Schismaticii nu pot fi Biserica

Raspunsul il gasiti in Sfintele Canoane, dupa care „Schisma rămâne schisma, liderii schismatici rămân conducătorii schismei, iar biserica care, recunoscând schismaticii, a intrat în comuniune cu ei, se exclude astfel din câmpul canonic al Bisericii Ortodoxe”.
Schismaticii pierd mantuirea vesnica. Schismaticii ucrainieni din cele doua grupari au fost ridicati in rang si absolviti de schisma de catre Pseudo-patriarhul Bartolomeu, care cu buna stiinta a incalcat Sfintele Canoane. Orice Biserica care intra in comuniune cu ei si ii recunoaste primeste aceeasi plata: pierderea mantuirii vesnice.

Aprobarea schismei prin recunoasterea structurii schismatice nou infiintate sub supragherea si grija atenta a ereticului miliardar Porosenko si reprezentantul CIA, Mike Pompeo, reprezinta insasi tradarea Bisericii, a neamului din care faci parte, tradarea increderii si voii lui Dumnezeu.
Și noi, de multe ori, ne trădăm acest neam, adică ne trădăm Biserica din care facem parte. Și când zic Biserică sau neam al Bisericii nu mă refer la Biserică doar ca instituție, ci și ca organism. Adică partea văzută a Bisericii este numai vârful icebergului care iese deasupra mării, și dincolo, în planul care nu se vede, dincolo de luciul mării se afla ceilalti ai neamului nostru, toți strămoșii, toți îngerii. Și cu ei suntem neamuri, și cu ei suntem înrudiți. Și atunci, și noi, de multe ori, ne trădăm aceste neamuri, îi trădăm pe îngeri, trădăm Biserica, Îl trădăm pe Însuși Dumnezeu.
Unde este Sfântul Duh, acolo este şi Biserica; și unde este Biserica, acolo este și Sfântul Duh.
În Noul Legământ, Duhul Sfânt îi cheamă pe oameni, îi povăţuieşte, îi zideşte, îi sfinţeşte, „vine în ajutor neputinţelor noastre” (Rom. 8, 26). În bolile noastre sufleteşti, duhovniceşti şi trupeşti, vine şi Se face ajutorul nostru. Sfântul Duh „Se roagă pentru noi cu suspine negrăite“ (Rom. 8, 26), ca să învăţăm şi noi să ne rugăm. Devine mijlocitor, mijloceşte şi mângâie. Când suntem întristaţi, când ne e frică, ne mângâie, ne întăreşte, ne împărtăşeşte harul şi îndurările Lui, şi de aceea se şi numeşte „Mângâietorul”.

Vine în mijlocul nostru, când ca vânt sau ca foc, când în chip de porumbel sau de rug care arde, alteori ca apă vie, ca lumină sau ca multe alte simboluri. Pe toate le foloseşte, prin toate acestea intră înlăuntrul nostru şi dă, din nou, viaţă existenţei noastre.

Esenta este ca prin schisma Il pierdem in veci pe Mangaietorul, caci schismaticii nu pot fi Biserica.
„Toţi fraţii suntem datori, dacă facem ceva, să fie făcut cu iubire şi bucurie întreolaltă. Pentru că acea comoară pe care o câştigă fratele (…) o am şi eu“, zice Sfântul Macarie Egipteanul. E o premisă fundamentală ca să avem între noi iubire şi bucurie. Dacă nu ai iubire şi bucurie, nu poţi să-ţi verşi sângele pentru Hristos. Trebuie să ai propria ta comoară şi pe aceasta să i-o dai lui Hristos. Fiecare, pe a sa.

 

Cu bucurie si iubire pentru toti,

Dr. Gabriela Naghi

 

 

Presedintele Porosenko, pontifex maximus al schismaticilor ucraineni, agreat de Patriarhia Romana

Cercetand cu atentie o serie de articole, am descoperit ca in urma cu aproximativ 2 ani si jumatate, mai precis in 21 aprilie 2016, Patriarhul Daniel l-a primit la Resedinta Patriarhala, pe presedintele Ucrainei, Petro Porosenko, ocazie cu care Patriarhul si-a aratat disponibilitatea pentru infiintarea unei parohii destinate comunitatatii ucrainene din capitala Romaniei.
Presedintele Ucrainei a adresat rugamintea ca patriarhul Romaniei sa sustina si sa faciliteze realizarea dorintei ucrainenilor de a avea o Biserica Ortodoxa unita, informeaza News.ro.
De asemenea, Porosenko a mentionat ca, in Ucraina, exista peste 100 de parohii ortodoxe in care slujbele religioase se oficiaza in limba romana si, in acest context, a exprimat dorinta ca si ucrainenii din Romania sa poata avea slujbe religioase in limba materna, inclusiv in Bucuresti.

La randul sau, patriarhul Daniel i-a amintit presedintelui Porosenko ca, in Romania, functioneaza un Vicariat Ortodox Ucrainean care are 32 de biserici parohiale si 3 manastiri, in care slujbele religioase se oficiaza in limba ucraineana.
In acest sens, PF Daniel si-a exprimat disponibilitatea pentru infiintarea unei parohii care sa deserveasca comunitatea ucraineana din capitala Romaniei, mentioneaza Patriarhia, intr-un comunicat de presa transmis joi seara.
Doar atat se specifica in comunicat.
Prin urmare, putem deduce ca intelegerea intre cei doi presedinti s-a facut acum 2 ani si jumatate.
Am ramas surprinsa constatand ca unele publicatii, politicieni, teologi au perceput diferit comunicatul sinodului, si anume ca patriarhia conditioneaza Ucraina direct „sprijinim autocefalia, daca veti permite apariția unui vicariat românesc in Ucraina”. Un targ in adevaratul sens al cuvantului.
Cristian Diaconescu, expert în politică internaţională, teologul Radu Preda isi exprima direct opiniile in acest sens. Nimeni nu tine cont de schisma, sau de situatia grava de urgiile si nedreptatile, in care se zbat fratii nostri ortodocsi ucrainieni.
Grea si vicleana decizie pusa de vrajmasul omenirii in fata sinodului BOR:
-va sprijini schismaticii ucrainieni

-va pierde vicariatul, dar va castiga mantuirea vesnica.
Ce va alege Patriarhul BOR?

 

Dr. Gabriela Naghi

 

Gandurile ascunse ale Patriarhului Daniel

,,Intre bine si rau, nu poti fi echidistant’’. A spus-o Octavian Paler, o spun logica si bunul simt, o repet si eu, ori de cate ori se iveste prilejul. In privinta gravelor evenimente din Biserica Ortodoxa Ucraineana – canonica si legitima -, Patriarhul Daniel ni se infatiseaza ca un om de echilibru, al dialogului, care dintru inceput a chemat la moderatie si intelegere intre parti. Ce intelegere? Poate exista intelegere intre Patriarhia Moscovei, adica Biserica Ortodoxa Rusa Canonica si ereticul schismatic Bartolomeu? Ce intelegere poate exista intre Biserica si partea schismatica? Niciuna. ,,Echilibristica’’ Patriarhului Daniel inseamna, de fapt, apropierea de schismatici, favorizarea si incurajarea acestora. Schismaticii au la indemana calea pocaintei si a intoarcerii neconditionate in Biserica. Se folosesc de ea, bine; refuza, pacatul ramane asupra lor. Dar in acest caz, sa nu vina cu pretentii de Biserica si sa vorbeasca in numele ei. Sa-si asume  conditia de eretici si schismatici. Nu o vor face, bineinteles. Propaganda lor lucreaza din plin ca sa ne convinga ca binele e rau si ca raul e bine (Isaiia 5, 20). Zadarnic. Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a spus cu multa dreptate si limpezime: ,,Schisma rămâne schisma, liderii schismatici rămân conducătorii schismei, iar biserica care, recunoscând schismaticii, a intrat în comuniune cu ei, se exclude astfel din câmpul canonic al Bisericii Ortodoxe”. Incercam acum sa ne ascundem dupa deget si ne prefacem ca nu vedem teribila schisma, provocata de Bartolomeu? Ramanem intr-o condamnabila pasivitate, vazand silniciile pe care le indura fratii nostri din Ucraina?

