Scurtarea timpului şi mântuirea noastră

 

În două din Epistolele sale nou-testamentare, Sfântul Apostol Pavel ne atrage tututor atenţia asupra valorii timpului, în iconomia mântuirii: ,,Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca aceia înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele’’ (Efeseni 5, 15-16 şi Coloseni 4, 5). A răscumpăra vremea înseamnă a o preţui cum se cuvine, ştiind că ne este dată de Dumnezeu pentru a ne lucra mântuirea. Biserica lui Hristos priveşte vremea în perspectivă eshatologică, în perspectiva mântuirii tuturor oamenilor, încât putem spune că timpul este mântuire. Din păcate, acest concept a fost înlocuit cu acel păgubitor ,,time is money’’, timpul este bani, ceea ce ne duce la gândul că timpul poate însemna, pentru mulţi, şi pierderea mântuirii.

De mai multă vreme oamenii vorbesc despre curgerea timpului care, în percepţia tuturor, s-a accelerat, adică s-a scurtat, şi se apreciază că valoarea unei zile astronomice n-ar mai decât de 16 ore. Fiecare simte criza timpului când constată că reuşeşte să făptuiască mult mai puţin decât înainte. Asistăm, aşadar, la o comprimare a timpului greu sau imposibil de explicat în termenii ştiinţei laice. Privind lucrurile prin prisma Credinţei, ele ne apar accesibile puterii noastre de înţelegere. Iată ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos atunci când S-a referit la vremurile din urmă: ,,Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi’’ (Matei 24, 21-24). Strâmtorarea cea mare va fi, fără îndoială, în regimul de teroare al antihristului, mesia cel mincinos care se va substitui lui Dumnezeu şi va domni trei ani şi jumătate, apoi îl va ucide Mântuitorul ,,cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea Venirii Sale’’ (II Tesaloniceni 2, 8).

Faptul că deja vremea s-a scurtat este un semn evident al apropierii Venirii Domnului Iisus Hristos, e împlinirea preasfintelor Sale cuvinte. Aşteptăm ca vremea să se scurteze încă şi mai mult, ceea ce trăim noi astăzi este numai începutul, de aceea să ne gândim la îndemnul Mântuitorului: ,,Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie’’ (Luca 21, 28).

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel Proorocul

Festivismele bucureştene s-au încheiat. Au fost câteva incidente, nu chiar minore, şi-apoi oamenii s-au răspândit pe cuprinsul ţării, fiecare la locul său de baştină, de unde-au fost aduşi printr-o mobilizare generală. Comentariile exprimă păreri împărţite şi se vor stinge încet-încet, la fel şi ecourile generate de eveniment. Ierarhii români au reuşit, pentru moment, să inducă impresia că mulţimile de credincioşi îi urmează, că în Biserică toate sunt bune şi frumoase şi că legitimitatea lor e puternică, cum n-a fost niciodată. Ziua s-a încheiat cu un concert folcloric, sub înaltul patronaj al domnului Daniel, că doar suntem în Postul Naşterii Domnului şi nu ne strică câte un pic de cântec, joc şi voie bună.

Din păcate, evenimentul bucureştean n-a soluţionat gravele probleme care tulbură viaţa bisericească, de la noi şi din lumea întreagă. Dimpotrivă, am putea spune că le-a agravat, şi aici vorbim despre o certitudine, aceea că ierarhii români şi-au definit unanim poziţia, susţinându-l necondiţionat pe numitul Bartolomeu în pornirile sale nebuneşti, eretice şi schismatice. Cred au ajuns în punctul din care nu se vor mai întoarce. Nici măcar unul. Cum au fost la sinodul tâlhăresc, adică solidari, aşa vor fi şi în schisma care se va consfinţi odată cu emiterea Tomosului de recunoaştere a autocefaliei preşedintelui ucrainean Poroşenko, urmat de aventurierii lui Filaret şi de alţii asemenea. Cu acel Tomos, Poroşenko va deveni şeful ,,bisericii’’ ucrainene, asemenea reginei Angliei, diriguitoarea ereticilor anglicani.

Criza de legitimitate a ierarhilor români n-a dispărut peste noapte. S-a accentuat, a devenit şi mai manifestă. Festivismele au acoperit-o în parte şi atât. Scriam nu de multă vreme că acelaşi tip de manifestări erau organizate şi pentru Ceauşescu, iar deznodământul îl ştim.

Am avut parte de un discurs al numitului Bartolomeu, în care elogia în termeni grandilocvenţi înţelepciunea domnului Daniel Ciobotea. Nici nu ne aşteptam la altceva, având în vedere servilismul dâmboviţean. Ce ne-a mai spus Bartolomeu e faptul că prin acordarea autocefaliei preşedintelui Poroşenko, va înlătura schisma din Ucraina! Absurdul ridicat la cote inimaginabile! Ce vreau să spun? Omul acesta crează cu bună ştiinţă o schismă de o gravitate extremă în Biserică. Sinodul Arhieresc Rus a hotărât ruperea comuniunii euharistice cu Constantinopolul din vina exclusivă a lui Bartolomeu, şi acum acesta vine şi ne spune că va soluţiona schisma ucraineană, acordând autocefalie politicienilor de la Kiev, în spatele cărora stau nişte aventurieri purtători de veşminte arhiereşti. Nu e greu să desluşim că planul iniţial a fost tocmai provocarea acestei grave schisme, între Biserica Ortodoxă Rusă şi Constantinopol, şi acest plan se pune neabătut în practică. Schisma ucraineană a lui Filaret a fost pretextul şi e cu totul subsidiară scopului urmărit de vrăjmaşii Bisericii lui Hristos. Tulburările în trupul tainic al Bisericii vor continua. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus că porţile iadului nu vor birui Biserica Sa (Matei 16, 18), a avut în vedere şi această luptă dezlănţuită în vremea noastră de puterile întunericului.

Schisma provocată de Bartolomeu şi adepţii săi va fi mai mare decât cea din 1054. Când spun aceasta, mă gândesc că în vremea noastră numărul sufletelor ortodoxe e cel puţin dublu faţă de cel din 1054, aşa încât, numericeşte vorbind, credincioşii care vor fi angrenaţi în schismă, fără voia lor, vor fi mult mai numeroşi.

Soluţia pentru multele şi gravele primejdii ce izbesc Biserica Ortodoxă din toate părţile e cea sinodală. Dacă zece arhierei se vor reuni într-un Sinod, cu dorinţa sinceră de a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă, Adevărul va fi de partea lor, ei vor exprima cugetul Bisericii şi pe ei îi vom urma. Omeneşte privind lucrurile, faptul e cu neputinţă în circumstanţele actuale. Să ne gândim însă la ceea ce ne-a lăsat scris Sfântul Apostol Pavel: ,,Hristos este Capul Bisericii, Trupul Său, al cărui Mântuitor şi este’’ (Efeseni 5, 23). Şi-atunci: ,,Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?’’ (Romani 8, 31)

N-aş vrea să închei fără a-mi exprima o nedumerire. Privind imagini filmate ale edificiului inaugurat Duminică, am constatat că, în părţile laterale ale acestuia, ferestrele sunt dispuse câte şase, în trei rânduri, la trei niveluri. Nu cumva ni se sugerează numărul diavolesc-antihristic, 666? Întreb şi eu. Nu de alta, dar Părintele Serafim Rose spunea, încă în deceniile trecute, că antihristul deja îşi pune peste tot pecetea.

Presbiter Ioviţa Vasile

Autodenunt complet

În baza decretului imperial de a mărturisi în orice vreme, de a da socoteală de nădejdea care este în noi, și de a nu ne rușina de Fiul lui Dumnezeu, eu, roaba lui Dumnezeu declar sub semnătură următoarele:

Sunt creștin-ortodox, conservatoare, tradiționalistă, incorectă politic și de un obscurantism religios din Evul Mediu ceva de speriat, întrucât, cred că Biblia (pe care știu bine că mulți din inteligenții lumii o consideră doar o carte plină de basme evreiești + măsluită) și Sfinții Părinți ce au trăit cu sute de ani înainte mă pot ghida mai bine în viața de zi cu zi decât o face televizorul, internetul și geniile zilei. Am cultură și intuiție economică și financiară ZERO, crezând că unul care trăiește în peșteră sau în creierul munților, stând la lumina lumânării și citind Acatiste, e mai bogat și mai fericit decât cei din vile și palate. Totul e răsturnat în capul meu sec și gol de știința secolului XXI. Cred că rugăciunea unui credincios e mai rapidă spre ceruri decât un call de pe cel mai performant telefon mobil. Cred că îngerii zboară mai repede și mai sus decât supersonicele, și,în loc să-mi parfumez camerele cu odorizante de camera profesionale de firmă, încă mai ard tămâie și mai stropesc cu buchetul de busuioc. Nu am nici un idol din industria muzicii sau filmului, dar mi-am umplut camerele cu icoane.

