Soarele Dreptăţii a strălucit şi în Samaria

Sfântul Prooroc Isaia a scris în Cartea sa (55, 10-11): ,,Precum se pogoară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce până ce nu adapă pământul şi-l face de rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, aşa va fi cuvântul Meu care iese din gura  Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui’’. Aşa a fost şi în Samaria: cuvântul Domnului Iisus a adus roade însutite, întâi în viaţa femeii samarinence, şi după aceea în toată cetatea. Nu este minunat că acei oameni L-au rugat pe Mântuitorul să rămână la ei, şi El a rămas încă două zile? Câtă dorinţă şi deschidere spre Adevăr au arătat acei oameni păgâni, spre deosebire de gadarenii care abia aşteptau să scape de Domnul Iisus şi ,,L-au rugat să treacă din hotarele lor’’ (Matei 8,34). Acum putem spune că Soarele Dreptăţii a strălucit şi deasupra Samariei şi a câştigat suflete pentru împărăţia lui Dumnezeu. Dacă iudeii aveau o aversiune nestăpânită pentru samarineni, Iudeul Iisus Hristos S-a aplecat cu dragoste şi înţelegere asupra acestor oameni izolaţi şi dezorientaţi. Cei socotiţi spurcaţi de iudei au fost aduşi la cunoaşterea adevărului şi la sfinţenie de Fiul lui Dumnezeu. Neştiind nici măcar cui se închină, Mântuitorul îi aduce la  cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu, singurul Căruia I se cuvine închinare din partea tutror făpturilor pământului şi a oştirilor cereşti. Toţi laolaltă suntem fiii Aceluiaşi Părinte ceresc şi viaţa tuturor se cuvine a fi, deopotrivă, o continuă închinare ,,în duh şi adevăr’’ Istorisirea biblică despre femeia samarineancă se încheie cu finalul Evangheliei de astăzi, din care ştim că ea a fost cea dintâi care a crezut. Ce s-a întâmplat după aceea, ne spune Sfânta Tradiţie a Bisericii: a părăsit păcatele de până atunci, s-a botezat şi s-a făcut vestitoarea lui Iisus Hristos până în capitala imperiului roman păgân. Prin faptele sale cele bune, luminată de harul lui Dumnezeu, ea a devenit Sfânta Fotinia. Biserica i-a recunoscut sfinţenia vieţii din momentul întâlnirii sale cu Mântuitorul şi i-a înscris numele în calendarul său, cinstind-o, după vrednicie, în fiecare an la 26 februarie. Dumnezeu îi primeşte cu bucurie pe toţi păcătoşii pământului. Acesta este rodul lucrului lui Dumnezeu săvârşit Fiul Său. Aşa este, aşa să fie întotdeauna. Amin.    

 Presbiter Iovita Vasile

Sfântul Cuvios Sofronie din Essex:  Dăruieşte-mi a vedea ale mele căderi şi a nu osândi pe fratele meu

Este tot atât de greşit şi de înşelător să aştepţi desăvârşirea unui grup, ca şi cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înşine nu avem gând drept în ce priveşte desăvârşirea. Apoi pentru că desăvârşirea este starea de deplină asemănare cu Hristos.

Respingeţi tot ce este duh al curiozităţii. Faceţi-vă treaba fără să vă grijiţi a şti dacă şi ceilalţi şi-o fac. Când curiozitatea lipseşte, fiecare primeşte de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine. Nu-L poţi înşela pe Dumnezeu. El este atât de Puternic şi de Drept, încât nimic nu i se poate ascunde. «Dăruieşte-mi a vedea ale mele căderi şi a nu osândi pre fratele meu», zice Sfântul Efrem în rugăciunea sa. Când începem a ne compara străduinţele cu ale altuia, vrăjmaşul poate găsi mijloace să ne descurajeze.

Când se întâmplă între oameni certuri, împotriviri, silnicii, unimea nu se poate păstra decât dacă fiecare se hotărăşte să rabde neputinţele celorlalţi. După Apostolul Pavel, mai bine rabzi ocară decât să ocărăşti. Dacă ne rugăm statornic pentru dragostea fraţilor şi surorilor noastre, spre a străbate calea vieţii în acelaşi duh şi în unimea dragostei duhovniceşti, mai uşor vom putea ajunge la asemănarea cu Hristos. Dacă însă ne oprim asupra amănuntelor şi neajunsurilor de neocolit în viaţa din afară, vom pierde harul contemplării Celui Vecinic.

Când ne lovim de o problemă, cei mai mari se pun în slujba celuilalt. Este singura ieşire cu putinţă. Aşa cum zice Hristos, cei ce voiesc a fi cei mai mari să se facă slujitori şi robi chiar şi ai celor mai slabi.

(,,Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia: Reîntregirea, 2014)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfintii impăraţi Constantin cel Mare şi mama sa Elena

Nebănuite de mintea omenească sunt căile prin care Dumnezeu îi aduce la Sine pe cei rătăciţi. Astăzi sărbătorim pe Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, de aceea, în cuvântul care urmează, voi arăta cum l-a adus Dumnezeu Preamilostivul pe împăratul păgân Constantin la Dreapta Credinţă, după mulţi ani în care acesta alergase pe căile pierzării.

Spun scriitorii bisericeşti că împăratul a fost cuprins de boala necruţătoare a leprei, încât tot trupul lui era plin de bube. Zadarnic s-au perindat doctorii vremii prin palatul imperial, căci împăratul n-a cunoscut nicio uşurare. Slujitorii idoleşti au venit şi l-au sfătuit, cu cutezanţă diavolească, să se scalde într-o baie în care să se găsească sânge de prunci nevinovaţi. Aşa au fost adunaţi o mulţime de copii care sugeau la sânul maicii lor, urmând a fi ucişi fără milă. Când împăratul a văzut această grozăvie care se pregătea, a poruncit ca pruncii să fie întorşi la mamele lor îndurerate, socotind că este mai bine să rabde durerea, decât să verse sânge nevinovat. Bunul Dumnezeu a văzut milostivirea împăratului şi a trimis pe Sfinţii Săi Apostoli Petru şi Pavel să se arate, în vedenie, împăratului şi să-i vestească despre baia care-i va aduce sănătate, aceea a Sfântului Botez.

În acea vreme Episcopul Silvestru se ascundea în munte, deoarece prigoana împotriva Bisericii era crâncenă. Acesta a fost căutat şi adus cu cinste la palatul imperial şi a început să-l înveţe Dreapta Credinţă, cerându-i, în aceaşi vreme, să înceteze a prigoni poporul lui Dumnezeu. După şapte zile de post şi rugăciune, arhiereul lui Hristos l-a botezat pe împărat, afundându-l de trei ori, în numele Preasafintei Treimi. Când a ieşit din apă, au căzut ca nişte solzi de pe trupul său şi s-a vindecat de lepră, aşa cum s-a tămăduit şi Neeman Sirianul, când s-a afundat în apele Iordanului.

Aşa a rânduit Dumnezeu, ca prin acest Împărat binecredincios, Biserica lui Hristos să capete slobozenie şi toţi cei prigoniţi au putut să se întoarcă la casele lor şi să trăiască creştineşte, fără frica morţii. Au început să se zidească pretutindeni sfinte biserici, în care s-au mutat altarele catacombelor.

Mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena s-a dus la Ierusalim să caute Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi care era tăinuită de iudeii cei necredincioşi. Când a găsit trei cruci, s-a încredinţat de cea adevărată prin descoperire Dumnezeiască şi a dat-o Patriarhului Macarie, care a ridicat-o şi a arăta-o poporului. De-atunci sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie în fiecare an (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.398-406).