Cand Patriarhul Daniel face referire la faptul ca ,,problema unitatii ecleziale din Ucraina nu e deplin rezolvata’’, se refera exclusiv la partea schismatica filareto-epifanista. Niciun cuvant despre Biserica Ortodoxa Canonica si Legitima din Ucraina, dupa obiceiul comunist, potrivit caruia ceva despre care nu se vorbeste, nu exista. Asadar, Patriarhul Daniel e preocupat exclusiv de schismatici, a caror unitate nu va fi deplin rezolvata decat in momentul cand schismaticilor epifanisti li se vor alatura ereticii schismatici greco-catolici!

Faptul ca Patriarhul Daniel se arata dintr-o data preocupat de parohiile romanesti din Ucraina, e o mare viclenie. ,, Este foarte interesant faptul că acest Vicariat nu poate fi înființat fără acordul statului ucrainean condus dictatorial de schismaticul Poroșenko. Chiar dacă, prin absurd, Mitropolitul Onufrie ar binecuvânta această dorință a BOR, nu ar fi posibil fără aprobarea expresă a președintelui ucrainean și a Ministerului Cultelor condus tot de Poroșenko. Oare Patriarhia Română nu cunoaște aceste lucruri?!’’ (Parintele Claudiu Buza). Infiintarea acelui vicariat despre care se vorbeste, are menirea sa organizeze cumva pe romanii din Ucraina, iar la momentul potrivit sa-i scoata de sub jurisdictia Bisericii Canonice Ucrainene si sa-i livreze pe tava schismaticilor epifanisti. Observam ca avem de-a face cu un plan vast, bine pus la punct in care fiecare isi joaca rolul prestabilit. Inclusiv Patriarhul Daniel. Sa nu va asteptati sa intampine macar o firava opozitie in Sinodul de la Bucuresti. Ceilalti ierarhi tremura in fata lui Daniel si nu vor risca sa li se clatine jiltul arhieresc, de care s-au legat cu funii si curele.

Scenariul e scris, se pune in practica pas cu pas, lucru posibil datorita lasitatii ierarhilor ortodocsi care, cu putine exceptii, au ales calea pasivitatii. Schismaticii, in frunte cu Bartolomeu, par de neoprit. Par, caci in realitate Fiul lui Dumnezeu Cel Intrupat in istorie, nu va parasi niciodata pe Poporul Sau si va pune capat acestor silnicii. Cand? Atunci cand va hotari Dumnezeiasca Intelepciune, cea fara de hotar. Doamne ajuta!

 

Presbiter Iovita Vasile

Sfântul Tarasie al Constantinopolului: cuvinte grele asupra ereticilor iconoclaşti

Sfintele icoane au fost, şi sunt şi acum, ţinta dispreţului evreilor, musulmanilor, ecumeniştilor şi, în general, a tuturor vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi ai Sfintei Biserici. Aceştia se ridică şi acum cu multe hule împotriva lor. Biserica însă îşi cunoaşte misiunea şi menirea ei, şi de aceea apără icoanele sfinte împotriva tuturor rătăciţilor lumii.

Astăzi pomenim pe Sfântul Tarasie al Constantinopolului. A rânduit Dumnezeu ca el să păstorească turma dreptmăritoare în vremuri grele, când vrăjmaşii văzuţi ai Bisericii au împlinit vrerea văjmaşilor nevăzuţi, diavolii, luptând cu multă răutate împotriva icoanelor. Evreii conduceau din umbră această luptă şi, ne spun cărţile bisericeşti, în Beirut au batjocorit o icoană care avea pe ea Preacuratul chip al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Văzând că şi în Biserică s-au osebit unii care nu sufereau a fi cinstite, Sfântul Tarasie a socotit că este de mare trebuinţă ca un Sfânt Sinod Ecumenic să se întrunească şi să stârpească această erezie. De aceea el a stăruit pe lângă tânărul împărat Constantin şi mama sa Irina. Aşa a fost aleasă cetatea Niceea, unde în 24 septembrie 787 au început Sfinţii Părinţi să vorbească despre erezia iconoclastă şi despre sfintele icoane care trebuiau păstrate, împotriva voii tututor vrăjmaşilor întunecaţi la minte de diavolul. 367 de Sfinţi Părinţi s-au adunat la acest Sfânt Sinod Ecumenic întru apărarea adevărului revelat.

Cei care dintre păstorii Bisericii căzuseră în mrejele acestei erezii şi şi-au dat seama de păcatul lor, s-au pocăit şi Sfinţii Părinţi au primit cu bucurie întoarcerea lor şi i-au iertat. Aceştia au citit în auzul tuturor aceste cuvinte: ,,Cei ce nu cinstesc sfintele icoane să fie anatema; cei ce aduc cuvinte din Dumnezeiasca Scriptură împotriva sfintelor icoane să fie anatema; cei ce numesc idoli sfintele icoane să fie anatema; cei ce se leapădă de predaniile Sfinţilor Părinţi, precum se lepădau Arie, Nestorie, Eutihie, Dioscor, şi nu voiesc să le primească pe acelea care sunt arătate lor din Dumnezeiasca Scriptură, să fie anatema; cei ce zic că sfintele icoane nu sunt date de către Sfinţii Părinţi să fie anatema; cei ce grăiesc că Soborniceasca Biserică primeşte idoli să fie anatema’’(După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 289-300).

            Aş propune ca distinsele personalităţi din lumea ortodoxă, care participă la întâlnirile ecumenice cu toţi iconoclaştii lumii, să citească cuvintele de mai sus în auzul tuturor, apoi să se retragă dintre ei. Pentru rugăciunile Sfântului Tarasie, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Episcopii au menirea de a ne fi călăuze spre Împărăţia lui Dumnezeu

,,Păzeşte-te pe tine însuţi şi învăţătura; stăruieşte în ea, că făcând aceasta, te vei mântui şi pe tine şi pe cei care te ascultă’’ (I Timotei 4, 16). Dumnezeu a pus aceste cuvinte în gura şi în pana Sfântului Apostol Pavel pentru a ajunge la Episcopul Timotei al Efesului şi, în cele din urmă, la toate Bisericile de pe faţa pământului, implicit la noi, cinstite cititorule. Ne spun aceste cuvinte că episcopul este nedespărţit de învăţătura revelată de Dumnezeu. El este păzitorul acestei învăţături şi o păstrează în întregul ei neschimbată, nealterată de cutezanţa nebună a acelora care deja au decretat că Sfânta Scriptură trebuie transferată din Biserici la muzeu, pentru că este depăşită de vreme! Ar vrea ei, dar nu se va întâmpla aşa. Învăţătura Sfintelor Scripturi va rămâne de-a pururea piatră de temelie a Bisericii lui Hristos.

,,Te vei mântui şi pe tine şi pe cei care te ascultă’’. Biserica urmăreşte binele vremelnic al tuturor oamenilor şi binele veşnic în împărăţia lui Dumnezeu. Doreşte, cu alte cuvinte, mântuirea tuturor făpturilor. Acest lucru este posibil numai în măsura în care ascultăm de Biserică şi de episcopii adevăraţi, rânduiţi după Sfintele Canoane. Formularea de mai sus dă, oarecum, impresia că Episcopul se substituie Mântuitorului Iisus Hristos, că el mântuieşte pe oameni, cum pretinde pseudo-episcopul Romei, papa. Fals! Cuvintele de mai sus trebuie interpretate în sensul că Episcopul contribuie la mântuirea oamenilor, prin învăţăturile mântuitoare pe care le propovăduieşte, iar mântuirea ne va veni de la Domnul Iisus Hristos, la Judecata universală.

Episcopul poate fi eretic! Să nu fie! Dacă totuşi s-ar întâmpla, harul Dumnezeiesc îl părăseşte şi el nu mai trebuie urmat. Istoria dă prea multe exemple de episcopi, de patriarhi chiar, care au îmbrăţişat erezia. Tot din istorie aflăm că au fost Episcopi apostaţi, care s-au lepădat de Credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă salvau aparenţele printr-o ,,slujire’’ de faţadă, făţarnică. Şi de aceştia trebuie să ne depărtăm. Când s-ar întâmpla asemenea lucruri cu totul nedorite, Sinodul este cel care are menirea de a se pronunţa şi a hotărî. Dacă Sinodul nu-şi împlineşte această chemare, negreşit va hotărî Mai-Marele Bisericii, Capul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

(Acest text l-am scris în anul 2011 şi l-am păstrat în forma lui iniţială. Între timp, între  dorinţă şi realitate s-a săpat prăpastie mare).

