Scurtarea timpului şi mântuirea noastră

 

În două din Epistolele sale nou-testamentare, Sfântul Apostol Pavel ne atrage tututor atenţia asupra valorii timpului, în iconomia mântuirii: ,,Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca aceia înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele’’ (Efeseni 5, 15-16 şi Coloseni 4, 5). A răscumpăra vremea înseamnă a o preţui cum se cuvine, ştiind că ne este dată de Dumnezeu pentru a ne lucra mântuirea. Biserica lui Hristos priveşte vremea în perspectivă eshatologică, în perspectiva mântuirii tuturor oamenilor, încât putem spune că timpul este mântuire. Din păcate, acest concept a fost înlocuit cu acel păgubitor ,,time is money’’, timpul este bani, ceea ce ne duce la gândul că timpul poate însemna, pentru mulţi, şi pierderea mântuirii.

De mai multă vreme oamenii vorbesc despre curgerea timpului care, în percepţia tuturor, s-a accelerat, adică s-a scurtat, şi se apreciază că valoarea unei zile astronomice n-ar mai decât de 16 ore. Fiecare simte criza timpului când constată că reuşeşte să făptuiască mult mai puţin decât înainte. Asistăm, aşadar, la o comprimare a timpului greu sau imposibil de explicat în termenii ştiinţei laice. Privind lucrurile prin prisma Credinţei, ele ne apar accesibile puterii noastre de înţelegere. Iată ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos atunci când S-a referit la vremurile din urmă: ,,Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi’’ (Matei 24, 21-24). Strâmtorarea cea mare va fi, fără îndoială, în regimul de teroare al antihristului, mesia cel mincinos care se va substitui lui Dumnezeu şi va domni trei ani şi jumătate, apoi îl va ucide Mântuitorul ,,cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea Venirii Sale’’ (II Tesaloniceni 2, 8).

Faptul că deja vremea s-a scurtat este un semn evident al apropierii Venirii Domnului Iisus Hristos, e împlinirea preasfintelor Sale cuvinte. Aşteptăm ca vremea să se scurteze încă şi mai mult, ceea ce trăim noi astăzi este numai începutul, de aceea să ne gândim la îndemnul Mântuitorului: ,,Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie’’ (Luca 21, 28).

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Reclame

Veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel Proorocul

Festivismele bucureştene s-au încheiat. Au fost câteva incidente, nu chiar minore, şi-apoi oamenii s-au răspândit pe cuprinsul ţării, fiecare la locul său de baştină, de unde-au fost aduşi printr-o mobilizare generală. Comentariile exprimă păreri împărţite şi se vor stinge încet-încet, la fel şi ecourile generate de eveniment. Ierarhii români au reuşit, pentru moment, să inducă impresia că mulţimile de credincioşi îi urmează, că în Biserică toate sunt bune şi frumoase şi că legitimitatea lor e puternică, cum n-a fost niciodată. Ziua s-a încheiat cu un concert folcloric, sub înaltul patronaj al domnului Daniel, că doar suntem în Postul Naşterii Domnului şi nu ne strică câte un pic de cântec, joc şi voie bună.

Din păcate, evenimentul bucureştean n-a soluţionat gravele probleme care tulbură viaţa bisericească, de la noi şi din lumea întreagă. Dimpotrivă, am putea spune că le-a agravat, şi aici vorbim despre o certitudine, aceea că ierarhii români şi-au definit unanim poziţia, susţinându-l necondiţionat pe numitul Bartolomeu în pornirile sale nebuneşti, eretice şi schismatice. Cred au ajuns în punctul din care nu se vor mai întoarce. Nici măcar unul. Cum au fost la sinodul tâlhăresc, adică solidari, aşa vor fi şi în schisma care se va consfinţi odată cu emiterea Tomosului de recunoaştere a autocefaliei preşedintelui ucrainean Poroşenko, urmat de aventurierii lui Filaret şi de alţii asemenea. Cu acel Tomos, Poroşenko va deveni şeful ,,bisericii’’ ucrainene, asemenea reginei Angliei, diriguitoarea ereticilor anglicani.