Cât despre simț politic, ce să mai zic? Cred că Dumnezeu poate schimba omul, lumea, că lumea politica poate schimba și ea lumea și societatea în care trăim dacă se apucă serios de rugăciuni, post și mătănii și dacă ascultă sfaturile duhovnicilor, și nu cele ale analiștilor politici.

Mai am o meteahnă gravă, poate cea mai gravă dintre toate, pentru care mulți mă vor trimite să mă consult la “mansardă”, căci e nebunie curată pentru ei: cred în învierea morților și în viața veacului care va să vie. Cred că Duhul Sfânt poate crea omul nou și nu genetica și clonarea.

Mai mult sunt o troglodită, înapoiată și o anacronică care a fost la biserici și mănăstiri,unde am pupat icoane și moaștele sfinților fără a ține cont de microbii sau saliva cu care erau eventual acoperite.

Am stima de sine redusă, crezând că sunt cea mai păcătoasă dintre voi toți, și am și oarecare înclinații masochiste pentru că, atunci când greșesc, în loc să mă duc la psiholog să îmi spună ce frumoasă și deșteaptă sunt, prefer să merg la duhovnic să mă pedepsească cu câteva canoane. Nu sunt în căutarea Sinelui, ci a lui Dumnezeu. Am idei năstrușnice despre matematică și geomerie și știința unităților de măsură: Cred că, coborându-te în genunchi poți ajunge SUS și înalțându-te te cobori în iad. Dumnezeul meu e UNUL: TATĂL, FIUL și DUHUL SFÂNT.

Nu fac gimnastică de întreținere, nici jogging, nici yoga, dar fac mătănii cu placere, fără a aștepta să-mi scadă stomacul. Nici la dietetician nu merg, dar postesc Miercurea și Vinerea și în posturile de peste an. Pentru asta nu am ceas la mână conectat la telefonul mobil să văd câte calorii ard.

Sufăr și de dedublare de personalitate, crezând că în mine sunt doi oameni: unul vechi, firesc ce-i în afară și unul nou, duhovnicesc, ce-i înlăuntru. Am și înclinații ucigașe, dorind să omor omul vechi, să îl răstignesc.

Refuz hotărât, dar fără resentimente, să lupt pentru drepturile omului, cetățeanului, homosexualului, lesbienei, căsătoriilor gay, transsexualului, schimbătorului de sex, pedofilului, musulmanului immigrant, celui ce vrea libertate religioasă sau constrângere religioasă, pedepsei cu moartea, eutanasiei și avortului. Mă simt mulțumită în starea mea de roabă a lui Hristos, îmi place dictatura lui Dumnezeu și constrângerile Lui. Părerea mea nu contează deloc, mă bazez pe părerea Lui că știe tot și mă consult cu Sfinții Părinți, cu preoții care pot să vină și în Mercedes la Biserică, important pentru mine e să vină și să îmbrace haina de preot și să slujească, și cu duhovnicul care poate să îmi spună să fac și o suta de mătănii, că nu mă supăr. Renunț la voința proprie și vreau ca voia mea să nu se facă, ci voia Lui Dumnezeu că e sfântă și dreaptă și duce la viață.

Cred că ambasadorul SUA pentru extratereștri e cu totul inutil, căci nu cred în existența extratereștrilor și nici nu am fost răpită de vreunul. Dar cred că există draci și chiar am avut de a face cu ei de câteva ori și nu a fost nici illuminator și nici cool. Nu cred că ar trebui create arme laser, biologice sau nucleare împotriva dracilor. Crucea și moliftele sunt de cele mai multe ori de ajuns. În cazuri extreme se poate ataca și cu post. Iar ca Ambasador Îl chem doar pe Iisus Hristos de care ei se tem și se înfioară și fug.

Cred că mirungerea e mai folositoare decât vaccinarea. Botezul copiilor trebuie să fie obligatoriu. Cred că Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie pot trata cu succes depresia, anxietatea, melancolia și majoritatea bolilor minții și sufletului. Chiar cred că la Sfânta Liturghie pâinea se poate transforma în Trupul lui Hristos, vinul în Sângele Sfânt care curățește păcatele noastre. Din acest punct de vedere sunt de acord cu canibalismul. Cred că, copii trebuiesc îndoctrinați de mici cu învățăturile creștine, trebuie spălați pe creier ori de câte ori vreo idee progresistă le atacă creierul. Refuz să adopt credința feministă, pur și simplu pentru că urmând învățăturile Bibliei cred că devin mult mai frumoasă. Tratamentul biblic al așezării femeii la locul ei sub ascultare de Hristos, de Biserică și de bărbat te înfrumusețează garantat.

În caz de al treilea război mondial nu intenționez să achiziționez nici un buncăr subteran. Mi-oi face o cruce cu un Doamne ajută! și Domnul mă va păzi mai bine decât buncărul. Cred că plătim politicienii prea mult și preoții prea puțin.

Sunt de o intoleranță religioasă oribilă: nu cred că toate religiile te duc în același loc. Exclusivist, cred că una singură te duce în Rai și restul în Iad.

Deși profesor de geografie, nu am nicio idee științifică asupra Universului: cred că totul a fost creat de Dumnezeu în 6 zile, că există un loc numit Rai și un altul numit Iad. Aaa…și nu cred că americanii au fost pe Lună (ăsta e un comentariu răutăcios care nu are legătură cu subiectul, dar așa le răspund celor care mă întreabă de ce Neil Armstrong nu l-a întâlnit pe Dumnezeu….,și tot ca o paranteză, cred că mister Neil Îl va întâlni negreșit pe Dumnezeu, doar că sper că nu va fi prea târziu pentru el….,și apropos, cred că cel mai mare pas al omenirii nu a fost cel de pe Luna, ci al credinciosului care s-a aruncat în brațele lui Dumnezeu sărind peste prăpastia necredinței.)

Feriți-vă de mine că sunt contagioasă. Vă pot contamina și de la mii de kilometri distanță printr-o simplă rugăciune prin care port numele vostru înaintea Tronului Harului lui Dumnezeu.

Îmi cer iertare dacă postarea mea v-a jignit, enervat, necăjit sau mâniat, dar am de gând să continui tot așa, sperând și rugându-mă ca Domnul să mă mântuie și să mă ducă în Ceruri unde are multe locașuri.

Dacă vă este milă de starea mea total nemodernizată, chiar vă rog să vă rugați pentru mine, iar cei mai cu dare de mână puteți să puneți și un acatist. Vă mulțumesc anticipat!

Dacă v-am enervat și v-am scos din răbdări cu declarația mea, vă rog să mă denigrați, criticați, vorbiți de rău, înjurați și tot ce puteți da mai rău din voi. Cred că se pune ca o mică suferință pentru numele lui Hristos și ca o mică prigoană (exact, caut și eu să adun puncte). Vă ameninț că vă iert din start și vă iubesc. Dacă mă înjurați așa, mai mult de 10 cuvinte pe text și cu talent românesc, vă promit că scriu și un acatist pentru voi și mă rog măcar o dată pentru ca Dumnezeu să vă miluiască.

P.S. Vă rog din inimă să îl distribuiți în pagina celor care au avut de comentat despre multe lucruri, dar mai ales despre preoți, sfinți și moaște. Domnul să vă răsplătească efortul.