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Policarp al Smirnei: intransigenţă faţă de eretici

 

Iubite cititorule, în anul 2011, cei care au fost prezenţi la Sărbătoarea Cuvioasei Paraschiva, la Iaşi, au avut privilegiul rar de a cinsti moaştele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei. Cum ştim din relatarea Cărţii Apocalipsei, Smirna (astăzi Izmir), era una din cele şapte Biserici din Asia, cărora Mântuitorul nostru Iisus Hristos le-a adresat câte un mesaj, prin scrisul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Astăzi vom învăţa câteva lucruri din viaţa Sfântului Policarp.

Din pruncia lui a fost foarte râvnitor pentru lucrurile lui Dumnezeu, făcând milostenii nenumărate, ori de câte ori se ivea prilejul. Când avea douăzeci de ani, în vremea împăratului păgân Domiţian, Sfântul Policarp a auzit că Sfântul Ioan Evanghelistul propovăduia Evanghelia mântuirii în Asia şi din acea vreme a dorit să-l afle şi să-l cunoască. Aşa a ajuns Sfântul în preajma Apostolului. Spun cărţile bisericeşti că din poruncă împărătească, Sfântul Ioan urma să plece în surghiun în Insula Patmos. Înainte de plecare, a hirotonit episcop al Smirnei pe Vucol, iar pe Sfântul Policarp i l-a dat ajutor. După o vreme, sfinţitul Vucol a trecut la cele veşnice şi Biserica l-a ales în locul lui pe Sfântul Policarp. De la el ne-a rămas informaţia potrivit căreia Sfântul Ioan Evanghelistul a intrat odată într-o baie din Efes, unde l-a întâlnit pe ereticul Cerint. Când l-a văzut, Sfântul Ioan i-a îndemnat pe cei de faţă să plece de-acolo îndată ,,ca nu cumva să cadă baia în care se află Cerint, vrăjmaşul dreptăţii lui Dumnezeu’’. Acest fapt ar trebui să fie învăţătură de minte pentru cei care se zic ortodocşi şi se adună sub acelaşi acoperiş cu ereticii nelegiuiţi ai lumii, la întrunirile ecumenice.

Altădată, Sfântul Policarp s-a întâlnit cu un alt eretic, Marcion. Acesta l-a întrebat: ,,Mă cunoşti oare?’’ Răspunsul Sfântului a fost aspru şi necruţător: ,,Te ştiu că eşti cel întâi născut al diavolului’’. Aşa îi priveau Sfinţii lui Dumnezeu pe nelegiuiţii eretici şi se depărtau imediat de ei. Pentru că Îl mărturisea pe Hristos, Sfântul Policarp a fost prins şi supus judecăţii. Păgânul i-a cerut: ,,Leapădă-te de Hristos, vorbeşte-L de rău şi te voi lăsa liber’’. Răspunsul Sfântului Policarp este pilduitor pentru istorie, a străbătut secolele şi se va pomeni până la sfârşitul acestui veac: ,,De 86 de ani slujesc lui Hristos şi nu mi-a făcut nici un rău. Cum să-L hulesc cu cuvinte necinstite pe Împăratul meu, Care până acum bine m-a păzit?’’

            Sfântul Policarp a pătimit în ziua de 23 februarie a anului 143, în mijlocul focului care nu-l ardea. A fost străpuns cu suliţa, iar sângele lui a stins focul. ,,După aceasta, iudeii au rugat pe judecător să nu dea creştinilor trupul lui Policarp, pentru că, ziceau ei, îl vor avea pe dânsul ca dumnezeu, ca şi pe Cel răstignit. Nu ştiau ticăloşii că nu se poate să fie aceasta, ca să-l depărteze de Hristos Domnul, Cel ce pe Cruce a murit pentru mântuirea a toată lumea, şi pe un altul oarecare să-l aibă dumnezeu. Pentru că Lui, adevăratului Fiu al lui Dumnezeu, Îi dăm dumnezeiască cinste, iar pe Mucenicii şi următorii lui Hristos… după vrednicie îi cinstim cu dragoste, noi, cei ce întru Dreapta Credinţă dorim să le fim următori şi părtaşi întru slava veşnică’’ (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 262-272).

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Sfântul Evstatie, Patriarhul Antiohiei

,,Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum… Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este’’ (Matei 5, 33-37). Prin acestea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi vizează pe cei cu frică de Dumnezeu, al căror cuvânt valorează cât un jurământ, sau chiar mai mult, dar şi pe cei dispuşi prea lesne să folosească jurământul pentru a tăinui ceva, a înşela sau a face orice rău.

Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Evstatie, Patriarhul Antiohiei. Acesta a trăit în vremuri grele pentru Biserică, deoarece erezia ariană, care tăgăduia Dumnezeirea Mântuitorului, se întinsese ca o pecingine şi mulţi din cei care trăiau în Dreapta Credinţă au avut de suferit. Părinţii de la Sinodul I Ecumenic din 325 au dus o luptă grea cu ereticii pentru a apăra adevărul revelat şi a restabili pacea. Sfântul Evstatie s-a numărat printre ei şi după întoarcerea de la Sinod, a venit în Antiohia ereticul episcop Eusebie al Nicomidiei şi, folosindu-se de vicleşuguri diavoleşti, l-a îndepărtat din scaunul patriarhal. A plătit o femeie desfrânată şi aceasta a venit într-un sinod adunat în pripă şi a strigat în gura mare că Evstatie ar fi tatăl copilului ei. Pentru a întări spusele, cei din sinod i-au cerut să jure, lucru pe care l-a şi făcut fără ezitare. În temeiul acestui jurământ strâmb, Sfântul Evstatie a fost trimis în exil, unde a şi murit.

Dumnezeu însă nu lasă fărădelegile tăinuite. Asupra femeii aceleia a trimis o boală cumplită, aşa încât s-a văzut nevoită să mărturisească despre nevinovăţia arhiereului lui Hristos, Sfântul Evstatie, şi să spună că Eusebie al Nicomidiei a plătit-o cu aur pentru a aduce hulă asupra lui. Copilul avea, într-adevăr, ca tată pe Evstatie, însă acesta nu era Patriarhul, ci un fierar oarecare, purtător al acestui nume ) După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 250-251).

Nedemnii demnitari români prestează un jurământ înainte de a accede în funcţii, prin care ne făgăduiesc că vor lucra cu toată puterea şi priceperea pentru binele poporului. După ani şi ani de jurăminte, am ajuns în această stare deplorabilă. Bunul Dumnezeu să păzească poporul român de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Un ipotetic Sinod Ortodox. Speranţe şi aşteptări

Este realistă aşteptarea multora dintre noi, privind convocarea unui Sinod cu adevărat Ortodox, care să soluţioneze gravele probleme cu care se confruntă Biserica lui Hristos? Categoric, nu! Voci dintre cele mai autorizate ne cer să fim rezervaţi, să nu ne facem iluzii în această privinţă. Într-adevăr, analizând starea actuală a Bisericii Ortodoxe, vom înţelege cât de dificilă, chiar imposibilă, este convocarea şi reunirea unui Sinod, într-un orizont de timp relativ apropiat. Motivele sunt multiple:

Patriarhul Bartolomeu a făcut cel mai mare rău Bisericii, prin atitudinea faţă de schismaticii ucraineni, în total dispreţ faţă de Biserica Ortodoxă Canonică a Ucrainei şi de fapt faţă de întreaga Ortodoxie. Asta ne arată clar că omul acesta este o unelată a vrăjmaşilor Bisericii, nicidecum un arhiereu adevărat, chemat să păstorească Turma încredinţată de Sfintele Canoane scaunului din Constantinopol. Nu Biserica l-a aşezat pe tron, ci aceia care luptă cu ardoare împotriva ei. Prin convocarea sinodului eretic din Creta şi acum prin schisma produsă în Biserică, Bartolomeu este în afara acesteia. Nu mai are autoritatea morală a unui Patriarh adevărat, de la care să aşeptăm ceva bun pentru Biserica noastră. Căderea lui e ireversibilă. Cine-şi poate imagina că Bartolomeu se va pocăi, va condamna ereziile din Creta şi va anula recunoaşterea schismaticilor ucraineni? Nimeni. Ne uităm la el cum a intrat într-o criză de legitimitate fără ieşire şi acum caută cu disperare recunoaşterea Bisericilor pentru acţiunile sale satanice. Abia a găsit câţiva stareţi docili în Muntele Athos, care s-au supus şi i-au primit pe schismaticii, aflaţi sub anatemă, la slujire. Urmează, desigur, recunoaşterea unei părţi al ierarhiei greceşti şi apoi a ierarhilor români, despre care n-avem nici cea mai mică îndoială că vor rămâne consecvenţi, adică îl vor sprijini pe Bartolomeu, laolată cu schismaticii săi ucraineni. A căutat Biserica Ortodoxă Rusă sprijin în rândul Bisericilor naţionale? Nu, pentru că ea stă într-o aşezare canonică incontestabilă, are toată legitimitatea şi îndreptăţirea de a-şi conduce fiii spre mântuire. A întrerupt comuniunea euharistică cu schismaticul Bartolomeu, situându-l, indubitabil, în afara Bisericii Ortodoxe. Faptul că încă stă pe scaunul constantinopolitan şi încearcă să diriguiască într-ale Bisericii, nu mai are nicio relevanţă.

Aceasta e starea grea a Sfintei Ortodoxii, pe care mulţi se prefac a nu o vedea. Acestea sunt faptele extrem de grave cu care suntem confruntaţi şi în funcţie de acestea ne poziţionăm fiecare din noi, care trăim dureros consecinţele nebuniei lui Bartolomeu. A ne îndrepta nădejdile către un ipotetic Sinod Ortodox care ar soluţiona problemele Bisericii, nu e tocmai un act de înţelepciune. La acest Sinod, Bartolomeu dimpreună cu toţi ereticii cretani ar trebui să apară ca împricinaţi, nicidecum ca sinodali, să li se ceară pocăinţă deplină şi, în caz de refuz, să fie judecaţi, condamnaţi, caterisiţi, anatemizaţi şi îndepărtaţi de pe tronurile episcopale pe care le ocupă cu nevrednicie.

Biserica Ortodoxă Rusă poate convoca un Sinod, având în vedere ponderea sa în lumea Ortodoxă, ca şi prigoana sălbatică prin care a trecut în vremea comuniştilor. Oricare Biserică naţională autocefală are acest drept, în condiţiile actuale de puternică agresiune ale forţelor răului. În condiţiile date, chiar un Sinod local poate lua hotărâri necesare şi valabile pentru întreaga Biserică. Condiţia necesară este ca acesta să stea în Adevăr şi să hotărască cele de trebuinţă, în conformitate cu Sfintele Canoane. Dacă nici un asemenea Sinod nu se va întruni, Poporul Ortodox al lui Dumnezeu va fi chemat de Mântuitorul să apere Sfânta şi Dreapta Credinţă Ortodoxă.

Cele expuse mai sus, sunt raţionamente şi aşteptări omeneşti. N-avem nicio îndoială că Însuşi Fiul lui Dumnezeu veghează asupra Bisericii Sale, şi curând vom vedea cine vor fi cei care vor cuteza să se împotrivească Lui.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Delir ecumenist la Cluj-Napoca

Mare întâlnire ecumenistă la Facultatea eretică, zisă de Teologie, din oraşul transilvan. Se putea să lipsească întăi-stătătorul, domnul Andrei Andreicuţ? Nu, şi iată ce alocuţiune a susţinut domnia sa în faţa ereticilor români şi străini, şi a unor gură-cască: ,,Eu doar un verset din Sfânta Scriptură îl citez acum, pentru că el se referă la subiect. În cap. 21 al Evangheliei după Ioan este redată rugăciunea Domnului Iisus Hristos: ,,Dar nu numai pentru aceştia mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis’’ (Ioan 17, 20-21; ierarhul stă cu Sfânta Scriptură în faţă şi are grave probleme de citare).

Unitatea din sânul Sfintrei Treimi ar trebui să se reflecte în unitatea creştinilor pe întreg globul. Din păcate, această unitate pe care o dorea Mântuitorul Iisus Hristos, unitate care apoi ar şi uşura mesajul Evangheliei… din păcate această unitate de-a lungul veacurilor s-a fărâmiţat. Nu ştiu dacă în timpul vieţii mele se va reface această unitate a Bisericii’’.

Este grija cu care va muri acest ierarh transilvan. Nimeni nu i-a spus să nu poarte false griji sau griji inutile, eventual să se preocupe de mântuirea sufletului său şi a celor ce i s-au încredinţat să fie conduşi spre mântuire. Iată ce ne învaţă Sfânta noastră Biserică Ortodoxă privitor la unitatea sa: ,,Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor, care se zmulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni’’ (Învăţătura de Credinţă Creştina Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 165).

Acum ne întrebăm firesc: după ce umblă ecumeniştii români? După cai verzi pe pereţi sau după potcoavele acestora? De ce bat drumurile ecumeniste ale lumii, ca să caute unitatea Bisericii Ortodoxe, care nu s-a pierdut şi nu se va pierde niciodată? Cititorul cu discernământ înţelege, cu înlesnire, că nu unitatea Bisericii o caută aceştia, ci unicitatea unei ,,religii’’ fără Dumnezeu, în cadrul căreia cei orbiţi de necredinţă să-l slujească pe antihrist, vrăjmaşul Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru aceasta, se pot folosi chiar preasfintele cuvinte ale Fiului lui Dumnezeu! Doamne, câtă întunecime de minte!

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Judecăţile lui Dumnezeu nu sunt ca judecăţile noastre

 

,,Omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă’’. Cu adevărat, măsurile şi criteriile omeneşti sunt cu totul deosebite de cele Dumnezeieşti.

Domnia regelui Saul se apropia de sfârşit, din pricina multelor fărădelegi.  Dumnezeu a vrut să ridice în tronul lui Israel un urmaş vrednic, fapt pentru care a poruncit Proorocului Samuel: ,,Umple cornul tău cu mir şi du-te, fiindcă te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege’’ (I Regi 16, 1). Samuel ştia bine că se primejduieşte mergând, deoarece Saul se arăta neîndurător faţă de cei ce-i stăteau împotrivă. Dumnezeu însă l-a ocrotit, şi ajungând la Iesei, i-a chemat pe toţi fiii acestuia la aducerea jertfei. Aceştia urmau să treacă fiecare prin faţa lui Samuel. Cel dintâi a venit Eliab şi toţi se aşteptau ca el să fie cel ales, judecând, desigur după înfăţişarea lui exterioară. Aşa s-au perindat cei şapte fiii ai lui Iesei, dar de fiecare dată răspunsul a fost acelaşi: ,,Nici pe acesta nu l-a ales Domnul’’. Proorocul Samuel era oarecum descumpănit şi cei de faţă, nedumeriţi. Abia când a aflat că Iesei are un fiu mai mic, David, care păştea oile tatălui său, a stăruit să fie adus la sine. S-a înfăţişat şi cel mic şi nebăgat în seamă, David, şi când a trecut prin faţa lui Samuel, s-a auzit glasul Domnului: ,,Scoală de-l miruieşte, căci acesta e!’’ A luat Proorocul cornul cu mir şi l-a miruit pe David, deoarece era rânduială divină ca regii să fie socotiţi unşi ai lui Dumnezeu. Ceea ce a preţuit Dumnezeu la David a fost simplitatea şi curăţia inimii acestuia.