Criza de legitimitate a ierarhilor români n-a dispărut peste noapte. S-a accentuat, a devenit şi mai manifestă. Festivismele au acoperit-o în parte şi atât. Scriam nu de multă vreme că acelaşi tip de manifestări erau organizate şi pentru Ceauşescu, iar deznodământul îl ştim.

Am avut parte de un discurs al numitului Bartolomeu, în care elogia în termeni grandilocvenţi înţelepciunea domnului Daniel Ciobotea. Nici nu ne aşteptam la altceva, având în vedere servilismul dâmboviţean. Ce ne-a mai spus Bartolomeu e faptul că prin acordarea autocefaliei preşedintelui Poroşenko, va înlătura schisma din Ucraina! Absurdul ridicat la cote inimaginabile! Ce vreau să spun? Omul acesta crează cu bună ştiinţă o schismă de o gravitate extremă în Biserică. Sinodul Arhieresc Rus a hotărât ruperea comuniunii euharistice cu Constantinopolul din vina exclusivă a lui Bartolomeu, şi acum acesta vine şi ne spune că va soluţiona schisma ucraineană, acordând autocefalie politicienilor de la Kiev, în spatele cărora stau nişte aventurieri purtători de veşminte arhiereşti. Nu e greu să desluşim că planul iniţial a fost tocmai provocarea acestei grave schisme, între Biserica Ortodoxă Rusă şi Constantinopol, şi acest plan se pune neabătut în practică. Schisma ucraineană a lui Filaret a fost pretextul şi e cu totul subsidiară scopului urmărit de vrăjmaşii Bisericii lui Hristos. Tulburările în trupul tainic al Bisericii vor continua. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus că porţile iadului nu vor birui Biserica Sa (Matei 16, 18), a avut în vedere şi această luptă dezlănţuită în vremea noastră de puterile întunericului.

Schisma provocată de Bartolomeu şi adepţii săi va fi mai mare decât cea din 1054. Când spun aceasta, mă gândesc că în vremea noastră numărul sufletelor ortodoxe e cel puţin dublu faţă de cel din 1054, aşa încât, numericeşte vorbind, credincioşii care vor fi angrenaţi în schismă, fără voia lor, vor fi mult mai numeroşi.

Soluţia pentru multele şi gravele primejdii ce izbesc Biserica Ortodoxă din toate părţile e cea sinodală. Dacă zece arhierei se vor reuni într-un Sinod, cu dorinţa sinceră de a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă, Adevărul va fi de partea lor, ei vor exprima cugetul Bisericii şi pe ei îi vom urma. Omeneşte privind lucrurile, faptul e cu neputinţă în circumstanţele actuale. Să ne gândim însă la ceea ce ne-a lăsat scris Sfântul Apostol Pavel: ,,Hristos este Capul Bisericii, Trupul Său, al cărui Mântuitor şi este’’ (Efeseni 5, 23). Şi-atunci: ,,Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?’’ (Romani 8, 31)

N-aş vrea să închei fără a-mi exprima o nedumerire. Privind imagini filmate ale edificiului inaugurat Duminică, am constatat că, în părţile laterale ale acestuia, ferestrele sunt dispuse câte şase, în trei rânduri, la trei niveluri. Nu cumva ni se sugerează numărul diavolesc-antihristic, 666? Întreb şi eu. Nu de alta, dar Părintele Serafim Rose spunea, încă în deceniile trecute, că antihristul deja îşi pune peste tot pecetea.

