însă e gros la obraz.

………………………………………………..

Suntem un caz unic în istoria Bisericii Universale: toți cei 56 de episcopi, plus 2 trecuți în rezervă, au căzut în erezie.

Ierarhii români sunt eclectici

Și se adună în sobor.

Mai grav e că sunt și eretici,

Și-s o rușine pentru BOR.

Presbiter Iovița Vasile

Cât de josnic poate fi Bartolomeu din Constantinopol. Cât îl va mai răbda Dumnezeu?

Un tribunal districtual din Kiev a prelungit luni, 29 mai, cu încă două luni arestul la domiciliu al starețului Marii Lavre Pecerska, mitropolitul Pavel Lebed. Ierarhul ucrainean se află în arest de la 1 aprilie, după ce, în urma unui proces tipic stalinist, desfășurat cu ușile închise, a fost acuzat de încălcarea egalității religioase (!) și de sprijinirea agresiunii ruse.

De data aceasta, procesul nu a mai fost cu ușile închise. În sală s-a aflat și reporterul Strana News, una dintre cele mai echilibrate publicații din Ucraina. Potrivit acesteia, mitropolitul Pavel a făcut în fața instanței o declarație explozivă.

Starețul de la Pecerska susține că a fost sunat în detenție de Patrariarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I. Acesta i-ar fi propus un târg: toate acuzațiile împotriva lui Pavel vor fi retrase dacă el, împreună cu alți călugări de la Marea Lavră a Kievului, trec la biserica Ortodoxă a Ucrainei (schismatică)

Cu alte cuvinte, Patriarhul Ecumenic s-ar fi pretat unui șantaj ordinar: Libertate contra Trădare.

Pavel Lebed nu ar fi aruncat o adevărată bombă în tribunalul districtual din Kiev dacă nu ar fi avut DOVADA că spune Adevărul.

Adrian Pătrușcă – preluare selectivă de pe ActiveNews

(Titlul îmi aparține)

Hristoșii mincinoși

,,Se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne multe și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși’’ (Matei 24, 24). Mântuitorul Iisus Hristos a avut grijă  să ne prevină asupre primejdiei pe care aceștia o reprezintă, pentru mântuire sufletelor noastre, așa încât nimeni nu se va putea dezvinovăți la înfricoșătoarea judecată.

Cine sunt hristoșii mincinoși? CMB (consiliul mondial babilonic) a validat vreo 400 de capi ai sectelor și rătăcirilor din câte există pe mapamond. În realitate, ei sunt mult mai numeroși. Fiecare biserică mincinoasă cu hristosul ei mincinos. Îi socotim în rândul lor și pe Ioan Sauca, Nifon de la Târgoviște și pe toți ortodocșii vopsiți, care participă la întrunirile lor nelegiuite. Aceștia au cutezat să întemeieze bisericile lor mincinoase și pierzătoare de suflete, pentru că minciuna naște tot minciună, niciodată adevăr.

Dumnezeu nostru este unic, Mântuitorul nostru este unic. Biserica întemeiată de El este unică; o singură Credință a fost dată omenirii, cea Ortodoxă; un singut Botez a fost instituit de Dumnezeu, după cuvintele Sfintei Scripturi: ,,Este un Domn, o Credință,  un Botez (Efeseni 4, 4). Tot Sfântul Apostol Pavel a așezat în paginile Scripturii aceste preasfinte cuvinte: ,,Pentru că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este Capul Bisericii, trupul Său, al cărei Mântuitor și este’’ (Efeseni 5, 23). Aici este nădejdea noastră de mântuire, pentru că obsevați: Hristos este Mântuitorul unei singure Biserici, nu al puzderiei de secte și rătăciri, fraudulos numite ,,biserici’’.

Ce va fi la sfârsitul veacului acestuia? Nădăjduim că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne va chema să fim moștenitori ai veșnicei Împărății. Dar ceilalți? Aceștia își vor căuta mântuirea fiecare la hristosul său: protestanții la Luther, reformații la Calvin, martorii lui Iehova la Charles Taze Russel. Cuvintele nepieritoare ale Mântuitorului ne spun fără echivoc: ,,Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, ci aceia care fac voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulți îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, nu în Numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni, și nu în Numele Tău minuni multe am făcut? Și atunci voi mărtirisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea’’ (Matei 7, 21-23).

Așa va fi, pentru că Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu este element de fațadă, îndărătul Căruia să-ți ascunzi otrava ereziilor. Ai părăsit Biserica lui Hristos, L-ai părăsit pe Mântuitorul lumii, și atunci să te mântuiască hristosul tău mincinos, pe care l-ai slujit în viața pământească.

Presbiter Iovița Vasile

Cuvânt bun către aproapele

Fraților, vă rog fiți vigilenți în aceste vremuri tulburi de prigoană asupra Bisericii lui Hristos și a ortodocșilor care țin cu adevărat Dreapta Credință și vor cu adevărat să se mântuiască. Diavolul și-a trimis toate puterile întunericului pe pământ ca să rătăcească turma lui Hristos și să o ducă în iad. În Biserică, prin ecumenism, se urmărește unirea ortodocșilor cu toate sectele, ereticii și păgânii, avându-l cap pe antihrist, schimbarea dogmelor, ignorarea canoanelor și a învățăturii Sfinților Părinți.

În lume, o puternică luptă se duce împotriva Bisericii prin președinți, guverne, tribunale, media, medicină, știință, internet, războaie și instituțiile fiecărui stat. Scopul satanei, prin antihrist și acoliții lui,este de a pecetlui lumea cu semnul fiarei(666). Cine va lua pecetea antihristului se va lepada de Hristos și va merge în fundul iadului. Dacă s-a luat pecetea nu mai există cale de întoarcere. Atenție și la numărul numelui farei care este număr de om (666). Atenție și la constrângerile sistemului care prin viclenie îl va face pe om să accepte pecetea.

Fugiți de actele biometrice (buletine, permise, pașapoarte, carduri bancare, card de sănatate, portofelul digital,etc.) acestea toate sunt căderi și lepădare de Hristos. Cine va lua acestea va lua și pecetea. Despre acestea ne-au tot avertizat Sfinții Părinți în decursul timpului. Luați ca reper scoaterea banilor și toate mizeriile care au fost și vor fi impuse prin legi, HG, OG, etc. Nu acceptați toate otrăvurile care ne sunt date prin alimentație, farmacii, vaccinuri,etc. Citiți etichetele și vă informați și din alte surse care nu sunt controlate de sistem. Cum știți voi ce este în vaccin, așa știu și doctorii. Pentru o mână de bani își vând sufletele satanei. Să punem început bun, prin a merge la slujbele Bisericii noastre pentru rugăciune, spovedanie, împărtășanie, milostenie, etc și a înmulți talantul care ne-a fost dat. Cine are urechi să audă și cine are ochi să vadă. Fiți treji și cu luare aminte căci vremurile sunt grele și diavolul umblă să înșele. Mă iertați și rugați-vă și pentru mine păcătosul,

Ștefan Ciobanu

Epigrame – lichidare de stoc. Secțiunea nepomenitori

Părintele Cosmin Tripon a ales să plece dintr-o parohie de oraș, decât să asiste pasiv la batjocorirea Sfintei Credințe Ortodoxe de către papistașul apostat Sofronie Drincek

Părintele C. Tripon

N-a vrut sa zică Sofron,

Și-a mers în exil –  cinci ani,

Nu departe, la Delani.