Cinstite cititorule, trăim într-o lume iubitoare de nebunie, care şi-a pierdut dreapta socoteală. Valorile autentice sunt ţinute pe treapta de jos a societăţii, în vreme ce impostorii, trepăduşii şi lepădăturile s-au angajat într-o competiţie nebunească pentru a mai urca câteva înălţimi pe scara socială. Nu te asemăna lor. Mulţumeşte-te cu comoara ta de mare preţ, cu Sfânta Credinţă Ortodoxă şi binecuvântează pe Dumnezeu pentru că te-a învrednicit să fii mădular al Sfintei Biserici. Preţuieşte liniştea pe care o ai şi gândeşte-te la cuvintele Psalmistului: ,,Să nu te temi când se îmbogăţeşte omul, şi când se înmulţeşte slava casei lui. Că la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu el slava lui’’ (Psalmul 48, 17-18).

După 1989, Patriarhului Teoctist a fost îndepărtat, pentru un timp, de pe tronul patriarhal. Câţiva din oamenii Bisericii se gândeau să-l aducă în locul său pe Părintele Cleopa. S-au dus la Sihăstria, Părintele a refuzat înalta demnitate şi bine a făcut. Preţuia mai mult liniştea mănăstirii, decât vălmăşagul vieţii din capitala ţării.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Explicaţia unei retractări

După cele două articole privitoare la Parintele Gabriel Cristea, un oarecare l-a sunat şi, pe un ton ameninţător, i-a pus în vedere să se dezică de toate afirmaţiile cuprinse în ele. Intimidat m-a sunat şi m-a rugat să şterg acele postări. M-am conformat imediat şi acum cred că s-a aşternut liniştea.

Pentru mine, cazul Părintelui Gabriel este definitiv închis.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Inger al luminii sau diavolul?

,,Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de Apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii’’ (II Corinteni 11, 13-14). Este acesta  o prevenire asupra vicleniei diavolului, menită să înşele pe cei care vor să-şi dobândească mântuirea.

Părinţii din Biserica Greciei ne-au lăsat scris despre un diacon român, care, vreme de doi ani a fost într-o teribilă înşelare. Acest a venit la duhovnicul Sava şi i-a cerut să pomenească a doua zi pe mama sa care, spunea el, ar fi murit în România, precum i-ar fi spus lui îngerul păzitor. Imediat duhovnicul şi-a dat seama că are de-a face cu o lucrătură diavolească, pe care diaconul nu a sesizat-o şi, încrezându-se în puterile proprii, a căzut pradă amăgirii celui rău. Pe măsură ce stăteau de vorbă, convingerea duhovnicului se întărea, aşa încât l-a îndemnat pe diacon ca atunci când i se va arăta îngerul să-l supună unei încercări, aceea de a-i cere să spună rugăciunea ,,Născătoare de Dumnezeu’’ şi să-şi facă semnul Sfintei Cruci. După aceea, i-a spus să vină iar la duhovnic.

La următoarea înfăţişare, diaconul a marturisit cu multă satisfacţie că îngerul ar fi trecut această încercare, desigur dându-i iluzia că a rostit Rugăciunea şi s-a însemnat cu Sfânta Cruce, pentru că cel rău nu poate face acestea.

Atunci duhovnicul cunoscând că numai îngerii cei buni, nu şi diavolii, ştiu gândurile oamenilor, pentru că lor le sunt descoperite de Dumnezeu, i-a spus diaconului: ,,Dacă eşti de acord, fii atent ce vom face. Eu în clipa asta, exact în clipa asta, voi gândi ceva’’. Şi a gândit împotriva diavolului. ,,Tu, deseară, să ceri de la ,,înger’’ să-ţi spună gândul meu. Dacă îl va găsi, atunci, fără îndoială, este venit de la Dumnezeu. Şi să vii să mă înştiinţezi’’.

            Diaconul a plecat la chilia sa. Când i-a cerut ,,îngerului’’ să-i spună gândul duhovnicului, acesta s-a tulburat şi a încercat să se eschiveze de la a da răspunsul, pentru că nu-l ştia. Zadarnic a încercat să ducă discuţia spre alte subiecte, diaconul a stărutit în cererea lui. Atunci faţa luminoasă, sau închipuit luminoasă, a dispărut, i s-a arătat un chip înfricoşător cu dinţi de fiară turbată şi l-a ameninţat pe diacon cu chinurile iadului. Orice îndoială s-a risipit. Ceea ce credea el a fi îngerul Domnului, era diavolul, care luase chip de înger bun.

Toate acestea le-a povestit cu multă tulburare şi înfricoşare duhovnicului Sava, care s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu şi diaconul a fost izbăvit (După Pateric de vise şi vedenii, Ed. Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 99-103).

Iubite cititorule, multe rele din viaţa noastră le putem evita sau birui, dacă cerem sfatul duhovnicului, care ne vorbeşte în numele lui Domnului, şi Însuşi Dumnezeu îl luminează spre a ne sfătui cum se cuvine.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Polemici de dragul Adevărului (IV)

,,V-am scris acest comentariu mai lung cu sufletul neliniştit şi cu inima îndurerată faţă de tulburările, dezbinarea şi neascultarea care se manifestă la unii din slujitorii bisericii noastre… care din păcate crează neorânduială şi derută printre credincioşi!’’ (Domnul Iustin Hodea).

Tulburări au produs ierarhii prezenţi în Creta, semnatari ai documentelor eretice, laolaltă cu cei care li s-au alăturat ulterior, tot prin semnătură. Dezbinarea o veţi produce dumneavoastră, cinstiţii ierarhi, care vă veţi alătura Patriarhului de Constantinopol întru recunoaşterea schismaticilor din anti-biserica din Ucraina.

Neascultarea se  justifică canonic acolo unde începe erezia, cum am mai relevat înainte. Neorânduiala de care vorbiţi vi se datorează în exclusivitate şi fiecare din noi vom sta în faţa Dreptului Judecător. Vă implorăm să vă retrageţi semnătura de pe documentele eretice din Creta şi să vă retrageţi, ca persoană, din organismele ecumeniste.

,,Cine urmăreşte tulburarea şi dezbinarea Ortodoxiei? Este cunoscut!!!! – diavolul – ! Dacă nu au reuşit din exterior prin ateism, comunism şi toate forţele care au lovit Biserica în istorie, încearcă din interior! Dar să nu îşi facă iluzii revoluţionare nici cei care se pretind marii şi singurii apărători ai Ortodoxiei! (Domnul Iustin Hodea)

Dacă diavolul n-ar avea slugi atât de devotate printre oameni, n-ar putea face nici pe departe atâta rău în lume. Din păcate, oamenii slujitori ai diavolului ,,iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor’’ (II Corinteni 11, 15), pătrund în Biserică şi lucrează cu sârg pentru ruinarea acesteia. Nu vor reuşi, aşa cum n-au reuşit s-o distrugă din exterior.

Comuniştii aveau un plan întreit, bine conturat în privinţa Bisericii lui Hristos: să o supună, să o foloseacă în interesul lor şi, în final, să o distrugă. Comunismul a ajuns între gunoaie, Biserica a rămas nebiruită. Lecţii ale istoriei din care cei mai mulţi nu învaţă nimic.

Fiţi liniştit, domnule Iustin Hodea, că nu ne facem ,,iluzii revoluţionare’’, cum ,,inspirat’’ spuneţi. Când e vorba de Mântuitorul Iisus Hristos şi de Sfânta Sa Biserică Ortodoxă, preferăm să operăm cu certitudini, nu cu iluzii. Dumneavoastră vă faceţi iluzii când credeţi că v-aţi eternizat pe scaunul episcopal din Baia-Mare. Am dori să vă adresăm o întrebare: când veţi înlătura ciudăţeniile acelea de pe turlele catedralei din Baia-Mare şi de pe bisericile Mănăstirii Rohia şi veţi aşeza Crucea lui Hristos?

Nu suntem mari apărători ai Ortodoxiei, din păcate, deoarece nu facem nici măcar o zecime din ce suntem datori să facem. Nu suntem nici singurii. Am convingerea că aţi auzit IPS Serafim al Pireului, de IPS Daminaos al Sinaiului, de IPS Onufrie al Ucrainei şi de IPS Longhin, pe care ştiu că-l urâţi de moarte. Şi poate aţi auzit şi de Părinţii Theodor Zisis şi Anastasios Gotsopoulos, de Prof. Dimitrios Tselenghidis. Suntem puţini şi neînsemnaţi, dar căutăm să fim statornici de partea Adevărului, şi atunci chiar nu mai contează numărul nostru.