Presbiter Ioviţa Vasile

Calea cea mai rea

De foarte multe ori au venit la mine, pentru sfat duhovnicesc, tineri care se declarau a fi prieteni. După ce discuţia avansa, îmi dădeam seama că relaţia dintre cei doi, băiat şi fată, era o teribilă duşmănie. Şi le explicam: voi trăiţi în desfrâu, vă faceţi rău unul celuilalt, dacă mâine unul din voi moare, se duce în iad. Despre ce prietenie poate fi vorba între voi? Aveţi în faţă trei căi: 1. Va pocăiţi, vă cununaţi şi trăiţi în sfinţenia familiei ortodoxe; 2. Curmaţi păcatul, vă despărţiţi şi fiecare îşi urmează cursul vieţii sale; 3 Continuaţi să trăiţi în acest păcat greu, dar să nu aşteptaţi un deznodământ fericit. De cele mai ulte ori, tinerii plecau dezamăgiţi şi continuau să meargă pe calea cea mai rea.

Modelul acesta comportamental îl regăsim la scara arhierească. Când am întrerupt pomenirea ierarhilor care s-au întinat cu ereziile din Creta, am nădăjduit că îşi vor veni în fire, se vor dezice de acele erezii prin retragerea semnăturilor. După o vreme, văzând că nu se pocăiesc, le-am cerut să demisioneze şi să plece din scaunele episcopale, pentru ca Biserica să aibă posibilitatea să-şi aleagă păstori vrednici. Noi am zis, noi am auzit. Vajnicii noştri ierarhi rămâni neclintiţi în scaunele episcopale, în ereziile ecumeniste şi în privilegiile conferite de rang. Au ales, adicătălea, calea cea mai rea.

Presbiter Ioviţa Vasile

Zoe Dantes: Rechizitoriu privind criminalii care au ucis români în plandemie (titlul îmi aparţine, mi-l asum)

O gripă transformată în prostituată de lux! Pe bani mulți! Pentru că a fost curtată doar de autoritățile statelor, oameni cu potență financiară, pe resursele populațiilor și mai ales pe banii negri ce trebuiau albiți. Din banii ăștia, au fost plătite slugile: 90% din așa zisă presa, pe cei care nu știu să facă nimic, adică influencerii vieții, pe tot felul de cretini așa-zise vedete de carton, să mănânce rahat cu polonicul!

Până la urmă despre ce a fost vorba?! Despre pandemie sau plandemonie? Sau strict despre războiul ce urma?

Toti vedem acum cifrele! 227 de decese de gripă sau de covid, cum a spus MS-ul anul trecut, restul băgați la grămadă, lăsați sau „ajutați” să moară în condiții inimaginabile! Asasinați realmente de eroii care dansau în lagărele de exterminare. Știau ce urmează din moment ce acceptaseră Protocoalele Morții! Greu de acceptat acest adevăr!

Vă aduceți aminte de Tătaru, Arafat, Cercel și Rafila? Cum explicau ei plini de zel, ca niște gropari ai neamului, cât de periculos e virusul prostituției profesionale? Vă aduceți aminte de cum spunea Tătaru că toate decesele sunt trecute la mascarada asta?! Ați uitat!

Izolete, corturi, lagăre de carton, lagăre de campanie cărora li se tăiau panglicile de ratatul de la Cotroceni și de nelegiuiții ăia îmbrăcați în geci de piele? Ați uitat și asta!

Vă aduceți aminte de operațiunea ce a început în spitalul Gerota, cum ieșea cucoana aia cu floarea-n păr să ne explice cum a stat ea intubată și vai, cum a salvat-o pe ea Cercel? Duceți-vă și întrebați-o și acum ce face, cum e cu sănătatea! Ea sau familia ei. Că de obicei păcatul de moarte se plătește cu viața! Vă aduceți aminte de mascarada de la început când vezi, Doamne, guvernul trădătorului Orban era izolat? Da’ de milițianul ăla care a „adus virusul” mai știe cineva ceva? Nu! A trecut timpul, lumea uită! Da. Dar uitați pe viețile voastre și ale familiilor voastre!

Delapidarea crunta care a urmat o imaginați? Nu. Că voi stăteați în casă, vă acopereați creierul cu botnițele lui Tătaru &Thieves, în timp ce ei vă îngropau țara economic, vă aruncau morții în gropi ca pe ciumați, vă alergau cu miliția și vă amendau, vă batjocoreau pruncii și vă închideau spitalele că să muriți mai repede.
Vă aduceți aminte cum au pus străjeri la mormântul lui Hristos, în noaptea Învierii? Și cum ratatul ăla a ieșit să vă amenințe cu înmormântările?! Ați uitat și asta!

Ați uitat tot și de aceea nu înțelegeți nimic. Au decimat romanii așa cum li s-a ordonat, au distrus economia și resursele pentru că au executat ordinele externe, au îngropat afacerile românești, educația, agricultura, cultura, industriile. De ce? Ca să rămână la putere, să fure, să distrugă și să îngroape tot și mai ales pentru că au fost „aleși” din exterior, nicidecum de votul vostru. De ce? Ca să „salveze” Ucraina! Suveranitatea Ucrainei! A Romăniei, cănd?

A fost despre boala sau despre BigPharma? A fost despre sănătate sau despre înțepat? A fost despre libertate sau despre dictatura? A fost despre fricoși, imbecili sau despre „teroriștii” și „conspiraționiștii” care au pus întrebări? A fost despre cum au ei grijă de voi cu teroarea gaborilor sau despre cum să deveniți sclavii lor? A fost despre un ser care trebuia ținut la -80 grd, sau despre serul care poate să stea în frigider lângă brânză, cât vrei tu să-l ții?!
A fost despre ce zicea politicul, sau este despre ce zic psihopații cu reducerea populației? A fost despre instaurarea unei dictaturi mondiale, sau este despre eșecul ei? Războiul certifică asta.
A fost despre terorismul medical mondial impus de OMS și multe grupuri de interese, sau a fost despre cum să vă distrugă psihic și fizic? Pe voi și întreaga țară!

Între 227 de decese și aproape 30000 de morți, trecuți obligatoriu de virusul prostituat, este o mare diferență!

Cine plătește crimele, minciuna, abuzurile, terorismul de stat asupra țării? Cine a mințit? Cei care au fost numiți conspiraționiști sau cei din autoritățile statului? Starletele tv, ce se vroiau specialiști și mințeau cu nerușinare de dimineața până seara, sau cei care au trecut prin experiență iadului din lagărele „salvatorilor”? Cine plătește? Nimeni, binențeles!

A fost despre boală sau despre politică, dacă tu spui în timp de trei zile pe tot globul că pandemia s-a stins?! Și a început un război! Fix la timp!

A fost despre pandemie sau plandemonie? A fost despre pregătirea războiului pentru a lăsa loc Omului Nou?

Politic corect a fost despre imbecili, fricoși, fără coloană vertebrala care sunt în stare să-și omoare și pruncii, doar, doar ei vor trăi! Hai, cu doza patru! E bine!

Nu a fost nimic din toate astea! A fost doar despre voi! Ăștia de sub pat, care ați fost un experiment ratat! Doar că ei, ăia cu PlanDemonia știu acum câți iobagi au! Pe voi se vor face multă vreme de aici înainte experimente medicale! De frică să nu muriți! Să nu vă pierdeți viața!
Doar că nu ați înțeles că nu poți să pierzi ceea ce nu ai! Nu ați fost liberi niciodată. Nu ați avut curaj să trăiți niciodată! Drept dovadă vi se livrează un singur vinovat pentru doi ani de iad! Ei, niciodată!