Presbiter Ioviţa Vasile

Autodenunt complet

În baza decretului imperial de a mărturisi în orice vreme, de a da socoteală de nădejdea care este în noi, și de a nu ne rușina de Fiul lui Dumnezeu, eu, roaba lui Dumnezeu declar sub semnătură următoarele:

Sunt creștin-ortodox, conservatoare, tradiționalistă, incorectă politic și de un obscurantism religios din Evul Mediu ceva de speriat, întrucât, cred că Biblia (pe care știu bine că mulți din inteligenții lumii o consideră doar o carte plină de basme evreiești + măsluită) și Sfinții Părinți ce au trăit cu sute de ani înainte mă pot ghida mai bine în viața de zi cu zi decât o face televizorul, internetul și geniile zilei. Am cultură și intuiție economică și financiară ZERO, crezând că unul care trăiește în peșteră sau în creierul munților, stând la lumina lumânării și citind Acatiste, e mai bogat și mai fericit decât cei din vile și palate. Totul e răsturnat în capul meu sec și gol de știința secolului XXI. Cred că rugăciunea unui credincios e mai rapidă spre ceruri decât un call de pe cel mai performant telefon mobil. Cred că îngerii zboară mai repede și mai sus decât supersonicele, și,în loc să-mi parfumez camerele cu odorizante de camera profesionale de firmă, încă mai ard tămâie și mai stropesc cu buchetul de busuioc. Nu am nici un idol din industria muzicii sau filmului, dar mi-am umplut camerele cu icoane.

Cât despre simț politic, ce să mai zic? Cred că Dumnezeu poate schimba omul, lumea, că lumea politica poate schimba și ea lumea și societatea în care trăim dacă se apucă serios de rugăciuni, post și mătănii și dacă ascultă sfaturile duhovnicilor, și nu cele ale analiștilor politici.

Mai am o meteahnă gravă, poate cea mai gravă dintre toate, pentru care mulți mă vor trimite să mă consult la “mansardă”, căci e nebunie curată pentru ei: cred în învierea morților și în viața veacului care va să vie. Cred că Duhul Sfânt poate crea omul nou și nu genetica și clonarea.

Mai mult sunt o troglodită, înapoiată și o anacronică care a fost la biserici și mănăstiri,unde am pupat icoane și moaștele sfinților fără a ține cont de microbii sau saliva cu care erau eventual acoperite.

Am stima de sine redusă, crezând că sunt cea mai păcătoasă dintre voi toți, și am și oarecare înclinații masochiste pentru că, atunci când greșesc, în loc să mă duc la psiholog să îmi spună ce frumoasă și deșteaptă sunt, prefer să merg la duhovnic să mă pedepsească cu câteva canoane. Nu sunt în căutarea Sinelui, ci a lui Dumnezeu. Am idei năstrușnice despre matematică și geomerie și știința unităților de măsură: Cred că, coborându-te în genunchi poți ajunge SUS și înalțându-te te cobori în iad. Dumnezeul meu e UNUL: TATĂL, FIUL și DUHUL SFÂNT.

Nu fac gimnastică de întreținere, nici jogging, nici yoga, dar fac mătănii cu placere, fără a aștepta să-mi scadă stomacul. Nici la dietetician nu merg, dar postesc Miercurea și Vinerea și în posturile de peste an. Pentru asta nu am ceas la mână conectat la telefonul mobil să văd câte calorii ard.

Sufăr și de dedublare de personalitate, crezând că în mine sunt doi oameni: unul vechi, firesc ce-i în afară și unul nou, duhovnicesc, ce-i înlăuntru. Am și înclinații ucigașe, dorind să omor omul vechi, să îl răstignesc.

Refuz hotărât, dar fără resentimente, să lupt pentru drepturile omului, cetățeanului, homosexualului, lesbienei, căsătoriilor gay, transsexualului, schimbătorului de sex, pedofilului, musulmanului immigrant, celui ce vrea libertate religioasă sau constrângere religioasă, pedepsei cu moartea, eutanasiei și avortului. Mă simt mulțumită în starea mea de roabă a lui Hristos, îmi place dictatura lui Dumnezeu și constrângerile Lui. Părerea mea nu contează deloc, mă bazez pe părerea Lui că știe tot și mă consult cu Sfinții Părinți, cu preoții care pot să vină și în Mercedes la Biserică, important pentru mine e să vină și să îmbrace haina de preot și să slujească, și cu duhovnicul care poate să îmi spună să fac și o suta de mătănii, că nu mă supăr. Renunț la voința proprie și vreau ca voia mea să nu se facă, ci voia Lui Dumnezeu că e sfântă și dreaptă și duce la viață.