Pseudo-episcopul Varsanufie de la Râmnicu Vâlcea l-a alungat din Mănăstire pe Părintele Grigorie Sanda prin metode banditești, specifice ecumeniștilor.    

Ferestrele i le-au stricat

Și a plecat în bejenie.

Atunci Părintele-a strigat:

Numai VAR-SĂ-NU-(MAI)-FIE.

………………………………………………………..

Părintelui Ioan Ungureanu, pentru vina de a fi apărat Ortodoxia, i-au trimis în parohie un intrus, Bolohan, care, deși nu e dorit, continuă să tulbure viața credincioșilor.

Părintele Ungurean

De la Schitul Orășan

N-a mai zis de Teofan

Și i-au dat un bolohan.

………………………………………….

Pseudo-episcopul tăiat împrejur, Vincențiu Grifoni, l-a alungat din parohia sa de oraș pe Părintele Claudiu Buză, fapt pentru care am scris acest catren:

Vincențiu al lui Grifoni,

Mare iubitor DE MONey,

Și-a tras pe turta lui spuză

Taman de la Părintele Buză.

……………………………………………………….

Monahul Chiriac de la Râmnicu Vâlcea a fost printre cei care ai înțeles că ruperea comuniunii cu Varsanufie e singura cale canonică de urmat.

Prieten îmi este Chiriac,

Monahul sărac, cu dulamă.

L-aș fi vrut pe Țiriac,

Însă nu mă bagă-n seamă.

…………………………………………………………..

Doamnei doctor Gabriela Naghi, harnică truditoare a acestui blog, cu recunoștință

Doamna doctor, muncitoare

Cu două calificări,

Ne-aduce mărgăritare

Culese din patru zări.

………………………………………………….

Doamnei magistrat Carmen Elena, din Piatra Neamț:

Doamna Carmen, cu speranță

În sentințe scrise logic,

A-nlocuit vechea balanță

Cu cântarul electronic

……………………………………………….

Printre nepomenitori, patru frați, doi părinți și două maici:

Patru frați în mănăstire?

E ceva ce nu se poate.

Vom sesiza urgent ANI

Pentru incompatibilitate.

…………………………………………………..

Fratelui Mihai Ene, din București:

Mihai Ene ne e frate drag.

Îi dorim s-ajungă și Moș Ene

Și să le umble pe la gene

Nepoților săi strânși șirag.

……………………………………………………

Din Arad, soții Ciobanu s-au alăturat  celor îngrădiți de eretici:

Ștefan Ciobanul face semn cu mâna,

Băciță din Petrila are.

Îi mai lipsesc doar fluierul și stâna

Și două sute cincizeci de Mioare.

……………………………………………………………..

Din județul Alba, domnul Cristian, IT-ist și soția, stomatolog, au ales calea mărturisirii. Le-am dedicat următoarele două epigrame:

Domnul Cristi e aitist.

Eu aș vrea să fie artist,

Însă nu-i îndrăgostit de artă,

Cum e de Doamna consoartă.

………………………………………………………………………………..

Știți bine cât vă prețuim

Noi, aceștia răi de gură.

La cabinet când venim,

Ne dați un scaun de tortură.

Presbiter Iovița Vasile

Monahul Nicolae Steinhardt: Omul e ancorat în diabolism, prins în nisipul mișcător al mâniei gratuite

Deși îmi dau seama că vin în contradicție cu spusele Apostolului (I Corinteni 6, 18-19: „Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său. Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-l aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?”), pentru care păcatul trupesc este cel mai compromițător și angajează complet persoana umană, cred că păcatul supărării și al enervării este mult mai grav.
Insul care, într-un magazin, în autobuz sau în tramvai, ori la birou ori la o coadă se enervează și se răstește, insultă și-și iese din fire, nu numai că se dedă în urât spectacol, dar se și rupe cu totul de Dumnezeu. Cred că în toate bordelurile Parisului, Hamburgului și Singaporelui, ba în toate localurile de pierzanie ale tuturor porturilor și metropolelor lumii, în ocnele Guyannei, în temnițele de la Sing-Sing și Dartmoor păcatele săvârșite nu strigă mai disonant și mai jalnic la cer decât icnirile, certurile din senin și insultele gratuite proferate, cu o ură vitriolată, de arțăgoși și îmbufnați. (Crimele, furturile, depravările au o oarecare legătură cu nedreptățile și complicațiile lumii, harța însă nu.)
Supărările acestea – pe care nici nu le luăm în seamă, deși dacă ne ciocnim de ele ne ustură ca un corosiv – nu sunt de fapt simple supărări, ci dezvăluiri ale unei stări sufletești de neîmpăcată opoziție cu lumea creată de Dumnezeu; ale unei îndărătnice și imense îndepărtări de la recunoașterea deșertăciunii celor lumești. Dintr-odată cel din urmă fleac ia proporții și prinde vâlvătăi și pune în cumpănă toată măreția facerii și toată bucuria de a trăi. Omul e ancorat în diabolism, prins în nisipul mișcător al mâniei gratuite. Vicleanul, aici, cu adevărat își merită numele, câștigă sută la sută și fără niciun efort.
Dar vorbele!, vorbele acelea la nivel de mușcătură de câine ce se repede pe furiș, la nivel de lătrături chelălăite și colți arătați de dincolo de gard; care desigur nu stau în corelație cu involuntara îmbrâncire sau cotul atins în treacăt, ci sunt însăși vărsătura Satanei. Tocmai contrariul supărăciosului, îl prezintă Sfântul Apostol Iacov (3, 23) drept pildă de urmat: „Pentru că toți greșim în multe chipuri și dacă nu greșește cineva în cuvânt acela este bărbat desăvârșit, în stare să se înfrâneze în întregime.”
De grele păcate avem prilej a ne înfiora, pentru mine nici unul nu-mi pare mai străin de afirmația că împărăția mea nu este din lumea aceasta decât turbarea verbală a nervosului din autobuz.

(Monahul Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

După gândirea strâmbă a ecumeniștilor, Sfinții lui Dumnezeu au fost… schismatici. Sfântul Iustin Popovici

Sfințenia omului se lucrează și mântuirea se dobândește numai în Biserica lui Hristos. Ar fi cu totul absurd să admitem existența sfințeniei la bisericile mincinoase pe care le-a recunoscut și a încercat să le legitimeze sinodul tâlhăresc din Creta. Nici papistașii, nici ceilalți rătăciți care pretind că sunt creștini, nu au sfințenie, pentru că această stare Dumnezeiască nu este compatibilă cu erezia și rătăcirea de la Sfânta Credință Ortodoxă. Cu atăt mai puțin am putea vorbi de sfințenie în așa numitele religii păgâne: budism, hinduism, brahmanism, islamism etc.