Presbiter Ioviţa Vasile

Polemici de dragul Adevărului (III)

,,Nu cred că a vorbit cineva de faptul că Islamul – o religie militarizată, ar putea înghiţi creştinismul! Oare în sfânta lor râvnă de a apăra dreapta credinţă, s-au întrebat măcar o clipă, cum a căzut Bizanţul – Slava Ortodoxiei Răsăritene – tocmai pe disputele dintre Răsăritul şi Apusul, atunci profund creştine! Secularizarea, desacralizarea, anticlericalismul şi respingerea bisericii de către societatea post-modernă! Acestea sunt marile problem ale secolului XXI, pentru care ar trebui să nu mai putem dormi şi nu trădarea ortodoxo-ortodoxă! (Domnul Iustin Hodea).

Nici eu nu cred că islamul ar putea birui Sfânta Biserică Ortodoxă, având în vedere preasfintele cuvinte ale Mântuitorului ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Dar islamul a făcut mult rău Bisericii lui Hristos. Într-o discuţie cu un ecumenist notoriu, acesta afirma că islamul e o mare ameninţare pentru Europa, încât e absolut necesar să ne unim cu papistaşii, pentru a ne apăra de această primejdie. Aţi sesizat subtilitatea ecumenistă?

Bizanţul a căzut din cauze bine ştiute, din îngăduinţa lui Dumnezeu, dar nu mai spuneţi că Apusul era profund creştin! Nu, Apusul era profund eretic şi a condiţionat ajutorul pentru Ordodoxie de acceptarea ereziilor în care petrecea. Biserica Ortodoxă a rămas consecventă misiunii sale de a păstra Tezaurul Credinţei nealterat de morbul ereziilor. Acesta este marele nostru câştig din căderea Constantinopolului, în 1453.

Vă plângeţi de anticlericalism. Dumneavoastă sunteţi cleric. Ce căutaţi la însoţirile nelegiuite cu anticlericaliştii care nu vă recunosc preoţia, batjocoresc pe Mântuitorul Iisus Hristos şi pe Preacurata Fecioară Maria, prigonesc Biserica şi socotesc Preasfânta Treime în rândul lucrurilor spurcate ale lumii? Aţi putea măcar o dată să le spuneţi deschis: câtă vreme botjocoriţi Preasfânta Treime şi ne socotiţi spurcaţi, nu putem sta sub acelaşi acoperamânt cu dumneavoastră, musulmanii.

E bine şi util că vorbiţi de trădarea ortodoxă. Ea a început cu mult înainte de 2016 şi a fost desăvârşită în Creta. Acum e continuată sub diferite forme subtile. A fost trădat Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat, pe care-L puneţi în rând cu Buda şi Mahomed; a fost trădată Sfânta Biserică Ortodoxă pe care o puneţi pe picior de egalitate cu ereziile lumii; aţi introdus panerezia ecumenismului în Trupul tainic al lui Hristos. Nu mai puteţi convinge pe nimeni că reprezentaţi cu adevărat Biserica Ortodoxă.

,,…nu puteţi să faceţi mai mult decât să constataţi puţina cunoaştere şi dorinţa (superortodocşilor) cum îi numeşte pe aceştia Părintele Serafim Rose, de a apăra Ortodoxia de pericolul pe care î-l (sic!) reprezintă asaltul eterodocşilor şi mişcarea ecumenistă’’ (Domnul Iustin Hodea).

-Puţina noastră cunoaştere e fapt cunoscut şi ni-l asumăm, la fel ca şi pe celelalte numeroase neajunsuri

-dorinţa noastră de a apăra Ortodoxia e reală, cu menţiunea că facem prea puţin spre împlinirea acestei dorinţe

-superortodocşi nu suntem. Aţi fi mai aproape de adevăr dacă ne-aţi numi bieţi ortodocşi, slăbănogiţi şi lipsiţi de vlagă

-este admirabil că recunoaşteţi faptul că eterodocşii şi mişcarea Ecumenistă reprezintă un pericol pentru Ortodoxie. Sunt pericole, dar nu de moarte, cum le-ar dori vrăjmaşii lui Hristos. Nu înţeleg de ce atunci staţi în tabăra ecumenistă şi nu puneţi umărul la apărarea Bisericii lui Hristos.

,,În Ortodoxie întotdeauna ce nu a făcut suficient de bine un Sfânt Sinod, a corectat următorul!’’ (Domnul Iustin Hodea)

Greşiţi ca un începător într-ale Teologiei, domnule Iustin Hodea. Fiecare Sfânt Sinod, fiecare Sinod Ecumenic a făcut exact ce trebuia şi cum trebuia. N-a lăsat nimic nedesăvârşit, n-a lăsat nimic în seama unui ipotetic sinod viitor. Dimpotrivă, a confirmat Canoanele Sinoadelor anterioare pentru că se înscriau pe linia Dreptei Credinţe, de aceea au fost receptate de Biserica Sfântă ca fiind Ecumenice. Canonul 1 al Sinodului II Ecumenic: ,,Sfinţii Părinţi cei adunaţi la Constantinopol au hotărât să nu se înlăture Credinţa celor trei sute optsprezece Părinţi care s-au adunat în Niceea Bitiniei, ci aceea să rămână tare şi să fie dată anatemei orice erezie…’’; Canonul 1 al Sinodului IV Ecumenic: ,,Am găsit că este cu dreptate să se ţină Canoanele aşezate de către Sfinţii Părinţi la fiecare Sinod de până acum’’.

Deoarece sinodul din Creta se înscrie în rândul celor condamnate de Biserică, precum sinodul tâlhăresc din 449, sau cel din 754, când s-a hotărât înlăturarea Sfintelor Icoane, nu a cofirmat nimic din Cele ce au hotărât Sinoadele anterioare. Fiind un sinod eretic, vreţi să ne induceţi ideea că un sinod viitor va corecta ceea ce nu a făcut bine. Nimic n-a făcut bine. Nu va corecta nimic, presupunând că se va ţine într-un viitor apropiat. Va adânci şi mai mult ereziile promovate în Creta şi va produce tulburări încă şi mai mari. Oricâte eforturi aţi face, nu puteţi decât să constataţi că Biserica îl receptează ca sinod eretic şi aşa va rămâne pururea în istorie.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

 

 

Polemici de dragul Adevărului (II)

,,La Sinodul din Creta nu s-au proclamat dogme noi, nu s-a amendat niciuna din Învăţăturile şi Dogmele Bisericii lui Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi nu s-a negociat cu nicio altă confesiune de către părinţii sinodali vreo concesie pe care Ortodoxia ar putea să o facă de dragul păcii confesionale în detrimentul Dreptei Credinţe’’ (Domnul Iustin Hodea).

Este adevărat că nu s-a formulat vreo dogmă nouă. În schimb s-a proclamat o anti-dogmă. De mai bine de 1600 de ani mărturisim fără schimbare Dogma eclezială ,,Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’. Acestei Sfinte Dogme i s-a opus anti-dogma care ne spune că ereticii papistaşi, baptişti, penticostali, reformaţi, protestanţi, anglicani, etc., sunt ,,biserici!’’ Ei cei care s-au rupt din Biserica lui Hristos, pe care o ponegresc şi o batjocoresc în toate chipurile! Suntem noi cu ştiinţă puţină, dar evidenţele nu le putem tăgădui. Le tăgăduiţi dumneavoastră.

Iarăşi este adevărat că nu s-a negociat nimic în privinţa Dreptei Credinţe. S-au semnat texte dinainte pregătite şi impuse, care numai ortodoxe nu sunt. Au fost nişte simulacre de dezbateri, ca să se dea impresia că ar fi vorba de un adevărat Sinod. Fals! A fost sinod tâlhăresc şi trădător.