Cred că ambasadorul SUA pentru extratereștri e cu totul inutil, căci nu cred în existența extratereștrilor și nici nu am fost răpită de vreunul. Dar cred că există draci și chiar am avut de a face cu ei de câteva ori și nu a fost nici illuminator și nici cool. Nu cred că ar trebui create arme laser, biologice sau nucleare împotriva dracilor. Crucea și moliftele sunt de cele mai multe ori de ajuns. În cazuri extreme se poate ataca și cu post. Iar ca Ambasador Îl chem doar pe Iisus Hristos de care ei se tem și se înfioară și fug.

Cred că mirungerea e mai folositoare decât vaccinarea. Botezul copiilor trebuie să fie obligatoriu. Cred că Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie pot trata cu succes depresia, anxietatea, melancolia și majoritatea bolilor minții și sufletului. Chiar cred că la Sfânta Liturghie pâinea se poate transforma în Trupul lui Hristos, vinul în Sângele Sfânt care curățește păcatele noastre. Din acest punct de vedere sunt de acord cu canibalismul. Cred că, copii trebuiesc îndoctrinați de mici cu învățăturile creștine, trebuie spălați pe creier ori de câte ori vreo idee progresistă le atacă creierul. Refuz să adopt credința feministă, pur și simplu pentru că urmând învățăturile Bibliei cred că devin mult mai frumoasă. Tratamentul biblic al așezării femeii la locul ei sub ascultare de Hristos, de Biserică și de bărbat te înfrumusețează garantat.

În caz de al treilea război mondial nu intenționez să achiziționez nici un buncăr subteran. Mi-oi face o cruce cu un Doamne ajută! și Domnul mă va păzi mai bine decât buncărul. Cred că plătim politicienii prea mult și preoții prea puțin.

Sunt de o intoleranță religioasă oribilă: nu cred că toate religiile te duc în același loc. Exclusivist, cred că una singură te duce în Rai și restul în Iad.

Deși profesor de geografie, nu am nicio idee științifică asupra Universului: cred că totul a fost creat de Dumnezeu în 6 zile, că există un loc numit Rai și un altul numit Iad. Aaa…și nu cred că americanii au fost pe Lună (ăsta e un comentariu răutăcios care nu are legătură cu subiectul, dar așa le răspund celor care mă întreabă de ce Neil Armstrong nu l-a întâlnit pe Dumnezeu….,și tot ca o paranteză, cred că mister Neil Îl va întâlni negreșit pe Dumnezeu, doar că sper că nu va fi prea târziu pentru el….,și apropos, cred că cel mai mare pas al omenirii nu a fost cel de pe Luna, ci al credinciosului care s-a aruncat în brațele lui Dumnezeu sărind peste prăpastia necredinței.)

Feriți-vă de mine că sunt contagioasă. Vă pot contamina și de la mii de kilometri distanță printr-o simplă rugăciune prin care port numele vostru înaintea Tronului Harului lui Dumnezeu.

Îmi cer iertare dacă postarea mea v-a jignit, enervat, necăjit sau mâniat, dar am de gând să continui tot așa, sperând și rugându-mă ca Domnul să mă mântuie și să mă ducă în Ceruri unde are multe locașuri.

Dacă vă este milă de starea mea total nemodernizată, chiar vă rog să vă rugați pentru mine, iar cei mai cu dare de mână puteți să puneți și un acatist. Vă mulțumesc anticipat!

Dacă v-am enervat și v-am scos din răbdări cu declarația mea, vă rog să mă denigrați, criticați, vorbiți de rău, înjurați și tot ce puteți da mai rău din voi. Cred că se pune ca o mică suferință pentru numele lui Hristos și ca o mică prigoană (exact, caut și eu să adun puncte). Vă ameninț că vă iert din start și vă iubesc. Dacă mă înjurați așa, mai mult de 10 cuvinte pe text și cu talent românesc, vă promit că scriu și un acatist pentru voi și mă rog măcar o dată pentru ca Dumnezeu să vă miluiască.