Laura Mihaela Ștefănescu

(Text preluat de pe blogul Ortodoxia Marturisitoare. Multumesc Parintelui Claudiu si distinsei autoare)

 

Ereticii pângăresc, nu sfinţesc

Cartea bisericească numită Pateric ne relatează un episod din viaţa Avvei Agathon. Ni se spune că au venit unii la dânsul, ştiindu-l om cu dreaptă socoteală, şi au început să-l încerce: ,,Tu eşti Agathon? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru. Iar el a zis: ei bine, aşa este. Şi i-au zis lui: tu eşti Agathon bârfitorul şi clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt. Au zis iarăşi: tu eşti Agathon ereticul? Iar el a răspuns: eretic nu sunt. Şi l-au rugat pe el, zicând: spune-ne nouă pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta, eretic, este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lor socoteală şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi’’.
Cu adevărat, cei care strâmbă adevărurile Dumnezeieşti prin erezie, se despart de Dumnezeu. Ce valoare mai poate avea lucrarea unuia care L-a părăsit pe Atotputernicul Dumnezeu? Niciuna. De aceea ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te’’ (Tit 3, 10); de aceea Sfintele Canoane ne spun desluşit că lucrările ereticilor nu sunt Sfinte Taine, ci simulacre lipsite de orice putere sfinţitoare (Canonul 46 Apostolic); de aceea Canonul 45 Apostolic interzice cu asprime rugăciunea împreună cu cei căzuţi în erezie, mergând până la caterisirea celui care ar cuteza să săvârşeacă cele sfinte laolaltă cu ereticii; de aceea, cu dreptate rânduieşte Canonul 34 al Sinodului din Laodiceea că ,,nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt absurdităţi decât binecuvântări’’; de aceea se opreşte căsătoria cu ereticii, ,,chiar dacă ar făgădui că se fac creştini’’.
Înţelegem acum de ce lucrările pretins sfinte ale ereticilor sunt lipsite de harul lui Dumnezeu şi, implicit, de putere sfinţitoare. Ereticii teatralizează Liturghia şi celelalte Sfinte Slujbe. Uitaţi-vă numai la gesturile ciudate pe care le fac când ar trebui să se însemneze cu semnul Sfânt al Crucii. Ei pângăresc cele sfinte prin însăşi prezenţa lor, chiar necomiţând fapte sau gesturi necuviincioase. Este motivul pentru care Sfânta Biserică are o ,,Rugăciune la deschiderea bisericii pângărite de păgâni sau de eretici’’. Pe eretici această Rugăciune îi numeşte ,,tulburătorii ce au sfâşiat Biserica prin nesocotirea şi defăimarea cinstitelor Evanghelii şi a Tradiţiilor Apostolice, părinteşti şi canonice’’. Ar mai trebui adăugat ceva? Socotesc că nu.
Presbiter Ioviţa Vasile

Să ne ferim de superstiţii

Superstiţiile sunt definite drept ,,prejudecăţi care decurg din credinţa primitivă, înapoiată în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei’’. Aceasta este definiţia dictionarlui laic. Noi definim superstiţiile ca o sumă de practici prin care se invocă ajutorul demonilor, existenţa cărora este axiomatică. Deşi par preocupări uneori nevinovate, superstiţiile sunt păcate grave, incompatibile cu Dreapta Credinţă a Bisericii. Este uimitor să constatăm cu câtă putere se perpetuează acestea de-a lungul veacurilor şi cum intră în preocupările unor oameni care se pretind credincioşi. Etnologii le consemnează şi le transmit prin toate mijloacele care le stau la îndemână, uitând întotdeauna să arate nocivitatea lor pentru viaţa credinciosului.

Amintim aici doar câteva din multele superstiţii de care se lasă înşelaţi oamenii: purtarea ciorapilor pe dos, pretinzând că i-ar apăra de rele; purtarea usturoiului care, chipurile, îl apără pe om de duhurile necurate; cifra 13 este socotită ca fiind aducătoare de rău; la Denia celor 12 Evanghelii era obiceiul ca la fiecare din acestea să se facă un nod pe o sfoară, care dacă era pusă sub pernă ar arăta în vis cu cu cine se va căsători fata sau băiatul; convingerea că dacă în ziua întâi a anului persoana care-ţi intră în casă este fată, vei avea un an cu multe necazuri; obiceiul păgânesc al mirilor de a sparge paharele când intră în localul nunţii, crezând că cioburile le vor aduce noroc; punerea în sicriul celui decedat a unor obiecte sau bani, crezând că-i vor fi de ajutor în viaţa de dincolo; spargerea unei farfurii la scoaterea din casă a celui decedat; întâlnirea cu o persoană care poartă o găleată goală ar aduce necazuri, iar dacă găleata e plină cu apă este semn bun; zbaterea unui ochi ar anunţa evenimente neplăcute. Acestor li se pot adăuga multe altele, ceea ce nu ne-ar fi de nici un folos.

Dacă n-ar fi păcate, superstiţiile ar putea fi catalogate drept preocupări hilare şi neserioase. Credinciosul întărit în Dreapta Credinţă nu se va preocupa niciodată de asemenea practici dăunătoare vieţii. El va şti întotdeauna că ajutorul îl primeşte de la Bunul Dumnezeu, Căruia trebuie să se roage în fiecare zi, cerându-I cele ce-i sunt de folos bunei vieţuiri şi mântuirii sale şi a semenilor. Va şti, de asemenea, că avem mijlocitori pe Sfinţii lui Dumnezeu, care se roagă în toată vremea pentru binele nostru şi al lumii întregi.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Falsificarea binelui

Într-una din scrierile sale, Şapte boli ale spiritului uman, Constantin Noica are o remarcă pertinentă potrivit căreia, binele este falsificat, asemenea banilor. Sub înfăţişarea binelui ne sunt prezentate non-valori, erezii, lucruri şi fapte vătămătoare, persoane cu moralitate îndoielnică. Este tocmai adevărul formulat Sfântul Prooroc Isaiia cu aproape trei mii de ani în urmă: ,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar’’ (Is. 5, 20). Ideea o regăsim şi la Sfântul Apostol Pavel care consemnează adevărul precum că ,,satana se preface în înger al luminii… slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor’’ (II Corinteni 11, 14-15).

Într-adevăr, trăim într-o lume a falsurilor, care ne agresează la tot pasul. Ni se spune cu obstinaţie că sectele sunt ,,biserici’’, că ereziile fără număr pe care le propovăduiesc acestea sunt căi care, chipurile, duc la Dumnezeu. Simulacrul de ,,taine’’ practicate de aceşti impostori ai istoriei sunt asimilate Sfintelor Taine ale Bisericii lui Hristos. Ce blasfemie! ,,Religiile’’ păgâne (budismul, islamismul, şintoismul, etc.) sunt puse în rând cu Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura mântuitoare, ignorându-se prăpastia de netrecut dintre acestea şi Adevăr. Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este aşezat de minţile întunecate în acelaşi plan cu impostori precum Mahommed, Budha, Lao Tse, ca întemeietori de ,,religii’’. Cei care diriguiesc Biserica lui Hristos de pe tronurile episcopale ni se prezintă drept păstori care trebuie urmaţi şi ascultaţi orbeşte, fără discernământ, chiar dacă stau cu capetele descoperite şi ne inoculează cu sârg ereziile ecumeniste. Pe aceştia-i numesc Sfintele Canoane pseudo-episcopi, pseudo-învăţători, faţă de care avem datoria şi obligaţia de a ne îngrădi prin nepomenire la Sfintele Slujbe, până la ipotetica lor pocăinţă.

E foarte uşor ca la o anumită vreme să primeşti o sumă de bani în bancnote false, fără să-ţi dai seama. Până la descoperirea falsului poate trece oarecare vreme. Este posibil ca o anumită învăţătură pierzătoare de suflete, o erezie, să-ţi fie prezentată, în modul cel mai convingător, ca dreaptă învăţătură şi s-o primeşti ca atare. S-a întâmplat în numeroase rânduri în istoria Bisericii noastre. Primejdia ereziilor este una cu care se confruntă Biserica Ortodoxă în vremea noastră. Aţi auzit vreun eretic care să recunoască deschis că învăţătura lui îl duce pe om în iad? Desigur, nu. A spus vreodată diavolul că este pierzător de suflete, semănând neghina în ogorul Bisericii? Nicidecum. Aşa şi  ereticii veacului acestuia, vin cu pretenţia deţinerii în exclusivitate a adevărului, ,,având înfăţişarea adevăratei Credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia’’ (II Timotei 3, 5).