E prea târziu să înțelegeți și acceptați adevărul. Adevărul este unul și nu poate fi îngropat! De nimeni, niciodată! Acum e despre război! Al cui război, pentru care motiv război? Al Occidentului „evoluat” și „liber” împotriva unui Dictator! Adică, Dictatorii între ei! Pentru bani, putere si control! Al cui control? Al vostru!
Marii pierzători! Dar e mult prea devreme să înțelegeți!
Cănd o să vă treziți o să fiți doar un număr! Dar ce contează?
Voi „salvați” pe oricine, mai puțin pe voi!

Zoe Dantes, preluare de pe ActiveNews

ANUNȚ: ACTIVENEWS PUBLICĂ VINERI 20 MAI LISTELE CU SUMELE PRIMITE DE TOATE PUBLICAȚIILE MITUITE DE STAT

Simbolurile sataniste de care creştinul ortodox trebuie să se ferească

O erezie de dimensiuni planetare ce loveşte Ortodoxia se numeşte Noua Eră, New Age sau Noua Eră a Vărsătorului. Adepţii Noii Ere susţin că în perioada dezvoltării Imperiului Roman soarele a intrat în zodia Peştilor, şi astfel a început Era Peştilor. Aceasta a fost epoca în care a trăit Hristos, Era Creştinismului. Acum ei spun că această epocă a luat sfârşit şi începe o nouă eră, Era Vărsătorului. Astfel New Age este o uriaşă reţea de organizaţii ce au o oarecare legătură între ele. Faptul că este o mişcare antihristică se vede şi din doctrina sa pe care se bazează : religiile orientale, teosofia, masoneria, satanismul, vrăjitoria, credinţa în reîncarnare ,etc.

Noua Eră foloseşte anumite simboluri, care nu sunt simple embleme ale mişcării, ci simboluri cu conţinut ocult, purtătoare ale energiei duhurilor viclene. Aceste semne sataniste sunt:

1. Arcada cerească (culorile curcubeului). Este simbolul cel mai folosit. Pe acesta îl poate găsi cineva peste tot: pe cadouri pe jucării, pe haine. Aşa cum învaţă discipolii Noii Ere, simbolizează puntea dintre om şi Marea Minte Universală, adică Lucifer.

2. Numărul 666. Este numărul numelui lui antihrist, despre care se vorbeşte în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul (13, 18). Alice Ann Bailey, mama spirituală a Noii Ere, scrie că numărul acesta are calităţi sacre şi că trebuie folosit cât mai mult posibil, cu scopul de a veni cât mai repede Noua Eră. Astfel se explică de ce aproape toate produsele din comerţ sunt marcate cu un cod de bare, în care, la început, la mijloc şi la sfârşit se află liniile care reprezintă cifra 6. Avem adică trei de 6 (666).

3. Ying şi yang (simbolul taotismului). Acest simbol arată că binele şi răul sunt două puteri egale care se completează una pe alta. Îl găsim expus pe sigla unor restaurante şi nu numai.

4. Pentagrama. Este folosită de magia neagră şi de către iudei. Chiar pe turla catedralei ortodoxe din Sankt Petesburg, în mijlocul crucii era pus şi semnul acesta al jidanilor. Nu după mult timp turla a fost mistuită de flăcări.

5. Svastica (cunoscuta cruce frântă). Crucea frântă (îndoită) înspre stânga se foloseşte mai ales în ocultism. Crucea frântă înspre dreapta a constituit emblema nazismului.

6. Fulgerul. Este simbolul lui Lucifer. Sataniştii se mândresc cu spusa lui Hristos din Noul Testament: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer (Luca 10,18).

7. Emblema păcii. Aşa numita emblemă a păcii, este în realitate o cruce răsturnată şi ruptă, circumscrisă într-un cerc magic. Din păcate mulţi tineri poartă tricouri, blugi şi alt soi de îmbrăcăminte ce poartă acest semn, crezând că este un semn al păcii. Este o tristeţe să mergi pe stradă, la noi în România, văzând că din trei tineri, unul poartă un tricou cu semnul acesta satanist. Mulţi chiar ştiu că este un semn al celui viclean, dar poartă în continuare acele haine ce-l au imprimate pe ele, că …na…este trendy şi cool!

8. Crucea egipteană sau profanată. Se foloseşte mai ales în magie. Trebuie însă, atenţionaţi acei creştini de-ai noştri care merg la Sfintele Locuri şi trec prin Egipt că pe papirusurile pe care le aduc de acolo există crucea egipteană.

Aşadar, după ce am văzut care sunt semnele sataniste ale Noii Ere, datoria noastră stă în a ne feri de ele şi a învaţă şi pe alţii ce reprezintă acestea când vedem că le poartă şi nu le cunosc simbolistica. Membrii acestei mişcări antihristice, vor încerca să prindă în cursă pe oamenii naivi, prezentându-se sub diferite măşti şi împrăştiind confuzia. De aceea trebuie să avem ochii deschişi atât turma, dar mai ales păstorii. Să descoperim, în spatele firmelor frumoase şi colorate ţipător, faţa cu adevărat primejdioasă a ereziilor. Această descoperire îi deranjează foarte mult pe eretici şi de aceea îi atacă cu furie pe cei care îi demască, dar sunt incapabili să vatăme pe cel credincios, deoarece îl acoperă harul Atotputernicului Dumnezeu.

(Pr. Arsenie Vliangoftis, din Ereziile contemporane, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006, p. 64-85)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Trebuie să ne înarmăm cu răbdare

Frații mei, când ne întristăm mult din pricina bolilor care vin asupra noastră, trebuie să știm că acesta este un semn foarte limpede că sufletul nostru este înrobit de dorințele sale materiale. Și pentru acest motiv, fiindcă râvnește după bunurile lumii, nu numai că nu poate să se lipsească de ele, ci socotește că este o mare nenorocire să nu aibă putința de a se bucura de ele din pricina bolii.

Însă dacă rabdă în întristări, acesta este semn că are stăpânire de sine și că se cârmuiește bine pe sine însuși. În acest caz nici măcar moartea nu‑l înfricoșează, ci o primește liniștit, ca pe o mutare la viața cea adevărată. La fel se întâmplă, frații mei, cu ceara, care, dacă nu o înmuiem și nu se încălzește, nu se poate întipări pe ea pecetea. Tot astfel și omul, dacă nu este încercat de boli și dacă nu suferă mult, nu se poate înrădăcina virtutea în sufletul său.

Pentru aceasta Domnul a spus dumnezeiescului Pavel: „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”, iar Pavel ne spune: „Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos’’.

Când vorbește de slăbiciuni, se referă la prigoanele din partea vrăjmașilor Crucii, asupra sa și asupra ucenicilor de atunci ai lui Hristos. Aceasta se întâmpla ca să nu se mândrească, așa cum spune el însuși, ci să fie smeriți și prin multele suferințe să se apropie de desăvârșire. Noi însă astăzi trebuie să înțelegem prin slăbiciuni gândurile viclene. Pentru că atunci Sfinții erau dați la felurite și înfricoșătoare chinuri, însă le biruiau prin disprețul față de moarte și se ridicau astfel deasupra firii omenești. Astăzi însă, din pricină că, prin Harul Domnului, este pace în Bisericile Sale, trebuie ca trupurile noastre să se chinuiască cu nesfârșite anomalii, iar sufletele nevoitorilor lui Dumnezeu să fie încercate de gândurile viclene, ca astfel să ducă război cu mândria și egoismul, să poată ajunge prin smerenie la sfințenia vieții și să primească preafrumoasa pecete a virtuții. Trebuie așadar, frații mei, să răbdăm și să primim cu mulțumire ceea ce ne rânduiește Dumnezeu și astfel vom socoti lucru neînsemnat orice necaz, fie boală îndelungată, fie război sau gânduri demonice.