P.S. Vă rog din inimă să îl distribuiți în pagina celor care au avut de comentat despre multe lucruri, dar mai ales despre preoți, sfinți și moaște. Domnul să vă răsplătească efortul.

Laura Mihaela Ștefănescu

(Text preluat de pe blogul Ortodoxia Marturisitoare. Multumesc Parintelui Claudiu si distinsei autoare)

 

Ereticii pângăresc, nu sfinţesc

Cartea bisericească numită Pateric ne relatează un episod din viaţa Avvei Agathon. Ni se spune că au venit unii la dânsul, ştiindu-l om cu dreaptă socoteală, şi au început să-l încerce: ,,Tu eşti Agathon? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru. Iar el a zis: ei bine, aşa este. Şi i-au zis lui: tu eşti Agathon bârfitorul şi clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt. Au zis iarăşi: tu eşti Agathon ereticul? Iar el a răspuns: eretic nu sunt. Şi l-au rugat pe el, zicând: spune-ne nouă pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta, eretic, este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lor socoteală şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi’’.
Cu adevărat, cei care strâmbă adevărurile Dumnezeieşti prin erezie, se despart de Dumnezeu. Ce valoare mai poate avea lucrarea unuia care L-a părăsit pe Atotputernicul Dumnezeu? Niciuna. De aceea ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te’’ (Tit 3, 10); de aceea Sfintele Canoane ne spun desluşit că lucrările ereticilor nu sunt Sfinte Taine, ci simulacre lipsite de orice putere sfinţitoare (Canonul 46 Apostolic); de aceea Canonul 45 Apostolic interzice cu asprime rugăciunea împreună cu cei căzuţi în erezie, mergând până la caterisirea celui care ar cuteza să săvârşeacă cele sfinte laolaltă cu ereticii; de aceea, cu dreptate rânduieşte Canonul 34 al Sinodului din Laodiceea că ,,nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt absurdităţi decât binecuvântări’’; de aceea se opreşte căsătoria cu ereticii, ,,chiar dacă ar făgădui că se fac creştini’’.
Înţelegem acum de ce lucrările pretins sfinte ale ereticilor sunt lipsite de harul lui Dumnezeu şi, implicit, de putere sfinţitoare. Ereticii teatralizează Liturghia şi celelalte Sfinte Slujbe. Uitaţi-vă numai la gesturile ciudate pe care le fac când ar trebui să se însemneze cu semnul Sfânt al Crucii. Ei pângăresc cele sfinte prin însăşi prezenţa lor, chiar necomiţând fapte sau gesturi necuviincioase. Este motivul pentru care Sfânta Biserică are o ,,Rugăciune la deschiderea bisericii pângărite de păgâni sau de eretici’’. Pe eretici această Rugăciune îi numeşte ,,tulburătorii ce au sfâşiat Biserica prin nesocotirea şi defăimarea cinstitelor Evanghelii şi a Tradiţiilor Apostolice, părinteşti şi canonice’’. Ar mai trebui adăugat ceva? Socotesc că nu.
Presbiter Ioviţa Vasile

Să ne ferim de superstiţii

Superstiţiile sunt definite drept ,,prejudecăţi care decurg din credinţa primitivă, înapoiată în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei’’. Aceasta este definiţia dictionarlui laic. Noi definim superstiţiile ca o sumă de practici prin care se invocă ajutorul demonilor, existenţa cărora este axiomatică. Deşi par preocupări uneori nevinovate, superstiţiile sunt păcate grave, incompatibile cu Dreapta Credinţă a Bisericii. Este uimitor să constatăm cu câtă putere se perpetuează acestea de-a lungul veacurilor şi cum intră în preocupările unor oameni care se pretind credincioşi. Etnologii le consemnează şi le transmit prin toate mijloacele care le stau la îndemână, uitând întotdeauna să arate nocivitatea lor pentru viaţa credinciosului.