Presbiter Ioviţa Vasile

Intrarea în templu a Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria

Din veşnicie, Preabunul Dumnezeu a hotărât, după sfatul voii Sale, ca noi, nevrednicii slujitori ai Săi să prăznuim astăzi pe cea mai curată decât strălucirile soarelui, pe Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului Iisus Hristos. Trei ani avea copila Maria când părinţii săi cei Dumnezeieşti, Ioachim şi Ana, au chemat la casa lor din Nazaret rudele, cunoscuţii, vecinii şi mulţime de fecioare. Aceştia au înconjurat-o pe Preacurata Maria şi ţinând în mâini făclii, au început drumul spre Ierusalim, iar cântările lor se uneau cu cântările îngereşti. Părinţii Maicii Domnului împlineau făgăduinţa pe care o făcuseră Domnului când se rugau ca Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să ridice nerodirea lor.

După trei zile de călătorie, au ajuns în Ierusalim, la templul sfânt. Cărţile bisericeşti ne spun că la templu slujea marele arhiereu Zaharia, împreună cu alţi preoţi, şi aceştia au ieşit să o întâmpine pe copila Maria. La intrarea în templu erau cinsprezece trepte pe care preoţii şi leviţii le urcau şi cântau pe fiecare treaptă un psalm. Aceste trepte le-a urcat fiica lui Ioachim şi a Anei, şi toţi s-au mirat văzând-o, dar şi mai mult s-au mirat atunci când  arhiereul Zaharia a dus-o pe copilă în Sfânta Sfintelor, acolo unde nu intrau nici preoţii, ci numai marele arhiereu, o dată pe an. Acolo i s-a dat ei loc de rugăciune, în sfântul altar, după a doua catapeteasmă.

După ce şi-au împlinit datoria lor sfântă, Dumnezeieştii părinţi s-au întors acasă, au făcut ospăţ mare şi au mulţumit lui Dumnezeu.

În jurul templului din Ierusalim erau multe locaşuri în care vieţuiau văduvele care petreceau în curăţie, între care se afla şi Ana proorociţa, cea care a fost prezentă când Pruncul Iisus a fost adus la templu, ca să fie închinat Domnului, cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca. Deosebi locuiau bărbaţii nazirei care trăiau asemenea monahilor, iar în alte locaşuri erau găzduiţi pelerinii şi străinii. Preacuratei i s-a dat a vieţui în locaşul fecioarelor. Astfel a petrecut copila Maria în anii ce au urmat. Învăţarea Scripturilor Sfinte ale Vechiului Testament, rugăciunea în Sfânta Sfintelor şi lucrul mâinilor erau îndeletnicirile ei. Hrana o primea de la Sfinţii Îngeri, după cum mărturisesc Părinţii Bisericii.

Sfântul Apostol Pavel a scris: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare… pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pregătit pentru orice lucru bun’’ (II Timotei 3, 16-17). Sfânta Fecioară a fost pregătită de Dumnezeu pentru împlinirea a ceea ce covârşeşte orice minte omenească: primirea în preacuratul său pântece a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este Sărbătoarea  de care şi noi ne-am învrednicit astăzi, cinstite cititorule.

Presbiter Iovita Vasile

Dragi cititori, din ţară şi de pretutindeni,

După trecerea a douăzeci de luni de la deschiderea acestui blog, contorul îmi arată că am ajuns cu articolele publicate la cota 400. Evident, nu toate îmi aparţin, o parte poartă semnătura altor Părinţi şi fraţi care bine se ostenesc în ogorul Sfintei Biserici Ortodoxe. Privind în urmă, constat destul de multe inconsecvenţe, neîmpliniri, lucruri pe care le-am făcut cu stângăcie. Ce pot să vă spun cu certitudine e faptul că în tot acest timp m-am socotit a fi în slujba frăţiilor voastre şi m-am străduit să vă împărtăşesc învăţăturile sfinte din tezaurul Ortodoxiei. Cât am reuşit sau nu, ştie Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, şi puteţi aprecia fiecare dintre Domniile Voastre. Mulţumirea mea sufletească stă în faptul că, în acest câmp imens al internetului, cu multele sale rele şi necurăţii, am reuşit să păstrez o mică parcelă curată, nicidecum întinată de murdăriile şi reclamele agresive ale vremurilor pe care le trăim. Fiecare dintre Dumneavoastră, intrând pe acest blog, v-aţi întâlnit cu Preacuratul chip al Mântuitorului nostru Iisus Hristos străjuit, de-o parte şi de alta, de icoana Maicii Domnului şi cea a Sfântului Ioan Botezătorul şi aţi putut zăbovi, preţ de câteva minute, citind un cuvânt de învăţătură, scris cu mai multă sau mai puţină pricepere.

Am avut satisfacţia să văd că acest blog a fost accesat din multe ţări ale lumii, de la o margine la alta a pământului, cum spune rugăciunea bisericească, aceasta însemnând Japonia, Australia, Noua Zeelandă, iar din cealaltă margine SUA, Canada, Mexic, Costa Rica, Brazilia sau Argentina. Mi-ar plăcea să cred că acest fapt are o cât de firavă legătură cu spusele Mântuitorului: ,,Şi se va propovădui această Evanghelie a Împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul’’ (Matei 24, 14).

Evenimentele veacului acestuia se desfăşoară cu repeziciune. Dacă dorim binele, să-l făptuim înainte de toate, în vieţile noastre, căci e posibil, şi să nu-l aşteptăm de la societate care, pe zi ce trece, devine mai ostilă şi mai încărcată de fărădelegi. Socotesc că peste puţină vreme nu va fi cu putinţă să vorbim şi să scriem în voie, deoarece se va introduce o cenzură necruţătoare şi coercitivă, încât toţi cei care mărturisim Adevărul să fim reduşi la tăcere. Cât încă mai putem scrie, chiar cu anumite mici şicane, e potrivit să o facem, considerând că în acest fel ne pregătim şi ne întărim pentru vremurile de cumplită prigoană ale sfârşitului.

Fie ca Postul Naşterii Mântuitorului să-l petreceţi în chip plăcut lui Dumnezeu şi la sfârşit să culegeţi roadele binecuvântate. Vă mărturisesc că mulţi din cei care-mi citiţi blogul îmi sunteţi necunoscuţi şi am nădejdea că odată ne vom întâlni şi vom vorbi faţă către faţă, de va fi voia lui Dumnezeu, în Împărăţia Sa cea cerească. ,,Harul Domnului Iisus Hristos cu voi. Dragostea mea cu voi toţi, în Hristos Iisus! Amin’’ (I Corinteni 16, 23-24).

Presbiter Ioviţa Vasile

Nu i-am urmat în erezie, nu-i vom urma nici în schismă

Ceea ce era de aşteptat, începe să se contureze. Apar primele semne care ne arată că ierarhii români se poziţionează da partea patriarhului eretic şi schismatic al Constantinopolului. Cine va avea curiozitatea să cerceteze un site care ţine, pare-se, de Mitropolia din Sibiu cu al său titular Streza, va vedea că ecumeniştii români încep să justifice nebunia pseudo-patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, aceea de a acorda autocefalia unei facţiuni schismatice din Ucraina, la cererea politicului, reprezentat de preşedintele Poroşenko.

Aci se cuvine să definim mecanismele schismei. Aceasta presupune existenţa a două părţi: Biserica lui Hristos şi grupul care se desprinde din ea, şi care devine schismatic. Între acestea se crează un raport nou, în sensul că Sfânta Biserică rămâne statornică misiunii sale, iar grupul schismatic pierde harul Dumnezeiesc şi implicit calitatea de Biserică. Vina şi responsabilitatea o poartă întotdeauna partea schismatică, deoarece Biserica a făcut toate eforturile pentru a nu se ajunge la schismă. Exemplul clasic şi nedorit pentru noi este schisma din 1054, când apusenii s-au desprins de Biserica lui Hristos, petrecând până astăzi în erezie şi schismă. Biserica a resimţit dureros această pierdere care a avut partea ei pozitivă, aceea că erezia a fost extirpată din trupul ei.