,,Dacă Biserica Apuseană de 2000 de ani se numeşte Biserică – noi ortodocşii nu putem să spunem altfel, din respect pentru Istorie şi Diplomaţia ecleziasică’’ (Domnul Iustin Hodea)

Puteţi, dar nu vreţi. Şi ştiţi foarte bine că doctrina papistaşă este o împletitură de erezii printre care se strecoară şi frânturi de adevăr. Vreţi să vă reamintesc câteva erezii papistaşe? Iată-le: Filioque, purgatorial, primatul papal, infailibilitatea papală, imaculata concepţie, azima în locul pâinii dospite, înlocuirea Sfintelor Liturghii cu missa, celibatul obligatoriu al preoţilor, postul papistăşesc, teoria concomitenţei, botezul prin stropire şi turnare, înlocuirea Sfintelor Slujbe cu rânduieli străine Bisericii, indulgenţele, cruciadele, inchiziţia. V-am dat mai multe exemple, deşi era suficient unul singur. Să mai adăugăm la acestea acceptarea evoluţionismului darwinist (papa Ioan Paul al II-lea), încurajarea homosexualilor (papa Benedict al XVI-lea), afirmaţia potrivit căreia ateii se vor mântui (papa Francisc). Ar fi bine să ţinem minte aceste adevăruri incontestabile:

• Biserica este incompatibilă cu erezia. Când o comunitate adoptă fie şi o singură erezie şi stăruie în ea, încetează a fi parte a Bisericii, devenind comunitate eretică străină de Biserică.
• Harul este dat Dumnezeiesc, care se împărtăşeşte exclusiv Bisericii, absolut incompatibil cu erezia. Când o comunitate devine eretică, harul o părăseşte.

Există, aşadar, o mulţime de temeiuri care îndreptăţesc pe orice om de bună credinţă să afirme răspicat: papistaşii sunt eretici, nu Biserică! Despre ceilalţi eretici nici nu merită să mai vorbim. Vă rog să fiţi de acord cu aceste evidenţe şi dumneavoastră, domnule Iustin Hodea. Aşa să-i învăţaţi pe cei care vi s-au încredinţat spre păstorire, şi nu veţi greşi.

,,Putem discuta teologic despre: diferenţe, devieri, rătăciri sau erezii cum le-au numit Părinţii Bisericii Răsăritului. Dar să-i considerăm duşmani ai noştri, câtă vreme mântuirea noastră o lucrăm fiecare personal, ajutaţi de harul lui Dumnezeu şi în comuniune cu Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, iar dialogul creştin nu ne pune în primejdie mântuirea, este o exagerare’’ (Domnul Iustin Hodea).

Tocmai că nu puteţi discuta despre rătăciri şi erezii la întâlnirile ecumeniste, deoarece sunteţi constrânşi de agenda prestabilită să vă încadraţi în anumite tipare. Nu aveţi voie să le arătaţi ereziile în care se complac şi prin care mântuirea lor stă sub semnul întrebării; nu aveţi voie să le propovăduiţi adevărurile mântuitoare, deoarece veţi fi de îndată acuzaţi că faceţi prozelitism, intezis cu desăvârşire; nu aveţi niciun cuvânt hotărâtor, fiind minoritari printre ereticii cei de multe feluri. Şi-atunci, dacă sunteţi reduşi la tăcere, ce rost mai are prezenţa dumneavoastră în nişte organisme ecumeniste în care nu puteţi face misiune Ortodoxă. De ani de zile ne minţiţi că propovăduiţi Învăţătura Ortodoxă, pentru a vă justifica prezenţa la acele adunări care pregătesc asiduu ,,religia’’ lui antihrist.

Pe ecumeniştii de toate felurile nu-i socotim duşmani personali ai noştri, cum pretindeţi. Îi privim ca pe nişte făpturi ale lui Dumnezeu, aflate în grea rătăcire, şi pe care-i aşteptăm să vină spre Sfânta Biserică Ortodoxă, să se împărtăşească de nesfârşitele daruri ale lui Hristos Domnul, şi în final să-şi dobândească mântuirea. Dar, ca să spunem adevărul până la capăt, nu putem trece sub tăcere faptul că aceştia luptă necurmat împotriva Bisericii Ortodoxe, prin urmare ne sunt duşmani, la fel cum vă sunt domniilor voastre. Şi nu-i deloc o exagerare.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

 

Polemici de dragul Adevărului (I)

Recent, am citit un text al domnului Iustin Hodea Sigheteanu, ocupantul scaunului episcopal din Baia-Mare. Scrierea fiind securizată, (de ce, oare?), n-am putut s-o reproduc în întregime prin copy-paste, aşa încât am extras câteva din afirmaţiile cuprinse acolo, pe care îmi iau îngăduinţa de a le comenta, după slabele mele puteri şi după puţina mea cunoaştere. Fără altă întroducere, trecem la textul în discuţie.

,,Să păzeşti ascultarea faţă de hirotonisitor, unitatea Bisericii prin Sinoadele locale şi sobornicitatea ei în Sinoadele Panortodoxe sau Universale!’’, sună cel dintâi îndemn al pseudo-ierarhului maramureşan. Cu drag facem aceasta, dar şi cu câteva necesare observaţii. Spun cu drag, deoarece Canonul 31 Apostolic pune grea pedeapsa asupra celui care ar cuteza să nu asculte de episcopul său, evident, câtă vreme acesta rămâne între hotarele neschimbătoare ale Sfintei Ortodoxii. Textul Canonului este acesta: ,,Dacă vreun presbiter (preot), desconsiderând pe propriul său episcop, ar face adunare osebită şi ar pune alt altar, nevădindu-l cu nimic vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa Dreptei Credinţe şi a dreptăţii, să se caterisească acela ca iubitor de stăpânire, căci este tiran. De asemenea, şi ceilalţi clerici, şi anume câţi se vor adăuga lui, iar laicii să se afurisească. Dar aceasta să se facă numai după una şi a doua şi a treia stăruinţă din partea episcopului’’.

Socotesc că nu este necesar să demonstrăm evidenţele. Sinodul din Creta a fost eretic în întregul lui, cei care au participat sunt eretici, cei care au semnat mai târziu – este cazul domnului Iustin Hodea – sunt eretici şi aşa vor rămâne până când nu se vor lepăda de rătăcirile cretane. Nici nu trebuie să-i mai vădim în privinţa Dreptei Credinţe şi a dreptăţii, singuri s-au vădit drept trădători ai lui Hristos şi a Sfintei Ortodoxii. Comentariul Părintelui Floca: ,,Din textul Canonului rezultă că în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui… pentru că nu se despart de episcop, ci de o erezie’’ (Canoanele BOR, 1991, pag. 24). Cu alte cuvinte, ascultarea se face până la hotarul ereziei. Când episcopul a păşit pe tărâmul ereziei, încetează obligaţia ascultării şi începe să opereze datoria de a te despărţi de acel ierarh, prin modalitatea canonică a nepomenirii.

Tocmai pentru că vor să păzească unitatea şi sobornicitatea Bisericii, o mică parte a preoţilor şi credincioşilor au întrerupt comuniunea euharistică cu episcopii căzuţi în ereziile promovate de pseudo-sinodul din Creta. Uşor de înţeles, şi sunt sigur că va înţelege şi domnul Iustin Hodea.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

Întronizarea schismaticului Epifanie la Kiev a fost un fiasco răsunător

O veste bună anunţată de site-urile ortodoxe.
„Mitropolitul” Epifanie a fost întronizat astăzi la Catedrala Sf. Sofia din Kiev, ca „Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine” al bisericii schismatice ucrainene creată de Pseudo-Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului pe 15 decembrie.
Niciun reprezentant al vreunei Biserici locale, alta decât Constantinopolul, nu a participat la aceasta ceremonie.
Piața din fața catedralei era practic pustie, cu excepția jurnaliștilor și trecătorilor, şi a numărului mare al forţelor de ordine, care se pregatiseră pentru sosirea unui număr impresionant de susţinatori.
Filaret Denisenko, „Patriarhul Onorific” al bisericii schismatice și figura principală în mișcarea schismatică din ultimii treizeci de ani, a lipsit de la ceremonia de întronizare , datorită stării sale precare de sănătate.
Delegația Constantinopolului a inclus pe Mitropolitul Emmanuel al Galiei, care a prezidat „consiliul de unificare”, Mitropolitul Amfilohie al Episcopilor Adrianopol din Bisericile ucrainene din America și Canada și Staretul Alexios din Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos.
Stareţul Efrem al Mănăstirii Vatoped, silit să vină la porunca Pseudo-Patriarhului Bartolomeu, la ceremonie, a suferit ieri un atac de cord şi a fost spitalizat de urgenţă. Stareţul Efrem a mai suferit o serie de atacuri de cord şi o operaţie pe inimă, recent.
Tot ieri, Stareţul Efrem a plecat pentru a continua tratamentul la o clinică din afara Ucrainei, după ce a primit la spital, vizita „mitropolitului’’ schismatic Epifanie.
La ceremonie a fost prezent și șeful bisericii greco-catolice ucrainene, precum și președintele Petro Poroșenko.