Amintim aici doar câteva din multele superstiţii de care se lasă înşelaţi oamenii: purtarea ciorapilor pe dos, pretinzând că i-ar apăra de rele; purtarea usturoiului care, chipurile, îl apără pe om de duhurile necurate; cifra 13 este socotită ca fiind aducătoare de rău; la Denia celor 12 Evanghelii era obiceiul ca la fiecare din acestea să se facă un nod pe o sfoară, care dacă era pusă sub pernă ar arăta în vis cu cu cine se va căsători fata sau băiatul; convingerea că dacă în ziua întâi a anului persoana care-ţi intră în casă este fată, vei avea un an cu multe necazuri; obiceiul păgânesc al mirilor de a sparge paharele când intră în localul nunţii, crezând că cioburile le vor aduce noroc; punerea în sicriul celui decedat a unor obiecte sau bani, crezând că-i vor fi de ajutor în viaţa de dincolo; spargerea unei farfurii la scoaterea din casă a celui decedat; întâlnirea cu o persoană care poartă o găleată goală ar aduce necazuri, iar dacă găleata e plină cu apă este semn bun; zbaterea unui ochi ar anunţa evenimente neplăcute. Acestor li se pot adăuga multe altele, ceea ce nu ne-ar fi de nici un folos.

Dacă n-ar fi păcate, superstiţiile ar putea fi catalogate drept preocupări hilare şi neserioase. Credinciosul întărit în Dreapta Credinţă nu se va preocupa niciodată de asemenea practici dăunătoare vieţii. El va şti întotdeauna că ajutorul îl primeşte de la Bunul Dumnezeu, Căruia trebuie să se roage în fiecare zi, cerându-I cele ce-i sunt de folos bunei vieţuiri şi mântuirii sale şi a semenilor. Va şti, de asemenea, că avem mijlocitori pe Sfinţii lui Dumnezeu, care se roagă în toată vremea pentru binele nostru şi al lumii întregi.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Falsificarea binelui

Într-una din scrierile sale, Şapte boli ale spiritului uman, Constantin Noica are o remarcă pertinentă potrivit căreia, binele este falsificat, asemenea banilor. Sub înfăţişarea binelui ne sunt prezentate non-valori, erezii, lucruri şi fapte vătămătoare, persoane cu moralitate îndoielnică. Este tocmai adevărul formulat Sfântul Prooroc Isaiia cu aproape trei mii de ani în urmă: ,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar’’ (Is. 5, 20). Ideea o regăsim şi la Sfântul Apostol Pavel care consemnează adevărul precum că ,,satana se preface în înger al luminii… slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor’’ (II Corinteni 11, 14-15).

Într-adevăr, trăim într-o lume a falsurilor, care ne agresează la tot pasul. Ni se spune cu obstinaţie că sectele sunt ,,biserici’’, că ereziile fără număr pe care le propovăduiesc acestea sunt căi care, chipurile, duc la Dumnezeu. Simulacrul de ,,taine’’ practicate de aceşti impostori ai istoriei sunt asimilate Sfintelor Taine ale Bisericii lui Hristos. Ce blasfemie! ,,Religiile’’ păgâne (budismul, islamismul, şintoismul, etc.) sunt puse în rând cu Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura mântuitoare, ignorându-se prăpastia de netrecut dintre acestea şi Adevăr. Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este aşezat de minţile întunecate în acelaşi plan cu impostori precum Mahommed, Budha, Lao Tse, ca întemeietori de ,,religii’’. Cei care diriguiesc Biserica lui Hristos de pe tronurile episcopale ni se prezintă drept păstori care trebuie urmaţi şi ascultaţi orbeşte, fără discernământ, chiar dacă stau cu capetele descoperite şi ne inoculează cu sârg ereziile ecumeniste. Pe aceştia-i numesc Sfintele Canoane pseudo-episcopi, pseudo-învăţători, faţă de care avem datoria şi obligaţia de a ne îngrădi prin nepomenire la Sfintele Slujbe, până la ipotetica lor pocăinţă.