Schisma ce se prefigurează între Patriarhia Constantinopolului şi Biserica Rusă, prin ruperea comuniunii euharistice anunţată de partea rusă, va fi ,,desăvârşită’’ în momentul când Bartolomeu va cuteza să emită Tomosul de recunoaştere a ,,autocefaliei’’ acordate aventurierilor ce ţin de schismaticul excomunicat şi nerecunoscut, Filaret. Spunând acestea, e necesar să subliniem faptul că partea vinovată şi schismatică este Bartolomeu cu suita sa. După ce au introdus oficial în Biserică ciuma ereziilor ecumeniste, prin pseudo-sinodul din Creta, aceştia nu ezită să provoace schisma. Gestul Patriarhiei Ruse, de fapt al Sinodului Arhieresc al acesteia, de a rupe comuniunea euharistică cu Bartolomeu, este canonic şi justificat. Este singurul răspuns pe care-l puteau da numeroaselor abateri de la Dreapta Credinţă de care se face vinovat Bartolomeu. Evident, şi Patriarhului Kiril i se pot imputa multe, aici însă vorbim de un răspuns pe care l-a dat Sinodul Arhieresc şi nu o persoană singulară.

Tomosul de recunoaştere a ,,autocefaliei’’ va fi emis în curând. Nu vă aşteptaţi ca ierarhii români să condamne acest act necugetat. Dimpotrivă, aparatul propagandistic se va pune în mişcare ca să ne convingă că aventurierul Filaret e un mare arhiereu al lui Hristos, că necredinciosul Poroşenko e perfect îndreptăţit să se amestece în Biserică cu brutalitate, că ereticul Bartolomeu poate dicta discreţionar, tulburând buna şi canonica aşezare a Bisericii Ortodoxe Ruse. Este evident că aceia care se vor alătura schismaticilor şi ereticilor, susţinându-i în rătăcirea lor, schismstici şi eretici se vor chema. Ierarhiei române i s-a indicat cu precizie calea de urmat. Vom asista atunci la un paradox: cei care i-au caterisit pe nedrept pe preoţii mărturisitori, pe motiv de schismă, vor deveni ei înşişi schismatici învederaţi. Fie sănătoşi. Nu i-am urmat în erezie, nu-i vom urma nici în schismă.

Presbiter Ioviţa Vasile

Un Sfânt al lui Dumnezeu şi binefacerile sale

Sfântul Grigorie a fost supranumit ,,Taumaturgul’’, adică ,,Făcătorul de minuni’’, pentru că multe au fost faptele sale minunate. Când a intrat în cetatea Neocezareea, a găsit o păgânătate înfloritoare, deoarece aproape toţi locuitorii se închinau idolilor şi slujeau cu sârg diavolilor. Totuşi, în mijlocul acelei barbarii a găsit şi şaptesprezece credincioşi ai Bisericii lui Hristos. Mântuitorul a spus că puţin aluat dospeşte toată frământătura (Matei 13, 33), aşa încât şi Sfântul Grigorie a înmulţit numărul celor care l-au părăsit pe diavolul şi au crezut în Domnul Iisus Hristos. Ajungând spre sfârşitul vieţii sale, i-a întrebat pe cei apropiaţi despre necredincioşii care se mai aflau în cetate, şi a aflat că abia şaptesprezece se mai închină idolilor. Atunci a exclamat: ,,Slavă lui Dumnezeu, căci atunci când am venit eu în Neocezareea la episcopie, numai şaptesprezece creştini am aflat, toată cetatea fiind drăcească. Iar acum, mergând către Dumnezeu, rămân atâţia necredincioşi câţi credincioşi s-au aflat întâi; şi toată cetatea este a lui Hristos’’.

            Evreii din vremea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au lăsat urmaşilor o moştenire cumplită: ura faţă de Hristos! Moştenirea aceasta a fost păstrată şi sporită cu o consecvenţă greu de înţeles, încât şi evreii zilelor noastre se arată vrăjmaşi neîmpăcaţi ai Domnului Iisus şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a şterge preasfântul Său nume de pe faţa pământului. În locul lui vor să ridice pe blestematul antihrist, ,,mesia”  cel mincinos. Pentru aceasta folosesc sume imense de bani, de care nu duc lipsă, precum şi minciuna, calomnuia, defăimarea, intriga. Aşa se explică numărul imens al cărţilor, publicaţiilor şi posturilor de radio şi televiziune de la noi şi din lumea întreagă care răspândesc învăţătura urât mirositoare a tăgăduirii şi defăimării Mântuitorului nostru.

Aşa s-a petrecut în şi vremea Sfântului Grigorie din Neocezareea. Vrând să arate că Sfântul n-ar avea în el Duhul lui Dumnezeu, nişte evrei au ieşit în calea acestuia, având între ei un evreu despuiat de veşminte şi se tânguiau ca şi cum acesta ar fi fost mort. L-au rugat, cu făţărnicie, să le dea haina sa pentru a-l acoperi şi Sfântul Grigorie le-a dat îndată veşmântul de deasupra. Atunci evrei au început să râdă batjocoritor, zicând: ,,De-ar fi avut Duhul lui Dumnezeu întru el, ar fi cunoscut că aici nu zace un om mort, ci unul viu’’. Dumnezeu n-a lăsat de batjocură pe alesul Său, căci evreul a rămas într-adevăr mort, încât râsul lor s-a prefăcut în adevărată tânguire, neavând altceva de făcut decât să-şi îngroape mortul (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 330-340).

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei

Biserica lui Hristos din lumea întreagă îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei. Acesta a fost vameş şi din momentul când s-a întâlnit cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a lăsat toate ale lumii şi L-a urmat, făcându-se unul din cei doisprezece Sfinţi Apostoli. După Pogorârea Sfântului Duh la Ierusalim, Sfântul Matei a plecat să împlinească porunca sfântă a Domnului Iisus, aceea de a propovadui Evanghelia împărăţiei la toată făptura, ajungând în Parţia, Midia şi Etiopia. Din imbold Dumnezeiesc s-a dus şi în ţinutul mâncătorilor de oameni, popor barbar negru la chip şi cu purtări animalice, dintre care a reuşit să aducă la Hristos câteva suflete, cărora le-a zidit biserică şi le-a rânduit episop pe Platon, apoi s-a retras în locuri singuratice şi s-a rugat pentru ca neamul acesta să ajungă al cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. La anul 44 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Matei a scris Evanghelia întâia, în limba ebraică, destinată, în primul moment, evreilor care L-au primit pe Domnul nostru Iisus Hristos.

,,Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară’’. Aceasta a fost chemarea Domnului adresată lumii întregi, consemnată de Sfântul Matei (11, 28-30). Acestei chemări i-a răspuns Matei vameşul când şi-a părăsit îndeletnicirea şi a luat jugul apostoliei, despre care Domnul a spus că este bun, desigur fiindcă, purtându-l, omul se îndreaptă spre împărăţia lui Dumnezeu. Uşor însă n-a fost.

Fiind prins de ighemonul vremii, Dumnezeu l-a lovit pe acesta cu orbire, încât a ajuns să-l roage pe Sfântul Apostol Matei să-i ierte păcatul. Sfântul a făcut semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, şi neputinţa orbirii a fost înlăturată. În loc să fie recunoscător şi să cunoască puterea lui Dumnezeu, ighemonul l-a acuzat pe Apostol de vrăjitorie, căci este propriu diavolului şi slujitorilor săi să atribuie celor drepţi relele pe care ei înşişi le făptuiesc.

În cele din urmă, Sfântul Apostol al lui Hristos, Matei, a fost aruncat în foc, însă focul nu l-a vătămat, ci s-a făcut vâlvătaie mare şi a mistuit pe idolii cei diavoleşti şi pe cei care-i cinsteau. Sfântul Matei a rostit ultima rugăciune către Dumnezeu Atotţiitorul, Care i-a primit sufletul în locaşurile cereşti (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 325-330).

Acesta a fost sfârşitul vieţii sale pământeşti. Pentru rugăciunile sale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

Presbiter Ioviţa Vasile

       

 

A început Postul Naşterii Domnului. Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă

În vremurile vechi-testamentare, Dumnezeu a rânduit prin Moise calea de urmat pentru ca poporul Israel să se curăţească de păcatele săvârşite. Trebuia să se aleagă doi ţapi şi, prin tragere la sorţi, se stabilea care este al Domnului şi care este al lui Azazel. ,,Iar ţapul asupra căruia a căzut sorţul pentru Azazel să-l pună viu înaintea Domnului, ca să săvârşească asupra lui curăţirea şi să-i dea drumul în pustie pentru ispăşire, ca să ducă acela cu sine nelegiuirile lor în pământ neumblat’’ (Levitic 16, 10). Într-adevăr, după ce se împlinea această rânduială Dumnezeiască, poporul scăpa de povara păcatelor sale.