Pentru că ceea ce s‑a întâmplat atunci se întâmplă și acum. Și cel care le spunea atunci Mucenicilor lui Hristos să se lepede de El pentru bunurile lumești și pentru slava lumii acesteia, tot acela și astăzi stă lângă noi și ne insuflă aceleași gânduri diavolești, ne aruncă în diferite boli și necazuri.

Trebuie așadar, frații mei, să ne înarmăm cu răbdare, pentru că aceasta este arma nebiruită, prin care îl vom birui și îl vom călca în picioare pe satana.

(Din Everghetinos)

Text îngrijit de Dr. Gabriela Naghi

Sfantul Ierarh Ioan Maximovici: „N-ai fost învățat că în vremurile grele fiecare creștin este responsabil pentru creștinătate, în ansamblul ei?”

Este inacceptabilă și se respinge orice împărțire în canoane principale și canoane secundare. Ori le primim pe toate, ori nu. Distincția este de la cel viclean. Trebuie să le păzim pe toate cu severitate, altfel nu suntem ortodocși. Sfintele Canoane sunt insuflate de Dumnezeu și nimeni nu le poate schimba (Nicolae, patriarhul Alexandriei, „Presa ortodoxă”, 15-9-1972). Nu există nici un Canοn Sfânt, nici o prevedere canonică, istoria îndelungată a Βisericii nu are nici un astfel de exemplu în care aceasta să fi recunoscut tainele săvârșite de cei de altă credință. (Arhimandrit Ieronim Kotonis, „Problemele iconomiei bisericești”, p.200).

Cei care au modificat Învățătura cea adevărată ,,nu au în ei Legea lui Dumnezeu, nu au Credința Tatălui și Fiului, nu au viața și mântuirea’’ (Sfântul Ciprian)

Orice se împotrivește adevărului, chiar dacă este o tradiție sau de un vechi obicei, este erezie. Orice învățătură care este contrară adevărului predat de Biserică, de Apostoli, de Hristos și de Dumnezeu, trebuie considerată greșită.
(Tertulian)

Credem în tot ce a fost predanisit de la Apostoli, căci Apostolilor , la rândul lor, le-a fost predanisit de Hristos, iar lui Hristos i-a fost predanisit de Tatăl.
Ortodoxia este acea Biserică unică, care ca un paznic credincios al Credinței evanghelice ,,n-a schimbat nimic din ceea ce o constituie, nici n-a scos, nici n-a adăugat’’. Iisus Hristos, Evanghelia, Sinoadele și Sfinții Părinți sunt călăuzitori nerătăciți și unici ai Adevărului și Învățăturii Bisericii, nu inovatorii, fie ei și papi, fie patriarhi sau arhiepiscopi. Vai celor care profanează Sfânta Credință cu erezii sau celor care încuviințează ereziile (Sfântul Efrem Sirul). ,,Să ne păzim din toate puterile pentru a nu primi împărtășirea ereticilor și nici s-o dăm acestora, ca să nu devenim părtași ai ereziilor și ai osândirii” (Sfântul Ioan Danaschin, PG 94, 1149…).„…dacă-i îngăduiți pe latini, Hristos nu vă va fi de folos” (Sfântul Iov Mărtuirisitorul)

„Rămâneți statornici și neclintiți. „După cum nu este cu putință să zidim o casă fără temelii sau să cultivăm o plantă care nu are rădăcini în pământ, așa și fără mărturisirea de Credință nici un folos nu vom avea. „Cel care nu mărturisește adevărul Credinței lui Hristos, departe de Dumnezeu este și Hristos se va lepăda de el… De aceea, fraților, rămâneți în credință, fiți viteji, rămâneți statornici și neclintiți în cuvânt și în faptă” (Sfântul Simeon al Tesalonicului, „Lucrări teologice”, Tesalonic, 1981, p.112)

N-ai fost învățat că în vremurile grele fiecare creștin este responsabil pentru creștinătate în ansamblul ei? Că fiecare membru al Bisericii Ortodoxe este responsabil pentru întreaga Biserică? Și că astăzi Biserica are vrășmași și este prigonită dinafară, dar și dinăuntru?

(Răspunsul dat de Sfântul Ioan Maximovici, †1966, unui fiu duhovnicesc, despre un articol pe care l-a scris)

Text îngrijit de Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov: Sfaturi pentru vremuri de cumpănă

În vremea încercărilor şi a necazurilor, trebuie să repetăm, adesea, cuvintele „Slavă lui Dumnezeu!”
În vremea încercărilor şi a necazurilor, atunci când inima este înconjurată, împresurată de gândurile îndoielii, puţinătăţii de suflet, nemulţumirii, cârtirii, trebuie să ne silim a repeta adesea, fără grabă, cu luare aminte, cuvintele „Slavă lui Dumnezeu!”.

Cel ce va crede întru simplitatea inimii sfatul înfăţişat aici, şi îl va pune la încercare atunci când se va ivi nevoia, acela va vedea minunata putere a slavoslovirii lui Dumnezeu, acela se va bucura de aflarea unei noi cunoştinţe atât de folositoare, se va bucura de aflarea unei arme atât de puternice şi lesnicioase împotriva vrăjmaşilor gândiţi.

Singur răsunetul acestor cuvinte rostite atunci când năvălesc mulţime de gânduri ale întristării şi trândăviei, singur răsunetul acestor cuvinte rostite cu silire de sine, parcă numai cu gura şi parcă în văzduh, este de-ajuns ca toate căpeteniile văzduhului să se cutremure şi să se întoarcă, fugind.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, pag. 52)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi        18 mai 2022

Să fim oameni!

În cultura populară românească, sensul cuvântului OM este profund legat de valorile creștine. Astfel, expresia ,,a fi om” înseamnă să deținem acel tezaur de înțelepciune și de virtuți care să facă din noi modele pentru generațiile următoare.

M-am tot întrebat cum se traduc în fapte drepturile omului despre care se tot vorbește în presă în ultima vreme. Care drepturi ale omului se inventează în ultimele decenii?  Știu că Dumnezeu a lăsat omului și porunci și drepturi. Cel mai mare drept lăsat de Dumnezeu este dreptul de a ne mântui. Nicio lege făcută de oameni nu-i poate oferi un drept mai mare omului decât acela de a se afla în Rai, alături de Hristos, de Maica Domnului, de Îngeri și de Sfinții Săi în veșnica fericire pe care o poate experimenta încă din această viață.

Am aflat că, în numele respectării drepturilor omului, un magazin IKEA a arborat steagul LGBT! Despre ce fel de om este vorba? Apoi, ne-a întrebat cineva dacă suntem de acord  să fie deturnat sensul biblic al curcubeului? Curcubeul reprezintă legătura lui Dumnezeu cu omul, promisiune care i-a fost făcută omului după potopul biblic. Ce legătură cu Dumnezeu are steagul LGBT? De ce LGBT ofensează simbolurile religioase ale creștinilor? Ce-i propune omului mișcarea LGBT?  Ce sens capătă expresia ,,drepturile omului”? Nu trebuie mare filozofie pentru a observa că mișcarea LGBT îi oferă omului dreptul de a ajunge în IAD! Nu este nimic metaforic aici, deoarece avem spre mărturie cuvintele Sfântului Apostol Pavel:

,,Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,
Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. (…)
Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.
Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa.
Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap.6, vs. 9-15)

Acestea sunt vremuri de cernere îngăduite de Dumnezeu și profețite. Timpul este scurt, așa că fiecare trebuie să aleagă urgent dacă preferă drepturile lăsate de Dumnezeu sau tânjește după drepturile omului scornite de slujitorii necuratului. Să ne ajute Dumnezeu să fim oameni adevărați, nu unelte sau jucării ale necuratului!