E foarte uşor ca la o anumită vreme să primeşti o sumă de bani în bancnote false, fără să-ţi dai seama. Până la descoperirea falsului poate trece oarecare vreme. Este posibil ca o anumită învăţătură pierzătoare de suflete, o erezie, să-ţi fie prezentată, în modul cel mai convingător, ca dreaptă învăţătură şi s-o primeşti ca atare. S-a întâmplat în numeroase rânduri în istoria Bisericii noastre. Primejdia ereziilor este una cu care se confruntă Biserica Ortodoxă în vremea noastră. Aţi auzit vreun eretic care să recunoască deschis că învăţătura lui îl duce pe om în iad? Desigur, nu. A spus vreodată diavolul că este pierzător de suflete, semănând neghina în ogorul Bisericii? Nicidecum. Aşa şi  ereticii veacului acestuia, vin cu pretenţia deţinerii în exclusivitate a adevărului, ,,având înfăţişarea adevăratei Credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia’’ (II Timotei 3, 5).

Presbiter Ioviţa Vasile

Intrarea în templu a Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria

Din veşnicie, Preabunul Dumnezeu a hotărât, după sfatul voii Sale, ca noi, nevrednicii slujitori ai Săi să prăznuim astăzi pe cea mai curată decât strălucirile soarelui, pe Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului Iisus Hristos. Trei ani avea copila Maria când părinţii săi cei Dumnezeieşti, Ioachim şi Ana, au chemat la casa lor din Nazaret rudele, cunoscuţii, vecinii şi mulţime de fecioare. Aceştia au înconjurat-o pe Preacurata Maria şi ţinând în mâini făclii, au început drumul spre Ierusalim, iar cântările lor se uneau cu cântările îngereşti. Părinţii Maicii Domnului împlineau făgăduinţa pe care o făcuseră Domnului când se rugau ca Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să ridice nerodirea lor.

După trei zile de călătorie, au ajuns în Ierusalim, la templul sfânt. Cărţile bisericeşti ne spun că la templu slujea marele arhiereu Zaharia, împreună cu alţi preoţi, şi aceştia au ieşit să o întâmpine pe copila Maria. La intrarea în templu erau cinsprezece trepte pe care preoţii şi leviţii le urcau şi cântau pe fiecare treaptă un psalm. Aceste trepte le-a urcat fiica lui Ioachim şi a Anei, şi toţi s-au mirat văzând-o, dar şi mai mult s-au mirat atunci când  arhiereul Zaharia a dus-o pe copilă în Sfânta Sfintelor, acolo unde nu intrau nici preoţii, ci numai marele arhiereu, o dată pe an. Acolo i s-a dat ei loc de rugăciune, în sfântul altar, după a doua catapeteasmă.

După ce şi-au împlinit datoria lor sfântă, Dumnezeieştii părinţi s-au întors acasă, au făcut ospăţ mare şi au mulţumit lui Dumnezeu.

În jurul templului din Ierusalim erau multe locaşuri în care vieţuiau văduvele care petreceau în curăţie, între care se afla şi Ana proorociţa, cea care a fost prezentă când Pruncul Iisus a fost adus la templu, ca să fie închinat Domnului, cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca. Deosebi locuiau bărbaţii nazirei care trăiau asemenea monahilor, iar în alte locaşuri erau găzduiţi pelerinii şi străinii. Preacuratei i s-a dat a vieţui în locaşul fecioarelor. Astfel a petrecut copila Maria în anii ce au urmat. Învăţarea Scripturilor Sfinte ale Vechiului Testament, rugăciunea în Sfânta Sfintelor şi lucrul mâinilor erau îndeletnicirile ei. Hrana o primea de la Sfinţii Îngeri, după cum mărturisesc Părinţii Bisericii.

Sfântul Apostol Pavel a scris: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare… pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pregătit pentru orice lucru bun’’ (II Timotei 3, 16-17). Sfânta Fecioară a fost pregătită de Dumnezeu pentru împlinirea a ceea ce covârşeşte orice minte omenească: primirea în preacuratul său pântece a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este Sărbătoarea  de care şi noi ne-am învrednicit astăzi, cinstite cititorule.

Presbiter Iovita Vasile