În Legea Noului Testament, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a adus pentru noul popor al lui Dumnezeu, cuprins în Sfânta Biserică Ortodoxă, o nouă modalitate prin care să se curăţească de murdăria păcatelor: mărturisirea lor în faţa duhovnicului. Astfel, în Taina Sfintei Spovedanii, credinciosul merge la preot, i se citesc Rugăciunile aşezate în cărţile bisericeşti, îşi mărturiseşte cu părere de rău păcatele. Preotul cumpăneşte asupra acestor păcate, dă penitentului sfaturi duhovniceşti folositoare, îi stabileşte un canon de rugăciune şi de fapte bune, îi dă dezlegarea de păcate în numele Domnului şi îl îndreaptă spre Sfânta Împărtăşanie.

După împlinirea acestei Sfinte Rânduieli, credinciosul se simte uşurat de povara păcatelor, este întărit şi ajutat de Dumnezeu pentru o dreaptă vieţuire în Hristos. Sfânta Scriptură ne spune acestea: ,,Cel ce îşi ascunde păcatele lui, nu propăşeşte, iar cel care le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit’’ (Pilde 28, 13). Sfântul Evanghelist Ioan acelaşi lucru ni-l spune: ,,Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este Credincios şi Drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea’’ (I Ioan 1, 8-9).

Ţi-am scris aceste Sfinte Învăţături, cinstite cititorule, pentru că astăzi începe Postul Naşterii Domnului. Te rog să observi că imediat ce ţi-ai propus să te spovedeşti, apar şi piedicile ridicate de diavolul: îndoiala asupra acestei Taine, ruşinea de a mărturisi un anume păcat, o anumită teamă de a nu fi văzut de ceilalţi, gândul că te poţi spovedi şi altă dată, o oarecare neîncredere în preotul duhovnic şi multe altele. Părintele Cleopa spunea că atunci când ne lăsăm împiedicaţi de asemenea ispite, fără a le birui, dăm satisfacţie diavolului, care nu voieşte să ne spovedim, ca nu cumva să ne mântuim! Să nu dăm satisfacţie diavolului!

Prezbiter Ioviţa Vasile

Cine veghează pentru sufletele noastre?

Scriind Epistola către Evrei, Sfântul Apostol Pavel a dat, între multele învăţături mântuitoare, şi acest îndemn: ,,Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seama de ele – ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, lucru care n-ar fi spre folosul vostru’’ (Evrei 13, 17).

Cel dintâi lucru care trebuie lămurit este ce a înţeles Sfântul Apostol prin conducători voştri, (în alte versiuni: mai mari voştri). Bine ar fi ca această expresie să facă referire şi la conducătorii politici ai popoarelor, încât aceştia să fie preocupaţi în cel mai înalt grad de sănătatea sufletească a supuşilor lor, cu alte cuvinte, să avem pretutindeni în lume cârmuitori cu frică de Dumnezeu. Realitatea, din păcate, este departe de această dorinţă. Nu ştiu dacă în toată lumea mai există măcar un conducător dreptcredincios.

Prin urmare, este bine să ne îndreptăm spre cei care, realmente, veghează la sufletele oamenilor, la slujitorii Sfintei Biserici, episcopii şi preoţii vrednici. Lor le este dat de la Dumnezeu să călăuzească pe oameni spre o bună şi dreaptă vieţuire pe pământ şi, implicit, spre împărăţia lui Dumnezeu. Pe ei se cuvine să-i ascultăm şi lor să ne supunem. A spus-o Însuşi Mântuitorul: ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel Care M-a trimis pe Mine’’ (Luca 10, 16). Acelaşi îndemn ni-l dă Mântuitorul prin cuvintele: ,,Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş’’ (Matei 18, 17).

Mulţi sunt astăzi care se erijează în conducători spirituali ai oamenilor. Sectele şi bisericile mincinoase au în fruntea lor oameni care nu aduc lumina cunoştinţei lui Dumnezeu, ci întunericul pierzător al ereziei. Sunt aceia despre care ne-a prevenit Fiul lui Dumnezeu când a spus: ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi; căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei’’ (Luca 21, 8).

Socotesc că acestea scrise mai sus îţi sunt, iubite cititorule, suficiente şi lămuritoare pentru a şti drumul de urmat, în această lume dezorientată de necredinţă şi păcat. Nu te înstrăina de Sfânta Biserică Ortodoxă, singura care călăuzeşte pe oameni pe calea mântuirii. Cinsteşte pe slujitorii ei care se ostenesc pentru binele tău. Să ai permanent în vedere că  cea dintâi şi cea mai mare grijă a omului este mântuirea sufletului său, ,,căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? (Marcu 8, 36-37).

De mâine începe Postul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Sârguieşte-te, iubite cititorule, spre Sfânta Spovedanie şi spre Sfânta Împărtăşanie. Cel rău va ridica piedici înaintea ta. Biruieşte-le!

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Ereticii vor pune mâna pe Biserici, îşi vor numi peste tot slugile

Cuvintele de mai sus sunt profetice, extrase dintr-o excepţională proorocie Sfântului Anatolie de la Optina (1855-1922). Recomand tuturor să o citească cu luare aminte, şi vom constata cum proorocia acesta se împlineşte în toate aspectele ei.

Propriu tuturor ereticilor este faptul de a se face stăpâni peste Biserici, împotriva a ceea ce învaţă Sfântul Apostol Petru în întâia sa Epistolă 3, 1-3): ,,Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul care care sunt împreună preot şi martor al Patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei ce va să se descopere: Păstoriţi Turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pildă făcându-vă Tumei’’. Când ajung la ranguri înalte şi sunt suficient de puternici, ereticii nu ezită să-şi aproprie abuziv sfintele locaşuri şi,-n aceaşi vreme, să-i alunge din ele pe cei care mărturisesc drept. Este tocmai ceea ce se întâmplă în vremea noastră, sub ochii noştri, începând de la ereticul sinod din Creta.

Istoria stă mărturie că acelaşi lucru s-a întâmplat în toate vremurile. Cărţile noastre bisericeşti ne relatează o vedenie pe care a avut-o Sfântul Antonie cel Mare. În vremea vedeniei ,,a suspinat îndelung şi s-a cutremurat, apoi a stat în rugăciune multă vreme şi la urmă a început să plângă. Cei de faţă l-au rugat să le descopere cele ce i s-au arătat în vedenie. Atunci a grăit Sfântul: ,,O, fiilor, mai bine ar fi fost să mor mai înainte de a mi se face vedenia aceasta. O urgie are să cuprindă Biserica şi are să fie dată oamenilor celor asemenea cu dobitoacele necuvântătoare. Am văzut Sfânta Masă a Bisericii şi împrejurul ei stând catâri pretutindeni, dând cu picioarele celor dinăuntru ca şi cum s-ar fi făcut nişta azvârlituri de picioare ale dobitoacelor ce saltă fără rânduială…’’ Cei care ascultau vedenia au căzut în întristare, de aceea Sfântul i-a mângâiat: ,,Nu vă mâhniţi, fiilor, că precum S-a mâniat Domnul, aşa Se va milostivi iarăşi şi degrabă îşi va lua Biserica podoaba sa, va străluci după obicei şi veţi vedea pe cei izgoniţi, aşezaţi iarăşi la locurile lor, iar păgânătatea ducându-se şi ascunzându-se în cuiburile sale; apoi Dreapta Credinţă, biruind, va avea toată libertatea pretutindeni; numai să nu vă uniţi cu arienii, că nu este a Apostolilor învăţătura aceasta, ci a diavolilor şi a tatălui lor, învăţătură care este stearpă, dobitocească şi a minţii celei nedrepte, precum este necuvântarea catârilor’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 344).
Cele ce Dumnezeu a descoperit Sfântului Antonie prin acea vedenie, s-au întâmplat: au năvălit ereticii arieni şi au răpit bisericile, le-au batjocorit, iar sfintele vase de slujbă au fost pângărite. Episcopii dreptcredincioşi au fost alungaţi din Bisericile lor, şi în locul lor s-au aşezat lupii eretici şi nevrednici’’.

În România legile civile şi cele bisericeşti sunt bine sincronizate, au fost gândite de aceleaşi minţi şi au fost pregătite tocmai pentru vremurile pe care le trăim. Asfel, acestea prevăd că bisericile care au fost sfinţite de către episcopi, încetează a mai fi proprietatea comunităţilor care le-au construit cu multă trudă, şi devin proprietatea Episcopiilor. Jaf în toată regula, dar jaf… legalizat!