Lucreția P.

Sfântul Iustin Popovici: Adevărul este pururea veșnic

„Eu sunt Adevărul”. Întru tot Desăvârșitul Adevăr, niciodată micșorat, niciodată schimbabil, pururea Unul și Același în plinătatea Sa întru tot desăvârșită, pururea Unul și Același ieri și azi și în veci. Adevărul este pururea veșnic, și în timpul veșnic, pururea nemărginit, și în cele mărginite nemărginit, pururea nemuritor, și în cele muritoare nemuritor. Toate celelalte adevăruri izvorăsc din el precum razele din soare, de aceea și ele sunt nemuritoare și veșnice. De fapt, toate dogmele constituie un singur Adevăr: Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos. Ele toate duc la El, pentru că vin de la El. Ele toate duc la El, precum fiecare rază a soarelui duce la soare.

Dacă omul pornește și merge până la capătul adevărului despre Bine, trebuie să ajungă la Domnul Hristos, Izvorul, Făcătorul și Începătorul acestuia.
Dacă merge până la capătul adevărului despre Dreptate, din nou trebuie să ajungă la Domnul Hristos, Izvorul și Făcătorul acesteia.
Dacă merge până la capătul adevărului despre viață, lume, veșnicie, iubire, desăvârșire, milă, fericire, blândețe, nădejde, rugăciune, credință, pururea trebuie să ajungă la Domnul Hristos, Unicul Izvor și Făcător.

Omul filosofiei ortodoxe simte cu toată ființa și constată că nu este nimic relativ, nici pe partea aceasta, nici pe partea cealaltă a mormântului. Prin toate nevoințele, întâmplările și experiențele, el, cu tot sufletul lui, merge și se îndreaptă spre infinit și spre veșnicie, spre infinitul și veșnicia lui Hristos.

(Sfântul Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, volumul I, Editura Doxologia, Iași, pp. 28-29)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Ce daruri de suflet oferim?

Cu intențiile cele mai bune, vă destăinui câteva gânduri, în vederea desăvârșirii mărturisirii Credinței Ortodoxe. Constat că apar icoane în care mâna dreaptă a sfântului nu binecuvântează în numele Preasfintei Treimi, ci are alte semne. Astfel, am întâlnit icoane în care mâna dreaptă a a sfântului are degetul mic și arătătorul perfect întinse, motiv pentru care se aseamănă cu semnul ,,cornuta”!  Mai nou, am observat chiar și binecuvântarea cu patru degete unite, care este catolică! Binecuvântarea cu trei degete este în numele Preasfintei Treimi și în semn de supunere față de Dumnezeu. Binecuvântarea cu patru degete se face și în numele Papei și în semn de supunere față de Papa! Au apărut, de asemenea, veșminte preoțești cu cruce întoarsă și cruci cu forme ciudate, cu brațele despicate sau cu două sau trei brațe paralele. Crucea cu trei brațe paralele este crucea lui Baphomet, iar crucea întoarsă este satanistă!

Mulți nu sunt atenți la aceste detalii și cumpără pentru biserici icoane, veșminte sau cruci care nu sunt caracteristice Ortodoxiei.

Dumnezeu să ne ocrotească pe toți!

Lucreția P.

In societatea românească primează… cinstea şi competenţa. N-aţi ştiut?

Vă spun eu acum. Vă rog să nu vă îndoiţi. Staţi drepţi şi rămâneţi drepţi până la suflarea cea mai de pe urmă. Aşa ne învaţă Biserica lui Hristos, şi acesta e singurul nostru drum.

Ca să înţelegeţi mai bine, vă voi vorbi în pilde şi vă voi da o pildă conturată după concursul de ocupare a posturilor de directori adjuncţi ai şcolilor din judeţul Sălaj. Cred că pilda e aplicabilă la nivel naţional.

Un naiv se pregăteşte temeinic pentru a se prezenta la acest concurs. La prima probă, obţine nota 9,20. Urmează interviul, dominat de cinste şi imparţialitate. Aici, omul nostru primeşte nota 4,60. Sugestiv, nu? Comisia intervieviatoare e numită de inspectorul general şcolar, formată din vreo 7-8 indivizi cu reputaţie neştirbită, mai presus de orice suspiciune. Ca să acceadă în funcţia de director ajunct, era nevoie ca la ambele probe să să obţină peste 7,00. Înţelegeţi raţiunea interviului? Dacă la prima probă nu se putea face nimic, la inteviu totul e posibil. Inclusiv căderea de la 9,20 la 4,60.

Să mai vedeţi o minunăţie: chiar în perioada concursului, o directoare adjunctă în funcţie se îmbolnăveşte şi nu poate participa. Postul e scos la concurs. Numai că naivul participant la concurs primeşte, cum am spus, 9,20 la proba unde nu se poate jongla, şi 4,60 la interviul amintit. Postul nu se ocupă şi directoarea agreată de sistem urmează a fi numită interimară pentru încă patru ani. Legal, cinstit şi mai presus de orice îndoială.

Episodul doi. Acelaşi naiv susţine al doilea interviu, pentru ocuparea unui alt post de director adjunct. De rândul acesta, comisia este mai generoasă şi mai obiectivă: îi dă nota 6,60, cât a fost necesar ca să fie trântit. Îi trebuia, cum am spus, 7,00. Postul nu s-a ocupat, aşa încât, omul lor a fost desemnat, ca interimar, pentru un nou mandat de patru ani. Respectându-se legea, evident.

Episodul trei. Naivul nostru, face contestaţie la cele două note acordate la interviurile susţinute în faţa neicilor nimeni. Rezultatul?  O notă se măreşte nesemnificativ, cealaltă scade, tot nesimnificativ.

Concluzii. În sistemul acesta antihristic, creat în aceşti aproape 33 de ani, nu se pătrunde fiştecum. Doar dacă îndeplineşti anumite criterii stabilite de mahării inculţi ai zilei. Asta înseamnă să te murdăreşti cu toate dejecţiile pe care ei le răspândesc, ca nişte sconcşi, între ei şi în jurul lor. Şi asta e prea mult. Bălăcească-se cât vor în cloaca lor pestilenţială. Fiule, rămâi curat, precum te-am învăţat.

Presbiter Ioviţa Vasile

Avocat Gheorghe Piperea: Ce urmăresc sataniştii prin recensământ

Nu sunt un expert în domeniu, deci nu vă pot da răspunsuri/soluții detaliate.