Sfântul Iustin Popovici a fost printre cei care au sesizat primejdia ecumenismului, înainte ca acesta să se manifeste cu virulența pe care o vedem în vremea noastră. Era anul 1971, și nevrednicul de pomenire patriarh al Serbiei, Gherman, unul din președinții cmb (consiliul mondial babilonic) a semnat următorul text: ,,Și respirația puternică de reînnoire va sufla în arena puternică a Bisericii, precum și în fiecare din comunitățile ei, pentru că acestea nu sunt simple unități administrative, ci ele constituie (fiecare) o parte a unei mari Biserici creștine’’. Precum vedem cu limpezime, textul expune fără echivoc erezia ecumenistă numită teoria ramurilor, conform căreia fiecare rătăcire, fiecare sectă sau comunitate eretică ar deține o parte a adevărului, iar acesta, în integralitatea lui, nu poate fi dobândit decât prin unirea, prin însumarea acestor erezii. De-aici ar rezulta un amalgam drăcesc, în care întunecații urmăresc să atragă și Sfânta Biserică Ortodoxă, spre a o pierde în această mixtură babilonică.

În aceste circumstanțe, Sfântul Iustin Popovici a rupt comuniunea cu ereticul patriarh Gherman, prin încetarea pomenirii acestuia la Sfintele Slujbe, cum cer Sfintele Canoane, și a rupt orice legătură cu pseudo-ierarhul căzut în erezie. Este motivul pentru care Gherman nu a participat la Slujba de înmormântare a Sfântului Iustin din 25 martie 1971.

În acest fel, Sfântul Iustin s-a alăturat celorlalți Sfinți care au ales această cale canonică de luptă împotriva ereziei, care a pătruns în Biserică. Și amintim aici pe Sfinții Maxim Mărturisitorul, Grigorie  Palama și Paisie Aghioritul, neexcluzându- l pe vrednicul Mitropolit Augustin de Florina.

Așadar, facă bine ecumeniștii contemporani să nu se mai acopere de ridicol când susțin că nepomenitorii actuali ar fi schismatici, adică în afara Bisericii. Făcând această paralelă cu Sfinții amintiți n-aș vrea, Doamne ferește, să sugerez că noi am fi făcut oarece pași pe calea sfințeniei. Nu. Noi am rămas în locul acela din care putem spune doar atât: ,,Suntem slugi nevrednice, pentru că am făcut  ceea ce eram datori să facem’’ (Luca 17, 10).

Canonul 15 al Sinodului I II de la Constantinopol, din 861, statornicește fără echivoc: „cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinţi, fireşte adică, de comuniunea cu acela care propovăduieşte eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cei ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”. Mulțumim, cinste nu dorim, ne ajunge mila lui Dumnezeu. Citiți cu atenție acest Sfânt Canon, care face parte din Revelația Dumnezeiască, fiind cuprins în Sfânta Tradiție a Bisericii noastre.

Când îi veți auzi pe ecumeniști clamând că actualii nepomenitori ar fi schismatici, clișeul propagandistic la modă, spuneți doar atât: Suntem în Biserică, parte a ei, întocmai cum au fost Sfinții pomeniți mai sus. Încercăm, după puterile noastre, să apărăm Biserica noastră de schismele provocate de voi și de monstrul din Constantinopol, Bartolomeu. Suntem în ,,schismă’’, în îngrădire cu voi, ereticilor dovediți, nu cu Biserica lui Hristos. Voi sunteți în afara Bisericii, prin ereziile ecumeniste pe care le propovăduiți cu capetele voastre descoperite și goale. De Dumnezeu nu vă temeți, de oameni nu vă rușinați.

Presbiter Iovița Vasile

Nu poate fi înțeles Cel neînțeles, nu Se cuprinde Cel necuprins

Omul astăzi și-a lărgit înfricoșător cunoștințele. Cu toate acestea, deși cunoaște ce se întâmplă în cele patru margini ale pământului și în universul infinit, rămâne cu totul ignorant în ceea ce privește sinele său. Avem informații din galaxii, din cele cinci continente și avem dificultăți în a comunica cu aproapele nostru. Cu toate acestea, în mod netăgăduit, cele ce cunoaștem sunt cu siguranță mult mai puține decât cele pe care nu le cunoaștem. Tehnologia se dezvoltă excesiv și neînchipuit de mult, totuși ne este cu neputință să preîntâmpinăm răul să se producă. Cunoaștem astăzi numai 1/10 din funcțiile creierului nostru. Omul pe cât este de mic, pe atât este de mare, pe cât de înțelept, pe atât de fără de minte, pe cât de bogat, pe atât de sărac, pe cât de bun, pe atât de rău. Cunoaștem multe, dar ignorăm și mai multe. Fiecare om este o taină nepovestită și fără fund. De ce alege asta și de ce-i place una și nu cealaltă, de ce urăște atât de mortal ceva, de ce plânge, cum suferă, de ce se exprimă astfel, prin ce este diferit de altul, de ce tace, de ce hulește și strigă, de ce este melancolic, când se teme, adică mai direct, diversitatea, diferența, părerea, tânjirea, creativitatea, alegerea, anatomia, structura sufletească, caracterul, stilul, năravul, individualitatea. Toate aceste caracteristici speciale îl separă și îl disting prin neîntrecuta măreție a sfintei unicități.

Un tânăr care își pune probleme se întreabă despre legătura sufletului cu trupul, mai exact, ce este sufletul și ce este moartea. Care este morala necesară pentru păstrarea sfințeniei vieții? Când începe și când se termină viața nu este întotdeauna ceva cunoscut cu exactitate. Viața nu este determinată de niște legi lumești, fiindcă este o taină greu de tâlcuit. Episcopul Mesogheei Nicolae zice: suntem incredibil de mici, extraordinar de singuri, oameni de o clipă în raport cu timpurile universului, pentru ca să putem spune că: 1) cunoaștem universul 2) că îl înțelegem, și 3) că putem comunica cu el.

În ciuda unei atât de mari comunicări și atâtor contacte sociale, omul contemporan suferă de mare singurătate. Singurătatea și ignoranța noastră se întâlnesc în unicitatea noastră. Bogata cunoaștere științifică vrea să-L excludă pe Dumnezeu. Crede că poate face vreun progres fără prezența puterii Lui, ba mai mult, fără ajutorul Lui. Omul de știință se încrede în cunoștințele sale și în puterile sale și nu vrea niciodată nicio altă prezență. Gheronda Paisie zicea că: „toate lucrurile le cercetez și le iau în discuție, afară numai despre existența lui Dumnezeu nu mă întreb nimic. E ca și cum mi-ai spune că nu m-am născut din mamă sau că rasa mea nu e neagră! Ce discuție să facem?” „Aici, bre, flăcăilor”, zicea la doi studenți care l-au vizitat, „și animalele necuvântătoare cred în Dumnezeu, iar omul cel înzestrat cu rațiune și judecată nu crede…”. Și chiar în clipa aceea a trecut pe acolo o șopârlă. Și Gheronda îi spune șopârlei: „Există Dumnezeu?”. Și șopârla a dat din cap că da. (Într-o altă versiune am auzit același fapt că a vorbit șopârla cu glas tare și a spus: „Da, există Dumnezeu”).

În toată Ortodoxia răsăriteană niciodată nu s-a ivit o asemenea întrebare. Oamenii puteau să fi păcătuit, dar niciodată nu le-a trecut prin minte ideea că poate nu există Dumnezeu. Din acest motiv niciunul dintre Sfinții Părinți luminați de Dumnezeu n-au scris niciun cuvânt care să dovedească existența lui Dumnezeu. Această întrebare a fost formulată în Apusul cel stăpânit de raționalism. Tradiția ortodoxă, atât credința, cât și viețuirea, nu s-a ocupat niciodată cu chestiunea dacă există Dumnezeu. A vorbit numai despre venirea Lui sigură. Dumnezeu nu poate fi dovedit științific. Dacă ar putea fi dovedit astfel, nici nu ar merita să mai credem. Dar aici este mai degrabă vorba despre o osteneală zadarnică. Dumnezeu este viu și Se revelează. Nu Se descoperă, nici nu Se dovedește prin mijloacele științei. Numai trăit Dumnezeu comunică cu făptura Lui și umple de bucurie și plinătate viața ei.