Dr. Gabriela Naghi

Strigătul mut al copilului fără apărare

Tema avorturilor constituie problemă conştiinţei morale a omenirii întregi, întrucât priveşte însăşi viaţa omului, ca dar al lui Dumnezeu faţă de care fiecare este responsabil.
Extrem de emoţionantă este relatarea medicului american obstretician ginecolog Bernard Nathanson, fost director al unei clinici speciale de avorturi, care în decursul a doi ani a intreprins 60.000 de avorturi, folosind cele mai moderne mijloace tehnologice (ultrasunete, examinarea electronică a inimii fătului, embrioscopie etc.)

Pentru fundamentarea concluziilor sale, Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete a avortului unui făt de 12 săptămâni (3 luni). Video-caseta înregistrată, dovedeste că fătul presimte ameninţarea instrumentului ucigaş al avortului, care reiese din următoarele acţiuni:

1. se mişcă într-un mod violent şi agitat;
2. cresc bătăile inimii de la 140-200;
3. deschide gura larg ca într-un strigăt: strigătul mut.

 

Astăzi concluziile medicului Nathanson au fost depăşite de medicina nucleară contemporană care constata urmatoarele:

1. la 18 zile se face simţită bătaia inimii fătului şi se pune în funcţiune sistemul circulator;
2. la 5 săptămâni se văd clar: nasul, obrajii si degetele fătului;
3. la 6 săptămâni, începe să funcţioneze sistemul nervos, se distinge clar scheletul şi începe să funcţioneze stomacul, rinichii şi ficatul fătului;
4. la 7 săptămâni (50 de zile) se fac simţite undele encefalice (undele encefalice constituie principalul criteriu pe baza căruia ştiinţa contemporană stabileşte dacă o persoană adultă continuă să se afle în viaţa). Micuţul copil are toate organele interne si externe definitiv conturate. Are ochi, nas, buze, limbă;
5. la 10 saptamani (70 de zile), copilul nenăscut are toate caracteristicile pe care le vedem clar la copil după naşterea sa (9 luni);
6. la 12 săptămâni (92 zile, 3 luni), copilul în pântecele mamei are toate organele sale definitiv conturate, chiar şi amprentele degetelor, nu-i lipseste decât respiraţia. La 3 luni, fătul are atâta viaţă încât reuşeşte să-şi întoarcă capul, să-şi schimbe expresia feţei şi să se mişte, să strângă pumnul, să găsească gura şi să-şi sugă degetul .
   Prin urmare, prin avort se omoară, cu premeditare, viaţa omenească, existenţa omenească, chiar dacă ea se află în stadiul cel mai de început.
   Romania este deja o ţară bătrână, şi bătrâne devin pe zi ce trece toate ţările creştine.
   Îngrijorator este şi faptul că România este ţara din UE cu cel mai mare număr de fete sub 15 ani care devin mame și a doua cu cel mai mare număr de sarcini în rândul adolescentelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani.Statisticile arată că, într-adevăr, în toate ţările din UE numărul adolescentelor care nasc a scăzut în ultimii ani. Nu şi în cazul segmentului de vârstă 10-14 ani, unde România conduce detaşat, mai arată sursa.

Dr. Gabriela Naghi

Cuvântul medicului ortodox

Am lucrat cu foarte mulţi copii cu malformaţii grave, anomalii genetice, ereditare, cromozomiale, cu despicături labio-maxilo–palatine, micrognaţii cu anodontii totale (fără nici un mugure dentar), sub conducerea Profesorilor Dr. Docenţi Pătru Firu şi Valerian Popescu, (eminente personalităţi ale lumii medicale), la rezolvarea lor, prin metode complexe chirurgical-ortodontico-protetice.
Amintesc de asemenea pe Prof. Dr.Alexandru Pesamosca, „Doctorul fără de Arginţi”, ctitor al Bisericii Cuviosul Stelian și Sfântul Nicolae-Brâncoveanu, aflată în curtea spitalului Marie Sklodovska-Curie (fostul Budimex) și președinte al Asociației „Așezământul social Sfinții Martiri Brâncoveni”. Considerat „un cioplitor al lui Dumnezeu”, el a remodelat trupurile şi vieţile a peste 50.000 de copii prin intervenţii chirurgicale uimitoare, realizate zi şi noapte, fără odihnă.
Dumnezeu să-i odihnească pe robii Săi cu drepţii, în raiul Său nesfârşit!
Părinţii acestor copii cu grave dizabilităţi psiho-locomotorii (în marea lor majoritate), erau exemple sfinte de răbdătoare suferinţă în faţa darului Proniei Divine.
Îmi este greu să comentez ca mamă şi medic deciziile luate de părinţii care nu pot accepta din infinite motive ştiute de Domnul, darul primit.
Îmi este doar o nesfârşită milă de neputinţa, slăbiciunea, frica şi suferinţele imense ale femeilor care au făcut avort, suferinţe organice şi psiho-emoţionale care se vor manifesta până la sfârşitul vieţii.
Suferinţa post-avort se caracterizează (pe scurt) prin: depresii, sentimente de vinovaţie, tristeţe, insomnii şi vise grele, sentimente de amărăciune, atacuri de anxietate, frustrare, pierderea respectului faţă de sine, apariţia răcelii emoţionale şi a pesimismului, furie, vină, rusine, pierderea motivaţiei, dereglări sexuale. Câteodată apar sensibilităţi şi fobii, probleme cu sarcinile ulterioare, irascibilitate crescută, reacţii psihotice acute, reacţii schizofrenice, psihoze afective, pierderi de memorie, dificultăţi de concentrare, pierderea interesului pentru activităţile desfăşurate, predispoziţie pentru bolile de dependenţă, schimbări dramatice ale persoanei, predispoziţie pentru plâns, dificultatea de a se ierta pe sine însăşi şi de a crede că Dumnezeu o va ierta.
Dacă şi tatăl a participat, prin presiunea exercitată, aceste manifestări sunt posibile şi la el. De asemenea, pot fi identificate simptome asemănătoare şi la personalul medical implicat.

Prof. Dr. Vasile Luca defineşte aceste tulburări psihice ca fiind „consecinţa socului emoţional, a sechelelor organice ale avortului sau ale complexului psihic rezultat din interpretarea suferinţelor, complicatiilor  postabortum, a consecinţelor lor personale, familiale şi sociale, a fricii de o nouă sarcină etc. Se pot întâlni adevărate psihoze depresive cu idei de culpabilitate, stări anxioase, complexe sexuale, frigiditate etc.”

Dr. Gabriela Naghi

 

Distinsa Doamnă Doctor a intuit cu fineţe lucrurile de care avem nevoie toţi şi le-a expus în articolul de faţă, ca să înţelegem latura medicală a dramei prin care trec femeile care au greşit în faţa lui Dumnezeu. Întotdeauna când o soră a noastră vine la Taina Sfintei Spovedanii are parte de întrebarea dacă a făcut sau nu avort. Exult de bucurie când îmi spune că nu e vinovată de acest păcat şi o îndemn să se ferească de el câtă vreme o va ţine Dumnezeu. Pe de altă parte, împărtăşesc durerea celei care a trecut prin asemenea experienţă nefericită, îi vorbesc cu blândeţe şi o îndemn la pocăinţă (care este lucrare fără sfârşit, cum spun Părinţii Bisericii). Îi dau bună nădejde în iertarea lui Dumnezeu, cerându-i să nu mai repete păcatul, chiar de-ar fi să moară. Tuturor le spun să nu cadă în deznădejde, acesta fiind păcat împotriva Duhului Sfânt. Să avem toţi încredere în iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi în iertarea Sa. Ai căzut? Ridică-te şi te vei mântui. Doamne ajută.

 Preot Ioviţa Vasile