Am observat, totuși, trei lucruri la acest recensământ:

1- este reglementat prin OUG, iar acele oug care se insinuează în domeniul drepturilor și libertăților sunt neconstituționale în întregime; în caz că sunteți amendați în baza acestei oug faceți plângere contravențională și încercați să duceți procesul la CCR;

3- este, în prima fază, digital, punându-vă în postura de a vă auto-recenza; dacă o faceți, vă donați datele cu caracter personal, informațiile referitoare la proprietate și „știrile” despre relații personale și starea de sănătate/boală, statului, băncilor, companiilor farma și IT; toată persoana voastră, tot patrimoniul vostru, devin informatizate, după care ei vă vor ști mai bine decât vă știți voi înșivă; controlul și chiar anularea voastră ca persoană cu drepturi și libertăți vor fi jocuri de copii; eu nu mă voi auto-recenza;

3- amenda nu se aplică pentru refuzul auto-recenzării digitale, ci pentru refuzul recenzării; așteptați recenzorul, puneți-l la treabă, că de aia e plătit din bani publici, și completați doar acele rubrici care nu vă fură date și informații cu caracter personal; orice amendă, după aceea, e ilegală.

Succes și hai Liberare!

Observaţii

Am aflat că antihriştii au prelungit cu vreo două săptămâni durata zisului recensământ, ceea ce înseamnă că nu le-au ieşit socotelile, adică populaţia nu s-a conformat cerinţelor lor idioate. Nu voi intra în acest joc murdar şi Dumnezeu ne va feri de represaliile lor. Antihriştii au o armată de recenzori extrem de bine plătită, intititulată SRI, care adună zi şi noapte informaţii despre noi.

Foarte important ce spune Domnul Avocat la punctul 3! Recitiţi cu atenţie şi ţineţi seamă de aceste sfaturi. Şi, mai ales, nu vă temeţi. Cu noi este Dumnezeu, cu ei – diavolul. A avut diavolul o cât de palidă izbândă în faţa măreţiei lui Dumnezeu? Niciodată! Nu va avea nici de data aceasta.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cine sunt vinovaţii?


S-a trezit din marea puturoșenie, un individ, să facă o vizită. La un spital. Nici nu are importanță de ce. Nici el nu știe. Știe doar că a fost deranjat, preț de o oră, două, să citească niste foi. Pe care i le-a vârât unul sub nas. Pentru că, el, așa zisul șef, să scoată un vinovat la lumină, prin augusta-i gură! Și v-a zis numele vinovatului: Putin! E suficient! Vinovatul de serviciu în lumea terorismului global. Un singur individ.

De opt ani, țara asta e abuzată de cine? În opt ani de mandat, insul care face figurație la Cotroceni, a avut alt vinovat de serviciu: PeeeSeeeeDeee! Se pare că de la „peroadă” la „peroadă”, vinovatul se schimbă! Acum e în mare iubire cu ciuma rosie! Acum sunt frați! Ciuma rosie a devenit aliat de nădejde! Îi face jocurile. Nu lui! Că el nu există! Altora! Din spatele lui!

Este cineva care a uitat geaca rosie? Este cineva care a uitat că „a trebuit să moară oameni” ca individul să aibă guvernul lui? Este cineva care crede vreo
secundă că la Colectiv a fost doar un accident? Unde sunt vinovații? Nicidecum cei din dosar! Pe care justiția oarbă și presa „libera” i-a aruncat la câini. Nu contează!

S-a pus în scenă marele spectacol numit PlanDemonie! Ați uitat? Raiul borfașilor! De la putere si opoziție! Terorism medical în toată regula! Genocid sub aparența binelui cu forța! „Achiziții” fără număr: lagăre de carton despre care Comandantul acțiunii, nevinovatul Arafat, ne spunea că au costat zeci de milioane de euro! Izoletele vieții livrate la prețuri astronomice! Botnițe și teste pe bani grei! Tătaru ne explica cum se face. Cercel ne spunea despre programul „Vacanța mare”. Exact proiectul pe care China îl pune în aplicare. Acum! Ați uitat? Veșnicul nevinovat Arafat și șleahta lui cumpărau ventilatoarele vieții. Alea de s-au pierdut pe drum. Tirurile lui, lagarele lui, salvările lui, hotărârile lui, alea neconstituționale, amenzile lui. Vela ne explica cum te vor aresta hoardele lui dacă stranuți în metrou! Cum te vor arunca în temnițele numite spitale, dacă ai muci! Cum eroii îți vor da „shaorma cu de toate” la Balș în spital, să vadă cum reziști la tratamentul experimental, pe care ei au încasat miliarde de coco. Pentru că nu-i așa? Haștagii urlau că vor „spitale, nu catedrale”!

Cîțu împrumuta miliarde de euro, Orban contrasemna, între două chermeze, armata era cu glonț pe țeavă si tancurile din dotare pe străzi, să te „apere” de virus! Da?
Îți cântau imnul la megafoane, hoardele lui Arafat umblau cu sirenele pornite, tu erai arestat la domiciliu! Nu aveai voie să muncesti, să respiri, să trăiesti! #StaiAcasa Trebuia să fii infectat! Nu erai infectat, nu contai! Indivizii din presa „libera” se „infectau” pe bani grei, ciocli apocaliptici, ziși și specialiștii vieții, urlau la tine că ești prost, nespălat, idiot, iresponsabil, conspiraționist, că vrei să o „omori pe bunica”.

Cea mai mare delapidare din banii publici nu se vede! Demolarea economiei, educației, a întregii societăți, pas cu pas, nu se pune! Vânzarea resurselor acestei țări, nu interesează. Morții carbonizați din spitale sunt uitați. Sacii negri în care ne-au fost ingropate familii, erau albi! Dar nu ați văzut voi! Atacul la credința ortodoxă s-a uitat.

De „echipa câștigătoare” vă aduceți aminte? Chiar a fost! A demolat România cu succes! Pas cu pas!

Se uită, se iartă, se ascunde. Adevarul. Nu e nevoie de el, atât timp cât nimeni nu-l dorește!

A venit Sezonul 2 al filmului transformat în serial! Războiul! Că așa e succesul! Te obligă! S-a gasit vinovatul! Nu contează! El v-a transformat în Salvatori! De la salvarea bunicii ați trecut la salvarea Ucrainei! Milioane de euro livrate către Ucraina! Pe bune? Chiar ne prostiți pe față?! Miliarde de euro livrate fabricilor de armamente numite BigPharma! Că doar au livrat „grămajoarele de grasime”! Alea miraculoase! Vedem toți efectele lor. În întreaga lume! Nu contează nimic! Nimeni nu e vinovat! Doar Putin! Numai nebuni pe tabla de șah a politicii! Și pioni! Noi! Vinovații suntem noi! Ei sunt purii! Fără pată, fără de păcate, fără vină!
Merităm tot ce primim. Pentru că nu am înțeles nimic din ce ni se întâmplă!

„Un cretin e un cretin. Doi cretini sunt doi cretini. Zece mii de cretini formează un partid politic”. Spunea cândva Franz Kafka.

Doar că de data asta cretinii suntem noi! Ei sunt Nevinovații de serviciu!
Nouă nu ne rămăne decât să stingem lumina! Pentru că am devenit complici la toate astea! Prin tăcere, lașitate și prostie. Pentru că am uitat cât de puternici putem fi împreună! Cât de importantă este unitatea și mai ales cât de mult înseamnă să te unesti în disperare!
Când realmente nu mai ai nimic de pierdut, devii cel mai puternic inamic!
Până se va înțelege acest fapt, nu ne rămâne să spunem decât:
#SlavăProstiei!

Zoe Dantes, preluare de pe ActiveNews

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul: În Biserică nu există deznădejde

Biserica este viață nouă în Hristos. În Biserică nu există moarte, nu există iad. În Evanghelia lui Ioan se spune: „Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8, 51). Hristos desființează moartea. Cel ce intră în Biserică se mântuiește, devine veșnic. Viața este una, o curgere fără de sfârșit în care nu există moarte. Cel ce urmează poruncilor lui Hristos nu moare niciodată. Moare după trup, după patimi, dar se învrednicește a trăi încă din această viață în Rai, în Biserica noastră, iar apoi în veșnicie. Cu Hristos, moartea devine puntea pe care va trebui să o trecem cândva pentru a continua să trăim în lumea cea neînserată.