Nu poate fi înțeles Cel neînțeles, nu Se cuprinde Cel necuprins. Mintea trebuie să coboare în inima curată, potrivit Sfântului Grigorie Palamas, ca să-L întâlnească, să-L cunoască și să și-L împroprieze pe Dumnezeu. Taina nu se cercetează, nu se elucidează, nici nu se înțelege, ci se trăiește empiric, prin exeperiere, și se comunică în chip neînțeles cu mintea. Dumnezeu nu este neapropiat, ci este apropiat și propriu prin energiile Lui necreate.
Dumnezeu este Atotdesăvârșit, Atotputernic, Atotbun, Atotdrept. Dreptatea Lui nu desființează dragostea Lui. Dreptatea Lui nu Îl face pedepsitor și răzbunător. Dacă ar fi așa, ar fi rău. Nu există niciun element al răutății în Dumnezeire, zic Sfinții Părinți purtători de Dumnezeu. S-a răstignit pentru noi, cei pătimași, Cel Nepătimitor din iubire nemărginită, pentru ca să ne ducă pe noi în atotdesfătata și nemărginita veșnicie. Dragostea lui este subtilă, plină de bunăvoință, nobilă, nu eludează libertatea noastră.
Puterea Lui nu ne amenință, nu ne înspăimântă și niciodată nu vrea să ne extermine, ci ne mișcă, ne emoționează și ne străpunge la inimă. În Anglia circulă reclame întregi care pun la îndoială existența lui Dumnezeu. De ce oare atâta înverșunată luptă pentru ceva care nici nu există?
Noi, răsăritenii, nu putem să dovedim existența lui Dumnezeu și, sincer, aceasta nici nu ne interesează deloc, ci noi luptăm cu toate puterile și cel mai mult pentru a descoperi uimitoarea Lui frumusețe înlăuntrul nostru.

(Sursa: Pathoktonia [Omorârea patimilor] – Moise Aghioritul, Ed. Εν πλω)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici: Înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea

Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine.

El a intrat deja înlăuntrul vasului vieţii noastre, al trupului şi al sufletului nostru. Şi întocmai precum S-a aflat El într-o corabie cu apostoli, tot astfel este El, exact Acelaşi şi acum în vasul vieţii mele şi al vieţii tale. Şi ori de câte ori se stârneşte o furtună în sufletul nostru şi vânturi viclene vor să ne doboare, El este Mântuitorul nostru. Întocmai precum odinioară El a poruncit furtunii şi vântului, dinaintea apostolilor îngroziţi: „Taci, linişteşte-te!”, tot astfel poate El şi acum să săvârşească aceeaşi minune, aducând pacea înlăuntrul nostru. Noi trebuie doar să ne rugăm Lui, la fel precum apostolii au procedat în vremea aceea: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim” (v. Mt. 8:25).

Aţi văzut prescura, sfânta pâine folosită pentru Dumnezeiasca Liturghie. Şi ştiţi, desigur, ceea ce este întipărit pe prescură. În jurul unei cruci se află o inscripţie pe care se poate citi: „IC XC NIKA”. Aceasta înseamnă: „Iisus Hristos, Biruitorul”. O, surorile mele, dacă Hristos se află în noi, biruinţa este în noi, biruinţa împotriva tuturor forţelor potrivnice, văzute şi nevăzute, împotriva oricărei uri care ar putea apărea în inima noastră, împotriva oricărei amărăciuni, a oricărei temeri şi împotriva oricărui întuneric care s-ar putea furişa în mintea sau în trupul nostru.

Dacă lumea te necăjeşte, să ştii că înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea şi a biruit lumea. Întocmai precum odinioară le-a spus apostolilor Săi: „în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”(Ioan 16:33). Prin urmare, surorile mele, ori de câte ori vă necăjesc oamenii, intraţi în inima voastră cu toată mintea şi spuneţi acolo de câteva ori aceste cuvinte: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Şi, de îndată, veţi simţi putere şi lumină. Să credeţi că Domnul Iisus a intrat cu adevărat în inima voastră prin Sfânta Împărtăşanie, că El a biruit întreaga lume şi tot ce se află în lume şi să nu vă temeţi. Sf. Ioan Evanghelistul, smeritul ucenic al lui Hristos, care şi-a aşezat capul pe sfântul piept al Domnului, o spune în acest chip: „Oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (I Ioan 5:4).

Dacă teama vă va cuprinde din pricina vreunui coşmar sau din pricina vreunei fantasme sau fantome în timp ce sunteţi treaz, intraţi iute în inima voastră cu mintea şi iarăşi rostiţi aceste cuvinte de câteva ori: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Căci Domnul este biruitor asupra oricărei forţe rele. Amintiţi-vă ceea ce aţi citit în Evanghelie – felul în care Domnul a alungat duhurile rele din oameni şi ceea ce a spus: „L-am văzut pe satana căzând ca un fulger din cer”, şi cum, după slăvita Sa înviere, El le-a dat putere Apostolilor Săi asupra diavolilor, aşa şi nouă tuturor celor ce credem într-Însul atunci când El a spus că acest semn va urma tuturor celor ce cred: „În numele Meu demoni veţi izgoni” (Marcu 16:17).

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 44-46)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Ce reacţie avem atunci când suntem jigniţi?

Să zicem că unul dintre fraţii de la mânăstire, Părintele loan, care este din Cipru – un om al inimii, un om cu simplitate, dar şi cu înţelepciune – mi-a spus un cuvânt care mi-a căzut greu, şi am primit „lovitura” ca pe o sabie în inimă. Aceasta este doar o presupunere, întrucât un astfel de lucru nu s-a întâmplat niciodată între noi. Dar să zicem că el a spus acest cuvânt greu care m-a rănit şi eu l-am simţit precum un cuţit ascuţit în inimă. Nu pot evita această durere; ea este reală.

Însă există două feluri de a reacţiona. Aş putea să reacţionez psihologic şi să zic: ,,Părinte Ioan, câte nu am făcut pentru dumneata M-am rugat atâta pentru frăţia ta, te-am primit cu atâta dragoste în obstea noastră şi întotdeauna ţi-am purtat de grijă. Câtă nerecunoştinţă! Nu eşti un om bun.” Aceasta este o reacţie înverşunată, dar aşa reacţionăm noi în lume. Or acest fel de reacţie mă distruge. Duhovniceşte însă, cea mai bună cale este să înţeleg că, deşi durerea mea este reală şi nu pot face nimic în privinţa ei, pot totuşi să-mi întorc repede gândul şi să vorbesc cu Dumnezeu.

Pot să-mi înalţ mintea la Dumnezeu şi să zic: ,,Doamne, Tu m-ai văzut în somnul trândăviei, al morţii şi al nepurtării de grijă şi ai trimis pe ingerul Tău să mă trezească. Miluieşte-l pe el şi pe mine şi iartă-mi toate păcatele.” Astfel încep să mă rog pentru iertarea păcatelor mele şi după ce mă rog o vreme în acest chip, durerea din inimă se preschimbă într-o aşa de mare mângâiere, şi la sfârşitul rugăciunii mă simt atât de întărit, încât am şi uitat de la ce am pornit să mă rog.

În lume oamenii stabilesc o scară a desăvârşiríi duhovniceşti după criterii omeneşti şi spun: ,,Dacă am citit o slujbă pe zi, sunt pe prima treaptă a scării. Dacă am citit două slujbe, sunt pe treapta a doua. Dacă am citit toate slujbele, sunt bun şi desăvârşit.” Aceasta este o socoteală psihologică şi nu este deloc adevărată.

Sfântul Ioan Scărarul ne dă o altă scară a desăvârşirii duhovniceşti, mai adevărată şi care nu dă greş. Ce reacţie avem atunci când suntem jigniţi? Dacă suntem jigniti şi ne silim inima să nu ripostăm, atunci am pus piciorul pe prima treaptă a scării. Dacă nu numai că nu ripostăm, ci ne şi rugăm pentru cel care ne-a rănit, atunci am păşit pe a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc. Dacă nu numai că ne rugăm pentru acea persoană, dar ne şi pare rău că şi-a vătămat sufletul făcându-ne aceasta şi suntem plini de compătimire pentru ea, atunci suntem pe treapta a treia. Si dacă ne bucurăm că am suferit ocarã pentru Dumnezeu, atunci suntem pe o şi mai înaltă treaptă a scării ce duce la desăvârşire.

Vedeţi, Sfântul Ioan Scărarul ne dă un sistem de clasificare a stărilor duhovniceşti care nu dă greş. In clipa în care suntem răniţi, descoperim unde ne aflăm. Dacă ne ĭnfuriem şi ne mâniem şi răspundem înapoi, aceasta înseamnă că încă nici nu am pus piciorul pe această scară. Părinţii ştiau că dacă nu învăţăm să ne schimbăm starea sufletească prin rugăciune, nu vom putea niciodată să urcăm scara care duce la desăvârşirea duhovnicească.

(Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiţi şi voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Sfântul Ioan Gură de Aur: Mândria este dovada unei gândiri copilăreşti

Şi aceasta înseamnă mândrie, a se lăuda cineva cu şi pentru altul, şi când nu pătimeşte aceasta pentru ale lui. Adică, aşa cum cel care se mândreşte cu bogăţia străină, o face din trufie, la fel şi cel care se mândreşte cu slava altuia. Şi bine a fost numită trufie. Adică, atunci când un mădular se răscoală, urmarea nu poate fi alta decât îmbolnăvirea şi infecţia, pentru că în nicio altă situaţie un mădular nu devine mai înalt decât altul decât atunci când se produce umflătura. Prin urmare, la fel şi în trupul Bisericii, cel care are fierbinţeală şi se mândreşte este bolnav, pentru că deformează şi pierde proporţia obişnuită, din pricină că acesta este umflat.La fel se întâmplă şi când în trup pătrunde un suc primejdios şi stricat, şi nu mâncarea obişnuită. Astfel se naşte şi trufia, pentru că înlăuntrul nostru pătrund gândurile străine. „Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit?,, (2 Corinteni 4, 7).

În continuare, după ce îi lasă pe începători, vine la conducători, la cei avansaţi duhovniceşte. Şi ceea ce spune înseamnă următoarele: de ce ţi se pare că eşti vrednic să te lauzi? De s-a făcut judecata? A înaintat cercetarea, încercarea exactă a faptelor tale? N-ai putea să susţii aceasta. Dacă însă oamenii hotărăsc şi judecă, judecata lor nu este dreaptă. Să zicem însă că eşti vrednic şi de laudă, că ai harisma, şi că judecata oamenilor este corectă. Dar din nou nu trebuia să te mândreşti, pentru că n-o ai prin puterile tale, ci ai primit-o de la Dumnezeu! Aşadar, de ce te prefaci că ai ceva pe care nu-l ai? Că pe acesta îl ai şi tu şi alţii la un loc. Deci, de vreme ce ai primit nu numai aceasta, ci tot ceea ce ai, nu-s izbânzile tale, ci ale harului lui Dumnezeu. Şi dacă te referi la credinţă, pe aceasta o ai pentru că ai fost chemat. Dacă aminteşti de iertarea păcatelor, de harisme, de cuvântul învăţătoresc, de puteri, pe toate le-ai primit de-acolo. Prin urmare, spune-mi ce ai pe care să nu-l fi primit? Deci tu însuţi ai reuşit prin puterile tale? Cum vei putea să răspunzi?

Aşadar, le-ai primit, şi de aceea te lauzi? Trebuia, în schimb, să fii smerit, pentru că cele ce ţi s-au dat nu sunt ale tale, ci ale Celui Care ţi le-a dat. Adică, dacă ai primit ceva, ai primit de la Acela, nu ai primit de la tine, şi dacă nu ai primit din al tău, de ce te lauzi ca şi cum ai ceva din al tău? De aceea s-a şi adăugat: „Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4, 7) (Comentariu la Epistola 1 Corinteni, 1, E.P.E. 18, 318-322, P.G. 61, 97-98).

Trufia este dovada unei gândiri copilăreşti. Mândria este dovada unei gândiri copilăreşti, pentru că şi copiii devin mai leneşi în absenţa învăţătorului. Deci aceasta arată faptul că prezenţa lui este suficientă pentru îndreptare (Comentariu la Epistola 1 Corinteni, 14, E.P.E. 18, 384, P.G. 61,115).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur. Smerenia, mândria, îngâmfarea, slava deşartă și lauda. Vol. 2, Editura Egumeniţa)

Text selectat și editat de Sora Gabriela Naghi

Din înțelepciunea Părinților pustiei: Altfel nu se va putea tipări pecetea

Zis-a un Părinte oarecare: ceara de nu se va înfierbânta în foc, să se moaie, nu se va putea tipări pecetea ce vei pune peste dânsa. Așa și omul: de nu va fi muiat de fierbințeala focului scârbelor, bolilor, ostenelilor, suferințelor și a ispitelor, nu se poate tipări într-însul pecetea Sfântului Duh.

Că pentru aceasta zice Domnul Sfântului Apostol Pavel: ajungă-ți darul Meu, că puterea Mea întru neputințe se săvârșește. Și însuși Pavel zice: cu dulceața este mie a mă lauda pentru neputințele mele, ca să se sălășluiască în mine puterea lui Hristos.

Așa și tu, fiule, după putința ta rabdă pentru Domnul cu mulțumire scârbele, necazurile, năprasnele, bolile și ispitele ce-ți vor veni după voia lui Dumnezeu pentru folosul tău; că numai prin răbdarea scârbelor cu mulțumire va intra omul în Împărăția lui Dumnezeu, precum Însuși Domnul zice: cu multe scârbe se cade a intra în Împărația Cerurilor.