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Lupta cea bună cu puterile întunericului

Adevăraţii fii ai Sfintei Biserici Ortodoxe sunt nişte războinici. Sunt într-o luptă neîntreruptă cu puterile întunericului. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: ,,Luptă-te lupta cea bună a Credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori’’ (I Timotei 6, 12). Acelaşi Sfânt Apostol conturează, metaforic, imaginea unui adevărat luptător: ,,Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului’’  ( Efeseni 6, 11). ,,În toate luaţi pavăza Credinţei cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu’’  (Efeseni 6, 11-17). Însuşi Apostolul neamurilor mărturisea spre sfârşitul vieţii sale pământeşti: ,,Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, Credinţa am păzit’’  (II Timotei 4, 7). Sfântul Apostol Iuda ne îndeamnă pe noi toţi: ,,Să luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna’’ (Iuda 1, 3).

Sfântul Nicodim Aghioritul a scris o carte, ,,Războiul nevăzut’’ (Ed. Bunavestire, 2000), în care arată cum fiii Bisericii – nu ,,creştinii’’! – trebuie să lupte împotriva diavolului şi a slujitorilor săi, demoni sau oameni.

Cu toţii am simţit, nu de puţine ori, că suntem războiţi de puterile întunericului şi, de multe ori, chiar am fost biruiţi. Să nu deznădăjduim! Putem pierde o bătălie, dar nu lupta. Aşadar, de câte ori suntem îngenunchiaţi, să nu disperăm, ci să ne ridicăm şi să ne îndreptăm rugăciunea şi nădejdea spre Bunul Dumnezeu, Care vede neputinţele şi slăbiciunile noastre şi ceea ce noi nu putem împlini, va împlini El Însuşi, cu iubirea Sa de oameni.

Cinstite cititorule, fii adevărat ostaş al lui Hristos, luptă-te împotriva diavolului, a demonilor şi a slujitorilor săi dintre oameni, cu armele nebiruite pe care ni le-a arătat Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: postul şi rugăciunea. Nu postul făţarnic, înfierat de Fiul lui Dumnezeu, nici rugăciunea sectară, improvizată de eretici, ci Rugăciunea cea sfintă, aşezată în cărţile bisericeşti.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

 

Infailibilitatea Bisericii lui Hristos si pretinsa infailibilitate a papilor

Dicţionarul limbii române defineşte însuşirea cuiva de a fi infailibil astfel: ,,care nu poate greşi, care nu se poate înşela; perfect, desăvârşit, fără cusur’’. Potrivit învăţăturii noastre, doar Biserica lui Hristos, în întregul ei, este infailibilă, deoarece Hristos este capul său (Efeseni 5, 23), iar Sfântul Apostol Pavel a definit-o ca fiind ,,stâlp şi temelie adevărului’’ (I Timotei 5, 15). Aşadar, infailibilitatea Bisericii este un dat Dumnezeiesc, prin care Revelaţia Dumnezeiască se păstrează curată, fără adaosuri sau omisiuni, fără răstalmăciri.         La Conciliul II Vatican, cei prezenţi, în frunte cu papa, au elaborat o nouă învăţătură, pe care ei o socotesc dogmă. Potrivit acesteia, papa nu poate greşi atunci când se pronunţă ex cathedra, adică atunci când formulează învăţături pentru catolicii din lumea întreagă.

Sfântul Apostol Petru este socotit de catolici ca fiind primul episcop al Romei, adică cel dintâi papă. A fost Sfântul Apostol Petru infailibil? A avut conştiinţa faptului că orice face sau învaţă este în afara oricărei greşeli?

Sfântul Petru a greşit atunci când s-a lepădat de Mântuitorul Iisus Hristos (Matei 26, 69-75; Marcu 14, 66-72; Luca 22, 54-62). Domnul i-a cunoscut slăbiciunile omeneşti şi, fiindcă s-a pocăit şi s-a întors de la păcatul lepădării, l-a iertat.

Sfânta Scriptură ne spune că, în vreme ce se afla în Antiohia, Sfântul Apostol Petru ,,mânca cu cei din păgâni; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împreajur. Şi împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa (Sfântului Petru, n. a.), înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?’’ (Galateni 2, 12-14). Sfântul Apostol Pavel a fost intransigent în faţa acestei greşeli, fapt pentru care a şi scris: ,,Iar când a venit Chefa în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare’’ (Galateni 2, 11).  Înţelegem că Sfântul Apostol Petru a greşit iarăşi, dar a părăsit această greşeală şi e numărat printre Sfinţii lui Dumnezeu, fără umbră de îndoială. Nu înţelegem de ce papii, începând cu Conciliul II Vatican, se socotesc infailibili, prin ei înşişi, când istoria aduce atâtea pilde când pontifii romani au greşit grav în cele sfinte. Unii s-au pocăit, alţii nu.

Orice om este infailibil atâta vreme cât învăţătura lui este în deplin acord cu învăţătura Bisericii Ortodoxe, iubite credinciosule.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Vremea înălţării antihristului nu-i departe

Antihristul cel blestemat va fi ridicat ca stăpân al lumii spre sfârşitul acestui veac. El va institui un regim de teroare fără precedent în istorie: ,,Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi’’ (Matei 24, 21). Cei care cred în Iisus Hristos sunt însemnaţi cu semnul Sfintei Cruci. Aceia care îl vor primi pe antihrist ca dumnezeu, vor fi însemnaţi cu semnul spurcat al acestuia, care va fi, după toate probabilităţile, un cip implantat pe frunte sau pe mâna dreaptă. Cei care vor refuza să primească semnul antihristic, vor fi excluşi de la drepturile lor fireşti şi de la bunurile elementare necesare traiului de fiecare zi. Aşa ne spune Cartea Apocalipsei (13, 16-17): ,,Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei’’.

De-acum putem constata că alimentele şi celelalte produse sunt marcate cu codul diavolesc de bare, pentru ca în viitor să fie puse sub un control strict, încât credincioşii Bisericii să nu aibă acces la ele. Banii vor fi retraşi din circulaţie şi înlocuiţi cu carduri, care vor putea fi blocate oricând, pentru a-i lipsi pe oamenii cu frică de Dumnezeu de posibilitatea de a cumpăra. Aceste constrângeri vor fi exercitate tocmai cu scopul de a-i determina pe toţi să se supună antihristului pierzător de suflete.

Credincioşii Sfintei Biserici Ortodoxe, de-acum şi de-atunci, nu trebuie să se înspăimânteze. Biserica, simbolizată de femeia înveşmântată cu soarele (Apocalipsa 12, 1), se va retrage în pustie, ,,unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea acolo, o mie două sute şaizeci de zile’’ (Apocalipsa 12, 6), adică pe toată durata domniei antihristice.

Împăratul David a aşternut în Psalmii săi cuvinte de încurajare pentru cei ce vor fi lipsţi atunci de pâinea cea de toate zilele: ,,Iată, ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila Lui. Ca să izbăvească de moarte sufletele lor, ca să-i hrănească pe ei în foamete’’ (Psalmul 32, 18); ,,Cunoaşte Domnul căile celor fără prihană, şi moştenirea lor în veac va fi. Nu se vor ruşina în vremea cea rea, şi în zilele de foamete se vor sătura’’ (Psalmul 36, 18-19). Nimic nu poate fi mai dătător de nădejde şi întărire în vremea strâmtorării, decât acest cuvinte de făgăduinţă ale lui Dumnezeu.

Preot Ioviţa Vasile

 

Daruri bune pentru copiii noştri

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a afirmat, cu bun temei, că fiecare părinte ştie să dea dar potrivit fiilor săi: ,,Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, el îi va da şarpe?’’ (Matei 7, 9-10). Peştele, (în greceşte IHTIS), este un simbol al Domnului Hristos, după cum şarpele-l simbolizează pe diavolul (,,şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana’’, Apocalipsa 20, 2).