Și eu, după ce m-am făcut monah, am crezut că nu mai există moarte. Așa am simțit și simt mereu, că sunt veșnic și nemuritor. Cât de frumos!

În Biserică, prin Tainele care ne mântuiesc, nu există deznădejde. Chiar dacă suntem foarte păcătoși, ne spovedim, ne citește preotul și așa suntem iertați, înaintăm către nemurire fără nicio frământare, fără nicio teamă. Când Îl iubim pe Hristos, trăim viaţa lui Hristos. Îndată ce izbândim aceasta, cu harul lui Dumnezeu, trăim o altă stare, una de invidiat. Pentru noi nu există nici o spaimă. Nici moarte, nici diavol, nici pierzanie. Toate acestea există pentru oamenii care se află departe de Hristos, pentru cei ce nu sunt creştini. Pentru noi, creştinii, cei ce facem voia Lui, aceste lucruri nu există. Adică există, dar atunci când ucidem în noi pe omul cel vechi, dimpreună cu patimile şi cu poftele lui (Galateni 5, 24), nu mai dăm însemnătate nici diavolului, nici răului. Nu ne mai preocupă. Ceea ce ne preocupă este iubirea, slujirea lui Hristos şi a aproapelui său. Îndată ce ajungem la măsura de a simţi bucuria, iubirea, slujirea lui Dumnezeu fără de nici o teamă, atunci putem spune:„Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). Nimeni nu ne împiedică să pătrundem această taină.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 155)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Lucrul înfricoşător nu este să cazi, ci să rămâi căzut

De multe ori simțim că nu reușim în nimic. Că iarăși alunecăm în aceleași patimi, în aceleași greșeli, în cele care ne fac să ne simțim neputincioși, vinovați și neîndreptați. Și totuși am făcut o făgăduință lui Dumnezeu și nouă înșine. Am exclamat hotărâți: Nu voi mai face asta niciodată! Am îngenuncheat rugându-ne pentru acest lucru, cu inima plină de durere şi nădejde că nu se va mai repeta. Şi totuşi, a venit iarăşi, şi iarăşi am întâlnit patima, neputinţa, greşeala, eşecul. E atunci când simţim că nu s-a schimbat nimic, că toate sunt la fel ca înainte, că o luăm de la început.

Însă nu este aşa. Pe nedrept ne lovim pe noi înşine, chiar mai dur şi mai violent decât toţi călăii şi torţionarii. Ştii ceva? Tocmai privirea ta e cea mai dură. Când ești pe drum, în mişcare, nu înseamnă că ai şi ajuns la destinaţie. Poate cazi sau te loveşti, te înnămoleşti, te pierzi, dar nu încetezi să rămâi pe cale. Ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur? „Lucrul înfricoşător nu este să cazi, ci să rămâi căzut.”

De cât egoism e nevoie, încât să dorim să ajungem imediat la destinaţie, de e posibil chiar înainte de a porni? Să nu privim la ceea ce suntem, ci la ceea ce ar trebui să fim? Acesta este un legământ de moarte. Este un eşec sigur, care mai devreme sau mai târziu ne va conduce la o disperare catastrofală.

Când eşti legat cu sfori, iar acestea sunt patimile, nu este cu putinţă să te dezlegi imediat. Însă de fiecare dată când te vei lupta şi te vei strădui, chiar dacă nu te vei elibera, vei face totuşi puţin mai suportabilă strânsoarea. Vei lărgi puţin sforile, te vei simţi puţin mai confortabil. Îţi vei fi câştigat puţin din libertate. Noi nu vedem însă asta, n-o simţim. Noi vedem că suntem la fel, chiar mai rău. De ce?

Păi tocmai pentru că nu am învăţat să preţuim lecţiile simple, paşii cei mici, ritmul armonios. Vrem lucruri strălucite, minunate, înalte, măreţe. Vrem să nu ne doară, să nu lăcrimăm, să se facă totul uşor şi repede. Din păcate, în aroganţa reuşitelor noastre nu înţelegem că de multe ori o cădere ne foloseşte mult mai mult decât o mare „virtute”.

(Pr. Haralambos Papadopoulos, Calea spre tine însuți, Editura Sophia, 2018)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Cuvios Efrem Filotheitul din Arizona: Pocăinţa îndurerată şterge păcatele şi Dumnezeu le uită, ca şi când nu ar fi avut loc

Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea şi ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme ce Dumnezeu ne dăruieşte viaţa, aceasta constituie o garanţie a lui Dumnezeu că ne aşteaptă. Dacă Dumnezeu nu ar fi Preamilostiv, nimeni nu s-ar mântui… Hristos ne aşteaptă, nu trebuie să întârziem şi să amânăm.

Dacă Harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este Harul lui Dumnezeu. Însă pentru ca Harul lui Dumnezeu să vină la noi, trebuie să fim primitori… Nepăsarea şi trândăvia împiedică bunătăţile lui Dumnezeu să vină spre noi. Oricât ne-am murdări şi oricât am păcătui, când ne pocăim, când ne întoarcem, când cădem la Dumnezeu cu pocăinţă curată şi mărturisire adevărată, e cu neputinţă să nu primim iertare de la Dumnezeu.

Trebuie să credem pe deplin în puterea Tainei, că toate primesc iertare şi se şterg, şi cartea păcatelor noastre devine albă. Ceea ce nu a fost mărturisit, aceasta se va judeca. Orice greşeală care a trecut prin tribunalul spovedaniei este ştearsă şi omul trece cu bine. Dumnezeu ne iartă toate păcatele mărturisite, e de-ajuns să ne pocăim. Să cerem de la Dumnezeu să ne dea pocăinţă, întoarcere, dorinţă de mântuire, şi să ne arate cum să ne ispăşim păcatele noastre încât ele să ne fie şterse şi să găsim milă.

(Extras din: Despre Credință și mântuire, Părintele Efrem Athonitul
Editura Bunavestire, Galaţi, 2003)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: Dumnezeul meu, te rog iarta-mă şi mă ajută


-Părinte, până la ce punct ne ajută Dumnezeu în nevoinţa duhovnicească?

-Până în punctul în care şi noi îl ajutăm pe Dum­nezeu ca să ne ajute.
Când cerem ceva de la Dumnezeu şi mult timp nu ajută, să ştiţi că există mândrie. Dacă avem patimi, de pildă, lăcomia pântecului, vorba deşar­tă, mânie, invidie etc. şi în paralel avem şi mândrie. Dum­nezeu nu ajută, pentru că împiedicăm harul dumneze­iesc. Chiar şi numai predispoziţie spre mândrie dacă avem în noi, şi tot ÎI împiedicăm pe Dumnezeu să ne ajute, chiar de ne nevoim şi ne rugăm poate mai mult decât tre­buie.

E cu neputinţă să nu ajute Dumnezeu atunci când nu există pericolul ca omul să-şi ridice nasul. De îndată ce pleacă predispoziţia spre mândrie şi omul îşi dobân­deşte sănătatea sa sufletească, atunci Dumnezeu îl va elibera imediat de patima ce îl chinuie şi îl va răsplăti şi pentru prisosinţa lui de nevoință. De aceea, ca să ne aju­tăm pe noi înşine trebuie să-L ajutăm pe Dumnezeu prin cugetarea noastră smerită. Să spunem: „Mare netrebnic sunt, Dumnezeul meu. Te rog, iartă-mă şi mă ajută!”. Atunci ajută Dumnezeu, căci sufletului i se cuvine ajutor, deoa­rece s-a lăsat în mâinile Lui cu dispoziţie bună şi smerită.