(Extras din Patericul egiptean)

Text selectat și editat: Sora Gabriela Naghi

România educată, România lucrului bine făcut

Sunt cele două promisiuni pe care Iohannis le-a făcut românilor cu ani în urmă. Le-a auzit și el undeva și imediat a ieșit să ne spună că acestea vor fi realizările lui de vârf. Nu vă faceți iluzii, mandatele lui, garantate de americani, sunt pe sfârșite și iată că avem o stare dezastruoasă a învățământilui românesc. Nu m-am așteptat la cine știe ce. Iohannis e deficitar în toate cele, începând cu cei șapte ani de-acasă și ajungând în ziua de azi, când dumnealui trăiește ca un șeic arab, trădează și vinde ce-a mai rămas din țara aceasta, fără să dea seama nimănui. Singurele lui griji sunt acelea de a-și satisface capriciile, ale lui și ale doamnei, cu călătorii extrem de lungi și costisitoare în Asia și America de Sud cu cele mai scumpe avioane, risipind în neștire ceea ce generos i se acordă din bugetul costeliv al României.

Profesorii și ceilalți truditori din învățământ sunt în grevă. De ani de zile, nimeni nu s-a gândit la salariile lor, mult rămase în urmă. Am înțeles că există o lege prin care se alocă 6% din PIB pentru Învâțământ și educație. Și ce-i dacă e lege? Abia le-au dat un amărât de 3,5% Teutonul de la Cotroceni a încălcat de zeci de ori Constituția, poate fi ușor pus sub acuzare pentru înaltă trădare, și totuși continuă să se lăfăie în palate și vile special amenajate pentru el și simandicoasa doamnă. Prima doamnă.

Greva personalului didactic ar fi putut înceta după două-trei zile, dacă trândavul ar fi ieșit și ar fi pus în vedere guvernului de nulități ca în scurt timp să rezolve revendicările colegilor lui de breaslă. Parlamentul e al lui, guvernul așijderea, justiția îi e supusă, chiar și serviciile, toate pârghiile le are în mână, dar dumnealui nu se deranjează să medieze acest conflict. Toți tremură în fața lui, nimeni nu îndrăznește să-l contrazică sau să-i dea un sfat bun, pentru că dumnealui nu admite alte păreri.

Cu ani în urmă, mai în glumă, mai în serios, spuneam că prezența prostului satului la Cotroceni, ca președinte, ar fi mult mai benefică pentru țară, ne-ar costa poate 0,001 din PIB, iar realizările le-ar întrece pe cele ale lui Iohannis, vă garantez.

Presbiter Iovița Vasile

Când ne rugăm, ne aflăm în prezența lui Dumnezeu

Cunoscând puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul, care nu dorește nimic altceva decât pierderea întregii omeniri, ca toți să fie părtași sorții lui, face tot ce-i stă în putință ca să ne împiedice de la rugăciune. Diavolul nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim, căci știe că pocăința sinceră poate șterge mulțime de păcate, ci încearcă mai cu seamă să devoreze timpul vieții noastre, insuflând în noi pofta de distracții, gustul pentru noutăți și chiar o anume sete de știință și cunoaștere din care până și ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea.

Tehnologia noastră modernă, cu nenumăratele ei produse noi care invadează piața, este numai o exemplificare a acestui vicleșug. Diavolul știe că, dacă reușește să devoreze timpul vieții noastre, el pune capăt acestei sfinte neguțătorii, acestui schimb de vieți, nimicind legătura noastră personală cu Dumnezeu. Pentru noi, această legătură este dătătoare de viață, pentru că prin ea suntem în neîncetată împărtășire cu Izvorul Vieții. Când ne rugăm, ne aflăm în prezența lui Dumnezeu, și această prezență nimicește neîncetat moartea, pe care o purtăm în noi, și ne reînnoiește. Așa încât, a răscumpăra vremea înseamnă a cultiva legătura noastră cu Dumnezeu și, cu cât legătura noastră cu El este mai puternică, cu atât vom fi mai uniți cu El în această viață și vom continua să fim la fel, în chip mai desăvârșit și cu mai multă tărie, în viața ce va să fie. […]

Atunci când aflăm înțelepciunea lui Dumnezeu ne răscumpărăm timpul viețuirii noastre pe pământ. „Socotiți, drept aceea, cum să umblați cu pază, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți. Răscumpărând vremea, că zilele rele sunt”, spune Sfântul Pavel în Epistola către Efeseni (Efeseni 5, 15-16). Pentru cultura zilelor noastre, „timpul înseamnă bani”, dar pentru noi, creștinii, timpul înseamnă răscumpărarea veșniciei. În fiecare zi noi încercăm să împuținăm păcatul din viața noastră și să sporim neîncetat în inima noastră energia harului lui Dumnezeu, și astfel să punem pe fiece zi a vieții noastre pecetea veșniciei. În fiece zi suntem chemați să facem o sfântă neguțătorie: să schimbăm viața noastră trecătoare cu viața cea veșnică de la Dumnezeu. În fiece zi primim darul timpului și dacă din cele 24 de ore ale zilei, punem deoparte câteva minute, sau poate ore, pe care le dăm rugăciunii, atunci acest timp pe care îl dăruim lui Dumnezeu din toată inima va pecetlui fiece zi a vieții noastre și, în cele din urmă, toată viața noastră va fi umbrită de veșnicie. Rugăciunile noastre vor rămâne veșnic înaintea lui Dumnezeu și ele vor fi mântuirea noastră.

(Arhim. Zaharia Zaharou, Răscumpărând vremea, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2014)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Fă totul pentru Domnul și nu te teme că ai să ieși în pagubă

Domnul arată pe cine să chemi la prânz sau cină. Tu ia de aici următoarea regulă: să nu faci niciodată ceva pentru aproapele ca să capeți răsplată de la el aici. Asta nu înseamnă că risipești în zadar: vei fi răsplătit pentru toate la vremea potrivită. În predica de pe munte, Domnul a poruncit să facem toate faptele bune – rugăciunea, postul, milostenia – în taină. De ce oare? Fiindcă Tatăl Ceresc le va răsplăti la arătare celor ce fac acestea. Asta înseamnă că prin toate ostenelile vieții sale, creștinul trebuie să-și pregătească fericirea viitoare, să-și clădească locuința veșnică și să trimită acolo provizii pentru întreaga vecie.

Acest fel de a făptui este potrivnic principiului: „Interesul poartă fesul”, căci interesele se mărginesc la viața de aici, iar viața creștinească aduce pagubă acestor interese. A trăi astfel nici nu se poate fără credință, nădejde și dragoste față de Domnul. A trăi potrivit poruncilor în așteptarea răsplății înseamnă tot o făptuire înstrăinată de interesele lumești; și, de altfel, e mai aproape și mai limpede inimii decât cine știe ce lucru prea idealist, cum ar fi să faci bine „de dragul binelui”. Așa ceva nu se găsește nicăieri în Sfânta Scriptură. Acolo, cel mai înalt imbold este:
Fă totul pentru Domnul și nu te teme că ai să ieși în pagubă.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 217

Selectie si editare: Sora Gabriela Naghi

Ucraina merge după Mitropolitul Longhin, eroul Ucrainei, tatăl a 100 de copii orfani

Cea mai recentă țintă ierarhică a Ucrainei este unul dintre cei mai iubiți și puternici Arhiepiscopi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene Canonice. Înaltpreasfințitul Mitropolit Longhin, Arhiepiscop al Eparhiei Cernăuților și Bucovinei și stareț al Mănăstirii Sfintei Înălțări-Bănceni, este cunoscut pentru predicarea sa înfocată, care vizează condamnarea schismaticilor și persecuția statului asupra Bisericii.

El este cunoscut și ca tată al orfanilor. De la începutul anilor 1990, a adoptat peste 400 de orfani, care au fost îngrijiți la orfelinatul condus de mănăstirea sa. În 2008, i s-a acordat oficial titlul de Erou al Ucrainei pentru eforturile sale neobosite. Dar acum acest Erou este arătat lumii drept un inamic al statului, acuzat de „incitarea la dușmănie religioasă” – aceeași acuzație care a fost adusă și împotriva altor câțiva ierarhi din Biserica Ortodoxă Canonică a Ucrainei.

Pe 19 mai, Mitropolitul a primit o citație pentru a fi audiat la secția de poliție locală, transmite Episcopia Cernăuți- Bucovina. „Am fost și rămân credincios Bisericii Ortodoxe Ucrainene și Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie. Cer ajutorul lui Dumnezeu pentru a rămâne credincios Bisericii Ortodoxe canonice până la capăt și pentru a păstra puritatea credinței noastre ortodoxe”, a comentat IPS Sa. „Vom suferi, vom îndura, dar nu vom vinde nici Biserica, nici statul. Rămânem mereu alături de credincioși.”

Sute de clerici, călugări și mireni s-au adunat ieri la secția de poliție Cernăuți pentru a-și arăta sprijinul cu rugăciuni inaltate pentru iubitul lor Mitropolit Longhin. Imaginile de la fața locului arată cum credincioșii au citit rugăciunile în fața poliției înarmate în timp ce IPS Longhin era interogat. Martorii oculari raportează că un număr de participanți au primit, de asemenea, convocări la poliție în timpul rugăciunilor.

„Poliția nu va lăsa oamenii să intre. Dacă ești episcop ortodox, atunci, desigur, ești un criminal. Dacă ești un episcop care a adoptat 400 de orfani, este greu să-ți imaginezi o crimă mai gravă”, au subliniat cu durere, credincioșii.

La părăsirea departamentului de poliție, Mitropolitul Longhin a mulțumit mulțimii prezente, încurajându-o să se roage în continuare și să fie foarte atentă. Serviciul Securității Statului a anunțat apoi că Înaltul Ierarh este suspectat oficial pentru predicile sale în care s-a referit la schismatica „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” , ca fiind „biserica lui antihrist” și „satanică”.

Potrivit unei surse apropiate de Mitropolitul Longhin, autoritățile și-au amânat planurile de a impune o „măsură preventivă” Înaltului Ierarh din cauza prezenței uriașe a credincioșilor care îl iubesc pe Mitropolit.

https://orthochristian.com/153798.html

Traducere și editare: Sora Gabriela Naghi

Când Hristos i s-a arătat Sfântului Paisie Athonitul

– Geronda, sunt tulburat de gândurile de neîncredere care coboară asupra mea.
–Faptul că ești deranjat și nu accepți aceste gânduri înseamnă că ele vin de la cel rău. Uneori Dumnezeu ne îngăduie să avem îndoieli sau ezitări în credința noastră, să ne verificăm dispozițiile și milostivirea. Dar Dumnezeul nostru nu este o fabulă, ca cea despre Zeus, Apollo și ceilalți așa numiți „zei”. Credința noastră este reală și vie. Avem un nor de sfinți (Evr.12:1), după cum scrie Apostolul Pavel. Acești oameni L-au cunoscut pe Hristos, au experimentat o relație personală cu El și s-au sacrificat pentru El. Și în timpul nostru există oameni care se consacră lui Dumnezeu și care experimentează stări cerești. Ei sunt în contact cu îngerii, cu sfinții și chiar cu Hristos și cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Ca să te ajut, o să-ți spun ceva despre mine. Vedeți, și eu „îmi dau sângele”, vorbesc despre acțiuni pentru a-i ajuta pe alții. Văzând cum cunoștințele adunate de om alungă credința din el, vreau să o întăresc, povestind câteva întâmplări din domeniul credinței.

Când eram mic, locuiam în Konitsa. Am citit multe vieți de Sfinți, și le-am dat altor copii să citească, sau am adunat prietenii și am citit împreună. M-am bucurat în mod deosebit de marii Sfinți, eroi ai ascezei credinței și de postul pe care și l-au impus și am încercat să-i imit. Postul meu a făcut ca gâtul meu să arate ca o tulpină de cireș. Prietenii au râs de mine: „Îți va cădea capul”. Ce am îndurat atunci!… Dar să lăsăm asta. Fratele meu mai mare, văzând că mă îmbolnăvesc din post, s-a temut că nu voi putea termin școala, mi-a luat caietul cu viețile Sfinților pe care le citeam. Odată, unul dintre vecinii noștri, pe nume Costas, i-a spus fratelui meu: „O să-i pun creierul în ordine. Voi avea grijă să arunce cărțile pe care le citește și să înceteze postul și rugăciunile”. Ei bine, a venit să mă găsească. Aveam vreo cincisprezece ani atunci. Și m-a învățat teoria lui Darwin. A vorbit și a vorbit, până mi-am pierdut mințile. Și cu capul încurcat, m-am repezit direct în pădure, la capela Sfintei Barbara. Intrând în ea, l-am întrebat pe Hristos: „Hristosul Meu, dacă Exiști, arată-mi-Te înaintea mea!”. Am tot repetat asta iar și iar, făcând metanii. Era vară. Transpirația mi se prelingea pe brațe, eram ud. În cele din urmă, m-am prăbușit de slăbiciune. Dar nu am văzut nimic, nici nu am auzit nimic.

Ei bine, se vede că Dumnezeu nu m-a ajutat, nici măcar un scârțâit, o umbră, nimic; dar până la urmă, eram încă doar un copil. Observând din punct de vedere uman, sau cu ajutorul logicii, ceea ce s-a întâmplat, s-ar putea spune: „Doamne, este trist pentru el, bietul om! De la vârsta de unsprezece ani, a început să urce pe scară, a desfășurat o importantă asceză, iar acum este în criză. Avea capul încurcat de teorii nebunești, acasă, fratele lui îi punea bețe în roate, a fugit în pădure să-ți ceară ajutorul…”. Dar nici un răspuns, nimic! Epuizat de metanii, m-am aşezat şi mi-am spus: „Păi ce răspuns a dat Costas când i-am întrebat ce părere are despre Hristos?”. „El a fost cel mai blând, cel mai drept Om. Prin învățăturile Sale, El a depășit interesele fariseilor, care L-au răstignit din invidie.” Așa că atunci am hotărât așa: „Deoarece Hristos a fost acest Om atât de bun și de drept, atât de mult iubit încât nu a fost altul ca El, de vreme ce oamenii răi L-au ucis din invidie și răutate, atunci, pentru acest Om, trebuie să fac mai mult decât Am făcut. Trebuie chiar să fiu gata să mor pentru El». Cu greu îmi spusesem asta când mi s-a arătat Hristos. A apărut în mijlocul unei lumini intense, capela strălucea. El îmi spuse „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11:25-26). Într-o mână El ținea o Evanghelie deschisă, pe care am citit aceleași cuvinte. A fost o astfel de schimbare interioară în mine, încât am tot spus iar și iar: „Ei bine, Costas, vino aici acum și vom discuta dacă Dumnezeu există sau nu!”.

Vedeți, înainte de a-mi apărea, Hristos a așteptat să iau o hotărâre plină de sacrificiu de sine. Și dacă El dorește o hotărâre plină de sacrificiu din partea unui copil, cu atât mai mult o va dori de la un adult.

Traducere din:
Parintele Paisie Aghioritul Sfântul Munte „Cuvinte duhovnicești Volumul II. Trezirea duhovnicească. Editura: Orfograf, Moscova. pp. 273-276.

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Inteligența artificială

Este, de fapt, o imbecilitate de la un capăt la altul; e cutezanța omului cu minte întunecată, care vrea să-și arate capacități ce-i sunt străine; e îndrăzneala diavolului, începătorul răului, cel care a spus cu nemăsurată mândrie: ,,Ridica-mă-voi la ceruri și mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi așeza jilțul meu’’ (Isaia 14, 13); e o sfidare la adresa lui Dumnezeu, prin care creatura ticăloșită contestă puterea cea nemărginită a Creatorului.

Ne aducem aminte cu câtă emfază clamau comuniștii: Nu există lucruri care nu pot fi cunoscute, ci lucruri pe care nu le cunoaștem încă. Sărmană ființă umană! Știm vremea când perspectiva clonării, a dobândirii nemuririi fără Dumnezeu, era ridicată la rang de știință ce nu poate fi tăgăduită. Gogorița s-a dezumflat și acum nimeni nu mai pomenește de ea. Anii abia trecuți, în vremea pandemiei artificial create, știința era imbatabilă. Care este rezultatul? Milioane de oameni au murit răpuși nu de boală, ci de vaccinul ucigaș, alții poartă bolile cauzate de vaccin, nevrând a-și recunoaște măcar acum nesăbuința de a fi dat crezare unui sistem criminal, care de 34 de ani ne ține într-un ocean de minciuni. Recent am fost internat în două spitale diferite și am observat atent discuțiile între pacienți: majoritatea, vreo ¾ erau vaccinați. Mulți regretau gestul necugetat, unii continuau să petreacă în ignoranță sau nerecunoaștere.

Acum dumnezeii lumii acesteia vor să se ridice mai presus de Dumnezeul Adevărului. Au construit niște roboți cu formă umană, pe care-i pun să înlocuiască inteligența omenească așezată de Dumnezeu în creaturile Sale. Unii, care s-au întunecat cu păcatul necredinței sau al relei credințe, speră că inteligența artificială le va rezolva problemele imbecilității lor. Zadarnic! Bolovanul inert și nesimțitor va rămâne la fel, chiar de i s-ar implanta cine știe ce dispozitiv generator de inteligență artificială.

Am mai spus și altădată că aceia cu adevărat inteligenți vor fi interziși, pentru a nu-i discrimina pe proști. Niciodată inteligența lor artificială nu o va putea înlocui pe cea omenească, ca dar al lui Dumnezeu. Inteligența înseamnă înainte de toate înțelepciune. Nu spunem despre Dumnezeu că e inteligent, e prea puțin, dar spunem că este Înțelept, sau și mai bine, Atotînțelept, Izvorul înțelepciunii.

,,Înțelepciunea strigă pe ulițe și în piețe ridică glasul său. Ea propovăduiește la răspântiile zgomotoase. Înaintea porților cetății își spune cuvântul: Până când, proștilor veți iubi prostia? Până când, nebunilor, veți iubi nebunia? Și voi, neștiutorilor, până când veți urî știința’’ (Pildele lui Solomon 1, 20-22)).

Presbiter Iovița Vasile

Sfantul Cuvios Efrem Filotheithul din Arizona: Vedenia Sfântului Grigorie Palamas

Părinţii niptici s‑au ostenit mult pentru a afla Harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Pentru aceasta noi, fiii lor, suntem datori să le aducem neîncetat mulţumire, pentru că ne‑au arătat o cale care duce la unirea cu Dumnezeu. Dar ne minunăm și ne întrebăm: „Oare cum este cu putinţă ca oamenii, mai ales monahii și clericii, să poată trăi duhovnicește, împlinindu‑și nevoile lor sufletești, fără rugăciune, pe care Părinţii noștri niptici ne‑au dăruit‑o din experienţa lor?”.

Sfântul Grigorie Palamas, marele luminător al lucrării isihaste, al trezviei și mai ales al rugăciunii neîncetate, a scris cele mai înalte și mai sistematice învăţături, pentru care a primit supranumele de „vârful Părinţilor niptici”.

Odată, pe când se nevoia în hotarele Marii Lavre împreună cu obștea sa, Sfântul a fost răpit în vedenie și a văzut înaintea sa un vas ce semăna cu o cană și care avea în ea un lichid. Iar acesta atât de mult prisosea, încât se revărsa și se pierdea. Această băutură albă și plăcută, aflată în acel vas, arăta precum laptele. Un om vrednic de cinste i‑a spus: „Grigorie, pentru ce lași să se verse și să se piardă atâta material duhovnicesc și nu‑l dai celor ce au nevoie?”. Sfântul a înţeles că era Harul lui Dumnezeu.
Era acea băutură duhovnicească pe care Sfântul o avea în lăuntrul său ca Har al lui Dumnezeu, ca înţelepciune, experienţă, trezvie, ca putere a cuvântului. Cum de le lași pe acestea și le îngrădești în acest loc și nu le transmiţi la cei neputincioși, la oamenii flămânzi și însetaţi? Cu adevărat, după ani de zile, cu ajutorul și povăţuirea lui Dumnezeu, s‑a aflat între mulţi oameni și i‑a adăpat pe cei care aveau nevoie de folos duhovnicesc.

Chiar și atunci când se afla în lume se ruga de unul singur. Se liniștea singur în chilia sa și doar Sâmbăta și Duminica venea la Liturghie. În toate celelalte cinci zile ale săptămânii se zăvora în chilia sa și nu ieșea deloc. Nici nu mânca, nici nu bea. Doar Sâmbăta înceta nevoinţa liniștirii și mergea la dumnezeiasca Liturghie. Se împărtășea, cobora în trapeză, vorbea cu părinţii, iar de Duminică seara se liniștea din nou până Sâmbătă.

Acești mari Părinţi ne învaţă că atunci când sufletul omului este împresurat de gânduri necurate, egoiste, hulitoare, păcătoase, pe lângă cuvântul împotrivitor trebuie să se nevoiască spre alungarea gândurilor și cu mânie împreunată cu Rugăciunea lui Iisus. Nu ajunge doar mânia împotriva gândurilor și închipuirilor păcătoase, ci este neapărată nevoie ca omul care este războit să se roage și cu Rugăciunea neîncetată, prin chemarea dumnezeiescului Nume: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește‑mă”

(Extras din Povețe părintești – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos).

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Mare și Bun este Domnul Dumnezeul nostru

Înalt-Preasfințitul Părintele nostru Longhin este liber, se poate întoarce la Mănăstirea Bănceni, pentru a sluji lui Hristos și semenilor. Nu i s-a dat nicio sancțiune, nu i s-a pus nicio interdicție.

Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și niciun cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale!

Iar noi, nevrednicii, să nu ne temem de cele ce vor urma, cum nici Vlădica nostru nu se înfricoșează în fața morții. Cu noi este Dumnezeu. Cu ei…

Presbiter Iovița Vasile