Părinţii din Biserica Greacă relatează un fapt cutremurător al unui grec care trăia în Suedia. Acesta a luat pe fiul său de numai trei ani, l-a dus în Tibet şi l-a încredinţat unor vrăjitori, spre a fi iniţiat în acest meşteşug diavolesc. Fiul lor, Giorgakis, s-a dovedit un ucenic silitor, căci până la şaisprezece ani a urcat treptele vrăjitoriei până la gradul penultim, al unsprezecelea. Deprinsese şi practica satanică numită yoga, iar în artele marţiale, la fel de diabolice, avea centura neagră, încât ajunsese să spargă cu uşurinţă pietre mari, lovindu-le cu mâna. Avea putere să aducă orice demon ar fi vrut şi era capabil să citească în cărţi închise. Acestea au fost ,,darurile’’ unui părinte pentru fiul său.

Dumnezeu însă a rânduit ca acest vrăjitor să se întâlnească cu un preot al lui Hristos. În faţa acestuia a chemat o căpetenie demonică, numită Mina, şi i-a poruncit să-i aducă un pahar cu apă. Preotul a văzut paharul  mergând spre robinet, care s-a deschis şi a curs apă, apoi a făcut drumul întors, până în mâna lui Giorgakis. I-a cerut apoi preotului să-şi arate şi el puterea, şi acesta a răspuns liniştit: ,,Dumnezeul meu este smerit’’. Totuşi a dat vrăjitorului o cruce, şi din acel moment nici un demon nu mai îndrăznea să se apropie. Văzând puterea crucii asupra demonilor, Giorgakis l-a înfruntat pe diavolul: ,,Marea ta putere este o mare neputinţă!’’ Din acel moment, preotul cel bun l-a catehizat, învăţându-l adevărurile de Credinţă şi îndreptându-l spre Locurile Sfinte. Cu trecerea timpului, s-a apropiat de Dumnezeu şi de Biserică, însă demonii îl războiau cumplit pentru că s-a lăsat biruit de adevărurile mântuitoare. Odată l-au târât lângă o groapă şi l-au bătut cu atâta sălbăticie, încât l-au umplut de răni. Dumnezeu însă nu l-a lăsat sub stăpânirea diavolească, căci nu el era vinovat pentru că a ajuns vrăjitor, ci părintele său, care ar fi trebuit să ştie să dea fiului său peşte, nu şarpe (După ,,Demonii şi lucrările lor’’, Ed. Egumeniţa, 2007, p. 346-348).

          Cinstite cititorule, vrăjitorii fiind slujitori satanici, partea lor şi a celor care apelează la serviciile lor va fi în împărăţia diavolului, în iad. Sfânta Scriptură ne spune fără echivoc: ,,Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei care lucrează şi iubesc minciuna!’’ (Apocalipsa 22, 15). Aşadar, fereşte-te de ei!

Preot Ioviţa Vasile

Reîncarnarea – o învăţătură demonică

Prin anul 65 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris Epistola întâia către episcopul Timotei al Efesului. Grija de căpetenie a fost să ne prevină asupra unor fapte viitoare, care ne pot primejdui mântuirea. Aşa citim în capitolul 4, versetele 1-2: ,,Dar Duhul grăieşte lămurit că în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la Credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetele lor’’.

Budismul şi celelalte plăsmuiri diavoleşti asemănătoare sunt socotite, absolut impropriu, religii. ,,Religie’’ însemnând, în înţeles primar, legătura omului cu Dumnezeu, înţelegem de ce budismul nu merită a fi numit astfel. Cum uzanţele au atribuit acest nume fără discernământ, nu rămâne altceva de făcut decât să atragem atenţia asupra acestei mari erori.

Între învăţăturile demonice ale budismului este şi aceea despre reîncarnare. După susţinerile lor mincinoase, sufletul omului după moarte se reîncarnează în trup de om sau de animal, şi trece printr-un lung şir de reîncarnări, până ajunge la purificare şi intră în nirvana, unde se depersonalizează şi se pierde. Această învăţătură demonică este cu totul opusă Adevărului revelat de Dumnezeu, potrivit căreia morţii trupeşti îi urmează învierea, când sufletul nemuritor al omului se uneşte iarăşi cu trupul. Pentru a-şi face mai credibilă înşelarea, budiştii recurg la Sfânta Scriptură, şi-i răstălmăcesc cuvintele. Aşa bunăoară, Îl citează pe Mântuitorul, spunând despre Sfântul Ioan Botezătorul: ,,Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’ (Matei 11, 14). Iată, spun rătăciţii, chiar Hristos a spus că Ilie s-a reîncarnat în trupul lui Ioan Botezătorul! Dintru început spunem că Mântuitorul nu a afirmat ceva potrivnic învăţăturii Sale despre înviere. Ziditorul tuturor n-a comis erori, cum pretind cei nebuni. Înţelesul corect al cuvintelor Mântuitorului îl avem într-un mod simplu, dacă intercalăm în spusele Sale o mică particulă ca, şi spunem: ,,Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este ca (asemenea lui) Ilie, cel ce va să vină’’. Într-adevăr, Sfântul Ioan Botezătorul este, în multe privinţe, asemenea Proorocului Ilie. Amândoi sunt Sfinţi, amândoi au avut darul proorociei, amândoi au avut râvnă pentru legea lui Dumnezeu, amândoi au avut misiuni Dumnezeieşti în planul de mântuire. De altfel, cuvintele preasfinte ale Mântuitorului, consemnate de Sfântul Evanghelist Marcu (9, 11-13) sunt pe deplin lămuritoare: ,,Dar vă spun vouă că Ilie a şi venit şi i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el’’ (în Vechiul Testament, n. n.) ,,Ilie venind, întâi va aşeza toate’’. Este vorba de venirea pe pământ a Sfântului Ilie spre sfârşitul veacului acestuia, (Maleahi 3, 23; Apocalipsa 11, 3-12). Povestea despre reîncarnare este o capcană întinsă de diavolul, în care cad multe suflete. Fereşte-te de ea!

Preot Ioviţa Vasile

Care este adevărul despre dârele morţii?

,,Teoria dârelor chimice (după en. chemtrail, chemical trail) sau a dârelor morții susține că unele dare ce par a fi dâre de condens lăsate de aeronave militare si civile, dar mult mai persistente decât în mod normal, conțin agenți chimici sau biologici pulverizați în mod deliberat la altitudini mari, în scopuri care nu trebuiesc divulgate publicului larg, în cadrul unor programe clandestine conduse de către oficiali guvernamentali.^[1] O versiune populară a acestei teorii susține că unele avioane militare si civile pulverizează elemente chimice, în special aluminiu si bariu, ca o metodă a geoingineriei, în scopuri precum întârzierea încălzirii globale. Această teorie nu este acceptată de către comunitatea științifică, care susține că acestea sunt doar dâre normale de condens lăsate de motoarele aeronavelor și că nu există dovezi științifice care să susțină această teorie’’ (Wilkipedia). 

De mai multă vreme observăm pe cerul patriei avioane cu reacţie care lasă în urma lor dâre de fum, despre care nu ni se spune nimic. Fenomenul ne provoacă îngrijorare, deoarece primele efecte încep să se arate, cum vom vedea în continuare. Avioanele respective zboară, uneori singuratice, alteori simultan, în toate direcţiile, grija piloţilor pentru o acoperire cât mai bună fiind evidentă. Fumul respectiv, cu substanţele nocive pe care le conţine se disipează, formând un fel de nori, apoi inevitabil ajunge pe pământ, otrăvindu-l. Cei mai mulţi dintre noi nu-i dau nicio importanţă, dar sunt destui oameni preocupaţi să desluşească scopul şi efectele acestui fenomen. Autorităţile tac. Fiţi siguri că dacă ar ieşi cu o explicaţie, ar fi una mincinoasă. Se pare că lucrarea aceasta secretă e extinsă la scara întregii ţări. A fost observată în Baia Mare, am constatat-o personal în localitatea natală şi în Cluj-Napoca.

Am spus că au apărut primele efecte şi asta de câţiva ani. Astfel roşiile din grădinile oamenilor nu mai ajung la maturitate, deoarece se înnegresc înainte de a căpăta culoarea specifică. În vara ce a trecut, boschetele de buxus din curtea proprie s-au uscat. Acelaşi lucru l-am remarcat în curtea Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca:  toate cele nouă boschete de buxus arătau ca pârjolite. În România, fărădelegea e la ea acasă. Stat de drept, ţară europeană, membră a u.e., sunt cuvinte sforăitoare care nu mai pot acoperi realitatea dramatică pe care o trăim.

Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează lumea aceasta pe care-a zidit-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea.

Preot Ioviţa Vasile