Trebuie să credem că Hristos şi Maica Domnului ne păzesc şi ne ajută totdeauna, numai să avem cugetare smerită. Dumnezeul nostru nu este surd, ca să nu ne audă, nici orb, ca să nu ne vadă, precum este Baal.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovnicească, Editura Publistar, 2000, pp. 288-289)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Ahiereul lui Hristos, Mitropolitul Antonie de Suroj: „Doamne, acum înţeleg totul! Mântuieşte-mă, salvează-mă, oricare ar fi preţul!”

Atunci când facem ceva rău ori vorbim ce nu trebuie, când gânduri întunecate ne macină mintea sau un văl negru ni se aşează pe inimă, dacă ajungem să facem măcar puţină lumină în noi înşine, vom simţi primele mustrări de conştiinţă. Dar aceste păreri de rău ale conştiinţei nu sunt încă ceea ce se înţelege prin pocăinţă. Ne putem petrece toată viaţa reproşându-ne purtarea noastră greşită în fapte sau în cuvinte, gândurile şi simţămintele noastre întunecate, fără însă a ne îndrepta. Mustrările de conştiinţă pot face din viaţa noastră un adevărat iad, dar ele nu ne deschid Împărăţia Cerească. Trebuie adăugat la acestea ceva, care se găseşte în chiar inima pocăinţei, şi anume, să ne întoarcem către Dumnezeu cu nădejde şi cu încredere deplină că El are destulă iubire încât să ne dăruiască iertarea şi destulă putere pentru a ne schimba.

Pocăinţa este acea cotitură a vieţii, acea schimbare a gândurilor, preschimbare a inimii, care ne pune faţă către faţă cu Dumnezeu, plini de nădejde fremătândă şi de bucurie, având convingerea că nu merităm milostivirea lui Dumnezeu dar că Domnul a venit pe pământ nu pentru a judeca, ci pentru a mântui, că a venit nu pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi. A ne întoarce către Dumnezeu cu nădejde, chemându-L în ajutor, nu e încă de ajuns, căci sunt multe lucruri în viaţa noastră care depind de noi înşine. De câte ori nu cerem în mod repetat: „Doamne, ajută-mă! Doamne, dă-mi răbdare, dă-mi neprihănire, dă-mi curăţia inimii, dă-mi cuvânt adevărat!” Dar când ni se oferă prilejul de a ne potrivi faptele cu rugăciunea pe care o facem, urmăm mai curând înclinaţiile inimii, căci ne lipsesc curajul şi duhul hotărârii pentru a pune în lucrare cerinţele adresate lui Dumnezeu în rugăciune, într-un asemenea caz pocăinţa noastră, elanul sufletului nostru rămân neroditoare.

Pocăinţa trebuie să izvorască din nădejdea noastră în iubirea lui Dumnezeu, printr-un efort susţinut şi viguros de a duce o viaţă dreaptă şi de a părăsi vechile noastre rătăciri. Fără aceasta Dumnezeu însuşi nu ne va izbăvi, căci, după cum ne spune Hristos, nu cei ce zic „Doamne, Doamne” vor intra în Împărăţia Cerurilor (Matei 7, 21), ci cei care aduc rod. Aceste roade noi le cunoaştem; ele sunt pacea, bucuria, dragostea, răbdarea, blândeţea (Gal. 5, 22-23). Acestea ar putea face încă de pe acum din pământul nostru un paradis dacă, asemenea pomilor roditori, am putea, ajunşi la o deplină maturitate, să le rodim. Aşa că pocăinţa se pune în lucrare atunci când dintr-odată sufletul nostru primeşte un şoc, când conştiinţa ne grăieşte, iar Dumnezeu ne cheamă cu aceste cuvinte: „Unde mergi? Către moarte? Oare, cu adevărat, aceasta voieşti?” Şi dacă noi răspundem: „Nu, Doamne, iartă-ne, ai milă de noi, mântuieşte-ne!” şi ne întoarcem către El, Hristos ne spune: „Te iert; iar tu, în semn de recunoştinţă pentru o asemenea iubire şi pentru că, răspunzând iubirii Mele, şi tu ai capacitatea de a iubi, începe şi schimbă-ţi viaţa…”

Ce s-ar mai putea spune? Primul lucru de învăţat este să ne asumăm întreaga noastră viaţă cu toate evenimentele şi persoanele ce au intrat în ea, cu tot ce ar fi putut fi uneori o sursă de suferinţă. Să acceptăm, nu să respingem. Până când nu ne vom asuma întregul conţinut al vieţii noastre fără a lăsa nimic deoparte, ca şi cum l-am primi din mâna lui Dumnezeu, nu vom fi în măsură de a ne elibera de nelinişte, de o anumită înrobire şi răzvrătire lăuntrică. Noi Ii spunem Domnului: „O, Doamne, voiesc să fac voia Ta!” Dar din adâncul fiinţei noastre se ridică un strigăt: „dar nu pe aceasta, Doamne!” sau „nu pe cealaltă…” „Desigur, sunt gata să-l accept pe aproapele meu, dar nu pe aproapele acesta! Sunt gata să accept tot ce îmi vei trimite, dar nu ceea ce îmi trimiţi acum…” De câte ori nu spunem în momentele noastre de limpezire: „Doamne, acum înţeleg totul! Mântuieşte-mă, salvează-mă, oricare ar fi preţul!” Dacă în astfel de momente ne-ar apărea deodată Mântuitorul sau dacă ne-ar trimite pe Îngerul Său, pe vreun Sfânt care să ne ceară socoteală pe un ton aspru, cerându-ne să ne pocăim şi să ne schimbăm viaţa, probabil că am accepta. Dar dacă în locul Îngerului, în locul unui Sfânt, în loc de a Se înfăţişa El Însuşi, Hristos ni l-ar trimite pe aproapele nostru, mai cu seamă pe cel pe care nu-l iubim, care ne pune pe jar, şi ne-ar adresa această întrebare vitală: „Pocăinţa ta se exprimă în cuvinte sau în fapte?” atunci ne vom uita propriile cuvinte, ne vom înăbuşi bunele sentimente, vom arunca pocăinţa la gunoi şi vom exclama: „Pleacă de aici! Nu prin tine voi primi eu judecăţile lui Dumnezeu, nu e treaba ta să mă înveţi lecţia care mă va pregăti pentru o nouă viaţă…”

Vom lăsa să treacă şi ocazia şi persoana trimisă de Domnul pentru a ne tămădui, pentru a ne ajuta să intrăm cu smerenie în împărăţia lui Dumnezeu, pentru a ne asuma cu răbdare repetatele noastre căderi în păcat şi a primi totul cu încredere ca din mâinile lui Dumnezeu. Dacă nu ne primim viaţa ca din mâinile lui Dumnezeu, dacă nu primim tot ce cuprinde ea ca venind de la Însuşi Dumnezeu, atunci viaţa nu ne va croi drum către veşnicie. Vom căuta fără încetare o altă cale. Da, vom căuta fără încetare o altă cale către veşnicie, cu toate că singura cale este Domnul Iisus Hristos. „Eu sunt Calea Adevărul şi Viaţa.”

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina iertării. Taina tămăduirii, Editura Doxologia)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă